1.

Logică și argumentare

1.1. Definirea logicii

Coborâtă, în cetate, din lumea zeilor, de către Aristotel (384-322 î.Chr.), logica a
continuat să fascineze și să lumineze gândirea oamenilor de-a lungul anilor.
Chiar dacă Aristotel nu a fost interesat să-și definească preocupările prin termenul
„logică”, aceasta a înaintat, ca orice știință, de la simplu la complex.
Cuvântul „dialectică” a fost primul termen utilizat pentru disciplina pe care astăzi o
numim logică.
Format din cuvântul „logos” care înseamnă în același timp discurs și rațiune, termenul
de logică a fost utilizat pentru prima dată în secolul al III-lea de Alexandru din Afrodisia.
În sens larg, logica se aplică, astăzi, tuturor domeniilor culturii, astfel încât vorbim
despre o logică matematică, filosofică, a artei, a sportului, etc.
Logica este știința demonstrației, care studiază formele și legile generale ale raționării
corecte.
Logica poate fi împărțită în trei mari ramuri:
1. Logica generală, numită logică tradițională sau clasică, de tradiție aristotelică,
studiază formele legilor fundamentale (termenul, propoziția și raționamentul), precum și
principiile logice ale gândirii.
Pentru Aristotel logica este știința legilor de raționare. Principala lui contribuție a fost
logica termenilor care stă la baza analizei propozițiilor. Ea se fundamentează pe un postulat
care va dura până la începutul secolului al XX-lea: Orice raționament se analizează atribuind
un predicat unui subiect.
Raționamentele pot di considerate adevărate (dacă ele corespund realității) sau false
(dacă sunt în contradicție cu realitatea).
Analizând tipurile de propoziții, Aristotel studiază inferențele cu propoziții care iau
forma silogismului.
Silogismul provine din grecescul „sun” care înseamnă „cu” și din „logos” care
înseamnă „rațiune” și este o schemă de inferență corectă care permite deducerea, în mod
necesar, din două premise, a unei conncluzii.
Ex: Toți oamenii sunt muritori.
Aristotel este om.
Aristotel este muritor.
 2. Logica simbolică, numită și matematică sau modernă (reprezintă știință apărută în
secolul al XIX-lea) studiază operatorii logici (negație, conjuncție, disjuncție).
Augustus De Morgan, în lucrarea „Logica formală” (1847) formulează legile dualității
dintre conjuncție și disjuncție, dar mai ales creează o logică a relațiilor capabilă să dea
socoteală de inferențele nesilogistice la fel de simple și de frecvent utilizate.
Ex: Ioana este mama Alinei, atunci Alina este fiica Ioanei.
3. Logica contemporană include o multitudine de orientări și de curente, având ca
nucleu de bază argumentarea.
Rudolf Carnap consideră că: Logica nu este o teorie, adică un sistem de semne de
afirmații despre niște obiecte determinate, ci este o limbă, adică un sistem de semne cu
regulile de utilizare a acestora.”
Carnap este cel care a formulat principiul de toleranță potrivit căruia: „în logică nu
există morală. Fiecare este liber să-și construiască cum îi convine propria sa logică, adică
propria sa formă de limbaj.” Astfel nu se mai vorbește de o singură logică, ci despre existența
mai multor logici.
Logica va asimila raționamentul aristotelic cu propoziția înțeleasă ca enunț deductiv