Autoportret memorialistic

Memoria este un proces psihic și tot odată o funcție psihică de stocare și de destocare a
informațiilor, respectiv de asimilare și de utilizare a experienței cognitive (de cunoaștere ).

Grație memoriei, ființa noastră psihică, eul, dobândește continuitatea identității în timp.
Fără dimensiunea memoriei, am trăi numai prezentul, am fi în permanență puși în fața unor
situații noi,pentru care nu am avea nici un fel de experiență elaborată, de nici un procedeu de
elaborare și rezolvare, ne-am zbate permanent în jocul încercărilor și erorilor, adaptarea devenind
imposibilă.

Funcția memoriei devine o condiție banală indispensabilă a existenței și adaptării

optime, a unității temporale a personalității noastre. La om, memoria nu este concentrată și
localizată într-un singur loc, ci este distribuită mecanismelor care realizează funcțiile si actele
psihocomportamentale specifice. Spre deosebire de calculator, creierul uman posedă nu doar un
singur loc memorativ, ci mai multe, între care există conexiuni.

După diverse criterii, memoria poate fi clasificată și pot fi delimitate mai multe forme ale
acesteia. După prezența sau absența intenției delimităm memoria involuntară și memoria
voluntară. După gradul de înțelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanică sau logică.
După criteriul timpului se delimitează memoria senzorială, memoria de scurtă durată și memoria
de lungă durată.

Memoria are o funcție cognitivă. Este un proces de cunoaștere, iar rolul ei cel mai
important este acela de a oferii conținut proceselor cognitive (gândire și imaginație). Fără
memorie nu ar fi posibil fenomenul de conștiință. Memoria realizează ancorarea omului in trecut,
capacitatea de a rezolva situațiile prezente și resurse pentru anticiparea celor viitoare.

Memoria senzorială deține informații senzoriale mai putin de o secundă după ce un

element este perceput.

Memoria de scurtă durată se referă la o memorie cu o capacitate limitată care

intermediază informația între memoria senzorială și memoria de lungă durată.

Memoria de termen lung poate stoca niște cantități mult mai mari de informatie pentru o
durată potențial nelimitată (uneori pe o durată de o viață ).

Uitare se manifestă în situația in care nu pot să recunosc sau să reproduc elemente stocate
anterior in memorie.