Memoria REFERAT-PSIHOLOGIE

                                                                          Savin Sebastian
• Memoria este un proces psihic
care constă în întipărirea,
recunoașterea și reproducerea
senzațiilor, sentimentelor,
mișcărilor, cunoștințelor etc. din
trecut. Memoria definește
dimensiunea temporală a
organizării noastre psihice,
integrarea ei pe cele trei
segmente ale orizontului
temporal – trecut, prezent, viitor.
• În psihologie, memoria este procesul în care
informația este codificată, stocată și recuperată.
Codificarea permite informațiilor din lumea
exterioară sa să ajunga la cele cinci simțuri în
formele de stimuli chimici și fizici. În această
primă etapă informațiile trebuie să fie schimbate,
astfel încât să poată să fie puse în procesul de
codare. Depozitarea este a doua etapă sau proces
de memorie. Aceasta implică faptul că informația
este menținută pe perioade de timp. În cele din
urmă al treilea proces este recuperarea
informațiilor care au fost stocate. Aceste
informații trebuie să fie localizate și readuse la
conștiința. Unele încercări de recuperare se pot
realiza fără efort din cauza tipului de informații,
iar alte încercări de a aminti informațiile stocate
pot fi mai dificile din diferite motive.
Din punct de vedere a procesării informației
există trei etape principale în formarea și
recuperarea memoriei:

Codificare sau înregistrare: primire,

prelucrare și combinarea informațiilor primite

Depozitare: crearea unor înregistrări

permanente a informațiilor codate

Preluare, rechemare sau amintire: cererea

înapoi a informațiilor stocate ca răspuns la
unele nevoi de utilizare într-un proces sau o
activitate.
• Pierderea memoriei este
descrisă ca uitare sau ca o
tulburare medicală, amnezie.
• La om, memoria nu este concentrată și localizată într-un
singur bloc, ci este distribuită mecanismelor care realizează
funcțiile și actele psihocomportamentale specifice. Așadar,
spre deosebire de computer, creierul uman posedă nu doar
un singur bloc memorativ, ci mai multe, între care există
conexiuni bilaterale. Între modul de funcționare a
memoriei și modul de funcționare al percepției, 
reprezentării și gândirii există o condiționare reciprocă
profundă: dereglarea verigii memorative determină
tulburări serioase în desfășurarea proceselor pe care le
susține (percepție sau gândire), iar dereglări la nivelul
procesului specific afectează funcționarea bazei lui
memorative.
• Memoria senzorială
• Memoria senzorială are nevoie de mai puțin de o secundă pentru a reține
informații despre un element perceput senzorial. Abilitatea de a vedea un
element și de a ține minte cum arată cu doar o fracțiune de secundă de
observație sau de memorare este exemplul de memorie senzorială. Aparține de
control cognitiv și este un răspuns automat. La prezentări foarte scurte, de multe
ori participanții raportează că li s-a părut să "vadă" mai mult decât pot raporta,
de fapt. Primele experimente de explorare a acestei forme de memorie,
senzorială, au fost realizate de George Sperling (1963) utilizând "paradigma
raportului parțial".
• Există trei tipuri de memorie senzoriala. Memorie Iconica este un depozit de
descompunere rapida a informației vizuale; un tip de memorie senzorială care
stochează scurt o imagine care a fost perceputa pe o durată mică. 
Memoria Echoic este un depozit de descompunere rapidă a informațiilor
auditive, un alt tip de memorie senzorială care stochează scurt sunetele care au
fost percepute pentru durate scurte de timp. Memorie tactilă este un tip de
memorie senzorială care reprezintă o bază de date pentru stimuli de atingere.
• Memoria pe termen scurt
• Memoria pe termen scurt permite amintirea pentru o perioadă de câteva secunde până la un
minut fără repetiție. Capacitatea sa este foarte limitată: George A. Miller (1956), atunci când
lucra la Bell Laboratories, a efectuat experimente care arată că depozitul de memorie pe
termen scurt a fost de 7 ± 2 elemente (titlul lucrării sale celebru, "numărul magic 7 ± 2 ").
Estimările moderne față de capacitatea memoriei pe termen scurt sunt mai mici, de obicei,
de ordinul a 4-5 elemente, însă, capacitate de memorie poate fi crescută printr-un proces
numit chunking. De exemplu, pentru a-și aminti un număr de telefon din zece cifre, o
persoană ar putea "grupa" cifrele în trei grupe: în primul rând, prefixul (cum ar fi 123), apoi o
grupă de trei cifre (456) și în cele din urmă o bucată de patru cifre (7890). Această metodă de
a ne aminti numere de telefon este mult mai eficientă decât încercarea de a aminti un șir de
10 cifre; acest lucru se datorează faptului că suntem capabili să învățăm informațiile în
grupuri semnificative de numere. Acest lucru poate fi reflectat în unele țări din tendința de a
afișa numerele de telefon și câteva grupuri de doua pana la patru numere.
• Memoria pe termen scurt se crede să se bazeze mai mult pe un cod acustic pentru stocarea
informațiilor, precum și într-o mai mică măsură printr-un un cod vizual. Conrad (1964) a
constatat că subiecții de testare au avut mai multe dificultăți reamintind colecții de litere care
au fost acustic similare (de exemplu, E, P, D). Confuzia amintirii literelor acustic similare, mai
degrabă decât a literelor similare vizuale, presupune că literele au fost codificate acustic. În
1964 Conrad a studiat codificarea textului scris; astfel, în timp ce memoria de limbaj scris se
bazează pe componente acustice, generalizare la toate formele de memorie nu poate fi
făcută.
• Memoria pe termen lung
• Depozitarea în memoria senzorială și pe termen scurt de memorie are, în general, o capacitate strict
limitată și de durată, ceea ce înseamnă că informațiile nu sunt păstrate pe termen nelimitat. În schimb,
memoria pe termen lung poate stoca cantități mult mai mari de informație pentru o durată potențial
nelimitată (uneori o durată de viață). Capacitatea sa este incomensurabil de mare. De exemplu, având în
vedere un număr aleatoriu de șapte cifre putem să ni-l amintim doar câteva secunde înainte de-al uita,
sugerând a fost stocat în memoria noastră pe termen scurt. Pe de altă parte, ne putem aminti numerele de
telefon mai mulți ani, prin repetiție; aceste informații este spus că ar fi stocate în memoria pe termen lung.
• În timp ce memoria pe termen scurt codifică informații acustic, memoria pe termen lung se codifică
semantic: Baddeley (1966) a descoperit că, după 20 de minute, subiecții de testare au avut cele mai mari
dificultăți reamintindu-și pe termen lung o colecție de cuvinte care au avut sensuri similare (de exemplu,
mare, uriaș, larg, frumos). O altă parte a memoriei pe termen lung este memoria episodică care încearcă să
capteze informații, cum ar fi" ce "," când "și" unde ". Datorita memoriei episodice, indivizii sunt capabili să-și
amintească anumite evenimente, cum ar fi petreceri aniversare și nunți.
• Memoria pe termen scurt este sprijinită de modele tranzitorii de comunicare neuronale, dependente de
regiuni ale lobului frontal (în special dorsolateral cortexul prefrontal) și lobul parietal. Memoria pe termen
lung, pe de altă parte, este menținută prin schimbări mai stabile și permanente, în conexiuni neuronale larg
răspândit în întregul creier. Hipocampul este esențial (pentru învățarea de informații noi) la consolidarea
informațiilor din termen scurt în memorie pe termen lung, deși nu pare că ar stoca informații în sine. Fără
hipocamp, amintirile noi nu sunt în măsură să fie stocate în memoria pe termen lung, așa cum s-a observat
la pacientul Henry Molaison după îndepărtarea celor doi hipocampi , și va exista o atenție foarte scurtă. Mai
mult decât atât, acesta poate fi implicat în schimbarea de conexiuni neuronale pentru o perioadă de trei luni
sau mai mult după învățarea inițială. Una dintre funcțiile principale ale somnului este considerată a fi
îmbunătățirea și consolidarea informațiilor, așa cum mai multe studii au demonstrat că memoria depinde
direct de primirea unui somn suficient între antrenare și testare. Adițional datele obținute din studiile
neuroimagistice au arătat că în timpul somnului creierul reflectă înregistrările din timpul învățării sarcinilor
din ziua precedentă, ceea ce sugerează că noi amintiri pot fi solidificate prin aceasta repetiție.
• Cercetările au sugerat că stocarea în memoria pe termen lung la om poate fi menținută de metilarea ADN-
ului sau de prioni.
• Sursa de
informare ( www.wiki
pedia.org)