O abordare teoretica a interviurilor cognitive

Frederick Conrad, Bureau of Labor Statistics

Johnny Blair, University of Maryland
Elena Tracy, University of Maryland

O întrebare de sondaj e un fel de instrucție. Respondenții sunt, defapt, instruiți să

îndeplinească o sarcină – să facă orice muncă mentală ce este necesară pentru a furniza un
răspuns. Din acest punct de vedere, pot intra în bucluc în mai multe feluri. De exemplu,
respondenții pot înțelege greșit ce au fost rugați să facă, ca urmare, îndeplinesc o sarcină
greșită. Sau pot înțelege instrucția bine dar se găsesc în imposibilitatea de a duce la bun sfârșit
sarcina care le-a fost atribuită. Sau pot îndeplini cu succes sarcina atribuită dar se găsesc în
imposibilitatea de a potrivi răspunsul lor în opțiunile furnizate. Fiecare dintre aceste dificultăți
cer o cale diferită de soluționare, de exemplu, formularea mai clară a întrebării, simplificarea
cerinței, sau o potrivire mai bună o opțiunilor de răspuns cu felul în care oamenii gândesc
despre subiectul întrebării.

Astfel de probleme ar putea trece ușor nedetectate când sondajul se află în derulare.
Acest lucru ar compromite cu siguranță calitatea informației produsă de sondaj. Pre-testarea în
laborator, în mod particular metoda cunoscută ca intervierea perceției, a fost dezvoltată pentru
a identifica astfel de probleme. În timp ce metoda a ajuns să încludă o varietate de
instrumente, aproape toate versiunile includ utilizarea tehnicii gândirii cu voce tare.
Respondenții sunt rugați să dea un raport verbal a alor gândire – un “protocol verbal” – în
timp ce răspund (concomitent) sau imediat după ce au răspuns (retrospectiv) la o doză de
întrebări din sondaj. Avantajul rapoartelor verbale este acela că ei pot oferi un raport bogat și
continuu despre baza gândirii, spre deosebire de punctele de date discrete, produse de
măsurări precum timpul de răspuns. În intervieri a perecepției , rapoartele verbale ale
respondenților sunt examinate de dovezi pentru tipurile de probleme menționate mai sus.
Bazându-se pe dovezile problemelor, autorul întrebării poate să reprelucreze întrebările
problematice astfel încât sunt mai puțin susceptibile să provoace aceste dificulțăți când sunt
întrebate în interviurile reale. Judecând după omniprezența la intervieri ale percepției, sunt
considerate a fi eficiente în înlăturarea problemelor înainte de colectarea datelor.
 În această lucrare, vom discuta în primul rând despre teoria protocoalelor verbale și
relația lor cu intervierile percepției, cum sunt ele folosite în practică. Punctul principal de
vedere este acela că, în mod teoretic, metoda poate fi efectivă în detectarea anumitori tipuri de
probleme, dar nu a tututor. În secțiunea ce urmează, ne vom raporta la încercările noastre de a
consolida metoda prin standardizarea atat a colecționării cât și a analizării a datelor privind
gândirea cu voce tare. În mod particular noi am dezvoltat un tip de cercetare, de care credem
că este consistent cu idei din culisele metodei gândirii cu voce tare, dar totuși ar putea să
extindă gama de răspunsuri problematice la sondaje ce pot fi identificate cu acuratețe în
intervieri ale percepției. În plus am developat o tehnică pentru clasificarea problemelor
nedescoperite în intervieri ale percepției ce este concepută să producă interpretări solide ale
protocoalelor.

Teoria protocoalelor verbale și relația ei cu intervierile percepției:

Teoria protocoalelor verbale este coloana vertebrală a tehnicii de interviere a perceției,

cel puțin așa cum a fost concepută inițial (e.g. Lessler, Tourangeau și Salter, 1989). Cu toate
acestea, metoda a ajuns să includă mai mult decât doar proceduri ale gândirii cu voce tare. De
exemplu, pare a fi o practică comună pentru intervievatori de percepție cercetarea pentru
dovezi suplimentare pe lângă raporturile spontane ale respondenților (e.g. Willis, DeMaio și
Harris-Kojetin, 1999). Aceasta reprezintă o îndepărtare semnificativă de la metodele pure ale
gândirii cu voce tare în care treaba experimentatorului este de a prezenta problema și de a
reminti respondentului de a continua să vorbească când aceștia devin tăcuți. Experimentatorul
nu furnizează evaluări suplimentare și încearcă să fie discret. Pentru moment ne vom
concentra asupra metodelor pure ale gândirii cu voce tare și gradul în care acestea se potrivesc
sarcinii de identificare a problemelor respodenților cu gama de întrebări. În secțiunea
următoare vom lua în considerarea argumentele pro și contra a cercetării.
Noi credem că metodele de gândire cu voce tare sunt un instrumente valoroase pentru pre-
testarea și depănarea întrebărilor înainte de a fi folosite pe teren. Le folosim des. Scopul
nostru în secțiunea curentă este de a explora condițiile sub care furnizează cele mai exacte
informații despre problemele respondenților prin întrebări și condițiile sub care sunt mai puțin
exacte în detectarea problemelor. Punctul general despre metodele de gândire cu voce tare în
intervieri ale percepției este acela că trebuie să fie folosite cu atenție. În timp ce aceste pot fi
adecvate în majoritatea situațiilor în care sunt folosite, există anumite circumstanțe în care
metode ale gândirii cu voce tare pot eșua în descoperirea problemelor și altele în care pot
indica prezența unei probleme cand defapt nu există niciuna.
Oamenii pot raporta doar ceea ce sunt conștienți. Pentru ca oamenii să își pronunțe
gândirea, trebuie să fie conștienți de aceasta. De obicei, oamenii sunt conștienți și pot raporta
componentele proceselor mintale la nivel înalt, cum ar fi secvența de pași ce duce la
rezolvarea unei probleme. Conform teoriei a protocoalelor verbale (Ericsson și Simon, 1980,
1993), oamenii stochează temporar acești pași în memorie și sunt în general conștinenți de
ceea ce dețin în memoria de lucru.