Cursul 5

REZOLVAREA DE PROBLEME

1. Conceptul de problema: definire, conditii, tipologie

2. Abordari ale procesului rezolutiv

1. Conceptul de problema: definire, conditii, tipologie

In limbaj cotidian, auzim aproape zilnic expresii, ca am o problema, trebuie sa
rezolv o problema, problema aceasta ma depaseste sau traiesc fara probleme, nu am nici
o problema a in rezolva acest lucru, etc. In general, recunoasterea faptului ca exista o
problema este echivalenta cu perceperea unui obstacol in calea realizarii unui scop
personal sau de grup. Sa vedem, insa, ce il determina pe un om sa spuna ca intampina o
problema, iar pe altul sa afirme ca nu are probleme. Pentru a intelege acest lucru, ne
intoarcem la definirea conceptului de problema.
Precursorii cognitivistilor de la care acestia au preluat si imbunatatit multe
principii, de asemenea, primii care s-au ocupat de definirea stiintifica a termenului de
problema au fosr gestaltistii (Koffka, Koller, Wertheimer), in cadrul cercetarilor asupra
comportamentului rezolutiv al unei comunitati de cimpanzei. Una dintre problemele cu
care se confrunta cimpanzeul era aceea de a ajunge la o banana aflata la o anumita
distanta de cusca sa, neavand la indemana decat cateva bete de bambus. Dupa mai multe
incercari nereusite, cimpanzeul “a inteles” ca, punand un bat in continuarea celuilalt, va
ajunge la banana, rezolvand astfel problema. Cercetarile ulterioare realizate asupra
subiectilo umani au facut posibila identificarea celor 3 elemente definitorii ale unei
probleme:
a. starea initiala sau datele problemei; ce elemente avem de la inceput, ce aspecte
caracterizeaza situatia initiala (in exemplul anterior, starea initiala cuprindea
cusca, banana, betele)
 b. starea finala sau unde trebuie sa ajungem, care este scopul pe care dorim sa il
atingem (conform exemplului anterior, este vorba despre ajungerea la banana,
adica la hrana ). De observat ca atingerea unui scop inseamna totodata
satisfacerea unei nevoi.
c. Un bloc de operatori sau o multime de operatii fizice si/sau mentale prin care
starea initiala este transformata in stare finala, adica se utilizeaza datele initale
pentru atingerea scopului. In cazul precedent, este vorba de asezarea betelor unul
in prelungirea celuilalt.

Daca una dintre aceste 3 conditii nu este prezenta, nu putem vorbi de o problema.
Asadar, daca starea initiala este satisfacatoare si noi nu vedem o posibila alta stare pe care
dorim sa o atingem (cea actuala ne satisface), nu avem o problema. Daca nu suntem
motivati sa atingem o alta stare diferita de cea initiala care sa ne satisfaca o trebuinta
particulara, nu avem o problema. Daca nu dispunem de un repertoriu de actiuni sau
operatii fixate in MLD prin care sa atingem o alta stare, comportamentul rezolutiv nu va
aparea.
Sa luam un alt exemplu: a gasi un loc in camin. Este o problema in masura in care
nu avem (inca) mijloace de rezolvare stocate mnezic, precum si in masura in care este
activata o trebuinta (de siguranta) si se cere atingerea unui scop. Starea initiala, in acest
caz, presupune totalitatea elementelor care se dau – multi studenti, camine putine,
conditii de ocupare, etc. Starea finala priveste scopul, si anume a ocupa un loc in camin.
Ansamblul de actiuni se refera la secventele care trebuie urmate: a face o cerere, a urmari
cursul, iar ca alternativa a gasi parghiile de persuadare a unor persoane raspunzatoare de
distributia camerelor, a gasi un alt coleg care renunta la un loc, etc. Problema cazarii
poate fi rezolvata si prin a inchiria un loc altundeva decat in caminele studentesti (prin
care este satisfacuta trebuinta), daca nu cumva si acest lucru este problematic (de pilda,
nu poti plati un pret mai mare). Evident ca alti studenti nu se confrunta cu astfel de
probleme, pentru ei nu este o prtoblema in a gasi un loc de cazare, deoarece, de pilda, au
un prieten sau o ruda la care sa stea sau au propria locuinta. Asadar, ceea ce este o
prblema pentru unul, nu constituie o problema pentru celalalt.
 Diferentele existente la nivelul starii actuale, la nivelul motivatiei pentru atingerea
unei alte stari, la nivelul ansamblului de actiuni care transforma starea initiala in cea
finala sunt, in fapt, diferente interindividuale in ce priveste capacitatea rezolutiva.
Un alt aspect important legat de procesul rezolutiv si de notiunea de problema se refera la
diferentierea intre spatiul si mediul problemei. Mediul se refera la problema in sine, la
datele sale, la formularea acesteia, pe cand spatiul se refera la modul in care aceste date
(problema) sunt reprezentate in mentalul persoanei care se confrunta cu o problema.
Pentru acelasi mediu al unei probleme, pot exista spatii diferite, adica aceleasi date pot fi
reprezentate in diverse moduri de catre persoane diferite. De pilda, pentru situatia
problematica de alegere a unei profesii, doua persoane diferite pot sa isi reprezinte
profesia in mod diferit: ca pe o sursa de beneficii materiale, ca pe o resursa de dezvoltare
personala, ca pe un spatiu al libertatii de decizie, etc. Conform asumptiilor psihologiei
cognitive referitoare la nivelurile de analiza a unui sistem cognitiv, o anumita modalitate
de reprezentare a cunostintelor intr-un sistem cognitiv antreneaza, activeaza algoritmi
specifici de rezolvare; cu alte cuvinte, daca spatiul problemei este reprezentat intr-un
anumit mod, atunci ansamblul de operatii si actiuni prin care se rezolva problema are un
specific care urmeaza aceasta reprezentare.

In ceea ce priveste tipologia problemelor, exista mai multe criterii care stau la baza
acesteia. In legatura cu cele 3 conditii de definire a unei probleme (stare initiala –
operatori – stare finala), in functie de cat de calre sunt acestea, exista:
- probleme bine definite in care starea initiala, cea finala (scopul) si
operatorii/actiunile sunt bine definite (ex: a alege o destinatie de vacanta, rezolvarea
unei probleme de algebra sau a unor probleme de rutina zilnica, etc)
- probleme slab definite in care starea initiala, finala sau blocul de operatii nu sunt
clare (ex: alegerea partenerului de viata, a unei profesii, problema unor boli grave,
etc).
Strategiile de rezolvare a unei probleme vor fi stocate mnezic si actualizate ori de cate
ori subiectul se confrunta cu o situatie asemanatoare.
 2. Abordari ale procesului rezolutiv
Antonietti si colaboratorii (2000) explica 5 abordari ale procesului rezolutiv:
a. prima perspectiva vine din partea teoriei modelelor mentale (Johnson-Laird),
considerand rezolvarea de probleme ca generare de idei; in esenta, a realiza un
demers rezolutiv inseamna a dezvolta si a exprima un numar mare de idei;
b. cea de a doua abordare (Simonton) considera ca a rezolva o problema inseamna a
pune in combinatii noi datele existente;
c. cea de a treia abordare (Ortony) considera centrala in procesul rezolutiv analogia;
din acest punct de vedere, orice problema tinta cu variabile necunoscute poate fi
rezolvata prin analogie cu o problerma sursa ale carei variabile le cunoastem;
d. cea de a patra abordare (Newell, Simon) vede rezolvarea de probleme ca pe o
transformare a starii intiale in stare finala, prin aplicarea unor operatii
specifice;
e. ultima perspectiva (scoala gestaltista) vede procesul rezolutiv ca o restructurare a
reprezentarii asupra situatiei problematice.

Indiferent de modalitatea de abordare, insa, psihologia cognitiva explica cateva

metode de cercetare a demersului rezolutiv, a modului in care oamenii rezolva probleme.
Unele dintre cele mai cunoscute metode de investigare psihologica a comportamentului
rezolutiv sunt: protocolul gandirii cu voce tare, inregistrarea misacrilor oculare, analiza
erorilor, analiza produselor activitatii, etc. Una dintre cele mai studiate metode de acest
gen este protocolul gandirii cu voce tare.
Protocolul gandirii cu voce tare are la baza ideea dupa care persoana e capabila
sa analizeze si sa verbalizeze pasii parcursi in rezolvarea unei probleme, fie pe masura ce
rezolva problema (verbalizare concomitenta), fie ulterior (verbalizare retrospectiva).
Initial, i se explica subiectului in ce consta acest protocol si i se da o sarcina
rezolutiva de proba, pentru a testa intelegerea sa. Apoi ise da o sarcina cognitiva cu grad
mai ridicat de dificultate pe care va trebui sa o verbalizeze, sa arate cum isi reprezinta
mediul problemei, cum isi reprezinta starea finala, la ce operatii sau actiuni a apelat
pentru rezolvare, etc. Tot ceea ce rezolvitorul relateaza se inregistreaza cat mai exact si
mai acurat. Exista in verbalizarea pasilor de rezolvare a unei probleme o anumita
dificultate de exzprimare din partea noastra, deoarece majoritatea cunostintelor si a
solutiilor memorate deja sunt relativ automatizate si din acest motiv mai greu de
exprimat. De aceea, celui care realizeaza gandirea cu voce tare ii este dificil de multe pri
sa faca acest lucru, mai degraba referindu-se la cunostintele pe care le-a activat si nu la
operatiile sau prelucrarile acestora.
Principalul dezavantaj al verbalizarii concomitente este ca persoana nu isi aloca
intotdeauna eficient resursele atentionale, astfel incat sa distribuie atentie si rezolvarii
propriu-zise, dar si efortului de a realiza verbalizarea. Mai mult, gandirea o ia inaintea
cuvantului, astfel incat suntem pusi in situatia de a face mental pasi inainte pe calea
rezolvarii unei probleme, dar de a verbaliza operatii anterioare punctului in care am
ajuns. De asemenea, s-a constatat tendinta de a exprima anumite informatii irelevante sau
cu relevanta scazuta in procesul de rezolvare a unei probleme.
Verbalizarea retrospectiva, pe de alta parte, este utilizata tocmai pentru inlaturarea
sau diminuarea inconvenientelor legate de verbalizarea simultana, cum ar fi interferentele
dintre gandire si verbalizare. Pe de alta parte, punctul slab al verbalizarii concomitente
consta in faptul ca, cu cat intervalul dintre rezolvarea problemei si aceasta verbalizare
este mai mare, cu atat riscul aparitiei unor distorsiuni neintentionate ale datelor este mai
mare.
O alta limita a acestei metode de descifrare a comportamentului rezolutiv care se
bazeaza pe analiza cu voce tare de catre subiect a procesarilor efectuate se refera la
abilitatile de exprimare verbala mai reduse ale unor persoane, astfel incat acestia ofera
prea putine informatii despre modul in care au rezolvat o problema.
Dincolo de aceste inconveniente, protocolul gandirii cu voce tare ca modalitate de
analiza a procesului rezolutiv, coroborat cu datele obtinute din alte surse, poate oferi
informatii importante privind strategiile utilizate de subiect.