Tema de reflectie nr.

2
Oferiti exemple prin care sa ilustarti importanta duratei
memoriei de scurta durata în sarcinile scolare
7.1.3. Memoria de scurta durata este memorie de lucru
Am aratat, mai sus, ca memoria de scurta durata este, de
fapt, o stare de activare a unor unitati cognitive. Ea este
acea parte din memorie activata temporar. Aceasta activare
este necesara pentru realizarea unor sarcini sau rezolvarea
unor probleme. Cunostintele si mecanismele de procesare
activate în vederea rezolvarii unei probleme formeaza
memoria de lucru. Notiunea de memorie de lucru a fost
lansata si consacrata de A.D. Baddeley (1974, 1986). El
considera, însa, ca memoria de lucru (ML) este diferita de
MSD sau MLD. Consecvent cu argumentatia anterioara, vom
conchide ca memoria de scurta durata, înteleasa ca activare
temporara a memoriei de lunga durata, sunt doua nume pentru
acelasi fenomen, deci sunt identice. Tinând cont de faptul
ca inflatia terminologica nu este de bun augur pentru
dezvoltarea unei stiinte, caci ea poate crea confuzii si
iluzia unor false piste de cercetare, stabilirea identitatii
a doi termeni (si notiuni în acelasi timp), este un pas
necesar spre eliminarea unuia dintre ei. Date fiind
conotatiile sale nefaste ca sistem mnezic, din perechea în
discutie, termenul care trebuie eliminat este cel de memorie
de scurta durata. Asadar, de acum înainte, vom folosi
termenii de memorie de lucru si memorie de lunga durata.
Când voi spune ca un item se afla "în memoria de lucru",
înteleg ca se afla în starea de activare temporara numita
memorie de lucru, nu într-un bloc mnezic independent.
Similar, când spun ca o cunostinta este în memoria de lunga
durata, subînteleg ca se afla într-o stare (temporara) de
subactivare, neparticipând direct la rezolvarea unei sarcini
momentane. Memoria de lucru (ML) si memoria de lunga durata
(MLD) sunt stari diferite de activare ale unui ansamblu unic
de cunostinte.
7.2. ATENTIA SI MEMORIA DE LUCRU
Una dintre constatarile suparatoare pe care le poate face
oricine consulta bibliografia de specialitate se refera la
faptul ca aceleasi date experimentale sunt invocate atât în
cazul atentiei, cât si în cazul constiintei sau al asa-
numitei memorii de scurta durata. De exemplu, capacitatea
MSD de 7±2 itemi este invocata si când se discuta volumul
atentiei, si când se vorbeste despre câmpul constiintei
(Johnson-Laird, 1988, Preda, 1991). Nu cumva confuzia dintre
volumul MSD si volumul atentiei se transplanteaza la memoria
de lucru? Ce relatie este între atentie si memoria de lucru?
În definitiv, nu sunt ambele definite ca fiind unitati
cognitive activate?
Înainte de a da un raspuns riguros la aceste chestiuni, sa
ne imaginam asteptând pasivi într-o statie de autobuz.
Nefiind preocupati de ceva anume, auzim conversatiile
oamenilor, vedem fetele lor, percepem traficul stradal si
pietonal, temperatura de afara etc. Treptat, devenim
nerabdatori si începem sa cautam cu privirea autobuzul pe
care-l asteptam. În sfârsit, la capatul strazii apare un
autobuz. O mare parte dintre stimulii pe care-i procesam
anterior nu mai sunt luati în seama. Atentia noastra e
captata de imaginea acestui autobuz. Pe masura ce se
apropie, câmpul atentiei noastre se reduce si mai mult: nu
mai conteaza marimea sau culoarea lui, viteza de deplasare
etc. Ne straduim sa deslusim cât mai rapid ce numar de linie
are înscris într-o anumita parte a parbrizului, ca sa stim
cum sa ne pozitionam. (N-am uitat informatiile despre
numarul de persoane care asteapta autobuzul respectiv,
comportamentul de care ar putea da dovada încercând sa urce
în autobuz etc.).
Nu e greu de deslusit ca, în raport cu volumul memoriei de
lucru, volumul atentiei este mai fluctuant. În starea de
relaxare si asteptare pasiva, capacitatea atentiei se
suprapune peste capacitatea memoriei de lucru. Exista un
numar de informatii mai activate decât restul informatiilor
din memorie, dar nici una nu prezinta un interes deosebit.
Atentia si ML sunt coextensive (figura 3.4.a.).
Capacitatea maxima a atentiei este identica cu capacitatea
maxima a ML (7±chunks). Ea se realizeaza în starea de
relaxare si asteptare pasiva.
Diferiti factori motivationali sau afectivi pot orienta
sistemul cognitiv spre procesarea mai intensa, mai detaliata
a unui numar mai restrâns de itemi. Cu cât numarul acestor
itemi este mai redus, cu atât nivelul lor de activare este
mai ridicat. Intensificarea valorii de activare a unor itemi
determina, prin inhibitie laterala, reducerea valorii de
activare a itemilor concurenti. Ca urmare, volumul atentiei
se reduce considerabil fata de volumul memoriei de lucru
(figura 3.4.b.). La nivelul experientei subiective aceasta
situatie e perceputa în felul urmator: cu cât ne focalizam
atentia asupra unui numar mai redus de itemi, cu atât mai
putine lucruri ne reamintim despre alti stimuli aflati în
mediu. Când spunem ca "ne-am îndreptat atentia spre" sau
"ne-am focalizat atentia" nu înseamna ca posedam o facultate
psihica pe care o putem controla volitiv numita atentie, asa
cum apare la nivelul experientei cotidiene "canonizata" de
psihologia traditionala. De fapt, "a ne focaliza atentia"
înseamna a spori valoarea de activare a unor reprezentari
cognitive - în defavoarea altora - pentru a le supune unor
procesari mai laborioase decât restul unitatilor. Plusul de
activare poate veni din partea unor factori motivationali,
afectivi, a intentiilor noastre sau datorita unor
caracteristici specifice ale stimulului (ex: intensitatea,
impredictibilitatea etc.)
Am glosat pâna acum pe seama unui exemplu. Sa vedem în ce
masura teoria dezvoltata aici concorda cu datele
experimentale. Daca atentia este o multime variabila de
unitati cognitive din memoria de lucru, atunci, cel putin
doua predictii pe care le putem face pe baza acestei teorii
trebuie sa fie adevarate.
(1) Fiind vorba, atât în cazul atentiei, cât si al memoriei
de lucru de unitati cognitive (= informatii + mecanisme de
procesare) aflate într-o stare de activare similara, atunci
fenomene constatate în cazul atentiei, vor fi identificate
si în cazul memoriei de lucru;
(2) Daca exista si alte unitati cognitive în stare de
activare în afara de cele aflate sub focalizarea atentiei,
deci care apartin memoriei de lucru, dar nu si atentiei,
atunci efectul lor va putea fi înregistrat.
Fig. 7. 4. Diverse relatii dintre extensiunea atentiei si a
memoriei de lucru
7. 2. 1. Interpretarea legii Yerkes-Dodson
Modelarea mecanismelor cognitive implicate în realizarea
atentiei si memoriei de lucru ne permite sa explicam anumite
fenomene macropsihice, ramase pâna acum fara explicatie.
Legea Yerkes-Dodson este un exemplu în acest sens.
Legea Yerkes-Dodson exprima relatia dintre nivelul de
performanta si cel de activare neuropsihica generala, în
functie de tipul sarcinii. Dupa cum se poate vedea în figura
7.5., pentru sarcinile usoare, nivelul de performanta creste
linear pâna la un anumit prag, odata cu cresterea nivelului
general de activare. În schimb, pentru sarcinile complexe,
variatia nu este lineara, pâna la un punct, denumit optim
motivational, performanta creste odata cu intensificarea
arousalului. Dupa momentul de optim motivational, sporirea
arousalului duce la aplatizarea, apoi la deteriorarea
performantelor. Pe baza modelului actual al memoriei de
lucru si atentiei suntem în masura sa explicam si de ce
apare un astfel de efect.
În cazul în care subiectul este solicitat sa rezolve sarcini
simple (ex: sarcini aritmetice cu numere mici), cantitatea
de informatie si varietatea mecanismelor de procesare la
care face apel sunt reduse. De pilda, pentru a aduna
300+528, vom activa cunostinte despre cele doua numere si
algoritmul pe baza caruia efectuam adunarea. Cu cât suntem
mai motivati, sporim valoarea de activare a unitatilor
cognitive în cauza. Pe planul experientei subiective avem
impresia ca suntem mai atenti si facem un efort mai
intens. Sporirea activarii antreneaza automat sporirea
performantelor la acest tip de solicitari. Situatia este
dificila în cazul sarcinilor complexe. Rezolvarea unei
sarcini complexe (ex: redactarea unei lucrari stiintifice,
rezolvarea unor probleme de geometrie, traducerea unui poem
dintr-o limba straina etc.), necesita luarea în considerare
a unei multimi considerabile de cunostinte si de mecanisme
de procesare a lor. Sarcinile complexe solicita la maximum
capacitatea memoriei de lucru.