Sunteți pe pagina 1din 52

Cele mai importante structuri ale sistemuluilimbic sunt hipocampul si amigdala Hipocampul Este o structura complexa, situat in peretele

medial al emisferelor cerebrale; in limba latin = monstru sau calut de mare; studiul lui este foarte important din cauzaasocierii lui cu epilepsiile de lob temporal; este format din trei parti principale:- aria principala receptoare (nuclei granulari,girus dintat);hipocampul propriu-zis (campurile piramidale);- subiculum (sursa de eferenta). . La hipocamp substanta alba se afla la exterior iar substanta cenusie este profunda (cortexcerebral inversat).Substanta alba se numeste alveus.Substanta cenusie este organizata, in cea maimare parte, in 6 straturi celulare (pe alocuripoate avea 4 straturi).Girusul dintat are o structura trilaminara. AMIGDALA - stabileste conexiuni directe cu alte arii corticale,hipocampul, talamusul si cu anumite regiuni din TC;- este formata din 2 parti: o parte corticomediala, de care este atasat un nucleude talie mica; o parte laterobazala, foarte dezvoltata la primate. conexiunile sale sunt bidirectionale, atat cu cortexul,cat si cu hipocampul, cu relevanta pentru functiilecognitive superioare. deasemenea, amigdala este conectata bidirectional cuzona subcorticala, in special cu caile vizuale(interpretarea emotionala - furie a stimulilor vizuali) Amigdala Dei primeste numeroase impulsuri olfactive, amigdala nu este un centru important pentru discriminarea olfactiva;Studiile multiple ale amigdalei in ultimii ani au relevat rolulacestei formatiuni in
memorie si emotii

1.1.2 Memoria de scurta durata sau memoria de lucru Pe la sfrsitul anilor '50, au nceput sa apara n literatura de specialitate tot mai multe teoretizari ale diferentei dintre memoria imediata sau de scurta durata si memoria de lunga durata. Modelul care s-a impus ulterior si-a facut o lunga cariera n psihologia cognitiva va aparea n 1968, ntrun studiu elaborat de R. C. Atkinson si R. M. Shiffrin: Human Memory: A Proposed System and Its Control Process. Potrivit acestui model, informatia stocata n memoria senzoriala (MS) e transmisa ulterior memoriei de scurta durata (MSD) care are o capacitate limitata, att ca durata, ct si ca volum. Din MSD, o parte a informatiei este transferata n memoria de lunga durata (MLD). Se contura, astfel ideea existentei unei diferente structurale ntre MSD si MLD: MSD si MLD sunt doua sisteme autonome, distincte, chiar daca se afla n interactiune. n favoarea diferentei structurale dintre cele doua sisteme ale memoriei au fost invocate o serie de date experimentale viznd capacitatea, durata, timpul de codare a informatiei, actualizarea si baza neurofiziologica. Longevitatea modelului a fost sustinuta nu numai de datele experimentale, ci si de compatibilitatea lui cu experienta subiectiva. n fiecare moment uitam o mare parte din ceea ce am auzit sau vazut anterior. O parte infima din aceasta informatie intra n memoria noastra de lunga durata si o putem recunoaste sau ne-o putem reaminti dupa intervale mari de timp, de la cteva ore, la ani ntregi. La fel ni se ntmpla cnd cautam n cartea de telefon numele unei persoane. Daca nu-l repetam de cteva ori, sau daca nu-l scriem pe o bucata de hrtie, dupa cteva minute - uneori secunde - trebuie sa reluam cautarea noastra. Prin repetitie, o informatie intra din MSD n MLD (repetitio mater studiorum est). O examinare mai atenta a datelor experimentale, i face pe unii cercetatori sa sustina, n pofida unei traditii ndelungate, ca ntre MSD si MLD nu exista diferente structurale. Mai precis, diferentele dintre MSD si MLD sunt diferentele dintre doua stari ale aceluiasi sistem, nu diferentele dintre doua sisteme diferite. Memoria de scurta durata, care este coextensiva cu memoria de lucru, reprezinta cunostintele activate din memoria de lunga durata. Pe scurt, memoria de scurta durata sau de lucru este partea activata a memoriei de lunga durata. Diferentele dintre MSD si MLD sunt asadar, de stare sau de nivel de activare a cunostintelor .

Ele nu sunt doua sisteme mnezice autonome. Din multimea totala a cunostintelor de care dispune subiectul uman (MLD), acele cunostinte care sunt temporar mai activate vor fi numite memorie de scurta durata sau, preferabil - memorie de lucru. 1.1.3 Memoria de scurta durata este memorie de lucru S-a aratat mai sus ca memoria de scurta durata este, de fapt, o stare de activare a unor unitati cognitive. Ea este acea parte din memorie activata temporar. Aceasta activare este necesara pentru realizarea unor sarcini sau rezolvarea unor probleme. Cunostintele si mecanismele de procesare activate n vederea rezolvarii unor probleme formeaza memoria de lucru. Notiunea de memorie de lucru a fost lansata si consacrata de A. D. Baddeley (1982, 1986). El considera nsa ca memoria de lucru (ML) este diferita de MSD sau MLD. Consecvent cu argumentatia anterioara, se poate spune ca memoria de scurta durata nteleasa ca activare tenporara a memoriei de lunga durata, este un alt nume pentru acelasi fenomen, deci cele doua sunt identice. innd cont de faptul ca inflatia terminologica nu este de bun augur pentru dezvoltarea unei stiinte, caci ea poate crea confuzii si iluzia unor false piste de cercetare, stabilirea identitatii a doi termeni (si notiuni n acelasi timp) este un pas necesar pentru eliminarea unuia dintre ei. Date fiind conotatiile sale nefaste ca sistem mnezic din perechea n discutie, termenul care trebuie eliminat este cel de memorie de scurta durata. Asadar, de acum nainte, se vor folosi termenii de memorie de lucru si memorie de lunga durata. Cnd voi spune ca un item se afla "n memoria de lucru", nteleg ca se afla n stare de activare temporara numita memorie de lucru, nu ntr-un bloc mnezic independent. Similar, cnd spun ca o cunostinta este n memoria de lunga durata se subntelege ca se afla ntr-o stare (temporara) de subactivare, neparticipnd direct la rezolvarea unei sarcini momentane. Memoria de lucru (ML) si memoria de lunga durata (MLD) sunt stari diferite de activare ale unui ansamblu unic de cunostinte. Optiunea exprimata aici vine n consens cu propunerile a tot mai multi cercetatori, mai ales n ultimii ani, de abandonare a conceptului de memorie de scurta durata (ex. : Cowan, 1988, Richard si colab. 1990, Barsalou, 1992). Oricum ceea ce conteaza nu sunt termenii, ci mutatia la nivelul modelarii sistemului cognitiv: un singur ansamblu de cunostinte (declarative) se afla ntro stare de subactivare (memoria de lunga durata) si de activare temporara n vederea rezolvarii de probleme (memoria de lucru).

Rezumnd foarte pe scurt, s-a ajuns la aceasta concluzie printr-o argumentare n doi timpi: 1. analiza datelor experimentale indica faptul ca MSD este activarea temporara a MLD 2. compararea MSD cu ML ne-a aratat ca ambele circumscriu multimea unitatilor cognitive temporar activate (cunostinte + mecanisme de procesare), ca atare, ele sunt identice. Promovarea unuia dintre termenii si abandonarea celuilalt are la baza ratiuni epistemiologice.

1.3. Caracteristicile memoriei de scurta durata 1.3.1. Capacitatea memoriei de scurta durata
Una dintre metodele cele mai frecvent utilizate pentru estimarea capacitatii MSD consta n prezentarea succesiva a unei serii de itemi (ex.: cifre, imagini, litere). Expunerea itemilor respectivi este ntrerupta la un moment dat, iar subiectii sunt solicitati sa-si reaminteasca n ordine inversa prezentarii - de la cel mai recent, la cel mai ndepartat item - ct mai multi itemi posibili. Procedura se poate repeta de mai multe ori si/sau cu mai multe tipuri de materiale. Se constata n mod regulat, ca subiectii nu ntmpina probleme deosebite n reamintirea ultimilor 35 itemi (primii - n ordinea solicitata de reproducere). Performantele lor de reamintire ating, n medie, 7 itemi, foarte putini reusind sa-si reaminteasca 8-9 itemi. Realiznd o serie de experiente de acest gen, G.A. Miller (1956) le consemneaza ntr-un articol clasic: "The magical number seven plus or minus two: Some limits on our capacity for processing information" (Numarul magic sapte plus sau minus doi: cteva limitari ale capacitatii noastre de procesare a informatiei)" (M. Miclea, 1999). Asa cum sugereaza si titlul, numarul de itemi pe care l putem reactualiza la cteva secunde dupa prezentarea unui material variza n jurul valorii de 72. n "jargonul psihologic", aceasta nseamna ca volumul sau capacitatea memoriei de scurta durata este de 72 itemi. Contrapuse memoriei de lunga durata, cu volumul imens, practic nelimitat de stocare a cunostintelor, aceste date experimentale au creat impresia ca avem de-a face cu doua sisteme diferite ale memoriei, cu doua memorii structural deosebite una de cealalta. Investigatii ulterioare au aratat ca estimarile lui Miller erau prea optimiste, MSD retinnd doar 2-3 din itemii prezentati

imediat anterior (Richard, 1990, apud. M. Miclea, 1999). Ceea ce intereseaza e faptul ca aceste cercetari au consolidat, totusi, ideea existentei a doua blocuri separate ale memoriei. Informatia care poate fi reactualizata la un moment dat este limitata. Aceasta limitare nu implica nsa, asa cum s-a crezut, existenta a doua tipuri diferite de memorie. Exista doua categorii de rezultate experimentale care ne conduc la cu totul alta concluzie. Mai nti s-a confirmat n numeroase rnduri, att prin analize de caz, ct si prin experimente strict controlate, ca volumul de informatie din MSD se poate mari considerabil daca subiectul uman grupeaza informatia n unitati cu sens, mai generale. Aceste unitati au fost numite, chiar de catre G. A. Miller, "chunks", termen care nu are o traducere adecvata n limba romna, dar nici n alte limbi de circulatie, ca franceza sau germana, ceea ce a facut ca el sa fie preluat ca un "termen pass-partout", n forma originala. Un chunk este cea mai nalta modalitate de organizare a informatiei de care dispune un subiect la un moment dat. Asadar, volumul informatiei pe care o putem retine pe termen scurt creste considerabil daca reusim sa integram aceasta informatie in unitati de semnificatie. Cititi seria de cifre de mai jos: 2 7 8 0 7 0 2 0 2 0 0 1 8

apoi nchideti ochii si ncercati sa le reproduceti n ordinea citirii lor. E foarte probabil sa aveti dificultati serioase n reamintirea tuturor cifrelor. n definitiv, sunt douasprezece cifre, ceea ce depaseste chiar si estimarile "optimiste" ale lui G. A. Miller ! si totusi, se poate reproduce fara dificultate aceasta secventa numerica, pentru ca se segmenteaza secventa respectiva n cteva unitati semnificative - din punctul meu de vedere acesta este codul meu numeric personal; 2 este stiut ca reprezinta sexul, urmatoarele doua cifre, anul nasterii, apoi luna, ziua si abia apoi restul cifrelor trebuie memorate. Am redus, astfel, informatia la patru chunksuri, ceea ce corespunde ntru totul estimarilor volumului MSD. ncercati o segmentare similara pentru sirul de litere: C I A F B I U S A K G B U R S S

n loc sa memorati fiecare litera n parte, probabil le-ati grupat deja, n cinci unitati de sens: CIA/FBI/USA/KGB/URSS, rezultnd astfel cinci grupuri semantice sau chunksuri. La un nivel superior de organizare a informatiei, putem construi doar trei unitati de semnificatie: "servicii secrete", "USA", "URSS". Cu ct dispunem de mai multe cunostinte si efectuam mai multe procesari asupra informatiei de intrare, cu att mai integrative sunt unitatile de semnificatie pe care le obtinem. n faza de reactualizare sau de reamintire, informatia initiala poate fi reconstruita pe baza unui complex proces inferential din unitatile de semnificatie stocate. La prima vedere s-ar parea ca problema doar s-a reformulat, fara a o rezolva. Capacitatea limitata a MSD se refera acum la chunksuri, nu la itemi. n realitate nsa, apar cteva aspecte noi, destul de importante. Limita capacitatii memoriei nu e data de cantitatea de informatie, ci de numarul de unitati de semnificatie (chunks), ceea ce e cu totul altceva. Aceste grupuri de semnificatie pot contine mai multa sau mai putina informatie, n functie de gradul de procesare al carui rezultat sunt. Altfel spus volumul informatiei din MSD este variabil, iar aceasta variatie este data de sememele construite. Numarul acestora n MLD este nsa limitat. Segmentarea informatiei de intrare si formarea chunksurilor este rezultatul procesarilor descendente amorsate de cunostintele din memoria de lunga durata a subiectului. Deci, informatiile nu au intrat initial n MSD, dupa care, o parte din ele au fost transferate n MLD ci, din memoria senzoriala, au fost puse n corespondenta direct cu cunostintele din MLD. Acest lucru a facut posibila categorizarea stimulilor si organizarea lor pe unitati integrative. Prezenta masiva a bazei de cunostinte ale subiectului n organizarea informatiei din MSD arata ca aceasta nu precede MLD si nu poate fi independenta de ea. Cunostintele din MLD sunt inerente constituirii elementelor cu care operam n MSD. A doua linie de argumentare pe care o voi prezenta aici cauta sa arate ca MSD nu numai ca nu este independenta de MLD, ci este partea activata a acesteia. Investigatiile asupra MSD au evidentiat, n numeroase rnduri, ca volumul acesteia pentru aceeasi categorie de stimuli este extrem de variabil (Wickens si colab. , 1963, Wickens, 1972, Barsalou, 1992, apud Miclea, 1999). Metodologia generala a acestor cercetari este simpla, dar riguroasa. Se prezinta subiectilor

serii succesive dintr-o anumita categorie de stimuli. n finalul prezentarii acestei serii, se cere subiectilor sa reproduca ct mai multi dintre stimulii anterior prezentati. Toti cercetatorii mentionati mai sus constata ca, initial, performantele sunt ridicate, dupa care rata reproducerilor se deterioreaza n mod semnificativ. Or, daca MSD ar fi un sistem autonom, cu o capacitate constanta, performantele ar trebui sa ramna constante. Stimulii din secventele anterior prezentate fie ca au intrat in MLD, fie au fost uitati, ca atare, n-ar avea cum sa influenteze performanta MSD. Daca, dupa prezentarea acestor secvente de stimuli din aceeasi categorie, subiectilor din lotul experimental li se expune o noua secventa, dar cu stimuli dintr-o alta categorie, rata reproducerii creste brusc, n mod semnificativ. Adica volumul MSD, dupa ce s-a contractat a intrat brusc n expansiune! De exemplu: unui lot de subiecti i se va prezenta succesiv o serie de nume proprii: Ana, Dan, Marina, Ion, Achim, Geta, Suzana. Imediat dupa prezentarea acestei secvente (a carui lungime poate fi mai mare), subiectii sunt solicitati sa reproduca ct mai multe din cuvintele prezentate anterior. Se prezinta apoi o alta serie: stefania, Violeta, Diana, Aron, Mara, Mircea etc. si se procedeaza la o noua faza de reproducere. Daca repetam experimentul utiliznd stimuli din aceeasi categorie, vom constata o curba descendenta a performantelor. La un moment dat, vom schimba categoria stimulilor din secventele prezentate si vom alege, de pilda, nume de flori: zambila, trandafir, lacrimioara, crizantema etc. Vom constata ca rata reproducerilor atinge, iarasi, parametri maximi. Experientele de acest gen au fost repetate cu diferite categorii de stimuli (ex. verbali/nonverbali, imagistici/acustici, cu sens/fara sens etc.), constatndu-se aceleasi rezultate. Un fapt similar este consemnat de gestaltisti si e cunoscut, n literatura de specialitate, sub numele de "efectul von Restorff". Daca subiectii sunt solicitati sa memoreze serii de stimuli dintr-o anumita categorie, n care este inserat un stimul dintr-o alta categorie, rata reamintirii stimulului inserat este mult mai mare dect media ratei reamintirii celorlalti stimuli. Sa presupunem ca avem seria: C P D A R M 8 Y T F C Se observa ca ntr-o serie de litere este inserata o cifra. Daca ncercam sa ne reamintim acum secventa de mai sus, e foarte probabil ca cifra respectiva sa fie cel mai rapid reactualizat.

"Efectul von Restorff" se poate verifica cu diverse categorii de materiale experimentale. El poate chiar sa obtureze efectul pozitiei n serie. Fluctuatiile MSD pot fi explicate exhaustiv si elegant daca MSD este considerata ca o multime de cunostinte activate din MLD. Cu ct sunt mai multe cunostinte de aceeasi categorie, cu att mai mare este inhibitia laterala, deci valoarea de activare a fiecarei unitati de informatie ce trebuie reactualizata este mai redusa. Efectul comportamental rezida n scaderea treptata a performantelor la testul de reproducere. Stimulii din alta categorie nu cad sub incidenta inhibitiei laterale a stimulilor precedenti. Valoarea lor de activare este mai mare, iar performantele la testul de reproducere - semnificativ mai ridicate. Acelasi mecanism explica si "efectul von Restorff": stimulul diferential, oriunde ar fi inserat ntr-o serie, are o valoare de activare mai ridicata si o probabilitate de reactualizare mai buna. Au fost prezentate doua categorii de date experimentale care au probat implicarea cunostintelor din MLD n constituirea elementelor MSD si variatia volumului MSD. Ele nu pot fi explicate daca mentinem ideea ca memoria de scurta durata este un sistem mnezic autonom independent de MLD. n schimb, aceleasi rezultate capata explicatie daca MSD este considerata ca o multime de unitati cognitive temporar activate. n plus, acesta noua abordare a relatiei MSD - MLD, ca relatia dintre doua stari de activare ale aceleasi multimi de cunostinte stocate de sistemul cognitiv, este n concordanta cu toate datele experimentale privitoare la capacitatea limitata a memoriei temporare. Numarul de unitati temporar activate este limitat, deoarece resursele de activare sunt limitate. 1.3.2 Durata MSD Principala metoda de masurare a MSD a fost stabilita de Petterson si Petterson (1959, 1971). n esenta, ea debuteaza cu prezentarea unui set de stimuli. Dupa terminarea expunerii acestora, subiectii sunt solicitati sa reproduca materialul respectiv la diverse intervale de timp, de ordinul secundelor. Pentru a nu permite repetarea, n limbaj intern, a stimulilor prezentati, subiectii sunt pusi sa execute o sarcina suficient de dificila nct sa le acapareze resursele disponibile. n varianta initiala, Petterson si Petterson (1959) au prezentat subiectilor un set de cuvinte a cte trei litere fiecare. Ulterior, se cere subiectilor sa reproduca lista nvatata la interval de o secunda;

aceeasi lista trebuia reprodusa dupa 2 secunde s.a.m.d., pna la intervalul maxim de 18 secunde. ntre faza de prezentare a materialului si faza de reproducere sau ntre diversele reproduceri ale materialului, subiectii sunt solicitati sa numere din trei n trei, n ordine inversa, ncepand cu 418 (ex. 415, 412, 409 etc. ). Se poate observa ca rata uitarii este maxima n primele 6 secunde (uitam peste 50% din materialul memorat), iar dupa 15 secunde uitam aproximativ 90% din materialul initial, dupa care curba uitarii se aplatizeaza. Aceasta nseamna ca itemii care pot fi reprodusi dupa acest interval apartin deja memoriei de lunga durata. Se conchide ca durata MSD este de aproximativ 15-20 secunde. Reluat n diverse variante, cu diverse categorii de material, acest tip de experiment a evidentiat fluctuatia duratei MSD, n functie de similaritatea dintre materialul nvatat si sarcina administrata ntre repetitiile succesive ale acestuia. Cu ct similaritatea este mai mare, cu att durata MSD este mai redusa. De pilda, daca initial subiectilor li se prezinta o multime de cuvinte, iar ulterior, pentru a nu putea repeta "n gnd" aceste cuvinte, sunt solicitati sa rezolve fie o problema de aritmetica (ex. adunarea sau nmultirea unor numere), fie una verbala ( ex. rezolvarea unui careu de cuvinte ncrucisate), se constata ca durata MSD este mai lunga n primul caz dect n al doilea, deoarece interferenta e mai redusa. Acest fenomen nu ar avea loc daca MSD ar fi un sistem mnezic independent, durata sa ramnnd constanta si insensibila la interfernta dintre natura materialului de nvatat si sarcina - distractor. Se poate spune, de asemenea ca variatiile n durata MSD se datoreaza inhibitiei reciproce dintre cele tipuri de sarcini. Aceasta inhibitie laterala creste o data cu marirea similaritatii dintre materialul de nvatat si materialul distractor care interfereaza si astfel reduc valoarea de activare a materialului de reprodus, reducnd durata MSD. Daca cele doua sarcini sunt neasemanatoare, inhibitia laterala este mai redusa, valoarea de activare a stimulilor - tinta e mai ridicata si, ca atare, persistenta lor n memorie - mai ndelungata. Acelasi mecanism explica unul din cele mai binecunoscute si constante fenomene din cercetarile asupra memoriei de scurta durata, numit efectul pozitiei n serie. Devenit unul dintre locurile comune din mai toate manualele de psihologie, efectul pozitiei n serie exprima faptul ca cei mai bine retinuti itemi dint-o lista sunt cei de la nceputul si cei de la sfrsitul seriei.

Itemii de la nceputul seriei (cuvinte, imagini, silabe etc.) sunt mai bine reamintiti, deoarece rata lor de activare este mai ridicata (efectul primordialitatii). La rndul ei, aceasta valoare de activare este sporita de efectul a doi factori: (a) inhibitia laterala mai scazuta (ex. primul item nu este inhibat de nici un alt item anterior, ci doar de cel subsecvent, prin urmare, valoarea sa de activare este cea mai ridicata; al doilea item are o valoare de activare deja mai redusa, fiind inhibat si de un item antecedent si de cei subsecventi s.a.m.d.); (b) oportunitatea repetarii de mai multe ori a primilor itemi din serie - ceea ce ridica rata lor de activare. Validarea acestei explicatii a fost realizata de un alt experiment al lui B. Murdock (1961), care sporeste frecventa de prezentare a itemilor, pentru a exclude posibilitatea repetarii n limbaj intern a itemilor deja prezentati. Conform predictiei initiale, se constata o diminuare semnificativa a ratei reamintirii itemilor de la nceputul seriei. Acuratetea sporita a reactualizarii itemilor din finalul seriei (efectul recentei) se explica prin aceeasi rata de activare mai ridicata n comparatie cu itemii de la mijlocul seriei. Ultimul item, nefiind succedat de un altul, are valoarea de activare cea mai ridicata; penultimul - are o valoare de activare mai scazuta dect ultimul, deoarece este inhibat lateral att ct antepenultimul, ct si ultimul item s.a.m.d. Se poate verifica aceasta ipoteza prin marirea intervalului dintre nvatare si repoducere, astfel nct valoarea de activare a ultimelor unitati dintr-o secventa sa se degradeze. ntr-adevar, marind intervalul dintre faza de nvatare si cea de reproducere, Glanyer si Cunitz (1966) (Miclea, 1999) constata o diminuare semnificativa dupa 10 secunde si o disparitie totala dupa aproximativ 30 de secunde de la momentul memorarii, stimulii finali nu sunt reactualizati mai bine dect stimulii din mijlocul unei serii. Durata MSD este, de fapt, durata de activare a unitatilor cognitive existente la un moment dat n memorie. Activarea poate fi prelungita sau scurtata, n functie de intensitatea inhibitiei laterale sau a altor fenomene care o pot face fluctuanta (ex. repetitia stimulilor, restul de activare preexistent etc.). n mod cotidian, foarte rar suntem confruntati cu sarcini ca cele administrate n

experimentele controlate din laborator - nvatarea unei liste de cuvinte sau numere etc. De regula, stimulii pe care i receptam se afla n diverse relatii de continguitate cu alti stimuli familiari, cu un rest de activare mai ridicat, astfel nct putem opera cu ei chiar si dupa un timp mai ndelungat dect 15 - 20 de secunde. De pilda, acasa fiind, mi propun sa ma rentorc la Universitate. Pna sa-mi realizez intentia, pot efectua o multime de alte lucruri: stau de vorba cu vecina de palier, cumpar bilet de autobuz, ma ntlnesc cu diversi cunoscuti, discutam despre diverse lucruri etc. Cu toate acestea, nu uit ncotro am pornit. Modul n care sunt mbracat, obiectele pe care le am la mine, imaginile de pe strada care se succed n fata mea, oamenii pe care i ntlnesc etc., prin asociere, mi mentin activat scopul comportamnetului meu. Ni se poate ntmpla, uneori sa cautam o carte n biblioteca si, citind diversele titluri nscrise pe cotorul cartilor din raft, sa uitam titlul cartii pe care o cautam. Acest lucru e posibil deoarece contingentele sunt extrem de asemanatoare, iar cartile deja parcurse ne activeaza o serie de gnduri sau stari emotionale care vor subactiva tinta initiala. Dupa ce aceasta activare s-a diminuat, titlul cautat devine din nou accesibil. Comportamental, acest lucru l-am observat cu totii cnd, dupa ce ne-am oprit pentru cteva secunde, ne-a revenit n minte ceea ce, de fapt, cautam. n cazuri extreme si cronice, acesta deficienta a memoriei se numeste boala Alzheimer. Revenind la experientele de laborator, se poate oferi o alta ilustrare ca MSD este o stare de activare temporara a cunostintelor din memorie invocnd un experiment mai vechi efectuat de psihologii gestaltisti (Kohler, 1927). S-a constatat ca doua sunete (T1 si T2), de intensitati egale, sunt apreciate diferit, n functie de durata scurta ntre prezentarile lor succesive. Daca ntre momentul prezentarii sunetului de T1 si momentul prezentarii sunetului T2 s-au scurs mai putin de 750 milisecunde (dar mai mult de 250 - 300 milisecunde, astfel nct avem de-a face cu un fenomen de MSD, nu de memorare senzoriala), cele doua sunete sunt percepute ca fiind distincte, nsa, n mod invariabil, primului sunet i se atribuie o intensitate mai mare dect celui de-al doilea. Daca intervalul de timp ntre T1 si T2 este n jurul valorii de 750 milisecunde, celor doua sunete li se atribuie intensitati egale. Daca rastimpul dintre T 1 si T2 este mai mare de 750 milisecunde, n mod constant subiectii estimeaza ca al doilea sunet are o intensitate mai mare dect cel dinti. Aceste rezultate mai sunt cunoscute si sub numele de eroarea (efectul) succesiunii temporale (Miclea, 1999).

Carui fapt se datoreaza acest straniu fenomen? Mai nti, trebuie precizat ca subiectii din lotul experimental nu compara sunetele n sine, ci memoria lor, mai exact, reprezentarea lor n memoria lor n scurta durata. Orict ar fi de asemanatoare, un stimul si reprezentarea sa n sistemul cognitiv sunt fenomene total diferite. O reprezentare poate fi transformata, prelucrata conform semnificatiei sale sau pe baza unor reguli de calcul. n schimb, un obiect poate fi transformat doar pe baza legilor fizicii. Receptarea celor doi stimuli auditivi a determinat activarea a doua unitati cognitive. Aprecierea diferita a intensitatii lor n functie de durata succesiunii temporale este o consecinta a decrementului dintre rata de activare a celor doua reprezentari mentale. Activarea unitatilor cognitive (neuromimetice) nu se realizeaza intantaneu, ci urmeaza o curba exponentiala. Cnd intervalul dintre T1 si T2 este mai mic de 750 milisecunde, din cauza decrementului de activare, rata activarii unitatii u1 este mai mare dect rata de activare a unitatii u2, ceea ce ne face sa apreciem ca T1 este mai intens dect T2. Cnd intervalul dintre T1 si T2 este de aproximativ 750 milisecunde, rata activarii celor doua unitati este aproximativ egala, cele doua sunete fiind socotite de intensitate egala. Daca decrementul temporal depaseste 750 milisecunde, activarea primei unitati cognitive se degradeaza, fiind surclasata de valoarea de activare a celeilalte unitati, ceea ce n plan subiectiv se traduce prin asigurarea unei intensitati mai ridicate celui de-al doilea sunet. n concluzie, durata MSD este limitata, dar aceasta limita este variabila n functie de intensitatea interferentei dintre sarcina si stimulii distractori. Coroborate cu explicatiile date efectului recentei, efectul primordialitatii si succesiunii temporale, aceste date converg spre sustinerea tezei ca MSD este o activare temporala a cunostintelor din MLD. Durata ei depinde de persistenta acestei activari. Deci, durata limitata a MSD nu este un argument pentru a vedea n ea o structura mnezica aparte, n loc de o stare a unui sistem mnezic unitar. 1.3.3. Tipul de codare a informatiei Un alt argument, adesea invocat pentru a sustine ideea memoriei de scurta durata ca sistem mnezic autonom, vizeaza modalitatea specifica de codare sau reprezentare a informatiei. Specificul MSD ar consta n faptul ca, spre deosebire de memoria senzoriala care recurge la

codarea neurobiologica a stimulului si memoria de lunga durata care recurge la codarea semantica a acestuia, MSD procedeaza la reprezentarea lingvistica, verbala a stimulului. Subiectul uman procedeaza la verbalizarea (cu voce tare sau n limbaj intern) stimulului, prelungind astfel durata retentiei sale de la cteva sutimi de secunda (memoria senzoriala) la o durata de ordinul secundelor. Experimentul efectuat de R. Conrad (1964), cuprinde doua faze. n prima faza, subiectilor din lotul experimental li se prezinta la tahistoscop cte o litera, cu un timp de expunere de ordinul sutimilor de secunda. Dupa fiecare expunere, li se cere sa numeasca litera prezentata. Ceea ce ne intereseaza sunt erorile pe care le fac subiectii. Se constata ca majoritatea confuziilor apar ntre litere care au caracteristici vizuale similare. De exemplu, D este adesea confundat cu O sau Q; K este frecvent confundat cu X sau R etc. Similar se procedeaza cu o serie de stimuli auditivi, prezenti pe un fond de zgomot suficient de puternic pentru a produce confuzii. Se constata ca frecventa cea mai ridicata a confuziilor se nregistreaza ntre sunetele care au proprietati acustice similare. De exemplu, se confunda adesea F cu X sau S; C cu V sau Z etc. n a doua faza, subiectii trebuie sa memoreze siruri de litere expuse succesiv pe display. Ca si n cazul experimentului efectuat de Petterson si Petterson (1962), ntre faza de memorare si cea de reproducere trebuie efectuata a activitate care sa blocheze posibilitatea repetarii literelor memorate. La reproducere ne intereseaza nu att performantele realizate, ct, mai ales, confuziile - reamintirile gresite - care au loc. Desi literele sunt expuse vizual, majoritatea confuziilor se fac cu litere similare acustic, nu vizual. De exemplu, n loc sa confunde la reamintire pe C cu O sau Q (similaritate vizuala), subiectii tind sa-l confunde cu V sau Z (similaritate acustica). De aici se trage concluzia ca subiectul verbalizeaza - n limbaj intern - stimulii (inclusiv cei vizuali, nonverbali). Ca atare, se conchide ca memoria de scurta durata se individualizeaza printr-o reprezentare specifica a stimulilor - cea verbala. Luarea n considerare si a altor investigatii - adesea neglijate de teoreticienii MSD -, precum si coroborarea cu unele rezultate obtinute n legatura cu reprezentarile din MSD modifica nsa imaginea noastra asupra acesteia. Desi se recurge preponderent la codarea verbala a stimulului din MSD, aceasta nu este singura reprezentare cu care opereaza acest tip de memorie. Investigatii ntreprinse chiar de R. Conrad (1972) pe subiectii cu deficiente auditive severe, congenitale

("surzii"), cu aceeasi metodologie ca n experimentul de mai sus, au relevat faptul ca acestia recurg la reprezentarea imagistica, mentala a stimulilor. Spre deosebire de subiectii normali, confuziile constatate sunt de ordin imagistic. O multime de abordari ulterioare au dovedit, pe de o parte, ca n MSD apar, alaturi de reprezentari verbale si reprezentari semantice, ci si oricare dintre reprezentarile mentionate mai sus (Anderson, 1985, Baddeley, 1986, Barsalou, 1992 etc., apud. Miclea, 1999). De aici rezulta diferentele dintre MSD si MLD pe baza tipului de reprezentare utilizat sunt nerelevante. O data n plus, MSD se dovedeste cosubstantiala cu MLD. 1.3.4 Reactualizarea informatiei O serie de investigatii ntreprinse de S. Sternberg (1962, 1975) au convins multi cercetatori ca accesul la informatia din MSD se face serial, pe cnd reactualizarea informatiei din MLD se face n paralel. Aceasta deosebire a fost invocata pentru interdependenta MSD fata de MLD. Sternberg prezinta pe un display serii de itemi. Aceste serii cresteau n mod constant cu cte o unitate. De exemplu, prima serie avea un singur item "M", a doua - doi itemi KS, a treia - trei itemi DSF etc. Numarul maxim de itemi dintr-o serie este de sase. La un moment dat, necunoscut de subiectii din grupul experimental, pe ecran apare un anumit item. Sarcina indivizilor consta n a actiona doua taste ("DA" si "NU") daca acest item a apartinut sau nu seriei imediat anterioare. De exemplu, dupa prezentarea seriei KS, pe display apare litera Q; n acest caz, subiectul trebuie sa actioneze tasta "NU", daca doreste sa ofere raspunsul corect. Pentru a realiza aceasta recunoastere, subiectii trebuie sa reactualizeze itemii secventei anterioare si sa-i compare cu itemul n cauza. nregistrnd timpul de reactie (TR), Sternberg constata ca n cazul initial, cnd seria are un singur item, TR este de 398 milisecunde. La fiecare adaugare a unui item la o serie, TR creste n mod constant cu 38 milisecunde. Astfel, la o serie de 2 stimuli, TR pentru realizarea recunoasterii este de 436 milisecunde (398+38); la o serie de 3 stimuli, TR = 474 milisecunde etc. Aceleasi rezultate s-au obtinut n mod constant, indiferent de natura stimulilor (ex.: litere sau cifre), vrsta subiectului, apartenenta sau neapartenenta itemului la seria respectiva. Pe scurt, TR creste liniar cu numarul itemilor aflati n memorie. Interpretnd rezultatele, S. Sternberg - si, dupa el, multi alti cercetatori - atribuie variatia liniara a TR faptului ca subiectul procedeaza la o inspectie seriala a itemilor din memorie. Fiecare este

actualizat si comparat pe rnd cu stimulul aflat pe display, pentru a decide daca a apartinut sau nu seriei. Cu ct sunt mai multi itemi, cu att cautarea seriala necesita un timp mai ndelungat. Timpul necesar actualizarii unui item este constant si are valoarea de 38 milisecunde. Invariatia rezultatelor si eleganta interpretarii au oferit un temei solid pentru teoria reactualizarii seriale a informatiei din MSD. Pe de alta parte, era indubitabil ca accesarea cunostintelor din MSD se face n paralel, simultan. De exemplu, recunostem rapid si fara "dificultate" cuvntul dificultate scris n aceasta fraza. innd cont de faptul ca un vorbitor natural adult de limba romna are un vocabular de aproximativ 50.000 de cuvinte n MLD, daca accesul ar fi serial si ar trebui sa comparam fiecare cuvnt cunoscut cu secventa de grafeme pentru a-l recunoaste, viata noastra ar fi un calvar. Or, din fericire, accesarea informatiilor din MLD se face n paralel si fara un consum semnificativ de energie. A trebuit sa treaca ceva timp pna cnd, ctiva cercetatori au nceput sa sustina ca aceleasi rezultate pot fi explicate si prin accesarea paralela a informatiei din MSD. Daca actualizarea informatiei reclama activarea acesteia peste un anumit prag, atunci aceleasi resurse de activare de care dispune subiectul trebuie sa se distribuie pe 1,2 sau 6 itemi. Cu ct activarea se distribuie pe mai multi itemi cu att mai redusa este valoarea de activare rezultata pentru fiecare item, deci el reclama un timp mai ndelungat pentru a fi reactualizat. Asadar, aceleasi date experimentale devin compatibile cu doua explicatii diferite - una care sustine accesul serial la informatia din MSD, alta care sustine initierea unor proceduri paralele de cautare a acestei informatii. Pentru a decide care dintre explicatii este cea mai viabila, se procedeaza la generarea de predictii si testarea lor experimentala. (Ca n cazul oricarui construct teoretic, singura cale de testare experimentala este cea indirecta, prin verificarea predictiei teoriei.). Iata un exemplu relevant de predictie: daca accesul la itemii din MSD se face prin procesari paralele, care sporesc valoarea de activare a acestora, atunci actualizarea ultimilor itemi dintr-o serie se face mai rapid, deoarece restul de activare pe care acestia l au n momentul recunoasterii este mai ridicat. Sa presupunem ca pe display a aparut secventa GPSKTR. Imediat dupa aceea proiectam litera R, care apartine secventei, deci subiectul, raspunznd corect, apasa tasta "DA". Putem sa avem o alta situatie, n care pe ecran proiectam litera G. Fireste, si aceasta litera a apatinut seriei, deci, la un raspuns corect, va fi apasata aceeasi tasta. Din acest punct de vedere, raspunsurile sunt similare. n care caz TR va fi mai rapid? Daca teoria acestui serial e valabila, atunci TR va fi identic sau,

eventual, va fi mai scurt pentru litera G. Daca teoria accesului paralel este cea valabila, atunci recunoasterea lui R va fi mai rapida, deoarece restul sau de activare e mai ridicat, fiind ultimul din serie conform predictiei prezentate mai sus. Admitnd o alocare identica a resurselor, activarea cea mai ridicata o are aceea unitate cognitiva al carei rest de activare a fost mai ridicat. ntr-adevar, s-a confirmat experimental ca, dupa 1,5 secunde, TR pentru recunoasterea ultimilor itemi dintr-o serie, este mai scurt dect TR pentru recunoasterea celor de la nceputul secventei respective (Townsend, 1990, Martindale, 1991, apud. Miclea,1999). Revenind la problematica n discutie, doar ca sa conchidem ca instruirea unui sistem mnezic autonom pentru MSD, pe temeiul specificitatii modului de accesare a informatiei, nu mai are viabilitate. MSD si MLD se refera la acelasi sistem mnezic, aflat nsa n doua stari diferite de activare.

1.4. Atentia si memoria de lucru


Una dintre constatarile suparatoare care se poate face se refera la faptul ca aceleasi date experimentale sunt invocate att n cazul atentiei ct si n cazul constiintei sau al asa numitei memorii de scurta durata. De exemplu, capaciatatea MSD de 7 2 itemi este invocata si cnd se discuta volumul atentiei, si cnd se vorbeste despre cmpul constiintei (Johnson - Laird, 1988, Preda, 1991, apud, Miclea, 1999). Nu cumva confuzia dintre volumul MSD si volumul atentiei se transplanteaza la memoria de lucru? Ce relatie este ntre atentie si memoria de lucru? n definitiv, nu sunt ambele definite ca fiind unitati cognitive activate? nainte de a se da un raspuns la aceste chestiuni, sa ne imaginam asteptnd pasivi ntr-o statie de autobuz. Nefiind preocupati de ceva anume, auzim conversatiile oamenilor, vedem fetele lor, percepem traficul stradal si pietonal, temperatura de afara etc. Treptat, devenim nerabdatori si ncepem sa cautam, cu privirea autobuzul pe care l asteptam. n sfrsit, la capatul strazii apare un autobuz. O mare parte dintre stimulii pe care-i procesam anterior nu mai sunt luati n seama. Atentia noastra e captata de imaginea acestui autobuz. Pe masura ce se apropie, cmpul atentiei noastre se reduce si mai mult: nu mai conteaza marimea sau culoarea lui, viteza de deplasare etc. Ne straduim sa deslusim ct mai rapid ce numar de linie are nscris ntr-o anumita parte a parbrizului, ca sa stim cum sa ne pozitionam. (N-am uitat informatiile despre numarul de

persoane care asteapta autozul respectiv, comportamental de care ar putea da dovada ncercnd sa urce n autobuz etc.) Nu e greu de deslusit ca, n raport cu volumul memoriei de lucru, volumul atentiei este mai fluctuant. n starea de relaxare si asteptare pasiva, capacitatea atentiei se suprapune peste capacitatea memoriei de lucru. Exista un numar de informatii mai activate dect restul informatiilor din memorie, dar nici una nu prezinta un interes deosebit. Atentia si ML sunt coextensive. Capacitatea maxima a atentiei este identica cu capacitatea maxima a ML (7 chunks). Ea se realizeaza n starea de relaxare si asteptare pasiva. Diferiti factori motivationali sau afectivi pot orienta sistemul cognitiv spre procesarea mai intensa, mai detaliata a unui numar mai restrns de itemi. Cu ct numarul acestor itemi este mai redus, cu att nivelul lor de activare este mai ridicat. Intensificarea valorii de activare a unor itemi determina, prin inhibitie laterala, reducerea valorii de activare a itemilor concurenti. Ca urmare, volmul atentiei se reduce considerabil fata de volumul memoriei de lucru. La nivelul experientei subiective, aceasta situatie e perceputa n felul urmator: cu ct ne focalizam atentia asupra unui numar mai redus de itemi, cu att mai putine lucruri ne reamintim despre alti stimuli aflati n mediu. Cnd spunem ca "ne-am ndreptat atentia spre" sau "ne-am focalizat atentia" nu nseamna ca posedam o facultate psihica, pe care o putem controla volitiv, numita atentie, asa cum apare la nivelul experientei cotidiene, "canonizata" de psihologia traditionala. De fapt, "a ne focaliza atentia" nseamna a spori valoarea de activare a unor reprezentari cognitive - n defavoarea altora - pentru a le supune unor procesari mai laborioase dect restul unitatilor. Plusul de activare poate veni din partea unor factori motivationali, afectivi, a intentiilor noastre sau datorita unor caracteristici specifice ale stimulului (ex. : intensitatea, impredictibilitatea etc.). Daca atentia este o multime variabila de unitati cognitive din memoria de lucru, atunci cel putin doua predictii pe care le putem face pe baza acestei teorii trebuie sa fie adevarate. 1. Fiind vorba, att n cazul atentiei, ct si al memoriei de lucru, de unitati cognitive (=informatii + mecanisme de procesare) aflate ntr-o stare de activare similara, atunci fenomene constatate n cazul atentiei vor fi identificate si n cazul memoriei de lucru;

2.

Daca exista si alte unitati cognitive n stare de activare n afara de cele aflate sub focalizarea atentiei, deci care apartin memoriei de lucru, dar nu si atentiei, atunci efectul lor ar putea fi nregistrat.

1.4.1. Similaritatea comportamentelor unitatilor din "cmpul" atentiei si din memoria de lucru
Unul dintre fenomenele cele mai cunoscute legate de functionarea atentiei este cel al interferentei: cu ct doua sarcini pe care dorim sa le realizam - deci aflate n focalizarea atentiei sunt mai similare sub aspectul intrarilor, al tipului de procesare reclamat si al raspunsului sau al outputurilor reclamate, cu att mai intensa este perturbarea lor reciproca. Lund un caz particular, n cazul procesarii simultane a unor mesaje din aceeasi modalitate senzoriala ( ex. : ambele vizuale sau ambele auditive) acestea interfereaza mai puternic dect doua mesaje din modalitati senzoriale diferite. Teoria "filtrelor" a facut din datele experimentale referitoare la interferenta piatra unghiulara de validare a modelelor aferente. Acelasi fenomen de interferenta se poate constata si n cazul memoriei de lucru. Metodologia generala a unor experimente care sa puna n evidenta interferenta unitatilor cognitive din ML n acelasi mod n care interfereaza unitatile din "cmpul" atentiei este destul de simpla. Doua unitati cognitive aflate n ML (=informatii + mecanisme de procesare), de tipuri diferite, sunt asociate cu doua tipuri de raspuns. Raspunsurile pot sa implice aceleasi mecanisme ca si realizarea sarcinii sau mecanisme diferite. Daca unitatile cognitive din ML interfereaza, atunci rapiditatea raspunsului va fi mai mare n al doilea caz. Ca exemplificare, voi expune un experiment efectuat de Brooks (1968). Subiectii din lotul experimental au primit doua tipuri de sarcini: o sarcina spatiala si una verbala. n cazul sarcinii spatiale, suiectii trebuiau sa-si imagineze ca parcurg mental contururile care circumscriu o litera, F, prezentata anterior pe un display si existenta, n momentul realizarii sarcinii, ML.

De fiecare data cnd subiectul, scannd imaginea mintala a literei din memoria de lucru, atingea o extremitate, trebuia sa raspunda prin "DA"; cnd atingea un colt care nu era la limita externa, trebuia sa raspunda "NU" . De pilda, daca subiectul si ncepe traseul din coltul din stnga jos (indicat de sageata), raspunsurile lui vor fi: da, da, da, da, nu, nu, nu, nu, nu, da. n cazul sarcinii verbale, subiectul trebuie sa inspecteze mintal o propozitie pe care, de asemenea, o avea n memoria de lucru si sa raspunda prin "DA" daca cuvntul inspectat la un moment dat este un substantiv, si prin "NU" n orice alt caz. n cazul rezolvarii ambelor sarcini, o parte din subiecti si expuneau raspunsul ntr-o forma verbala (spuneau cu voce tare da sau nu), iar o alta parte si-l exprimau non-verbal, spatial, indicnd unul din raspunsurile "DA" sau "NU" scrise pe o foaie de hrtie. Deci, att sarcinile, ct si raspunsurile se aflau n memoria de lucru. Ceea ce ne intereseaza este daca interferenta dintre o sarcina si un raspuns din acelasi tip (ambele verbale sau ambele spatiale) este mai mare dect interferenta dintre o sarcina si un raspuns de tipuri diferite (ex. : sarcina verbala n raspunsul spatial; sarcina spatiala, iar raspunsul verbal). Daca este asa, atunci interferenta functioneaza dupa aceleasi mecanisme n ML ca si n cazul atentiei, ceea ce arata ca nu exista diferente ntre natura unitatilor cognitive aflate n ML si cele implicate n procesualitatea atentiei. ntr-adevar, rezultatele experimentale au confirmat predictia: pentru oricare dintre sarcini, performantele subiectilor erau mai bune daca sarcina si raspunsul faceau parte din doua categorii diferite (ex. : performanta - operationalizata prin TR si numarul de erori - era mai buna cnd la sarcina spatiala raspunsul era verbal, dect daca exprimarea raspunsului se facea tot prin mijloace spatiale). n concluzie, acest gen de experimente arata ca unul dintre fenomenele binecunoscute din psihologia atentiei - interferenta - are loc si n cazul memoriei de lucru, ceea ce pledeaza n favoarea ideii ca, n ambele cazuri, avem de-a face cu o multime de unitati cognitive activate din MLD.

1.4.2. Impactul unitatilor cognitive din ML asupra atentiei

Experimentul prezentat anterior probeaza similaritatea unitatilor cognitive implicate n atentie si n memoria de lucru. Ambele se dovedesc a fi stari temporare de activare a informatiei. Pentru a dovedi ca atentia este o submultime a memoriei de lucru, trebuie sa aratam ca exista unitati n memoria de lucru care nu apartin atentiei. Daca ele exista, atunci impactul lor trebuie sa fie, printr-o metoda adecvata, posibil de nregistrat. Se procedeaza ca n fizica nucleara: daca o microparticula exista, atunci efectul ei trebuie sa fie sesizat undeva. Daca nu are nici un efect, nu putem postula existenta ei. Un experiment ilustrativ este cel realizat de Mac Kay (1973). La una dintre urechi, asupra careia trebuie sa-si concentreze atentia, subiectul primeste un mesaj ambiguu. Concomitent, la urechea nedominanta - pentru care subiectul era sfatuit sa ignore orice mesaj - primeste doua mesaje, capabile sa clarifice, n doua feluri diferite, mesajul ambiguu respectiv. Aceste mesaje, fiind ignorate, au o stare de activare mai ridicata dect restul informatiilor din MLD, dar mai scazuta dect a celor din cmpul atentiei. Astfel spus, ele sunt n ML, nu si n focarul atentiei. ML are o extensiune mai mare dect cmpul atentiei. Daca este asa, atunci impactul lor trebuie sa se faca simtit asupra semnificatiei pe care subiectii o acorda mesajelor ambigue. ntr-adevar, acest lucru a fost constatat experimental.

1.5. Memoria de scurta durata si memoria de lunga durata - doua sisteme separate?
Controversa majora care a caracterizat psihologia experimentala a anilor 1960 a fost daca memoria de lunga durata si memoria de scurta durata reprezinta doua sisteme separate, sau constituie aspacte diferite ale aceluiasi sistem. Pna n anii '60 nu au existat, practic, discutii pe aceasta tema probabil si din cauza ca specialistii ce cercetau memoria de lunga durata nu studiau si memoria de scurta durata si invers. n perioada respectiva, cercetarile asupra memoriei pe termen lung au fost efectuate, n cea mai mare parte n, n America de Nord, de catre un grup organizat care nu a folosit un material edificator si care s-a ocupat mai mult de reprezentarea relatiilor dintre variabile dect de elaborarea de teorii. Teoriile pe care le-au elaborat acesti cercetatori se bazau pe conceptul simplu al asociatiei si pe interferenta dintre asociatii.

n aceeasi perioada, nsa, cercetarile asupra memoriei de scurta durata erau deosebit de conturate n Marea Britanie, fiind determinate de aspecte practice ca de pilda stabilirea numerelor si codurilor de telefon. Cercetatorii care studiau MSD, att n Marea Britanie, ct si n America de Nord, erau foarte interesati de modelelor explicative si foloseau adesea concepte derivate din modul de functionare al calculatoarelor numerice care au cunoscut o dezvoltare n perioada respectiva. Cu toate acestea, lucrarile efectuate de Peterson & Peterson asupra uitarii pe termen scurt au focalizat atentia ambelor grupe asupra unei probleme de interes comun. Era oare necesar sa se considere ca existau doua tipuri separate de memorie, respectiv de scuta durata si de lunga durata, sau toate efectele observate puteau fi explicate pe baza principiilor considerate, atunci, a guverna memoria de lunga durata? Acest punct de vedere a fost avansat de Arthur Melton, un sustinator important al modului de abordare nord-americana a memoriei declansnd o serie de ncercari de argumentare pro sau contra unei separari celor doua sisteme. Aceasta problema este nca oarecum controversata si acum. Baddeley (1999) sustine ca "exista mai mult dect doua sisteme de memorie" . Baddeley (1999) sustine ca MSD nu reprezinta un simplu sistem unitar, ci mai degraba un amalgam sau o alianta a mai multor sisteme care conlucreaza. Baddeley prezinta mai multe argumente n favoarea existentei a doua sisteme si nu a unui singur sistem de memorie. O prima sursa a acestor dovezi priveste faptul ca o serie de operatii de memorie par a prezenta doua componente care se comporta n mod cu totul diferit. Cel mai clar exemplu este procesul de reactualizare libera, n cazul caruia, efectul de noutate este foarte fragil si dispare dupa un scurt interval de timp. Pe de alta parte, performantele memoriei sunt sensibile la o serie de factori care se stie ca influenteaza nvatarea pe termen lung. ntre acesti factori se numara: ritmul prezentarii, caracterizat prin faptul ca o prezentare lenta asigura performante mai bune, gradul de familiarizare a subiectului cu materialul, materialul mai familiar fiind mai bine reactualizat, distragerea subiectului prin adresarea solicitarii ca el sa execute o alta operatie n acelasi timp, fapt care influenteaza n mod negativ performantele. Alti factori ar mai fi vrsta, subiectii mai n etate amintindu-si mai putin dect cei mai tineri. Nici unul dintre acesti factori nu afecteazaa nsa componenta corespunzatoare caracterului recent al elementelor. O explicatie scurta ar fi faptul ca acesti factori influenteaza memoria de lunga durata nsa nu si pe cea de scurta durata.

O a doua categorie de dovezi este furnizata de subiectii cu traumatisme a creierului, care prezinta uneori probleme foarte specifice de memorie. Anumiti pacienti amnezici, ntmpina mari dificultati n nvatarea materialului nou. Capacitatea lor de reactualizare libera a elementelor cuprinse ntr-o lista este puternic afectata, iar n viata cotidiana performantele lor sunt impresionant de reduse. Ei au mari dificultati n a-si aminti unde sunt, ce zi a saptamnii este si ce au consumat-o la micul dejun; poti petrece o dimineata ntreaga cu un asemenea pacient, care nu va reusi sa te recunoasca dupa-amiaza. Cu toate acestea, n ciuda faptului ca performantele memoriei lor sunt puternic afectate n ceea ce priveste prima parte a listelor de reactualizare libera, acesti pacienti prezinta o capacitate normala a memoriei recente. Ei prezinta performante bune si n ceea ce capacitatea de retinere estimata prin teste de tip "digit span" si obtin rezultate absolut normale n testele Peterson. Prin cotrast, exista alte tipuri de pacienti care prezinta un grup de simptome complet opuse. Retentia memoriei lor poate fi limitata de doua de trei elemente, efectul caracterului recent poate fi redus la un singur element, iar performantele n testul Peterson sunt extrem de slabe, n special n ceea ce priveste prezentarea auditiva. n ciuda acestor trasaturi, capacitatea lor de a nvata este absolut normala.

Aceste doua tipuri de pacienti cu traumatisme ale creierului prezinta, desigur, leziuni cu localizare diferita. Problemele legate de MSD sunt asociate cu lezarea emisferei cerebrale stngi ntr-o zona apropiata de aceea implicata n vorbire; pacientii cu asemenea leziuni pot avea si probleme cu vorbirea, desi existensa acestui efect nu este neaparat necesara. Pacientii amnezici cu deficiente ale MLD prezinta de obicei leziuni ale lobilor temporali, la nivelul cortexului si structurilor mai profunde ce de pilda hipocampul si corpii mamilari. Faptul ca actiunile asociate MSD sunt intacte,sau altfel spus, aceasta memorie este intacta, constituie un argument puternic n favoarea punctului de vedere ca exista diferite sisteme de memorie. O a treia categorie de argumente n favoarea separarii MLD de MSD este furnizata de experintele care sugereaza ca, n cazul MSD, materialul este prelucrat n general pe baza sonoritatii cuvintelor, n timp ce n cazul MLD, prelucrarea depinde n primul rand de sens. Experientele efectuate la nceputul anilor '60 de catre Conrad asupra memoriei, determinate de

preocuparile Directiei Generale a Postei din Marea Britanie, interesata n stabilirea ipotezelor unor coduri postale, au relevat un fenomen interesant. Subiectilor lui Conrad le-au fost prezentate serii de consoane fara legatura ntre ele, fiind rugati sa le scrie imediat dupa aceea, ct mai corect posibil si n ordinea prezentarii. El a observat ca erorile MSD nu erau ntmplatoare si anume ele vizau sunete apropiate de elementele corecte, n ciuda faptului ca prezentarea fusese vizuala. De pilda, n ceea ce priveste consoana B, aceasta era substituita - n cazul erorilor - mai mult cu V dect cu R. Conrad a aratat n continuare ca secventele continnd litere cu sonoritate asemanatoare erau mult mai susceptibile de a fi reactualizate eronat dect secventele alcatuite din litere cu sonoritate diferita. De pilda o secventa formata din P D G C V B (pe, de, ge, ce, ve, be) era mult mai expusa erorilor dect o secventa de tipul K X R Y L F. El a aratat ca efecte similare puteau fi produse si prin folosirea cuvintelor cu sonoritati asemanatoare, ceea ce dovedeste ca, si n acest caz, subiectii le-au reactualizat mai mult dupa sunet dect pe baza imaginii lor vizuale. 1.5.1. Indicii acustice Datele obtinute de Conrad sugereaza ca MSD se sprijina pe un anumit cod acustic, sau cel putin pe un cod bazat pe vorbire. Se poate nsa aduce contraargumentul ca orice forma de asemanare poate produce confuzie si ca, ntmplator, n cazul literelor, sonoritatea este calitatea prin care ele se aseamana mai mult dect prin oricare imagine sau prin oricare alta dimensiune. Baddeley a cercetat acest fapt folosind cuvinte si nu litere si a comparat efectul asemanarii dintre sunete cu cel al similitidinii sensului. Subiectilor le-au fost prezentate secvente de cte cinci cuvinte, fiind rugati sa le scrie n ordinea prezentarii - ceea ce reprezinta, n esenta, o operatie legata de capacitatea de retinere. n urma experimentului s-a constatat ca subiectii si pot aminti mult mai greu cuvintele cu sonoritate asemanatoare dect pe cele cu sonoritate diferita si s-a mai observat ca similitudunea n ceea ce priveste sensul a exercitat numai o influenta foarte slaba asupra performantelor. A rezultat ca subiectii se bazau ntr-o masura mult mai mare pe sonoritatea cuvintelor dect pe sensul lor. Astfel se poate spune ca MSD este deosebit de strns asociata cu vorbirea. Ce se poate spune despre MLD?

Pentru studiul nvatarii de lunga durata Baddeley a folosit acelasi experiment, cu deosebirea ca a marit lista cuvintelor de la cinci la zece, mpiedicnd subiectii sa repete n mod mecanic, prin ntreruperea procesului de dupa fiecare prezentare. Pentru a determina daca s-a realizat nvatarea, s-a prezentat lista de patru ori, iar apoi s-a testat reactualizarea dupa un interval de 20 de minute. n aceste conditii, efectele similitudinii sunetelor dispar; cuvintele care "le-au dat subiectilor cel mai mult de furca" aufost adjectivele cu sensuri similare. Sau, punnd problema ntr-un alt mod, acest aspect al MLD s-a dovedit a depinde de sensul cuvintelor si nu de caracteristicile lor acustice. Efecte similare au fost observate si n alte experimente efectuate cam n aceeasi perioada. si n aceste cazuri MSD s-a dovedit sensibila la aspectele "superficiale", respectiv la caracteristicile acustice ale cuvintelor, n timp ce MLD elimina aceste informatii, retinnd numai sensul. 1.5.2. Depozitul memoriei de scurta durata Parerile existente pna n 1970 erau favorabile punctului de vedere conform caruia MLD si MSD se bazau pe doua sisteme diferite. Existau mai multe opinii divergente cu privire la natura exacta si relatiile dintre aceste doua depozite, dar majoritatea erau, mai mult sau mai putin, de acord cu modelul memoriei elaborat n anul 1968 de catre doi psihologi americani Richard Atkinson si Richard Shiffrin. Atkinson si Shiffrin considerau ca memoria are trei componente majore. Sistemul MLD era implicat n stocarea informatiei pe perioade ndelungate de timp, fiind alimentat de memoria de MSD care actiona ca factor de control, alimentnd sistemul cu informatii noi si selectnd anumite procese n scopul extragerii informatiei din MLD. Sistemul de scurta durata era alimentat de o serie de "registre senzoriale" care reprezentau, n esenta, micromemorii asociate perceptiilor. Aceste registreactionau ca un sistem de selectare si integrare a informatiei senzoriale, putnd fi privite ca o componenta esentiala a perceptiei. n centrul modelului lui Atkinson si Shiffrin se afla "depozitul memorie de scurta durata". Este important de observat ca ei faceau distinctie ntre memoria de scurta durata, termen pe care l foloseau pentru a se referi la efectuarea unui numar de opertii n care cantitati reduse de informatii trebuiau retinute de-a lungul unor intervale scurte de timp, si depozitul de scurta

durata. Acesta este un concept teoretic folosit pentru a explica rezultatele obtinute n experientele asupra memorie de scurta durata. Orice experiment care ncearca sa puna n evidenta memoria cu functionare temporara este susceptibil de a produce rezultate care sunt influentate nu numai de performantele depozitului de scurta durata ci si de alti factori, n special de MLD. Multe din operatiunile MSD au, n mod clar, o componenta de lunga durata, fapt care ngreuneaza interpretarea teoretica. Tehnica eliberarii de inhibitia preactiva, n care subiectii si amintesc cuvinte dintr-o categorie si apoi se trece la alta categorie, constituie un exemplu n acest sens. Desi subiectii sunt solicitati sa efectueze reactualizarea, de obicei dupa numai cteva secunde, acest lucru nu mpiedica stocarea elementelor n MLD. 1.5.3. Niveluri de procesare n ciuda faptului ca modelul lui Atkinson si Shiffrin, sau unele variante ale acestuia, s-au bucurat de o larga popularitate la nceputul anilor 1970, ulterior ele au fost puse n umbra de conceptia lui Fergus Craik si Robert Lockhart asupra nivelurilor de procesare. Caracteristica principala a punctului de vedere mbratisat de catre Atkinson si Shiffrin cu privire la memorie consta n faptul ca singura modalitate de nvatare a materialelor noi si de introducere a acestora n MLD se realiza dupa trecerea prin depozitul MSD, care era capabil sa proceseze informatia ntr-o gama variata de modalitati. Metoda cel mai amplu studiata de catre Atkinson si Shiffrin a fost aceea a exersarii mentale repetate n cazul careia un element era repetat de mai multe ori. S-a presupus ca, cu ct un element este retinut mai mult timp n depozitul de scurta durata, cu att creste probabilitatea trecerii lui n MLD. Acest punct de vedere a creat nsa probleme. Unii pacienti cu traumatisme cerebrale s-au dovedit a avea slaba MSD fara ca abilitatile lor de nvatare de lunga durata sa fie alterate. Daca singura cale catre MLD ar fi aceea care trece prin capacitatea limitata a depozitului de scurta durata, atunci, n mod logic, o persoana al carei depozit de scurta durata este aproape inexistent ar trebui sa ntmpine dificultati enorme. Totusi, astfel de pacienti nu au aceasta deficienta. Aceste fapte au pus n dificultate modelul lui Atkinson si Shiffrin. Un alt rezultat bazat pe date experimentale obtinute cu ajutorul subiectilor normala a avut probabil o influenta mai pronuntata. Este vorba despre datele obtinute ntr-un sudiu efectuat de

Craik si Watkins n care cercetatorii ncercau sa verifice n ce masura pastrarea unui element n MSD mareste probabilitatea trecerii sale n MLD. Ei au solicitat subiectilor sa retina o serie de elemente pe o perioada mai lunga sau mai scurta, operatiunea adresndu-se MSD dupa ce subiectilor le-au fost prezentate mai multe cuvinte, acestia au fost solicitati, fara o avertizare prealabila, sa-si aminteasca un numar ct mai mare posibil. ntrebarea careia trebuia sa i se gasesca un raspuns era daca retinerea unui anumit cuvnt pe o perioada mai lunga ulterioara, asa cum sugereza si modelul Atkinson si Shiffrin. Nu s-au obtinut niciun fel de date care sa confirme aceasta ipoteza. Cuvintele retinute pe o perioada mai ndelungata nu s-au caracterizat printr-o probabilitate mai mare de reactualizare dect cele retinute numai un interval scurt. Aceste date i-au condus pe Craik si Lockhart la observatia ca punctul de vedere mai vechi, conform caruia depozitul MSD bazat pe codificarea verbala alimenteaza depozitul MLD, nu corespundea realitatii. Ei au propus o alta conceptie care presupunea existenta unui sitem al MSD, sau cunostinta a caracteristicilor vizuale ale unui cuvnt tiparit, prinprezentare repetata sau prin memorare atenta a sonoritatii sale, pna la codificarea complexa pe baza de sens. Cercetatorii au adus argumentul ca toate aceste procese ar conduce la o nvatare de lunga durata, dar ca aceasta nvatare depinde de tipul procesarii, procesarea "adnca", pe baza de sens, genernd o retinere mai buna dect procesarea de "suprafata". Exersarea repetata de ntretinere poate pastra materialul ntr-o forma accesibila, dar nu intensifica procesul de nvatare de lunga durata. Modul de abordare bazat pe "nivelurile de procesare" este, n esenta, preocupat de rolul codificarii n nvatare, respectiv relatia dintre modul n care este procesat materialul si probabilitatea ca subiectul sa si-l poata aminti ulterior. Ca atare este vorba n acest caz, n special despre o teorie asupra MLD; ea accepta existenta unui sistem al memoriei primare sau de scurta durata, care efectueaza ntr-adevar codificarea, dar lasa detaliile nespecificate. ntr-adevar, rolul considerat a reveni componentei de scurta durata este att de redus nct aceasta teorie a "nivelurilor" a fost adesea considerata, n mod eronat, ca reprezentnd o abordare unitara a memoriei, iar orice indiciu descoperit n ceea ce priveste corelarea codificarii cu MLD a fost interpretat ca o dovada mpotriva ideii ca MLD si MSD ar implica sisteme separate. De fapt, preocuparile legate de nivelurile de procesare au reprezentat o ntoarcere la pozitia adoptata de specialistii anilor 1950 care efectuau cercetari separate si paralele asupra MLD si MSD.

Cercetarile determinate de interesul pentru nivelurile de procesare au manifestat o tendinta din ce n ce mai pronuntata de a studia factorii implicati n regasirea informatiei stocate n MLD. Studiile asupra MSD s-au axat din ce n ce mai mult asupra problemelor atentiei si rolului MSD n alte operatii ca de pilda cititul si efectuarea mintala a operatiilor aritmetice. Aceasta a determinat nlocuirea conceptului corespunzator unui sistem unitar al MSD cu ideea unei memorii care functioneaza pe baza mai multor componente. 1.5.4. Sistemul buclei fonologice Una dintre caracteristicile atribuite frecvent MSD consta n faptul ca aceasta se sprijina pe codificarea verbala, cea mai mare parte a modelelor privind MSD implica un oarecare proces de exersare repetata, de obicei prin verbalizare mentala, pentru a fixa informatia. Separnd acest aspect al memoriei de restul, s-a presupus existenta unui astfel de sistem subordonat care a fost numit bucla articulatorie sau fonologica. Existenta unui astfel de sistem subordonat era sustinuta de trei categorii de date. Celei dinti dintre acestea i corespunde efectul similitudinii acustice sau fonologice evidentiat prin tendinta subiectilor de a comite erori datorita similitudinii fonologice a termenului reprodus gresit cu termenul corect (nlocuirea lui S cu F, a literei G prin B) sau datorita unei succesiuni de elemente care au o expresie verbala similara si care sunt extrem de greu de amintit n ordinea prezentata. De pilda, seria D B C T P G este mai greu de amintit dect K W Y L R Q, iar por, con, cod, pom, pol este mai dificil de amintit dect far, apa, bon, iaz, gol. O a doua grupa de date se bazeaza pe observatia ca reactualizarea imediata a cifrelor prezentate vizual poate fi viciata atunci cnd cineva este rugat sa ignore materialul irelevant prezentat verbal. Reactualizarea este viciata n aceeasi masura, indiferent de limba de prezentare a materialului verbal, ceea ce sugereaza ca procesul de reactualizare opereaza mai mult la nivelul sunetului dect al sensului cuvintelor. Efectul nu este nsa de distragere a atentiei, deoarece zgomotele nu viciaza memoria, chiar atunci cnd sunt foarte puternice. Efectul produs de verbaliazrea irelevanta a fost interpretat pe baza propunerii ca materialul verbal irelevant are acces la depozitul de scurta durata bazat pe informatia verbala, chiar si atunci cnd subiectul ncearca sa l ignore; el afecteaza astfel performantele prin vicierea fixarii. S-a considerat ca zgomotul nu viciaza memoria deoarece el este mentinut n afara MSD, cu ajutorul unui filtru

capabil sa faca distinctia ntre zgomot si vorbire. S-a stabilit ca muzica vocala deranjeaza n aceeasi masura si vorbirea, nsa muzica instrumentala exercita un efect mai redus. O a treia sursa de informatii privind bucla articulatorie a provenit din alte experimente care au fost efectuate cu privire la relatiile dintre lungimea cuvintelor si capacitatea de retinere. n testele care au fost folosite de Baddeley, s-a solicitat subiectilor sa si aminteasca secvente de tipul Malta, Ciad, Kenya, Burma, Chile, comparativ cu alte secvente incluznd cuvinte ca Cehoslovacia, Elvetia, Etiopia, Australia, Afganistan. Acest lucru s-a realizat pentru a se demonstra ca acest efect nu are nici o legatura cu faptul ca, n general, cuvintele monosilabice care au fost folosite erau de origine anglo-saxona n timp ce cele polisilabice erau de origine latina. Astfel, se poate spune ca efectul nu a fost corelat cu originea cuvintelor.

S-a presupus ca motivul pentru care subiectii si amintesc mai greu cuvintele lungi consta n faptul ca ei pronunta cuvintele n soapta. Cu ct cuvntul este mai lung, cu att rostirea sa reclama mai mult timp, intervalul necesar repetarii silabelor este si el mai ndelungat, iar urmele lasate n memorie de cuvintele anterioare se sting deoarece timpul care le separa de ultimul cuvnt este si el mai lung. Daca acest rationament este corect, sustine Baddeley, nseamna ca se poate nlatura efectul produs de lungimea cuvntului prin mpiedicarea subiectilor de a repeta silabele componente. Acest lucru s-a ncercat sa se realizeze prin mpiedicarea subiectilor de a repeta silabele componente. S-a cerut subiectilor sa repete cu voce tare un cuvnt irelevant, de pilda "cel". Aceasta a redus performantele obtinute deoarece a mpiedicat subiectii sa profite de avantajul repetarii, dar a nlaaturat si influenta exercitata de lungimea cuvintelor. mpiedicarea actului exersarii prin solicitarea subiectului de a produce o verbalizare repetata este numita suprimare articulatorie si exercita o anumita influenta asupra performantelor. Atunci cnd sunt lisiti de posibilitatea de articulare, subiectii sunt incapabili de a transfera materialul care le este prezentat vizual n memoria fonologica de scurta durata. Datorita acestui fapt, suprimarea produce si nlaturarea efectului similitudinii acustice, daca materialul este prezentat vizual, precum si efectul produs de repetarea cuvintelor irelevante. Daca subiectii nu pot repeta

mental cifrele pe care le vad, acestea nu pot fi traduse ntr-un cod fonologic. Ele nu vor fi nregistrate n depozit si deci nu vor fi supuse vicierii atunci cnd n depozit patrunde un material verbalizat, irelevant. Conceptul de bucla articulatorie a permis corelarea foarte clara a tuturor acestor date. Baddeley a presupus ca are loc un proces de exersare mentala repetata, probabil, spune el, cu scopul de a mprospata amprentele informationale din memorie nainte ca acestea sa fie supuse pierderilor si inaccesibilizarii prin deteriorare. Procesul pare a implica o verbalizare mentala si poate fipertubat daca subiectul si foloseste sistemul de expresie verbala pentru a ignora continuu cuvinte irelevante. Problema pe care o ridica Baddeley este daca "articularea cuvintelor lungi reclama un timp mai ndelungat dect a celor scurte" (Baddeley, 1999). Sau daca acest efect " si are originea ntr-o mai mare complexitate a cuvintelor lungi, care presupun articularea mai multor sunete, fapt care determina suprancarcarea unei anumite partti a sistemului vorbirii" . Aceste ipoteze au fost verificate prin compararea performantelor capacitatii de retinere n cazul a doua seturi de cuvinte, ambele cu acelasi numar de silabe, litere sau forme, dar necesitnd un timp diferit de rostire. S-a solicitat subiectilor sa-si aminteasca serii de cuvinte continnd vocale lungi, ca de pilda " zoomorf" sau "fiinta" sau secvente cu acelasi numar de silabe, dar care sunt rostite relativ repede, ca "pictor" si "gtlej". S-a descoperit ca exista tendinta clara ca subiectii sa-si aminteasca mai greu cuvintele cu rostire lenta, ceea ce demonstreaza ca limitele buclei articulatorii sunt legate numai de timp. Acest fapt este confirmat si de relatia clara, care s-a observat, ntre viteza cu care un individ poate citi secvente de cuvinte si capacitatea sa de retinere, indivizii cu vorbire rapida amintindu-si mai bine cuvintele din aceste secvente. Relatia dintre timpul necesar pentru rostire cuvintelor cu o anumita lungime si capacitatea de retinere a acestora s-a dovedit a fi foarte regulata. Pe baza acestui fapt, capacitatea de memorare poate fi redefinita, sustine Baddeley, n sensul ca lungimea intervalului de timp reprezinta factorul constant din punct de vedere al retinerii si nu numarul de elemente. Subiectii si-au putut aminti attea elemente cte au putut rosti n intervalul de numai 1,5 secunde. 1.5.5. Sistemul executiv central

Componenta executiva centrala a memoriei de lucru este presupusa a fi un sistem atentional cu capacitate limitata, care controleaza bucla fonologica si sistemul de reprezentare prin diagrame, legndu-le cu MLD.

Fig. 1. Reprezentarea modelului memoriei de lucru propus de Baddeley si Hitch. Cele doua subsisteme, cel vizual si cel verbal, sustin un sistem suplimentar de control, sistemul executiv central (Baddeley, 1999) Sistemul executiv este, aproape sigur, mult mai complex dect oricare dintre cele doua sisteme subordonate si, datorita acestui fapt, este mult mai greu de cercetat. Una dintre "tentativele" de abordare a memoriei de lucru, care a fost avansata n paralel cu acest model cauta sa defineasca memoria de lucru pornind de la necesitatea de a combina memoria si procesarea. Actiunile care se bazeaza pe aceasta functie sunt elaborate si folosite pentru a masura capacitatea memoriei de lucru a unor grupuri de subiecti. Diferentele de capacitate dintre subiecti pot fi n acest caz, corelate cu diferentele n ceea ce priveste executarea unor actiuni complexe, ca de pilda capacitatea de ntelegere si rezolvare a problemelor. Acest mod de abordare a reprezentat un succes n ceea ce priveste explorarea procesului de ntelegere a limbajului. De pilda, n cadrul unui studiu, Meredith Daneman si Pat Carpenter au elaborat o actiune pe care au numit-o "capacitatea memoriei de lucru. Aceasta actiune implica prezentarea, n fata subiectilor , a unei serii de propozitii. Subiectii au fost rugati sa le citeasca pe rnd, apoi, dupa ultima propozitie, sa reactualizeze ulitmul cuvnt din fiecare propozitie sau

fraza. Patru propozitii corespund unei capacitati bune pentru un subiect mediu si exista multi indivizi care nu reusesc sa cuprinda dect doua. Cnd testul a fost dat unui grup de studenti carora le era evaluata priceperea de a citi, s-a observat existenta unei corelatii bune ntre capacitatea memoriei de lucru si priceperea de a citi. Alte studii mai detaliate au demonstrat ca subiectii care prezinta o capacitate ridicata a memoriei de lucru pot face fata testelor bazate pe pasaje de felul urmator: "Voinicul trebuia sa intre n castelul ntunecat, din care strabatea un zgomot straniu. Se spunea ca locul este bntuit de multa vreme. Flacaul urca ncet scara, intra n podul pustiu si se ndrepta catre coltul din care se auzea un fel de suierat prelung, care parea a se topi ntr-un fsit, urmat de pocnete si izbituri. Strnse bine ciomagul n mna si se apropie. Priponit de un butuc si naltndu-se pna sub bolta acoperisului, se zbatea zmeul lui Achim, umflat de o pala de vnt ce patrundea printr-o spartura." (Baddeley, 1999). Subiectii cu o capacitate mare a memoriei de lucru si corecteaza greselile de interpretare n aproximativ 75% dintre cazuri, n timp ce subiectii cu o capacitate redusa a acestei memorii raspund corect numai n procent de 25%. Jane Oakhill, o specialista n psihologie, a manifestat interes pentru copiii care puteau citi cu voce tare si cu exactitate cuvintele, dar cu toate acestea aveau dificultati n ntelegerea continutului textului citit. Cercetatoarea a stabilit ca acesti copii au de obicei o capacitate redusa a memoriei de lucru si ca posibilitatile lor de ntelegere sunt scazute, chiar atunci cnd asculta fara sa citeasca. ntr-un studiu, copiilor li s-a dat sa citeasca o istorioara care continea un raspuns, la prima vedere discordant, dat de un adult, unui copil, discordanta fiind nsa explicata ulterior,n acelasi text. De pilda, un copil poate fi laudat pentru refuzul sau de a mparti o bucata de prajitura cu sora sa, care, nsa, trebuie sa tina un regim alimentar. Dupa ce au ascultat fragmentul mentionat, copiii au fost ntrebati daca actiunea adultului a fost potrivita. Copiii avnd o capacitate redusa a memoriei de lucru nu realizau, de obicei, legatura dintre cele doua informatii pe care le continea fragmentul si criticau parintele. Jane Oakhill a interpretat aceste doua rezultate pe baza unui deficit al sistemului executiv central nu ca fiind o problema specifica de limbaj.

Patrick Kyllonen care lucreaza n cadrul Fortelor Aeriene ale SUA a explorat posibilitatea de a folosi evaluarile capacitatii memoriei de lucru ca pe o alternativa pentru evaluarile traditionale ale inteligentei, bazate pe rationamente. Problema a interesat Fortele Aeriene ale SUA doarece aceasta institutie trebuie sa recruteze indivizi din medii diferite, care nu au beneficiat de aceeasi instruire, iar instruirea reprezinta un factor care poate exercita un efect major asupra multor teste standard pentru inteligenta. Folosind o serie de acsiuni n care este explicata memoria de lucru, Kyllonen a gasit ca performantele memoriei de lucru erau foarte puternic corelate cu posibilitatile de a efectua rationamente. Diferenta principala dintre acesti doi paramentri a constat n faptul ca evaluarile memoriei de lucru erau ntr-o mai mare masura dependente de viteza de procesare a informatiei, n timp ce actiunile implicnd rationamente depindeau mai mult de cunostintele anterioare. ntr-o experienta ulterioara, subiectilor le-a fost evaluata memoria de lucru si capacitatea de a rationa, apoi li s-a cerut sa urmeze un curs de instruire n programare pe calculator, avnd durata de doua saptamni. Desi, estimarile memoriei de lucru si capacitatii de a rationa au fost puternic corelate, memoria de lucru s-a dovedit un indiciu mai bun de anticipare a succesului n programare, fata de masuratorile academice standard. Un rezultat similar a fost obtinut si ntr-un alt studiu n care subiectilor li s-a cerut sa nvete despre portul logic.

CAPITOLUL II
2. METODOLOGIA CERCETRII 2. 1. Ipotezele cercetarii si discutarea lor n studiul de fata am testat urmatoarele ipoteze statistice: H1. Subiectii diagnosticati cu discalculie activeaza mai greu memoria de lucru verbala dect subiectii care nu au fost diagnosticati cu discalculie. H01. Subiectii diagnosticati cu discalculie nu activeaza mai greu memoria de lucru verbala dect subiectii care nu au fost diagnosticati cu discalculie. H2. Exista o corelatie semnificativa ntre memoria de lucru verbala si atentie la subiectii diagnosticati cu discalculie. H02. Nu exista corelatie semnificativa ntre memoria de lucru verbala si atentie la subiectii diagnosticati cu discalculie. H3. Exista o corelatie semnificativa ntre memoria de lucru verbala si atentie la subiectii nediagnosticati cu discalculie. H03. Nu exista corelatie semnificativa ntre memoria de lucru verbala si atentie la subiectii nediagnosticati cu discalculie. Conform primei ipoteze experimentale subiectii cu discalculie prezinta dificultati n activarea memoriei de verbale. Experimental sustinem ca exista o diferenta semnificativa ntre loturile de subiecti cu discalculie si cel normal n ceea ce priveste viteza accesarii memoriei verbale. Prima ipoteza nula, pe care o vom testa statistic, sustine ca diferentele obtinute se datoreaza erorii de esantionare. Ipoteza experimentala se va confirma daca obtinem o diferenta semnificativa la un prag p<.05. Baza teoretica a cercetarii sustine existenta unei relatii ntre memoria de lucru verbala si atentie. Ipotezele experimentale 3 si 4 testeaza magnitudinea relatiei dintre aceste doua procese. Ipotezele sustin ca exista o corelatie semnificativa ntre aceste doua procese. Ipotezele nule sustin ca aceste relatii sunt nesemnificative. 2.2. Obiectivele cercetarii

n aceasta lucrare mi-am propus: 1) Sa cercetez daca subiectii diagnosticati cu discalculie acceseaza mai greu memoria de lucru verbala dect subiectii care nu au fost diagnosticati cu discalculie. . 2) Sa cercetez daca exista o legatura ntre memoria de lucru verbala si memoria de lucru numerica la subiectii diagnosticati cu discalculie. 3) Sa cercetez daca exista o legatura ntre memoria de lucru verbala si memoria de lucru numerica la subiectii care nu au fost diagnosticati cu discalculie. 2.3. Designul cercetarii Designul cercetarii este un design intra-subiect, cu o variabila independenta (prezenta/absenta discalculiei) si cinci variabile dependente (memoria de lucru verbala, memoria de lucru numerica directa, memoria de lucru numerica indirecta, atentia concentrata, atentia distributiva). Pentru a evita confundarea experimentului datorat oridinii de prezentare a probelor am echilibrat experimentul prin varierea ordinii de prezentare a probelor. n continuare vom folosi urmatoarea legenda pentru a desemna variabilele: 1 2 reprezinta esantionul subiectilor care nu au fost diagnosticati cu discalculie;

reprezinta esantionul subiectilor care au fost diagnosticati cu discalculie;

MLVb reprezinta memoria de lucru verbala; MLND MLNI AC AD reprezinta memoria de lucru numerica directa; reprezinta memoria de lucru numerica indirecta reprezinta atentia concentrata; reprezinta atentia distributiva.

2.4. Etapele cercetarii Aceasta cercetare are o singura etapa de testare, nefiind o cercetare de tipul pretest / interventie / posttest. Astfel, am aplicat prima data testul WISC pentru a diagnostica subiectii cu discalculie si pe cei fara discalculie. Apoi am luat n considerare separat proba de memorie de lucru numerica. Am mai aplicat, totodata, o proba pentru a testa memoria de lucru verbala. Considernd ca atentia joaca un rol important n realizarea acestor "sarcini de lucru" am mai aplicat testul de atentie concentrata Toulouse-Pieron si cel de atentie distributiva Praga. 2.5. Prezentarea esantioanelor Esantioanele folosite n cercetare au fost alcatuite din 18 subiecti, din care 9 erau diagnosticati cu discalculie - primul esantion, iar 9 nu aveau discalculie - cel de-al doilea esantion. Cel dinti esantion a fost alcatuit de copii care frecventeaza Centru de Educatie Speciala "Speranta", iar cel de-al doilea a fost alcatuit din copii care frecventeaza cursurile scolii Ion Vidu. Toti copiii provin din mediul urban avnd vrsta cuprinsa ntre 7 si 11 ani. 2.6. Metodele de cercetare Metodele de cercetare utilizate, cuprind metode colective si individuale de colectare de informatii. n aceasta cercetare, aceste metode constau din teste psihometrice care se pot aplica si colectiv ( testul de atentie Toulouse-Pieron si Praga ) si probe individuale(testul WISC, proba de memorie de lucru verbala si proba de memorie numerica), prin intermediul carora se obtin o serie de rezultate, ce vor constitui datele brute. Testul psihologic este definit ca fiind o proba determinata ce implica o examinare identica pentru toti subiectii, avnd tabele elaborate de apreciere a succesului sau esecului privind sarcinile de executat sau avnd sisteme de notatie evaluative ale reusitei. El constituie un instrument de colectare de informatii ce priveste anumite caracteristici psihice ale unui individ sau a unei colectivitati. Unitatile componente ale unui test se numesc itemi. Fiecare item este aducator de informatie si toti mpreuna ncorporeza o potentialitate determinata de catre colectarea de informatie.

Testul are o serie de nsusiri diagnostice, privind tipul de informatie pe care l solicita potential (n acest caz este vorba despre informatii care reflecta prezenta sau absenta unei difiltati de nvatare, nivelul atentional si memoria de lucru), gradul de extindere si profunzime a informatiei pe care o solicita testul (n prezenta fiind vorba despre teste omogene care urmaresc reflectarea unei singure caracteristici), tipul de prelucrare a informatiei solicitate prin test (etalonata si standardizata), precum si tipul de solicitare sau strategia prin care se solicita raspunsul de la subiecti( n situatia de fata avem teste nonverbale, cele atentionale si probe verbale). 2.7. Prezentarea instrumentelor de cercetare Testul WISC (Wechsler Intelligence Scale for Children sau "Scara de inteligenta pentru copii a lui Wechsler") este o baterie de teste care a fost elaborata n 1939 si de atunci este folosita pentru a stabili coeficientul de inteligenta al copiilor. Probele utilizate nu sunt originale, cel putin prin structura, natura fiind mprumutata din testele altor baterii, printre care si cea a lui Binet - Simon. Numarul mare de probe neverbale (cu imagini), din care unele au continut amuzant fac testul atractiv, trezind interesul copiilor. Se pot utiliza un numar egal de teste verbale (care presupun utilizarea limbajului) si neverbale (probleme care pot fi solutionate fara interventia vorbirii). Acestea din urma sunt cuprinse n asa numitul "test de performanta". Testele sunt urmatoarele: Verbale: performanta: 1) Vocabular completarea de imagini 2) Aritmetica cuburi 3) Comprehensiune generala 4) Similitudini 5) Informatii generale obiecte 313p156d 3) aranjare imagini 313p156d 313p156d 4) cod B 313p156d 313p156d 5) asamblare 313p156d 313p156d 313p156d 2) 313p156d 313p156d 313p156d 1) 313p156d 313p156d 313p156d De

Mai exista si testele "labirint" si "memoria cifrelor" considerate ca rezerven cazul n care nu se poate aplica unul din celelalte teste. Probele aufost aplicate n urmatoarea ordine: vocabular, completare de imagini, aritmetica, cuburi, comprehensiune generala, aranjare imagini, similitudine, cod, alternnd cte o proba verbala cu una de performanta pentru a mentine interesul pentru test. Am aplicat apoi proba de memorie de lucru numerica, aceasta proba fiind, de fapt memoria cifrelor din testul WISC. Acesta contine 7 serii de cifre si doua ncercari pe care copilul trebuie sa le repete n urma ascultarii lor initiale. Cifrele se spun n cadenta, una pe secunda. Nota reprezinta seria de numere fara nici o eroare n una din cele doua ncercari. n ceea ce priveste cifrele scrise n ordine inversa, exista de asemenea 7 serii de cifre si doua ncercari pe care copilul trebuie sa le repete n urma ascultarii lor. Nota reprezinta seria repetata fara nici o eroare la una din cele 2 ncercari; minimul 0 puncte; maximul 8 puncte, nota totala fiind egala cu suma notelor partiale; minimul 0 puncte; maximul 17 puncte. S-a mai aplicat proba pentru memorie de lucru verbala elaborata de Baddeley (Baddeley, 1999). Aceasta contine patru grupe a cte cinci secvente, fiecare secventa a cte cinci cuvinte. Prima grupa contine cuvinte cu continut fonic similar, numarul de silabe fiind 1, iar a doua grupa contine cuvinte cu continut fonic diferit, numarul de silabe fiind tot 1. grupa C cuprinde numai adjective avnd un sens aproximativ asemanator, iar din grupa D fac parte adjective cu sensuri diferite. Cotarea s-a realizat n modul urmator: numarul total de cuvinte reactualizate (vezi Anexa 1). Urmatorul test aplicat a fost testul de atentie distributiva Praga. n acest test subiectii trebuie sa completeze numerele "pereche" a fiecarui numar din cele patru coloane existente. "numarul pereche" trebuie cautat pe o alta pagina a testului n care se afla numere nscrise de la 1 la 100. Am mai aplicat testul de atentie concentrata Toulouse - Pieron. n acest test subiectii trebuie sa identifice trei forme ntre multe alte forme foarte asemanatoare. n acest test se iau n considerare numarul de raspunsuri corecte, de greseli si de omisiuni. CAPITOLUL III

PREZENTAREA, ANALIZA sI INTERPRETAREA DATELOR EXPERIMENTALE Prelucrarea datelor experimentale a fost facuta n mai multe etape. n prima parte vom prezenta indicii statistici de start si vom analiza valorile si distributiile colectiilor de date. n partea a doua vom compara rezultatele experimentale a celor doua loturi de subiectii la probele experimentale. n cea de-a treia parte vom analiza corelatiile dintre rezultatele experimentale pentru fiecare lot. Marimea redusa a loturilor experimentale au facut sa optam pentru metode statistice neparametrice. Rezultatele obtinute cu acest tip de analiza sunt semnificative la valori mai mari. rezulta ca rezultatele sunt importante si interesante chiar si n cazul n care sunt nesemnificative. cercetari ulterioare sau o cuprindere n loturile experimentale a unui numar mai mare de subiecti poate valida si aceste rezultate nesemnificative 3.1. Indici statistici de start Pentru analiza valorilor si a distributiei acestora am utilizat mai multe metode statistice.
Pentru esantionul de subiecti normali am obtinut urmatoarele valori:

Media MLVB1 AC1 AD1 MLND1 MLNI1 62.6 .85 29.2 20.1 5.0

Confid. -95.0% 58.04 .800 23.87 17.68 3.49

Confid. +95.0% Mediana 67.15 60.50 .917 .84 34.52 31.00 22.5 18.00 6.50 5.00

Minim 54.00 .740 14.00 18.0 3.00

Maxim 76.0 .96 36.0 25.0 7.0

Abatere standard 6.36 .081 7.45 3.38 2.10

Tabelul 1. Indicii statistici de start; minim, maxim, medie, mediana, abatere standard la subiectii normali. La variabila MLVB1, respectiv memoria de lucru verbala la subiectii normali s-a obtinut o medie a rezultatelor brute de 62,60. Valoarea minima este 54,00, adica valoarea cea mai mica pe care a avut-o MLVB1. MLVB1 a fost testata cu proba elaborata de Baddeley. n aceasta proba s-a urmarit numarul cuvintelor reproduse n urma ascultarii lor si nu vizualizarii acestora. Astfel, valoarea maxima (76,0) reprezinta numarul maxim de reproducere a cuvintelor de catre subiectii normali. Abaterea standard reprezinta mprastierea punctelor n jurul medianei. Valoarea abaterii standard n ceea ce priveste memoria verbala la subiectii normali este de 6,36. innd cont ca valoarea medianei (valoarea de mijloc) este 60,50 am putea ntocmi un grafic cu mprastierea valorilor de la mediana. Variabila are valori n intervalul 60,50 + 6,36 si 60,50 - 6,36. n ceea ce priveste cea de-a doua variabila, AC1, respectiv atentia concentrata s-a obtinut o medie de 0,85. n cazul atentiei concentrate s-a luat n considerare scorul obtinut de subiecti n urma completarii testului Toulouse - Pieron. Scorul a fost obtinut dupa formula Rc - Rg/ Rc + Ro. Unde, Rc reprezinta numarul raspunsurilor corecte, Rg, numarul raspunsurilor gresite si Ro numarul raspunsurilor omise. Valoarea maxima a acestei variabile n cazul subiectilor normali

este 0,96, iar valoarea minima 0,74. valoarea medianei este de 0,84, iar abaterea standard este 0,81. Aceasta nseamna ca valorile acestei variabile se afla n intervalul 0,84 + 0,81 si 0,84 0,81. Media celei de a treia variabile (AD1, atentia distributiva la subiecti normali) este 29,2. Valoarea minima este de 14, iar valoarea maxima este de 36. S-a obtinut o mediana de 31, iar abaterea standard este 7,45. Acest lucru nsemnnd ca valorile acestei variabile se vor ncadra n intervalul 31 + 7,45 si 31 - 7,45. MLND1 reprezinta variabila memoria de lucru numerica directa la subiectii normali. Aceasta variabila a fost testata cu proba de memorie numerica directa din testul WISC. Scorurile reprezinta cte numere au fost capabili sa repete subiectii testati n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 20,1, iar valoarea minima este de 18 respectiv 25 cea maxima. S-a obtinut o mediana de 18 si o abatere standard de 3,38. Ceea ce nseamna ca valorile se ncadreaza n intervalul 18 - 3,38 si 18 + 3,38. MLNI1 reprezinta memoria de lucru numerica indirecta la subiectii normali. Ca si variabila precedenta MLNI1 a fost testata cu proba numerica, dar indirecta din testul WISC. Scorurile reprezinta, de asemenea cte numere au fost capabili sa reproduca subiectii din un numar de 7 serii n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 5,0, iar valoarea maxima este de 7, n timp ce valoarea minima este de 3. S-a obtinut o mediana de 5,00 si o abatere standard de 2,10, valorile variabile ncadrndu-se astfel n intervalul 5,00 - 2,10 si 5,00 + 2,10.
n urma obtinerii acestor rezultate se poate constata folosirea metodelor statistice neparametrice. Distributiile acestor valori sunt reprezentate grafic (ANEXE, figurile 1 - 10)

MLVB2 AC2 AD2 MLND2 MLNI2

Mean 47.8 .56 21.4 10.20 2.90

Confid. -95.0% 40.83 .38 15.47 6.91 1.06

Confid. +95.0% 54.7 .73 27.32 13.48 4.73

Median 44.5 .56 23.5 7.00 3.00

Minimum 35.0 .20 9.00 7.00 0.00

Maximum 71.0 .98 30.0 18.00 7.00

Std.Dev. 9.73 .24 8.27 4.58 2.55

Tabelul 2. . Indicii statistici de start; minim, maxim, medie, mediana, abatere standard la subiectii cu discalculie. La variabila MLVB2, respectiv memoria de lucru verbala la subiectii cu discalculie s-a obtinut o medie a rezultatelor brute de 47,8. Valoarea minima este 35,0, adica valoarea cea mai mica pe care a avut-o MLVB2. MLVB2 a fost testata cu proba elaborata de Baddeley. n aceasta proba sa urmarit numarul cuvintelor reproduse n urma ascultarii lor si nu vizualizarii acestora. Astfel, valoarea maxima (71,0) reprezinta numarul maxim de reproducere a cuvintelor de catre subiectii normali. Abaterea standard reprezinta mprastierea punctelor n jurul medianei. Valoarea abaterii standard n ceea ce priveste memoria verbala la subiectii normali este de 9,73. innd cont ca

valoarea medianei (valoarea de mijloc) este 44,5 am putea ntocmi un grafic cu mprastierea valorilor de la mediana. Variabila are valori n intervalul 44,5 + 9,73 si 44,5 - 9,73. n ceea ce priveste cea de-a doua variabila, AC2, respectiv atentia concentrata s-a obtinut o medie de 0,56. n cazul atentiei concentrate s-a luat n considerare scorul obtinut de subiecti n urma completarii testului Toulouse - Pieron. Scorul a fost obtinut dupa formula Rc - Rg/ Rc + Ro. Unde, Rc reprezinta numarul raspunsurilor corecte, Rg, numarul raspunsurilor gresite si Ro numarul raspunsurilor omise. Valoarea maxima a acestei variabile n cazul subiectilor cu discalculie este 0,98, iar valoarea minima 0,20. valoarea medianei este de 0,56, iar abaterea standard este 0,24. Aceasta nseamna ca valorile acestei variabile se afla n intervalul 0,56 + 0,98 si 0,56 - 0,84. Media celei de a treia variabile (AD2, atentia distributiva la subiectii cu discalculie) este 21,4. Valoarea minima este de 9, iar valoarea maxima este de 30. S-a obtinut o mediana de 23,5, iar abaterea standard este 8,27. Acest lucru nsemnnd ca valorile acestei variabile se vor ncadra n intervalul 23,5 + 8,27 si 23,5 - 8,27. MLND2 reprezinta variabila memoria de lucru numerica directa la subiectii cu discalculie. Aceasta variabila a fost testata cu proba de memorie numerica directa din testul WISC. Scorurile reprezinta cte numere au fost capabili sa repete subiectii testati n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 10,20, iar valoarea minima este de 7 respectiv 18 cea maxima. S-a obtinut o mediana de 7 si o abatere standard de 4,58. Ceea ce nseamna ca valorile se ncadreaza n intervalul 7 - 4,58 si 7 + 4,58. MLNI2 reprezinta memoria de lucru numerica indirecta la subiectii cu discalculie. Ca si variabila precedenta MLNI2 a fost testata cu proba numerica, dar indirecta din testul WISC. Scorurile reprezinta, de asemenea, cte numere au fost capabili sa reproduca subiectii din un numar de 7 serii n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 2,90, iar valoarea maxima este de 7, n timp ce valoarea minima este de 0. S-a obtinut o mediana de 3,00 si o abatere standard de 2,55, valorile variabile ncadrndu-se astfel n intervalul 3,00 - 2,55 si 3,00 + 2,55. n urma obtinerii acestor rezultate se poate constata folosirea metodelor statistice neparametrice. Distributiile acestor valori sunt reprezentate grafic (ANEXE, figurile 1 - 10) Pentru a testa ipotezele cercetarii s-au folosit teste neparametrice. Pentru compararea esantioanelor s-a folosit testul Wilcoxon.

Tabelul 3. . Rezultatele testului Wilcoxon, de comparare a memoriei de lucru verbale la subiectii cu discalculie si respectiv normali, atentiei concentrate la subiectii cu discalculie si respectiv normali, atentiei distributive la subiectii cu discalculie si respectiv normali. Dupa cum se poate observa din tabelul de mai sus, exista o diferenta ntre cele doua variabile MLVB2 si MLVB1. Aceasta are valoarea de -,416, ceea ce nseamna ca exista o mica diferenta ntre accesarea verbala la subiectii normali si cei cu discalculie. Putem spune ca ipoteza nula testata a fost infirmata, ceea ce nseamna ca ipoteza cercetarii s-a confirmat. Acest rezultat indica o accesare mai dificila a memoriei de lucru verbale la subiectii diagnosticati cu discalculie. n ceea ce priveste atentia concentrata si distributiva, s-au observat diferente mici ntre subiectii celor doua esantioane, respectiv cei normali si cei cu discalculie. Rezultatele indica o atentie concentrata mai buna a subiectilor normali. n ceea ce priveste atentia distributiva se poate observa o diferenta n favoarea subiectilor normali, adica acestia din urma prezinta o atentie distributiva mai buna dect subiectii diagnosticati cu discalculie. Acest lucru nu este ntmplator deoarece memoria de lucru este strns legata de atentie si resursele atentionale implicate n sarcinile care implica memoria de lucru. Pentru a testa ultimele doua ipoteze s-au realizat metode statistice neparametrice, respectiv stabilirea corelatiilor prin calcularea coeficientului de corelatie Spearman.

Tabelul 4. Valoarea corelatiei ntre memoria de lucru verbala si atentia concentrata.

Tabelul 5. Valoarea corelatiei ntre memoria de lucru verbala si atentia distributiva.

Tabelul 6. Valoarea corelatiei ntre memoria de lucru verbala si atentia concentrata.

Tabelul 7. Valoarea corelatiei ntre memoria de lucru verbala si atentia distributiva. Dar daca privim coeficientul de corelatie dintre memoria de lucru si atentia concentrata a subiectilor diagnosticati cu discalculie putem observa o corelatie directa puternica si semnificativa la un prag de semnificatie p < .01, r = ,869. Acest rezultat ne indica faptul ca atunci cnd creste o variabila, cea de-a doua variabila creste si ea. Corelatia nu reprezinta o legatura cauzala ntre variabile, ci doar o legatura, ceea ce nseamna ca memoria verbala este influentata ntr-o oarecare masura de atentia concentrata, dar si de alti factori care nu au fost luati n considerare n acest studiu. Coeficientul de corelatie dintre variabilele memorie de lucru si atentie distributiva ne indica o corelatie directa puternica si semnificativa la un prag de semnificatie de p < ,01, r = ,783. Acest rezultat ne indica faptul ca atunci cnd creste o variabila, cea de-a doua variabila creste si ea. Corelatia nu reprezinta o legatura cauzala ntre variabile, ci doar o legatura, ceea ce nseamna ca memoria verbala este influentata ntr-o oarecare masura de atentia distributiva, dar si de alti factori care nu au fost luati n considerare n acest studiu. n urma acestor rezultate putem spune ca cea de a treia ipoteza nula s-a infirmat, deci ipoteza de cercetare s-a confirmat. Cu alte cuvinte, exista o corelatie semnificativa ntre memoria verbala si atentie, att cea distributiva, ct si cea concentrata la subiectii diagnosticati cu discalculie.

Dupa cum se poate observa n tabelele de mai sus ntre variabilele MLVB1 si AC1 s-a obtinut un coeficient de corelatie r = -,163. Acest coeficient indica o corelatie inversa slaba, dar nesemnificativa. n ceea ce priveste coeficientul de corelatie r = -,11 care corespunde corelatiei dintre variabilele MLVB1 si AD1. Aceasta este o corelatie inversa si slaba, dar nesemnificativa. n ceea ce priveste ultima ipoteza nu s-au obtinut corelatii semnificative ntre memoria verbala si atentie la subiectii normali. Astfel ipoteza nula s-a confirmat si ipoteza cercetarii s-a infirmat. CONCLUZIE n aceasta lucrare mi-am propus sa cercetez care este rolul memoriei de lucru n discalculie. Discalculia este considerata a fi dificultate de nvatare a matematicii care are o incidenta demna de luat n considerare printre copii. Aceasta dificultate de nvatare apare att la copiii normali ct si asociata cu alte deficiente, cum ar fi: deficienta mintala, deficitul de atentie si hiperactivitate (ADHD). Studii recente desfasurate asupra aritmeticii subliniaza tot mai mult rolul memoriei de lucru n desfasurarea problemelor de aritmetica. Aceste studii au cuprins strategiile de rezolvare a problemelor att de verificare ct si de producere a rezultatelor prin intermediul diferitelor strategii de rezolvare a problemelor. Astfel, mi-am propus sa cercetez n ce masura influenteaza memoria de lucru abilitatea de a emite raspunsuri corecte la problemele de aritmetica att la copiii diagnosticati cu discalculie ct si la cei nediagnosticati cu discalculie. n prima parte a lucrarii am cuprins baza teoretica care sustine partea aplicativa. S-au prezentat teoriile asupra memoriei de lucru care sustin ca memoria de lucru este memorie de scurta durata sau ca MSD este o activare temporala a cunostintelor din MLD. Durata ei depinde de persistenta acestei activari. S-a descris apoi rolul buclei fonologice si a centrului executiv, dupa opinia lui Baddeley n memoria de lucru si aritmetica. Partea a doua a lucrarii contine metodologia acesteia. S-au testat urmatoarele ipoteze statistice: H1. Subiectii diagnosticati cu discalculie activeaza mai greu memoria de lucru verbala dect subiectii care nu au fost diagnosticati cu discalculie. H2. Exista o corelatie semnificativa ntre memoria de lucru verbala si atentie la subiectii diagnosticati cu discalculie. H3. Exista o corelatie semnificativa ntre memoria de lucru verbala si atentie la subiectii nediagnosticati cu discalculie. Conform primei ipoteze experimentale subiectii cu discalculie prezinta dificultati n activarea memoriei de verbale. Experimental sustinem ca exista o diferenta semnificativa ntre loturile de subiecti cu discalculie si cel normal n ceea ce priveste viteza accesarii memoriei verbale. Prima ipoteza nula, pe care o vom testa statistic, sustine ca diferentele obtinute se datoreaza erorii de esantionare. Ipoteza experimentala se va confirma daca obtinem o diferenta semnificativa la un prag p<.05.

Baza teoretica a cercetarii sustine existenta unei relatii ntre memoria de lucru verbala si atentie. Ipotezele experimentale 3 si 4 testeaza magnitudinea relatiei dintre aceste doua procese. Ipotezele sustin ca exista o corelatie semnificativa ntre aceste doua procese. Ipotezele nule sustin ca aceste relatii sunt nesemnificative. Designul cercetarii este un design intra-subiect, cu o variabila independenta (prezenta/absenta discalculiei) si cinci variabile dependente (memoria de lucru verbala, memoria de lucru numerica directa, memoria de lucru numerica indirecta, atentia concentrata, atentia distributiva). Aceasta cercetare are o singura etapa de testare, nefiind o cercetare de tipul pretest / interventie / posttest. Astfel, am aplicat prima data testul WISC pentru a diagnostica subiectii cu discalculie si pe cei fara discalculie. Apoi am luat n considerare separat proba de memorie de lucru numerica. Am mai aplicat, totodata, o proba pentru a testa memoria de lucru verbala. Considernd ca atentia joaca un rol important n realizarea acestor "sarcini de lucru" am mai aplicat testul de atentie concentrata Toulouse-Pieron si cel de atentie distributiva Praga. Esantioanele folosite n cercetare au fost alcatuite din 18 subiecti, din care 9 erau diagnosticati cu discalculie - primul esantion, iar 9 nu aveau discalculie - cel de-al doilea esantion. Cel dinti esantion a fost alcatuit de copii care frecventeaza Centru de Educatie Speciala "Speranta", iar cel de-al doilea a fost alcatuit din copii care frecventeaza cursurile scolii Ion Vidu. Toti copiii provin din mediul urban avnd vrsta cuprinsa ntre 7 si 11 ani. n cercetare s-au folosit urmatoarele teste: WISC, o proba de memorie verbala de lucru elaborata de Baddeley, o proba de memorie numerica, testul de atentie concentrata Toulouse - Pieron si testul de atentie distributiva Praga. Deoarece numarul subiectilor este mai mic de 30 n prelucrarea statistica a datelor s-au folosit metode neparametrice. La variabila MLVB1, respectiv memoria de lucru verbala la subiectii normali s-a obtinut o medie a rezultatelor brute de 62,60. Valoarea minima este 54,00, adica valoarea cea mai mica pe care a avut-o MLVB1. MLVB1 a fost testata cu proba elaborata de Baddeley. n aceasta proba s-a urmarit numarul cuvintelor reproduse n urma ascultarii lor si nu vizualizarii acestora. Astfel, valoarea maxima (76,0) reprezinta numarul maxim de reproducere a cuvintelor de catre subiectii normali. Abaterea standard reprezinta mprastierea punctelor n jurul medianei. Valoarea abaterii

standard n ceea ce priveste memoria verbala la subiectii normali este de 6,36. innd cont ca valoarea medianei (valoarea de mijloc) este 60,50 am putea ntocmi un grafic cu mprastierea valorilor de la mediana. Variabila are valori n intervalul 60,50 + 6,36 si 60,50 - 6,36. n ceea ce priveste cea de-a doua variabila, AC1, respectiv atentia concentrata s-a obtinut o medie de 0,85. n cazul atentiei concentrate s-a luat n considerare scorul obtinut de subiecti n urma completarii testului Toulouse - Pieron. Scorul a fost obtinut dupa formula Rc - Rg/ Rc + Ro. Unde, Rc reprezinta numarul raspunsurilor corecte, Rg, numarul raspunsurilor gresite si Ro numarul raspunsurilor omise. Valoarea maxima a acestei variabile n cazul subiectilor normali este 0,96, iar valoarea minima 0,74. valoarea medianei este de 0,84, iar abaterea standard este 0,81. Aceasta nseamna ca valorile acestei variabile se afla n intervalul 0,84 + 0,81 si 0,84 0,81. Media celei de a treia variabile (AD1, atentia distributiva la subiecti normali) este 29,2. Valoarea minima este de 14, iar valoarea maxima este de 36. S-a obtinut o mediana de 31, iar abaterea standard este 7,45. Acest lucru nsemnnd ca valorile acestei variabile se vor ncadra n intervalul 31 + 7,45 si 31 - 7,45. MLND1 reprezinta variabila memoria de lucru numerica directa la subiectii normali. Aceasta variabila a fost testata cu proba de memorie numerica directa din testul WISC. Scorurile reprezinta cte numere au fost capabili sa repete subiectii testati n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 20,1, iar valoarea minima este de 18 respectiv 25 cea maxima. S-a obtinut o mediana de 18 si o abatere standard de 3,38. Ceea ce nseamna ca valorile se ncadreaza n intervalul 18 - 3,38 si 18 + 3,38. MLNI1 reprezinta memoria de lucru numerica indirecta la subiectii normali. Ca si variabila precedenta MLNI1 a fost testata cu proba numerica, dar indirecta din testul WISC. Scorurile reprezinta, de asemenea cte numere au fost capabili sa reproduca subiectii din un numar de 7 serii n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 5,0, iar valoarea maxima este de 7, n timp ce valoarea minima este de 3. S-a obtinut o mediana de 5,00 si o abatere standard de 2,10, valorile variabile ncadrndu-se astfel n intervalul 5,00 - 2,10 si 5,00 + 2,10. n urma obtinerii acestor rezultate se poate constata folosirea metodelor statistice neparametrice. Distributiile acestor valori sunt reprezentate grafic (ANEXE, figurile 1 - 10) La variabila MLVB2, respectiv memoria de lucru verbala la subiectii cu discalculie s-a obtinut o medie a rezultatelor brute de 47,8. Valoarea minima este 35,0, adica valoarea cea mai mica pe care a avut-o MLVB2. MLVB2 a fost testata cu proba elaborata de Baddeley. n aceasta proba sa urmarit numarul cuvintelor reproduse n urma ascultarii lor si nu vizualizarii acestora. Astfel, valoarea maxima (71,0) reprezinta numarul maxim de reproducere a cuvintelor de catre subiectii normali. Abaterea standard reprezinta mprastierea punctelor n jurul medianei. Valoarea abaterii standard n ceea ce priveste memoria verbala la subiectii normali este de 9,73. innd cont ca valoarea medianei (valoarea de mijloc) este 44,5 am putea ntocmi un grafic cu mprastierea valorilor de la mediana. Variabila are valori n intervalul 44,5 + 9,73 si 44,5 - 9,73.

n ceea ce priveste cea de-a doua variabila, AC2, respectiv atentia concentrata s-a obtinut o medie de 0,56. n cazul atentiei concentrate s-a luat n considerare scorul obtinut de subiecti n urma completarii testului Toulouse - Pieron. Scorul a fost obtinut dupa formula Rc - Rg/ Rc + Ro. Unde, Rc reprezinta numarul raspunsurilor corecte, Rg, numarul raspunsurilor gresite si Ro numarul raspunsurilor omise. Valoarea maxima a acestei variabile n cazul subiectilor cu discalculie este 0,98, iar valoarea minima 0,20. valoarea medianei este de 0,56, iar abaterea standard este 0,24. Aceasta nseamna ca valorile acestei variabile se afla n intervalul 0,56 + 0,98 si 0,56 - 0,84. Media celei de a treia variabile (AD2, atentia distributiva la subiectii cu discalculie) este 21,4. Valoarea minima este de 9, iar valoarea maxima este de 30. S-a obtinut o mediana de 23,5, iar abaterea standard este 8,27. Acest lucru nsemnnd ca valorile acestei variabile se vor ncadra n intervalul 23,5 + 8,27 si 23,5 - 8,27. MLND2 reprezinta variabila memoria de lucru numerica directa la subiectii cu discalculie. Aceasta variabila a fost testata cu proba de memorie numerica directa din testul WISC. Scorurile reprezinta cte numere au fost capabili sa repete subiectii testati n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 10,20, iar valoarea minima este de 7 respectiv 18 cea maxima. S-a obtinut o mediana de 7 si o abatere standard de 4,58. Ceea ce nseamna ca valorile se ncadreaza n intervalul 7 - 4,58 si 7 + 4,58. MLNI2 reprezinta memoria de lucru numerica indirecta la subiectii cu discalculie. Ca si variabila precedenta MLNI2 a fost testata cu proba numerica, dar indirecta din testul WISC. Scorurile reprezinta, de asemenea, cte numere au fost capabili sa reproduca subiectii din un numar de 7 serii n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 2,90, iar valoarea maxima este de 7, n timp ce valoarea minima este de 0. S-a obtinut o mediana de 3,00 si o abatere standard de 2,55, valorile variabile ncadrndu-se astfel n intervalul 3,00 - 2,55 si 3,00 + 2,55. n urma obtinerii acestor rezultate se poate constata folosirea metodelor statistice neparametrice. Distributiile acestor valori sunt reprezentate grafic (ANEXE, figurile 1 - 10) Pentru a testa ipotezele cercetarii s-au folosit teste neparametrice. Pentru compararea esantioanelor s-a folosit testul Wilcoxon. Dupa cum se poate observa, exista o diferenta ntre cele doua variabile MLVB2 si MLVB1. Aceasta are valoarea de -,416, ceea ce nseamna ca exista o mica diferenta ntre accesarea verbala la subiectii normali si cei cu discalculie. Putem spune ca ipoteza nula testata a fost infirmata, ceea ce nseamna ca ipoteza cercetarii s-a confirmat. Acest rezultat indica o accesare mai dificila a memoriei de lucru verbale la subiectii diagnosticati cu discalculie. n ceea ce priveste atentia concentrata si distributiva, s-au observat diferente mici ntre subiectii celor doua esantioane, respectiv cei normali si cei cu discalculie. Rezultatele indica o atentie concentrata mai buna a subiectilor normali. n ceea ce priveste atentia distributiva se poate observa o diferenta n favoarea subiectilor normali, adica acestia din urma prezinta o atentie distributiva mai buna dect subiectii diagnosticati cu discalculie. Acest lucru nu este ntmplator

deoarece memoria de lucru este strns legata de atentie si resursele atentionale implicate n sarcinile care implica memoria de lucru. Pentru a testa ultimele doua ipoteze s-au realizat metode statistice neparametrice, respectiv stabilirea corelatiilor prin calcularea coeficientului de corelatie Spearman. Dar daca privim coeficientul de corelatie dintre memoria de lucru si atentia concentrata a subiectilor diagnosticati cu discalculie putem observa o corelatie directa puternica si semnificativa la un prag de semnificatie p < .01, r = ,869. Acest rezultat ne indica faptul ca atunci cnd creste o variabila, cea de-a doua variabila creste si ea. Corelatia nu reprezinta o legatura cauzala ntre variabile, ci doar o legatura, ceea ce nseamna ca memoria verbala este influentata ntr-o oarecare masura de atentia concentrata, dar si de alti factori care nu au fost luati n considerare n acest studiu. Coeficientul de corelatie dintre variabilele memorie de lucru si atentie distributiva ne indica o corelatie directa puternica si semnificativa la un prag de semnificatie de p < ,01, r = ,783. Acest rezultat ne indica faptul ca atunci cnd creste o variabila, cea de-a doua variabila creste si ea. Corelatia nu reprezinta o legatura cauzala ntre variabile, ci doar o legatura, ceea ce nseamna ca memoria verbala este influentata ntr-o oarecare masura de atentia distributiva, dar si de alti factori care nu au fost luati n considerare n acest studiu. n urma acestor rezultate putem spune ca cea de a treia ipoteza nula s-a infirmat, deci ipoteza de cercetare s-a confirmat. Cu alte cuvinte, exista o corelatie semnificativa ntre memoria verbala si atentie, att cea distributiva, ct si cea concentrata la subiectii diagnosticati cu discalculie. Astfel, se poate spune ca acei copii diagnosticati cu discalculie acceseaza cu dificultate memoria de lucru. n probele de reproducere a cuvintelor respectiv cifrelor s-a constatat ca acestea au o reusita mai mare daca subiectul poate repeta mintal primele cuvinte, respectiv cifre. n cazul n care i se da o sarcina de a numara descrescator de la 257 se observa o scadere a numarului de cuvinte reactualizate. n acelasi timp, coeficientul de corelatie dintre memoria verbala si atentie ne indica importanta implicarii resurselor atentionale n efectuarea calculelor aritmetice. Astfel, interventia pe care ar trebui sa o desfasuram cu acesti copii ar trebui sa fie la nivelul atentiei si n acelasi timp al memoriei de lucru. O importanta demna de luat n seama o are interventia care presupune dezvoltarea secventialitatii, a ritmului si a rimei. CONCLUZIE n aceasta lucrare mi-am propus sa cercetez care este rolul memoriei de lucru n discalculie. Discalculia este considerata a fi dificultate de nvatare a matematicii care are o incidenta demna de luat n considerare printre copii. Aceasta dificultate de nvatare apare att la copiii normali ct si asociata cu alte deficiente, cum ar fi: deficienta mintala, deficitul de atentie si hiperactivitate (ADHD). Studii recente desfasurate asupra aritmeticii subliniaza tot mai mult rolul memoriei de lucru n desfasurarea problemelor de aritmetica. Aceste studii au cuprins strategiile de rezolvare a problemelor att de verificare ct si de producere a rezultatelor prin intermediul diferitelor strategii de rezolvare a problemelor. Astfel, mi-am propus sa cercetez n

ce masura influenteaza memoria de lucru abilitatea de a emite raspunsuri corecte la problemele de aritmetica att la copiii diagnosticati cu discalculie ct si la cei nediagnosticati cu discalculie. n prima parte a lucrarii am cuprins baza teoretica care sustine partea aplicativa. S-au prezentat teoriile asupra memoriei de lucru care sustin ca memoria de lucru este memorie de scurta durata sau ca MSD este o activare temporala a cunostintelor din MLD. Durata ei depinde de persistenta acestei activari. S-a descris apoi rolul buclei fonologice si a centrului executiv, dupa opinia lui Baddeley n memoria de lucru si aritmetica. Partea a doua a lucrarii contine metodologia acesteia. S-au testat urmatoarele ipoteze statistice: H1. Subiectii diagnosticati cu discalculie activeaza mai greu memoria de lucru verbala dect subiectii care nu au fost diagnosticati cu discalculie. H2. Exista o corelatie semnificativa ntre memoria de lucru verbala si atentie la subiectii diagnosticati cu discalculie. H3. Exista o corelatie semnificativa ntre memoria de lucru verbala si atentie la subiectii nediagnosticati cu discalculie. Conform primei ipoteze experimentale subiectii cu discalculie prezinta dificultati n activarea memoriei de verbale. Experimental sustinem ca exista o diferenta semnificativa ntre loturile de subiecti cu discalculie si cel normal n ceea ce priveste viteza accesarii memoriei verbale. Prima ipoteza nula, pe care o vom testa statistic, sustine ca diferentele obtinute se datoreaza erorii de esantionare. Ipoteza experimentala se va confirma daca obtinem o diferenta semnificativa la un prag p<.05. Baza teoretica a cercetarii sustine existenta unei relatii ntre memoria de lucru verbala si atentie. Ipotezele experimentale 3 si 4 testeaza magnitudinea relatiei dintre aceste doua procese. Ipotezele sustin ca exista o corelatie semnificativa ntre aceste doua procese. Ipotezele nule sustin ca aceste relatii sunt nesemnificative. Designul cercetarii este un design intra-subiect, cu o variabila independenta (prezenta/absenta discalculiei) si cinci variabile dependente (memoria de lucru verbala, memoria de lucru numerica directa, memoria de lucru numerica indirecta, atentia concentrata, atentia distributiva). Aceasta cercetare are o singura etapa de testare, nefiind o cercetare de tipul pretest / interventie / posttest. Astfel, am aplicat prima data testul WISC pentru a diagnostica subiectii cu discalculie si pe cei fara discalculie. Apoi am luat n considerare separat proba de memorie de lucru numerica. Am mai aplicat, totodata, o proba pentru a testa memoria de lucru verbala. Considernd ca

atentia joaca un rol important n realizarea acestor "sarcini de lucru" am mai aplicat testul de atentie concentrata Toulouse-Pieron si cel de atentie distributiva Praga. Esantioanele folosite n cercetare au fost alcatuite din 18 subiecti, din care 9 erau diagnosticati cu discalculie - primul esantion, iar 9 nu aveau discalculie - cel de-al doilea esantion. Cel dinti esantion a fost alcatuit de copii care frecventeaza Centru de Educatie Speciala "Speranta", iar cel de-al doilea a fost alcatuit din copii care frecventeaza cursurile scolii Ion Vidu. Toti copiii provin din mediul urban avnd vrsta cuprinsa ntre 7 si 11 ani. n cercetare s-au folosit urmatoarele teste: WISC, o proba de memorie verbala de lucru elaborata de Baddeley, o proba de memorie numerica, testul de atentie concentrata Toulouse - Pieron si testul de atentie distributiva Praga. Deoarece numarul subiectilor este mai mic de 30 n prelucrarea statistica a datelor s-au folosit metode neparametrice. La variabila MLVB1, respectiv memoria de lucru verbala la subiectii normali s-a obtinut o medie a rezultatelor brute de 62,60. Valoarea minima este 54,00, adica valoarea cea mai mica pe care a avut-o MLVB1. MLVB1 a fost testata cu proba elaborata de Baddeley. n aceasta proba s-a urmarit numarul cuvintelor reproduse n urma ascultarii lor si nu vizualizarii acestora. Astfel, valoarea maxima (76,0) reprezinta numarul maxim de reproducere a cuvintelor de catre subiectii normali. Abaterea standard reprezinta mprastierea punctelor n jurul medianei. Valoarea abaterii standard n ceea ce priveste memoria verbala la subiectii normali este de 6,36. innd cont ca valoarea medianei (valoarea de mijloc) este 60,50 am putea ntocmi un grafic cu mprastierea valorilor de la mediana. Variabila are valori n intervalul 60,50 + 6,36 si 60,50 - 6,36. n ceea ce priveste cea de-a doua variabila, AC1, respectiv atentia concentrata s-a obtinut o medie de 0,85. n cazul atentiei concentrate s-a luat n considerare scorul obtinut de subiecti n urma completarii testului Toulouse - Pieron. Scorul a fost obtinut dupa formula Rc - Rg/ Rc + Ro. Unde, Rc reprezinta numarul raspunsurilor corecte, Rg, numarul raspunsurilor gresite si Ro numarul raspunsurilor omise. Valoarea maxima a acestei variabile n cazul subiectilor normali este 0,96, iar valoarea minima 0,74. valoarea medianei este de 0,84, iar abaterea standard este 0,81. Aceasta nseamna ca valorile acestei variabile se afla n intervalul 0,84 + 0,81 si 0,84 0,81. Media celei de a treia variabile (AD1, atentia distributiva la subiecti normali) este 29,2. Valoarea minima este de 14, iar valoarea maxima este de 36. S-a obtinut o mediana de 31, iar abaterea standard este 7,45. Acest lucru nsemnnd ca valorile acestei variabile se vor ncadra n intervalul 31 + 7,45 si 31 - 7,45.

MLND1 reprezinta variabila memoria de lucru numerica directa la subiectii normali. Aceasta variabila a fost testata cu proba de memorie numerica directa din testul WISC. Scorurile reprezinta cte numere au fost capabili sa repete subiectii testati n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 20,1, iar valoarea minima este de 18 respectiv 25 cea maxima. S-a obtinut o mediana de 18 si o abatere standard de 3,38. Ceea ce nseamna ca valorile se ncadreaza n intervalul 18 - 3,38 si 18 + 3,38. MLNI1 reprezinta memoria de lucru numerica indirecta la subiectii normali. Ca si variabila precedenta MLNI1 a fost testata cu proba numerica, dar indirecta din testul WISC. Scorurile reprezinta, de asemenea cte numere au fost capabili sa reproduca subiectii din un numar de 7 serii n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 5,0, iar valoarea maxima este de 7, n timp ce valoarea minima este de 3. S-a obtinut o mediana de 5,00 si o abatere standard de 2,10, valorile variabile ncadrndu-se astfel n intervalul 5,00 - 2,10 si 5,00 + 2,10. n urma obtinerii acestor rezultate se poate constata folosirea metodelor statistice neparametrice. Distributiile acestor valori sunt reprezentate grafic (ANEXE, figurile 1 - 10) La variabila MLVB2, respectiv memoria de lucru verbala la subiectii cu discalculie s-a obtinut o medie a rezultatelor brute de 47,8. Valoarea minima este 35,0, adica valoarea cea mai mica pe care a avut-o MLVB2. MLVB2 a fost testata cu proba elaborata de Baddeley. n aceasta proba sa urmarit numarul cuvintelor reproduse n urma ascultarii lor si nu vizualizarii acestora. Astfel, valoarea maxima (71,0) reprezinta numarul maxim de reproducere a cuvintelor de catre subiectii normali. Abaterea standard reprezinta mprastierea punctelor n jurul medianei. Valoarea abaterii standard n ceea ce priveste memoria verbala la subiectii normali este de 9,73. innd cont ca valoarea medianei (valoarea de mijloc) este 44,5 am putea ntocmi un grafic cu mprastierea valorilor de la mediana. Variabila are valori n intervalul 44,5 + 9,73 si 44,5 - 9,73. n ceea ce priveste cea de-a doua variabila, AC2, respectiv atentia concentrata s-a obtinut o medie de 0,56. n cazul atentiei concentrate s-a luat n considerare scorul obtinut de subiecti n urma completarii testului Toulouse - Pieron. Scorul a fost obtinut dupa formula Rc - Rg/ Rc + Ro. Unde, Rc reprezinta numarul raspunsurilor corecte, Rg, numarul raspunsurilor gresite si Ro numarul raspunsurilor omise. Valoarea maxima a acestei variabile n cazul subiectilor cu discalculie este 0,98, iar valoarea minima 0,20. valoarea medianei este de 0,56, iar abaterea standard este 0,24. Aceasta nseamna ca valorile acestei variabile se afla n intervalul 0,56 + 0,98 si 0,56 - 0,84. Media celei de a treia variabile (AD2, atentia distributiva la subiectii cu discalculie) este 21,4. Valoarea minima este de 9, iar valoarea maxima este de 30. S-a obtinut o mediana de 23,5, iar abaterea standard este 8,27. Acest lucru nsemnnd ca valorile acestei variabile se vor ncadra n intervalul 23,5 + 8,27 si 23,5 - 8,27. MLND2 reprezinta variabila memoria de lucru numerica directa la subiectii cu discalculie. Aceasta variabila a fost testata cu proba de memorie numerica directa din testul WISC. Scorurile reprezinta cte numere au fost capabili sa repete subiectii testati n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 10,20, iar valoarea minima este de 7 respectiv 18 cea maxima. S-a

obtinut o mediana de 7 si o abatere standard de 4,58. Ceea ce nseamna ca valorile se ncadreaza n intervalul 7 - 4,58 si 7 + 4,58. MLNI2 reprezinta memoria de lucru numerica indirecta la subiectii cu discalculie. Ca si variabila precedenta MLNI2 a fost testata cu proba numerica, dar indirecta din testul WISC. Scorurile reprezinta, de asemenea, cte numere au fost capabili sa reproduca subiectii din un numar de 7 serii n urma ascultarii lor. Media acestor reproduceri este de 2,90, iar valoarea maxima este de 7, n timp ce valoarea minima este de 0. S-a obtinut o mediana de 3,00 si o abatere standard de 2,55, valorile variabile ncadrndu-se astfel n intervalul 3,00 - 2,55 si 3,00 + 2,55. n urma obtinerii acestor rezultate se poate constata folosirea metodelor statistice neparametrice. Distributiile acestor valori sunt reprezentate grafic (ANEXE, figurile 1 - 10) Pentru a testa ipotezele cercetarii s-au folosit teste neparametrice. Pentru compararea esantioanelor s-a folosit testul Wilcoxon. Dupa cum se poate observa, exista o diferenta ntre cele doua variabile MLVB2 si MLVB1. Aceasta are valoarea de -,416, ceea ce nseamna ca exista o mica diferenta ntre accesarea verbala la subiectii normali si cei cu discalculie. Putem spune ca ipoteza nula testata a fost infirmata, ceea ce nseamna ca ipoteza cercetarii s-a confirmat. Acest rezultat indica o accesare mai dificila a memoriei de lucru verbale la subiectii diagnosticati cu discalculie. n ceea ce priveste atentia concentrata si distributiva, s-au observat diferente mici ntre subiectii celor doua esantioane, respectiv cei normali si cei cu discalculie. Rezultatele indica o atentie concentrata mai buna a subiectilor normali. n ceea ce priveste atentia distributiva se poate observa o diferenta n favoarea subiectilor normali, adica acestia din urma prezinta o atentie distributiva mai buna dect subiectii diagnosticati cu discalculie. Acest lucru nu este ntmplator deoarece memoria de lucru este strns legata de atentie si resursele atentionale implicate n sarcinile care implica memoria de lucru. Pentru a testa ultimele doua ipoteze s-au realizat metode statistice neparametrice, respectiv stabilirea corelatiilor prin calcularea coeficientului de corelatie Spearman. Dar daca privim coeficientul de corelatie dintre memoria de lucru si atentia concentrata a subiectilor diagnosticati cu discalculie putem observa o corelatie directa puternica si semnificativa la un prag de semnificatie p < .01, r = ,869. Acest rezultat ne indica faptul ca atunci cnd creste o variabila, cea de-a doua variabila creste si ea. Corelatia nu reprezinta o legatura cauzala ntre variabile, ci doar o legatura, ceea ce nseamna ca memoria verbala este influentata ntr-o oarecare masura de atentia concentrata, dar si de alti factori care nu au fost luati n considerare n acest studiu. Coeficientul de corelatie dintre variabilele memorie de lucru si atentie distributiva ne indica o corelatie directa puternica si semnificativa la un prag de semnificatie de p < ,01, r = ,783. Acest rezultat ne indica faptul ca atunci cnd creste o variabila, cea de-a doua variabila creste si ea. Corelatia nu reprezinta o legatura cauzala ntre variabile, ci doar o legatura, ceea ce nseamna ca

memoria verbala este influentata ntr-o oarecare masura de atentia distributiva, dar si de alti factori care nu au fost luati n considerare n acest studiu. n urma acestor rezultate putem spune ca cea de a treia ipoteza nula s-a infirmat, deci ipoteza de cercetare s-a confirmat. Cu alte cuvinte, exista o corelatie semnificativa ntre memoria verbala si atentie, att cea distributiva, ct si cea concentrata la subiectii diagnosticati cu discalculie. Astfel, se poate spune ca acei copii diagnosticati cu discalculie acceseaza cu dificultate memoria de lucru. n probele de reproducere a cuvintelor respectiv cifrelor s-a constatat ca acestea au o reusita mai mare daca subiectul poate repeta mintal primele cuvinte, respectiv cifre. n cazul n care i se da o sarcina de a numara descrescator de la 257 se observa o scadere a numarului de cuvinte reactualizate. n acelasi timp, coeficientul de corelatie dintre memoria verbala si atentie ne indica importanta implicarii resurselor atentionale n efectuarea calculelor aritmetice. Astfel, interventia pe care ar trebui sa o desfasuram cu acesti copii ar trebui sa fie la nivelul atentiei si n acelasi timp al memoriei de lucru. O importanta demna de luat n seama o are interventia care presupune dezvoltarea secventialitatii, a ritmului si a rimei.