CE ESTE SPATIUL ECONOMIC EUROPEAN (SEE)?

Creat în 1994, Spațiul Economic European (SEE) unește țările din Uniunea Europeană (UE) și țările
membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) pentru a facilita participarea la comerțul și
circulația pe piața europeană, într-un mediu deschis şi competitiv, un concept cunoscut drept cele patru
libertăţi.

Țările care aparțin SEE includ Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Danemarca, Estonia,
Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România,
Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Marea Britanie. *Cele mai relevante dintre acestea fiind Austria,
Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Romania, Spania, Marea Britanie. *

Țările care sunt țări membre ale SEE dar care nu fac parte din Uniunea Europeană includ Norvegia,
Islanda, Liechtenstein și trebuie să avem în vedere faptul că Elveția, în timp ce este membră a AELS, nu
se află nici în UE, nici în SEE. Finlanda, Suedia și Austria nu au aderat la Spațiul Economic European până
în 1995; Bulgaria și România în 2007; Islanda în 2013; și Croația la începutul lui 2014.

CE NU ESTE SEE?
Acordul SEE nu acoperă următoarele domenii ale politicii UE: politicile comune în domeniul
agriculturii şi pisciculturii (deşi Acordul conţine prevederi privind diverse aspecte ale comerţului cu
produse agricole şi piscicole); uniunea vamală; politica comerciala comună; politica externa si de
securitate comună; justiţia şi afacerile interne (deşi Islanda şi Norvegia fac parte din reţeaua Schengen);
uniunea monetară (UEM). Statele SEE AELS nu au transferat nici o competenţă legislativă către
instituţiile SEE şi, ca urmare, toate deciziile SEE AELS sunt luate prin unanimitate.

Ce are SEE:
1. Beneficiile membrilor

Spațiul Economic European este o zonă de liber schimb între Uniunea Europeană și Asociația
Europeană a Liberului Schimb (AELS). Detalii privind acordul comercial stipulate de SEE includ libertățile
asupra produselor, persoanei, serviciului și mișcării de bani între țări.

În 1992, statele membre ale AELS (cu excepția Elveției) și membrii UE au încheiat acest acord și,
prin aceasta, au extins piața internă europeană către Islanda, Liechtenstein și Norvegia. La momentul
înființării sale, 31 de țări au fost membre ale SEE, însumând aproximativ 372 de milioane de persoane
implicate și generând în primul an numai 7,5 trilioane de dolari (USD).

Astăzi, Spațiul Economic European își administrează organizația în mai multe divizii, inclusiv
legislative, executive, judiciare și consultare, dintre care toți includ reprezentanți din mai multe state
membre ale SEE.

2. Ce înseamnă AEM pentru cetățeni:

 Cetățenii din țările membre din Spațiul Economic European se pot bucura de anumite privilegii
care nu sunt acordate țărilor din afara SEE.

Potrivit site-ului internet al AELS, "Libera circulație a persoanelor este unul dintre drepturile
fundamentale garantate în Spațiul Economic European (SEE) ... Este poate cel mai important drept al
persoanelor, dat fiind că oferă cetățenilor din cele 31 de țări din SEE oportunitatea de a trăi, de a munci,
de a stabili afaceri și de a studia în oricare dintre aceste țări ".

În esență, cetățenii oricărei țări membre au voie să călătorească liber în alte țări membre, fie
pentru vizite pe termen scurt, fie pentru relocări permanente. Cu toate acestea, acești rezidenți își
păstrează încă cetățenia în țara de origine și nu pot aplica pentru cetățenia noii lor reședințe.

În plus, reglementările SEE reglementează, de asemenea, calificările profesionale și coordonarea

securității sociale pentru a sprijini această liberă circulație a persoanelor între statele membre. Deoarece
ambele sunt necesare pentru menținerea economiilor și guvernelor țărilor individuale, aceste
reglementări sunt fundamentale pentru a permite efectiv libera circulație a persoanelor.

ORIGINILE SEE
De la înfiinţarea AELS în 1960, Comunitatea Europeană a fost cel mai important partener
comercial al acesteia.

În 1972, ţările AELS au semnat, cu titlu individual, acorduri de liber schimb cu CEE cu scopul de a
elimina taxelele vamale la importul produselor industriale. Acest scop a fost atins, in linii generale, în
1977.

La mijlocul anilor ‘80, Comisia Europeană şi-a lansat proiectul unei pieţe interne complet
integrată. Planul a fost stabilit prin Actul Unic European, semnat în 1986

Statele AELS au inteles determinarea politică a UE de a finaliza crearea pieţei interne pana la 1
ianuarie 1993 şi au decis să continue dezvoltarea relaţiilor CE-AELS în paralel cu evolutiile interne ale UE.
Acordul privind Spatiul Economic European a fost semnat la 2 mai 1992 la Oporto şi a intrat în vigoare la
1 Ianuarie 1994.

Elveţia a votat în decembrie 1992 împotriva statutului de membru al SEE şi ulterior şi-a menţinut
şi dezvoltat relaţiile cu UE pe bază de acorduri bilaterale.

De la 1 ianuarie 1995, Austria, Finlanda şi Suedia au participat la SEE ca state SPATIUL

ECONOMIC EUROPEAN (SEE). Liechtenstein a devenit participant cu drepturi depline în SEE la 1 Mai
1995.

Negocierile pentru extinderea SEE au avut loc in perioada ianuarie-iulie 2003. Incepând cu 1 Mai
2004 Uniunea Europeană şi SEE au fost extinse cu zece noi membri.

LEGISLATIE
Acordul SEE se bazează pe legislația primară (Tratatul de la Roma) a Uniunii Europene și pe legislația
secundară derivată (regulamente, directive, decizii și anumite instrumente non-obligatorii ale SEE,
adoptate de instituțiile UE în mod continuu – cunoscute și ca acquis-ul comunitar). Ca urmare, o mare
parte a Acordului SEE este identică cu părțile corespunzătoare din Tratatul de la Roma din 1957 care
guvernează cele patru libertăți: libertatea de mișcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor și a capitalului.
Statele SEE AELS nu au transferat nici o competență legislativă către instituțiile SEE și, ca urmare,
toate deciziile SEE AELS sunt luate prin unanimitate.

Acordul a creat mai multe ORGANISME MIXTE ale SEE, care reflectă în cea mai mare parte
instituțiile UE:

Comitetul mixt al SEE se întrunește în mod regulat și ia decizii – prin consens – privind încorporarea
legislației UE în Acordul SEE. Partea UE este reprezentată de Comisia Europeană [Serviciul European de
Acțiune Externă (SEAE) și alte departamente], iar AELS de către ambasadorii celor trei țări ale AELS.

Consiliul SEE este format din membri ai Consiliului Uniunii Europene și ai Comisiei (reprezentați de SEAE
și celelalte departamente ale acestuia), precum și miniștri de externe din cele trei țări ale AELS din SEE.
Acesta se întrunește de două ori pe an pentru a defini direcția strategică a acordului și orientări pentru
Comitetul mixt al SEE.

Comitetul consultativ al SEE este format din membri ai Comitetului Economic și Social European și
membri ai Comitetului consultativ al AELS.

Comisia parlamentară mixtă a SEE este formată din membri ai Parlamentului European și membri ai
parlamentelor naționale ale celor trei țări ale AELS. Aceasta nu este implicată în luarea de decizii, ci
monitorizează și supraveghează politicile și deciziile UE relevante pentru SEE.

Autoritatea AELS de Supraveghere asigură că Islanda, Liechtenstein și Norvegia își respectă obligațiile în
temeiul Acordului SEE; Comisia Europeană are un rol similar în ceea ce privește țările UE.

Curtea AELS se pronunță asupra acțiunilor Autorității AELS de Supraveghere, formulate împotriva unei
țări a AELS în ceea ce privește implementarea, aplicarea sau interpretarea normelor SEE, precum
procedează și Curtea de Justiție a UE în cazul țărilor UE.