MEMORIA

Bruma Adelina Elena

 DEFINIREA MEMORIEI

Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoaşterea şi reproducerea senzaţiilor,
sentimentelor, mişcărilor, cunoştinţelor etc. din trecut.

Memoria defineşte dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei
segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor. Graţie memoriei, fiinţa noastră
psihică, EU-l, dobândeşte continuitatea identităţii în timp. Fără dimensiunea mnezică, am trăi
numai prezentul clipei, am fi în permanenţă puşi în faţa unor situaţii noi, pentru care nu am
dispune de nici un fel de experienţă elaborată, de nici un procedeu de abordare şi rezolvare, ne-
am zbate permanent în jocul încercărilor şi erorilor, adaptarea devenind, practic, imposibilă.
 CRITERII DE CLASIFICARE

• După diverse criterii, memoria poate fi clasificată și pot fi delimitate mai multe forme ale
acesteia. Astfel, după prezența sau absența intenției, scopului și controlului voluntar în
procesele de engramare, păstrare și reactualizare, delimităm memoria involuntară și 
memoria voluntară. După gradul de înțelegere al celor memorate, memoria poate fi 
mecanică sau logică. După modalitatea informațională preferențială, s-au identificat 
memoria imagistic-intuitivă și memoria verbal-simbolică. În fine, după criteriul timpului,
se delimitează: memoria senzorială, memoria de scurtă durată și memoria de lungă
durată.
 MEMORIA SENZORIALĂ

• Memoria senzorială are nevoie de mai puțin de o secundă pentru a reține informații despre un stimul perceput
senzorial. Memoria senzorială înregistrează senzațiile și explorează caracteristicile stimulilor. Abilitatea de a
vedea un element și de a ține minte cum arată cu doar o fracțiune de secundă de observație sau de memorare
este un exemplu de memorie senzorială. Aparține de controlul cognitiv și este un răspuns automat. La prezentări
foarte scurte, de multe ori participanții raportează că li s-a părut să "vadă" mai mult decât pot raporta, de fapt.
Primele experimente de explorare a acestei forme de memorie, senzorială, au fost realizate de George Sperling
(1963) utilizând "paradigma raportului parțial".
• Există trei tipuri de memorie senzoriala. Memorie Iconica este un depozit de descompunere rapida a informației
vizuale; un tip de memorie senzorială care stochează scurt o imagine care a fost percepută pe o durată
mică. Memoria auditivă este un depozit de descompunere rapidă a informațiilor auditive, un alt tip de memorie
senzorială care stochează scurt sunetele care au fost percepute pentru durate scurte de timp. Memorie
tactilă este un tip de memorie senzorială care reprezintă o bază de date pentru stimuli de atingere.
 MEMORIA PE TERMEN SCURT

• Memoria pe termen scurt permite amintirea pentru o perioadă de câteva secunde până la un minut fără repetiție. Capacitatea sa este
foarte limitată: George A. Miller (1956), atunci când lucra la Bell Laboratories, a efectuat experimente care arată că depozitul de
memorie pe termen scurt a fost de 7 ± 2 elemente (titlul lucrării sale celebru, "numărul magic 7 ± 2 "). Estimările moderne față de
capacitatea memoriei pe termen scurt sunt mai mici, de obicei, de ordinul a 4-5 elemente, însă, capacitate de memorie poate fi
crescută printr-un proces numit chunking. De exemplu, pentru a-și aminti un număr de telefon din zece cifre, o persoană ar putea
"grupa" cifrele în trei grupe: în primul rând, prefixul (cum ar fi 123), apoi o grupă de trei cifre (456) și în cele din urmă o bucată de
patru cifre (7890). Această metodă de a ne aminti numere de telefon este mult mai eficientă decât încercarea de a aminti un șir de 10
cifre; acest lucru se datorează faptului că suntem capabili să învățăm informațiile în grupuri semnificative de numere. Acest lucru
poate fi reflectat în unele țări din tendința de a afișa numerele de telefon și câteva grupuri de doua pana la patru numere.
• Memoria pe termen scurt se crede să se bazeze mai mult pe un cod acustic pentru stocarea informațiilor, precum și într-o mai mică
măsură printr-un un vizual. Conrad (1964) a constatat că subiecții de testare au avut mai multe dificultăți reamintind colecții de litere
care au fost acustic similare (de exemplu, E, P, D). Confuzia amintirii literelor acustic similare, mai degrabă decât a literelor similare
vizuale, presupune că literele au fost codificate acustic. În 1964 Conrad a studiat codificarea textului scris; astfel, în timp ce memoria
de limbaj scris se bazează pe componente acustice, generalizare la toate formele de memorie nu poate fi făcută.
 MEMORIA PE TERMEN LUNG

• Depozitarea în memoria senzorială și pe termen scurt de memorie are, în general, o capacitate strict limitată și de durată, ceea ce înseamnă că informațiile nu
sunt păstrate pe termen nelimitat. În schimb, memoria pe termen lung poate stoca cantități mult mai mari de informație pentru o durată potențial nelimitată
(uneori o durată de viață). Capacitatea sa este incomensurabil de mare. De exemplu, având în vedere un număr aleatoriu de șapte cifre putem să ni-l amintim
doar câteva secunde înainte de-al uita, sugerând a fost stocat în memoria noastră pe termen scurt. Pe de altă parte, ne putem aminti numerele de telefon mai
mulți ani, prin repetiție; aceste informații este spus că ar fi stocate în memoria pe termen lung.

• În timp ce memoria pe termen scurt codifică informații acustic, memoria pe termen lung se codifică semantic: Baddeley (1966) a descoperit că, după 20 de
minute, subiecții de testare au avut cele mai mari dificultăți reamintindu-și pe termen lung o colecție de cuvinte care au avut sensuri similare (de exemplu, mare,
uriaș, larg, frumos). O altă parte a memoriei pe termen lung este memoria episodică care încearcă să capteze informații, cum ar fi" ce "," când "și" unde ".
Datorita memoriei episodice, indivizii sunt capabili să-și amintească anumite evenimente, cum ar fi petreceri aniversare și nunți.

• Memoria pe termen scurt este sprijinită de modele tranzitorii de comunicare neuronale, dependente de regiuni ale lobului frontal (în special dorsolateral cortexul
prefrontal) și lobul parietal. Memoria pe termen lung, pe de altă parte, este menținută prin schimbări mai stabile și permanente, în conexiuni neuronale larg
răspândit în întregul creier. Hipocampul este esențial (pentru învățarea de informații noi) la consolidarea informațiilor din termen scurt în memorie pe termen
lung, deși nu pare că ar stoca informații în sine. Fără hipocamp, amintirile noi nu sunt în măsură să fie stocate în memoria pe termen lung, așa cum s-a
observat la pacientul Henry Molaison după îndepărtarea celor doi hipocampi , și va exista o atenție foarte scurtă. Mai mult decât atât, acesta poate fi implicat în
schimbarea de conexiuni neuronale pentru o perioadă de trei luni sau mai mult după învățarea inițială. Una dintre funcțiile principale ale somnului este
considerată a fi îmbunătățirea și consolidarea informațiilor, așa cum mai multe studii au demonstrat că memoria depinde direct de primirea unui somn suficient
între antrenare și testare. Adițional datele obținute din studiile neuroimagistice au arătat că în timpul somnului creierul reflectă înregistrările din timpul învățării
sarcinilor din ziua precedentă, ceea ce sugerează că noi amintiri pot fi solidificate prin aceasta repetiție.

• Cercetările au sugerat că stocarea în memoria pe termen lung la om poate fi menținută de metilarea ADN-ului sau de prioni.
 MEMORIA PE TERMEN SCURT

• Memoria pe termen scurt permite amintirea pentru o perioadă de câteva secunde până la un minut fără repetiție. Capacitatea sa este
foarte limitată: George A. Miller (1956), atunci când lucra la Bell Laboratories, a efectuat experimente care arată că depozitul de
memorie pe termen scurt a fost de 7 ± 2 elemente (titlul lucrării sale celebru, "numărul magic 7 ± 2 "). Estimările moderne față de
capacitatea memoriei pe termen scurt sunt mai mici, de obicei, de ordinul a 4-5 elemente, însă, capacitate de memorie poate fi
crescută printr-un proces numit chunking. De exemplu, pentru a-și aminti un număr de telefon din zece cifre, o persoană ar putea
"grupa" cifrele în trei grupe: în primul rând, prefixul (cum ar fi 123), apoi o grupă de trei cifre (456) și în cele din urmă o bucată de
patru cifre (7890). Această metodă de a ne aminti numere de telefon este mult mai eficientă decât încercarea de a aminti un șir de 10
cifre; acest lucru se datorează faptului că suntem capabili să învățăm informațiile în grupuri semnificative de numere. Acest lucru
poate fi reflectat în unele țări din tendința de a afișa numerele de telefon și câteva grupuri de doua pana la patru numere.
• Memoria pe termen scurt se crede să se bazeze mai mult pe un cod acustic pentru stocarea informațiilor, precum și într-o mai mică
măsură printr-un un vizual. Conrad (1964) a constatat că subiecții de testare au avut mai multe dificultăți reamintind colecții de litere
care au fost acustic similare (de exemplu, E, P, D). Confuzia amintirii literelor acustic similare, mai degrabă decât a literelor similare
vizuale, presupune că literele au fost codificate acustic. În 1964 Conrad a studiat codificarea textului scris; astfel, în timp ce memoria
de limbaj scris se bazează pe componente acustice, generalizare la toate formele de memorie nu poate fi făcută.
 TIPURI DE MEMORIE

• Cercetatorii au facut distinctia între memoria de recunoaștere și amintire. Sarcinile memoriei de

recunoaștere solicita persoanele in a indica dacă au întâlnit un stimul înainte (cum ar fi o imagine sau un
cuvânt). Sarcinile memoriei de amintire solicita participanților sa reprimeasca informațiile învățate
anterior. De exemplu, persoanele ar putea fi solicitate sa reproduca o serie de acțiuni pe care le-au
văzut înainte sau să spună o listă de cuvinte pe care le-au auzit înainte.
• Clasificarea în funcție de tipul de informații Memoria topografică presupune capacitatea individului de a
se orienta în spațiu, să recunoască și să urmeze un itinerar, sau să recunoască locurile familiare.
Noțiuni de a te pierde atunci când călătoresti singur este un exemplu al eșecului de memorie
topografice. Amintiri flash sunt amintiri episodice clare de evenimente unice și extrem de emoționale.
Oamenii amintindu-si unde au fost sau ce făceau când au auzit pentru prima dată vestea asasinării
Președintelui Kennedy sau de 9/11 sunt exemple de amintiri flash.
 MEMORIA DECLARATIVĂ

• Memoria declarativă (numită astfel deoarece este exprimată prin limbaj) necesită amintirea conștientă, unele
procese conștiente informația trebuie rechemată. Este denumită uneori memorie explicita, deoarece este alcătuită
din informații care sunt stocate și extrase în mod explicit.
• Memoria declarativă poate fi în continuare sub-divizată în memorie semantică, în ceea ce privește fapte luate
independent de context și memorie episodică, în ceea ce privește informațiile specifice unui anumit context, cum
ar fi un anumit timp și loc. Memoria semantică permite codificarea cunoștințelor abstracte despre lume, cum ar fi
"Parisul este capitala Franței". Memoriei episodice, pe de altă parte, este folosita pentru mai multe amintiri
personale, cum ar fi senzațiile, emoțiile, și asociațiile personale ale unui anumit loc sau timp. Memorie
autobiografica - memorie pentru evenimente speciale din propria viață - este privită în general fie ca echivalent,
sau un înlocuitor al memoriei episodice. Memoria vizuală este o parte din memorie care ajută la păstrarea unor
caracteristici ale simțurilor noastre referitoare la experiențele vizuale. Un individ este capabil de a plasa în
memorie informații care seamănă cu obiecte, locuri, animale sau oameni, un fel de imagine mentală.
 MEMORIA DE PROCEDURĂ

• În schimb, memoria procedurală (sau memorie implicită) nu se bazează pe amintirea

conștientă de informații, ci pe învățarea implicită. Memoria de procedură este folosită în
principal în învățarea abilităților motorii, de exemplu capacitatea de a înota și ar trebui să fie
luată în considerare ca înlocuitor de memorie implicită. Este dezvăluită când un individ face
mai bine o anumită sarcină datorită numai repetiției - nu s-au format amintiri noi explicite, dar
accesarea se face inconștient din experiențe anterioare. Memoria de procedură implicată în
procesul de învățare prin tocire depinde de cerebel și de ganglionii bazali.
• O caracteristică a memoriei procedurale este că lucrurile amintite sunt traduse automat în
executarea unei acțiuni, și, astfel, uneori greu de descris. Câteva exemple de memorie
procedurală includ abilitatea de plimbare cu bicicleta sau de legare a șireturilor.
 MEMORIA EPISODICĂ

• Memoria episodică se referă la memoria evenimentelor autobiografice: când și unde am trăit un

anumit eveniment. Unele opinii stabilesc diferențe între memoria episodică și cea autobiografică și
o consideră pe aceasta din urmă mai degrabă un subtip de memorie episodică, făcând astfel
deosebirea între evenimentele mai apropiate de biografia individuală și cele știute doar din mărturii.
(Emilio Garcia Garcia, op. cit. p. 32). Memoria episodică constituie capacitatea conștientă de a ne
aminti experiențe specifice pe care le-am trăit personal într-un anumit loc și timp. Aceasta apare în
contrast cu memoria semantică. Memoria semantică include semnificația cuvintelor, conceptelor,
schemelor și cadrelor de referință. (Emilio Garcia Garcia, op. cit. p. 26). Memoria episodică conține
o serie de cunoștințe asociate cu un context spațio-temporal. Cunoștințele sunt organizate
cronologic, asociate cu diferite stări emoționale. Formarea eului și a identității de sine depind în
mod esențial de memoria episodică.
 CARACTERISTICILE MEMORIEI

• Memoria este un mecanism psihic complex, reprezentat prin asociaţii ale unor
întâmplări distanţate in timp. Astfel, memoria are rol de reglare şi autoreglare a
comportamentului persoanei, fiind o copie a relaţiilor cu lumea din exterior.Trei
caracteristici sunt particulare pentru memoria umana: caracterul mijlocit, caracterul
selectiv şi caracterul inteligibil. Acestea o separă de prelucrarea informaţiilor cu
memoria simplă si mecanismele sale psihice.
• Caracterul mijlocit se referă la felul în care, pentru reţinerea şi reproducerea mai uşoara
omul foloseşte mijloace şi instrumente de memorare

• Caracterul selectiv al memoriei umane este condiţionat de conţinutul mnezic. Astfel informaţia se
memorează, stochează si reactualizează doar parţial.

• Caracterul inteligibil presupune înţelegerea informaţiei noi sau a celei reactualizate. Se referă şi
la organizarea în funcţie de semnificaţia materialului memorat. În acest sens există laturi ca
sistematizarea, clasificarea, judecata, legând memoria de gândire. Se face apel la mijloace logice
de memorare, cum ar fi elaborarea unor planuri mnezice, prin care spre exemplu s-ar organiza un
referat în mai multe subcapitole.