Memoria

Fundamentele psihologiei
Curs & seminar 9
13.12.2021

Asist. univ. dr. Diana Paula Dudău

Memoria este procesul psihic de encodare, stocare și reactualizare a
informațiilor.
Cele trei stadii ale memoriei sunt:
1. Encodarea = transformarea informațiilor fizice în
reprezentări specifice memoriei; introducerea
informațiilor în memorie.
2. Stocarea = reținerea informațiilor în memorie.
3. Reactualizarea = recuperarea informațiilor din
memorie.
Pot apărea erori/probleme în oricare din aceste trei
stadii.
https://www.ted.com/talks/scott_fraser_why_eyewit
nesses_get_it_wrong?referrer=playlist-
the_complexity_of_memory=ro
Sunt mai multe tipuri de memorie.
1. În funcție de durata de stocare necesară → teoria Atkinson-Shiffrin (1968):
• Memorie senzorială
• Memorie de scurtă durată/de lucru
• Memorie de lungă durată
2. În funcție de tipul informațiilor
• Memorie declarativă
• Memorie nondeclarativă
2. În funcție de măsura în care persoana este conștientă de informațiile amintite:
• Memorie explicită
• Memorie implicită
Memoria senzorială reține pentru o perioadă scurtă de timp (sute de milisecunde) o
cantitate mare de informații senzoriale recepționate prin intermediul analizatorilor.

Probabil există cate un tip de memorie senzorială

pentru fiecare modalitate senzorială.
Memorie iconică e specializată pe informații vizuale.
Memoria ecoică e specializată pe informații auditive.
Memoria senzorială a fost studiată pentru prima dată
de George Sperling.
Informațiile din memoria senzorială se pierd într-un
timp foarte scurt.
Memoria de scurtă durată/de lucru reține informațiile pentru câteva secunde.

Memoria de lucru conține doar informațiile

selectate prin intermediul atenției.
Encodarea presupune utilizarea unui cod sau a
unei reprezentări acustice sau vizuale.
E preferat un cod acustic atunci când încercăm să
menținem informația activă prin repetarea ei.
Informațiile verbale pot fi codate și vizual dar
reprezentarea se pierde rapid.
Abilitatea de a reține imagini care sunt de o
claritate aproape fotografică se întâlnește în
special la copii.
Majoritatea adulților au o capacitate de stocare în memoria de lucru de 7±2 itemi.
Hermann Ebbinghaus a început să studieze experimental memoria în 1885 → rezultatele au indicat că limita
memoriei lui este de 7 itemi.

George Miller (1956) → „numărul magic șapte”

Memoria de scurtă durată poate fi îmbunătățită, regrupând itemii în unități (chunks) care se regăsesc în
memoria de lungă durată.

Uitarea informațiilor din memoria de lucru are loc:

- Ca urmare a trecerii timpului + sunt stocate mai puține cuvinte, atunci când acele cuvinte sunt mai lungi
(pronunțarea lor durează mai mult).
- Pentru că elementele vechi sunt înlocuite de cele noi.

Reactualizarea devine cu atât mai lentă, cu cât sunt mai mulți itemi în memoria de lucru. Fiecare item adaugă
o durată suplimentară fixă în procesul de căutare.

Explicații pentru relația dintre durata reactualizării și numărul elementelor din memoria de lucru:
• Căutarea serială = elementele sunt examinate pe rând.
• Starea de activare = reactualizarea unui item depinde de măsura în care a fost depășit un nivel critic de
activare în memoria de lucru; cu cât sunt mai multe elemente, cu atât fiecare dintre ele are un nivel de
activare mai mic.
Memoria de lucru joacă un rol foarte important în gândire.

Memoria de lucru este utilă, de exemplu, pentru:

• A stoca părți ale problemei pe care trebuie să o
rezolvăm și să accesăm informațiile din memoria
de lungă durată, relevante pentru problemă.
• Procesele specifice limbajului (de ex., citirea unui
text, urmărirea unei conversații)

În esență, memoria de lucru:

• Stochează materialele necesare pentru perioade
scurte de timp.
• Funcționează ca spațiu pentru diverse operații
mentale.
• Reprezintă o stație pentru informațiile aflate în
proces de transferare în memoria de lungă durată.
Repetiția nu doar că menține materialul în memoria de lucru, ci și contribuie la transferul
acestuia în memoria de lungă durată.
„Repetiție de menținere”= efortul activ de a ține
informațiile în memoria de lucru.
Repetiția elaborată = efortul de a encoda
informațiile în memoria de lungă durată.
Rezultatele experimentelor de reactualizare
liberă au susținut funcția de spațiu de tranziție
(„stație”) a memoriei de lucru.
Reactualizarea ultimelor cuvinte regăsite într-o
listă prezentată într-un astfel de experiment este
foarte bună. Dar și primele cuvinte sunt
reamintite semnificativ mai bine decât alte
cuvinte → ultimele cuvinte probabil că încă sunt https://www.ted.com/talks/peter_doolittle_how_yo
în memoria de lucru, în timp ce restul cuvintelor ur_working_memory_makes_sense_of_the_world
se află în memoria de lungă durată. ?referrer=playlist-the_complexity_of_memory=ro
Memoria de lungă durată este necesară atunci când informațiile trebuie reținute pentru
intervale mai mari de timp (de la câteva minute, până la o viață întreagă).
Particularități: encodarea și reactualizarea din
memoria de lungă durată interacționează puternic &
adesea, e greu de identificat dacă uitarea informațiilor
din memoria de lungă durată se datorează unor
probleme de stocare sau de reactualizare.
Reprezentarea în memoria de lungă durată a
materialului verbal se bazează în primul rând pe
sens/semnificație. Însă, în general, pentru encodarea
în memoria de lungă durată, pot fi folosite și alte tipuri
de coduri.
Uneori conexiunile dintre informații nu au sens deși
informațiile au → pentru eficientizarea stocării și
reactualizării, pot fi create legături reale sau artificiale
între itemi. O modalitate eficientă este aceea de a
elabora sensul materialului în timpul encodării.
De multe ori, uitarea informațiilor din memoria de lungă durată e cauzată de dificultăți de
accesare a informațiilor, nu de pierderea informațiilor.
Exemple de situații în care sunt reflectate probleme cu
reactualizarea, nu cu stocarea în memoria de lungă
durată: cunoștințe amintite după examen dar nu și în
timpul examenului; lapsus; accesarea unei amintiri prin
psihoterapie.
Experimentele privind uitarea au evidențiat că suntem
mai eficienți să recunoaștem informațiile decât să le
reproducem.
Demonstrație: de multe ori, uitarea informațiilor din memoria de lungă durată e cauzată
de dificultăți de accesare a informațiilor, nu de pierderea informațiilor.

Listă 1 Listă 2

scaun cuțit fotbal câine bumbac petrol

masă lingură baseball pisică lână gaz
pat furculiță baschet cal mătase cărbune
canapea tigaie tenis vacă vâscoză lemn
briceag ciocan cămașă măr albastru medic
pistol ferăstrău șosete portocală roșu avocat
pușcă unghii pantaloni pară verde profesor
bombă șurubelniță pantofi banană galben dentist

https://forms.office.com/r/WXjN204TSz https://forms.office.com/r/AGrZx9AqWy
Interferența este cel mai important factor care afectează reactualizarea informațiilor din
memoria de lungă durată.
Dacă același indiciu este asociat cu mai mulți itemi,
atunci când ne folosim de acel indiciu pentru a
reactualiza unul dintre itemi, ceilalți itemi se pot
activa de asemenea și pot interfera cu recuperarea
itemului-țintă.
Cu cât sunt mai mulți itemi asociați cu un indiciu, cu
atât acel indiciu este mai puțin eficient în
optimizarea reactualizării.

Pentru a explica reactualizarea din memoria de

lungă durată, au fost elaborate atât modele conform
cărora reactualizarea se realizează pe baza unui
proces de căutare, cât și modele conform cărora
reactualizarea se realizează pe baza unui proces de
activare.
Unele informații din memoria de lungă durată sunt uitate „cu adevărat”, adică pierdute la
nivelul stocării.

Majoritatea cercetărilor despre stocarea în

memoria de lungă durată au fost realizate la nivel
biologic și s-au făcut progrese considerabile în
determinarea fundamentului neuroanatomic
pentru consolidarea amintirilor.
Hipocampul și cortexul din jurul hipocampului
sunt structurile creierului implicate cel mai
puternic în stocarea informațiilor in memoria de
lungă durată.
Alți doi factori care țin de encodare sunt importanți pentru eficientizarea reactualizării, pe
lângă elaborarea sensului.

1) Organizarea informațiilor în momentul encodării

2) Realizarea encodării într-un context similar în care va avea loc reactualizarea.
Alți factori care influențează reactualizarea:

https://www.ted.com/talks/daniel_kahneman_the_riddle_of_experience_vs_memory/transcri
pt?language=ro
 De asemenea, există o legătură foarte strânsă între emoții și memoria de lungă durată.

1) Repetiția: avem tendința de a ne gândi la situațiile cu

încărcătură emoțională atât pozitivă, cât și negativă, mai
mult decât ne gandim la ceva neutru.

2) Amintirile blitz = înregistrarea foarte vie a

circumstanțelor în care a avut loc un eveniment
semnificativ, încărcat emoțional → amintirile blitz sunt
greu de studiat.

3) Emoțiile negative precum anxietatea blochează procesul

de reactualizare prin intermediul cognițiilor
disfuncționale.

4) Contextul cuprinde și emoțiile resimțite în momentul

encodării și stocării.

5) Reprimarea = amintiri traumatice stocate în inconștient,

conform teoriei lui Freud → un mecanism foarte greu de
studiat.
Memoria constructivă
Procesele de tip bottom-up și cele de tip top-
down influențează puternic inclusiv memoria,
nu doar percepția.

Procesele de tip "bottom-up" operează numai

asupra informației input (i.e., itemii reali care
trebuie sa fie reactualizați

Procesele "top-down" contribuie cu alte

informații.

Procesare top-down → memorie constructivă https://www.ted.com/talks/elizabeth_loftus_ho

w_reliable_is_your_memory?referrer=playlist-
the_complexity_of_memory=ro
Cum putem să îmbunătățim memoria?

https://www.ted.com/talks/joshua_foer_feats_of_memory_anyone_can_do?referrer=playlist-
the_complexity_of_memory=ro
Notă
Imaginile folosite în această prezentare au fost descărcate de pe https://pixabay.com/, Wikipedia
sau Wikimedia Commons, au fost obținute prin print screen sau au fost decupate din diverse cărți
strict în scop educațional.