Memoria

Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor,
sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a
organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut,
prezent, viitor.
În psihologie memoria este procesul în care informația este codificată, stocată și recuperată.
Codificarea permite informațiilor din lumea exterioară sa să ajunga la cele cinci simțuri în formele de
stimuli chimici și fizici. În această primă etapă informațiile trebuie să fie schimbate, astfel încât să
poată să fie puse în procesul de codare. Depozitarea este a doua etapă sau proces de memorie.
Aceasta implică faptul că informația este menținută pe perioade de timp. În cele din urmă al treilea
proces este recuperarea informațiilor care au fost stocate. Aceste informații trebuie să fie localizate și
readuse la conștiința. Unele încercări de recuperare se pot realiza fără efort din cauza tipului de
informații, iar alte încercări de a aminti informațiile stocate pot fi mai dificile din diferite motive.
Din punct de vedere a procesării informației există trei etape principale în formarea și recuperarea
memoriei:

 Codificare si Inregistrarea: primire, prelucrare și combinarea informațiilor primate

 Depozitarea crearea unor înregistrări permanente a informațiilor codate
 Preludiu,rechemare sau amintire cererea înapoi a informațiilor stocate ca răspuns la unele nevoi
de utilizare într-un proces sau o activitate.

 Clasificare
Memoria senzorială
Memoria senzorială are nevoie de mai puțin de o secundă pentru a reține informații despre un element perceput
senzorial. Abilitatea de a vedea un element și de a ține minte cum arată cu doar o fracțiune de secundă de observație
sau de memorare este exemplul de memorie senzorială. Aparține de control cognitiv și este un răspuns automat. La
prezentări foarte scurte, de multe ori participanții raportează că li s-a părut să "vadă" mai mult decât pot raporta, de
fapt. Primele experimente de explorare a acestei forme de memorie, senzorială, au fost realizate de George Sperling
(1963) utilizând "paradigma raportului parțial".

Memoria pe termen scurt

Memoria pe termen scurt permite amintirea pentru o perioadă de câteva secunde până la un minut
fără repetiție. Capacitatea sa este foarte limitată: George A. Miller (1956), atunci când lucra la Bell
Laboratories, a efectuat experimente care arată că depozitul de memorie pe termen scurt a fost de 7 ±
2 elemente (titlul lucrării sale celebru, "numărul magic 7 ± 2 "). Estimările moderne față de
capacitatea memoriei pe termen scurt sunt mai mici, de obicei, de ordinul a 4-5 elemente, însă,
capacitate de memorie poate fi crescută printr-un proces numit chunking.

Memoria pe termen lung

Depozitarea în memoria senzorială și pe termen scurt de memorie are, în general, o capacitate strict
limitată și de durată, ceea ce înseamnă că informațiile nu sunt păstrate pe termen nelimitat. În
schimb, memoria pe termen lung poate stoca cantități mult mai mari de informație pentru o durată
potențial nelimitată (uneori o durată de viață). Capacitatea sa este incomensurabil de mare. De
exemplu, având în vedere un număr aleatoriu de șapte cifre putem să ni-l amintim doar câteva
secunde înainte de-al uita, sugerând a fost stocat în memoria noastră pe termen scurt. Pe de altă
parte, ne putem aminti numerele de telefon mai mulți ani, prin repetiție; aceste informații este spus
că ar fi stocate în memoria pe termen lung.

Uitare
Proces negativ al memoriei constand din scoaterea din stoc a informatiei,
pierderea amintirilor in urma stingerii legaturilor temporare sau a
destructurarii sistemului de cunostinte acumulate, unele din ele ajungand sa
fie izolate si sa nu poata fi recuperate pe cale asociativa.

Fenomenul uitarii este in general util intrucat elimina informatiile care nu mai
sunt necesare, creeaza noi disponibilitati. In unele cazuri uitarea este
daunatoare si de aceea psihologia se ocupa de prevenirea ei, recomandind
reinvatari periodice, sistematizari ale cunostintelor si asigurarea unei
motivatii epistemice eficiente.

Freud a considerat ca uitarea este un efect al refularii, constand din

indepartarea din constiinta a amintirilor neplacute si in dezacord cu
exigentele morale.

In general, uitarea este favorizata de dezinteres.

Tipuri de uitare
Având în vedere studiile efectuate asupra memoriei, se disting două tipuri de uitare: uitarea
intenționată și uitarea incidentală. Primul se angajează în procese sau comportamente care
diminuează intenționat accesibilitatea într-un anumit scop, în timp ce cel din urmă are loc fără
intenția de a uita. Acest articol se va concentra asupra acestuia din urmă, arătând câțiva factori care îl
încurajează și îl diminuează.

Factori care promovează uitarea

incidentală
1. Trecerea timpului
2. Fluctuații de context

3. Interferență

4. Prezentarea unei părți din tastele setului

5. Recuperare