Sunteți pe pagina 1din 23

20 intrebari/min.

10 corecte
STUDII DE CAZ
Manageri de transport marfă
A. Elemente de drept civil

Conform prevederilor Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe


şosele (CMR), la care România a aderat, care este termenul în care destinatarul mărfii poate consideră
marfa pierdută, fără prezentarea unei dovezi în acest sens ?
R: - destinatarul marfii poate considera marfa pierduta, fara prezentarea unei dovezi in acest sens, cand aceasta nu
a fost eliberata in termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit sau, daca nu a fost convenit un
asemenea termen, in termen de 60 de zile de la primirea marfii de catre transportator.
Conform Convenţiei CMR, care este termenul maxim în care destinatarul mărfii poate să solicite
despăgubiri pentru că marfa primită a fost livrată cu întârziere faţă de termenul stabilit în scrisoarea de
transport tip CMR ?
R: - termenul maxim in care se poate face o reclamatie este de maxim 21 de zile de la data punerii marfii la
dispozitia destinatarului.
Conform prevederilor Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe
şosele (CMR), la care România a aderat, care este termenul maxim în care destinatarul mărfii poate să facă
o reclamaţie că marfa primită, în cazul pierderilor sau avariilor neaparente, nu este în starea descrisă de
scrisoarea de transport tip CMR ?
R: - termenul maxim in care se poate face o reclamatie este de maxim 7 zile, in afara duminicilor si sarbatorilor
legale, de la data eliberarii marfii la destinatie si trebuie indicate natura generala a pierderii sau avariei.
Conform prevederilor Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe
şosele (CMR), la care România a aderat, în care situaţii transportatorul poate să procedeze la vânzarea
mărfii fără să aştepte instrucţiuni de la persoana care are dreptul să dispună asupra ei? (Pentru un răspuns
corect precizaţi minim două astfel de posibile situaţii în care se poate proceda la vânzarea mărfii).
R: - cand natura perisabila a marfii sau starea ei o justifica;
- cand cheltuielile pentru pastrare sunt disproportionate fata de valoarea marfii.
Care pot fi indicaţiile pe care un expeditor le poate menţiona în scrisoare de transport tip CMR în
afară de cele obligatorii ? (Pentru un răspuns corect precizaţi minim patru astfel de indicaţii).
R: - interzicerea transbordarii;
- cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
- termenul convenit in care transportul trebuie sa fie efectuat;
- lista documentelor remise transportatorului.
Care sunt datele pe care trebuie să le conțină în mod obligatoriu scrisoare de transport tip
CMR ? (Pentru un răspuns corect precizaţi minim şase astfel de indicaţii).
R: - locul si data intocmirii sale;
- numele si adresa expeditorului;
- numele si adresa transportatorului;
- numele si adresa destinatarului;
- locul si data primirii marfii si locul prevazut pentru eliberarea acesteia;
- numarul coletelor, marcajele speciale si numerele lor;
- cheltuieli aferente transportului.
În ce condiţii transportatorul care a plătit despăgubiri, conform prevederilor Convenţiei CMR, are
drept de regres, pentru suma plătită, împreună cu dobânzile şi cheltuielile suportate, contra
transportatorilor care au participat la executarea contractului de transport?
R: a) transportatorul prin fapta caruia s-a produs paguba trebuie sa suporte singur despagubirea platita de el sau de
un alt transportator;
b) daca paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai multi transportatori, fiecare dintre ei trebuie sa plateasca o
suma proportionala cu partea sa de raspundere iar daca evaluarea partilor de raspundere este imposibila, fiecare
dintre ei este raspunzator proportional cu partea de remunerare a transportulu care ii revine;
c) daca nu se poate stabili care dintre transportatori raspunde pentru paguba,despagubirea se repartizeaza intre
toti transportatorii, in proportia fixata la litera b.
În conformitate cu prevederile Convenției CMR, expeditorul are dreptul de dispoziţie asupra
mărfii, în special să ceară transportatorului oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru
eliberare sau să elibereze marfa unui alt destinatar decât cel indicat în scrisoarea CMR. Care sunt
condiţiile la care este supus exercițiul dreptului de dispoziţie? (Precizaţi minim două condiţii, pentru un răspuns
corect).
R: Exercitiul dreptului de dispozitie este supus urmatoarelor conditii:
- expeditorul care vrea sa exercite acest drept, trebuie sa prezinte primul exemplar al scrisorii de trasura, pe
care trebuie sa fie inscrise noile instructiuni date transportatorului si sa despagubeasca pe transportator pentru
cheltuielile si prejudiciul pe care le-a antrena executarea acestor instructiuni
- instructiunile nu trebuie niciodata sa aiba ca efect divizarea transportului.
În ce condiţii transportatorul care a plătit despăgubiri, conform prevederilor Convenţiei CMR, are
drept de regres, pentru suma plătită, împreună cu dobânzile şi cheltuielile suportate, contra
transportatorilor care au participat la executarea contractului de transport, dacă nu se poate stabili care
dintre transportatori răspunde pentru pagubă?
R: daca nu se poate stabili care dintre transportatori raspunde pentru paguba,despagubirea se repartizeaza intre
toti transportatorii astfel:
- daca paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai multi transportatori, fiecare dintre ei trebuie sa plateasca o
suma proportionala cu partea sa de raspundere iar daca evaluarea partilor de raspundere este imposibila, fiecare
dintre ei este raspunzator proportional cu partea de remunerare a transportulu care ii revine;
Dizolvarea și lichidarea operatorului de transport care funcționează ca o societate comercială pe
acțiuni(SA) presupune parcurgerea următoarelor etape: dizolvarea, lichidarea și radierea. Menționați,
pentru un răspuns corect, patru cazuri în care tribunalul poate pronunța dizolvarea societății la solicitarea
oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului.
R: - societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
- acţionarii/asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reşedinţa cunoscută;
- nu mai sunt îndeplinite condiţiile referitoare la sediul social,
- a încetat activitatea societăţii sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară,
- societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii;
În cazul în care operatorul de transport întârzie să livreze marfa la timpul convenit prin scrisoarea
de transport tip CMR, dacă cel în drept face dovada că din această întârziere a rezultat un prejudiciu,
transportatorul este obligat să plătească daune. Care este valoarea maximă a acestora?
R: Transportatorul este tinut sa plateasca daune care nu pot depasi pretul transportului. O despagubire mai mare
nu poate fi pretinsa decit in caz de declarare a valorii marfii sau de declarare de interes special la predare;
Conform prevederilor Convenţiei referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe
şosele (CMR), în ce situaţii transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea sau avaria rezultă
din riscurile particulare inerente uneia din următoarele fapte: manipularea, încărcarea, stivuirea sau
descărcarea mărfii? (Pentru un răspuns corect precizaţi minim trei astfel de situaţii).
R: - manipularea, incarcarea, stivuirea sau descarcarea marfii de catre expeditor sau destinatar sau de catre
persoane care actioneaza in contul expeditorului sau al destinatarului
-transportul de animale vii
-insuficienta sau imperfectiunea marcajelor sau numerelor coletelor
Care sunt indicațiile obligatorii pe care trebuie să le conțină scrisoarea de transport tip CMR pentru
care expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile și daunele pricinuite transportatorului din cauza
inactivității sau insuficienței lor?
R: - numele si adresa expeditorului;
- locul si data primirii marfii si locul prevazut pentru eliberarea acesteia.
- numele si adresa destinatarului;
- denumirea curenta a naturii marfii si felul ambalajului, iar pentru marfurile periculoase, denumirea lor general
recunoscuta;
- numarul coletelor, marcajele speciale si numerele lor;
- greutatea bruta sau cantitatea altfel exrpimata a marfii;
- instructiunile necesare pentru formalitatile de vama si altele;
În conformitate cu prevederile din Convenția CMR, care sunt obligațiile expeditorului?
R: - sa predea bunurile ce trebuiesc transportate si a documentelor de transport;
- sa ambaleze bunurile ce urmeaza a fi transportate;
- sa intocmeasca scrisoarea de transport CMR in trei exemplare originale, semnate de expeditor si transportator
pentru fiecare vehicul folosit sau ficare marfa sau lot de marfa.
- sa achite contra valoarea transportului, cand s-a convenit acest lucru.
În conformitate cu prevederile din Convenția CMR, care sunt răspunderile expeditorului?
R: - Expeditorul raspunde pentru toate cheltuielile si daunele pricinuite transportatorului din cauza inezactitatii
sau insuficientei datelor obligatorii sau suplimentare din scrisoarea CMR:
- Expeditorul este raspunzator fata de transportator pentru daunele pricinuite persoanelor, materialului sau
altor marfuri, pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului marfii, in afara de cazul in care aceasta a
fost cunoscuta de transportator.
În conformitate cu prevederile din Convenția CMR, care sunt obligațiile transportatorului?
R: Principala obligatie este cea de a efectua transportul. La
primirea marfii, transportatorul este obligat sa verifice:
a) exactitatea mentiunilor din scrisoarea de trasura referitoare la numarul de colete, cit si la marcajul si la
numerele lor;
b) starea aparenta a marfii si a ambalajului ei.
În conformitate cu prevederile din Convenția CMR, care sunt răspunderile transportatorului?
R: Transportatorul este raspunzator pentru pierderea totala sau partiala sau pentru avarie, produse intre momentul
primirii marfii si cel al eliberarii acesteia, cit si pentru intarzierea in eliberare.
În conformitate cu prevederile din Convenția CMR, care sunt obligațiile destinatarului?
R: Destinatarul este obligat:
Dupa sosirea marfii la locul prevazut pentru eliberarea, destinatarul are dreptul de a cere ca al doilea
exemplar al scrisorii de trasura sa-i remis si ca marfa sa-i fie eliberata contra unei dovezi de primire. Daca
pierderea marfii este stabilita sau daca marfa nu a sosit la expirarea termenului , destinatarul este autorizat sa
pretinda in numele sau de la transportator drepturile care rezulta din contractul de transport.
Destinatarul este obligat sa plateasca creantele care rezulta din scrisoarea de transport si sa verifice
conformitatea starii acesteia cu mentiunile din scrisoarea de transport.
În conformitate cu prevederile din Convenția CMR, care sunt răspunderile destinatarului?
R: Daca destinatarul a primit marfa fara sa fi constatat starea ei in contradictoriu cu transportatorul sau daca cel
mai tirziu in momentul eliberarii, cind este vorba de pierderi ori avarii aparente, sau in termen de 7 zile de la data
eliberarii, in afara de duminici si sarbatori legale, cind este vorba de pierderi sau avarii neaparente, nu a facut
rezerve transportatorului, indicind natura generala a pierderii sau avariei, se prezuma, pina la proba contrarie, ca a
primit marfa in starea descrisa in scrisoare de trasura. Rezervele aratate mai sus trebuie sa fie facute in scris daca
este vorba de pierderi sau de avarii neaparente.
Destinatarul raspunde de integritatea marfii pe parcursul de la locul de descarcare la locul de depozitare
Operatorul de transport poate efectua operatiuni de cabotaj conform prevederilor din
Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 daca poate sa prezinte dovezi clare privind transportul international pe
care il are pe aceasta ca destinatie si privind fiecare din operatiunile consecutive desfasurate. Ce elemente
trebuie sa contina aceste probe pentru fiecare operatiune?
R: Probele menţionate la primul paragraf cuprind următoarele elemente pentru fiecare operaţiune:
(a) numele, adresa şi semnătura expeditorului;
(b) numele, adresa şi semnătura operatorului de transport rutier de mărfuri;
(c) numele şi adresa destinatarului, precum şi semnătura acestuia şi data livrării, odată ce mărfurile au fost livrate;
(d) locul și data preluării mărfurilor și locul prevăzut pentru livrare;
(e) descrierea curentă a naturii mărfii şi modul de ambalare, precum şi, în cazul mărfurilor periculoase, descrierea
general recunoscută a acestora şi numărul de colete, marcajele specifice şi numerele acestora;
(f) greutatea brută a mărfurilor sau cantitatea de mărfuri altfel exprimată;
(g) numerele de înmatriculare ale autovehiculului și remorcii.

B. Elemente de drept comercial

Dizolvarea și lichidare operatorului de transport care funcționează ca o societate comercială cu


răspundere limitată(SRL) presupune parcurgerea următoarelor etape: dizolvarea, lichidarea și radierea.
Menționați, pentru un răspuns corect, patru anumite operații care declanșează și pregătesc încetarea
existentei societății comerciale.
R: - laborarea hotararii de catre Adunarea generala a asociatiilor si depunerae cererii de inregistrare a
documentelor la ONRC;
- se publica in MO hotararea de dizolvare si se numeste lichidatorul;
- se intocmeste si se depune la ONRC situatia financiara de lichidare si de repartizare a activului;
- se solicita radierea prin depunerea cererii de radiere impreuna cu situatia financiara de lichidare si cu
certificatul fiscal din care sa rezulte ca societatea nu are obligatii restante la bugetul central sau local.
În vederea desfășurării de activități cu scop lucrativ, persoanele fizice și persoanele juridice se pot
asocia și pot constitui societăți comerciale, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Înainte de
constituirea dosarului de înființare sunt necesare unele activități preliminare. (Pentru un răspuns corect
precizați minim patru activități preliminare și enumerați patru tipuri de societăți comerciale).
R: Viitorii asociati/ actionari trebuie sa aleaga, de comun acord: -
rezervarea denumirii la registrul comertului,
- intocmirea actului constitutiv si numirea administratorului;
- forma juridica a societatii;
- sediul social;
- obiectul de activitate; capitalul social;
Societatile comerciale se vor constitui in una dintre urmatoarele forme:
- societate in nume colectiv (SNC);
- societate in comandita simpla;
- societate pe actiuni (SA);
- societate in comandita pe actiuni
- societate cu raspundere limitata (SRL).
Operatorul de transport este o societate cu răspundere limitată(SRL) și are obligația de a deține o
serie de registre în funcție de forma de organizare juridică. Pentru un răspuns corect precizați minim
patru registre, în afară de registrul asociaților care au constituit SRL-ul.
R: - Registrul unic de control,
- Registrul de evidenta fiscala;
- Registrul de evidenta a salariatiilor (REVISAL);
- Registrul jurnal;
- Registrul de inventar.
Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un agent economic pentru a fi considerat
comerciant?
R: pentru a fi considerat comerciant, un agent economic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să facă acte de comerţ,
- să realizeze asemenea acte în mod obişnuit, ceea ce implică repetabilitatea operaţiunilor respective;
- să transforme realizarea actelor respective în profesia sa de bază sau accesorie;
- 4să acţioneze în numele său personal.
Care sunt incapacitățile, prevăzute de legislația națională, care determină restricții referitoare la
persoanele care efectuează și desfășoară o activitate de comerț?(Pentru un răspuns corect precizați cel
puțin situați care generează incapacități pentru anumite persoane).
R: Nu au voie sa faca comert:
- persoanele condamnate pentru crime sau delicte contra onestitatii si bunavointei;
- cele condamnate pentru delicte fiscale sau economice;
- persoanele care au suferit anumite interdictii judiciare datorita faptului ca s-au dovedit a fi foarte risipitori sau
ca fac parte din rindul persoanelor atinse de alienare mintala;
- minorii.
Care sunt incompatibilitățile, prevăzute de legislația națională, care stipulează imposibilitatea
exercitării actelor de comerț, concomitent cu anumite profesii?(Pentru un răspuns corect precizați cel
puțin trei profesii incompatibile cu actele de comerț).
R: legislatia stipuleaza ca exercitarea comertului este incompatibila cu realizare concomitenta a unor profesii, cum
ar fi cea de avocat, magistrat, notar, functionar public, militar.
Conform modului de organizare a actelor de comerț, statul poate stabili branșe sau sectoare de
comerț care sunt interzise întreprinzătorilor particulari, respectiv poate instituii monopolul de stat, pentru
anumite activități. Menționați două activități care pot fi încadrate ca monopol de stat.
R: - fabricarea si comercializarea armamentului, munitiei si explozibililor;
- producerea si comercializarea de stupefiante sau medicamente care contin stupefiante;
- producerea de emisiuni de marci postale sau timbre fiscale.
Menționați, dintre prerogativele comerciantului, cel puțin două care fac referire la posibilitatea de
a beneficia de măsuri speciale cu privire la urmărirea contractelor comerciale.
R: - dreptul de a fi ales si a alege in cadrul Camerelor de Comert;
- posibilitatea de a beneficia de masuri speciale cu privire la urmarirea contractelor comerciale si a altor acte
care privesc activitatea comerciala,
- dreptul de a contesta anumite hotarari care i se par neconforme cu realitatea si de a aduce probe in acest sens,
- dreptul de a acorda sau primi imprumuturi comerciale
Care sunt activitățile vizate de procedura falimentului?(Pentru un răspuns corect precizați minim
trei activități).
R: - inventarierea averii debitorului;
- efectuarea lichidarii bunurilor din averea debitorului;
- distribuirea sumelor realizate in urma lichidarii catre creditori
- provizionarea unor sume de bani;
- raportul final al lichidarii.

C. Elemente de drept social

Cum se consideră perioada de timp necesară conducătorului auto pentru a se deplasa la locul de
îmbarcare într-un vehicul care intră în domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 sau
pentru a se întoarce din acel loc, atunci când acesta nu se află la locul de reşedinţă al conducătorului auto,
nici la sediul angajatorului unde se află locul normal de staţionare al conducătorului auto, ce obligaţie are
acesta şi de când decurgea aceasta, dacă vehiculul este dotat cu aparat tahograf digital?
R: - alta munca. Conducatorul auto are obligatia sa o inregistreze de la ultima perioada de repaus zilnic sau
saptamanal. Inregistrarea se face manual pe un imprimat scos, sau cu ajutorul functiei de introducere manuala de
date oferita de aparatul de inregistrare.
In ce conditii, in conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 561/2006, un conducator auto
care efectueaza un transport international de marfa poate efectua repausul intr-un vehicul rutier, pe care
acesta il conduce? (Pentru un raspuns corect precizati, de asemenea, care sunt tipurile de repaus ce sunt
permise a se efectua intr-un vehicul rutier, intr-o astfel de situatie).
R: În cazul în care un conducător solicită acest lucru, perioadele de repaus zilnic şi perioadele de repaus săptămânal
reduse departe de baza de staţionare a vehiculului pot fi efectuate la bordul vehiculului, cu condiţia ca acesta să fie
dotat cu cabină de dormit corespunzătoare şi să fie în staţionare.
- o durată de repaus zilnic de minimum 11 ore, care poate fi redusă la 9 ore, dar nu mai mult de trei ori între
oricare 2 perioade de odihnă săptămânală;
Cum se consideră perioada de timp necesara conducătorului auto ce conduce un vehicul care nu
intră în domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006, pentru a se deplasa la locul de
îmbarcare într-un vehicul care intră în domeniul de aplicare a acestui regulament sau pentru a se întoarce
din acel loc, atunci când acesta nu se află nici la locul de reşedinţă al conducătorului auto, nici la sediul
angajatorului unde se află locul normal de staţionare al conducătorului auto, ce obligaţie are acesta şi de
când decurgea aceasta, dacă vehiculul este dotat cu aparat tahograf analog?
R: - alta munca. Conducatorul auto are obligatia sa o inregistreze de la ultima perioada de repaus zilnic sau
saptamanal. Inregistrarea se face manual pe verso foii de inregistrare in caroiajul special;
Care ar fi o formă de manifestare a concurenţei neloiale în domeniul legislaţiei sociale ?
R: - nerespectarea regulilor privind perioadele de coducere, pauza si odihna ale conducatorilor auto;
- remunerarea conducatorilor auto in functie de km parcursi sau cantitatea de marfa transportata.
Aveţi de efectuat un transport internaţional de marfă cu destinaţia Edinburgh – Scoţia, cu un
vehicul condus în echipaj. Art. 9 din Regulamentului (CE) nr. 561/2006, prevede că prin derogare de la
articolul 8, atunci când un conducător auto însoțește un vehicul transportat cu feribotul sau cu trenul și
efectuează în același timp o perioadă de repaus zilnic normală, această perioadă poate fi întreruptă de două
ori cel mult de alte activități a căror durată nu depășește o oră, cu condiţia ca pe parcursul acestei perioade
de repaus zilnic normală, conducătorul auto are acces la o cușetă. Având în vedere cele de mai sus precizaţi
care este durata odihnei zilnice pe care trebuie luată de către cei doi conducători auto, într-un interval de 30
de ore, ca să beneficieze de prevederea enunţată anterior?
R: In situatia aceasta timpul de repaus zilnic normal este de minim 11 ore;
În conformitate cu prevederile HGR nr. 38/2008, timpul de muncă al lucrătorului mobil este definit
ca perioada de la începutul până la sfârşitul timpului de lucru, în cursul căreia lucrătorul mobil se află la
postul său de lucru, la dispoziţia angajatorului şi în exerciţiul funcţiilor sau activităţilor sale. Precizaţi
minim trei componente ale perioadei dedicate activităţilor de transport rutier ?
R: - conducerea autovehiculului;
- incarcarea si descarcarea autovehiculului;
- curatenia si intretinerea tehnica a vehiculului.
- orice activitate care presupne verificarea vehiculului pentru siguranta transportului.
- toate celelalte activitãţi vizând asigurarea siguranţei vehiculului, a încãrcãturii sale şi a pasagerilor;
Pentru a da posibilitatea vehiculului să ajungă la un loc de oprire corespunzător, conducătorul auto
poate deroga de la articolele 6 – 9 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 în măsura necesară pentru a se
garanta siguranţa persoanelor, a vehiculului sau a încărcăturii, cu condiţia de a nu se periclita siguranţa
rutieră. Ce obligaţie are conducătorul auto într-o astfel de situaţie?
R: Conducatorul auto trebuie sa indice manual natura si cauza derogarii in foaia de inregistrare sau pe un
imprimat scos din aparatul de inregistrare sau in registrul sau de sarcini, pana la locul de oprire corespunzator.
În ce condiţii, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 561/2006, un conducător auto
care fectuează un transport internaţional de marfă poate efectua repausul într-un vehiculul rutier, pe care
acesta îl conduce? Pentru un răspuns corect precizaţi, de asemenea, care sunt tipurile de repaus ce sunt
permise a se efectua într-un vehicul rutier?
R: Conducatorul auto poate efectua perioada de repaus zilnic si perioada de repaus saptamanal redusa in vehicul
daca acesta este stationat si dotat cu cabina de dorrmit corespunzatoare.
În ce condiții perioada de timp necesară conducătorului auto pentru a se deplasa la locul de
îmbarcare sau pentru a se întoarce din acel loc, atunci când acesta nu se află la locul de reşedinţă a
conducătorului auto, nici la sediul angajatorului unde se află locul normal de staţionare al
conducătorului auto poate fi considerată repaus sau pauză ?
R: Aceasta perioada se considera repaus sau pauza doar in cazul in care conducatorul auto se afla pe un
feribot sau in tren si are acces la o cuseta.
Cu ocazia unui control în trafic cartela (cardul) tahograf al unuia dintre conducătorii auto angajați la
operatorul de transport rutier este reținută de organul de control. Indicați două fapte care pot atrage reținerea
cartelei (cardulului) tahograf utilizat de către conducătorul auto în momentul controlului ?
R: cartela nu apartine conducatorului auto, este declarata pierduta sau furata sau a fost obtinuta cu declaratii sau
documente false;
Aveţi de efectuat o cursă de la Brașov la Roma cu unul dintre autocamioane. Distanţa între
aceste două oraşe este de 2400 km. Se utilizează un conducător auto, iar plecarea din Brașov este luni la
ora 07:30. În ce zi şi la ce oră se poate ajunge în cel mai scurt timp la Roma cu respectarea prevederilor
Regulamentului (CE) nr. 561/2006 dacă se utilizează un singur conducător auto şi viteza medie de
deplasare este de 60 km/h. (Justificaţi răspunsul prin desfăşurarea cursei).

R: 2400 km : 60 km/h = 40 ore de conducere efectiva

Ziua Conducere Pauza Odihna


I 9 ore 45 min. 9 ore Pentru parcurgerea traseului sunt necesare :
II 9 ore 45 min. 9 ore 40 ore conducere;
III 9 ore 45 min. 9 ore 3 ore de pauza;
IV 9 ore 45 min. 11 ore 38 ore de odihna;
V 4 ore - - Total 81 ore -
Total 40 ore 3 ore 38 ore 72 ore ( care reprezinta 3 zile a 24 ore)
9 ore
adica trei zile a 24 ore (72 ore) + 9 ore
Plecare luni ora 07:30, marti 07:30 o zi, miercuri 07:30 doua zile, joi 07:30 trei zile la care se mai adauga 9 ore
= joi 16:30 sosire.

Aveţi de efectuat o cursă Giurgiu – Wiesbaden(Germania) cu unul dintre autocamioane. Distanţa


între aceste două oraşe este de 1850 km, utilizaţi un singur conducător auto, iar plecarea din Giurgiu este
luni la ora 10:00. În ce zi şi la ce oră se poate ajunge în cel mai scurt timp la cu respectarea prevederilor
Regulamentului CE nr. 561/2006 dacă viteza medie de deplasare este de 50 km/h? (Justificaţi răspunsul
prin desfăşurarea cursei).
R: 1850 km : 50 km/h = 37 ore de conducere efectiva

Ziua Conducere Pauza Odihna Pentru parcurgerea traseului sunt necesare :


I 9 ore 45 min. 9 ore 37 ore conducere;
II 9 ore 45 min. 9 ore 3:45 ore de pauza;
III 9 ore 45 min. 9 ore 27 ore de odihna;
IV 10 ore 90 min. - Total 67:45 ore -
Total 37 ore 3:45 ore 27 ore 48 ore ( care reprezinta 2 zile a 24 ore)
19:45 ore
adica doua zile a 24 ore (48 ore) + 19 ore si 45min.
Plecare luni ora 10:00, marti 10:00 o zi, miercuri 10:00 doua zile, la care se adauga 19 ore si 45 min. = joi
05:45 sosire.
Aveţi de efectuat o cursă București – Roma cu unul dintre autocamioane, distanţa între aceste
localităţi fiind de 2760 km. În ce zi şi la ce oră se poate ajunge în cel mai scurt timp la Roma respectând
prevederilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006 dacă utilizaţi un singur conducător auto, plecarea din
București este luni la ora 05:30, iară viteza medie de deplasare este de 60 km/h. (Justificaţi răspunsul
prin desfăşurarea cursei).

R: 2760 km : 60 km/h = 46 ore de conducere efectiva

Ziua Conducere Pauza Odihna Pentru parcurgerea traseului sunt necesare :


I 9 ore 45 min. 9 ore 46 ore conducere;
II 9 ore 45 min. 9 ore 4:30 ore de pauza;
III 9 ore 45 min. 9 ore 38 ore de odihna;
IV 9 ore 45 min. 11 ore Total 88:30 ore -
V 10 ore 90 min. - 72 ore ( care reprezinta 3 zile a 24 ore)
Total 46 ore 4:30 ore 38 ore 16:30 ore
adica trei zile a 24 ore (72 ore) + 16 ore si 30 min.

Plecare luni ora 05:30, marti 05:30 o zi, miercuri 05:30 doua zile, joi 05:30 trei zile la care se mai adauga 16
ore si 30 min. = joi 22:00 sosire.
Aveţi de efectuat o cursă București – Roma cu unul dintre autocamioane, distanţa între aceste
localităţi fiind de 2760 km. În ce zi şi la ce oră se poate ajunge în cel mai scurt timp la Roma respectând
prevederilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006 dacă utilizaţi un singur conducător auto, plecarea din
București este luni la ora 06:30, iară viteza medie de deplasare este de 60 km/h. (Justificaţi răspunsul
prin desfăşurarea cursei).
R: 2760 km : 60 km/h = 46 ore de conducere efectiva

Ziua Conducere Pauza Odihna Pentru parcurgerea traseului sunt necesare :


I 9 ore 45 min. 9 ore 46 ore conducere;
II 9 ore 45 min. 9 ore 4:30 ore de pauza;
III 9 ore 45 min. 9 ore 38 ore de odihna;
IV 9 ore 45 min. 11 ore Total 88:30 ore -
V 10 ore 90 min. - 72 ore ( care reprezinta 3 zile a 24 ore)
Total 46 ore 4:30 ore 38 ore 16:30 ore
adica trei zile a 24 ore (72 ore) + 16 ore si 30 min.
Plecare luni ora 06:30, marti 06:30 o zi, miercuri 06:30 doua zile, joi 06:30 trei zile la care se mai adauga 16
ore si 30 min. = joi 23:00 sosire.
Conform prevederilor din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 un conducător auto înregistrează ca
altă muncă orice activitate, cu excepția conducerii autovehiculului, definită ca timp de lucru la art. 3 lit.
(a) din Directiva 2002/15/CE, inclusiv orice activitate desfășurată pentru același sau un alt angajator din
sectorul transportului sau alt sector, precum și orice perioadă petrecută pentru conducerea unui vehicul
utilizat pentru operațiuni comerciale care nu intră în domeniul de aplicare al acestui regulament. În ce
mod poate un conducătorul auto face această înregistrare în situația în care acesta urmează să conduce
una din autocisternele utilizate de către operatorul de transport conform datelor menționate anterior?
(Pentru un răspuns corect precizați cel puțin două moduri în care se poate face această înregistrare). Obs.
Se va lua în calcul faptul că vehiculul respectiv este echipat cu tahograf digital.
R: Inregistrarea se face manual pe un imprimat scos, sau cu ajutorul functiei de introducere manuala de date
oferita de aparatul de inregistrare.

D. Elemente de drept fiscal

Conform prevederilor OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere
pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, în ce condiții
rovigneta își menține valabilitatea în cazul schimbării numărului de înmatriculare al vehiculului?
R: - rovigneta isi mentine valabilitatea doar daca schimbarea numarului de inmatriculare a fost adusa la cunostinta
printr-un document scris la CNADNR
În ce situații se consideră îndeplinită condiția de a nu înregistra obligaţii fiscale restante la bugetul
general consolidat de către operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize? Pentru un
răspuns corect precizați două situații în care se consideră îndeplinită condiția de a nu înregistra obligaţii
fiscale restante la bugetul general consolidat.
R: 1. operatorul economic are depuse la organul fiscal deconturi cu suma negativă de TVA cu opţiune de
rambursare şi/sau cereri de restituire, iar suma obligaţiilor de plată este mai mică sau egală cu suma de
rambursat/restituit;
2. în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent din cadrul Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală operatorul economic are înscrise obligaţii de plată, iar conform certificatului acestea
sunt mai mici sau egale cu sumele certe, lichide şi exigibile pe care acesta le are de încasat de la autorităţile
contractante;
In ce conditii, in conformitate cu prevederile din Codul fiscal valabil in 2016, transportul rutier de
marfuri este supus unui nivel al accizelor diferentiat prin diminuarea nivelului standard prevazut pentru
motorina utilizata drept carburant pentru motor?
R: In conditiile in care se efectueaza transport de marfuri contra cost sau in cont propriu cu autovehicule sau
ansamblu de vehicule articulate destinate exclusiv transportului de marfuri si cu o greutate maxima autorizata
de cel putin 7,5 tone.
Ce reprezintă TVA(taxa pe valoare adăugată) în conformitate cu prevederile din Codul fiscal
al României, valabil în anul 2016?
R: TVA este un impozit indirect datorat la bugetul statului suportat de consumatorul final al
bunului/serviciului respectiv si care este colectat conform prevederilor Codului Fiscal.
Care sunt elementele specifice ale TVA(taxa pe valoare adăugată) în conformitate cu prevederile
din Codul fiscal al României, valabil în anul 2016?
R: denumirea impozitului, persoanele impozabile, materia impozabila, sfera de cuprindere, suportatorul
impozitului, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota de impozit, calculul, platitorii, termenul de
plata , sannctiuni fiscale.
Care sunt elementele care nu sunt cuprinse în baza de calcul a TVA(taxa pe valoare adăugată)
în conformitate cu prevederile din Codul fiscal al României, valabil în anul 2016?
R: - rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct clienţilor la
data exigibilităţii taxei;
- sumele reprezentând daune-interese, penalizările;
- dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;
- valoarea ambalajelor care circulă între furnizori şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
- sumele achitate de furnizor sau prestator, în numele şi în contul clientului, şi care apoi se decontează
acestuia, precum şi sumele încasate în numele şi în contul unei alte persoane.
- toate taxele sau alte sume care sunt impuse consumatorului final de autoritatile publice locale
prin inhtermediul furnizorilor sau prestatorilor.
Când se calculează TVA (taxa pe valoare adăugată) în conformitate cu prevederile din Codul fiscal
al României, valabil în anul 2016?
R: - in momentul livrarii bunurilor si a prestarii serviciilor atunci cand taxa se stabileste de furnizor;
- in momentul achizitii bunurilor atunci cand se aplica taxarea inversa cand taxa se stabileste de cumparator;
- in momentul vamuirii bunurilor, iar calculul texei cade in sarcina organelor vamale.
Care este termenul scadent de plată al TVA(taxa pe valoare adăugată), respectiv când acesta
trebuie achitat la bugetul statului, în conformitate cu prevederile din Codul fiscal al României, valabil
în anul 2016?
R: termenul scadent de plata a TVA este 25 a lunii urmatoare celei pentru care se calculeaza. In cazul
microintreprinderilor plata TVA se poate realiza trimestrial. In cazul in care ultima zi de plata cade intr-o
zi nelucratoare majorarile de intarziere se calculeaza dupa prima zi lucratoare care urmeaza.
Precizați două tehnici utilizate pentru stabilirea bazei de impozitare a (taxa pe valoare adăugată)
în conformitate cu prevederile din Codul fiscal al României, valabil în anul 2016?
R: - stabilirea prin estimare a bazei de impunere;
- stabilirea pe baza decontului de taxa pe valoare adaugata, pe baza declaratiei 300.
Impozitarea vehiculelor este un instrument economico-financiar prin care se promovează vehicule
cu grad redus de poluare, în măsura în care se creează avantaje pentru înscrierea și menținerea în circulați
a acestor vehicule. Dați cel puțin două exemple de categorii de vehicule cărora li se poate aplica impozit
anual diferențiat?
R: pentru autovehiculele actionate electri nu se plateste impozit iar pentru cele hibrid impozitul se reduce
cu minimum 50%.
Statele membre ale Uniunii Europene pot stabili taxe de utilizarea infrastructurii rutiere în
diverse forme. Care sunt cele două tipuri de taxe pentru utilizarea infrastructurii rutiere din România?
R: Pot fi platite taxe de utilizare si de trecere.
Pentru care venituri au obligativitatea plății impozitului, persoane fizice rezidente care
au domiciliul în România?
R: venituri din salarii, din activitati independente , activitati liber-profesioniste, drepturile de proprietate
intelectuala, din chirii, din pensii, din activitati agricole, din premii, din investitii,
Pentru care venituri au obligativitatea plății impozitului, persoane fizice rezidente care nu
au domiciliul în România?
R: In cazul persoanelor fizice rezidente, care nu au domiciliul in Romania se impoziteaza veniturile obtinute
din orice sursa, atat din Romania cat si din afara Romaniei, incepand cu data de la care acestea devin rezidenti
in Romania.
Pentru ce activități desfășurate de către persoanele fizice nerezidente trebuie plătit impozitul
pe veniturile realizate?
- activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România;
- activități dependente în România;
- activități independente în România;
Enumerați patru categorii de venituri supuse impozitării din categoria veniturilor în bani, cât și
din echivalentul în lei al veniturilor în natură?
R: - venituri din salarii și asimilate salariilor, din cedarea folosinței bunurilor, din pensii, din activități agricole,
silvicultură și piscicultură, din premii și din jocuri de noroc, din transferul proprietăților imobiliare,
In ce conditii, in conformitate cu prevederile din HG nr. 537/2014 privind conditiile, procedura si
termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentand diferenta dintre nivelul standard al
accizelor si nielul accizelor diferentiat pentru motorina utilizata drept combustibil pentru motor,
transportul rutier de marfuri este supus unui nivel al accizelor diferentiat prin diminuarea nivelului
standard prevazut pentru motorina utilizata drept carburant pentru motor?
Transportul rutier de marfuri in cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule
articulate destinate exclusive transportului rutier de marfuri si cu o greutate bruta maxima autorizata de celputin
7,5 tone
Cine contribuie în România la bugetul asigurărilor sociale, la fondul de sănătate, la fondul pentru
șomaj și la bugetul de stat?
R: a) cetățenii români, cetățenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau
reședința în România, precum și cetățenii români, cetățenii altor state sau apatrizii care nu au domiciliul sau
reședința în România în condițiile prevăzute de legislația europeană aplicabilă în domeniul securității
sociale, precum și în acordurile privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
b) persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.
c) instituţiile publice care calculează, reţin, plătesc şi după caz, suportă, potrivit prevederilor legale, contribuţii
sociale obligatorii, în numele asiguratului,
Dați două exemple de modalități de plata taxelor de utilizare a infrastructurii rutiere, din afara
României, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și explicați cum se face
verificarea plății taxelor?
R: - taxa in functie de distanta parcursa in km (Italia);
- taxa in functie de distanta parcursa, numarul de axe, masa maxima autorizata (Franta);
- taxa in functie de durata de utilizare (1 zi, 7 zile, o luna Slovacia)
Verificarea se face cu camere video care identifica numarul de inmatriculare si plata se poate face online, sau
la punctele de vanzare.

E. Gestiunea comercială și financiară a întreprinderii

Ce reprezintă bilanţul contabil al unei societăţi?


R: Bilantul contabil este o situatie financiara care prezinta situatia activelor, pasivelor si capitalirilor proprii a
unei societati comerciale, la un moment dat.
Importanta bilantului contabil deriva din functiile pe care acesta le indeplinesta: functia de
generalizare a datelor contabilitatii, functia de cunoastere a mersului activitatii economico-financiare,
functia previzionala. Ce se intelege prin functia de generalizare a datelor contabilitatii?
R: gruparea datelor dispersate ale contabilitatii curente intr-un numar restrans de indicatori pentru o imagine de
ansamblu a situatiei economico-financiare.
Ce reprezintă contul de profit şi pierderi al unui operator de transport rutier ?
R: - este o evidenta a veniturilor realizate si a cheltuielilor efectuate in cursul unui exercitiu financiar, rezultand profit
daca veniturile sunt mai mari decat cheltuielile sau pierderi daca cheltuielile sunt mai mari decat veniturile;
Condiţia de capacitate financiară are rolul de a arăta că în momentul actual, cu toate rezultatele
înregistrate de societate în urma desfăşurării activităţii (inclusiv rezultatul reportat şi rezultatul
exerciţiului financiar), societatea dispune de resurse financiare pentru a îşi desfăşura activitatea în condiţii
de continuitate, şi nu există riscul de a intra în insolvabilitate. Ce elemente din Bilanţ sunt incluse la
calculul capacităţii financiare ? (Se vor enumera cel puţin cinci elemente pentru un răspuns corect).
R: - aporturi de capital, prime de capital, rezerve, rezerve din reevaluare, rezultatul reportat, rezultatul
exercitiului financiar.
În conformitate cu prevederile referitoare la condițiile de livrare a mărfurilor (INCOTERMS 2010)
în situația în care expeditorul menționează pe scrisoarea de transport CMR, condiția de livrare DDP
(Delivered Duty Paid) în ce moment își îndeplinește vânzătorul obligația de livrare a mărfurilor și cine
răspunde de riscurile de pierdere sau de deteriorare a mărfii, precum și orice alte cheltuieli suplimentare
cauzate de evenimente care au avut loc după ce marfa a fost predată operatorului de transport rutier ?
R: Vanzatorul isi indeplineste obligatia de livrare in momentul in care marfa a fost pusa la dispozitia
cumparatorului, la locul cuvenit din tara importatoare. Vanzatorul trebuie sa suporte toate cheltuielile si riscurile
legate de aducerea marfii, iclusiv taxele vamale, alte taxe de import, costuri si riscuri de indeplinire a
formalitatilor vamale.
În conformitate cu prevederile referitoare la condițiile de livrare a mărfurilor (INCOTERMS 2010)
în situația în care expeditorul menționează pe scrisoarea de transport CMR, condiția de livrare EXW (EX
WORS) în ce moment își îndeplinește vânzătorul obligația de livrare a mărfurilor și cine răspunde de
riscurile de pierdere sau de deteriorare a mărfii la încărcarea în vehiculul de transport, inclusiv plata
transportului și costul asigurării, precum și orice alte cheltuieli suplimentare cauzate de evenimente care
au avut loc după ce marfa a fost predată operatorului de transport rutier ?
R: Vanzatorul indeplineste obligatia de livrare in momentul in care produsul iese pe poarta fabricii. Produsul si
riscurile se transfera cumparatorului, inclusiv plata transportului si costul asigurarii de la poarta fabricii
vanzatorului.
În conformitate cu prevederile referitoare la condițiile de livrare a mărfurilor (INCOTERMS 2010)
în situația în care expeditorul menționează pe scrisoarea de transport CMR, condiția de livrare CPT
(Carriage Paid To) în ce moment riscurile de pierdere sau de deteriorare a mărfii, precum și orice alte
cheltuieli suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc după ce marfa a fost predată operatorului
de transport rutier trec de la vânzător la cumpărător ?
R: Riscurile trec de la vanzator la cumparator in momentul in care marfa a fost predata carausului. Daca sunt
mai multi carausi riscurile trec dupa ce marfa a fost predata primului caraus.
În conformitate cu prevederile referitoare la condițiile de livrare a mărfurilor (INCOTERMS 2010)
în situația în care expeditorul menționează pe scrisoarea de transport CMR, condiția de livrare CIP
(Carriage and Insurance Paid) în ce moment riscurile de pierdere sau de deteriorare a mărfii, precum și
orice alte cheltuieli suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc după ce marfa a fost predată
operatorului de transport rutier trec de la vânzător la cumpărător și ce obligație are suplimentar
vânzătorul ?
R: aceste cheltuieli trec de la vanzator la cumparator in momentul in care marfa a fost predata carausului iar
vanzatorul trebuie sa obtina prima de asigurare pentru acoperire minima si sa vamuiasca marfa pentru export
Sistemele de tranzit al mărfurilor care se pot folosi în cadrul Uniuni Vamale Europene sunt în mod
obligatoriu acoperite de o garanție. Pentru un răspuns corect precizați două tipuri de garanții și menționați
ce trebuie să acopere aceasta ?
R: a) garantia individuala care asigura acoperire numai pentru o singura deplasare in sistem T si acopera valoarea
totala a datoriei vamale care poate aparea, calculata pe baza celor mai mari tarife aplicabile marfurilor de acelasi
tip in Statul Membru de plecare.
b) garantia globala care ofera acoperire pentru mai multe curse in sistem T pentru o anumita perioada de timp
si acoperasuma maxima a datoriilor si al altor taxe care sunt exigibile intr-o perioada de cel putin o saptamana.
Prețul de cost sau costul de producție reprezintă totalitatea cheltuielilor, pe care agenții
economici le efectuează pentru producerea și vânzarea de bunuri materiale sau prestarea de servicii. Ce
reprezintă cheltuielile de exploatare în cadrul prețului de cost și ce elemente pot fi cuprinse în acestea?
(Pentru un răspuns corect precizați minim cinci elemente)?
R: Cheltuielile de exploatare reprezinta consumurile si platile banesti ocazionate de operatiile care reprezinta
obiectul de activitate al intreprinderii. In aceasta categorie se cuprind cheltuielile privind consumurile de materii
prime si materiale, combustibili, cheltuieli cu salarii, cu asigurarile sociale aferente, cheltuieli postale, primele de
asigurare datorate ;
Pretul de cost sau costul de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor, pe care agentii economici
le efectuaza pentru producerea si vanzarea de bunuri materiale sau prestarea de servicii. Ce reprezinta
cheltuielile financiare in cadrul pretului de cost si ce elemente pot fi cuprinse in acestea? (Precizati minim 3
elemente)
R: Cheltuielile financiare au la baza tranzactii banesti efectuate de intreprindere si pot privi activitatea de
exploatare (diferentele nefavorabile de curs la creantele si obligatiile in valuta, precum si la disponibilitatile
banesti in devize rezultate din activitatea de exploatare ; dobanzile datorate capitalului imprumutat pentru
productie ; sconturi acordate clientilor si debitorilor aparuti din activitatea de exploatare),
Ce transporturi de marfuri sunt stabilite a se efectua in sistem de tranzit comunitar extern al
marfurilor, conform procedurii T1?
R: Regimul de tranzit comun T1 se aplica pentru bunurile necomunitare ce se transporta intre doua
birouri vamale ale Uniunii Europene.
Ce transporturi de mărfuri sunt stabilite a se efectua în sistemul de tranzit comunitar intern
al mărfurilor, conform procedurii T2 ?
R: Regimul de tranzit comun T2 se aplica pentru bunurile comunitare ce se transporta intre doua birouri
vamale ale Uniunii Europene, fiind extins ulterior si tarilor AELS si grupului Visegrad.
Ce elemente obligatorii trebuie să conțină o cambie, știind că acest titlu de credit este un înscris
sub semnătură privată?
R: - denumirea de cambie;
- ordinul pur si simplu de a plati o suma bine determinata exprimata intr-o valuta si inscrisa in cifre si litere
- numele, prenumele si adresa trasului;
- scadenta;
- locul unde urmeaza sa se efectueze plata;
- numele, prenumele si adresa beneficiarului;
- data si locul emiterii;
- semnatura tragatorului;
Care sunt participantii la circuitul Cecului, ca document de plata si ce rol are fiecare dintre acestia
R: Participanții la circuitul cecului sunt:
Tragatorul - este partea care emite (scrie) cecul pe baza disponibilului aflat în cont și care dă o dispoziție
de plată, neconditionată, băncii la care are deschis contul bancar
Trasul - este întotdeauna o bancă la care trăgătorul are deschis contul și care efectuează plata pe baza
cecului primit, numai dacă trăgatorul are suficient disponibil în contul bancar Beneficiarul - este partea care
primește suma transmisă de trăgător
Care sunt mentiunile esentiale pe care trebuie sa le contina Biletul la ordin, ca document de plata?
Mențiunile esențiale pe care trebuie să le cuprindă un bilet la ordin sunt următoarele: [1]
- denumirea de bilet la ordin; data emisiunii; scadența; menționarea obligației personale și necondiționate de a
plăti suma de bani; numele beneficiarului; semnătura subscriitorului sau a emitentului; locul de plată
Ce obligatii ii revine operatorului de transport in cazul oricarei situatii care conduce la modificarea
impozitului pe mijloacele de transport, inclusiv schimbarea domiciliului, sediului sau punctului de lucru?
R: operatorul de transport trebuie sa instiinteze inscris , in termen de 15 zile de la modificare agentia ARR
emitenta a licentei comunitare.
Ce reprezinta bararea speciala, in cazul unui CEC barat?
R: bararea speciala, in cazul unui CEC barat inseamna ca apare denumirea unei banci intre cele doua bare trasate
pe fata cecului.
Ce reprezinta linia de credit Revolving?
R: - credit acordat pentru o suma determinata si pe care o data rambursat poate fi reutilizat dea lungul unei
perioade
Importanta bilantului contabil deriva din functiile pe care acesta le indeplinesta: functia de
generalizare a datelor contabilitatii, functia de cunoastere a mersului activitatii economico-financiare,
functia previzionala. Ce se intelege prin functia de generalizare a datelor contabilitatii?
R: gruparea datelor dispersate ale contabilitatii curente intr-un numar restrans de indicatori pentru o imagine de
ansamblu a situatiei economico-financiare.
Importanta bilantului contabil deriva din functiile pe care acesta le indeplinesta: functia de
generalizare a datelor contabilitatii, functia de cunoastere a mersului activitatii economico-financiare,
functia previzionala. Ce se intelege prin functia de cunoastere a mersului activitatii economico-financiare ?
R: Functia de cunoastere a mersului activitatii economico-financiare se manifesta prin aceea ca, pe baza bilantului
contabil se analizeaza periodic, gradul realizarii indicatorilor proiectati si a rezultatelor, se identifica rezerve si se
stabilesc masuri de perfectionare a activitatii economice si financiare.
Importanta bilantului contabil deriva din functiile pe care acesta le indeplinesta: functia de
generalizare a datelor contabilitatii, functia de cunoastere a mersului activitatii economico-financiare,
functia previzionala. Ce se intelege prin functia previzionala?
R: Functia previzionala consta în posibilitatea oferita de bilant de a orienta activitatea viitoare, i n acest scop,
întocmirea bugetului de venituri si cheltuieli pentru perioadele urmatoare se fundamenteaza pe situatia
patrimoniala si a rezultatelor din perioada considerata baza de raportare.

F. Accesul la piață

În conformitate cu Manualul de utilizare a contigentului de autorizaţii CEMT cât timp se păstrează


în carnetul de drum foile de proces verbal ? (Pentru un răspuns corect precizaţi ce se face cu foaia de
proces verbal după expirarea termenului de păstrare în carnetul de drum, în cazul utilizării unei
autorizaţii multilaterale CEMT cu valabilitate pentru anul calendaristic curent)
R: Filele completate ale carnetului de drum (prima fila original, de culoare verde, cu scrisul in original) trebuie
pastrate pana la expirarea perioadei de valabilitate a autorizatiei CEMT si pe baza datelor din acestea se va
intocmi “Raportul lunar privind utilizarea autorizatiilor CEMT anuale.”
Copiile acestor file (fila autocopiativa , de culoare verde) sunt detasate si transmit de catre operatorul de transport
la DTR- MT in termen de 20 de zile de la sfarsitul fiecarei luni calendaristice. Aceste copii vor fi insotite de
Raportul lunar.
Conform prevederilor Manualului de utilizare a contigentului de autorizaţii multilaterale
CEMT, autorizaţia CEMT este considerată ca nefiind valabilă dacă pe aceasta nu figurează unele
menţiuni obligatorii sau nu este însoţită de unele documente. În ce situaţii o autorizaţie CEMT nu este
valabilă? ( Pentru un răspuns corect menţionaţi minim patru de astfel de situaţii.)
R: Autorizaţiile pe care nu figurează, intr-o manieră in care nu pot fi şterse, menţiunile obligatorii următoare:
- numele, tipul şi adresa completă a intreprinderii de transport;
- semnătura şi ştampila organismului care a eliberat autorizaţia;
- ata de incepere şi de sfarşit a valabilităţii autorizaţiei;
- data eliberării autorizaţiei,
- autorizaţiile care nu sunt insoţite de carnete de drum completate corespunzător,
Care sunt cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească vehicule, conform Convenţiei TIR, pentru a
fi agreate la transportul internaţional de mărfuri sub sigiliul vamal, dacă se ia în considerare
compartimentul destinat încărcăturii? (Menţionaţi, pentru un răspuns corect, minim trei cerinţe).
R: - nici o marfă să nu poată fi scoasă sau introdusă din partea sigilată a vehiculului fără a lăsa urme vizibile
de efracţie sau fără ruperea sigiliului vamal;
- sigiliul vamal să poată fi aplicat într-un mod simplu şi eficace; -
să nu aibă un spaţiu ascuns care să permită dosirea mărfurilor;
- toate spaţiile susceptibile de a conţine mărfuri să fie uşor accesibile pentru controlul vamal.
Care sunt condiţiile şi cerinţele minimale de autorizare a persoanelor fizice sau juridice pentru a
putea utiliza carnetul TIR, conform prevederilor Convenției TIR ? (Pentru un răspuns corect menţionaţi
minim patru condiţii sau cerinţe minimale).
R: - detine licenta comunitara;
- bonitate financiara;
- sa faca dovada cunoasterii modului in care se aplica Conventia TIR;
- lipsa unor abateri grave sau repetate de la legislatia vamala sau fiscala.
- un angajament asumat printr-o declaratie scrisa catre asociatia garanta, prin care persoana da asigurari ca va
indeplini toate formalitatile vamale instituite prin conventii la birourile vamale de plecare , de trecere si destinatie;
Conform prevederilor privind autorizarea societăţilor comerciale de a utiliza carnete TIR,
Autoritatea Naţională a Vămilor poate revoca autorizaţia pentru utilizarea carnetelor TIR atunci când
societatea comercială nu foloseşte în mod regulat regimul TIR. Când se consideră că o societate comercială
nu utilizează în mod regulat regimul TIR?
R: - in situatia in care asociatia garanta nu i-a mai eliberat societatii carnete TIR in ultimile 12 luni;
Efectuaţi cursa retur pe traseul Roma(Italia) – Linz(Austria) fără încărcătură. Când va aflaţi în
Austria primiţi o oferta de a efectua un transport pe ruta Salzburg – Graz, iar de acolo altă ofertă pe
traseul Graz - Viena. Aveţi dreptul sa efectuaţi cele două transporturi ? Dacă aţi face numai transportul pe
traseul Salzburg – Graz în ce perioadă maximă de timp, trebuie efectuat acesta ?
R: Se poate efectua un singur transport de cabotaj in termen de trei zile de la intrarea in Austria fara incarcatura.
Efectuaţi cursa retur pe traseul Roma(Italia) – Linz(Austria) cu încărcătură. Când vă aflaţi în
Austria primiţi o ofertă de a efectua un transport pe ruta Linz - Graz, iar de acolo alta oferta pe traseul
Graz - Viena. Aveţi dreptul să efectuaţi cele două transporturi ? Dacă aţi face numai transportul pe
ruta Linz - Graz în ce perioadă maximă de timp, trebuie efectuat acesta ?
R: Da, putem face cele doua transporturi. Transportul Linz - Graz trebuie efectuat in maxim sapte zile de
la descarcare.
Dupa ce perioada de timp intreprinderea si/sau managerul de transport care si-au/si-a pierdut
buna reputatie pentru incalcarile grave prevazute in anexa nr.IV la Regulamentul (CE) nr.1071/2009
fiind declarate/declarat inapte/inapt conform art.14 din Regulamentul (CE) nr.1071/2009, pot/poate fu
reabilitate/reabilitat?
R: Reabilitatea poate interveni dupa un an de la data pierderii acesteia.
Ce sisteme de tranzit al mărfurilor se pot folosi în cadrul Uniuni Vamale Europene la care
România a aderat și pentru ce transporturi de mărfuri sunt stabilite a se utiliza acestea? Pentru un răspuns
corect precizați două sisteme de tranzit ce se pot utiliza.
R: - Tranzitul Comunitar, stabilit să fie utilizat pentru transportul mărfurilor non-comunitare (care nu se află
în circulaţie liberă) între două puncte din cadrul UE;
- Tranzitul Comun, care s-a stabilit să fie utilizat pentru transporturi între Uniunea Europeană şi terţe ţări
(Norvegia, Elveţia şi Islanda) care au aderat la Convenţia de Tranzit Comun;
Ce documente trebuie să deţină conducătorul auto la bordul cisternei cu care efectuează un
transport de motorină, între Ploiești şi București dacă acesta nu este resortisant al unui stat membru al
Uniunii ? (Pentru un răspuns corect enumeraţi cel puţin cinci documente, indicând în mod obligatoriu
documentele personale ale conducătorului auto aflat într-o astfel de situaţie, precizând ce fel de atestate
trebuie să deţină, cu excepţia următoarelor acte: permis de conducere, act de identitate, paşaport, RCA,
rovignetă, certificatul de înmatriculare al vehiculului, diagrame tahograf). Obs. Se va avea în vedere și ce
aparat tahograf este montat pe cisternă, sau pe alte vehicule cu care se transportă diferite mărfuri generale
sau periculoase.
R: - certificatul de calificare profesionala transport marfa , atestatul de conducator auto pentru conducatorii auto
care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, certificatul de atestare profesionala ADR Colete, certificatul de
atestare profesionala ADR Cisterne, legitimatia de serviciu, cartela tahograf, certificatul de agreare al vehiculului
de la RAR, documentul de transport si fisa de siguranta.
Ce documente trebuie sa detina conducatorul auto la bordul unei autoutilitare cu MTMA de 7,49
tone cu care efectuiaza un transport de butelii de aragaz, intre Sibiu si Brasov dace acesta nu este
resortisant al unui stat membru al Uniunii Europene? ( Pentru un raspuns corect enumerati cel putin cinci
documente, indicand in mod obligatoriu documentele personale ale conducatorului auto aflat intr-o astfel
de situatie, precizand tipul certificatelor pe care trebuie sa le detina, cu exceptia urmatoarelor acte: permis
de conducere, act de identitate, pasaport, RCA, rovigneta, certificat de inmatriculare, diagrame tahograf).
R: - certificat pregatire profesionala transport marfa (CPC);
- certificat calificare profesionala ADR – colete;
- atestatul de conducator auto (pentru neresortisanti);
- cartela tahograf;
- legitimatia de serviciu valabila;
- copia conforma;
- scrisoarea CMR.
Ce documente trebuie să transmită operatorul de transport care deține o licență comunitară și la
care agenţie teritorială a Autorităţii Rutiere Române – ARR, dacă acesta este înregistrat ca societate
comercială în judeţul Prahova iar sediul unde acesta îşi păstrează documentele şi în care aceasta desfăşoară
activitatea administrativă şi operativă în legătură cu transportul rutier este la un punct de lucru din
municipiul București, în situația în care dorește să efectueze transport de mărfuri periculoase cu vehiculele
pe care le deține conform datelor menționate anterior, după obținerea licenței comunitare ?
R: a) dovada angajării și decizia de numire pentru consilierul de siguranță;
b) dovada recunoașterii certificatului de atestare profesională al consilierului de siguranță valabil, în cazul în
care acesta a fost eliberat de autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene, altul decât
România, din Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană;
c) certificatul de agreare eliberat de Regia Autonomă «Registrul Auto Român», pentru vehiculele pentru care
este necesar a se elibera respectivul certificat;
d) lista conducătorilor auto care vor efectua transport rutier de mărfuri periculoase;
e) certificatul de atestare profesională al conducătorului auto, specific mărfurilor periculoase care vor fi
transportate, în cazul în care acesta a fost eliberat în unul dintre statele semnatare ale Acordului european referitor
la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la
care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, altul decât România;
f) autorizația eliberată de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, pentru vehiculele care
transportă mărfuri periculoase din clasa 7;
g) certificatul de inspecție tehnică, în cazul suprastructurilor specializate pentru transportul recipientelor cu gaze
lichefiate sau cu alte mărfuri periculoase”.
Documentele vor fi depuse la agentia ARR din municipiul Bucuresti.
Ce documente trebuie să depuneţi şi la care agenţie teritorială a Autorităţii Rutiere Române – ARR
în vederea obţinerii licenţei comunitare, dacă întreprinderea este înregistrată în municipiul București şi
are două puncte de lucru în judeţul Prahova, iar sediul unde întreprinderea îşi păstrează documentele şi în
care aceasta desfăşoară activitatea administrativă şi operativă în legătura cu transportul rutier este la un
punct de lucru din judeţul Prahova? Obs. Se vor menționa toate documentele, fără a se omite faptul că
vehiculele trebuie să facă dovada ITP-ului în termen de valabilitate.
Cerere care se transmite la Agentia teritoriala ARR de pe raza administrativ-teritorială a căreia îşi are
sediul întreprinderea, însoţită de:
 document doveditor privind deţinerea sediului unde întreprinderea îşi păstrează documentele şi în
care aceasta desfăşoară activitatea administrativă şi operativă în legătură cu transportul rutier, în copie;
 document/documente doveditoare a îndeplinirii condițiilor prevăzute la lit.c) și d) ale art.13 din
O.G. nr.27/2011 ,în copie, respectiv: să fie înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, să
fie supusă impozitului pe profit/impozitului pe venit şi, după caz, să aibă un cod de înregistrare în scopuri
de TVA, în cazul în care întreprinderii i se aplică dispoziţiile art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind
Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
 document privind asigurarea întreţinerii tehnice a vehiculelor rutiere utilizate, în copie;
 declaraţie pe propria răspundere a întreprinderii că respectă prevederile art.13 lit.b) din O.G.
nr.27/2011, în original;
 cazierul judiciar al managerului de transport şi declaraţie pe propria răspundere a acestuia,
prevăzută în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că nu a fost sancţionat
pentru încălcările prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 sau actul
prevăzut la art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, în cazul în cazul resortisanţilor altor state
membre ale Uniunii Europene, în original;
 cazierul judiciar al întreprinderii şi declaraţie pe propria răspundere a acesteia, prevăzută în anexa
nr. 7 la prezentele norme metodologice, din care să reiasă că întreprinderea nu a fost sancţionată pentru
încălcările prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) şi b) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, în original;
 document privind îndeplinirea condiției de capacitate financiarăîn copie, prevăzut la art.15 al O.G.
nr.27/21011 prin care trebuie să demonstreze pe baza conturilor anuale certificate de un auditor
financiar/expert independent că:

- dispune în fiecare an de capital şi rezerve în valoare totală de cel puţin 9.000 EUR, pentru primul
autovehicul utilizat, de 5.000 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinaţie suplimentară de
vehicule utilizat(ă) cu o masă maximă autorizată care depăşeşte 3,5 tone şi de 900 EUR pentru fiecare
autovehicul suplimentar sau combinaţie suplimentară de vehicule utilizat(ă), cu o masă maximă autorizată
care depăşeşte 2,5 tone, dar nu depăşeşte 3,5 tone;
- dispune în fiecare an de capital şi rezerve în valoare totală de cel puţin 1.800 EUR pentru primul vehicul
utilizat şi de 900 EUR pentru fiecare vehicul suplimentar utilizat, în cazul întreprinderilor care exercită
ocupaţia de operator de transport rutier de mărfuri numai cu ajutorul unor autovehicule sau combinaţii de
vehicule a căror masă maximă autorizată depăşeşte 2,5 tone, dar nu depăşeşte 3,5 tone;
În cazul în care întreprinderea nu dovedeşte deţinerea capitalului şi rezervelor financiare pe baza
conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert independent, aceasta poate demonstra
îndeplinirea capacității financiare printr-o garanţie bancară sau o asigurare, inclusiv o asigurare de
răspundere profesională eliberată de una sau mai multe bănci sau alte instituţii financiare, inclusiv
societăţi de asigurare.
În lipsa conturilor anuale certificate, pentru anul înregistrării unei întreprinderi, o întreprindere poate
demonstra respectarea cerinţei privind capacitatea financiară printr-un certificat, cum ar fi o garanţie
bancară, un document eliberat de o instituţie financiară care stabileşte accesul la credit în numele
întreprinderii sau o asigurare, inclusiv o asigurare de răspundere profesională eliberată de una sau mai
multe bănci sau alte instituţii financiare, inclusiv societăţi de asigurare.
Obs:Întreprinderea şi/sau managerul de transport al acesteia să nu fie în stare de faliment, în situaţie de
insolvenţă fără a avea un plan de reorganizare aprobat, în stare de dizolvare sau de lichidare, potrivit legii.
 dovada recunoasterii certificatului de competenţă profesională al managerului de transport valabil
pentru transportul rutier de marfă, în cazul în care acesta a fost eliberat de autoritățile competente din
statele membre ale Uniunii Europene, altul decât România, din Spațiul Economic European sau din
Confederația Elvețiană, în copie;
 cartea de identitate a vehiculului, certificatul de înmatriculare şi anexa la certificatul de
înmatriculare cu inspecţia tehnică periodică în termen de valabilitate efectuată conform
reglementărilor legale, în copie; în cazul efectuării transportului rutier naţional contra cost de vehicule
rutiere defecte sau care sunt avariate, cartea de identitate a vehiculului trebuie să conţină înscrisuri
specifice din care să reiasă că vehiculul respectiv poate fi utilizat la efectuarea transportului rutier de
vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate.
 dovada plăţii tarifului de eliberare (în contul Agenţiei teritoriale ARR) a licenţei ( 706 lei/10
ani/buc.) si a copiei conforme pentru autovehicule sau ansambluri cu m.t.m.a. mai mare de 3.5 tone,
respectiv cu m.t.m.a. care depăşeşte 2,5 tone, dar nu depăşeşte 3,5 tone (260 lei/an/buc.) sau a copiei
conforme pentru autovehicule cu m.t.m.a. mai mica sau egala cu 3.5 tone pentru transport rutier naţional
contra cost de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate (64 lei/an/buc.), în original;
 consultanţă şi actualizare date 41 lei.
 Documentele vor fi depuse la agentia ARR din judetul Prahova.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească întreprinderea pentru a se considera îndeplinită cerinţa privind


sediul?
R: În vederea respectării cerinței de a avea un sediu real și stabil pe teritoriul României, întreprinderea trebuie
să îndeplinească următoarele condiții:
a) să aibă un sediu situat pe teritoriul României în incinta căruia își păstrează originalele principalelor sale
documente de lucru, indiferent dacă acestea sunt în format electronic sau în orice alt format, în special contractele
sale de transport, documentele referitoare la vehiculele aflate la dispoziția întreprinderii, documentele contabile,
documentele de gestionare a personalului, contractele de muncă, documentele privind asigurările sociale,
documentele conținând date referitoare la operațiunile de transport alocate conducătorilor auto și la detașarea
acestora, documentele conținând date referitoare la cabotaj, la durata de conducere și perioadele de repaus și orice
alt document la care inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, denumit
în continuare I.S.C.T.R., trebuie să aibă acces, în scopul verificării respectării de către întreprindere a condițiilor
prevăzute de prezenta ordonanță;
b) să organizeze activitatea parcului său de vehicule în așa fel încât să se asigure că vehiculele aflate la dispoziția
întreprinderii și folosite în transportul internațional se întorc la unul dintre centrele operaționale din România în
termen de opt săptămâni de la plecarea din acesta;
c) să fie înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului;
d) să fie supusă impozitului pe profit/impozitului pe venit și, după caz, să aibă un cod de înregistrare în scopuri de
TVA, în cazul în care întreprinderii i se aplică dispozițiile art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu
modificările și completările ulterioare;
e) să dispună de unul sau mai multe vehicule care sunt înmatriculate sau puse în circulație și autorizate pentru
utilizare în România, indiferent dacă toate vehiculele respective se află în proprietatea sa sau sunt deținute în
temeiul unui contract de vânzare în rate, de închiriere sau de leasing;
f) să își desfășoare efectiv și în permanență activitățile administrative și comerciale cu ajutorul echipamentelor și
instalațiilor corespunzătoare la sediul situat în România, să își gestioneze operațiunile de transport efectiv și
permanent utilizând vehiculele  cu ajutorul echipamentelor tehnice corespunzătoare situate în România;
g) să aibă la dispoziție în permanență și în mod obișnuit un număr de vehicule care respectă condițiile prevăzute
la  lit. e) și de conducători auto al căror loc de staționare obișnuit se află la un centru operațional din România; în
ambele cazuri numărul acesta este proporțional cu volumul operațiunilor de transport efectuate de întreprindere.
Ce condiţii trebuie să îndeplinească o întreprindere care efectuează transport rutier internaţional
de mărfuri contra cost, pentru a se considera respectată cerinţa privind bună reputaţie?
R: În vederea respectării cerinței privind buna reputație, întreprinderea și managerul de transport al acesteia
trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) întreprinderea și/sau managerul de transport al acesteia nu au fost condamnați sau sancționați conform
prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;
b) întreprinderea și/sau managerul de transport și-au pierdut buna reputație pentru încălcările grave prevăzute în
anexa nr. IV la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, fiind declarați inapți conform art. 14 din Regulamentul (CE)
nr.1.071/2009, și a intervenit reabilitarea.
Ce condiţii trebuie să îndeplinească o întreprindere care efectuează transport rutier internaţional
de mărfuri contra cost, pentru a se considera respectată cerinţa privind competența profesională?
R: Se consideră îndeplinită cerinţa privind competenţa profesională,
Dacă întreprinderea care exercită ocupaţia de operator de transport rutier desemnează o persoană fizică ca
manager de transport, titular al certificatului de competenţă profesională, , care îndeplineşte cerinţa de bună
reputaţie şi care:
a) conduce permanent şi efectiv activităţile de transport ale întreprinderii;
b) este angajat, director, proprietar sau acţionar al întreprinderii ori administrează întreprinderea sau, în cazul
întreprinderii autorizate ca persoană fizică, este însăşi persoana respectivă;
c) este rezident în Uniunea Europeană.
Ce condiţii trebuie să îndeplinească o întreprindere care efectuează transport rutier internaţional
de mărfuri contra cost, pentru a se considera respectată cerinţa privind capacitatea financiara?
R: În vederea respectării cerinței privind capacitatea financiară, întreprinderea trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
a) să demonstreze, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert independent, că dispune în
fiecare an de capital și rezerve în valoare totală de cel puțin 9.000 EUR, pentru primul autovehicul utilizat, de
5.000 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinație suplimentară de vehicule utilizat(ă) cu o masă
maximă autorizată care depășește 3,5 tone și de 900 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinație
suplimentară de vehicule utilizat(ă), cu o masă maximă autorizată care depășește 2,5 tone, dar nu depășește 3,5
tone;
b) să demonstreze, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert independent, că dispune în
fiecare an de capital și rezerve în valoare totală de cel puțin 1.800 EUR pentru primul vehicul utilizat și de 900
EUR pentru fiecare vehicul suplimentar utilizat, în cazul întreprinderilor care exercită ocupația de operator de
transport rutier de mărfuri numai cu ajutorul unor autovehicule sau combinații de vehicule a căror masă maximă
autorizată depășește 2,5 tone, dar nu depășește 3,5 tone;
c) întreprinderea și/sau managerul de transport al acesteia să nu fie în stare de faliment, în situație de insolvență
fără a avea un plan de reorganizare aprobat, în stare de dizolvare sau de lichidare, potrivit legii.
O întreprindere trebuie să îndeplinească şi cerinţa privind capacitatea financiară în vederea
accesului la ocupația de operator de transport rutier. Menţionaţi toate documente în baza cărora
operatorul de transport poate demonstra îndeplinirea cerinţei privind capacitatea financiară şi calculaţi
nivelul financiar care ar asigura îndeplinirea acestei cerinţe, dacă efectuaţi transporturi rutiere cu parcul
auto din enunţ?
R: - bilant contabil, o garanție bancară sau o asigurare, inclusiv o asigurare de răspundere profesională
eliberată de una sau mai multe bănci sau alte instituții financiare, inclusiv societăți de asigurare.
Capacitatea financiara :
- pentru primul vehicul = 9000 euro si cate 5000 euro pentru celelalte vehicule a caror MTMA depaseste 3,5 tone;
- pentru primul vehicul = 1800 euro si cate 900 euro pentru celelalte vehicule a caror MTMA depaseste 2,5 tone
dar nu depaseste 3,5 tone;
Conditia de buna reputatie, se considera indeplinita de catre managerul de transport dace nu a fost
condamnat sau sanctionat, in urma oricaror incalcari grave ale normelor nationale in vigoare in anumite
domenii. Pentru un raspuns corect, enumerati minim patru domenii la care se face referire in art. 6 alin.
(1) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009.
R: - drept comercial,
- legislatia privind insolventa,
- conditii de remunerare si de munca a profesiei,
- circulatia rutiera,
- raspundere profesionala
- traficul cu fiinte umane sau droguri.
Lista celor mai grave încălcări cuprinse în anexa IV din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 detaliază
acele situaţii în care o întreprindere de transport sau un manager de transport dacă au fost sancţionaţi,
poate conduce, datorita circumstanţelor specifice, la pierderea bunei reputaţii a managerului de transport.
Menţionaţi cinci abateri grave, care fac referire la timpii de conducere şi odihnă, utilizarea aparatelor
tahograf şi cartelelor tahograf de către conducătorii auto, cuprinse în această anexă.
R: - depășirea cu 25 % sau mai mult a limitelor maxime de timp de conducere de șase zile sau de două săptămâni.
- depășirea, pe parcursul unei zile de lucru, a limitei maxime a perioadei de conducere cu 50 % sau mai mult,
fără o pauză sau fără o perioadă neîntreruptă de repaus de cel puţin 4,5 ore
- lipsa tahografului și/sau a unui dispozitiv de limitare a vitezei instalat;
- utilizarea unui echipament fraudulos capabil să modifice înregistrările aparatului de înregistrare și/sau ale
dispozitivului de limitare a vitezei;
- falsificarea foilor de înregistrare sau a datelor descărcate de pe tahograf și/sau de pe cartela
conducătorului auto.
- conducerea, de către un conducător auto care folosește o cartelă de conducător auto falsificată, al
cărei posesor nu este sau care a fost obţinută pe baza unor declaraţii false și/sau documente falsificate.
Lista celor mai grave încălcări cuprinse în anexa IV din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 detaliază
acele situaţii în care o întreprindere de transport sau un manager de transport dacă au fost sancţionaţi,
poate conduce, datorita circumstanţelor specifice, la pierderea bunei reputaţii a managerului de transport.
Menţionaţi cinci abateri grave, care nu fac referire la timpii de conducere şi odihnă, utilizarea
aparatelor tahograf şi cartelelor tahograf de către conducătorii auto, cuprinse în această anexă.
R: - conducerea auto fără un certificat valabil de inspecţie tehnică;
- conducerea auto cu o deficienţă foarte serioasă, la nivelul sistemului de frânare, la nivelul mecanismului de
directie, la nivelul rotilor/pneurilor, la nivelul suspensiei, care ar crea un astfel de risc imediat pentru siguranţa
circulaţiei și care determină decizia de imobilizare a vehiculului
- transportarea de marfuri periculoase pentur care transportul este interzis sau care sunt transportate in
conditii de izolare interzise sau neaprobate sau fara identificarea acestora ca marfuri periculoase marcata de
vehicul, punand astfel in pericol vietile sau mediul intr-o asemenea masura incat aceasta determina o decizie de
imobilizare a vehiculului;
- transportul de marfa sau de persoane fara a detine permis de conducere valabil sau de catre o intreprindere
care nu este detinatoarea unei licente comunitare valabile;
- transportul de marfuri cu depasirea cu cel putin 20% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule cu o
incarcatura utila admisibila care depaseste 12 tone sau cel putin 25% pentru vehicule cu o incarcatura utila
admisibila care nu depaseste 12 tone.
Ce obligaţie are un manager de transport dacă în ultimi cinci ani nu a mai condus o
întreprindere de transport rutier de marfă, în conformitate OG nr. 27/2011 privind transporturile
rutiere, cu modificările şi completările ulterioare ?
R: - are obligatia de a urma cursuri de pregatie profesionala periodica, care se finalizeaza printr-o evaluare privind
actualizarea cunostintelor, in conditiile stabilite de autoritatea competenta prin norme.
Ce optiuni are managerul de transport al unui operator de transport la expirarea
contractului de leasing?
R: - poate opta pentru cumpararea bunului daca sunt achitate toate obligatiile;
- poate prelungi in intelegere cu finantatorul contractului;
- poate inceta raporturile contractuale.
Obiectivele activitatii de marketing la nivelul unui operator de transport rutier se impart in:
obiective economice si obiective psihologice. Care sunt obiective economice ale ecestei activitati? (pentru un
raspuns corect precizati minim trei obiective).
R: - cresterea cifrei de afaceri;
- cresterea sau mentinerea cotei de piata;
- cresterea profitului sau a ratei profitului;
- cresterea nivelului investitiilor;
- reducerea riscului.
Enumerati obiectivele psihologice la activitatea de marketing.
R: - imagine favorabila in randul condumatorilor (de marca , de firma);
- gradul de cunoastere a produselor intreprinderii;
- gradul de satisfactie a clientului;
- fidelizarea clientilor
Ce documente are obligaţia operatorul de transport rutier, conform legislației în vigoare, să dețină
la sediul situat pe teritoriul României în incinta căruia își păstrează documentele de lucru? (Pentru un
răspuns corect precizați minim cinci astfel de documente).
R: - cărţile de identitate ale vehiculelor, în original pentru cele deţinute în proprietate, respectiv în copie pentru
cele deţinute cu orice alt titlu;
- avizele medicale şi psihologice valabile pentru persoanele cu funcţii care concură la siguranţa circulaţiei;
- toate documentele din care reiese menţinerea condiţiilor de acces la profesie şi la piaţă;
- documentele doveditoare din care să rezulte angajarea în condiţii legale a persoanelor cu funcţii care concură
la siguranţa circulaţiei;
- tichetele de cântar prevăzute la transportul mărfurilor divizibile, pentru anul în curs şi anul precedent
- scrisorile de transport (C.M.R.), pentru anul in curs si anul precedent;
- documentele privind întreţinerea vehiculelor pentru o perioadă de 18 luni
Ce obligație are operatorul de transport în situația în care condiția de capacitate financiară nu
mai este îndeplinită pentru toate autovehiculele pentru care sau emis copii conforme ale licenței
comunitare și nu are posibilitatea să dovedească acest lucru prin documente prevăzute de legislația
specifică din transporturile rutiere?
R: operatorul de transport trebuie sa depuna la agentia ARR emitenta, in termen de 10 zile un numar de
copii conforme ale licentei comunitare egal cu cel al vehiculelor pentru care capacitatea financiara nu mai
este indeplinita
Ce documente are obligaţia operatorul de transport rutier, conform legislației în vigoare, să dețină
la sediul situat pe teritoriul României în incinta căruia își păstrează documentele de lucru? (Pentru un
răspuns corect precizați minim trei astfel de documente, cu excepția cărţilor de identitate ale vehiculelor,
avizele medicale şi psihologice valabile pentru persoanele cu funcţii care concură la siguranţa circulaţiei,
toate documentele din care reiese menţinerea condiţiilor de acces la profesie şi la piaţă, documentele
doveditoare din care să rezulte angajarea în condiţii legale a persoanelor cu funcţii care concură la
siguranţa circulaţiei).
R: - documentele doveditoare, din care să rezulte că deţine vehiculele rutiere, în original;
- tichetele de cântar prevăzute la transportul mărfurilor divizibile, pentru anul în curs şi anul precedent
- scrisorile de transport (C.M.R.), pentru anul in curs si anul precedent;
- documentele privind întreţinerea vehiculelor pentru o perioadă de 18 luni

G. Standarde tehnice și aspecte tehnice ale funcționării


În cazul transporturilor efectuate contra cost în baza Acordului cu privire la transportul internaţional
de produse perisabile (ATP), când se face controlului conformităţii cu Normele pentru mijloacele de
transport izoterme, refrigeratoare, frigorifice sau calorice ? (Precizaţi minim două situaţii în care se face
acest control).
R: - inaintea punerii in exploatare a mijlocului de transport;
- periodic, cel putin o data la 6 ani;
- de fiecare data cand autoritatea competenta a tarii unde este inmatriculat mijlocul de transport o solicita.
În cazul transporturilor efectuate contra cost în baza Acordului cu privire la transportul
internaţional de produse perisabile (ATP), pe toate mijloacele de transport speciale se vor aplica mărci
de identificare şi indicaţii. Care sunt indicaţiile minimale pe care trebuie să le conţină mărcile de
identificare montate pe un furgon izoterm? (Precizaţi minim patru astfel de indicaţii, pentru un răspuns
corect).
R: - ţara constructorului sau literele folosite în circulaţia rutieră internaţională;
- numele sau firma constructorului;
- numărul de serie;
- luna şi anul de fabricaţie.
Conform HG nr. 1373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportul rutier de bunuri
divizibile pe drumurile publice prin utilizator se înţelege un operator de transport rutier sau o
întreprindere care are în proprietate sau deţine şi utiliza în baza unui drept vehicule prevăzute pentru
transportul bunurilor divizibile. Care sunt obligaţiile utilizatorului în cazul unui transport de bunuri
divizibile ? (Pentru un răspuns corect precizaţi minim trei obligaţii ale utilizatorului).
R: - sa nu transporte bunuri divizibile de la furnizorii care nu cantaresc sau nu elibereaza tichet de cantar pentru
toate vehiculele;
- sa comunice furnizorului, in scris, valorile maselor totale maxime admise prevazute de legislatia in
vigoare, pentru vehiculele utilizate;
- sa nu transporte materiale vrac cu vehicule din dotarea carora le lipseste prelata, iar in cazul in care
vehiculele sunt prevazute prin constructie cu obloane, acestea trebuie sa fie asigurate cu sisteme de inchidere care
sa asigure etanseitatea.
În baza cărui document operatorul de transport rutier poate efectua transportul de mărfuri care
nu sunt indivizibile și ce condiții trebuie îndeplinite cumulativ pentru eliberarea acestuia, dacă este
depăşită cel puţin una dintre masele sau dimensiunile maxime admise, conform prevederilor din
Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare? Pentru
un răspuns corect precizați minim patru dintre aceste condiții.
R: se poate efectua numai în baza autorizaţiei speciale de transport (AST),
- masa totală să fie de cel mult 50,0 tone;
- masa pe axe să nu depăşească masa maximă ce poate fi autorizată, (3,5 tone pe axa simpla, 6 tone pe axa
dubla si 7 tone pe axa tripla);
- lungimea să nu depăşească cu mai mult de 3,0 metri lungimea maximă admisă;
- lăţimea să nu depăşească 3,0 metri;
- să nu fie depăşită înălţimea maximă admisă;
Pentru care categorii de autovehicule este obligatorie dotarea cu limitatoare de viteză ?
R: Autovehiculele destinate transportului de marfa si care au masa totala maxim autorizata mai mare de 3,5
tone daca viteza maxima constructiva este mai mare de 90 km/h;
Operatorul de transport rutier este obligat să deţină la sediu declarat, în incinta căruia îşi
păstrează principalele documente de lucru şi documentele privind întreţinere vehiculelor utilizate la
efectuarea transporturilor rutiere. Care sunt informaţiile minime pe care le cuprind şi pentru care
interval de timp ?
R: Informatiile minime care se refera la informari legate de sesizarile conducatorilor auto privind starea tehnica a
autovehiculelor, rezolutii ale managerilor de transport, modalitatea de solutionare si documente justificative dupa
caz, iar documentele privind intretinerea vehioculelor, trebuie sa acopere o perioada de 18 luni.
Ce obligaţie are un operator de transport rutier, conform legislației în vigoare, în ceea ce priveşte
aparatul tahograf și limitatorul de viteză montat pe vehiculele cu care efectuează transport rutier de marfă
Precizați minim două obligații pentru un răspuns corect.
R: - să nu permită intervenţia persoanelor neautorizate asupra limitatoarelor de viteză;
- să nu permită plecarea în cursă a vehiculelor care au limitatorul de viteză defect;
- sa monteze, numai pein agenti economici autorizati, aparate tahograf si limitatoare de viteza.
Cum se sancționează, conform legislației în vigoare din domeniul transporturilor rutiere
plecarea în cursă cu aparatul tahograf sau limitatorul de viteză ne funcționale ?
- amenda contraventionala;
- retinerea certificatului de inmatriculare si a placutelor cu numere de inmatriculare;
- anularea ITP;
- suspendarea copiei conforme 30 de zile.
Care dintre autovehiculele din dotarea întreprinderii trebuie să fie dotate cu tahograf şi cu ce tip de
aparat tahograf se înlocuieşte un tahograf defect care nu se mai poate repara, aflat în dotarea unei autocisterne
care are MTMA de 16 tone, în cazul în care se efectuează transport rutier de mărfuri contra cost cu toate
vehiculele deţinute? (Justificaţi răspunsul prin indicarea tipurilor de aparate tahograf cu care sunt echipate
autovehiculele la care este obligatorie dotarea cu tahograf, în condiţiile în care aparatele tahograf ce echipează
autovehiculele sunt cele originale cu care acestea au fost livrate de către constructor).
R: in functie de parcul auto se va mentiona pentru fiecare categorie de vehicule ce fel de tahograf detin , avand
in vedere ce incepand cu 01.01.2007, tate vehiculele au din constructie tahograf digital. Tahograful defect se
inlocuieste cu un tahograf digital.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare precizați pe ce sectoare de drum circulația
autovehiculelor cu mase și/sau gabarite depășite nu este permisă ?
R: - pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restrictie sau limitare a accesului
acestora, daca vehiculul sau ansamblul de vehicule atinge ori depaseste latimea, inaltimea, lungimea sau
masele pe axe ori masa totala maxima admisa;
- cand vizibilitatea este redusa sau partea carosabila este acoperita cu polei, gheata sau zapada.
Pentru efectuarea ITP la vehiculele utilizate pentru transportul rutier de mărfuri, operatorul de
transport trebuie să prezinte o serie de documente. Care sunt documentele ce trebuie prezentate la stația de
inspecție tehnică în vederea executării acesteia ?
R: Pentru ITP se vor prezenta in original urmatoarele documente:
- cartea de identitate a vehiculului securizata de RAR;
- certificatul de inmatriculare;
- cartea de identitate a persoanei care prezinta autovehiculul la inspectie;
- polita RCA valabila.
Aveți de efectuat un transport de mărfuri cu un ansamblu formar din autotractor și semiremorcă
șa între București și Ploiești. Pe acest tronson de drum masele maxime admise sunt următoarele: axa
simplă nemotoare = 10 tone; axă simplă motoare = 11,5 tone; axă triplă semiremorcă = 24 tone, masă
totală maximă ansamblu de vehicule = 40 tone. Cu ocazia unui control în trafic efectuat de către inspectorii
ISCTR, rezultă la cântărire următoarele mase: pe axa față a autotractorului = 8 tone; pe axa spate a
autotractorului = 13 tone; pe axa triplă a semiremorcii = 24 tone. Câte depășiri ale maselor maxime admise
s-au înregistrat și care sunt acestea ? Cum se sancționează abaterile constatate și în ce condiții se poate
relua deplasarea ?
R: Doua depasiri, depasirea masei maxime admise pe puntea motoare si ansamblu. Se sanctioneaza cu amenda
contraventionala si imobilizarea vehiculului. Deplasarea se poate relua dupa descarcarea marfii in plus si
rearanjarea corespuzatoare a acesteia pe axe.
Cu ocazia unui control în trafic se constată la unul dintre autovehiculele din dotarea întreprinderii
că anvelopele prezintă tăieturi profunde pe flancurile acestora, ceea ce reprezintă o defecțiune tehnică
periculoasă conform încadrării din reglementările în vigoare. Indicați prin ce măsuri se sancționează cele
constatate cu ocazia controlului în trafic în conformitate cu prevederile din legislația specifică din
domeniul transporturilor rutiere.
R: - amenda contraventionala;
- retinerea certificatului de inmatriculare si a placutelor cu numere de inmatriculare;
- anularea ITP;
- suspendarea copiei conforme 30 de zile.
În ce situații, conform prevederilor legale în vigoare, aveți obligația de a prezenta la o
reprezentanță a Registrul Auto Român - RAR, autovehiculul sau ansamblul de vehicule conform structurii
parcului auto pe care-l are în dotare operatorul de transport, pentru efectuarea inspecției tehnice periodice
(ITP)? Obs. Se va lua în calcul și situația în care operatorul a fost sancționat pentru circulația cu ITP
expirat, constatarea unor defecțiuni grave la diverse sisteme ale vehiculului, transport mărfuri periculoase,
etc.
R: la sanctionare pentru circulatia cu ITP expirat, dupa anularea ITP in urma sanctionarii pentru circulatia cu
defectiuni tehnice periculoase sau plecarea in cursa cu tahograful sau limitatorul de viteza defect, la un an in
cazul transportului de marfuri periculoase din clasa 2 (gaze), in orice situatie in care s-a retinut certificatul de
inmatriculare.
Cum este definit un container, conform prevederilor Convenției TIR? (Pentru un răspuns
corect menţionaţi minim trei condiţii sau cerinţe minimale).
R: Prin "container" se intelege un mijloc de transport (cadru, cisterna miscatoare sau alt mijloc asemanator);
- sa fie special conceput pentru a facilita transportul marfurilor, fara descarcare si reincarcare, de catre unul sau
mai multe mijloace de transport;
- sa fie prevazut cu dispozitive care sa-l faca usor de manipulat,
- conceput astfel incit sa fie usor de umplut si de golit, si
- sa aiba un volum interior de cel putin un metru cub;
Care sunt dimensiunile maxime admise ale unui ansamblu de vehicule, utilizat la transport rutier
internațional de marfă pe drumuri europene reabilitate? ( Lungime, lățime și înălțime).
R: Lungime 18,75 metri, latime 2,55 metri si inaltime 4 metri.
Care este masa totală maxim admisă pe un drum european, pentru un tren rutier cu patru osii,
compus dintr-un autovehicul cu două osii și o remorcă cu două osii?
R: 36 tone;
Care este suma maselor maxime admise pe osiile componente, în cazul unei osi
triple(tridem) pentru o semiremorcă la care distanța dinte acestea este mai mică sau egală cu 1,3
metri, în cazul transporturilor efectuate pe un drum modernizat?
R: 19 tone;
Cine efectuează certificarea autenticității unui vehicul destinat transportului de mărfuri, și
când este obligatorie efectuarea acesteia?
R: Registrul Auto Roman efectueaza certificarea autenticitatii pentru urmatoarele categorii:
- vehicule rutiere care sunt sau au fost inmatriculate intr-un alt stat si care se supun omologarii in
vederea inmatricularii in Romania;
- vehicule rutiere care nu sunt supuse inmatricularii in tara de provenienta si care se supun omologarii in
vederea inmatricularii in Romania;
- vehicule rutiere utilizate care sunt sau au fost ultima data inmatriculate in Romania si care isi
schimba proprietarul;
- orice vehicul rutier, la cerere.

H. Siguranță rutieră

Operatorul de transport rutier are obligația, conform prevederilor din OMTI nr. 980/2011, cu
modificările și completările ulterioare, de a se asigura în prealabil că vehiculul rutier cu care efectuează
transportul respectiv îndeplinește o serie de condiții. Precizați minim două condiții care trebuie
verificate de către operatorul de transport, după încărcarea mărfii, înainte de plecarea în cursă.
R: să se asigure în prealabil că vehiculul rutier cu care se efectuează transportul respectă următoarele condiţii:
- uşile laterale sau/şi uşile din spatele vehiculului rutier pentru încărcarea/descărcarea mărfurilor, obloanele,
rampa escamotabilă, prelatele, roata de rezervă, cât şi celelalte echipamente specifice vehiculului respectiv sunt
bine fixate;
Ce obligaţie au operatorii de transport rutier în ceea ce priveşte condiţiile pe care trebuie să
le îndeplinească elementele de fixare a mărfii ? (Pentru un răspuns corect precizați minim trei
condiții). Trebuie sa se asigure ca elementele de fixare a marfii respecta urmatoarele conditii:
-indeplinesc corect functiile pentru care au fost
construite;
-sunt adaptate pentru fixarea marfii respective;
-nu prezinta noduri si/sau elemente deteriorate, uzate, slabite;
-sunt conforme cu standardele europene si/sau international in vigoare in domeniu.
Conducătorii auto au dreptul să conducă vehicule destinate transportului de mărfuri sau de
persoane corespunzător categoriei de permis de conducere și a vârstei minime obligatorii. Care este
vârsta minimă pentru a conduce un autovehicul categoria C1E?( sau CE, sau D1E, sau DE)
R: C1E = 18 ani, CE, D1E = 21 ani, DE = 24 ani.
Pentru a exercita ocupația de conducător auto, acesta trebuie să dețină un certificat de pregătire
profesională. Enumerați minim cinci tipuri de certificate de pregătire profesională pentru conducătorii
auto?
R: transport marfa, transport persoane, transport agabaritic, transport marfuri periculoase, taxi, troleibuz,
transport vehicule avariate sau defecte.
Când este obligatorie examinare medicală și psihologică a conducătorilor auto? ( Pentru
un răspuns corect precizați și periodicitatea acestor examinări, în cazul transporturilor rutiere).
R: la angajare, la solicitarea societatii sau organelor abilitate, dupa o perioada de incapacitate de munca, la
solicitarea conducatorului auto. In cazul transportului rutier examinarea medicala si psihologica se face la un an
de zile.
Operatorul de transport rutier are obligația de a întocmi planuri de verificare a normelor de
siguranță referitoare la stare vehiculului și conducerea preventivă. Precizați ce verificări se impun a
se efectua în ceea ce privește echipamentul minimal de siguranță?
R: verificarea stingatorului, vestei reflectorizante, triunghiurilor reflectorizante, trusei de prim ajutor, lanterna
portabila, cric, roata de rezerva. Se vor verifica daca stingatoarele si trusele medicale sunt omologate si daca sunt
in rermenul de valabilitate.
Operatorul de transport rutier are obligația de a întocmi planuri de verificare a normelor de
siguranță referitoare la stare vehiculului și conducerea preventivă. Precizați ce verificări se impun a se
efectua în ceea ce privește conducerea preventivă, înainte de plecarea în cursă, de către conducătorul auto?
R: - verificarea presiunii din anvelope;
- curatarea farurilor, oglinzilor si a geamurilor;
- verificarea lichidelor;
- verificarea sistemului de iluminare - semnalizare.
În situația unui accident cu victime, precizați care ar fi procedurile de conduită pe care trebuie să
le urmeze un conducător auto, angajat al operatorului de transport rutier, în vederea acordării primului
ajutor?
R: In caz de accident cu victime se urmeaza patru pasi importanti:
- evaluarea situatiei;
- marcarea si delimitarea zonei accidentului;
- apelarea la 112;
- acordarea de prim ajutor in ordinea: verificarea cailor respiratorii si facilitarea acestora, verificarea
circulatiei sangelui si a functionarii inimii, verificarea si imobilizarea fracturilor.
Procesul de cercetare al unui accident rutier în care a fost implicat un conducător auto are mai
multe etape. Ce trebuie avut în vedere în ceea ce privește cercetarea conducătorului auto implicat în
accident?
R: Daca era in timpul programului, daca se afla pe traseul coresponzator, cauza producerii accidentului, daca a
avut defectiuni tehnice sau a fost o gresala de pilotaj, daca a respectat timpii de conducere pauza si odihna, daca
a facut arimarea corespunzatoare, daca a consumat bauturi alcoolice, medicamente care afecteaza capacitatea de
conducere sau a fost obosit.
Procesul de cercetare al unui accident rutier în care a fost implicat un conducător auto are mai
multe etape. Ce trebuie avut în vedere în ceea ce privește cercetarea operatorului de transport implicat
în accident?
R: daca a efectuat instruirea periodica a conducatorilor auto, daca a plecat cu limitatorul de viteza defect, a
facut planificarea traseului astfel incat sa se poata respecta timpii de conducere pauza si odihna, nu a platit cursa
in functie de km parcursi sau incarcatura, a facut verificarile vehiculului la plecarea in cursa din punct de vedere
al sigurantei marfii si arimare.

Operatorul de transport trebuie să se asigure că pe timpul transportului este realizată arimarea


mărfurilor Ce înseamnă ancorarea directă a mărfurilor?
R: Ancorarea directa (cu chingi, lanturi, cabluri de otel, etc) creaza o forta pe directie opusa fortelor de inertie
si permite miscarea incarcaturii. Aceasta miscare va conduce la forte mai mari in sistemul de ancorare. Fortele
in crestere ar trebui sa opreasca deplasarea incarcaturii.
Operatorul de transport trebuie să se asigure că pe timpul transportului este realizată arimarea
mărfurilor. Explicați când se aplică ancorarea directă a mărfurilor?
R: Se aplica in cazul incarcarii unui utilaj (motostivuitor, miniescavator) pe o platforma.
Operatorul de transport trebuie să se asigure că pe timpul transportului este realizată arimarea
mărfurilor. Ce înseamnă ancorarea pe diagonală a mărfurilor?
R: Ancorarea pe diagonala presupune ca fiecare sistem de ancorare sa conecteze un punct de ancorare de pe
incarcatura cu un punct de ancorare de pe vehicul, aproximativ in directia diagonalelor platformei de incarcare.
Operatorul de transport trebuie să se asigure că pe timpul transportului este realizată arimarea
mărfurilor. Ce înseamnă ancorarea în paralel a mărfurilor?
R: Presupune conectarea a opt puncte de ancorare de pe vehicul cu opt puncte de pe incarcatura. Cele opt sisteme de
ancorare sunt cuplate doua cate doua, in paralel si au lungimi egale. Doua sisteme impiedica deplasarea incarcaturii
inspre inainte si doua spre inapoi iar doua sunt folosite pe partea dreapta si doua pe partea stanga.
Operatorul de transport trebuie să se asigure că pe timpul transportului este realizată arimarea
mărfurilor. Ce înseamnă ancorarea cu jumătate de buclă a mărfurilor?
R: Ancorarea cu jumătate de buclă este metoda cea mai folosită pentru a împiedica deplasările pe transversală
apieselor lungi de încărcătură. Sunt folosite cel puțin trei și de preferat, patru sisteme de ancorare. Fie-care sistem
de ancorare începe la un punct de ancorare din apropierea vehiculului, trece pe sub încărcătură și trece din
nou peste încărcătură, în același punct de ancorare sau într-un punct de ancorare apropiat.
Operatorul de transport trebuie să se asigure că pe timpul transportului este realizată arimarea
mărfurilor. Ce înseamnă ancorarea elastică a mărfurilor?
R: Ancorarea elastică poate fi folosită pentru a împiedica deplasările (alunecare și înclinare) într-o singură
direcție, adeseori pe direcție înspre înainte sau înspre înapoi. Un singur sistem de ancorare începe dintr-un
punct de ancorare de pe o parte a vehiculului, trece pe lângă partea frontală (pos-terioară) a încărcăturii și este
fixat pe un punct de încărcare de pe cealaltă parte a vehiculului saude pe partea opusă a punctului de ancorare
Operatorul de transport trebuie să se asigure că pe timpul transportului este realizată arimarea
mărfurilor. Ce condiții trebuie să respecte elementele de fixare a mărfurilor?
R: Trebuie sa se asigure ca elementele de fixare a marfii respecta urmatoarele
conditii: -indeplinesc corect functiile pentru care au fost construite;
-sunt adaptate pentru fixarea marfii respective;
-nu prezinta noduri si/sau elemente deteriorate, uzate, slabite;
-sunt conforme cu standardele europene si/sau international in vigoare in domeniu.
Operatorul de transport trebuie să se asigure că pe timpul transportului este realizată arimarea
mărfurilor. Ce condiții trebuie să respecte sistemul de fixare a mărfurilor?
R: să se asigure că sistemul de fixare a încărcăturii utilizat pentru înconjurarea, fixarea sau menţinerea
încărcăturii pe/sau într-un vehicul este adaptat la mărimea, forma, consistenţa şi caracteristicile încărcăturii;
Operatorul de transport trebuie să se asigure că pe timpul transportului este realizată arimarea
mărfurilor. La ce valoare a forțelor trebuie să reziste sistemul de fixare a mărfurilor, în funcție de
accelerațiile/decelerațiile la care este supus vehiculul?
R: - decelerare de 0,8 x g (acceleraţie gravitaţională) spre faţă;
- decelerare de 0,5 x g (acceleraţie gravitaţională) spre spate;
- accelerare de 0,5 x g (acceleraţie gravitaţională) spre ambii pereţi laterali.

S-ar putea să vă placă și