Curs 9

SISTEME MNEZICE

1. Clasificarea sistemelor mnezice din perspectiva cognitivista

Memoria reprezinta procesul cognitiv de engramare (intiparire, invatare, asimilare), pastrare
(stocare) si reactualizare a informatiilor. Acest proces este unul dintre cele mai puternic
studiate in campul psihologiei cognitive, cercetarile si studiile din aceasta arie ajungand la
concluzii importante atat pentru cercetarea fundamentala, cat si pentru cea aplicativa
(psihologia educatiei, psihologie judiciara, psihologie organizationala, psihologia grupurilor,
psihologie clinica). Studiind acest proces, psihologia cognitiva a adus contributii majore atat
la nivel conceptual (definirea unor notiuni noi sau reconceptualizarea celor vechi), cat si la
nivel metodologic (elaborarea unor noi tehnici de analiza a reactualizarii informatiilor).
Exista mai multe criterii de clasificare a sistemelor mnezice:
- dupa tipul de reprezentare a informatiei, se disting 3 sisteme mnezice:
memoria explicita sau declarativa (continutul sau poate fi reactualizat prin
efort constient si voluntar, iar reactualizarea informatiilor se face prin probe
clasice de recunoastere si reproducere); memoria implicita sau
nondeclarativa (cunostintele sunt greu verbalizabile si nu sunt accesibile
prin efort voluntar, intentionat, iar reactualizarea informatiilor nu se face
prin recunoastere si reproducere) si memoria senzoriala (in care informatia
este codificata neurofiziologic, cele mai bine cercetate memorii senzoriale
fiind cea vizuala si auditiva).
- dupa valoarea de activare, distingem: memoria de lucru, de scurta durata sau
operationala (ML) si memoria de lunga durata (MLD).

1. Memoria senzoriala
Se cunoaste faptul ca, dupa ce isi inceteaza actiunea asupra receptorului, stimulul
persista cateva sutimi de secunda, suficient cat aceste urme mnezice sa formeze
continutul memoriei senzoriale. Asadar, memoria senzoriala contine reprezentarile
senzoriale ale stimulilor, dupa ce acestia si-au incetat actiunea asupra analizatorilor.
 Acest tip de memorie este specific oricarei modalitati senzoriale, insa cele mai studiate
sunt memoria senzoriala vizuala care se mai numeste si iconica si memoria senzoriala
auditiva care se mai numeste si memorie ecoica. Retinerea stimulului in memoria
senzoriala are un dublu caracter: este automata (nu reclama efort din partea
subiectului) si preatentionala (nu presupune efort de concentrare a atentiei).

1.1. memoria iconica

Cercetarile realizate de Anderson si Sperling arata ca durata memoriei iconice, adica
durata de retinere a stimulilor in memoria senzoriala vizuala este de aprozimativ 100 de
milisecunde si se realizeaza automat si preatentional. Persistenta acestei urme mnezice vizuale
este suficienta pentru a permite extragerea unor trasaturi fizice ale stimulului, cum ar fi
intensitatea, conturul sau culoarea, prin activarea detectorilor de trasaturi. Extragerea
trasaturilor fizice semnificative ale stimulului este necesara in prelucrarile ulterioare ale
acestuia (ca de exemplu categorizarea stimulului).

1.2. memoria ecoica

Memoria ecoica consta in prelungirea persistentei stimulului auditiv dupa ce acesta si-
a incetat actiunea asupra receptorului specific. Durata memoriei ecoice este cuprinsa
intre 200 de milisecunde si 2 secunde. La acest rezultat a ajuns un experiment in care
subiectului ii sunt prezentate succesiv doua sunete de intensitate medie. Daca
intervalul dintre acestea creste pana la 200 milisecunde, subiectii afirma ca au auzit un
singur sunet. Aceasta inseamna ca stimulul auditiv poate fi prelungit pana la 200 de
milisecunde pentru a se asocia cu un sunet ulterior. Peste aceasta valoare, subiectul
percepe doua sunete distincte. La fel ca in cazul memoriei iconice, retinerea stimulului
in memoria ecoica nu reclama atentia si nu este insotit de senzatia de efort specifica
proceselor atentionale – deci, este preatentionala. Detectorii de trasaturi care se
activeaza in acest timp extrag doar caracteristicile fizice ale stimulului, fara a-l
categoriza, adica fara a putea spune ceva despre carcateristicile sale semantice. De
asemenea, cercetarile arat ca memoriile senzoriale au locatii cerebrale specifice.
Sintetizand informatiile de pana acum, putem trage urmatoarele concluzii privind
memoria senzoriala:
a. aceasta consta in prelungirea persistentei stimululi dupa incetarea actiunii
sale asupra receptorului
 b. acest timp va permite detectorilor de trasaturi extragerea unor caracteristici
fizice ale stimuliloor si nu semantice
c. exista mai multe tipuri de memorii senzoriale in functie de tipul de
analizator si de stimul
d. aceste tipuri de memorii senzoriale au locatii anatomice precise
e. informatia retinuta in memoria senzoriala se face preatentional si automat.

2. Memoria de scurta durata sau memoria de lucru

Conceptia timpurie privind MSD si MLD afirma ca cele doua reprezinta sisteme
mnezice diferite; viziunea cognitivista contemporana a demonstarat ca, in fapt, MSD
si MLD nu sunt doua sisteme mnezice separate, ci formeaza un unic sistem mnezic,
diferenta constand in potentialul de activare a informatiilor: cele doua reprezinta stari
diferite de activare ale aceluiasi sistem. Daca in MLD cunostintele sunt dezactivate si
gata sa fie utilizate intr-o sarcina de lucru, in MSD cunostintele sunt deja activate si
urilizate in rezolvarea sarcinii de lucru. De pilda, cunostinta/conceptul Bucuresti este
continuta in MLD, iar cand subiectul trebuie sa dea un raspuns la intrebarea Unde se
afla orasul Bucuresti? In cadrul unei sarcini de lucru, aceasta cunostinta se activeaza si
trece din MLD in MSD. Deoarece cunostintele din MSD sunt cele activate din MLD si
folosite in rezolvarea unei situatii, MSD se mai numeste si memorie de lucru sau
operationala.

Conform schemei lui Atkinson-Shiffrin, stimulii din mediu sunt receptati, iar
reprezentarile lor senzoriale care persista pentru putin timp dupa ce stimulul si-a incetat
actiunea asupra receptorului vor constitui memoria senzoriala; informatiile care trec de aun
anumit prag si care, conform cercetarilor, au o durata mai mare de cateva milisecunde, vor
forma continutul MSD; de asemenea, cunostintele care sunt retinute mai mulr de 20 de
secunde, vor trece in MLD a carei durata este practic nelimitata. In MLD, cunostintele trec
intr-o stare de dezactivare pana in momentul in care ele vor fi folosite intr-o sarcina de lucru
si in acel moment trec din nou in MSD, devenind operationale.
Dintr-o perspectiva comparatista, MSD si MLD se diferentiaza la nivelul a 5 criterii:
capacitatea sau volumul de cunostinte, durata de stocare a acestora, tipul de codare,
modalitatea de reactualizare si baza neurofiziologica.
a. Capacitatea: studiile au demonstrat ca volumul/capacitatea MSD este de 7+/-2
elemente, pe cand volumul MLD este practic nelimitat. La caeasta concluzie s-a ajuns
in cadrul unor cercetari simple in care subiectului ise dadea spre memorrare o lista de
stimuli (cuvinte, litere, imagini, cifre, etc) si i se cerea sa le reproduca in ordinea
inversa prezentarii lor initiale. S-a constatat ca, indiferent de natura materialului,
subiectii retineau si puteau reactualiza in medie 7 elemente; de aici si regula de 7+/- 2
elemente, adica intre 5 si 9 elemente (regula elaborata de Miller). In raport cu MLD al
carei volum este practic nelimitat, faptul ca MSD opera cu cel mult 9 elemente
simultan a condus la ideea gresita ca cele doua reprezinta sisteme mnezice diferite.
Mai tarziu, cercetarile din aria psihologiei cognitive au aratat ca volumul MSD poate
fi semnificativ crescut daca subiectul realizeaza o grupare a elementelor date in unitati
cu sens. Acestr unitati cu sens ca organizari logice ale informatiei se numesc
chunksuri. De pilda, daca se da spre memorare si reactualizare urmatorul sir de cifre:

135279311134151751921623257

conform regulii lui Miller, subiectul poate reprodice in medie 7 cifre; daca, insa, subiectul
descopera o regula logica dupa care se succed cifrele in cadrul sirului, atunci practic le
poate retine si reproduce pe toate, deoarece a realizat structurarea sirului in unitati logice
de informatie, adica in chunksuri. O alta norma care functioneaza la nivelul MSD si care
explica retinerea mai usoara a anumitor elemente este efectul von Restorff: daca subiectii
sunt solicitati sa memoreze stimuli dintr-o anumita categorie in care este inserat un stimul
dintr-o categorie diferita, atunci rata reamintirii stimulului inserat este mai mare decat
media ratei reamintirii celorlalti stimuli. De pilda, in sirul urmator AGIR5ZSPDW, se
observa ca in sirul unor litere s-a inserat o cifra (stimul din categorie diferita); subiectii isi
reamintesc mai bine cifra decat literele.

b. Durata: studiile arata ca durata MSD este limitata, pana la 20 de secunde; cand
informatia este retinuta mai mult de 20 de secunde, ea va forma continutul MLD, in
cadrul acesteia durata fiind practic nelimitata. La aceasta concluzie s-a ajuns prin
experimente simple: subiectilor li se prezenta o lista de cuvinte sau litere (material din
aceeasi categorie) si li se crea reproducerea listei la intervale diferite de timp: dupa 2
secunde, 5, 7, 10, 15, 20. Practic, se varia timpul dintre memorare si reaxtualizare.
Pentru a se evita repetarea in gand a stimulilor, in acest interval scurt dintre memorare
 si reactualizare, subiectilor li se dadea o sarcina simpla (de pilda, sa numere
descrescator de la 10 la 1). Rezultatele aratau ca rata uitarii dupa doar 6 secunde de la
memorare era de aproape 50%, dupa 20 secunde fiind de aproape 90%. Toti acei itemi
care puteau fi reprodusi dupa 20 de secunde apartineau deja memoriei de lunga durata,
fapt care a dus la concluzia ca durata de activare a informatiilor in MSD este de
maxim 20 de secunde. Tot in cadrul cercetarilor privind capacitatea MSD s-a aratat ca
primele si ultimele elemente dintr-un sir sunt mai bine retinute si reactualizate
comparativ cu mijlocul. Reactualizarea mai facila a elementelor initiale se numeste
efect de initialiatte, iar a celor finale se numeste efect de recenta.
c. Codarea informatiei: dupa ce au stabilit capacitatea si durata MSD si MLD,
cercetatorii au incercat sa raspunda la intrebarea cum este codata preferential
informatia in cadrul celor doua sisteme mnezice, ajungand la concluzia ca in MSD
informatia este codata verbal si imagistic, pe cand in MLD aceasta este codata
semantic. Cu alte cuvinte, MSD manipuleaza mai usor imagini si aspectele/formele
lingvistice, pe cand in MLD sunt prelucrate sensuri. Pentru a [pune in evidenta aceste
aspecte, Conrad a realizat un experiment: subiectilor li se prezinta la tahistoscop cate o
litera, cu timp de expunere de cateva sutimi de secunda. Dupa fiecare expunere, li se
cere sa reactualizeze ultima litera prezentata. Se constata ca majoritatea erorilor sau a
confuziilorapar intre litere cu similaritati vizuale (de pilda, D era confundat cu Q; K cu
R, etc). In mod asemanator, s-a procedat si cu un sir de stimuli auditivi, constatandu-se
o inregistrare mai mare a confuziilor intre stimuli cu proprietati acustice similare (de
pilda: C cu G, etc). Aceste experimente au condus la concluzia ca modalitatea de
codare a informatiei in memoria de lucru este de tip verbal, lingvistic sau imagistic.
d. Reactualizarea informatiei reprezinta un alt aspect de diferenta intre MSD si MLD.
Cercetarile lui Sternberg arata ca accesul la informatia din MSD (reactualizarea sa) se
face serial, pe cand reactualizarea informatiei din MLD se realizeaza in paralel. Pentru
a demonstra acest lucru, Sternberg realizeaza un experiment. Subiectilor li se prezinta
pe ecranul unui calculator serii de itemi care cresteau constant cu cate o unitate. Sa
spunem ca prima serie avea doar un item M, a doua avea doi itemi DR, a treia avea
trei itemi HJK, pana la o serie care continea maxim 6 itemi. La un moment dat, pe ecar
aparea un anumit item-litera. Sarcina subiectilor era de a spune daca itemul respectiv a
apartinut sau nu seriilor anterioare, prin apasarea unei taste pentru confirmare si a
alteia pentru infirmare. Concret, subiectii aveau o sarcina de recunoastere; timpul
dintre prezentarea seriilor initiale si recunoastere fiind foarte mic, era vorba despre o
 sarcina de memorie de lucru (MSD). Sternberg a inregistrat timpul de reactie
(intervalul de timp din care aparea itemul si momentul in care subiectul apasa tasta,
adica momentul recunoasterii). El a observat ca timpul de reactie creste liniar cu
numarul itemilor aflati in memorie, aceasta datorandu-se faptului ca subiectul
realizeaza o inspectie seriala a itemilor din memorie, comparand practic itemul care
aparea pe ecran la un moment dat cu toti ceilalti itemi din seriile prezentate. Asadar,
reactualizarea informatiei in MSD este una seriala. In schimb, in MLD actualizarea
informatiei se realizeaza in paralel cu prezentarea stimulilor, acest tip de accesare in
paralel realizandu-se fara un consum semnificativ de energie.
e. Baza neurofiziologica: ultimul aspect la nivelul caruia se inregistreaza diferente
semnificative intre MSD si MLD este cel al bazei neurofiziologice sau cerebrale.
Cercetarile realizate pe subiecti care au suferit traumatisme cranio-cerebrale arata ca
zona care raspunde de memoria de lucru sau MSD este zona hipocampica, iar cea care
raspunde de memoria de lunga durata este zona parieto-occipitala stanga.