„E foarte important să ştii să te rogi.

De multe ori şi noi, călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne rugăm,

doar ni se pare că ne rugăm. Nu e de ajuns să mergi la biserică, la slujbe şi să stai acolo ca şi cum ţi-ai
făcut datoria, din obligaţie. Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni
cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum şi mirenii trebuie
să aprofundeze rugăciunea din inimă, pentru că va fi singura noastră izbăvire – rugăciunea din inimă.
Pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor şi acolo trebuie să lucrăm. Până acum a mai mers
cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau înainte, nu va fi de ajuns. Dacă nu vom avea
rugăciune cu străpungerea inimii […].Astăzi mi se pare că nepăsarea este cel mai greu păcat. Nu mai
simţim nimic la rugăciune, nu avem lacrimi de pocăinţă. Vor veni vremuri în care numai cei ce vor
simţi harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputinţă
de ales între bine şi rău. Vor fi mari înşelări şi numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbăvi de ele.
Aşadar, rugaţi-vă, rugaţivă să nu cădeţi în ispita înşelării! Pentru că numai prin rugăciune putem primi
harul lui Dumnezeu.” Revista Atitudini, nr. 11, p. 59.