Sunteți pe pagina 1din 3

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

RUSU Maria

Tehnici de eficientizare a memoriei


Cu mai mult sau mai puţin antrenament, în funcţie de capacităţile fiecăruia, toţi oamenii îşi pot
îmbunătăţi memoria. E nevoie să ştii câteva trucuri simple şi să urmezi câţiva paşi asupra cărora
s-au aplecat specialişti şi neurologi din întreaga lume. Aşadar, pe lângă bagajul genetic cu care
am fost înzestraţi, memoria poate fi îmbunătăţită şi pe parcursul vieţii. Există câteva aşa-zise
legi ale memoriei ce stau la baza dezvoltării capacităţii de memorare. 

1. Înţelegerea (legea înţelegerii) este cel mai simplu, dar şi cel mai important aspect. Scriitorul
german, Georg Lichtenberg spunea că oamenii abia îşi amintesc ce au citit, deoarece nu se
„chinuie” să înţeleagă. Cu cât depui un efort mai mare de a vedea lucrurile mai în detaliu, de
a te gândi la ceea ce ai citit, cu atât îţi vor rămâne în memorie mai mult timp.
2. Interesul (legea interesului) pentru informaţie este de asemenea una din legile esenţiale ale
memoriei. Anatole France spunea că “pentru a putea înțelege lucrurile citite, e nevoie ca ele
să fie digerate cu poftă”. Astfel spus, dacă nu există un interes real pentru ceea ce vezi, citeşti
sau cunoşti, cu siguranţă, datele nu vor rămâne stocate în creier pentru mult timp.
3. Cunoştinţele anterioareau şi ele un rol extrem de important în dezvoltarea memoriei. Pe
lângă faptul că te ajută să faci anumite conexiuni şi astfel să-ţi aminteşti toate aspectele
acumulate cu ceva timp în urmă, ele ajută şi la reţinerea aspectelor noi, care au legătură cu
cele vechi.
4. Pregătirea pentru memorare este o etapă fundamentală în procesul memorării. Cititorul îşi
stabileşte de la început datele pe care vrea să le rețină după ce a parcurs un text. Intenția este
la fel de importantă şi pentru durata de memorare. Când cineva îşi propune țină minte un
lucru pentru un timp îndelungat, va reuşi, şi cu siguranţă o va face mai bine decât cineva care
şi-a propus să stocheze informaţia pentru o scurtă perioadă de timp.
5. Asocierea informaţiiloreste o lege nescrisă demnă de reținut, susţin specialiştii. Aceasta a
fost formulată în secolul al IV-lea, de către Aristotel şi are la bază conceptul conform căruia
oamenii memorează mai repede lucruri dacă le asociază cu ceva deja familiar lor.. Astfel,
dacă te-ai aflat într-o anume cameră când ai citit un anumit pasaj, la revederea camerei,
probabilitatea ca tu să-ţi aminteşti pasajul citit este de 99%.
6. Legea secvenţelor stă şi ea la baza unei capacităţi mai bune de memorare. Spre exemplu,
tuturor ne este mai uşor să spunem alfabetul în ordinea obişnuită. În primul rând pentru că
aşa l-am memorat şi s-a întipărit în mintea noastră. Însă dacă vei vrea să-l reproduci invers,
va fi un exerciţiu destul de greu, deoarece conceptele se evocă unul pe celălalt în ordinea
învăţată.
7. Legea impresiei puternice. Prima impresie a ceea ce ai văzut sau citit produce un impact
major asupra memoriei. Cu cât prima impresie este mai profundă, cu atât informaţia va fi
memorată şi stocată mai uşor.
8. Legea inhibiției. Orice memorare ulterioară o diminuează pe cea anterioară. Cea mai bună
cale de a uita ce ai memorat recent este memorarea a ceva similar imediat după aceea. Iată de
ce este indicat în procesul de învăţare şcolară ca orele de psihologie să nu se desfăşoare după
cele de matematică, și nici cele de literatură după cele de istorie.

Tehnici pentru o memorie de “elefant”


Cu mult înainte ca ştiinţa să evolueze atât de mult şi să ne spună cum şi ce trebuie să facem
pentru a ne mări capacitatea de memorare, grecii au descoperit câteva secrete ale învăţării
rapide. Şi pentru că au fost atât de acaparaţi de memorare şi învăţare, ei au avut inclusiv o zeiţă a
memoriei numită Mnemosyne. Cei care deţineau secretul unei super-memorii erau consideraţi
puternici şi respectaţi în antichitate. Senatorii greci sau romani practicau constant exerciţiile de
înregistrare a informațiilor cu scopul de a-şi impresiona adversarii politici şi de a se impune.
Astfel, aceştia şi-au dat seama că la baza memorării există două principii esenţiale: imaginaţia şi
asociaţia. Pe baza acestora, grecii au făcut şi câteva reguli pe care le-au urmat în procesul de
învăţare. Astfel, pentru a-ţi aminti cu exactitate informaţiile trebuie să te foloseşti de câteva
trucuri.
1. Culori. Cu cât foloseşti mai multe culori, şi cu cât acestea sunt mai puternice, cu atât mai
bine. Folosindu-te de ele, îţi vei îmbunătăţi memoria cu un procentaj de 50%.
2. Imaginaţie.Imaginaţia este cheia succesului în procesul de memorare. Cu cât îţi poţi crea
mai multe imagini cu atât mai bine îți vei aminti informațiile asociate cu ele. În plus, mai
există şi câteva secrete ale imaginaţiei. De exemplu:
 Imaginează-ţi obiecte mari pentru că astfel, creierul le poate memora mai bine.
 Imaginează-ţi lucruri absurde şi ridicule. Şi acestea vor fi reţinute mai uşor.
3. Ritm.Dacă imaginile mentale vor fi însoţite de ritm ele vor fi stocate mai profund în
memorie.
4. Mişcare.Pe cât posibil, fă ca imaginea mentală să se afle în mişcare.
5. Simţuri.Fie că le atribui miros, gust sau atingere, informațiile ţi se vor întipări mai bine în
minte dacă le vei corela cu câte un simţ. De exemplu: dacă trebuie să-ţi aminteşti să cumperi
o banană, imaginează-ţi cum miroase sau ce gust are.
6. Ordine şi secvenţe.Imaginaţia de una singură nu este de ajuns pentru memorie. Ea are
nevoie de ordine şi secvenţe. Aşadar, structurează informaţiile într-o anumită ordine şi
respectă anumite secvenţe. Le vei memora mult mai uşor şi ţi le vei aminti foarte repede.
7. Numere.Ele sunt folositoare mai ales atunci când apelezi la secvenţe şi la ordine.
8. Dimensiune.Vei reuşi să memorezi mai repede şi mai bine lucrurile, dacă ţi le imaginezi în
varianta 3D.
Tehnici simple și foarte eficiente pentru îmbunătățirea memoriei
1. Joacă-te scrabble, şah, bridge sau cărţi.
2. Învaţă cuvinte noi, sensul unor neologisme, o limbă străină sau memorează numere de
telefon.
3. Dormi! Pentru creier e foarte importantă odihna. În timpul somnului se stochează
informaţiile colectate ziua. Aşadar, pierderea nopţilor este egală cu pierderea multor
informaţii.
4. Mănâncă sănătos! O dietă echilibrată înseamnă un creier sănătos.
5. Citeşte, iar mai apoi reprodu cuiva apropiat ceea ce ai citit. Fă acest exerciţiu ori de câte ori
ai ocazia.

S-ar putea să vă placă și