Acest articol se referă la memorie ca proces psihic.

Pentru alte sensuri, vedeți Memorie

(dezambiguizare).

Motto: Toți se plâng de memoria lor, dar nimeni nu se plânge de propria judecată (François de la
Rochefoucauld)[1]

Memoria[2] este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor,
sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a
organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut,
prezent, viitor.

În psihologie, memoria este procesul în care informația este codificată, stocată și recuperată.
Codificarea permite informațiilor din lumea exterioară sa să ajunga la cele cinci simțuri în formele de
stimuli chimici și fizici. În această primă etapă informațiile trebuie să fie schimbate, astfel încât să poată
să fie puse în procesul de codare. Depozitarea este a doua etapă sau proces de memorie. Aceasta
implică faptul că informația este menținută pe perioade de timp. În cele din urmă al treilea proces este
recuperarea informațiilor care au fost stocate. Aceste informații trebuie să fie localizate și readuse la
conștiința. Unele încercări de recuperare se pot realiza fără efort din cauza tipului de informații, iar alte
încercări de a aminti informațiile stocate pot fi mai dificile din diferite motive.

Din punct de vedere a procesării informației există trei etape principale în formarea și recuperarea
memoriei:

 Codificare sau înregistrare: primire, prelucrare și combinarea informațiilor primite

 Depozitare: crearea unor înregistrări permanente a informațiilor codate

 Preluare, rechemare sau amintire: cererea înapoi a informațiilor stocate ca răspuns la unele
nevoi de utilizare într-un proces sau o activitate.

Pierderea memoriei este descrisă ca uitare sau ca o tulburare medicală, amnezie.

Grație memoriei, ființa noastră psihică, eul, dobândește continuitatea identității în timp. Fără
dimensiunea mnezică, am trăi numai prezentul clipei, am fi în permanență puși în fața unor situații noi,
pentru care nu am dispune de nici un fel de experiență elaborată, de nici un procedeu de abordare și
rezolvare, ne-am zbate permanent în jocul încercărilor și erorilor, adaptarea devenind, practic,
imposibilă.

Funcția memoriei devine, așadar, o condiție bazală indispensabilă a existenței și adaptării optime, a
unității temporale a personalității noastre. Ea se datorează plasticității creierului – proprietatea de a-și
modifica starea internă sub influența stimulilor externi – și capacității lui de înregistrare, păstrare și
reactualizare a „urmelor” acestor stimuli.

Memoria umană a cunoscut o amplă dezvoltare istorică, în cursul căreia și-a restructurat atât schema de
funcționare internă, prin trecerea de la forme imediate la forme mediate (prin limbaj și procedee
mnemotehnice de natură logică), cât și aria de cuprindere, ajungând să înregistreze și să conserve
informații despre toate genurile de fenomene și evenimente, precum și întreaga gamă de experiențe,
accesibile la nivel individual și comunitar.

Latura remarcabilă a evoluției memoriei umane constă

în diferențierea și individualizarea capacității reactualizării, care permite valorificarea propriu-zisă
a informației și experienței stocate, și desfășurarea unor activități mintale autonome, în care trecutul se
leagă de prezent, iar prezentul de viitor.

La om, memoria nu este concentrată și localizată într-un singur bloc, ci este distribuită mecanismelor
care realizează funcțiile și actele psihocomportamentale specifice. Așadar, spre deosebire de computer,
creierul uman posedă nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe, între care există conexiuni
bilaterale. Între modul de funcționare a memoriei și modul de funcționare
al percepției, reprezentării și gândirii există o condiționare reciprocă profundă: dereglarea verigii
memorative determină tulburări serioase în desfășurarea proceselor pe care le susține (percepție sau
gândire), iar dereglări la nivelul procesului specific afectează funcționarea bazei lui memorative.

Memoria se caracterizează prin câteva trăsături esențiale, care îi sunt imprimate de integrarea ei în
structura proceselor și activităților specifice. Memoria este activă, selectivă, contextuală, mijlocită,
organizată logic și sistemic.

În investigarea și evaluarea nivelului de dezvoltare și eficiență al memoriei se iau în considerare

următorii parametri: volumul, trăinicia, fidelitatea, completitudinea, promptitudinea.

Cuprins

[ascunde]

 1Clasificare

 2Memoria senzorială

 3Memoria pe termen scurt

 4Memoria pe termen lung

 5Modele

 6Memoria de lucru

 7Tipuri de memorie

 8Memoria de procedură

 9Memoria episodică

 10Clasificarea după direcția temporală

 11Tehnici folosite pentru a studia memoria

 12Tehnici utilizate pentru a evalua copiii mai mari si memoria adulților

 13Eșecuri de memorie

 14Neuroștiințe cognitive ale memoriei

 15Encodare

 16Memoria la nou-nascuti

 17Memorie și îmbătrânire

 18Efectele exercițiilor fizice asupra memoriei

 19Conținutul informațional al memoriei

 20Funcțiile memoriei

 21Structurile operatorii ale memoriei

 22Produsul memoriei

 23Vezi și
  24Note

 25Legături externe

Clasificare[modificare | modificare sursă]

După diverse criterii, memoria poate fi clasificată și pot fi delimitate mai multe forme ale acesteia.
Astfel, după prezența sau absența intenției, scopului și controlului voluntar în procesele de engramare,
păstrare și reactualizare, delimităm memoria involuntară și memoria voluntară. După gradul de
înțelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanică sau logică. După modalitatea informațională
preferențială, s-au identificat memoria imagistic-intuitivă și memoria verbal-simbolică. În fine, după
criteriul timpului, se delimitează: memoria senzorială, memoria de scurtă durată și memoria de lungă
durată.

Memoria senzorială[modificare | modificare sursă]

Memoria senzorială deține informații senzoriale mai puțin de o secundă după ce un element este
perceput. Abilitatea de a vedea un element și de a ține minte cum arata cu doar o fracțiune de secundă
de observație sau de memorare este exemplul de memorie senzorială. Aparține de control cognitiv și
este un răspuns automat. La prezentări foarte scurte, de multe ori participanții raportează că li s-a părut
să "vadă" mai mult decât pot raporta, de fapt. Primele experimente de explorare a acestei forme de
memorie, senzorială, au fost realizate de George Sperling (1963) utilizând "paradigma raportului
parțial".

Există trei tipuri de memorie senzoriala. Memorie Iconica este un depozit de descompunere rapida a
informației vizuale; un tip de memorie senzorială care stochează scurt o imagine care a fost perceputa
pe o durată mică. Memoria Echoic este un depozit de descompunere rapidă a informațiilor auditive, un
alt tip de memorie senzorială care stochează scurt sunetele care au fost percepute pentru durate scurte
de timp. [[Memorie tactila este un tip de memorie senzorială care reprezintă o bază de date pentru
stimuli de atingere.

Memoria pe termen scurt[modificare | modificare sursă]

Memoria pe termen scurt permite amintirea pentru o perioadă de câteva secunde pana la un minut fără
repetiție. Capacitatea sa este foarte limitată: George A. Miller (1956), atunci când lucra la Bell
Laboratories, a efectuat experimente care arata ca depozitul de memorie pe termen scurt a fost de 7 ± 2
elemente (titlul lucrării sale celebru, "numărul magic 7 ± 2 "). Estimările moderne fata de capacitatea
memoriei pe termen scurt sunt mai mici, de obicei, de ordinul a 4-5 elemente, însă, capacitate de
memorie poate fi crescută printr-un proces numit chunking. De exemplu, pentru a-și aminti un număr de
telefon din zece cifre, o persoană ar putea "grupa" cifrele în trei grupe: în primul rând, prefixul (cum ar fi
123), apoi o grupa de trei cifre (456) și în cele din urmă o bucată de patru cifre (7890). Această metodă
de a ne aminti numere de telefon este mult mai eficient decât încercarea de a aminti un șir de 10 cifre;
acest lucru se datorează faptului că suntem capabili să învățăm informațiile în grupuri semnificative de
numere. Acest lucru poate fi reflectat în unele țări din tendința de a afișa numerele de telefon și câteva
grupuri de doua pana la patru numere.

Memoria pe termen scurt se crede să se bazeze mai mult pe un cod acustic pentru stocarea
informațiilor, precum și într-o mai mică măsură printr-un un cod vizual. Conrad (1964) a constatat ca
subiecții de testare au avut mai multe dificultăți reamintind colecții de litere care au fost acustic similare
(de exemplu, E, P, D). Confuzia amintirii literelor acustic similare, mai degrabă decât a literelor similare
vizuale, presupune că literele au fost codificate acustic. În 1964 Conrad a studiat codificarea textului
scris; astfel, în timp ce memoria de limbaj scris se bazează pe componente acustice, generalizare la toate
formele de memorie nu pot fi făcuta.
Memoria pe termen lung[modificare | modificare sursă]

Depozitarea în memoria senzorială și pe termen scurt de memorie are, în general, o capacitate strict
limitată și de durată, ceea ce înseamnă că informațiile nu sunt păstrate pe termen nelimitat. În schimb,
memoria pe termen lung poate stoca cantități mult mai mari de informație pentru o durată potențial
nelimitată (uneori o durată de viață). Capacitatea sa este incomensurabil de mare. De exemplu, având în
vedere un număr aleator de șapte cifre putem sa ni-l amintim doar câteva secunde înainte de-al uita,
sugerând a fost stocat în memoria noastră pe termen scurt. Pe de altă parte, ne putem aminti numerele
de telefon mai mulți ani, prin repetiție; aceste informații este spus ca ar fi stocate în memoria pe termen
lung.

În timp ce memoria pe termen scurt codifică informații acustic, memoria pe termen lung se codifică
semantic: Baddeley (1966) a descoperit că, după 20 de minute, subiecții de testare au avut cele mai mari
dificultăți reamintindu-si pe termen lung o colecție de cuvinte care au avut sensuri similare (de exemplu,
mare, urias, larg, frumos). O altă parte a memoriei pe termen lung este memoria episodica care încearcă
să capteze informații, cum ar fi" ce "," când "și" unde ". Datorita memoriei episodice, indivizii sunt
capabili să-si amintească anumite evenimente, cum ar fi petreceri aniversare și nunți.

Memoria pe termen scurt este sprijinita de modele tranzitorii de comunicare neuronale, dependente de
regiuni ale lobului frontal (în special dorsolateral cortexul prefrontal) și lobul parietal. Memoria pe
termen lung, pe de altă parte, este menținută prin schimbări mai stabile și permanente, în conexiuni
neuronale larg răspândit în întregul creier. Hipocampul este esențial (pentru învățarea de informații noi)
la consolidarea informațiilor din termen scurt în memorie pe termen lung, deși nu pare ca ar stoca
informații în sine. Fără hipocamp, amintirile noi nu sunt în măsură să fie stocate în memoria pe termen
lung, așa cum s-a observat la pacientul Henry Molaison după îndepărtarea celor doi hipocampi , și va
exista o atentie foarte scurta. Mai mult decât atât, acesta poate fi implicat în schimbarea de conexiuni
neuronale pentru o perioadă de trei luni sau mai mult după învățarea inițială. Una dintre funcțiile
principale ale somnului este considerata a fi îmbunătățirea si consolidarea informațiilor, așa cum mai
multe studii au demonstrat că memoria depinde direct de primirea unui somn suficient între antrenare
și testare. Aditional datele obținute din studiile neuroimagistice au arătat ca in timpul somnului creierul
reflecta înregistrările din timpul învățării sarcinilor din ziua precedentă, ceea ce sugerează că noi amintiri
pot fi solidificate prin aceasta repetiție.

Cercetările au sugerat că stocarea în memoria pe termen lung la om poate fi menținută de metilarea

ADN-ului sau de prioni.

Modele[modificare | modificare sursă]

Modele de memorie furnizează reprezentări abstracte despre cum se crede că ar funcționa memoria.
Mai jos sunt cateva modele propuse de-a lungul anilor de diverse psihologi. Controversa există în a
stabili dacă există mai multe structuri de memorie.

Modelul Atkinson-Shiffrin

Modelul depozitarii multiple (de asemenea, cunoscut sub numele de model de memorie Atkinson-
Shiffrin) a fost descrisă pentru prima dată în 1968 de către Atkinson și Shiffrin. Modelul depozitarii
multiple a fost criticat ca fiind prea simplist. De exemplu, memoria pe termen lung este considerata a fi
de fapt formata din mai multe subcomponente, cum ar fi memoria episodică și memoria procedurala.
De asemenea propune ca repetiția este singurul mecanism prin care informațiile ajung în cele din urmă
sa fie depozitate pe termen lung, dar dovezile ne arată ca suntem capabili de a ne aminti lucruri si fără
repetiție.

Modelul arată toate depozitele de memorie ca fiind o singură unitate dar cercetarea arata diferit. De
exemplu, memoria pe termen scurt poate fi rupt în mai multe unități, cum ar fi informații vizuale și
acustice. Într-un studiu de Zlonoga și Gerber (1986), pacient "KF" a demonstrat anumite abateri de la
modelul Atkinson-Shiffrin. Pacientului KF i-a fost deteriorat creierul si a intampinat dificultati la memoria
pe termen scurt. Recunoașterea de sunete, cum ar fi numere vorbite, litere, cuvinte și sunete ușor de
identificat (cum ar fi sonerii și mieunatul pisicilor) au fost afectate toate. Interesant, memorie vizuala pe
termen scurt nu a fost afectată, sugerând o dihotomie între memorie vizuala si auditiva.

Memoria de lucru[modificare | modificare sursă]

În 1974 Baddeley și Hitch a propus un "model de memorie de lucru", care a înlocuit conceptul general de
memorie pe termen scurt cu o întreținere activă de informații în depozitarea pe termen scurt. În acest
model, memoria de lucru este formata din trei depozite de bază: Executiv Centrala, bucla fonologică și
Sketchpad-ul vizuo-spațială. În anul 2000 acest model a fost extins cu tamponul episodic multimodal
(modelul Baddeley a memoriei de lucru).

În esență, Executivul central acționează ca un depozit senzorial de atenție. Canalizeaza Informații pentru
cele trei procese componente: Bucla fonologica, Sketchpad-ul vizual-spațial, și tamponul episodic. Bucla
fonologica stochează informații auditive, prin repetarea de sunete în tăcere sau cuvinte într-o buclă
continuă: proces articular (de exemplu repetarea unui număr de telefon din nou si din nou). O listă
scurtă de date este mai ușor de amintit.

Sketchpad-ul vizual-spatial stochează informații vizuale și spațiale. Este angajat în îndeplinirea sarcinilor
spațiale (cum ar fi judecarea distanțelor ) sau cele vizuale (cum ar fi numărarea ferestrele unei case sau
imaginarea de imagini).

Tamponul episodic este dedicat in a leaga informații intre domenii pentru a forma unități integrate de
informații vizuale, spațiale, precum și informatii verbale și ordonare cronologică (de exemplu, memoria
unei povesti sau a unei scene de film). Tamponul episodic este presupus că ar avea legături cu memoria
pe termen lung și sensul semantic.

Modelul de memorie de lucru explică multe observații practice, cum ar fi de ce este mai ușor să faci
două sarcini diferite (una verbală și o vizual) decât două sarcini similare (de exemplu, doua vizuale), și
efectul cuvântului lung. Cu toate acestea, conceptul de executiv central, a fost criticat ca inadecvat și
vag. Memoria de lucru este, de asemenea premisa pentru ceea ce ne permite a face activitățile de zi cu
zi implicând gandirea. Este secțiunea de memorie unde au loc procesele de gandire si pe care le folosim
ca sa invatam si sa rationalizam diferite subiecte.

Tipuri de memorie[modificare | modificare sursă]

Cercetatorii au facut distinctia între memoria de recunoaștere și amintire. Sarcinile memoriei de

recunoaștere solicita persoanele in a indica dacă au întâlnit un stimul înainte (cum ar fi o imagine sau un
cuvânt). Sarcinile memoriei de amintire solicita participanților sa reprimeasca informațiile învățate
anterior. De exemplu, persoanele ar putea fi solicitate sa reproduca o serie de acțiuni pe care le-au văzut
înainte sau să spună o listă de cuvinte pe care le-au auzit înainte.

Clasificarea în funcție de tipul de informații Memoria topografică presupune capacitatea individului de a

se orienta în spațiu, să recunoască și să urmeze un itinerar, sau să recunoască locurile familiare. Noțiuni
de a te pierde atunci când călătoresti singur este un exemplu al eșecului de memorie topografice.
Amintiri flash sunt amintiri episodice clare de evenimente unice și extrem de emoționale. Oamenii
amintindu-si unde au fost sau ce făceau când au auzit pentru prima dată vestea asasinării Președintelui
Kennedy sau de 9/11 sunt exemple de amintiri flash.

Memoria declarativă
Memoria declarativă necesită amintirea conștientă, unele procese conștiente informația trebuie
rechemată. Este denumita uneori memorie explicita, deoarece este alcătuită din informații care sunt
stocate și extrase în mod explicit.

Memoria declarativă poate fi în continuare sub-divizata în memorie semantică, în ceea ce privește fapte
luate independent de context; și memoria episodica, în ceea ce privește informațiile specifice unui
anumit context, cum ar fi un timp și loc. Memoria semantică permite codificarea cunoștințelor abstracte
despre lume, cum ar fi "Parisul este capitala Franței". Memoriei episodice, pe de altă parte, este folosita
pentru mai multe amintiri personale, cum ar fi senzațiile, emoțiile, și asociațiile personale ale unui
anumit loc sau timp. Memorie autobiografica - memorie pentru evenimente speciale din propria viață -
este privită în general fie ca echivalent, sau un înlocuitor al memoriei episodice. Memoria vizuală este o
parte din memorie care ajuta la păstrarea unor caracteristici ale simțurilor noastre referitoare la
experiențele vizuale. Un individ este capabil de a plasa în memorie informații care seamănă cu obiecte,
locuri, animale sau oameni un fel de imagine mentală.

Memoria de procedură[modificare | modificare sursă]

În schimb, memoria procedurală (sau memorie implicită) nu se bazează pe amintirea conștientă de

informații, ci pe învățarea implicită. Memoria de procedură este folosită în principal în învățarea
abilităților motorii și ar trebui să fie luată în considerare ca înlocuitor de memorie implicită. Este
dezvăluit când un individ face mai bine o anumită sarcină datorită numai repetiției - nu s-au format
amintiri noi explicite, dar accesarea se face inconștient din experiențe anterioare. Memoria de
procedură implicată în procesul de învățare prin tocire depinde de cerebel și de ganglionii bazali.

O caracteristică de memorie procedurală este că lucrurile amintite sunt traduse automat în acțiuni, și,
astfel, uneori greu de descris. Câteva exemple de memorie procedurală includ abilitatea de plimbare cu
bicicleta sau de legare a șireturilor.

Memoria episodică[modificare | modificare sursă]

Clasificarea după direcția temporală[modificare | modificare sursă]

Un alt mod de important de a distinge diferite functii de memorie este dacă conținutul amintit este în
trecut, memoria retrospectivă, sau în viitor, memoria prospectiva. Astfel, memorie retrospectivă ca o
categorie include memoria semantică, episodica și autobiografica. În schimb, memoria prospectivă este
memoria pentru intențiile viitoare, sau amintindu-si să-și amintească (Winograd, 1988). Memorie
prospectivă pot fi defalcate în continuare în Evenimente si-timp bazata pe amintirea prospectiva. Bazate
pe durată prospective amintirile sunt declansate de un timp-indiciu, cum ar fi mersul la medic (acțiune)
la 16 (tac). Amintiri potențiale pe bază de evenimente sunt intențiile declanșate de repere, cum ar fi
amintirea de a posta o scrisoare (acțiune), la vederea unei cuti poștale (indiciu). Indiciul nu trebuie să fie
legate de acțiune (ca si exemplul cutie poștală / scrisoare), iar listele, notițele, înnodarea batistei sau a
unei sfori în jurul degetului care exemplifica tot indicii pe care oamenii folosesc ca strategii pentru a
spori memoria prospectivă.

Tehnici folosite pentru a studia memoria[modificare | modificare sursă]

Tehnici utilizate pentru a evalua memorie la sugari Sugarii nu au capacitatea de a vorbi ca să raporteze
amintirile lor deci rapoartele verbale nu pot fi utilizate pentru a evalua memoria copiilor foarte mici. De-
a lungul anilor cercetatorii au adaptat și dezvoltat o serie de măsuri pentru evaluarea memoriei de
recunoaștere și a memoriei de amintire a sugarilor. Tehnici de acomodare și de condiționare operantă
au fost utilizate pentru a evalua memoria de recunoaștere și tehnicile imitației amânate și provocate
pentru sugari au fost utilizate pentru a evalua memorie amintirii.

Tehnici utilizate pentru a evalua memorie recunoaștere sugari includ următoarele:

Procedura comparației pereche vizuală (se bazează pe obișnuință): copiilor le sunt în primul rând
prezentate perechi de stimuli vizuali, cum ar fi două fotografii alb-negru reprezentand chipuri umane,
pentru o perioada fixă de timp; apoi, după ce a fost familiarizat cu cele două fotografii, acestor fotografii
"familiare" li se adauga o fotografie nouă. Timpul petrecut pentru privirea fiecarei fotografii este
înregistrat. Privind mai mult la noua fotografie indica faptul ca isi aduc aminte de cele "familiare". Studii
folosind această procedură au descoperit că de la 5 până la 6 luni-copiii pot reține informații pentru
paisprezece zile.

Tehnica operand condiționat: copiii sunt plasati într-un pătuț și o panglică este legata de unul dintre
picioare si conectata la o jucarie deasupra capului acestuia. Sugarii observa că atunci când lovesc cu
piciorul se misca jucaria iar rata de lovire crește dramatic în câteva minute. Studii folosind această
tehnică au arătat că memoria sugarilor se imbunatateste substantial in primele 18 luni. De la 2 luni până
la 3 luni copiii pot reține un răspuns operant (cum ar fi activarea mobil prin lovirea piciorul lor) pentru o
săptămână, la 6 luni peioada creste la două săptămâni iar la 18 luni copiii pot păstra un răspuns similar
pentru 13 săptămâni.

Tehnicile utilizate pentru a evalua memorie amintirilor la sugari includ următoarele:

Tehnica imitației amânate: un experimentator prezinta sugarilor o secvență unică de acțiuni (cum ar fi
utilizarea un bat pentru a împinge un buton pe o cutie) și apoi, după o întârziere, sugarii sunt solicitati să
imite acțiunile. Studii folosind imitația amânata au arătat că amintirile la copii de 14 luni pentru o
succesiunea de acțiuni pot dura atât timp de patru luni.

Tehnica imitație provocate: este foarte asemănătoare cu tehnica imitație amânate;Diferenta este ca,
copiii au voie să imite acțiunile înainte de întârziere. Studiile folosind tehnica imitație provocate au
arătat că la 20 de luni copiii isi pot aminti acțiunea, secvențele douăsprezece luni mai târziu.

Tehnici utilizate pentru a evalua copiii mai mari si memoria adulților[modificare | modificare sursă]

Cercetatorii folosesc o varietate de sarcini pentru a evalua copiii mai mari și memorie adulților. Câteva
exemple sunt: învățarea perechilor asociate - atunci când un individ învață să asocieze un anumit cuvânt
cu altul. De exemplu, atunci când se administrează un cuvânt, cum ar fi "sigur" trebuie să învețe să
spună un cuvânt specific, cum ar fi "verde". Acest lucru este stimul și răspuns.

Amintirea libera - În această sarcină unui subiect i se cere să studieze o listă de cuvinte și apoi mai târziu
li se va cere să se amintească sau sa scrie cât mai multe cuvinte pe care si le pot aminti. Cuvintele
anterioare sunt afectate de interferențe retroactive (RI) , ceea ce înseamnă ca daca lista este mai lunga
si interferenta este mai mare, și este mai puțin probabil ca acestea sa fie amintite. Pe de altă parte,
elementele care au fost prezentate în cele din urmă suferă puțin RI, dar suferă o mare de intervenția
proactivă (PI), ceea ce înseamnă ca întârzierea mai mare în amintire duce la mai multe cuvinte pierdute.
Recunoaștere - subiectii sunt rugati sa-si aminteasca o lista de cuvinte sau imagini, după care li se cere
să identifice cuvinte sau imagini prezentate anterior, dintr-o listă de alternative care nu au fost
prezentate în lista inițială.

Paradigma detectarii - Persoanelor le sunt prezentate o serie de obiecte și probe de culoare într-o
anumită perioadă de timp. Acestora le este apoi testata capacitatea vizuala de a-si aminti cat mai mult in
timp ce privesc testele si indica daca testele sunt similare cu exemplele sau daca exista schimbari.

Eșecuri de memorie[modificare | modificare sursă]

Efemeritate - amintirile se degradeaza cu trecerea timpului. Acest lucru se întâmplă în etapa de stocare
a memoriei, după ce a fost stocată informația și înainte de a fi recuperata. Acest lucru se poate întâmpla
în depozitarea senzoriala pe termen scurt și stocarea pe termen lung. Rezultă un model general în care
informația este uitat rapid în primele zile sau ani, urmată de pierderi mici în zile sau anii urmatori.
Absenta mentala - eșecul de memorie din cauza lipsei de atenție. Atenția joacă un rol cheie în stocarea
de informații în memoria pe termen lung; fără o atenție adecvată, s-ar putea ca informațiile să nu fie
stocate, ceea ce face imposibil sa fie preluate mai târziu. Fiziologie

Zone ale creierului implicate in neuroanatomia de memorie, cum ar fi hipocampul, amigdala, corpul
striat sau organismele mami-lare sunt considerate a fi implicate în anumite tipuri de memorie. De
exemplu, hipocampul este considerat a fi implicat în procesul de învățare spațială și de învățare
declarativa, în timp ce amigdala este considerat a fi implicat în memorie emoțională. Deteriorarea
anumitor zone la pacienti si animale deficitele anterioare reprezinta sursa primara de informatii. Cu
toate acestea deficitul observat ar putea fi cauzat de o zona adiacenta sau de o cale care calatoreste
spre o anumita zona. Mai mult, nu este suficient pentru a descrie memoria si învățarea ca si cum ar
depinde numai de anumite regiuni ale creierului. Învățarea și memoria sunt atribuite schimbărilor în
sinapsele neuronale, considerat e a fi mediate prin potentarea pe termen lung și a depresiei pe termen
lung.

În general, cu cat mai multa este incarcatura emotionala sau o experiență, cu atât mai bine este
amintita; acest fenomen este cunoscut ca efectul de ameliorare a memoriei. Pacienții cu leziuni la
amigdala, cu toate acestea, nu prezintă un efect de îmbunătățire memorie.

Donald O. Hebb distinge între memoria pe termen scurt și memoria pe termen lung. El a postulat că
orice amintire care a rămas în depozitul pe termen scurt pentru o perioadă suficient de lungă va fi
consolidata într-o memorie pe termen lung. Mai târziu, cercetarile au aratat ca acest lucru este fals.
Cercetarile au aratat ca injectii directe de cortizol sau epinefrina ajuta stocarea de experiențe recente.
Acest lucru este valabil și pentru a stimula amigdala. Acest lucru dovedește că o emoție îmbunătățește
memoria de stimulare a hormonilor care afectează amigdala. Stresul excesiv sau prelungit (cu cortizol
prelungit) poate afecta capacitatea de stocare a memoriei. Pacienții cu leziuni amygdalare e probabil sa-
si aminteasca cuvintele incarcate emotional in egala masura ca si cele nonemotionale. Hipocampul este
important pentru memoria explicita si este ,de asemenea, important pentru consolidarea memoriei.
Hipocampul primește informații de la diferite părți ale cortexului si trimite producția sa la diferite parti
ale creierului, de asemenea. Intrarea provine din zonele senzoriale secundare și terțiare care au deja
informatiile procesate foarte mult. Daunele Hipocampului pot provoca, de asemenea, pierderi de
memorie si probleme cu memoria de stocare.

Neuroștiințe cognitive ale memoriei[modificare | modificare sursă]

Neurologii cognitivi considera memorie ca reținerea, reactivarea, precum și reconstrucția reprezentarea

unei experiente- reprezentare independenta interna. Termenul de reprezentare interna implică faptul că
o astfel de definiție a memoriei conține două componente: expresia memorie la nivel comportamental
sau conștient, și modificărilor pe baza neuronala fizica (Dudai 2007). Această din urmă este, de
asemenea, numit engramă sau urme de memorie (Semon 1904). Unii neurologi și psihologi echivaleaza
greșit conceptul de engramă și memorie, in linii mari unii concep toate efectele postume persistente ale
experientelor ca fiind memorie ; alții sunt împotriva acestei noțiuni ca memoria nu ar exista până când
este descoperită în comportament sau gând. (Moscovitch 2007).

O întrebare esențială în neuroștiințele cognitive este modul cum sunt codate si reprezentate in creier
informațiile și experiențele mentale. Oamenii de stiinta au acumulat foarte multe cunoștințe despre
codurile neuronale din studiile de plasticitate, dar multe dintre cercetari s-au axat pe învățarea simpla în
circuitele neuronale simple; mai puțin clar este in cazul schimbărilor neuronale implicate în exemple mai
complexe de memorie, mai ales in memoria declarativa care necesită stocarea de fapte și evenimente
(Byrne 2007).

Encodare[modificare | modificare sursă]

Codificarea memoriei de lucru implică imbogatirea de neuroni individuali indusi prin intrari senzoriale,
care persistă chiar și după ce de intrarile senzoriale dispar (Jensen și Lisman 2005;. Fransen et al 2002).
Codificarea memoriei episodice implică modificări persistente în structurile moleculare care modifică
transmisiile sinaptice dintre neuroni. Exemple de astfel de modificări structurale includ potențarea pe
termen lung (LTP) sau sincronizarea impulsului nervos - dependent plasticitat (STDP).Marcarea
persistenta a impulsului nervos în memoria de lucru poate spori modificările sinaptice și celulare în
codificarea memoriei episodice (Jensen și Lisman 2005).

Memorie de lucru. Studii recente de imagistica functionala au detectat semnale functionale de memorie
în ambele loburi medial temporale (MTL), o zonă a creierului puternic asociata cu memoria pe termen
lung, și cortexul prefrontal (Ranganath et al. 2005), sugerând o relație puternică între memoria de lucru
și memoria pe termen lung. Cu toate acestea, s-au observat mai multe semnale de memorie mai
functionale in lobul prefrontal fapt care sugerează că acesta parte joacă un rol mai important în
memoria de lucru decât MTL (Suzuki 2007).

Consolidarea și reconsolidarea. Memoria pe termen scurt (STM) este temporară și supusa la perturbare,
în timp ce memoria pe termen lung (LTM), odată consolidata, este persistenta și stabila. Consolidarea
STM în LTM la nivel molecular implică probabil două procese: consolidarea sinaptica și consolidarea
sistemului. Prima implică un proces de sinteza proteinelor în lobul temporal medial (MTL), în timp ce
acesta din urmă se transformă MTL-memoria dependentă într-o memorie MTL - independenta pentru
luni sau ani (Ledoux 2007). În ultimii ani, aceasta dogmă tradiționala a fost re-evaluata, ca urmare a
studiilor privind reconsolidarea. Aceste studii au arătat că prevenirea după extragere afecteaza
extragerea ulterioară a amintirilor (Sara 2000). Noile studii au arătat că tratamentul post-recuperare cu
proteine sintetice inhibitorii și multi alti compuși poate duce la o stare amnezică (Nadel et al 2000b;.
Alberini 2005; Dudai 2006). Aceste constatari privind reconsolidarea se potrivesc cu dovezile de
comportament care atesta ca memoria regăsita nu este o copie la indigo a experiențelor inițiale, iar
amintirile sunt actualizate în timpul recuperarii.

Genetica

Studiul geneticii a memoriei umane este în fază incipientă. Un succes initial notabil a fost asocierea
APOE cu disfunctia de memorie in boala Alzheimer. Căutarea de gene asociate cu memoria normal
variabila continuă. Una dintre primele candidate pentru variația normală in memorie este gena Kibra,
care apare asociată cu viteza cu care materialul este uitat dupa o perioada de intarziere.

Memoria la nou-nascuti[modificare | modificare sursă]

Pentru incapacitatea adulților de a prelua amintiri timpurii trebuie studiata amnezia copilariei. Până la
mijlocul anilor 1980, sa presupus că nou-nascutii nu pot encoda, reține, și prelua informații. Numeroase
cercetari indică faptul că un copil la varsta de 6 luni isi pot aminti informatii cu o intarziere de 24 de ore.
Mai mult, cercetarea a relevat că odata cu cresterea copiii pot stoca informații pentru perioade mai
lungi de timp; la 6 luni copiii pot sa isi aminteasca informații după o perioadă de 24 de ore, la 9 luni
perioada creste pana la cinci săptămâni, iar la 20 de luni atinge chiar si douăsprezece luni. În plus,
studiile au arătat că odata cu vârsta, copiii pot stoca informații mult mai rapid. Întrucât copii la 14 luni isi
pot aminti o secvență alcatuia din trei etape, fiind expusi doar o singura data la ea, iar copiii de 6 luni au
nevoie de aproximativ șase expuneri pentru a fi în măsură să isi amintesc secventa respectiva.

Trebuie mentionat faptul că, deși copiii la varsta de 6 luni pot reactualiza informații pe termen scurt, ei
au dificultati la amintirea informatiilor in ordinea temporală. Doar pe la 9 luni copiii pot sa-si amintesca
acțiunile unei secvențe în două etape dupa ordinea temporală corectă - adica amintindu-si pasul 1 și
apoi pasul 2. Cu alte cuvinte, atunci când i s-a cerut să imite o secvență de acțiune în două etape (cum ar
fi punerea unei masini de jucărie pe pozitie și prin apasarea butonului masina sa porneasca spre capatul
pistei), la 9 luni au tendința de a imita acțiunile secvenței în ordinea corectă (etapa 1 și apoi pasul 2).
Sugarii mai tineri (6 luni) isi pot aminti doar un pas dintr-o secvență în două etape. Cercetătorii au
sugerat că aceste diferențe bazate pe vârstă sunt probabil datorate faptului că girusul dentat din
hipocamp și componentele frontale din rețelele neuronale nu sunt pe deplin dezvoltate la vârsta de 6
luni.

Memorie și îmbătrânire[modificare | modificare sursă]

Una dintre preocupările principale ale adultilor in varsta este pierderia de memorie, mai ales ca este
unul dintre semnalele distinctive simptomelor bolii Alzheimer. Cu toate acestea, pierderia de memorie
este diferit calitativ în procesul normal de imbatranire fata de pierderia de memorie asociata cu un
diagnostic de Alzheimer (Budson & Pret, 2005). Cercetările au arătat că performanța indivizilor cu privire
la sarcinile de memorie care se bazează pe regiuni frontale scade cu varsta. Adultii mai in varsta tind sa
prezinte deficite la sarcinile care implică cunoașterea ordinii temporale în care au învățat informații;
sarcini de memorie sursă care necesită să-și amintească de circumstanțele specifice sau contextul în care
au învățat informațiile și sarcini de memorie prospectiva care implica amintirea de a face o actiune la un
moment dat în viitor. Adultii mai in varsta pot gestiona problemele lor cu memorie prospectiva prin
utilizarea Jurnalului cotidian, de exemplu.

Efectele exercițiilor fizice asupra memoriei[modificare | modificare sursă]

Exercițiul fizic, în special exerciții de aerobic continue cum ar fi alergare, ciclismul și înotul, au multe
beneficii și efecte cognitive asupra creierului. Influențele asupra creierului includ creșteri ale nivelurilor
neurotransmițătorilor, îmbunătățirea oxigenarii, livrarea nutrientilor și cresterea neogenezei in
hipocamp. Efectele exercitilor au implicatii importante asupra memoriei prin îmbunătățirea
performanței academice a copiilor, menținerea capacități mentale la vârstă inaintata si prevenirea și
potențiala vindecare de boli neurologice.

Conținutul informațional al memoriei[modificare | modificare sursă]

Memoria reflectă trecutul ca trecut, astfel încât în momentul în care subiectul reactualizează o
informație, este conștient că acea experiență s-a petrecut cândva în trecut.

Conținuturile memoriei sunt extrem de variate. Începând de la experiențe de ordin senzorial perceptiv,
apoi cunoștințe, noțiuni, experiențe afective, experiențe sociale, ș.a.m.d.. Conținutul reflectoriu
constituie și un criteriu de clasificare a unor forme specializate de memorie. Putem vorbi despre
memorie senzorială (vizuală, auditivă, motorie, gustativă, olfactivă), memorie perceptivă, memoria
imaginilor, memorie cognitivă, memorie afectivă, memorie socială.

Reflectarea din memorie prezintă o serie de caracteristici: este o reflectare activă, selectivă, situațională,
relativ fidelă, mijlocită, inteligibilă, sistemică, logică, organizată.

Funcțiile memoriei[modificare | modificare sursă]

Memoria are o funcție cognitivă. Este un proces de cunoaștere, iar rolul ei cel mai important este acela
de a oferi conținuturi proceselor cognitive superioare (gândirii și imaginației).

Memoria are și o funcție adaptativ reglatorie, jucând un rol fundamental în echilibrul vieții psihice a
omului. Fără memorie, nu ar fi posibil fenomenul de conștiință. Memoria realizează ancorarea omului în
trecut, capacitatea de a rezolva situațiile prezente și resurse pentru anticiparea celor viitoare.

Structurile operatorii ale memoriei[modificare | modificare sursă]

Memoria dispune de structuri operatorii complexe și numeroase. Guilford include memoria în cadrul
operațiilor, ceea ce sugerează nivelul ei înalt de operaționalizare. Informațiile nu sunt preluate ca atare,
ci se intervine asupra lor prin operații de organizare, sistematizare, structurare, ierarhizare, clasificare,
ordonare. Toate aceste operații conferă conținuturilor memoriei disponibilitatea de a fi utilizate rapid și
eficient în învățare, înțelegere, rezolvare de probleme.

Produsul memoriei[modificare | modificare sursă]

În plan subiectiv, memoria este trăită ca amintire. În termeni psihologici, vorbim despre reactualizarea
informațiilor. Reactualizarea se realizează în două forme: recunoașterea și reproducerea.

Recunoașterea se realizează în prezența informațiilor originale, care trebuie recunoscute între alte
informații. Este o formă simplă de reactualizare, ce presupune mai ales implicații de ordin perceptiv și
ale procesului reprezentării.

Reproducerea este forma complexă și superioară a reactualizării, ea realizându-se în absența informației

originale. Este mult mai dificil de realizat, implicând mai ales reprezentarea și gândirea. Reproducerea
poartă întotdeauna amprenta subiectului, a stilului său cognitiv, a experienței sale, a complexității
procedeelor mintale folosite, precum și a procedeelor mnemotehnice.