Spațiul Schengen

SPAȚIUL
SCHENGEN

15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

Spațiul Schengen-informatii generale

Spațiul Schengen este o zonă de circulație liberă în Europa, conformă
cu Acordul de la Schengen. Statele membre ale acestui spațiu au eliminat sau
vor elimina controalele pentru persoane la frontierele dintre ele, astfel încât este
(sau va fi) posibilă trecerea frontierei între oricare două asemenea state fără
prezentare de acte de identitate și fără opriri pentru control.
Acordul de liberă circulație a fost semnat la 14 iunie 1985 în mica
localitate luxemburgheză Schengen. Primele state care l-au implementat au
fost Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările de Jos,
care și-au deschis între ele granițele la 26 martie 1995. Până în prezent, 30 de
state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 27 l-au și implementat. Într-un
moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și estul
Europei, și-au deschis granițele, astfel încât pentru prima dată este posibilă
călătoria liberă peste fosta Cortină de Fier.
Din.Spațiul.Schengen.fac.parte
Elveția, Liechtenstein, Norvegia și Islanda, care nu sunt membre ale UE. În
același timp, Regatul Unit și Irlanda, țări membre ale Uniunii Europene, au optat
să nu implementeze acordul Schengen pe teritoriul lor.
Statele membre ale Acordului de la Schengen care totodată sunt membre
ale Uniunii Europene Bulgaria, Cipru, Croațiași România, respectiv statele care
sunt doar membre ale Acordului, dar nu ale UE, Elveția și Liechtenstein, nu au
început încă să aplice prevederile acordului, dar urmează să o facă în viitor.
Cetățenii lor se pot aștepta în continuare la controale de granițǎ între țările lor și
țǎrile vecine.
15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

În prezent, spațiul Schengen este format din 26 de țări europene:

Suprafață Semnat or Data primei

Steag Stat Populație[3]
(km²) opted in implemetări

Austria 83.871 8.372.930 28 aprilie 1995 1 decembrie 1997

Belgia 30.528 10.827.519 14 iunie 1985 26 martie 1995

Republica Cehă 78.866 10.512.397 1 mai 2004 21 decembrie 2007

Danemarca 43.094 5.547.088 19 decembrie 1996 25 martie 2001

Elveția 41.285 7.760.477 26 octombrie 2004 12 decembrie 2008

Estonia 45.226 1.340.274 1 mai 2004 21 decembrie 2007

Finlanda 338.145 5.350.475 19 decembrie 1996 25 martie 2001

Franța 674.843 64.709.480 14 iunie 1985 26 martie 1995

Germania 357.050 81.757.595 14 iunie 1985 26 martie 1995

Grecia 131.990 11.125.179 6 noiembrie 1992 26 martie 2000

Islanda 103.000 318.755 19 decembrie 1996 25 martie 2001

Italia 301.318 60.397.353 27 noiembrie 1990 26 octombrie 1997

Letonia 64.589 2.248.961 1 mai 2004 21 decembrie 2007

15

Lituania 65.303 3.329.227 1 mai 2004 21 decembrie 2007]

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

Suprafață Semnat or Data primei

Steag Stat Populație[3]
(km²) opted in implemetări

Luxembourg 2.586 502.207 14 iunie 1985 26 martie 1995

Malta 316 416.333 1 mai 2004 21 decembrie 2007

Olanda 41.526 16.576.800 14 iunie 1985 26 martie 1995

Norvegia 385.155 4.854.824 19 decembrie 1996 25 martie 2001

Polonia 312.683 38.163.895 1 mai 2004 21 decembrie 2007

Portugalia 92.391 10.636.888 25 iunie 1992 26 martie 1995

Slovacia 49.037 5.424.057 1 mai 2004 21 decembrie 2007

Slovenia 20.273 2.054.119 1 mai 2004 21 decembrie 2007

Spania 506.030 46.087.170 25 iunie 1992 26 martie 1995

Suedia 449.964 9.347.899 19 decembrie 1996 25 martie 2001

Ungaria 93.030 10.013.628 1 mai 2004 21 decembrie 2007

26 martie 1995
Spațiul Schengen 4.312.099 419.392.429 14 iunie 1985
15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
 Spațiul Schengen

SCURT ISTORIC
Cooperarea în materie de justiţie şi afaceri interne la nivelul statelor membre UE a
început încă din 1975 prin apariţia unui cadru juridic care se referea la imigraţie, la dreptul
de azil, la cooperarea poliţiei şi sistemului judiciar. Dacă la început libera circulaţie privea
doar circulaţia liberă a persoanelor, în special imigranţii care îşi căutau un loc de muncă în
afara graniţelor, această cooperare s-a extins începând cu anii ’70 la nivelul statelor
membre către alte domenii importante precum: reţele ale crimei organizate transfrontaliere,
traficul de droguri, imigraţie ilegală şi terorism. Aceste iniţiative nu aveau însă un caracter
instituţional, ci doar unul pragmatic, care a dus la crearea unor grupuri informale de experţi
sau miniştri.
Începând din 1986 – când se discută despre crearea unei pieţe unice care să aibă la
bază 4 principii majore: libera circulaţie a capitalului, mărfurilor, serviciilor şi persoanelor
- cooperarea interguvernamentală în domeniul în domeniul justiţiei şi afacerilor interne se
află într-un moment crucial. Pentru că anumite state şi-au exprimat reţinerea faţă de
libertatea de circulaţie a tuturor, a apărut prima dată ideea întăririi progresive a controlului
de frontieră externă şi formularea unor politici comune în domeniul azilului şi migraţiei
care să însoţească liberalizarea treptată a circulaţiei în interiorul UE. 3.
În 1984, în
contextul discuţiilor pe tema
libertăţii de mişcare, fostul
cancelar german Helmut
Kohl împreună cu
preşedintele de atunci al
Franţei, François Mitterand,
au luat decizia de a elimina
controalele la frontiera
dintre Germania şi Franţa.
Viziunea lor a condus intr-o
prima faza la un acord între
Germania, Franţa, Ţările de
Jos, Belgia şi Luxemburg,
încheiat în 1985 în dreptul
micii localităţi de frontieră Schengen din Luxemburg. A urmat semnarea Convenţiei
de Implementare a Acordului Schengen, în data de 19 iunie 1990. În momentul intrării în
vigoare (în anul 1995), Convenţia Schengen a eliminat controalele la frontierele interne ale
statelor semnatare şi a creat o singură frontieră externă, unde se desfăşoară controalele de
intrare în spaţiul Schengen conform unui set unic de reguli. De asemenea, se instituie o
serie de măsuri “compensatorii”. Toate aceste măsuri, împreună cu Acordul Schengen,
Convenţia de Implementare a Acordului Schengen, deciziile şi declaraţiile adoptate de
către Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum şi protocoalele şi acordurile de
aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.
15

Momentul decisiv pentru consolidarea unei acţiuni concertate în acest domeniu a

fost însă Tratatul de la Maastricht TUE (1992 – în vigoare din 1993), prin care este
Elev: Salceanu Geanina
Clasa: 111
 Spațiul Schengen

introdusă în arhitectura UE dimensiunea de Justiţie şi Afaceri - ca unul din cei trei piloni
de bază, alături de pilonul comunitar şi de dimensiunea externă (Politica Externă şi de
Securitate Comună). Prin Tratatul de la Maastricht este instituită Uniunea Europeană,
structurată pe trei piloni:
I. Comunitatea europeană (pilon
supranaţional);
II. Politica externă şi de securitate
comună - PESC (pilon
interguvernamental);
III. Justiţia şi afacerile interne -
JAI (pilon interguvernamental). Procesul
decizional în pilonii II şi III este
caracterizat prin votul cu unanimitate în
Consiliu şi limitarea rolului Parlamentului
European, acesta fiind doar consultat.
Pilonul III a cuprins 9 arii de interes
comun: politica de azil, trecerea
frontierelor externe, politica în domeniul
migraţie, combaterea traficului de droguri, combaterea fraudelor internaţionale, cooperarea
juridică în materie de drept civil şi penal, cooperarea vamală, cooperarea în domeniul
poliţienesc.
Prin Tratatul de la Amsterdam (adoptat în 1997 şi în vigoare de la 1 mai 1999), al
treilea pilon a fost limitat la probleme de cooperare poliţienească şi judiciară în materie
penală, pilonului comunitar, cu caracter predominant economic, fiindu-i repartizate şi
unele 141 aspecte aparţinând iniţial. Această schimbare este cunoscută în jargonul
instituţional al UE drept comunitarizare sau, într-o versiune mai puţin formală,
amsterdamizare.
Consiliul European de la Viena din decembrie 1998 a aprobat Planul de Acţiune al
Consiliului şi Comisiei de stabilire a unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei, care
deschide o nouă dimensiune pentru acţiunea în acest domeniu, după intrarea în vigoare a
Tratatului de la Amsterdam. Totodată, Consiliul a cerut să se acorde o atenţie sporită
creării unui Spaţiu Juridic 143 European
(S.J.E.), în conformitate cu Tratatul de la
Amsterdam, care să conţină instrumentele
necesare pentru o cooperare juridică
eficientă şi dezvoltarea rolului Europol, ca
instrument de luptă împotriva crimei
organizate.
Tratatul de la Nisa (în vigoare din
2003) marchează o nouă etapă în procesul
de lărgire al Uniunii Europene în direcţia
primirii statelor din Europa Centrală şi de
Est. În realitate, în afara modificării
procedurii de alegere a parlamentarilor
europeni, instituţiile comunitare nu au suferit nici o modificare substanţială de organizare.
15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
 Spațiul Schengen

La Nisa a fost proclamată o Cartă a drepturilor fundamentale din Uniunea

Europeană, care fixează un ansamblu de drepturi civile, politice, economice şi sociale ale
cetăţenilor europeni, regrupate în şase categorii: demnitate, libertate, egalitate, solidaritate,
cetăţenie şi justiţie. Aceste drepturi sunt bazate, în special, pe drepturile şi libertăţile
fundamentale recunoscute de convenţia europeană a drepturilor omului şi pe tradiţiile
constituţionale ale statelor Uniunii europene.
Carta Drepturilor Fundamentale ale UE include 54 de articole grupate în 7
capitole:
I. Demnitate (demnitate umană, dreptul la viaţă, interzicerea torturii şi tratamentelor
inumane etc.)
II. Libertate (dreptul la libertate şi securitate, respect faţă de viaţa privată şi faţă de
familie, protecţia datelor personale, dreptul de azil, libertate religioasă şi
confesională, etc.)
III. Egalitate (egalitatea în faţa legii, principiul nediscriminării, egalitatea între sexe,
integrarea persoanelor cu handicap etc.)
IV. Solidaritate (interzicerea muncii copiilor, securitate şi asistenţă socială, dreptul la
asistenţă sanitară etc.)
V. Drepturile cetăţenilor (dreptul de vot, dreptul de acces la documente publice,
avocatul poporului, libertatea de circulaţie şi rezidenţă etc.)
VI. Justiţie (prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, dreptul la un proces corect
etc.)
VII. Prevederi generale.
La 18-19 octombrie 2007,
cei 27 de şefi de stat şi de guvern
ai statelor membre U.E., reuniţi la
Lisabona, au căzut de acord asupra
unui nou tratat, destinat să
realizeze o reformă a funcţionării
instituţiilor comunitare. După criza
generată de voturile negative ale
francezilor şi olandezilor, în
referendumurile din 2005 cu
privire la Constituţia europeană,
noul text a fost calificat drept „un
progres politic decisiv”: el scoate
în evidenţă, în acelaşi timp,
dificultăţile de a impune interesul
european asupra interesului naţional. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului
privind Uniunea Europeană1 şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene2 a fost
semnat de către reprezentanţii celor 27 state membre la data de 13 decembrie 2007, intrând
în vigoare la 1 decembrie 2009. Tratatul de la Lisabona finalizează procesul de
suprastatalizare a domeniului JAI, în consecinţă pentru toate instrumentele JAI va fi
utilizată procedura ordinară a codeciziei şi votul majorităţii calificate în Consiliu, cu
excepţia cazului în care prevederi specifice stipulează altfel. Prin urmare, dispar
instrumentele specifice pilonului III, deciziile-cadru, care vor fi înlocuite de directive. În
15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
 Spațiul Schengen

plus, instrumentele adoptate în acest domeniu vor face obiectul controlului jurisdicţional al
CJUE.

INCEPUTUL SCHENGEN

Totul a început în 1985, când cinci state membre ale UE au hotărât să

elimine controalele la frontierele interne și, astfel, a apărut spațiul Schengen. Pe
un continent unde popoarele au vărsat sânge pentru a-și apăra teritoriile, astăzi
frontierele există numai pe hartă. În fiecare an, cetățenii europeni fac peste 1,25
miliarde de călătorii în spațiul Schengen. O Europă fără frontiere interne aduce
și beneficii economice importante, ceea ce arată că spațiul Schengen este o
realitate palpabilă, apreciată și reușită, demonstrând importanța sa pentru viața
noastră de zi cu zi și pentru societatea în care trăim. Trebuie să menținem și să
consolidăm această realizare comună.

După cele două războaie mondiale devastatoare, au fost necesari mulți

ani pentru eliminarea frontierelor, asigurarea securității și consolidarea
încrederii. Crearea spațiului Schengen este una dintre cele mai importante
realizări ale UE și este ireversibilă. Astăzi, libera circulație micșorează distanțele
din Europa și ne unește. Să ne bucurăm de acest drept și să îl prețuim! Urcați-vă
în tren sau săriți în mașină și mergeți să vă vizitați vecinii. Puteți face acest lucru
fără a vă face griji în legătură cu frontierele.
15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

EXTINDEREA
Intrarea Bulgariei și României în spațiul european Schengen de liberă
circulație, în luna martie 2011, s-a izbit de opoziția unor state membre, ca cea
din partea Germaniei, Finlandeiși a Austriei. Asta a reieșit din consultările din
ianuarie 2012 ale Consiliului UE în Gödöllo (lângă Budapesta), Ungaria. Intrate
în Uniunea Europeană în anul 2007, România și Bulgaria ar fi trebuit, conform
înțelegerii inițiale la nivelul UE și în spiritul Tratatului de la Maastricht, să fie
primite în zona Schengen în luna martie 2011. Intrarea s-a amânat însă, statele
opozante, - oficial unul, două la număr -, motivând că în cele două țări ar fi
unele lacune în domeniul reformelor de justiție și (tot motivație) din
cauza corupției (vezi Corupția în România).[1]
Ca urmare a numărului mare de refugiați[2] originari din Asia, Africa de
Nord etc., Franța și Italia par să fi cerut în 2011 modificarea Acordului
Schengen. Această poziție este sprijinită și de alte state membre, între
care Grecia și România. Totuși, România, prin opinia președintelui Traian
Băsescu, a exprimat părerea că o eventuală modificare a Acordului ar trebui să
se facă abia după admiterea Bulgariei și României, cu alte cuvinte în spirit de
corectitudine să nu se schimbe regulile jocului în timpul jocului.

15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

ADERAREA LA SPAȚIUL SCHENGEN

Pentru a adera la spațiul Schengen, statele Schengen au trebuit să
demonstreze că sunt în măsură:
• să își asume responsabilitatea pentru controlul frontierei externe în
numele celorlalte state Schengen și pentru eliberarea de vize uniforme de scurtă
ședere (vize Schengen);
• să coopereze eficient cu celelalte state Schengen, pentru a menține un
nivel ridicat de securitate odată ce sunt eliminate controalele la frontierele
interne;
• să
aplice
ansamblul de
norme
Schengen, cum
ar fi normele
privind
controalele la
frontierele
terestre,
maritime și
aeriene,
eliberarea de vize, cooperarea polițienească și protecția datelor cu caracter
personal;
• să se conecteze la Sistemul de informații Schengen (SIS) și la Sistemul
de informații privind vizele (VIS) și să le utilizeze. Statele Schengen sunt supuse
unor evaluări periodice pentru a se verifica dacă acestea aplică în mod corect
normele Schengen
15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

Aderarea la spaţiul Schengen a presupus

parcurgerea mai multor ETAPE:

- transmiterea Declaraţiei de pregătire privind aderarea la spaţiul Schengen;

- completarea şi transmiterea chestionarului Schengen;
- vizitele de evaluare Schengen (evaluarea stadiului implementării acquis-ului
Schengen pe cele 5 domenii: cooperare poliţienească, protecţia datelor
personale, vize, frontiere maritime, aeriene şi terestre şi SIS/SIRENE.);
- redactarea rapoartelor privind rezultatele vizitelor de evaluare şi aprobarea
acestora în cadrul grupului de lucru Evaluare Schengen de la Bruxelles;
- adoptarea de către Consiliul UE a deciziei privind eliminarea controalelor la
frontierele interne.

15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

ACORDUL DE LA SCHENGEN

Prin Acordul de la Schengen semnat în mica localitate

luxemburgheză Schengen la.data.de 14.iunie 1985, Belgia, Franța, Germania, Luxemb
urg și Olanda au convenit să renunțe treptat la controlul de la frontierele comune și să
introducă libera circulație pentru toți cetățenii statelor membre semnatare, ai altor state
membre sau ai unor terțe țări. Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul
Schengen, dintre care 27 l-au și implementat. Într-un moment istoric, la 21
decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și estul Europei, și-au deschis
granițele, astfel încât pentru prima dată este posibilă călătoria liberă peste fosta Cortină
de Fier.

Între timp, la lista țărilor semnatare s-au adaugat Italia în

1990, Spania și Portugalia în 1991, Grecia în 1992, Austria în 1995, Suedia, Finlanda
și Danemarca în 1996, Islanda și Norvegia devenind și ele părți
la Convenție. Acordul și Convenția, împreună cu declarațiile și deciziile adoptate de
Comitetul Executiv Schengen, formează așa-zisul acquis Schengen. Pe parcursul
redactării Tratatului de la Amsterdam , s-a luat hotărârea de încorporare a acestui
acquis în Uniunea Europeană, de vreme ce el se referea la unul dintre principalele
obiective ale pieței interne, și anume libera circulație a persoanelor.

15

Semnăturile de pe Acordul Schengen din 14 iunie 198

Elev: Salceanu Geanina
Clasa: 111
Spațiul Schengen

BENEFICII ADUSE DE ADERARE

Pentru cetăţenii UE, eliminarea controalelor la frontierele interne ale

spaţiului Schengen înseamnă o mai mare libertate de mişcare şi o securitate
sporită, prin adoptarea unor reguli comune ale statelor semnatare ale Convenţiei
de punere in aplicare a Acordului Schengen:
 Eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne (astfel trecerea
frontierei se poate realiza indiferent de ora si prin orice loc, iar cetatenii
statelor membre trebuie sa aiba asupra lor un document de identitate
valabil; trecerea frontierelor interne poate fi asemanata cu o calatorie in
interiorul tarii;
 Libertatea de miscare ce poate naste o serie de pericole care impun
urmatorul set de masuri compensatorii in scopul eliminarii impactului
negativ al ridicarii controlului la trecerea frontierei;
 Set comun de reguli care se aplică persoanelor care trec frontierelor
externe ale statelor membre UE;
 Armonizarea condiţiilor de intrare şi a normelor privind vizele şi
cooperarea consulară;
 Cooperarea poliţienească consolidată;
 Cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare şi
transfer ale executării hotărârilor penale;
 Crearea şi dezvoltarea Sistemului de Informaţii Schengen (SIS).

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura

legislativă ordinară, adoptă măsurile privind politica comună a vizelor şi a altor
permise de şedere de scurtă durată; controalele la care sunt supuse persoanele la
trecerea frontierelor externe; condiţiile în care resortisanţii ţărilor terţe pot
circula liber, pentru o durată scurtă, în interiorul Uniunii; orice măsură necesară
pentru instituirea treptată a unui sistem integrat de administrare a frontierelor
externe; absenţa oricărui control asupra persoanelor, indiferent de cetăţenie, la
trecerea frontierelor interne.
15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

CENTRUL DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ

INTERNAŢIONALĂ
ÎN CONTEXT SCHENGEN
Aflată în plin proces de finalizare a reformelor ce i-au permis aderarea la
Uniunea Europeană începând cu anul 2007, România şi-a asumat responsabilităţi şi
obligaţii importante în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, ce includ
cooperarea internaţională în materie penală, şi implicit în domeniul poliţienesc,
deoarece nu se poate vorbi despre integrarea României în structurile UE şi
euroatlantice, fără a se realiza compatibilizarea instituţiilor naţionale de
aplicare a legii cu structurile similare din ţările membre ale UE.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 306/14.04.2004, pentru aprobarea
Strategiei actualizate privind reforma instituţională a M.A.I., prin O.M.A.I. nr.
S/I/0552 din 30.05.2005, a fost constituit Centrul de Cooperare Poliţienească
Internaţională, ce include în structura organizatorică: Punctul Naţional Focal
(Serviciul Operaţional, Unitate Naţională Europol, Serviciul SIRENE) şi Biroul
Naţional INTERPOL (Serviciul Urmărire Internaţională şi Extrădări, Serviciul
Documentare Operativă şi Serviciul Identificare Judiciară), fiind sprijinite de
o infrastructură comună celor două structuri, compusă din: Serviciul Analiză – Sinteză,
Serviciul Dispecerat, Documente Clasificate şi Secretariat, Biroul Financiar, precum
şi din compartimentele Traduceri, Juridic, Logistic – administrativ şi
Informatică.
Acestea formează o platformă naţională de cooperare poliţienească,
păstrând individualitatea specifică fiecărei structuri înglobate, stabilită anterior,
conform legislaţiei în vigoare şi a obligaţiilor asumate de România, pe segmente de
activitate, asigurându-
se astfel:
 organizarea
managementului
integrat între
structurile M.A.I.,
precum şi a
mecanismelor de
cooperare
operativă
cu alte ministere,
ori cu organisme
internaţionale–
EUROPOL şi
INTERPOL,
poliţii naţionale
din alte state;
15

 dezvoltarea colaborării regionale şi internaţionale cu ofiţerii de legătură

străini acreditaţi în România, cu 2 ataşaţii de afaceri interne şi cu ofiţerii de
Elev: Salceanu Geanina
Clasa: 111
Spațiul Schengen

legătură români acreditaţi în străinătate şi consolidarea cooperării cu agenţiile

internaţionale din domeniu.
Cele mai utilizate modalităţi de cooperare internaţională poliţienească
sunt: asistenţa juridică internaţională în materie penală – reglementată în România
prin Legea nr. 302/2004 şi schimbul internaţional operativ de date şi informaţii
cu caracter poliţienesc – reglementat în România prin Statutul OIPC –
INTERPOL, Acordul România – EUROPOL şi Acordul SECI.
Asistenţă juridică internaţională în materie penală cuprinde derularea şi
executarea unor acte de procedură demarate de către organele de justiţie din diferite
state, realizându-se mai ales prin intermediul comisiilor rogatorii internaţionale şi
vizează faza de mijloc sau finală a procesului penal în care autorii infracţiunilor
sunt identificaţi/prinşi şi se află în curs de judecată, sau au fost deja condamnaţi,
iar statele fac apel la Convenţia europeană În materie sau la convenţiile bilaterale
de cooperare în domeniu.
Schimbul de date şi informaţii cu caracter poliţienesc are ca obiect, în principal,
prima fază a procesului penal, în vederea identificării reţelelor de infractori precum
şi a mijloacelor de probaţiune. Aceste activităţi se desfăşoară între unităţile de
poliţie din diferite state prin intermediul unor organisme internaţionale – OIPC –
INTERPOL, EUROPOL.

15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

BIROUL NAŢIONAL INTERPOL

Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală – Interpol este o

instituţie interguvernamentală ce asigură asistenţa reciprocă între poliţiile
ţărilor membre pentru prevenirea şi reprimarea criminalităţii de drept
comun; nu intervine în probleme cu caracter politic, militar, religios sau
rasial; respectă suveranitatea şi independenţa fiecărei ţări; asigură schimbul de
informaţii cu caracter poliţienesc la nivel internaţional; identifică
infractori urmăriţi internaţional cu mandate; coordonează activitatea de
supraveghere şi prindere a infractorilor internaţionali; informează unităţile
specializate cu privire la furturi sau pierderi de documente străine de
identitate, traficul internaţional de droguri, fals de monedă, furturi auto şi artă
etc. pentru luarea măsurilor operative. La cerere, solicită informaţii
necesare soluţionării unor cauze penale.
Birourile Centrale Naţionale Interpol constituie punctul de sprijin naţional
al cooperării poliţieneşti internaţionale. Create în fiecare stat membru
Interpol, Birourile Centrale Naţionale sunt formate din funcţionari naţionali care
acţionează întotdeauna în cadrul juridic oferit de legislaţia ţării lor. Rolul
acestora este de a surmonta obstacolele pe care le întâmpină
cooperarea internaţională datorită diferenţei de structuri între poliţiile
naţionale, barierelor lingvistice şi diferenţelor de sisteme juridice ale ţărilor
membre.
În general, rolul unui Birou Central Naţional constă în:
 centralizarea informaţiilor criminale şi a documentaţiei, în raport direct cu
cooperarea poliţienească internaţională, obţinute din ţară şi
transmiterea lor celorlalte B.C.N.-uri şi Secretariatului
General;
 declanşarea, pe teritoriul naţional, a
operaţiunilor şi actelor de poliţie solicitate de celelalte
state membre prin intermediul
Birourilor Centrale Naţionale;
 primirea cererilor de
informaţii, de verificări etc.
transmise de alte B.C.N. şi
transmiterea răspunsurilor către
B.C.N.-urile interesate.
15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

Un rol deosebit al Biroului Naţional Interpol îl constituie activitatea de

urmărire internaţională. Astfel, la data de 14.11.2008 a intrat în vigoare Legea
nr. 222/2008, care modifică Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, introducând o serie de modificări, in care
menţionăm:
 posibilitatea ca Poliţia Judiciară să reţină pe teritoriul României o
persoană urmărită, prin ordonanţă de reţinere, chiar înainte de primirea
mandatului european de arestare;
 toate procedurile prealabile arestării vor fi efectuate de procurori şi nu de
judecătorii curţilor de apel, aşa cum se revedea anterior;
 activitatea de predare din România a persoanelor urmărite internaţional este
clar definită ca fiind asigurată de Biroul Naţional Interpol;
 activitatea de preluare sub escortă, din străinătate, a fost trecută în
competenţa Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.

15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

INSTRUMENTELE DE COOPERARE ALE

INTERPOLULUI

Pentru atingerea scopurilor prevăzute de statut, Interpolul are la

dispoziţie următoarele instrumente de cooperare:
a. Reţeaua de comunicaţii I24/7 asigură schimbul de mesaje
poliţieneşti între Birourile Centrale Naţionale şi între acestea şi Secretariatul General
Interpol. Este o reţea are ca suport fizic Internetul şi, din această cauză, foloseşte
cele mai noi tehnologii de securitate (Virtual Private Network, IPSec etc.)
care şi-au dovedit eficienţa la începutul anului 2004 când reţeaua I24/7 a fost atacată
de programe maliţioase, la fel cum s-a întâmplat în aceeaşi perioadă la firmele Sun
Microsystems sau Microsoft, cu deosebirea că această reţea nu a putut fi compromisă.
Toate B.C.N.-urile dispun de servere de e-mail care se conectează la
server-ul central al Secretariatului General Interpol.
Introducerea acestor noi tehnologii, începând cu anul 2002, a făcut posibilă
dezvoltarea unor instrumente noi şi eficace, cum ar fi portalul INSYST prin
care, folosind un simplu browser de Internet, toate Birourile Centrale Naţionale pot
accesa resurse de interes comun puse la dispoziţie de Secretariatul General Interpol sau
chiar de B.C.N.-uri.
Tot prin intermediul acestui portal, în 2004, au fost puse la
dispoziţie bazele de date eASF ale Interpolului referitoare la persoane
urmărite, vehicule urmărite, documente de călătorie/administrative
furate/pierdute, obiecte de artă furate, realizându-se astfel accesul la aceste
baze de date a tuturor unităţilor de poliţie cu atribuţii în combaterea criminalităţii.
Consultarea on-line a bazelor de date INTERPOL a constituit şi constituie în
continuare o prioritate.
Astfel, extinderea reţelei
securizate de comunicaţii
Interpol I-24/7, care permite
accesul on-line la bazele de
date Interpol, se remarcă în
numărul tot mai crescut de
utilizatori activi, astfel că în
momentul actual se înregistrează
1130 utilizatori activi:
o 465 IGPR (IGPR, DCCO
– Antidrog, DGPMB, IPJ-
uri);
o 449 la IGPF;
o 97 la structurile centrale
15

ale M.A.I.;
o 86 la R.A.R.;
Elev: Salceanu Geanina
Clasa: 111
Spațiul Schengen

o 29 la Biroul Naţional Interpol;

o 4 la S.R.I.
Se remarcă astfel o preocupare constantă de creştere a numărului utilizatorilor
sistemului I-24/7 şi ai bazelor de date operative ale Interpol, dar mai ales a eficienţei
atribuirii acestor conturi, respectiv ca utilizatorii să fielucrători operativi care se
confruntă cu astfel de problematică în teren; deasemenea, s-a îmbunătăţit constant
cooperarea cu furnizorii de date şi s-aredus intervalul de actualizare a bazelor de date
de la Lyon, prin aplicareatehnologiei push and pull, pusă la dispoziţie gratuit de către
Secretariatul General OIPC, ce permite actualizarea automată a contribuţiei româneşti
la bazele de date SMV (autovehicule furate) şi SLTD (documente de călătorie furate
sau pierdute).
În ceea ce priveşte aplicarea soluţiilor moderne de accesare a bazelor de
date Interpol, Biroul Naţional Interpol a reuşit, împreună cuIGPF,
realizarea condiţiilor tehnice necesare aplicării soluţiei FIIND lacontrolul
paşapoartelor şi autovehiculelor
la punctele de frontieră, astfel că
toate verificările în bazele
naţionale vor fi efectuate automat
şi în bazele de date Interpol,
inclusiv la citirea optică a
paşapoartelor şi cărţilor de
identitate. Testele au fost
realizate cu succes, urmând ca
aplicaţia să fie dată în folosinţă în
cel mai scurt timp.
b. Sistemele informatice
referitoare la:
- bazele de date eASF
- numele şi alias-urile indivizilor implicaţi în infracţiuni în context internaţional;
- infracţiuni clasate după gen, loc de comitere şi mod de operare;
- confiscările de droguri;
- confiscările de monedă falsă;
- amprentele digitale ale infractorilor internaţionali;
- fotografiile infractorilor cu moduri de operare deosebite, recidivişti şi ale persoanelor
dispărute;
- baza de date cu cărţi de credit furate/pierdute;
- persoane suspectate de activităţi teroriste;
- imagini cu copii abuzaţi.
Bazele de date eASF pot fi consultate on-line, prin portalul INSYST,
de către toate agenţiile de aplicare a legii, în condiţiile de securitate
stabilite de organizaţie. Bazele de date conţinând informaţii sensibile,
respectiv cele legate de terorism şi abuzuri împotriva copiilor sunt accesate numai
de către unităţile operative competente, respectiv SRI, DGIPI şi DGCCO.
Celelalte sisteme se accesează, la ora actuală, prin intermediul Birourilor
Centrale Naţionale.
15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
Spațiul Schengen

În perioada imediat următoare va fi implementat proiectul I-link al Interpol, o

premieră pentru schimbul de informaţii poliţieneşti la nivel mondial. Astfel,
schimbul de informaţii se va face pe baza unor formulare standard care vor permite
realizarea automată a verificării persoanelor, autovehiculelor, armelor, firmelor,
numerelor de telefon, impresiunilor digitale, profilurilor ADN etc. în toate
bazele de date ale organizaţiei, înregistrarea verificărilor şi realizarea de
conexiuni între state. Este de remarcat faptul că România a fost aleasă să
fie una din cele nouă ţări membre ale O.I.P.C (alături de Austria, belgia,
Finlanda, Franţa, Spania, Elveţia, SUA, Germania) care au testat această primă fază a
proiectului.
c. Notiţele internaţionale
Acestea reprezintă cele mai avansate forme de cooperare poliţienească
internaţională, fiind grupate în şase categorii:- notiţe prin care se solicită arestarea
unei persoane în vederea extrădării (cu colţ roşu şi cu litera de control A).
Aceste notiţe conţin toate indicaţiile privind identitatea persoanei urmărite,
mandatul de arestare şi infracţiunea care l-a motivat;
- notiţe pentru obţinerea de informaţii asupra unei persoane (cu colţ albastru şi
litera de control B). Acestea sunt utilizate pentru identificarea certă a unui
infractor, obţinerea de informaţii asupra trecutului său criminal sau a locului unde se
află;
- notiţe preventive
(cu colţ verde şi
litera de control C)
care semnalează
tuturor poliţiilor
membre existenţa
unui infractor
profesionist ce
operează la scară
internaţională;
- notiţe privind
persoane dispărute
(cu colţ galben şi litera de control F) în vederea găsirii unei persoane;
- notiţe privind cadavrele neidentificate (cu colţ negru şi litera de control D);
- notiţe cu colţ portocaliu („security alert”) semnalând descoperirile de arme
sau dispozitive explozive disimulate;
- notiţe ONU – INTERPOL privind persoanele/entităţile supuse sancţiunilor
Consiliului de Securitate al ONU.
15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111
 Spațiul Schengen

CONCLUZII

Politicile JAI implică funcţii şi prerogative esenţiale ale statului naţional modern,
precum furnizarea de securitate internă cetăţenilor, controlarea frontierelor externe şi
administrarea justiţiei. Politicile JAI implică aspecte sensibile: combaterea criminalităţii şi
imigraţiei ilegale, asigurarea echităţii sistemelor de azil şi protecţia acestora împotriva
abuzului, precum şi facilitarea accesului la justiţie.

Astăzi, Europa este un loc unde drepturile cetăţenilor sunt respectate şi securitatea
acestora este protejată. Până în prezent, s-au înregistrat numeroase succese în politica în
domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Extinderea spaţiului Schengen permite ca peste 400
de milioane de cetăţeni să călătorească fără a fi supuşi controalelor de la frontiera din
Peninsula Iberică până în statele baltice. Acest lucru necesită o mai bună gestionare a
frontierelor externe ale UE, iar înfiinţarea agenţiei Frontex constituie un pas important în
acest sens.

În prezent, se elaborează o politică comună în domeniul azilului şi în cel al imigraţiei,

bazată pe eficienţă şi echitate. Prin intermediul mandatului european de arestare şi prin
facilitarea schimbului de informaţii între autorităţile de aplicare a legii, UE şi-a consolidat
capacităţile de combatere a criminalităţii, în special, a criminalităţii organizate şi a
terorismului. Procedurile civile şi comerciale ale UE facilitează accesul la justiţie al
cetăţenilor şi întreprinderilor în cazul 156 unor acţiuni cu caracter transfrontalier. Cu toate
acestea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru ca Uniunea să facă faţă provocărilor din
următorii ani. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona permite Uniunii să abordeze cu
o mai mare ambiţie preocupările şi aspiraţiile de zi cu zi ale cetăţenilor europeni. Între timp,
acordarea unui rol mai semnificativ Parlamentului European va spori responsabilitatea UE
pentru acţiunile sale, în interesul cetăţenilor.

Programul de la Stockholm stabileşte priorităţile pentru abordarea provocărilor JAI în

următorii cinci ani. În primul rând, programul va promova drepturile fundamentale în
vederea transformării cetăţeniei europene într-o realitate tangibilă. Iniţiativa cetăţenilor
prevăzută în Tratatul de la Lisabona constituie un impuls puternic pentru participarea
cetăţenilor europeni la viaţa democratică a Uniunii. Cetăţenii trebuie să aibă posibilitatea de
a-şi exercita pe deplin dreptul de a se muta într-un alt stat membru decât cel de origine
pentru a studia sau a lucra, pentru a deschide o afacere, a întemeia o familie sau a ieşi la
pensie.
15

Elev: Salceanu Geanina

Clasa: 111