Plan de desfășurare al lecției

Rumega Robert Viorel

I. Noțiuni teoretice

Memoria
Definiție: memoria reprezintă procesul psihic prin care se asigură întipărirea, stocarea și
reactualizarea informațiilor și a experienței anterioare sub formă de amintiri.
Întiparirea (fixarea, encodarea) este prima fază a memoriei, în care informația se traduce
într-un cod (imagine, sunet, propoziție), astfel încât să se poată pătrundă în sistemul memoriei.
Stocarea (conservarea, păstrarea) se referă la reținerea informațiilor pentru o perioadă
mai lungă sau mai scurtă de timp.
Reactualizarea (recuperarea) are în vedere aducerea la suprafață a informațiilor reținute
în vederea utilizării lor în activitatea umană.

Trăsături esențiale:
 este un proces activ- faptele memorate, păstrate și reactualizate suportă modificari
importante;
 are un caracter inteligibil- presupune înțelegerea informațiilor memorate, organizarea
materialului memorat după criterii de semnificație;
 are un caracter selectiv- omul reține și reactulizează doar o parte a informațiilor în
funcție de motivația avută, interese, vârstă, grad de cultura etc.

Formele memoriei (cea mai frecventă clasificare are la bază criteriul duratei
păstrării informației):
 memorie senzorială (memoria de foarte scurtă durată/ stocajul senzorial)- reprezintă o
modalitate de stocare pentru un timp foarte scurt, se presupune că informația rămâne
memorată în jur de 0-5 secunde. Mecanismele de procesare extrag informația utilă din
materialul stocat, după care informația trebuie să părăsească registrul senzorial pentru a
face loc unui nou flux de informații. Exemple:
o vizual- în cazul privitului unei poze sau a unui număr de înmatriculare de la
mașină, după ce privirea este indreptată în altă parte, pentru cateva clipe imaginea
acesteia se păstreaza în memoria senzorială, după care se uită;
o auditiv- la auzul unui sunet de la consola video, după ce acesta înceteaza
reprezentarea sa rămâne în memoria senzorială pentru scurt timp.
  memoria de scurtă durată (memoria de lucru sau operațională)- stochează informația
pentru un timp mai lung decât memoria senzorială, aproximativ între 15 secunde si 10
minute, în funcție de volumul informațional, persoană, mediu etc. Informațiile din
memoria de scurtă durată trec în memoria de lunga durată dacă: se repetă de către subiect,
au o încărcatură emoțională sau dacă au un înțeles care se asociază noțiunilor dinainte
consolidate. Viața cotidiană ne oferă numeroase ocazii pentru a ilustra acest tip de
memorie, de exemplu:
o în cazul in care vrem să formăm un număr de telefon abia aflat trebuie să
acționezi repede și să nu fii deranjat, altfel numărul va fi uitat;
o în cazul în care efectuăm un calcul mental (adunare, împărțire)- datele care intră
în calcul sunt reținute în memorie pana când obiectivul este atins, apoi se uită;
 memoria de lungă durată- cuprinde totalitatea informațiilor receptate care pot fi păstrate
un timp nelimitat, aceasta are o capacitate foarte mare deoarece ea fixează tot ce ni se
întamplă: evenimente zilnice, cunoștiințe, trăiri afective etc. Conținutul poate fi reactivat
în funcție de necesitățiile subiectului sau în situații deosebite (stres). Aici se pot distinge
două tipuri de memorie de lungă durată:
o memorie episodică- cuprinde evenimentele trăite personal de subiect, localizabile
în timp și spațiu;
 exemplu- amintirile din prima zi de școala, amintirile despre casa
părintească, amintirile despre cum ne-am petrecut vacanța de vară etc.
o memorie semantică- alcătuită din idei, concepte, operații, convingeri, deprinderi,
atitudini etc.

Condiții ale optimizării memoriei

1. Un rol important în sporirea eficienței memoriei îl are motivația. Un motiv puternic
constituie cauza pentru care reținem cu mai multă trăinicie o informație. Dorința de a
cunoaște, ambiția de a fi mereu în frunte, aspirațiile profesionale, pasiunea și interesul
pentru un anumit domeniu constituie tot atatea surse motivaționale pentru o bună
memorare.
2. Eficiența memoriei depinde de organizarea și sistematizarea informației care urmează a fi
însușită. Dacă informația nu a fost înmagazinată în mod organizat și sistematic, este puțin
probabil că va fi regăsită atunci când vom avea nevoie de ea.
3. În cazul în care materialul de memorat a fost prelucrat urmărindu-se stabilirea înțelesului,
fixarea lui este mult mai durabilă. Dacă veți încerca să spuneti cu propriile cuvinte
materialul care trebuie reținut, vă veti forța să-i pătrundeți și întelesul. Astfel, procesarea
va fi mai profundă.
Uitarea mai poate fi combătută și prin repetiții care trebuie să respecte următoarele
cerințe:
a. Numărul de repetiții trebuie să fie optim (un număr prea mare duce la supraînvațare și la
apariția saturației, iar un numar prea mic duce la subînvațare și la iluzia invățării);
 b. Eșalonarea repetiției este mai eficientă decât repetiția comasată (intervalul optim este de
câteva zeci de minute – între 5-20 minute, fie de 1-2 zile, deoarece intervine oboseala);
c. Repetiția este mai eficientă atunci când lectura se combină cu încercări de reproducere;
d. Repetiția poate fi organizată diferit prin reluarea materialului în întregime (metoda
fragmentării materialului în funcție de volumul de memorat).

Memorarea și uitarea
Uitarea este un fenomen psihic natural și necesar deoarece are menirea de a evita
supraîncărcarea “depozitului” memoriei și de a asigura echilibrarea sistemului cognitiv al
individului.
Uitarea poate fi explicată privind două teorii:
1. Teoria ștergerii urmelor- susține că anumite cunoștiințe se deteriorează și dispar din
memorie ca urmare a trecerii timpului și neutilizării informațiilor;
2. Teoria uitării motivate- susține că oamenii uită informațiile asociate cu evenimente
neplăcute, dureroase sau amenințătoare.
Există și cazuri de pierdere parțială sau totală a memoriei. În aceste situații vorbim despre
amnezie. Ea poate avea drept cauze: infecții ale creierului, lezarea fizică a acestuia (în accidente,
de exemplu), alcoolismul cronic, îmbătrânirea. Cazul lui Clive Wearing este un exemplu de
amnezie cauzată de o boala infecțioasa (encefalită).

Memoria și învățarea
Învățarea are în vedere reținerea cunoștiințelor pentru o perioadă lungă de timp. De aceea
trebuie acordată toată atenția nu numai înțelegerii inițiale a celor învățate, ci și asimilării
temeinice, consolidării cunoștiințelor și repetiției. Este necesar ca memoria să se sprijine pe
inteligență, care are menirea să construiască, să rezolve și să soluționeze situații problematice
noi. Învățarea inteligentă presupune o metodă care înseamnă a stăpâni un ansamblu de reguli ale
unei învățări organizate care să ne ferească de pericolul unei învățări haotice, întâmplătoare.

II. Teoria și metodologia instruirii

a. Tipul strategiei- euristic;
b. Metode- conversația, demonstrația, explicația, ciorchinele, jocul didactic
c. Mijloace de învățare- materiale Gutenberg, tablă, cretă/marker;
d. Moduri de organizare- frontal, individual;
e. Realizare- înainte de a începe lecția propriu-zisă, voi face un exercițiu de
memorie auditivă, în care vor fi rostite două șiruri de cuvinte, la un interval scurt
de timp, pentru a le testa eleviilor memoria și de a le capta atenția. Lecția o voi
desfășura cu ajutorul metodei ciorchinelui, care va fi completat atât de mine, cât și
de o mică parte din elevii clasei. Aceștia vor fi instruiți în ceea ce constă această
metoda, pentru nu a avea niciun dubiu în completare. Odată ce voi termina partea
teoretică și dacă îmi mai permite timpul, voi mai face încă un exercițiu de
memorie auditivă, precum cel de la începutul orei. La final, fiecare elev va
rămâne cu ciorchinele completat pe caiet, cât și cu exercițiile de memorie.