PROCESAREA INFORMAȚIILOR

5. Memoria
5.1. Definirea și caracterizarea generală
Definiție: Memoria este procesul psihic de întipărire, păstrare(stocare,
depozitare) și reactualizare a informațiilor.
Memoria nu este apanajul omului, ci este o proprietate a sistemelor biologice vii.
Ba chiar o proprietate a materiei (computerele, apa).
Memoria are caracter:
- mijlocit
- logic/rațional
- conștient.
Memoria are un rol enorm în ansamblul vieții și activității psihice umane.
Medicul și fiziologul danez Lange spunea că, fără memorie, viața psihică a
omului ar fi doar un ghem de impresii senzitive, adică un prezent fără trecut, dar
și fără viitor.
Caracterul necesar al memoriei decurge din faptul că ea este implicată în marile
comportamente ale vieții omului: cunoaștere și învățare, înțelegere și rezolvare
de probleme, inteligență și creativitate.
Fiziologul rus I.M. Secenov spunea că memoria este „piatra unghiulară a vieții
psihice”, „condiția fundamentală a vieții psihice”.
Prin faptul că redă trecutul (ca trecut), ținând însă cont de condițiile schimbate și
actuale ale prezentului, ea adaugă o nouă dimensiune vieții psihice, contribuind
la asigurarea continuității ei.
Memoria sudează elementele anterioare de cele care vor urma, dă posibilitatea
reanalizării unor date anterioare ale cunoașterii, fapt care împinge cunoașterea
mai departe. Memoria se află în strânsă interacțiune și interdependență cu toate
celelalte procese, activități, însușiri și condiții psihice:
- cu senzațiile – care îi oferă informații
- cu gândirea – care le organizează, analizează, structurează
- cu procesele afectiv-motivaționale – memorăm ceea ce ne place
- cu temperamentul și caracterul – un optimist și un pesimist citesc diferit
un roman
- cu voința – efort voluntar de memorare
Procesarea din memoria umană este:
-activă - relativ fidelă
- selectivă - mijlocită
- situațională - inteligibilă.

5.2. Procesele și formele memoriei

Caracterul procesual al memoriei rezidă în aceea că se realizează în etape,

faze, cu ajutorul unor acțiuni psihice, cum ar fi: memorarea, păstrarea și
actualizarea celor memorate.
Memorarea este acel proces al memoriei prin care are loc întipărirea,
fixarea experienței, engramarea.

Memorarea neintenționată (involuntară)

Se realizează fără să vrem, fără să ne propunem, fără să facem vreun efort

deosebit, fără să utilizăm mijloace speciale mnemotehnice.
Are caracter nesistematic, fiind în funcție de:
- particularitățile stimulului (noutate, intensitate, semnificație)
- particularitățile subiectului (starea de mai mare sau mai redusă
receptivitate psihică).
Durează foarte puțin, trecând foarte repede în forma intenționată a
memoriei.
Nu presupune un scop, ci este legată de activitatea subiectului. Se rețin
mai bine acele informații care corespund nevoilor, necesităților, activității
sau profesiunii noastre.

Memorarea intenționată (voluntară)

Presupune prezența scopului și a efortului voluntar.

Este sistematică, organizată, productivă, în funcție de natura materialului
(cu sens sau fără sens), face apel la o serie de procedee și tehnici de
memorare. Este necesară mai ales în activitîțile grele, dificile, monotone,
neinteresante.

Memorarea mecanică – implică simpla repetare a materialului, folosirea

asociațiilor de contiguitate (coincidență) în timp și spațiu.
Duce la învățarea formală (a cuvintelor). Este ineficientă și trebuie
combătută. Este utilă doar la memorarea numelor, numerelor de telefon, a
 denumirilor latinești ale plantelor. Chiar și în acest caz, subiectul folosește
anumite procedee de memorare.

Memorarea logică este bazată pe înțelegere, pe dezvoltarea gândirii și a

operațiilor ei.
Este superioară memorării mecanice, prin:
- autenticitate (reunește într-un tot organic conținutul logic și forma
verbală)
- economicitate (în cazul ei, numărul repetărilor este mult mai mic decât în
cazul memorării mecanice)
- productivitate (frazele se rețin cu o productivitate de 25 de ori mai mare
decât cuvintele – când învățăm limbi străine, reținem mult mai ușor
cuvintele dacă le utilizăm în fraze).

Păstrarea informațiilor sau conservarea, stocarea lor este acel proces al

memoriei care presupune reținerea pentru un timp mai scurt sau mai
îndelungat a celor memorate.

1. Păstrarea de scurtă durată (8-10 minute)

2. Păstrarea de lungă durată (săptămâni, luni, ani)
Reactualizarea informațiilor constă în scoaterea la iveală a celor
memorate și păstrarea în vederea utilizării, valorificării lor. Ea se
realizează prin recunoașteri și reproduceri.
Recunoașterea se realizează în prezența obiectului (procese perceptive).
Reproducerea se realizează în absența obiectului (gândire). Acestea se aseamănă
prin faptul că dispun de forme voluntare și involuntare, precum și de grade
diferite de precizie.
5.3. Factorii și legile memoriei
Factori
-natura materialului (abstract, logic, pragmatic)
- organizarea materialului (structurat logic și neorganizat, nestructurat)
- volumul materialului
- gradul de familiaritate
- modul de prezentare a materialului (simultan sau serial)
- timpul de prezentare a materialului
- situația de prezentare (de percepție sau recepție pasivă sau activă a subiectului)
- locul ocupat de material în structura activității subiectului
- ambianța în care se prezintă materialul (stimulatoare, inhibitoare sau
indiferentă)
- factori care țin de subiect (experiență, motivație, oboseală etc.)
Acești factori acționează concomitent și se influențează reciproc (volumul
materialului nu contează, atunci când ne place).
5.4 Calitățile memoriei
- volumul memoriei
- elasticitatea, mobilitatea sau suplețea memoriei
- rapiditatea întipăririi
- trăinicia păstrării
- exactitatea sau fidelitatea reactualizării
- promptitudinea reactualizării

Important este de știut că toate aceste calități pot fi educate, modelate,

ridicate la noi niveluri funcționale.

5.5. Memorie și uitare

Uitarea este un fenomen natural, normal și mai ales relativ necesar.

Formele uitării:
- uitarea totală
- recunoașterile și reproducerile parțiale, mai puțin adecvate sau eronate
- lapsusul (uitarea momentană, exact pentru acea perioadă când ar trebui să
ne amintim)

Ce uităm? Informații care își pierd actualitatea, se devalorizează, nu mai

au semnificație, amănuntele, detaliile, balastul, dar și informații
necesare pentru reușita noastră.
De ce uităm? Oboseală, boală, surmenaj, anxietate, îmbolnăvirea
creierului, slabă organizare a informațiilor, a învățării (subînvățare
– mai puține repetiții decât necesarul sau supraînvățare).
Ritmul uitării Uitarea este masivă imediat după învățare și mai lentă
după.

Cum combatem uitarea? Prin repetarea materialului într-o măsură optimă.