Exemple din

arhitectură
și concluzii

Stud. Al Aloul Alexandra

1. Rem Koolhaas- Exodus,
1972 Architectural
Association thesis
Exodus se referă la o serie
de 18 desene si colaje, prin
care se propune un
orașîingrădit de ziduri
înalte, sub forma unei fâșii
lungi, ce traversează
țesutul urban al Londrei.
Titlul face o aluzie la
Războiul Rece in Berlinul
de Vest, o zonă
restricționată, văzută ca o
închisoare de dimensiunile
unui metropolis.
2.Ben van Berkel- Mobius House,
Het Gooi, Netherlands, 1993–1998
Dezideratul casei a fost „ o casă ce
ar fi înțeleasă ca o referință a
modernizării limbajului arhitectural”.
Studiul ce a pus bazele conceptului
casei, a fost diagrama Mobius; o
diagramă studiată de
matematicianul August Ferdinand
Mobius.
Dând diagramei calități spațiale,
arhitectul reușește să creeze o casă
ce integrează cu succes in forma sa
structura si circulația. Mai mult, casa
reprezintă forma finală a diagramei
traseelor pe care membrii familiei le
parcurg în casă, în funcție de
activitățile acestora.
3.Ben van Berkel- Muzeul
Mercedes Benz, Stuttgart,
Germany, 2001-2006
Conceptul Casei Mobius a fost
continuat în proiectul Muzeului
Mercedes Benz, unde arhitectul
formulează prin limbajul spațial
al clădirii, o provocare a
simetriei și a orizontalității
etajelor de a crea o multitudine
de scurtături si trasee pe care
sa le parcurgă vizitatorii.
Deși muzeul are o scară mult
mai mare decât cea a Casei
Mobius, efectul său spațial
aduce aminte de cel al casei.
4.Peter Eisenman- House
IV, Falls Village,
Connecticut, 1971
În proiectul House IV, o
gamă restransă de reguli
(rotație, compresiune,
extensie) a fost aplicată
asupra unei game
restranse de elemente
(volum cubic, planuri
verticale, grid). Această
metodă de proiectare
stabilește un set de relații
spațiale în limbajul
arhitectural.
Proiectul casei a fost
primul proiect al lui
Eisenman de arhitectură
diagramatică pură.
5. Kazuyo Sejima- Platform
II House, Kitakoma-gun,
Japan, 1988 -1990
Diagrama configurației
spațiale a casei, reflectă
mai degrabă expresia
deconstructivistă a formei
finale a cladirii.
Forma casei este inițiată de
diagramă, dar este
modelată de factorii externi.
Concluzii:
Termenul de arhitectură diagramatică a fost folosit pentru prima dată de arhitectul japonez Toyo Ito în 1996 într-un text
în care interpretează arhitectura faimoasei Kazuyo Sejima. Verdictul este că puterea și delicatețea arhitecturii lui Kazuyo
Sejima apar din asemănarea strânsă dintre clădirile în sine și desenele care le reprezintă. Aici lucrările de arhitectură se
îmbină cu diagramele, deoarece diagramele care prezintă funcții spațiale sunt transformate în forme spațiale construite.
La câțiva ani după ce Ito a deschis discuția diagramei contemporane, arhitectul Peter Eisenman a publicat o carte
intitulată Diagram Diaries. Cartea este o trecere în revistă a desenelor lui Peter Eisenman care datează din 1970, în care
expune modus operandi de design arhitectural. Eseurile lui Peter Eisenman sunt bogat ilustrate grafic și explică
abordarea diagramatica în arhitecturiă, unde structurile arhitecturale și contextele lor trec sub formă de diagramă.
Astfel, pentru Robert Somol diagrama a devenit sinonimă cu arhitectura și nu doar prin reprezentarea acesteia.
Conform lui Robert Somol, diagrama este o implementare a producției arhitecturale și generarea discursurilor, care
operează între formă și cuvinte, spațiu și limbaj. Aceasta face ca diagrama să fie performativă și nu reprezentativă.
Robert Somol leagă accentul din ce în ce mai mare de teorie și practică arhitecturală pe diagramă și noul mod în care a
fost percepută profesia de arhitect. Somol susține că tehnicile și metodele de bază ale cunoștințelor arhitecturale s-au
schimbat în a doua jumătate a secolului XX, transformându-se de la desen în diagramă. Diagrama a crescut în
importanță în ceea ce se poate numi vârsta informației. Arhitectul se confruntă cu necesitatea de a face selecții, de a
defini prioritățile și de a opta pentru cele mai bune moduri în care să poată folosi selecția. Anterior, informațiile erau
întotdeauna văzute ca o subcategorie, ulterior devenind subiectul propriu-zis.