Sunteți pe pagina 1din 1

Comentariu la romanul ,,Tema pentru acasă”

Tema pentru acasă” e un roman unic. Nu l-aș putea compara cu nimic altceva .
Ingeniozitatea literară a autorului e la nivel de geniu, Dabija reușind să ridice
simplitatea la rang de artă.

Mihai e un tânăr de 25 de ani, ale cărui experiențe de viață, dureri și plângeri m-au
emoționat până la lacrimi. Profesor de limba și literatura română la un liceu din
Poiana, Mihai Ulmu își cucerește elevii prin cuvântul cald și privirea blândă. Un
tânăr pentru care Cartea reprezintă arma supremă.

Maria Răzeșu e o tânără zveltă, care mi-a plăcut la nebunie. Fosta elevă a lui Ulmu
reușește să impresioneze prin istețimea (ea fiind cea din spatele planului de
evadare) și curajul de care dă dovadă. O adolescentă visătoare, dar realistă, care
vrea să se afirme, să iasă din mulțime, să fie diferită. Să fie Ea.

Relația dintre eroii romanului m-a emoționat enorm. Iubirea dintre cei doi se
dovedește a fi pură, puternică, adevărată, vie, Maria și Mihai construindu-și
împreună micul lor Infinit. Dar, uneori infinitul e doar o secundă.

Tema pentru acasă” e un roman pe care nu puteți să-l ratați. Este într-adevăr un
roman de suflet. Autorul a conturat într-un mod special această dramă, în așa fel
încât să pătrundă în adâncul sufletului. E imposibil să nu rămâi frapat, să nu
lăcrimezi în unele momente triste…Finalul cărții – ,,precum în cer așa și pre
pământ” redă sentimentele creștine ale oamenilor, creând stabilitatea poporului
român prins într-o permanentă presiune istorică. E o carte de viață…atât pentru
tineri, cât și pentru maturi. Tinerii se regăsesc în acea dragoste, iar maturii, în
marea lor majoritate, își amintesc destinul prin care au trecut.

S-ar putea să vă placă și