Eseu Luceafărul

1.Mihai Eminescu face parte din epoca marilor clasici alături de Ion Creanga, Ioan Slavici si Ion
Luca Caragiale .Poetul a publicat opera Luceafărul în anul 1883 în Almanahul Societății Academice
Social-literare "România Jună" din Viena , iar în august 1883 poemul romantic apare în revista
Convorbiri Literare .
2.Considerat poem-sinteză a creației eminesciene ,Luceafărul îmbină elemente epice , lirice și
dramatice, teme și motive romantice. Acestea sunt : condiția omului de geniu, având ca sursa de
inspirație basmul "Fata în gradina de aur" si antiteza romantica , care surprinde diferența dintre
planul terestru și planul cosmic si ipostazele Luceafărului (angelic și demonic) .În plus,
natura ,cosmogonia și inspirația filozofica încadrează poemul în romantism.
3.Tema poemului proiectează problematica geniului în raport cu societatea  ,iubirea și
cunoașterea. În esență, e un monolog liric,  dialogul aducând ideile la un nivel filosofic.
4.Titlul operei este simbolic,el trimite la 2 mituri : mitul romanesc , în care Luceafărul este
ocrotitorul păstorilor,  pământenilor și mitologia greacă unde Hyperion e condamnat la un echilibru
între lumea omului de geniu și cea a pamantenilor. Din punct de vedere etimologic ,substantivul
provine din latinescul "Lucifer", însemnând "Cel ce luceste" .
5.Viziunea romantică a autorului se remarcă în temele operei. Astfel, poemul e o alegorie
despre destinul nefericit al omului de geniu care nu este înțeles de nimeni. Tema timpului apare în
două ipostaze: trecător și etern. Tema folclorului e surprinsă de formula de început specifică
basmului:"A fost o dată ca în povesti,a fost ca niciodată" , iar natura  are rolul de a proteja
sentimentul de iubire . Tema naturii descrie atât spațiul cosmic cât și spațiul terestru , astfel regăsim
în discursul liric mai multe motive romantice: marea , castelul , stelele , cerul , luna ,
soarele ,Luceafărul , codrul , iar visul surprinde spațiul oniric în care cei doi indrăgostiți,  Luceafărul și
fata de împărat,  reușesc să comunice.
6. Lirismul poemului este obiectiv , deoarece apar măști lirice reprezentate de personaje:
Cătălin  e omul obișnuit,  bărbatul îndrăgostit; Cătălina surprinde imaginea muritorului care tânjește
după absolut ; demiurgul e forța superioară iar Hyperion e omul de geniu , în spatele cărora se află e-
ul liric.
7. Din punct de vedere structural , poezia e alcătuită din 98 de strofe și 4 tablouri realizate pe
principiul simetriei și al opoziției : primul și al patrulea tablou sunt simetrice , fiind alcătuite din cele 2
planuri (terestru și cosmic) ; al doilea tablou e numai terestru , iar al treilea este doar cosmic .
8. Tabloul întâi începe cu o formula specifică basmului: "A fost o dată ca-n povești/A fost ca
niciodata" . E prezentată o fată de împărat,  unica la părinți și foarte frumoasă,  idee redată prin
comparația : "Cum e fecioara între sfinți/ și luna între stele" . Fata de împărat se îndrăgostește de
Luceafăr, pe care îl zărește seară de seară de la fereastra camerei sale . Cadrul întâlnirii e unul
romantic, iar spațiul se bazează pe onirism,  întrucât cei 2 se întâlnesc în visul fetei . Fata îi adresează
Luceafărului 2 chemări surprinse prin repetiție: " Cobori în jos , Luceafăr sfânt/Alunecând pe-o
rază/Pătrunde-n casă și în gând/Și viața-mi luminează!" . Astfel, Luceafărul cunoaște 2 metamorfoze :
în prima ipostază este ca un înger, fiind fiul cerului și al mării, iar a doua ipostază  este una demonică ,
este fiul nopții. Luceafărul ii propune fetei sa devină nemuritoare ca și  el  , dar aceasta refuză, 
arătând diferența dintre ei: " Ochiul tău mă-ngheață", "Privirea ta mă arde" . Fata nu poate accede in
lumea superioara a Luceafarului pentru ca nu-l intelege “Eu nu te pot pricepe”. Geniul se sacrifice
pentru iubire chiar daca pentru el viata pe pamant inseamna o clipa.
Tabloul al doilea este o idila prezentand dragoastea dintre doua fiinte pamantene, Cătălin și
Cătălina. Catalin "Viclean copil de casă" este un paharnic de la curtea imparateasca "Băiat din flori si
din pripas", acesta are un caracter nesemnificativ oferindu-i fetei o iubire banala. Iubirea este o
simpla dorinta, care se materializeaza prin saruturi, imbratisari, soapte. Fata ii vorbeste despre
iubirea ei fata de Luceafar, insa este atrasa de dragostea lui Catalin „ Mai nu vrea, mai se lasa”, dar
pentru ca este o iubire pe care o intelege si o simte, o accepta si fuge in lume cu Catalin pentru a uita
de părinți și de iubirea pentru Luceafăr.
Tabloul al 3 lea, dominat de planul cosmic, Luceafarului parcurgand un drum al cunoasterii
spre Demiurg, devenind Hyperion. Acesta ii cere demiurgului să îl dezlege de nemurire pentru a
descifra taina iubirii , precizată prin metafora "O oră de iubire ". Prin intermediul antitezei romantice
este sugerată diferența dintre muritori și nemuritori: omul comun nu își poate controla destinul
deoarece se bazează pe noroc , pe când omul de geniu e capabil sa împlinească idealuri care îl fac
nemuritor:"Noi nu avem nici timp , nici loc / Nici nu cunoaștem moarte" .Ca orice părinte  Demiurgul
ii propune mai multe variante: a filozofului , a împăratului, a cântărețului,  a stăpânului peste mari și
țări,  dar ii spune " Moartea nu se poate".
Tabloul al patrulea incepe cu prezentarea idilei dintre cei doi indragostiti, care isi traiesc
iubirea sub un tei . Natura protejeaza sentimentul de iubire a celor doi, care se afla intr-un cadru de
basm si isi soptesc cuvinte de iubire: “Caci esti iubirea mea dintai”. Fata ii adreseaza Luceafarului a
treia chemare, insa doar pentru a fi steaua sa norocoasa a iubirii sale pentru Catalin. Luceafarul nu
raspunde chemarii fetei, emitand o idee filozofica in ceea ce priveste conditia de muritor, limitata si
supusa timpului: “cercul vostru stramt”. Finalul poemului reprezinta antiteza romantica dintre omul
comun si omul de geniu, acesta din urma ramanand rece, lipsit de sentimente, dar nemuritor.
9.Farmecul  limbajului poetic eminescian se afla în legătură directa cu ideile si sentimentelor
transmise. La nivel morfologic , remarcam interjecții  si verbe la imperativ ce constituie chemările
fetei:"Cobori" "Pătrunde" " Luminează " , iar formele arhaice ale unor verbe accentuează atmosfera
fabuloasa a basmului. La nivelul construcției stilistice întâlnim antiteza dintre planul terestru și cel
cosmic si alegoria pe baza căreia este construit poemul ,redată prin epitete:"Ușor el trece ca pe prag"
,metafore : "Palate de mărgean","Cununi de stele". La nivel prozodic , identificam ritmul iambic , rima
încrucișată și măsura versurilor de 7-8 silabe.
10. În concluzie, Luceafărul este un poem romantic datorită complexității temei timpului, a
motivelor romantice și a temei naturii. De asemenea , se resimte influența filozofiei prin modul în
care e redată condiția nefericită a omului de geniu într-o societate meschină , incapabilă să-i
înțeleagă idealurile.