EXCEPTII PROCESUALE

Din textul art. 248 alin. (1) NCPC pot fi deduse două reguli:

1) vor fi invocate mai întâi acele excepţii care fac de prisos cercetarea fondului;
2) s-ar impune invocarea mai întâi a acelei excepţii care face de prisos cercetarea celei
care urmează.

Se mai stabileşte în mod expres şi posibilitatea de acordare a unui termen scurt în vederea
soluţionării excepţiei, dar numai ca măsură excepţională, regula fiind soluţionarea de îndată.

În legătură cu ordinea de soluţionare a excepţiilor procesuale, doctrina a mai reţinut

următoarele reguli:
1) anterior stabilirii ordinii de soluţionare a excepţiilor invocate simultan, instanţa
trebuie să le raporteze la aceeaşi acţiune. Astfel, va stabili, în acelaşi proces, concursul
priorităţii între excepţiile care privesc cererea principală, separat de cele care vizează cererea
reconvenţională sau o altă cerere formulată în acel proces. Este util ca instanţa să delimiteze
excepţiile în funcţie de actul de procedură sau acţiunea la care se referă (astfel, unele excepţii
pot viza cererea de chemare în judecată ori lipsuri ale dreptului la acţiune aparţinând
reclamantului, după cum altele vizează aceste aspecte ale unei cereri reconvenţionale ori pe
cele ale unei cereri de intervenţie etc.) şi, în funcţie de aceasta, să ordoneze logic soluţionarea
lor;
2) în fapt, ordinea de soluţionare a excepţiilor va avea în vedere efectele pe care
excepţiile le-ar produce în cazul admiterii lor, de la caz la caz; cu alte cuvinte, efectele care
trebuie avute în vedere de către instantă constau în faptul că, în situaţia admiterii uneia dintre
excepţii, ar deveni inutilă analizarea celorlalte;
3) în cazul în care excepţiile produc acelaşi efect, instanţa va trebui să stabilească
ordinea de prioritate a unei excepţii faţă de alta, în funcţie de modul în care efectul celei
dintâi se poate repercuta, logic, asupra alteia, ulterioare, apreciind cazual;
4) problema stabilirii ordinii soluţionării se pune doar atunci când, la acelaşi termen
de judecată, instanţa se află în faţa mai multor excepţii, fără a avea relevanţă că excepţiile s-
au invocat de aceeaşi parte sau de părţi diferite;
5) deşi textul alin. (2) al art. 248 NCPC se referă la sesizarea simultană a instanţei cu
mai multe excepţii, problema determinării ordinii de soluţionare a excepţiilor poate interveni
şi atunci când excepţiile s-au invocat la momente diferite, de mai multe părţi din proces sau
chiar de aceeaşi parte, însă instanţa se pronunţă în acelaşi timp asupra tuturor.
Ceea ce trebuie subliniat este că excepţiile, deşi invocate simultan, nu pot fi (ca
regulă, pentru că vom vedea cel puţin o excepţie) soluţionate simultan, deoarece admiterea
unei excepţii poate determina inutilitatea cercetării celorlalte excepţii.

Exemple de soluționare a excepțiilor

Vom prezenta în continuare ipotezele de lucru imaginate în doctrină, tocmai pentru
importanţa practică a soluţiilor propuse.

1) Dacă se invocă simultan:

- excepţia de tardivitate a apelului;
- excepţia de nulitate  a sentinţei decurgând din nesemnarea minutei;
- excepţia lipsei de calitate procesuală activă.
în condiţiile în care primele două sunt excepţii de procedură, iar cea de-a treia este o
excepţie de fond şi ţinând seama că, potrivit art. 137 alin. (1) CPC, respectiv art. 248 alin. (1)
NCPC, se cercetează mai întâi excepţiile de procedură, precum şi cele de fond care fac de
prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii (prin urmare, excepţiile de fond se
analizează ulterior), instanţa va trebui să determine care dintre cele două excepţii de
procedură trebuie analizată cu prioritate. Mai întâi instanţa va trebui să se pronunţe cu privire
la excepţia de tardivitate a apelului, deoarece nerespectarea termenului imperativ de declarare
a căii de atac determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat în termenul
legal. Prin constatarea decăderii, admiterea acestei excepţii exclude cercetarea celorlalte
aspecte invocate.
Potrivit ordinii prevăzute de art. 137 alin. (1) CPC, respectiv art. 248 alin. (1) NCPC,
ar urma să se analizeze, dacă se respinge excepţia de tardivitate a apelului, cea de-a doua
excepţie de procedură. Ţinând însă seama de criteriul caracterului şi efectelor pe care tind să
le realizeze diferitele excepţii, autoarea citată a apreciat că a doua excepţie ce trebuie
analizată este cea privind calitatea procesuală a reclamantului, deoarece numai cel care are
calitate procesuală în apel poate să-şi exprime punctul de vedere, să pună concluzii asupra
excepţiei privind nulitatea sentinţei. Dacă se respinge şi excepţia de fond, va fi
cercetatăexcepţia privind nulitatea hotărârii primei instanţe.
Din acest punct de vedere, credem că trebuie făcută distincţia între calitatea
procesuală în apel şi calitatea procesuală activă invocată în apel drept motiv de apel.
Dacă cea de-a treia excepţie invocată este calitatea procesuală în apel (de ex., se
formulează apel de o persoană despre care se invocă faptul că nu a fost parte la judecata de
primă instanţă), suntem de acord cu soluţia propusă de autoarea citată.
Dacă însă cea de-a treia excepţie invocată este calitatea procesuală activă invocată în
apel ca motiv de apel,  cea de-a doua excepţie ce trebuie analizată este cea privind nulitatea
hotărârii primei instanţe pentru lipsa semnăturii, pentru că această a treia excepţie, ca motiv
de apel, reprezintă de fapt fondul cererii de apel.

2) Dacă se invocă simultan:

- excepţia imunităţii de jurisdicţie a pârâtului;
- excepţia lipsei dovezii calităţii de  reprezentant al reclamantului;
- excepţia lipsei de calitate procesuală activă.
Excepţia care poate fi calificată drept excepţie de procedură este cea privind lipsa
dovezii calităţii de reprezentant, motiv pentru care, în condiţiile art. 137 alin. (1) CPC,
respectiv art. 248 alin. (1) NCPC, aceasta va fi cercetată mai întâi. dacă excepţia de procedură
este respinsă, va fi analizată ulterior problema calităţii procesuale a reclamantului, deoarece
el a declanşat procesul, astfel încât trebuie stabilit dacă în persoana sa sunt întrunite toate
cerinţele pentru desfăşurarea procesului civil. Dacă şi această excepţie este apreciată ca
neîntemeiată, va fi cercetată cea de-a doua excepţie de fond.

3) Dacă se invocă simultan:

- excepţia recuzării;
- excepţia incompatibilităţii;
- excepţia lipsei de calitate procesuală (activă sau pasivă).
Pentru procesele începute înainte de data de 15 februarie 2013, s-a apreciat că primele
două excepţii invocate sunt excepţii de procedură, astfel încât instanta va trebui să determine
mai întâi ordinea de soluţionare între ele şi apoi să analizeze excepţia de fond. Numai un
complet legal compus, ca efect al soluţionării excepţiei de incompatibilitate sau recuzare, se
poate pronunţa asupra calităţii procesuale a părţilor. Excepţia incompatibilităţii este apreciată
nu doar de judecătorul vizat, ci de întreg completul de judecată, care se pronunţă printr-o
încheiere care poate fi atacată numai odată cu fondul.
 Se va analiza mai întâi excepţia recuzării şi numai după soluţionarea acesteia - fie în
sensul admiterii, cu consecinţa înlocuirii judecătorului, fie în sensul respingerii -, va fi
verificată situaţia la care se referă art. 24 CPC. Potrivit art. 31 alin. final CPC, în cursul
judecării cererii de recuzare nu se poate face niciun act de procedură. Ca atare, nu va putea fi
analizată nici incompatibilitatea.
într-o altă opinie s-a considerat că în primul rând se impune soluţionarea excepţiei
incompatibilităţii. Un judecător aflat într-o situaţie de incompatibilitate expres prevăzută de
art. 24 CPC (corespondent art. 41 NCPC) nu poate participa la judecată, ceea ce înseamnă că
nu poate face parte nici din completul de judecată care soluţionează cererea de recuzare, dacă
recuzarea priveşte alt membru al completului decât judecătorul incompatibil. De asemenea,
dacă recuzarea se referă la judecătorul incompatibil, constatarea stării de incompatibilitate
determină rămânerea fără obiect a cererii de recuzare.
Recuzarea trebuie soluţionată de un complet ai cărui membri nu se află în vreuna
dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 24 CPC (corespondent art. 41 NCPC), care
interzic participarea la judecarea unei cauze a celui ce este într-una dintre situatiile amintite.
S-a apreciat de aceeaşi autori că excepţia incompatibilităţii, apoi a recuzării
primează şi în faţa altor excepţii, cum ar fi cea a nulităţii cererii de chemare în judecată,
litispendenţei, perimării, autorităţii de lucru judecat, lipsa uneia dintre condiţiile de exercitare
a acţiunii civile (calitate, capacitate, interes), lipsa dovezii calităţii de reprezentant, a
prematurităţii, a lipsei procedurii prealabile, a necompetenţei. Cele două excepţii nu primează
în faţa excepţiei strămutării, însă primează în faţa excepţiei netimbrării. Aceasta întrucât, pe
de o parte, un judecător incompatibil, respectiv un judecător în privinţa căruia s-a formulat o
cerere de recuzare nu poate proceda la stabilirea taxei judiciare de timbru anterior primului
termen de judecată(1) şi, cu atât mai mult, la primul termen de judecată stabilit. Pe de altă
parte, analiza îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţă nu se poate realiza de un complet de
judecată în compunerea căruia intră un membru incompatibil sau în privinţa căruia există
formulată o cerere de recuzare. Această opinie este menţinută şi în raport de dispoziţiile
noului Cod de procedură civilă.
Pentru procesele începute după data de 15 februarie 2013, cu privire la
incompatibilitate, s-a exprimat şi opinia potrivit căreia, instituind numai cazuri de
incompatibilitate cu privire la care se poate formula declaraţie de abţinere sau cerere de
recuzare, noul Cod de procedură civilă a eliminat, ca mod de invocare a acestui incident
procedural, excepţia de incompatibilitate.
în acelaşi sens, într-o altă opinie s-a apreciat că, potrivit noii reglementări, mijloacele
procesuale prin care se invocă incompatibilitatea pe parcursul procesului sunt abţinerea şi
recuzarea. întrucât în etapa procesuală în care se află judecata la un moment dat,
incompatibilitatea poate constitui doar un motiv de abţinere sau de recuzare, înseamnă că,
până la pronunţarea hotărârii finale în acea etapă procesuală (indiferent că judecata este în
primă instanţă sau într-o cale de atac), ea nu poate să fie invocată pe cale de excepţie, ci
numai prin formularea unei declaraţii de abţinere ori a unei cereri de recuzare111.
Aceasta este şi părerea majoritară, dispoziţiile legale fiind clare din acest punct de
vedere; toate incidentele procedurale care înainte puteau fi încadrate în noţiunea de
incompatibilitate devin acum motive de abţinere sau de recuzare. Distincţia este importantă,
sub aspectul compunerii completului învestit cu soluţionarea incidentului, în compunerea
căruia nu mai poate intra niciodată cel care face obiectul incidentului de incompatibilitate (în
sensul reglementării anterioare), cum se întâmpla sub imperiul vechiului Cod.
Pentru a vedea dacă instanţa ori părţile ar putea invoca direct în căile de atac - fie prin
cererea de exercitare a căii de atac, fie ca excepţie -nelegala compunere a completului
decurgând din incompatibilitate, trebuie stabilit în ce cazuri incompatibilitatea este
reglementată prin norme imperative, răspunsul dat de doctrină în acest caz fiind acela că, în
căile de atac, problema nelegalei compuneri a completului întemeiate pe existenţa
incompatibilităţii poate viza numai aspectele de la art. 41 NCPC, pentru că numai în privinţa
acestora nici părţile şi nici judecătorul aflat în situaţia respectivă nu au un drept de apreciere.
ordinea de soluţionare a excepţiilorîn condiţiile în care recuzarea reprezintă mijlocul
prin care se invocă, printr-o cerere formulată potrivit dispoziţiilor art. 47 NCPC, existenţa
unui caz de incompatibilitate, rezultă că recuzarea nu poate constitui obiect al unei excepţii
procesuale. în această situaţie s-a pus problema de a şti cum trebuie procedat dacă, după ce
este admisă declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare, judecătorul respectiv continuă să
participe la judecată, răspunsul dat fiind în sensul că ar putea fi invocată excepţia nelegalei
compuneri a completului, care decurge din admiterea declaraţiei de abţinere sau a cererii de
recuzare.
S-a reţinut totuşi că, dacă se invocă excepţia litispendenţei, excepţia incompatibilităţii
judecătorului şi excepţia lipsei de calitate procesuală (activă sau pasivă), se va soluţiona mai
întâi incompatibilitatea şi, indiferent după cum excepţia este admisă sau respinsă, completul
alcătuit cu judecătorii rămaşi după soluţionarea excepţiei incompatibilităţii se va pronunţa cu
privire la excepţia lipsei de calitate procesuală, în condiţiile în care identitatea de părţi este o
cerinţă pentru existenţa litispendenţei.

4) Dacă se invocă simultan:

- excepţia lipsei procedurii prealabile;
- excepţia necompetenţei;
- excepţia conexităţii.
în condiţiile în care excepţia de necompetenţă şi excepţia conexităţii sunt excepţii de
procedură, iar excepţia lipsei procedurii prealabile este o excepţie de fond, întrucât priveşte o
cerinţă pentru declanşarea procedurii judiciare, deci pentru sesizarea instanţei, dintre
excepţiile de procedură, instanţa va analiza mai întâiexcepţia de necompetenţă, deoarece
numai o instanţă competentă, dacă se respinge excepţia de necompetenţă, poate să analizeze
celelalte două excepţii. dacă excepţia de necompetenţă se admite ca efect al declinării la o
altă instanţă sau organ cu activitate jurisdicţională ori al respingerii cererii ca inadmisibilă sau
al respingerii ca nefiind de competenţa instanţelor române, instanţa nu mai este învestită,
astfel încât nu mai poate cerceta nicio problemă dedusă judecăţii.
Dacă se respinge excepţia de necompetenţă, pentru stabilirea ordinii de soluţionare a
celorlalte două excepţii, trebuie avut în vedere criteriul efectului pe care acestea tind să-l
realizeze. în cazul în care, atunci când legea o impune, nu a fost parcursă procedura
prealabilă, sancţiunea este respingerea cererii ca inadmisibilă. Prin urmare, dintre cele două
excepţii trebuie cercetată cu prioritate această excepţie de fond, pentru că prin admiterea ei nu
se mai pune problema analizării excepţiei conexităţii, de vreme ce nu mai sunt dosare de
conexat.

5) Dacă se invocă simultan:

- excepţia litispendenţei;
- excepţia conexităţii;
- excepţia lipsei dovezii calităţii de  reprezentant al reclamantului.
Cele trei excepţii sunt excepţii de procedură, astfel încât stabilirea
ordinii de soluţionare a acestora are în vedere criteriul efectelor pe care le produc. Instanţa
trebuie să analizeze mai întâi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, deoarece, dacă
se admite această excepţie, se anulează acţiunea şi nu se mai pune problema conexităţii sau
litispendenţei în raport cu cererea anulată, iar reprezentantul trebuie să-şi dovedească această
calitate pentru a putea pune concluzii asupra celorlalte excepţii.
în cazul în care se respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, instanţa se va
pronunţa asupra excepţiei litispendenţei, întrucât aceasta face posibilă reunirea proceselor
identice la instanţa care a fost mai întâi sesizată sau la instanţa superioară de fond, conform
art. 163 alin. (3) CPC, respectiv art. 138 alin. (3) şi (4) NCPC. Dacă pricinile identice se află
înaintea unor instanţe de grad egal, se impune ca litispendenţa să fie examinată cu prioritate,
pentru că, dacă se dispune şi conexarea, această ultimă măsură trebuie să privească toate
dosarele identice, care să fi fost deja grupate. dacă una dintre pricinile identice se află în
primă instanţă, iar cealaltă în apel, trebuie analizată în primul rând litispendenţa, pentru că, în
acest caz, reunirea pricinilor se face la instanţa superioară, astfel încât nu se va mai pune
problema conexităţii, care impune ca pricinile să fie în faţa unor instanţe de grad egal [art.
164 alin. (1) CPC, respectiv art. 139 alin. (1) NCPC]. Dacă s-ar dispune mai întâi conexarea
şi apoi reunirea pricinilor identice la instanţa superioară de fond, s-ar ajunge ca, în privinţa
cauzei conexate în primă instanţă cu pricina identică, părţile să fie lipsite de un grad de
jurisdicţie.

6) Dacă se invocă simultan:

- excepţia privind nelegala compunere sau constituire a instanţei;
- excepţia lipsei procedurii prealabile;
- excepţia litispendenţei.
în acest caz se examinează mai întâi excepţia de procedură privitoare la nelegala
compunere a instanţei, întrucât numai un complet legal compus sau constituit se poate
pronunţa asupra celorlalte excepţii. Această excepţie primează şi în faţa excepţiei lipsei
procedurii de citare, a inadmisibilitătii căii de atac.
După pronunţarea asupra acestei excepţii trebuie analizată excepţia lipsei procedurii
prealabile, întrucât, dacă se admite, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă şi nu se va mai pune
problema litispendenţei.

7) Dacă se invocă simultan:

- excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare;
- excepţia prematurităţii;
- excepţia lipsei de interes.
Ordinea de soluţionare a celor trei excepţii de fond va fi determinată folosind criteriul
efectelor pe care acestea tind să le realizeze. Prima excepţie cercetată va fi cea
privind inadmisibilitatea acţiunii, pentru a se determina astfel cadrul procesual în care vor fi
cercetate celelalte două, dacă aceasta ar fi respinsă. Atât prematuritatea, cât şi lipsa
interesului se vor aprecia în concret, prin raportare la acţiunea în constatare.
Având în vedere că, în acţiunea în constatare, dreptul poate fi afectat de un termen
care nu era împlinit la momentul sesizării instanţei, rezultă că cea de-a doua excepţie ce
trebuie analizată este cea referitoare la interes, adică trebuie stabilit mai întâi folosul practic
pe care îl are reclamantul pentru a se constata un drept, chiar afectat de termen. dacă s-a
apreciat că reclamantul are interes în formularea acţiunii în constatare, va fi analizată şi
excepţia prematurităţii,care va trebui respinsă, întrucât condiţia ca dreptul să nu fie afectat de
un termen suspensiv trebuie îndeplinită numai în cazul unei cereri în realizare.

8) Dacă se invocă simultan:

- excepţia de netimbrare a cererii principale;
- excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale;
- excepţia necompetenţei.
 Potrivit doctrinei şi practicii anterioare noului Cod de procedură civilă, toate aceste
excepţii sunt excepţii de procedură, astfel încât va fi folosit criteriul efectelor pentru
determinarea ordinii în care vor fi analizate.
S-a apreciat constant că, într-un asemenea concurs de excepţii, trebuie analizată mai
întâi excepţia privitoare la timbrarea cererii principale, deoarece „taxele de timbru se plătesc
anticipat, adică înainte de primirea, efectuarea sau eliberarea actului taxabil sau înainte de
prestarea serviciului. în atare situaţie, instanţa nu putea să pună în discuţia părţilor alte
probleme legate de judecarea litigiului dedus ei spre soluţionare, înainte de satisfacerea
taxelor de timbru”.
în acelaşi sens, într-o altă lucrare se arată că prioritate trebuie acordată excepţiei de
netimbrare a acţiunii principale, întrucât instanţa nu poate proceda la verificarea competenţei
sale decât dacă este legal sesizată.
Or, neplata taxelor judiciare de timbru face ca instanţa să nu fie legal sesizată, astfel
că nu poate proceda la verificarea propriei competenţe sau la analiza oricăror alte excepţii
(cum ar fi, spre exemplu, nulitatea cererii de chemare în judecată, a cererii de apel sau recurs,
tardivitatea promovării căii de atac, nelegala constituire a completului de judecată etc.).
în sens contrar  s-a reţinut că prima excepţie pe care trebuie să o analizeze instanţa
este cea referitoare la competenţă, deoarece, în condiţiile art. 105 alin. (1) CPC, actele de
procedură săvârşite de judecătorul necompetent sunt nule. în acest caz, nulitatea nici nu este
condiţionată de producerea vreunei vătămări, fiind suficient ca actul de procedură să aparţină
unei instanţe necompetente. Ar urma deci ca hotărârea prin care se anulează cererea ca
netimbrată să fie lovită de nulitate, indiferent dacă rezolvarea dată excepţiei netimbrării este
corectă sau nu.
Ne raliem şi noi acestei din urmă opinii, considerând că instanţa trebuie să fie, înainte
de toate, competentă, pentru a se pronunţa pe orice fel de alte excepţii sau incidente invocate
în cauză. Dacă excepţia de necompetenţă se respinge, va fi cercetată excepţia privitoare la
timbrarea cererii principale, întrucât reclamantul este cel care a declanşat procedura judiciară,
astfel încât trebuie lămurite cu prioritate toate problemele legate de această cerere.
Faţă de independenţa procesuală de care se bucură cererea recon-venţională,
indiferent dacă se admite sau se respinge excepţia privitoare la timbrarea cererii principale, va
fi analizată şi excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale. Desigur că, dacă s-ar admite
excepţia privind netimbrarea, nu se va mai pune problema ca părţile să convină, potrivit art.
135 CPC, judecarea împreună a celor două cereri. Prin urmare, în această ultimă situaţie, nu
se pune problema unei ordini de soluţionare, netimbrarea cererii principale şi tardivitatea
reconvenţionalei putând fi solutionate simultan.
Pentru procesele începute după data de 15 februarie 2013, doctrina111 a reţinut că,
dacă la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate se invocă mai multe excepţii
simultan, necompetenţă se analizează cu prioritate; această constatare este valabilă şi dacă nu
se invocă excepţia de necompetenţă, întrucât, potrivit art. 131 NCPC, verificarea competenţei
din oficiu este primul act de procedură pe care instanţa trebuie să îl îndeplinească.
Referitor la ordinea de soluţionare a excepţiei de netimbrare şi a excepţiei de
necompetenţă, s-a apreciat că acest subiect nu ar trebui să mai ridice probleme în practică,
date fiind verificările formale prealabile pe care le efectuează completul de judecată, inclusiv
cu privire la timbraj, şi măsurile pe care acesta le poate adopta, conform art. 200 NCPC.
Astfel, sancţiunea anulării cererii pentru netimbrare sau insuficientă timbrare, prevăzută de
art. 197 NCPC, poate fi dispusă înainte de fixarea primului termen de judecată, prin încheiere
dată în camera de consiliu, supusă reexaminării, la momentul începerii cercetării judecătoreşti
problema tim-brajului fiind deja tranşată.
Ordinea de soluţionare a celor două excepţii rămâne de actualitate doar dacă se
acceptă că, neexistând o dezbatere contradictorie asupra timbrajului, pârâtul poate invoca
excepţia netimbrării până la primul termen la care părţile sunt legal citate, situaţie în care nu
există niciun motiv pentru a nu se lua în discuţie cu prioritate excepţia netimbrării, dat fiind
că timbrarea cererii reprezintă o condiţie de învestire legală a instanţei, iar completul de
judecată căruia i s-a repartizat cauza în mod aleatoriu are atribuţia de a verifica şi chiar de a
se pronunţa asupra timbrajului, conform art. 200 NCPC, chiar înainte de verificarea propriei
competenţe
de soluţionare a cauzei.
Intr-o opinie contrară, s-a arătat că se va soluţiona mai întâi excepţia de
necompetenţă, întrucât soluţia pronunţată de o instanţă necompetentă asupra excepţiei de
netimbrare este susceptibilă de desfiinţare prin exerciţiul căilor de atac; s-au avut în vedere şi
argumentele exprimate în doctrina anterioară121: potrivit art. 105 alin. (1) CPC (art. 176 pct.
3 NCPC), actele de procedură săvârşite de un judecător cu încălcarea normelor de competenţă
de ordine publică sau privată vor fi declarate nule în condiţiile prevăzute de lege; este vorba
de o nulitate necondiţionată de producerea vreunei vătămări, în sensul că este suficient ca
actul de procedură să aparţină unei instanţe necompetente. Astfel, dacă instanţa necompetentă
ar analiza cu prioritate problema timbrării, iar hotărârea prin care a admis această excepţie
este atacată cu apel sau cu recurs, atât cu privire la modul de soluţionare a excepţiei privitoare
la timbrare, cât şi a necom-petenţei, instanţa de control judiciar, obligată să analizeze ambele
critici, constatând că instanţa care a pronunţat hotărârea a fost necompetentă, este obligată,
faţă de dispoziţiile art. 297 alin. (2), respectiv art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (61) şi art. 313
CPC [art. 480 alin. (4), respectiv art. 488 alin. (1) pct. 3, art. 497 şi art. 498 alin. (2) teza
finală NCPC], să trimită pricina spre soluţionare instanţei judecătoreşti competente ori să
respingă cererea ca inadmisibilă sau ca nefiind de competenţa instanţelor române.
Aceasta este şi opinia pe care o îmbrăţişăm, considerând că legala învestire a instanţei
competente primează faţă de legala învestire prin achitarea taxelor judiciare de timbru; de
altfel, dacă instanţa necompetentă este cea care stabileşte timbrajul, ca urmare a casării pentru
necompetenţă, actul procesual de stabilire a timbrajului devine nul; numai instanţa
competentă poate aprecia în mod valabil asupra cuantumului timbrajului datorat de
reclamant, fiind unul dintre actele procesuale accesorii învestirii sale.
în acelaşi sens s-a apreciat că, dacă se invocă excepţia de nulitate a cererii de chemare
în judecată pentru netimbrare, excepţia necom-petenţei şi excepţia conexităţii, se va soluţiona
mai întâi excepţia de necompetenţă, apoi cea privitoare la timbraj, ca una legată de învestirea
instanţei; dacă este admisă, cererea va fi anulată, lăsând fără obiect excepţia conexităţii.
In legătură cu excepţia netimbrării sau insuficientei timbrări a cererii, având în vedere
că aceasta vizează legala sesizare a instanţei şi constituie plata serviciului ce urmează a fi
prestat de aceasta, s-a mai arătat că instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra sa faţă
de excepţia inad-misibilităţii decurgând din lipsa procedurii prealabile, excepţia lipsei
capacităţii procesuale de folosinţă sau de exerciţiu, excepţia lipsei calităţii procesuale active
sau pasive, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune,
excepţia lipsei de interes etc.

9) Dacă se invocă simultan:

- excepţia netimbrării cererii principale;
- excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale;
- excepţia nelegalei compuneri sau constituiri a instanţei.
Pentru reglementarea anterioară, argumentele menţionate mai sus,
privitoare la necesitatea soluţionării mai întâi a excepţiei de necompetenţă, îşi pot găsi
aplicare şi în acest caz. Instanţa trebuie să verifice cu prioritate legala sa compunere, şi nu
excepţia netimbrării, deoarece numai un complet legal compus sau constituit poate să se
pronunţe asupra oricărei chestiuni privitoare la litigiul cu care a fost sesizată instanţa. După
admiterea sau respingerea excepţiei privitoare la alcătuirea completului, va fi
analizată excepţia netimbrării cererii principale şi apoi excepţia tardivitătii cererii
reconvenţionale.
Soluţia preconizată în reglementarea noului Cod de procedură civilă în privinţa ordinii
de soluţionare a excepţiei de netimbrare şi a excepţiei nelegalei compuneri sau constituiri a
instanţei este aceeaşi, prioritate având cea de-a doua excepţie, pentru considerentul că o
instanţă nelegal compusă sau constituită nu poate statua asupra niciunei probleme de drept.
Aceeaşi este soluţia şi în cazul invocării excepţiei netimbrării căii de atac şi cea a
legalităţii constituirii completului de judecată. O astfel de ipoteză poate fi întâlnită dacă
partea interesată declară calea de atac indicată în hotărârea atacată, alta decât cea legală, fără
a timbra cererea de declarare a căii de atac. Spre exemplu, împotriva hotărârii primei instanţe
partea declară recurs, conform dispozitivului hotărârii atacate. Cauza se înregistrează la
instanţa de control judiciar ca recurs, deşi litigiul este susceptibil de apel. într-o astfel de
situaţie, se impune o recalificare a căii de atac, cu consecinţe directe asupra compunerii
completului de judecată.
S-a apreciat că prioritară este excepţia legalei constituiri a completului de judecată.
Constatăm însă că această opinie trebuie nuanţată şi în raport de dispoziţiile art. 457 alin. (3)
NCPC, potrivit cărora: „Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de
lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii
cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi
comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat
hotărârea atacată.
De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea
căii de atac prevăzute de lege”, şi ale art. 152 NCPC, conform cărora „Cererea de chemare în
judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o
denumire greşită
Cu alte cuvinte, după părerea noastră, noul Cod nu interzice recalificarea căii de atac
greşit declarate de parte, dar, dacă totuşi instanţa, în loc să recalifice, respinge recursul ca
inadmisibil, arătând că partea avea deschisă doar calea apelului, acest lucru nu duce la
pierderea dreptului de a face calea de atac corectă, în condiţiile de mai sus; or, în această
situaţie, practic, instanţa a procedat la respingerea excepţiei greşitei compuneri a completului
(în considerarea faptului că partea a declarat expres recurs), caz în care va trebui să discute
aspectul timbrajului, ajungându-se la situaţia în care partea achită taxele judiciare de timbru
de două ori pentru aceeaşi cale de atac (odată pentru recursul inadmisibil şi a doua oară
pentru apel), ceea ce nu este echitabil; prin urmare,  instanţa trebuie să procedeze la
recalificarea recursului ca apel, faţă de dispoziţiile art. 152 NCPC (prin admiterea excepţiei
de nelegală compunere a completului) şi să se constituie apoi în complet de apel, ca apoi să
discute excepţia de netimbrare, dacă este cazul.
Doctrina recentă111 s-a exprimat în sensul că instanţa, într-o asemenea situaţie, în
care partea declară calea de atac greşit indicată de judecător în dispozitiv, se va proceda la
punerea în dezbatere a calificării corecte a căii de atac şi la invocarea inadmisibilităţii căii de
atac greşit formulate de parte, deoarece norma comentată dă expresie principiului că o cale de
atac neprevăzută de lege este inadmisibilă, astfel că instanţa învestită cu soluţionarea ei nu va
mai fi îndreptăţită să o convertească într-o cale de atac admisibilă; se mai arată că drepturile
părţilor nu sunt în vreun fel prejudiciate, ci, dimpotrivă, au posibilitatea şi răgazul de a-şi
adapta conduita procesuală la dispoziţiile legii. Se mai arată, de asemenea, că art. 152 NCPC
presupune că doar partea a denumit greşit calea de atac, în timp ce hotărârea judecătorească
atacată o indică corect, caz în care instanţa o va califica potrivit dispoziţiilor legale incidente,
art. 457 NCPC nefiind aplicabil.
 În ipoteza în care hotărârea judecătorească atacată indică corect calea de atac şi doar
partea greşeşte, art. 457 NCPC nu este aplicabil, urmând a se proceda fără probleme la
corecta calificare a căii de atac.
Se poate pune întrebarea de ce, atunci când greşeala părţii se suprapune unei erori
făcute de instanţă, partea trebuie sancţionată cu respingerea căii de atac ca inadmisibilă;
apreciem că textul a fost creat pentru a evita vătămarea părţii, dacă se respinge, din eroare,
calea de atac ca inadmisibilă, dar în niciun caz nu putem interpreta că textul instituie o
interdicţie de recalificare şi că obligă la respingerea căii de atac ca inadmisibilă; de asemenea,
nu putem reţine nici că partea nu suferă niciun prejudiciu, acesta constând în eventualul
timbraj achitat de două ori (cum am explicat mai sus) şi chiar în pierderea de timp; să nu
uităm că, potrivit noului Cod, procedura ordonanţei preşedinţiale prevede apel, iar nu recurs,
şi că o astfel de situaţie, prin aplicarea strictă a art. 457 NCPC, ar duce la întârzierea judecării
căii de atac fixate într-o procedură urgentă.

10) Dacă se invocă simultan:

- excepţia strămutării  pricinii;
- excepţia incompatibilităţii sau a recuzării;
- excepţia nulităţii  cererii principale, conform art. 133 CPC, respectiv art. 196 NCPC.
Toate cele trei excepţii enumerate sunt excepţii de procedură. Dintre acestea, trebuie
cercetată mai întâi excepţia strămutării pricinii (excepţia strămutării poate fi invocată atunci
când, după admiterea cererii de strămutare, instanţa de la care a fost strămutată pricina
continuă să judece), şi nu cea privitoare la legalitatea compunerii completului de judecată,
pentru că, analizând această excepţie, instanţa nu mai face o judecată, deoarece nu ea este cea
care trebuie să aprecieze asupra strămutării, astfel încât greşita ei compunere să afecteze
legalitatea actului de procedură pe care îl pronunţă. în cazul în care constată că s-a dispus
strămutarea, instanţa nu pronunţă o hotărâre de declinare a competenţei către noua instanţă,
pentru că o astfel de hotărâre se pronunţă dacă instanţa sesizată nu este competentă, iar, în
acest caz, instanţa nu mai poate continua judecata nu pentru că nu este competentă, ci pentru
că a intervenit incidentul procedural menţionat. Prin încheiere, se va constata că s-a dispus
strămutarea, se va admite excepţia şi se va dispune trimiterea dosarului la instanţa la care
pricina fusese strămutată.
în ipoteza în care se constată că instanţa care a fost sesizată cu cererea de strămutare
nu a admis-o, după respingerea excepţiei strămutării, se va analizalegalitatea compunerii
completului şi ulterior se va verifica cererea de chemare în judecată.

11) Dacă se invocă simultan:

- excepţia lipsei de calitate procesuală activă;
- excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a reclamantului;
- excepţia lipsei dovezii calităţii de  reprezentant al reclamantului.
Prima excepţie analizată, conform criteriului prevăzut de art. 137
alin. (1) CPC, respectiv art. 248 alin. (1) NCPC, este excepţia de procedură privitoare la lipsa
dovezii calităţii de reprezentant. în cazul în care se respinge această excepţie, urmează a fi
cercetată excepţia de fond privitoare la lipsa de calitate procesuală, deoarece capacitatea
procesuală de exerciţiu, care defineşte aptitudinea celui care are folosinţa dreptului de a sta în
proces, este urmarea firească a capacităţii de folosinţă. Dacă nu există dreptul, nu este de
conceput nici exerciţiul lui. în cazul în care s-a apreciat că reclamantul are folosinţa dreptului
şi, deci, calitate procesuală, va fi analizată excepţia privitoare la capacitatea procesuală de
exerciţiu.
Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant are prioritate şi în faţa excepţiei lipsei
capacităţii procesuale de folosinţă, în cazul invocării simultane a acestor două excepţii.
12) Dacă se invocă simultan:
- excepţia autorităţii lucrului judecat  (excepţie de fond);
- excepţia litispendenţei (excepţie de procedură);
- excepţia perimării cererii (excepţie de procedură).
S-a apreciat că instanţa trebuie să analizeze mai întâi excepţia perimării, şi nu a
litispendenţei, cu motivarea că, dacă ordinea ar fi inversată, ar însemna să se reunească
pricini care nu au rămas, fiecare dintre ele, în nelucrare (sau nu au rămas în nelucrare în
acelaşi timp), astfel încât sancţiunea perimării să le afecteze în egală măsură. Numai dacă
ambele litigii identice au rămas în nelucrare la aceeaşi dată, s-ar putea discuta mai întâi
excepţia litispendenţei, pentru ca apoi perimarea să fie aplicată pricinilor reunite.
în cazul în care se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile perimării, va fi
cercetată excepţia litispendenţei, întrucât autoritatea de lucru judecat priveşte toate cererile
între care există litispendenţă. De aceea este de preferat ca ele să fie mai întâi reunite şi apoi
să se discute autoritatea de lucru judecat. Dacă s-ar analiza autoritatea de lucru judecat
înaintea litispendenţei şi s-ar admite excepţia, ar mai rămâne de soluţionat cealaltă pricină
identică, iar părţile şi chiar instanţa, dacă ar trebui să le citeze, ar fi nevoite să facă o
cheltuială în plus.
în cazul în care s-ar invoca excepţia conexităţii, excepţia litispendenţei şi excepţia
perimării cererii de chemare în judecată (toate excepţii de procedură), ordinea ar fi
următoarea: excepţia perimării; excepţia litispendenţei şi excepţia conexităţii (astfel încât
conexitatea să fie apreciată în raport cu singura cerere rămasă după admiterea excepţiei
litispendenţei).

13) Dacă se invocă simultan:

- excepţia prematurităţii;
- excepţia lipsei de interes;
- excepţia lipsei de calitate procesuală activă.
Dintre cele trei excepţii de fond (întrucât sunt în legătură cu exerciţiul dreptului la
acţiune) excepţia care trebuie cercetată cu prioritate este cea privitoare lacalitatea
procesuală activă, întrucât este necesar să se determine mai întâi dacă reclamantul este
titularul dreptului dedus judecăţii şi apoi să se analizeze „calitatea dreptului”, respectiv dacă
este sau nu actual. Cât timp interesul se cercetează prin raportare la un anumit drept, trebuie
stabilit cu prioritate dacă, atunci când dreptul este afectat de un termen, la data sesizării
instanţei termenul se împlinise ori nu. Prin urmare, dacă se respinge excepţia privind lipsa de
calitate procesuală activă, urmează să se analizeze excepţia prematurităţii. Dacă se respinge şi
această excepţie, se va aprecia folosul practic al reclamantului pentru a justifica formularea
acţiunii.

14) Dacă se invocă simultan:

- excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă;
- excepţia prematurităţii;
- excepţia lipsei dovezii calităţii de  reprezentant.
în condiţiile în care singura excepţie de procedură este cea referitoare la lipsa dovezii
calităţii de reprezentant, aceasta trebuie analizată prima, potrivit art. 137 alin. (1) CPC,
respectiv art. 248 alin. (1) NCPC. în cazul în care excepţia lipsei dovezii calităţii de
reprezentant este respinsă, va fi verificată excepţia privind lipsa capacităţii procesuale de
folosinţă, pentru că, mai întâi, trebuie stabilit dacă dreptul există sau nu în patrimoniul
reclamantului şi abia apoi dacă este sau nu afectat de termen.
15) Dacă se invocă simultan:
- excepţia nulităţii  cererii principale;
- excepţia nulităţii  încheierii de şedinţă;
- excepţia nulităţii  raportului de expertiză.
În condiţiile în care toate excepţiile enumerate sunt de procedură, trebuie determinate
efectele pe care le va produce admiterea lor, astfel încât să se determine şi ordinea de
soluţionare. Astfel, va trebui soluţionată mai întâi excepţia privitoare la cererea de chemare în
judecată, deoarece anularea cererii introductive de instanţă nu mai pune problema examinării
celorlalte excepţii. dacă încheierea de şedinţă este anterioară raportului de expertiză şi
anularea ei ar atrage şi anularea actelor următoare, conform art. 106 alin. (1) CPC, respectiv
art. 179 alin. (3) NCPC, inclusiv a raportului de expertiză, atunci excepţia privitoare la
încheiere trebuie cercetată înaintea celei privitoare la expertiză. Dacă încheierea este
ulterioară raportului de expertiză sau cele două acte de procedură nu depind unul de
celălalt, instanţa se poate pronunţa în orice ordine.

16) Dacă se invocă simultan:

- excepţia inadmisibilităţii apelului sau recursului;
- excepţia nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată;
- excepţia lipsei  procedurii de citare.
Instanţa trebuie să verifice cu prioritate excepţia de procedură privind alcătuirea sa, în
condiţiile în care numai într-o compunere sau constituire legală poate să se pronunţe asupra
celorlalte excepţii. După soluţionarea primei excepţii - fie în sensul admiterii, fie în sensul
respingerii -, va fi soluţionată problema lipsei procedurii de citare, deoarece, potrivit art. 85
CPC, respectiv art. 153 alin. (1) NCPC, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât
după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Or, pentru
cercetarea excepţiei privitoare la inadmisibilitatea căii de atac, legiuitorul nu a stabilit
derogări de la regula citării.

17) Dacă se invocă simultan:

- excepţia imunităţii de jurisdicţie;
- excepţia depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti;
- excepţia de necompetenţă.
Excepţia depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti este o excepţie de fond, deoarece
priveşte exerciţiul dreptului la acţiune la un anume moment legislativ. Nu poate fi promovată
nicio acţiune prin care să se urmărească obţinerea unei hotărâri prin care să se încalce sfera de
activitate a diferitelor autorităti ale statului.
Prima excepţie care va fi cercetată este cea privitoare la competenţa instanţei, fiind
singura excepţie de procedură. Dacă se respinge această excepţie, va fi analizată excepţia
depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti, întrucât numai dacă se stabileşte că litigiul intră în
sfera atribuţiilor instanţelor judecătoreşti, se poate verifica ulterior dacă pârâtul beneficiază
ori nu de imunitate de jurisdicţie.

18) Dacă se invocă simultan:

- excepţia de necompetenţă;
- excepţia prescripţiei dreptului la acţiune;
- excepţia lipsei de calitate procesuală (activă sau pasivă).
Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei de procedură
a necompetenţei. în măsura în care se respinge această excepţie, s-a apreciat că trebuie
analizată excepţia privitoare la calitatea procesuală. Aceasta deoarece
cursul prescripţiei dreptului la acţiune poate suferi o serie de modificări (întrerupere,
suspendare), iar aceste modificări trebuie analizate şi prin raportare la persoana împotriva
căreia curge termenul de prescripţie, deci o persoană care să aibă calitate procesuală.

19) Dacă se invocă simultan:

- excepţia inadmisibilităţii;
- excepţia tardivităţii.
Se va analiza mai întâi excepţia inadmisibilităţii, în scopul determinării cadrului
procesual în care se vor analiza celelalte excepţii, dacă excepţia s-ar respinge. Numai în acest
caz se va analiza excepţia tardivitătii.

20) Dacă se invocă simultan:

- excepţia nulităţii căii de atac;
- excepţia tardivităţii promovării căii de atac.
Prima excepţie care se impune a fi analizată este excepţia tardivităţii promovării căii
de atac, întrucât încălcarea termenului imperativ de declarare a căii de atac atrage decăderea
părţii din dreptul de a o mai exercita, situaţie în care analiza celorlalte excepţii s-ar exclude.
în cazul în care această excepţie este respinsă, se analizează excepţia nulităţii căii de atac.

21) Dacă se invocă simultan:

- excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare;
- excepţia inadmisibilităţii recursului;
- excepţia de neconstituţionalitate.
Deoarece excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare este una de procedură,
aceasta primează faţă de excepţia inadmisibilităţii recursului, care este una de fond. în acelaşi
timp, numai în condiţiile în care instanţa de control judiciar este legal sesizată cu o cerere de
recurs care îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă imperativ cerute de lege, poate
analiza dacă excepţia de neconstituţionalitate invocată are sau nu legătură cu fondul cauzei,
dacă se impune sau nu sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei.

22) Dacă se invocă simultan:

- excepţia de tardivitate a contestaţiei electorale;
- excepţia de neconstituţionalitate  a unor dispoziţii legale din legea electorală.
S-a apreciat în practica judecătorească că, în esenţă, excepţia de neconstituţionalitate
îmbracă caracterul normelor cu privire la care se invocă neconformitatea cu legea supremă.
Dacă dispoziţiile legale atacate sunt de fond, atunci excepţia de neconstituţionalitate, ca
incident procedural, trebuie soluţionată după soluţionarea excepţiilor de procedură invocate
în cauză. Numai dacă norma atacată ca fiind neconstitutională este de procedură, respectiv
este atacat exact textul de lege care stă la baza invocării unei excepţii de procedură, atunci
excepţia de neconstituţionalitate trebuie să aibă prioritate.

23) Dacă se invocă simultan:

- excepţia lipsei de interes;
- excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
în condiţiile invocării simultane a acestor două excepţii de fond, prioritară
este excepţia lipsei de interes, întrucât se impune stabilirea mai întâi a folosului practic
urmărit de reclamant prin promovarea acţiunii. Numai dacă se respinge excepţia lipsei de
interes, instanţa poate analiza excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

24) Dacă se invocă simultan:

- excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune;
- excepţia  inadmisibilităţii  cererii ca urmare a neîndeplinirii procedurii concilierii directe
prevăzute de art. 7201 alin. (1) CPC.
Ordinea de soluţionare a celor două excepţii, prin raportare la efectele pe care le-ar
produce fiecare dintre ele în cazul admiterii lor, respectiv a face de prisos analiza celeilalte
excepţii, impune analizarea cu prioritate a inadmisibilităţii cererii. Această ordine se impune
şi ca urmare a interpretării dispoziţiilor art. 109 alin. (2) CPC, în lipsa îndeplinirii unei
proceduri prealabile, instanţa nefiind în mod legal învestită cu cererea şi neputând cerceta,
deci, dacă în privinţa dreptului supus judecăţii a intervenit sau nu prescripţia extinctivă.
Trebuie avute în vedere şi modificările aduse dispoziţiilor art. 109 CPC prin Legea nr.
202/2010, respectiv reglementarea în cadrul unui nou alin. (3) a imposibilităţii instanţei de a
invoca din oficiu neîndeplinirea procedurii prealabile, aceasta putând fi realizată numai de
către pârât, prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii, prevedere ce a fost preluată din noua
reglementare a Codului de procedură civilă, respectiv cea din art. 193 alin. (2) NCPC.

25) Dacă se invocă simultan:

- excepţia autorităţii de lucru judecat;
- excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
S-a apreciat că excepţia autorităţii de lucru judecat ar trebui analizată anterior
excepţiei prescripţiei extinctive, deoarece, în cazul în care cea dintâi ar fi admisă,
constatându-se că între părţi a mai existat anterior un litigiu cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză,
ar deveni inutilă cercetarea incidenţei prescripţiei extinctive, care, în unele situaţii, poate
presupune şi necesitatea administrării unor probe ce ar duce la mărirea duratei de soluţionare
a litigiului.
în esenţă, scopul excepţiei autorităţii de lucru judecat este acela de a se împiedica
declanşarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi şi cu privire la acelaşi obiect şi aceeaşi cauză;
dacă se administrează probe cu privire la prescripţie, deja s-a declanşat un nou proces privind
acelaşi raport juridic, ceea ce încalcă însăşi esenţa autorităţii de lucru judecat, ca efect al
hotărârii judecătoreşti irevocabile.

26) Dacă se invocă simultan:

- excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă;
- excepţia lipsei calităţii procesuale;
- excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Cea dintâi excepţie care trebuie cercetată este excepţia de fond, peremptorie şi
absolută a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, apoi excepţia lipsei de calitate
procesuală, în raport cu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, eventuale modificări ale
cursului prescripţiei trebuind analizate prin raportare la persoana împotriva căreia curge
termenul de prescripţie, persoană care să aibă capacitate de folosinţă şi calitate procesuală.
Numai în măsura în care se resping primele două excepţii poate fi şi trebuie analizată
excepţia privitoare la prescripţia dreptului la acţiune.

27) Dacă se invocă simultan:

- excepţia tardivităţii recursului;
- excepţia netimbrării recursului.
Instanţa a reţinut ca prioritar aspectul privind timbrajul şi cum recurentul nu a făcut
dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit, în raport
cu prevederile Legii nr. 146/1997 (în prezent, ale O.U.G. nr. 80/2013), recursul a fost anulat
ca netimbrat.