Schița lecţiei 

- MEMORIA -  
Memoria este o caracteristică fundamentală a întregii materii însufleţite sau
neînsufleţite. Însă, între memoria materiei anorganice sau memoria unor forme de viaţă
inferioare şi memoria umană este o mare diferenţă.
Memoria umană este un ​mecanism psihic complex ​care asigură formarea şi
conservarea identităţii personale prin aceea că realizează legătura între situaţii şi evenimente
separate în timp.
Memoria umană se poate defini drept proces psihic de ​întipărire ​(encodare,
engramare), ​stocare​ ​(păstrare, conservare) şi ​reactualizare​ ​(rememorare) de informaţii.

Procesele memoriei sunt: 

A. ​Memorarea ​(fixarea​, ​engramarea​)​;

Formele memorării​:

1​.După prezența intenției​,​ ​a scopului și a efortului voluntar​, ​memorarea poate fi​:

a) involuntară și b) voluntară​.

2​. După prezența sau absența gândirii​, ​memorarea poate fi:

a) mecanică ​(cu eficacitate mică, dar absolut indispensabilă în anumite situaţii)
și b) logică. ​(cu eficacitate mare, recomandată în foarte mare măsură)
Nu există forme de memorare necesar​e, ​utile și altele nenecesare​, ​inutile. Între
formele memoriei nu există o ruptură​, ​ci o strânsă interacțiune.

3. După modalitatea informaţională a memorării

• memorie perceptivă
• memorie verbală
• memorie procedurală
• memorie afectivă

B. ​Păstrarea​ informațiilor;

1. După durată​, ​păstrarea informațiilor poate să fie​: ​de scurtă durată și de lungă durată.

2. După forma în care materialul memorat se stochează, există păstrare a informațiilor în

formă exactă și ​într-o​ formă modificată.

C. Reactualizarea informațiilor s​e ​realizează prin ​recunoașteri și prin ​reproduceri

cu ajutorul limbajului. Recunoașterea și reproducerea se realizează, atât voluntar, cât și
involuntar, eronat sau fidel​, ​prompt s
​ ​au lent.

​ upă durata stocării:  

Forme ale memoriei​: d
• memorie ​senzorială (MS), în cazul căreia stocajul informaţiei se petrece la nivelul
analizatorilor şi este de aproximativ 250 milisecunde
• memorie ​de scurtă durată (MSD) - stocajul informaţiei este de la câteva secunde la
câteva minute
• memorie ​de lungă durată​ (MLD) - stocajul informaţiei are o durată potenţial nelimitată

Eficienţa memoriei umane poate fi evaluată prin intermediul a 5 indicatori / Calități

1. ​volumul ​memoriei;
2. ​mobilitatea​ memoriei
3. ​rapiditatea​ fixării;
4. ​trăinicia​ păstrării;
5. ​promptitudinea​ reactualizării.

1
 Schița lecţiei 

Condiții ale optimizării memoriei

a) ​Motivația. ​Un motiv puternic constituie cauza pentru care reținem cu mai multă
trăinicie o informație. (Dorința de a cunoaște, ambiția de a fi mereu în frunte,
aspirațiile profesionale, pasiunea și interesul pentru un anumit domeniu).
b) ​Organizarea și sistematizarea informației care urmează a fi însușită. Memoria a
fost adesea comparată cu o bibliotecă vastă plină cu informații. Dacă informația
nu a fost înmagazinată în mod organizat și sistematic, este puțin probabil că va fi
regăsită atunci când vom avea nevoie de ea.
c) ​Prelucrarea materialului de memorat urmărindu-se stabilirea înțelesului​.
Concentrarea pe înțeles este o caracteristică a memoriei semantice și reprezintă o
modalitate profundă de prelucrare a informațiilor. Memorarea logică este
superioară celei mecanice.
d) ​Repetiția. ​Repetitio est mater studiorum.
e) ​Procedeele mnemotehnice = ansamblu de tehnici menite să confere – pe cale
artificială – un sens materialelor de memorat pentru a le integra în sisteme
ordonate.

Memorie și uitare.  
Fenomenul asociat cel mai frecvent memorării este uitarea.
Astăzi, uitarea este considerată în teoria psihologică fie drept o pierdere iremediabilă
a informaţiilor, fie drept un proces de subactivare progresivă a informaţiilor.
Uitarea are atât un rol pozitiv (de a conferi eficienţă şi economicitate memoriei), cât
şi un rol negativ (ea poate pricinui mari neajunsuri individului, mai ales în cazul unor
maladii).

Teorii care explică apariția uitării:

a) t​ eoria ștergerii urmelor ​susține că anumite cunoștințe se deteriorează și dispar din
memorie ca urmare a trecerii timpului și neutilizării informațiilor;
b) ​teoria interferenței ​explică uitarea prin efectele negative pe care le au cunoștințele
învățate unele asupra altora: interferența retroactivă (când informația nou achiziționată
are influență negativă asupra celei învățate anterior) și interferența proactivă (când
informația anterior învățată o influențează negativ pe cea nouă);
c) ​teoria uitării motivate ​își are originea în concepția lui Sigmund Freud, inițiatorul
psihanalizei, referitoare la faptul că oamenii uită informațiile asociate cu evenimente
neplăcute, dureroase sau amenințătoare. Conștiința „împinge” aceste informații în
inconștient prin fenomenul numit ​refulare.

Psihologul german H. Ebbinghaus a stabilit o curbă a uitării care arată că în primele

20 de ore se pierde aproximativ 70% din informaţie, curba stabilizându-se apoi la
15-20% din materialul memorat.
Performanţele memoriei pot fi mărite nelimitat dacă se fac eforturi în sensul educării
ei. Este întotdeauna de preferat o abordare logică a materialului de memorat în dauna
unei abordări pur mecanice. Înţelegerea materialului de memorat poate duce la
performanţe semnificative atât în activitatea cotidiană, cât şi în activitatea şcolară.
Prin aceea că întipăreşte, păstrează şi reactualizează informaţiile care constituie
experienţa anterioară a indivizilor, memoria asigură consistenţa, stabilitatea şi
finalitatea vieţii psihice. Ea condiţionează toate procesele şi activităţile psihice,
îndeplinind un rol central în arhitectura sistemului cognitiv uman.