Sunteți pe pagina 1din 5

Memoria si uitarea

(proiect psihologie)

Nume:Paiusan Ionut

Clasa: a X-a R

Materie:Psihologie

Factorii si Legile memoriei


Procesele memorii se realizează mai uyor sau mai greu, mai repede sau mai incet,
au o eficiență crescut sau scutin în funcții de o serie de factori, cum ar fi natura
materialului (intuitiv-obiectual sau abstract, descriptiv sau logic și pragmatic
pentru subiect), ongamizarna materialulul (stracturat logie și
neorganizat,nestructurat); volumul materialului (mare, moderat, mic); gradul de
fiamiliaritane (foarte familiar, mediu familiar, nefumiliar; modul de prezentare a
materlaluhai (simultan su sccven-ial, serial); timpral de pvezentare a materialului
(numaral de prezentare ale unuia și aceluiași muterial, intervalele dintre prezettiri),
sinuapia de prezentare (de perceptie pi receptie pasivä sau activil a subioctului) k
locul ocupat de material in structura activității subiectului (de scop, de condiție, de
mijloc pentru atingerea soopului ambianță în care se prezintă materiahul istimula-
toare, inhibitoure sau indiferent). La acestea, trebuie să adiuglm și o scrie de
factori care țin de subiect, de experiență sa antericari, de motivatile sale, de starca
lui generali fincționala (odihna, oboseala, boală, sinitate), de particularitățile
tipului de activitate nervoasă superioară (labilitaten , inerția, puternic sistem
nervos)

Cercetirile efectuate asupra influenței acestor factori au pus în evidență există


unele legi ale memoriei. Astfel, s-a aratat că se reține mai bine:

-materialul cu care subiectul opercază activ, decit același material care acționează
pasiv asupra analizatorilor;

-materialul care constituie conținutul sau scopul principal al activității, decit cel
care face parte din condițiile realizării scopului;

- materialul ce este mai apropiat de experiență anterioară a subiectului;

-materialul ce corespunde interesolor omului;

-materialele agreabile decit cele deza- greabile, iar cele dezagreabile mai hine
decât cele indiferente.

Memorie și uitare
Multe datele datele experienței anterioare se diminuează, se dezagregă, dispar din
mintea noastră. Intervine așa numitul fenomen al uitarii, fenomen natural, normal
și mai ales relativ necesar. „Uitarea este înscrisă în legile omenești." - se spune in
popor, subliniind astfel necesitatea ei. Așa cum un depozit de materiale s-ar umple,
în condițiile supraincarcării lui nofiind posibilități de a se depozita și alte
materiale, tot așa și „depozitul "memorii s-ar putea supraincărca, n-ar da
posibilitatea individului să acumuleze și să păstreze noi și noi cunostințe ca umăr a
experienței curente și recente de viață.

Uitarea intervine, așadar, ca o supapa care lasă sa se scurg, să se elimine ceea ce


nu mai corespunde noilor solicitări. Uitarea este un fenomen natural, pozitiv și
necesar numai in anumite condiții:

-când acestea nu sunt respectate, ea devine o piedică, o povară pentru memorie,


care este nevoită să-și reia de la început procesele. Intre memorie și uitare există
deci relații dinamice, fiecare acționând usupra celeilalte, facilitându-se sau
impiedicandu-se reciproc.

Evidențierea problematicii uitării se poate face rispunzind la citeva Intrebari.


-Care nunt formele uitärii?

In literatura de specialitate, sunt descrise trei forme ale uitari: uitarea totală
(stergerea, dispariția, suprimarea integrală a datelor memorate și păstrate),
recunoașterile și reproducerile parțiale, mai puțin adecvate sau chiar eronate,
lapsusul (uitareu momentană, exact pentru acea perioadă când ar trebui să ne
amintim),

-Ce uitam? Unele informații care i-au pierdut actualitatea, care se devalorizează,
care nu mai au semnificație, nu mai răspund unor necesități, informații neesențiale,
amanuntele, detaliile, ceca ce reprezintă un balast, dar din picate și informațiile
care nu sunt necesare, care au mare semnificație pentru "reusita" noastra.

- De ce uitam? Cauzele uitarii sunt numeroase (stari de oboseală, surmenaj,


anxietate, imbolnavirea creienului), cea care primează insă este insuficiența sau
proasta organizează a invățării. O invățare nerationala, care ia forma subinvatarii
(cu mai puține repetiții decat este necesar) sau forma suprainvațarii (cu mai multe
repetiții decât numinul optim) este la - fel de periculoasă pentru memorie ca și
lipsa ei,

- Care este ritmul uitării? Psihologul german H. Ebbinghaus , utilizind silabe fara
sens, a arătat că uitarea este destul de mare, masiva chiar, imediat după invațare și
apoi din ce în ce mai lenta, aproape stagnata

Reguli de combatere a uitarii


1. Eliminarea cauzelor care duc instalarea ei și mai ales, prin manipularea
factorilor memoriei.

2. Cel mia sigur mijloc de combatere a uitării il prezintă în repetarea materialului


memorat, dar nu orice repetiție asigură insă combaterea uitări, ci doar cea optima
din punct de vedere a numărului ei (cercetătorii au demonstrat că se depasesc 50%
din numărul inițial de repetitii necesare insusirii materialului).

3. Activitatile fizice ajuta la imbunatatirea memorie deoarece creierul este tinut


mere la curent neavand timp sa cutreiere.

4. Regimul alimentar prezinta o mare parte a imbunatatirii memoriei (reglarea


nivelului de fier din sange, consumul de mancaruri bogate in Omega 3)

5.Evitarea multitaskingului si concentrarea pe un singur lucru la timpul lui.

6. Sanatatea creierului este de asemenea un mare factor in combaterea uitarii, cu


cat creierul este mai sanatos, cu atat nivelul de lucruri uitate este mai mic.

7. Somnul reprezinta unul dintre cei mai importanti factori pentru combaterea
uitarii deoarece pe timpul noptii informatiile acumulate dealungul zilei sunt
rearanjate si filtrate, iar un somn lung si odihnitor sporeste acest proces.

8. Lipitul notitelor si setatul reminderelor sunt foarte eficiente pentru combaterea


uitarii, acestea reamintindu-ne sa facem unele lucruri sau activitati.
9. Notarea lucrurilor si a evenimentelor intr-o agenda penrsonala este o modalitate
practica de reamintire a anumitor lucrui (lista de cumparaturi, anumite evenimente,
etc)

10. Aplicatiile si jocurile de imbunatatire si antreare a memorie sunt niste variante


interesante si amuzante pentru combaterea uitarii.

S-ar putea să vă placă și