ŞTIINŢE – CLASA A XIII-A

SEMESTRUL II

CHIMIA SISTEMELOR BIOLOGICE DESCHISE

1. Teoria sistemelor deschise

Organismul uman este un sistem deschis. Este foarte usor de înţeles teoria
sistemelor deschise având ca exemplu organismul uman cu părţile lui
componente şi relaţiile dintre acestea.

Din punct de vedere al relaţiilor cu mediul, se deosebesc trei categorii de

sisteme:

a. izolate – nu realizează cu mediul nici schimburi de materie, nici de

energie;
b. închise – realizează cu mediul doar schimburi de energie;
c. deschise – realizează cu mediul atât schimburi de energie cât şi
schimburi de materie.

2. Metabolismul

Este un proces complex care implică schimburi de materie şi energie şi

include două procese simultane opuse:

a. Catabolism (dezasimilaţie) – cuprinde totalitatea proceselor chimice de

degradare din organism; se produce în special ruperea legăturilor dintre
atomii de carbon din moleculele diferitelor substanţe; aceste reacţii
sunt insoţite de eliberare de energie (reacţii exoterme).
b. Anabolism (asimilaţie) – cuprinde totalitatea proceselor chimice de
biosinteză a substanţelor ce intră în alcătuirea materiei vii; se
realizează cu consum de energie (reactii endergonice sau endoterme).
 Catabolismul si anabolismul se desfăşoară într-o succesiune de numeroase
reacţii chimice: hidroliză, hidrogenare, deshidratare, decorboxilare, dezaminare,
transaminare, esterificare, condensare, polimerizare.

La om, metabolismul începe odată cu ingestia alimentelor şi se sfârşeşte

cu excreţia produşilor neasimilabili.

Rata metabolică bazală

Pentru a compara metabolismul diferitelor personae, oamenii de stiinţă au

impus un nou termen numit rata metabolică de bază (BMR). BMR reprezintă
ritmul în care este consumată energia in stare de repaus (de exemplu stand întins
sau dormind).

Cu cât greutatea corporală este mai mare cu atât mai crecută va fi şi BMR.
Rata metabolică a unei persoane care suferă de obezitate este cu 25% mai mare
decât cea a unei persoane slabe.

BMR înregistrează valori mai mari în copilrie decât în faza de adult. După
vârsta de 20 de ani, scade cu aproximativ 2% la fiecare 10 ani.

Privind strict, valoarea medie a BMR pentru o persoană este 1,1 calorii la
1 kg greutate corporală, pe oră. Deci, dacă o persoană are 64 kg, va consuma
aproximativ 70 calorii pe ora sau 1680 calorii pe zi, nefăcând nimic.

Cu cât valorea BMR este mai crescută, cu atât o persoană slăbeşte mai
uşor. Valoarea BMR descreşte atunci când se începe o dietă care conţine mai
puţine calorii decât dieta obişnuită. Valoarea BMR creşte odată cu intensificarea
efortului fizic, exerciţiile fizice reprezentând singura modalitate de creştere a
BMR.

Conversia energiei în reacţii biochimice

Reacţiile biochimice cuprind toată gama de reacţii ce au loc în organism.

Tot ceea ce mâncăm se transformă în glucoză, combustibilul care ne menţine
corpul în mişcare. Totuşi, fiecare aliment se metabolizează diferit, într-o
perioadă specifică de timp. Carbohidraţii ies foarte repede din cursă, în timp ce
proteinele şi fibrele au o conversie lentă şi sigură.
Analize clinice de fluide biologice

Analizele biochimice reprezintă un procedeu de cercetare prin care este pusă

in evidenţă o substanţă chimică aflată intr-un lichid organic. Această procedură
este folosită curent în clinică pentru decelarea unor tulburări ale metabolismului.

a. Sângele

Sângele este un ţesut special lichid care, prin intermediul aparatului

circulator, transportă nutrienţii şi oxigenul la nivelul ţesuturilor din corp, de
unde preia dioxidul de carbon şi produşii de catabolism tisular, transportându-i
la nivelul organelor de excreţie.

Plasama saguină reprezintă 55-60% din sânge si este formată din apă –
90%, substanţe organice (proteine, lipide, glucide) – 9% şi substanţe anorganice
(săruri minerale care conţin ioni dintre care cei mai importanţi sunt cei de Na,
Cl, K, Mg, P, Ca) – 1%.

Grupele de sânge

Deşi tot sângele uman pare la fel, atunci când este testat folosind substanţe
speciale, diferenţele devin vizibile.Există mai multe sisteme de grupe de sânge,
cele mai uzuale fiind sistemul AB0 şi sistemul Rh.

În sistemul AB0 se diferenţiază patru grupe de sânge, determinate de

prezenţa unor substanţe numite aglutinogene pe suprafaţa hematiilor, precum şi
de prezenţa în plasma sanguină a unor substanţe numite aglutinine.
Aglutinogenele sunt A şi B şi pot fi recunoscute de sistemul imunitar, iar
aglutininele sunt α şi β. Dacă o persoană prezintă aglutinogenul A pe hematii,
atunci în plasmă are aglutininul β, iar dacă are pe hematii aglutinogenul B, va
avea în plasmă aglutininul α. Dacă A vine în contact cu α sau B cu β, atunci are
loc aglutinarea şi liza hematiilor. Din acest motiv este foarte importantă
cunoaşterea grupei de sânge în cazul transfuziilor.

Cele patru grupe de sânge din sistemul AB0 precum şi posibilităţile de

transfuzie, sunt prezentate în tabelul următor:
Grupa de sânge Aglutinogene Aglutinine Donează la Primeşte de la
0 (I)- grupa zero nu are α şi β 0, A, B, AB 0
A (II) A β A, AB A, 0
B (III) B α B, AB B, 0
AB (IV) A şi B nu are AB AB, A, B, 0
 Sistemul Rh este determinat de prezenţa sau absenţa de pe hematii a
aglutinogenului D. În populaţia umană, 85% dintre personae prezintă factorul D
pe hematii, adică sunt cu Rh pozitiv, iar 15% nu au factorul D pe hematii, adică
sunt cu Rh negativ.Transfuziile valabile pentru sistemul Rh sunt următoarele:

Grupa Rh Donează la Primeşte de la

Rh pozitiv Rh pozitiv Rh negativ, Rh pozitiv
Rh negativ Rh negativ, Rh pozitiv Rh negativ

Cumulând posibilităţile de transfuzii în cele două sisteme, AB0 şi Rh, se

pot realiza transfuzii doar între grupe compatibile. Astfel, o persoană cu grupa
de sânge A şi Rh negativ va putea să primească prin transfuzie sânge cu grupa 0
Rh negativ sau A Rh negativ. Dacă sunt necesare cantităţi mici de sânge pentru
transfuzie, se pot folosi toate grupele de sânge indicate ca şi posibili donatori
pentru grupa primitorului. Dacă este necesară o cantitate mare de sânge pentru
transfuzie, este obligatoriu să se folosească doar sânge care are aceeaşi grupă cu
grupa primitorului.

Recoltarea de sânge

Se face fie pentru analiză, fie pentru pregătirea unei intervenţii

chirurgicale (autotransfuzie) sau pentru a face posibilă donarea de sânge
(transfuzie).

b. Urina

Urina este un lichid galben-pai sau de culoarea chihlimbarului, limpede în

momentul emisiei ei, cu miros specific şi uşor acidă. Este constituită din apă în
care sunt dizolvate substanţe minerale (sodiu, potasiu, calci, magneziu sub
formă de cloruri, sulfaţi, fosfaţi) şi organice (uree, creatinină, acizi aminaţi, acid
uric, enzime, hormoni, vitamine).

Volumul urinei excretate este cuprins, în mod normal, între 0,5 şi 2 l în 24

ore, dar variază în funcţie de vârsta subiectului, cantitatea de lichide absorbite,
de alimentaţie, de activitatea fizică, de climat etc.

Analiza urinei se face nu numai în bolile aparatului urinar, ci şi în

afecţiunile altor organe. În funcţie de analiza solicitată, se recoltează urina de
dimineaţă sau urina din 24 de ore. Urina se recoltează pentru: examen sumar de
urină, amilazurie, reacţia imunologică de sarcină, depistare de droguri,
micoplasme genitale etc.
 c. Lichidul cefalorahidian (LCR)

Se găseşte la nivelul sistemului nervos central, fiind prezent între

meningele spinale şi cerebrale, precum şi în canalul ependimar şi ventriculii
cerebrali. Are rol în protecţia şi în nutriţia sistemului nervos.

Recoltarea LCR se face prin puncţie lombară. În timpul acestei proceduri,

medicul specialist va introduce cu grijă un ac în zona lombară şi va colecta astfel
a mostră de LCR. Mostra va fi supuă unor investigaţii medicale care vizează
culoarea, numărul de celule sanguine, proteine, glucoză şi alte substanţe. Mostra
mai poate fi aşezată într-un mediu favorabil dezvoltării bacteriilor (procedeu
numit cultură de lichid cefalorahidian) pentru a se descoperi dacă în lichidul
cefalorahidian există bacterii sau ciuperci. În timpul recoltării mostrei de lichid
cefalorahidian se analizează şi presiunea acestuia.

d. Saliva

Saliva este un produs incolor, inodor, insipid care se recoltează in scopul

studiului în laborator. Imediat dupa recoltare, saliva are un aspect spumos
datorită conţinutului în bule gazoase, iar în timp ce precipită datorită
conţinutului în carbonaţi. Saliva este apreciată ca având gustul zero, ceea ce
indică că individul nu îşi poate percepe gustul propriei salive, în schimb ce
pentru alt individ saliva are un anume gust.

În anumite stări patologice, aceste proprietăţi organoleptice se pot

modifica constituind simptome pentru anumite boli: în cetoza rumegătoareler
saliva are miros de acetonă.

În cazul în care conţine eritrocite, saliva capătă o culoare rosie sau brună;
când conţine puroi are culoare verzuie.

Prin analiza biomarkerilor din salivă se poate depista predispoziţia către

un atac de cord. Aceasta este concluzia cercetătorilor de la Universitatea din
Texas, SUA, care susţin că prin această metodă se poate observa dacă o
persoana tocmai a suferit un infarct sau dacă se va confrunta cu o astfel de
problemă în viitorul apropiat. În plus, proteinele ce se găsesc în salivă sunt un
indiciu şi pentru afecţiuni precum diabetul, maladia Alzheimer şi boala
Parkinson. De asemenea, osteoporoza, artrita, calculii renali şi cei biliari sunt
boli asociate cu un exces de aciditate în organism, iar măsura pH-ului din salivă
este o metodă simplă de a le depista.