Sunteți pe pagina 1din 2

Temă

1.Evidențiați două avantaje și două dezavantaje al introducerii monedei euro pentru statele
membre ale U.E.

- Creșterea schimburilor comerciale cu celelalte state care utilizează euro, ca urmare a


eliminării conversiei valutare. Acest lucru contribuie la creșterea afacerilor locale care
exportă bunuri și mărfuri în alte state membre ale zonei euro, dar și la creșterea veniturilor
încasate la bugetul de stat.

-  În absența riscului valutar, companiile devin mai interesate să investească în țări care
utilizează moneda euro în detrimentul celor care au propria monedă, în special dacă aceasta
din urmă are fluctuații periodice majore.

2.Precizați importanța Zonei Schengen și explicați faptul că anumite state din cadrul U.E. nu
fac parte din această zonă.

Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa, conformă cu Acordul de la


Schengen.

Toate statele UE fac parte din Schengen, cu șase excepții: Irlanda și Marea Britanie, care au
ales să nu devină membre și au propriul spațiu comun de călătorie, și Bulgaria, Croația, Cipru
și România, care ar trebui să se alăture spațiului Schengen. Patru țări din afara UE - Islanda,
Norvegia, Elveția și Liechtenstein - au aderat, de asemenea, la spațiul Schengen.

Normele Schengen elimină controalele la frontierele interne, armonizând și consolidând în


același timp protecția frontierelor externe ale zonei. După intrarea în spațiul Schengen,
oamenii pot călători dintr-un stat membru în altul fără a fi supuși controalelor la frontieră (ca
regulă generală). Autoritățile naționale competente pot, totuși, să verifice persoanele fizice
la frontierele interne sau în apropierea acestora, în cazul în care informații din cadrul poliției
justifică temporar intensificarea supravegherii. Schengen include și o politică comună în
domeniul vizelor pentru sejururi scurte în cazul cetățenilor din afara UE și ajută statele
participante să își unească forțele în lupta împotriva criminalității, cu ajutorul cooperării
polițienești și judiciare.Sistemul de Informații Schengen este consolidat pentru a oferi
cetățenilor europeni mai multă siguranță. 

Toți cetățenii UE pot rămâne în alt stat membru ca turiști până la trei luni cu un pașaport sau
un card de identitate valabil. De asemenea, aceștia pot lucra și locui într-un alt stat membru
cu dreptul de a fi tratați în același mod ca cetățenii țării respective. Antreprenorii beneficiază
de libertatea de stabilire în statul pe care îl aleg, iar studenții au dreptul de a studia în orice
stat membru.
3.Precizați trei aspecte care rezultă din deviza U.E.:”Unitate în diversitate”.

A fost folosită pentru prima dată în anul 2000 și arată, potrivit Comisiei Europene, faptul că
„(…) europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată să-şi
deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale continentului nostru“.

- Reflectă caracterul democratic al Uniunii Europene

- Ideea de „diversitate“ presupune atât acceptare, cât şi respect reciproc

- „Unitatea“ implică ideea de cooperare către un scop comun şi pentru binele comun

Deviza înseamnă acceptarea ideii de unicitate a indivizilor şi a grupurilor, implică


recunoaşterea diferenţelor şi aspiraţia către mai bine, dezvoltarea spiritului de toleranţă,
demnitate şi solidaritate umană, dezvoltarea continuă şi combaterea ignoranţei prin morală
şi diversitate culturală. Uniunea Europeană presupune, la un nivel mai profund, înţelegerea
fiecăruia de către fiecare şi înseamnă să mergem dincolo de simpla toleranţă către
acceptarea şi utilizarea în comun a resurselor atât de diferite care se găsesc în fiecare
persoană.

S-ar putea să vă placă și