„Rugăciunea este o condiție sine qua non a existenței noastre spirituale, cine nu

respiră nu trăiește, cine nu se roagă nu respiră har. Într-o zi după ce m-am

împărtășit am fost cuprins de o lumină. Lumină cum e fulgerul, dar care nu te
orbește. M-a îmbrăcat așa… Simți o căldură, un foc în inimă care se intensifică
în timpul rugăciunii și cand nu o mai spui, nu dispare, dar scade. Trebuie să-l
întreții. Exact cum spune Sf. Isaac Sirul în Cuvinte ascetice. El spune acolo că
flacăra harică este scânteia de la botez care se amplifică și ultima picătură când
îți dă rugăciunea o simți, focul acela… și tot ce însoțește rugăciunea inimii:
lumină, căldură, parfum de smirnă. Aceasta este! Prezența harului lui
Dumnezeu! Dumnezeu prezent în har!”