lOMoARcPSD|6501703

Memoria

Psihologie Cognitivă (Universitatea Babeș-Bolyai)

StuDocu nu este sponsorizat sau avizat de nicio universitate

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)
 lOMoARcPSD|6501703

 Noțiunea de memorie senzorială denotă persistența reprezentării senzoriale a stimulului timp de

câteva sutimi de secundă în absența acțiunii stimulilor asupra organelor de simț.
 Retenția senzorială a stimulului este automată, preatențională.
 Experiment memoria senzorială - TREISMAN.
o Performanțe numai dacă stimulul survenea la aproximativ 100ms după terminarea
expunerii grafemelor respective.
o Dacă sunetul era amânat mai bine de 150-200 ms, performanța se degrada considerabil.
o Rezultă că durata de retenția a stimulilor vizuali, deci a memoriei iconice este de
aproximativ 100 ms.
 Funcția memoriei iconice: persistența reprezentării senzoriale după încetarea stimulării este
necesară pentru a putea extrage trăsăturile fizice ale stimulului (contururi, culoare, intensitate).
o Un stimul de scurtă durată este prelungit în memorie pentru a-i putea extrage
caracteristicile fizice semnificative care vor constitui inputuri pentru unele procesări
ulterioare.
o Se poate presupune că durata memoriei iconice, senzoriale (în general), corespunde
răstimpului necesar pentru activarea detectorilor de trăsături.
o Pentru stimulii cu o durată mai mare de expunere, nu mai este necesară persistența
stimulilor, detectorii de trăsături având suficient timp pentru a extrage trăsăturile.
 Altfel, am vedea imagini suprapuse a doi stimuli succesivi.
o Memoria iconică prelungește stimulii doar atunci când clipim sau în cazul sacadelor
oculare. (30 ms).

MEMORIA ECOICĂ
 Durată: 200 ms - 2 sec.
 Experiment - PLOMP
o Dacă intervalul dintre cele două sunete creștea până la 200 ms, subiecții relatau că au
auzit un singur sunet. Asta înseamnă că un stimul auditiv poate fi prelungit până la
aproximativ 200 ms, pentru a face fuziune cu un sunet ulterior.
o Peste această valoare, subiectul surprinde două sunete diferite.
 Experiment - CROWDER și MORTON - au refăcut experimentul lui Treisman cu sunete.
o Se constată o deteriorare lentă a performanțelor mnezice după un răstimp de
aproximativ 2 secunde, urmată de o scădere bruscă, substanțială după acest interval.
 Rezultă că durata maximă a memoriei ecoice este de 2 sec.
 Durata memoriei ecoice nu depășește 1,5 -2 sec și memoria ecoică are o durată mai mare cât cea
iconică.
 Persistența mai îndelungată a stimulilor auditivi față de cei vizuali este explicată prin
anatomia analizatorului auditiv care permite recepționarea mai lentă a stimulului
corespunzător.
 Pe baza datelor asupra celor două tipuri de memorii:
o Memoria senzorială vizează reținerea informației precategoriale.
 Această remarcă derivă din faptul că procesul de categorizare, de stabilire a
apartenenței unui stimul la o clasă este un proces atențional, reclamând atenția
subiectului.
 Subiecții au obținut performanțe superioare la sarcina Sperling atunci când
grafemele au fost asemănătoare cu literele latine.
o Memoriile senzoriale au o locație anatomo-fiziologică specifică.
 PENFIELD - stimularea electrică a unor zone cerebrale specifice determină
apariția unor senzații aparținând unor modalități senzoriale specifice.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

MEMORIA DE SCURTĂ DURATĂ ȘI MEMORIA DE LUCRU

 Un prim model apărut a fost cel al lui Atikinson și Shriffin: Informația stocată în memoria
senzorială este transmisă ulterior memoriei de scurtă durată care are o capacitate limitată, atât ca
durată cât și ca volum. Din MSD, o parte a informației este transferată în MLD.
o Pe baza acestui model se conturează o diferențiere structurală între MSD și MLD.
1. Sunt două sisteme autonome, distincte, chiar dacă se află în interacțiune.
o Longevitatea modelului a fost susținută nu numai de datele experimentale, ci și de
compatiblitatea lui cu experiența subiectivă.
 O abordare mai nouă: între MSD și MLD nu există diferențe structurale.
o Între MSD și MLD sunt diferențele dintre două stări ale aceluiași sistem, nu diferențe
dintre două sisteme diferite.
o Memoria de scurtă durată, care este coextensivă cu memoria de lucru reprezintă
cunoștințele activate din memoria de lungă durată.
o Din mulțimea de cunoștințe pe care le deține un subiect, acelea care sunt la un moment
dat mai activare reprezintă MSD/ML.

CAPACITATEA MEMORIEI DE SCURTĂ DURATĂ

 Miller.
 Rezultate care au dus la ideea că MSD și MLD nu sunt două categorii distincte:
1. Volumul din MSD se poate mări considerabil dacă subiectul uman grupează informația în
chunksuri.
 Un chunk este cea mai înaltă modalitate de organizare a informației de care
dispune un subiect la un moment dat.
 Cu cât dispunem de mai multe cunoștințe și efectuăm mai multe procesări asupra
informației de intrare, cu atât mai integrative sunt unitățile de semnificație pe care le
obținem.
 În faza de reactualizare, informația inițială poate fi reconstruită pe baza
unui complex proces inferențial din unitățile de semnificație stocate.
 Ce rezultă de aici:
 Limita capacității memoriei nu este dată de cantitatea de informație, ci
de numărul de unități de semnificație.
a. Deci rezultă că volumul MLD este variabil.
 Segmentarea informației de intrare și formarea chunksurilor este
rezultatul procesărilor descendente amorsate de cunoștințele din memoria de
lungă durată a subiectului.
a. Rezultă că informațiile din memoria senzorială au fost puse în
legătură directă cu MLD.
 Acest lucru a făcut posibilă categorizarea stimulilor și
organizarea lor pe unități integrative.
b. Prezența masivă a bazei de cunoștințe ale subiectului în
organizarea informației din MSD arată că aceasta nu precede MLD și nu
poate fi independentă de ea.
c. Cunoștințele din MLD sunt inerente constituirii elementelor cu
care operăm în MSD.
2. MSD este partea activată a MLD.
 Investigațiile asupra MSD au evidențiat că volumul acesteia pentru aceeași
categorie de stimuli este foarte variabil.
 Metodologie experimentală:
 Se prezintă subiecților serii succesive dintr-o anumită categorie de
stimuli.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

 În finalul prezentării fiecărei serii, se cere subiecților să reproducă cât

mai mulți stimuli prezentați anterior. La început, performanțele subiecților sunt
ridicare, după care rata reproducerilor se deteriorează în mod semnificativ.
a. Dacă MSD ar fi un sistem autonom, cu o capacitate constată,
performanțele ar trebui să rămână constante.
 După prezentarea acestor secvențe de stimuli din aceeași categorie,
subiecților din lotul experimental li se expune o nouă secvență, dar cu stimuli
dintr-o altă categorie, rata reproducerii crește brusc, în mod semnificativ.
 Efectul von Restorff - dacă subiecții sunt solicitați să memoreze
serii de stimuli dintr-o anumită categorie, în care este inserat un stimul dintr-o altă
categorie, rata reamintirii stimulului inserat este mult mai mare decât media ratei
reamintirii celorlalți stimuli.
 Poate să obtureze efectul poziției în serie.
 Explicație: stimulul diferențiat, oriunde ar fi inserat într-o serie, are o
valoare de activare mai ridicată și o probabilitate de reactualizare mai bună.
 Fluctuațiile capacității MSD pot fi explicate exhaustiv dacă
aceasta este considerată ca o mulțime de cunoștințe activate din MLD.
 Cu cât sunt mai multe cunoștințe de aceeași categorie, cu atât mai mare
este inhibiția laterală, deci valoarea de activare a fiecărei unități de informație ce
trebuie reactualizată este mai redusă.
a. Efectul comportamental rezidă în scăderea treptată a
performanțelor la testul de reproducere.
 Stimulii din altă categorie nu cad sub incidența inhibiției laterale a
stimulilor precedenți.

DURATĂ MSD
 Principala metodă - Petterson și Petterson
o Prezentarea unui set de stimuli.
o După expunere, subiecții sunt solicitați să reproducă materialul respectiv la diverse
intervale de timp, de ordinul secundelor.
o Pentru a nu permite repetarea, în limbaj intern, a stimulilor prezentați, subiecții sunt puși
să execute o sarcină suficient de dificilă încât să le acapareze resursele disponibile.
o Stimulii care pot fi reproduși după această perioadă fac deja parte din memoria de lungă
durată.
o După 6 sec, rata uitării este maximă (peste 50%), iar după 15 secunde uităm 90%.
o Se conchide că durata MSD este de 15-20 de secunde.
o Reluat în diverse variante, cu diverse categorii de material, acest tip de experiment a
evidențiat fluctuația duratei MSD, în funcție de similaritatea dintre materialul învățat și
sarcina administrată între repetițiile succesive ale acestuia.
 Cu cât similaritatea era mai mare, cu atât durata MSD era mai redusă.
 Din asta se deduce că existe interferență și totodată că MSD nu este un
sistem mnezic independent, iar durata ei nu rămâne stabilă, constantă și
insensibilă la interferența dintre natura materialului învățat și sarcina-distractor.
 Din asta se mai poate deduce că variațiile în durata MSD se
datorează inhibiției reciproce dintre cele două tipuri de sarcini.
 Această inhibiție crește odată cu gradul de similaritate între ele,
reducând valoarea de activare a materialului de reprodus, reducând durata
MSD.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

 Dacă cele două sarcini sunt neasemănătoare, inhibiția laterală

este mai redusă, valoarea de activare a materialului de reprodus este mai
mare, rezultând într-o durată MSD mai mare.
o Efectul poziției în serie.
 Itemii de la începutul seriei sunt mai bine amintiți, deoarece rata lor de activare
este mai mare (efectul primordialității).
 Această rată de evaluare este efectul a doi factori:
 Inhibiția laterală mai scăzută (ex: primul item nu este inhibat de
niciun alt item, ci doar de cel subsecvent, prin urmare valoarea sa de
activare este cea mai ridicată).
 Oportunitatea repetării de mai multe ori a primilor itemi din serie
- ceea ce ridică rata lor de activare.
 Efectul recenței se explică tot la fel.
 Rată mai mare de activare față de alți itemi.
 Ultimul item, nefiind succedat de altul, are valoarea de activare cea mai
ridicată.
 Penultimul - o valoare mai scăzută decât ultimul, deoarece este inhibat
lateral atât de antepenultimul, cât și de ultimul item.
 Se poate verifica această ipoteză prin mărirea intervalului de învățare și
reproducere, astfel încât valoarea de activare a ultimelor unități să se degradeze.
 GLANZER ȘI CUNITZ: constată o diminuare semnificativă
după 10 secunde și o dispariție totală după aproximativ 30 de secunde a
efectului recenței.
 După 30 de secunde, stimulii finali nu sunt reactualizați
mai bine decât stimulii din mijlocul unei serii.
 Durata MSD este de fapt durata de activare a unităților cognitive existente la un moment dat în
memorie.
o Activarea poate fi prelungită sau scurtată, în funcție de intensitatea inhibiției laterale sau
a altor fenomene care o pot face fluctuantă (repetiția stimulilor, restul de activare preexistent,
etc).
 Efectul succesiunii temporale:
o Sunt date două sunete T1 și T2. S-a constat că acestea, cu toate că sunt de intensități
egale, sunt apreciate diferite, în funcție de durata scursă între prezentărilor lor succesive.
 < 750 ms (dar mai mult de 250-300 ms ca să depășească memoria senzorială),
cele două sunete sunt percepute ca fiind distincte, însă, în mod invariabil, primului
sunet i se atribuie o intensitate mai mare decât celui de-al doilea.
 = 750 ms, celor două sunete li se atribuie intensități egale.
 >750 ms, subiecții estimează că al doilea sunet are o intensitate mai mare decât
cel dintâi.
o Important de precizat: subiecții din lotul experimental compară memoria sunetelor, adică
reprezentarea lor în memoria de scurtă durată.
 Un stimul și reprezentarea acestuia sunt diferite.
 O reprezentare poate fi transformată, prelucrată conform semnificației
sale sau pe baza unor reguli de calcul.
o Receptarea celor doi stimuli a determinat activarea a două unități cognitive.
 Aprecierea diferită a intensității în funcție de durata succesiunii temporale este o
consecință a decrementului dintre rata de activare a celor două reprezentări mentale.
o Activare unităților cognitive (neuromimetice) nu se realizează instantaneu, ci urmează o
curbă exponențială.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

 Când intervalul dintre T1 și T2 este mai mic de 750 de ms, din cauza
decrementului de activare, rata activării unității u2 este mai mică decât rata activării u1,
ceea ce ne face să apreciem că T1 este mai intens decât T2.
 Când intervalul dintre T1 și T2 este de aproximativ 750 de ms, rata activării celor
două unități este aproximativ, egală, cele două fiind estimate ca având aceeași
intensitate. U1 = u2.
 Dacă decrementul temporal crește peste 750 de ms, activarea primei unități se
degradează, fiind surclasată de valoarea de activare a celeilalte unități, ceea ce în plan
subiectiv se traduce prin asigurarea unei intensități mai ridicate celui de-al doilea sunet.
o Durata MSD este limitată, dar această limită este variabilă în funcție de intensitatea
interferenței dintre sarcină și stimulii distractori.
o Factori care susțin că MSD este o activare temporară a cunoștințelor din MLD: Efectul
primordialității și al recenței + efectul succesiunii temporale.
 Durata ei depinde de persistența acestei activități.

TIPUL DE CODARE A INFORMAȚIILOR

 În MSD apar, alături de reprezentări verbale și reprezentări semantice, imagistice și procedurale,
iar pe de altă parte, în MLD nu apar numai reprezentări semantice, ci și oricare dintre reprezentările
menționate mai sus.
o Rezultă că diferențele dintre MSD și MLD pe baza tipului de reprezentare utilizat sunt
nerelevante.

REACTUALIZAREA INFORMAȚIEI
 Sternberg - a avansat ipoteza că MSD are o procesare serială.
o Căutarea itemilor în MSD = 38 de ms.
o Cu cât sunt adăugați mai mulți stimuli, cu atât crește TR.
 Alți cercetători au pus în evidență accesarea paralelă a informației din MSD.
o Dacă actualizarea informației reclamă activarea acesteia peste un anumit prag, atunci
aceleași resurse de activare de care dispune subiectul trebuie să se distribuie pe 1, 2 sau 6
itemi.
 Cu cât activarea se distribuie pe mai mulți itemi, cu atât mai redusă este valoarea
de activare rezultată pentru fiecare item, deci el reclamă un timp mai îndelungat pentru
a fi reactualizat.
 Admițând o alocare identică a resurselor, activarea cea mai ridicată o are acea
unitate cognitivă al cărei rest de activare a fost mai ridicat.

ATENȚIA ȘI ML?
 În raport cu volumul memoriei de lucru, volumul atenției este mai fluctuant.
 În starea de relaxare și așteptare pasivă, capacitatea atenției se suprapune peste capacitatea
memoriei de lucru.
o Există un număr de informații mai activate decât restul informațiilor din memorie, dar
niciuna nu prezintă un interes deosebit. Atenția și ML sunt coextensive.
 ML = 7 -/+ 2 chunks: în stare de relaxare și așteptare pasivă.
 Diferiți factori motivaționali sau afectivi pot orienta SC spre procesarea mai intensă, mai detaliată
a unui număr mai restrâns de itemi.
o Cu cât numărul acestor itemi este mai redus, cu atât nivelul lor de activare este mai
ridicat.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

 Intensificarea valorii de activare a unor itemi determină, prin inhibiție laterală,

reducerea valorii de activare a itemilor concurenți.
 Ca urmare, volumul atenției se reduse considerabil față de volumul
memoriei de lucru.
o La nivel subiectiv: cu cât ne concentrăm atenția asupra unui număr mai redus de itemi, cu
atât mai puțin lucruri ne reamintim despre alți stimuli aflați în mediu.
o A ne focaliza atenția = a ne spori valoarea de activare a unor reprezentări cognitive - în
defavoarea altora - pentru a le supune unor procesări mai laborioase decât restul unităților.
 Plusul de activare poate veni din partea unor factori motivaționali, afectivi, a
intențiilor noastre sau datorită unor caracteristici specifice ale stimulului (ex:
intensitatea, impredictibilitatea).
 2 predicții:
o Dacă unitățile cognitive ale memoriei și atenției (= informații + mecanisme de procesare)
aflate într-o stare de activare similară, atunci fenomene constatate în cazul atenției vor fi
identificate și în cazul ML.
o Dacă există și alte unități cognitive în stare de activare în afară de cele aflate sub
focalizarea atenției, deci care aparțin memoriei de lucru, dar nu și atenției, atunci efectul lor
va putea fi înregistrat.

SIMILARITATEA COMPORTAMENTELOR UNITĂȚILOR DIN „CÂMPUL” ATENȚIEI ȘI DIN

MEMORIA DE LUCRU
 Efectul interferenței.
 Nu există diferențe între natura unităților cognitive aflate în ML și cele implicate în
procesualitatea atenției.
 Interferența susține ideea că ML este o stare de activare a anumit unități din MLD.

IMPACTUL UNITĂȚILOR COGNITIVE DIN ML ASUPRA ATENȚIEI

 Și atenția pare să fie o stare temporară de activare a informației.
 Pentru a dovedi că atenția este o submulțime a memoriei de lucru, trebuie să arătăm că există
unități în memoria de lucru care nu aparțin atenției. Dacă ele există, atunci impactul lor ar trebui
înregistrat.
 EXPERIMENT DE MAC KEY:
o La una dintre urechi, asupra căreia subiectul trebuie să își concentreze atenția, este
prezentat un mesaj ambiguu. Concomitent, la urechea nondominantă, pentru care subiectul
era sfătuit să o ignore, primește două mesaje care pot clarifica mesajul ambiguu respectiv.
o Aceste mesaje, fiind ignorate, au o valoare de activare mai ridicată decât restul
informațiilor din MLD, dar mai scăzută decât a celor din câmpul atenției.
 Ele sunt în ML, dar nu și în focarul atenției.
o ML are o extensiune mai mare decât câmpul atenției.
 S-a resimțit un impact asupra semnificației mesajului ambiguu.

INTERPRETAREA LEGII YERKES-DODSON

 Legea Yerkes-Dodson exprimă relația dintre nivelul de performanță și cel de activare
neuropsihică generală, în funcție de tipul sarcinii.
 Pentru sarcinile ușoare, nivelul de performanță crește liniar până la un anumit prag, odată cu
creștere nivelului general de activare.
 În schimb pentru sarcinile complexe, variația nu este liniară. Până la un punct, denumit optim
motivațional, performanța crește odată cu intensificarea arousal ului.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

o După momentul optimului motivațional, sporirea arousal ului duce la aplatizarea, apoi la
deteriorarea performanțelor.
 Explicația: În momentul în care este solicitat să rezolve sarcini simple, cantitatea de informație și
varietatea mecanismelor de procesare la care face apel sunt reduse.
o Cu cât suntem mai activați, sporim valoarea de activare a unităților cognitive în cauză.
o Pe planul experienței subiective avem impresia că suntem mai atenți și facem un efort
mai intens. Sporirea activării antrenează automat sporirea performanțelor la acest tip de
solicitări.
 În cazul sarcinilor complexe, rezolvarea unei sarcini complexe necesită luarea în considerare a
unei mulțimi considerabile de cunoștințe și de mecanisme de procesare a lor.
o Sarcinile complexe solicită la maximum capacitatea memoriei de lucru.
 Până la un anumit nivel, cu cât motivația noastră este mai ridicată, cu atât mai multe cunoștințe
putem activa în memoria de lucru, le grupăm în vederea utilizării lor în procesul rezolutiv, sporim
viteza de execuție a unor procesări cognitive, etc. Dacă activarea continuă să crească unitățile
activate, prin inhibiție laterală vor reduce valoarea de activare a unităților adiacente.
o Accesibilitatea acestor unități va fi din ce în ce mai dificilă.
 Rezolvarea efectivă a sarcinii reclamând unitățile subactivate, odată cu sporirea
activării, tot mai puține cunoștințe din memoria de lucru devin disponibile și
performanța scade.
o Supraactivarea unor unități cognitive (concentrarea excesivă a atenției pe anumite
elemente ale problemei) antrenează subactivarea altor unități, deci reducerea capacității
memoriei de lucru (a pierde din vedere ceea ce voiai să spui).

MEMORIA EPISODICĂ ȘI MEMORIA SEMANTICĂ

 Memoria episodică: când și unde am trăit un eveniment.
o Contexte spațio-temporale precise.
o Esențială pentru formarea identității de sine.
 Memoria semantică/conceptuală: cunoștințe generale despre mediu.
 Pentru a susține această distincție s-au invocat o serie de rezultate clinico-experimentale, cele mai
multe de ordin neurofiziologic: comportamentul subiecților cu amnezie anterogradă, înregistrarea
fluxului sanguin local, investigarea pacienților cu traumatisme cranio-cerebrale în zona lobilor
frontali.
o O constatare frecventă în cazul pacienților cu amnezie anterogradă este aceea că, deși nu-
și amintesc nimic din propria lor biografie anterioară momentului în care a survenit amnezia,
nivelul cunoștințelor lor conceptuale dobândite anterior, rămâne neafectat.
 Memoria episodică, cât și cea semantică depind de structurile cerebrale deteriorate în cazul
amneziei (adică hipocampul și zonele aferente), dar că, în plus, memoria episodică depinde de
integritatea lobilor frontali.
 Deteriorarea lobilor frontali este asociată foarte adesea cu pierderea informațiilor despre
momentul și locul în care pacientul a învățat o anumită informație pe care și-o reamintește, totuși,
fără probleme.
 Formarea eului și a identității de sine, depinde de memoria noastră biografică, îndeosebi de
amintirea evenimentelor din primii 3-5 ani de viață.
 Aplicație importantă: depozițiile martorilor.
o Informațiile pe care martorii le oferă la tribunal sunt asociate cu un context spațio-
temporal determinat, reprezentând o întâmplare trăită și aparțin memoriei episodice.
o EXPERIMENTUL LUI LOFTUS - acuratețea depozițiilor martorilor scade datorită
interferenței cu informații neadecvate, din alte surse.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

MEMORIA DE LUNGĂ DURATĂ

 Cuprinde toate cunoștințele pe care le posedă sistemul cognitiv, dar la care accesul este selectiv.
 Dacă unitățile cognitive pentru MLD au aceeași natură ca cele din ML, dar sunt într-un proces de
subactivare, atunci pentru reactualizarea lor e necesar un timp mai îndelungat.
o E de presupus că TR crește cu cât mai îndepărtat este momentul reactualizării de
momentul prezenței lor în memoria de lucru.
 EXPERIMENT LOFTUS - Categoriile cotidiene sunt supraînvățate.
o Se scontează pe faptul că, fiind vorba de o categoria supraînvățată, datorită experienței
cotidiene pe care o avem cu ea, toate exemplarele ei au un rest de activare mai ridicat (care a
fost sporit de realizarea primei sarcini), iar TR este mai scurt.
 Intrând în memoria de lungă durată, activarea lor scade, dar rămâne un rest de activare mai ridicat
decât stimulii artificiali, creați pentru experimente de laborator.

ADÂNCIMEA PROCESĂRII ȘI INTENȚIONALITATEA ÎNVĂȚĂRII

 Craik și Lockhart
o Procesarea unui stimul este cu atât mai adâncă cu cât se trece de la caracteristicile sale
fizice, spre cele conceptuale sau semantice.
o Cu cât este mai adâncă procesarea unui stimul, cu atât este mai bine reținută în MLD.
 Adâncimea procesării este mult mai importantă decât volumul procesărilor.
o Ex: Expunerea repetată a unui stimul produce efecte mai puțin notabile asupra
performanțelor mnezice decât expunerea lui o singură dată, dar în condițiile procesării lui
semantice.
 Adâncimea procesării și intenționalitatea procesării:
o O mare parte din cunoștințele din MLD sunt rezultatul unor învățări întâmplătoare.
o Învățarea intenționată este superioară învățării neintenționate doar în măsura în care
antrenează o procesare mai adâncă a stimulului.
 O învățare neintenționată, dar dublată de prelucrarea intensă a stimulului este mai
eficientă decât o învățare intenționată asociată cu o procesare superficială.
 Adâncimea procesării este mult mai importantă decât intenționalitatea învățării.

EFECTUL SPAȚIERII
 Susține modelarea memoriei ca o mulțime de unități cognitive aflate în diverse stadii de activare.
 Interpunerea unor itemi din alte categorii într-o serie de itemi ce urmează a fi memorată sporește
performanțele mnezice.
 Probabilitatea reproducerii corecte a stimulului de memorat crește odată cu mărimea intervalului
dintre două apariții ale sale.
o Repetițiile la interval mai mare de timp sau rezultate mai bune decât repetițiile imediate,
consecutive (se presupune aceeași adâncime a procesării).
o Efect explicat de nivelul de activare.
 Cu cât un item este prezentat succesiv, nespațiat, prin inhibiție laterală, valoarea
sa de activare scade, deci reactualizarea sa din memorie este mai dificilă.

UITAREA
 EXPERIMENT PENFIELD ȘI PEROT:
o Au utilizat metoda electrozilor implantați.

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|6501703

o Au demonstrat că stimularea repetată a unor neuroni duce la reamintirea unor experiențe

vizuale și olfactive, pe care pacienții în cauză le avuseseră în copilărie și pe care le considerau
iremediabil uitate.
 Dar, amintirile pe care le aveau puteau fi memorii false, reprezentând experiențe
pe care participanții au crezut că le-au avut.
 E posibil ca stimularea electrică a unui grup de neuroni să-i facă pe subiecți să-și
„rememoreze” o mulțime de evenimente care, de fapt, n-au avut loc decât în imaginația
lor.

REACTUALIZAREA CUNOȘTINȚELOR
 Eșecul reactualizării nu dovedește nimic despre deficiența stocării cunoștințelor memoriei. Pentru
că:
1. Reproducerea și recunoașterea nu sunt singurele mecanisme de reactualizare a
informației.
2. Reactualizarea depinde de o serie de factori, care fac ca performanțele de reactualizare să
fie extrem de fluctuante.
 Eficiența reactualizării crește dacă:
1. Contextul reactualizării are cât mai multe proprietăți similare celor prezente în contextul
memorării.
2. Contextul reactualizării are cât mai puțin asemănări cu alți stimuli decât cu cei care
trebuie reamintiți.

REACTUALIZAREA ȘI SIMILARITATEA ASPECTULUI FIZIC

 Inducția hipnotică nu produce ea însăși hipermnezie...
 Într-o sarcină de recunoaștere, itemii nefamiliari sunt mult mai ușor reținuți decât itemii familiari,
dată fiind asemănarea .

Desc?rcat de Gabriela Gîn??gan (denisagabriella@yahoo.com)