Păianjenii 

(latină Araneae) reprezintă cel mai numeros ordin de arahnide, numărul speciilor

descrise depășind 40 000. În prezent, păianjenii se întâlnesc pe toate continentele, cu
excepția Antarctidei. Ei preferă să trăiască în regiunile tropicale, păduri, peșteri, în regiunile alpine,
de stepă, localitățile umane, chiar și în bazinele acvatic (fam. Cybaeidae). Cea mai notabilă
deosebire de alte animale constituie construcția plasei din mătase. Dimensiunile păianjenilor diferă:
cel mai mic este Patu digua de 0,37 mm, iar cel mai mare – Theraphosa blondi – 90 mm, inclusiv
picioarele – 250 mm[1].

Etimologie[modificare | modificare sursă]
Denumirea comună a grupului de păianjeni provine din limba slavă veche pajončina (cu sensul de
păianjen), fiind diminutiv al lui paǫkъ - originar, probabil, din limba proto-slavică: *pa-+*ǫkъ - „cârlig”
(proto-indo-european: *h₂enk - „cârlig”).
Numele științific al ordinului este originar din limba latină arānea - „păianjen”, care ar fi provenit din
limba greacă veche ἀράχνη (arákhnē) - cu același sens de „păianjen” (proto-indo-
european: *araksna - „păianjen”).

Morfologie externă[modificare | modificare sursă]

Morfologia externă:
(1) membre locomotoare
(2) cefalotorace (prosomă)
(3) abdomen (opistosomă)

Morfologia și anatomia păianjenilor include multe caracteristici în comun cu alte arahnide. Corpul

este împărțit în două regiuni, au opt picioare articulate, chelicere, pedialpi, aripile și antenele lipsesc.
Păianjenii posedă, de asemenea, mai multe trăsături care ii disting de alte arahnide. Toți păianjenii
sunt capabili să producă mătase de diferite tipuri, utilizată pentru vânat. Chelicerele celor mai multor
specii conțin glande veninoase, iar veninul elaborat de ele este injectat în pradă sau
inamic[2]. Pedipalpii masculilor sunt specializaț în transferul spermei la femele în timpul
împerecherii [2]. Multe specii de păianjeni prezintă dimorfism sexual, caracterizat prin deosebirile de
dimensiuni și puta[3]. Corpul este acoperit de o cuticulă ce îndeplinește rolul de exoschelet și
protejează păianjenul de deshidratare.
Păianjenii, spre deosebire de insecte, au corpul divizat doar în două regiuni: prosomă (numită și
cefalotorace, corespunde regiunilor cefalice și toracice) și opistosomă (numită și abdomen). Dar sunt
și excepții, păianjenii din familia Archaeidae prezintă prosoma împărțită în două părți unite printr-un
gât alungit. Cu excepția câtorva specii din familia Liphistiidae (numiți păianjeni segmentați),
opistosoma nu este segmentată. Prosoma și opistosoma sunt conectate printr-un pețiol (sau
pedicel), formațiune ce sporește mobilitatea corpului [4].