Comportamentul social în Japonia se deosebește într-o anumită măsură atât de cel din cultura occidentală cât și de

cel din alte culturi asiatice, cu toate că, pe lângă șintoism, se bazează și pe cultura chineză, și în special pe
confucianism. Izolaționismul, mai mult sau mai puțin strict, care a caracterizat Japonia practic până la începutul erei
Meiji, a dat naștere așa-numitei teorii Nihonjinron, caracterizată, printre altele, de ideea că cultura japoneză este
unică.

Comunicarea japoneză se defineşte prin ambiguitate, vag, tăceri dese, nuanţe,importanţa mai mare a nivelului
relaţional decât a celui raţional, acest fapt afectând inevitabilgradul de întelegere dintre japonezi şi persoanele
aparţinând unor societăţi diferite.Particularităţile comunicării japoneze sunt strâns legate de dimensiunile
predominante aleacestei culturi (colectivismul, dependenţa mare faţă de context, distanţa faţă de putere ridicată,
propensiunea spre evitarea riscurilor, caracterul masculin), de principiile de gandire specifice,de geografie şi climă,
de estetică şi artă.

Japonia esteo ţară cu un nivel de colectivism peste medie, lucru care presupune că obiectivelecomunităţii sunt mai
importante decât cele ale individului şi că accentul cade pe relaţii. Deasemenea, exprimarea emoţiilor este reprimată
şi comunicarea nonverbală este predominantă.Relaţiile de prietenie sunt prestabilite de grup sau de familie, iar
conceptul de „amae”, care vafi pus în discuţie mai târziu, este cel care defineşte cel mai bine esenţa colectivismului
japonez.

Principii referitoare la relaţiile dintre oameni„Amae”,

tradus literal ca „dependenţa de bunăvoinţa celuilalt”, este fundamental şi totodată liantul relaţiilor din societatea
niponă. „Amae” reprezintă sentimentul de apropiereşi dependenţă pe care copilul îl simte pentru mama
lui. Acest principiu nu se rezumă doar la relaţiile filiale, ci la orice fel de relaţie, idiferent de vârstă saugen (soţ-
soţie, profesor-student, doctor-pacient). Chiar şi la locul de muncă, angajaţii depend de companie în aceeaşi măsură
în care compania depinde de ei. Astfel, între membrii societăţii se stabilesc relaţii emoţionale bazate pe favoruri
reciproce. Conceptul de „amae”afectează toate aspectele vieţii japoneze, întrucât se află în strânsă legrătură cu alte
principii,ca „giri” (obligaţii), „tsumi” (păcat) sau „haji” (ruşine).Mai mult, „amae” influenţează comunicarea dintre
oameni în diverse moduri. De pildă, japonezii se tem să spună „nu” pentru a nu pune în pericol relaţiile cu ceilalţi.
Totodată, în vederea iniţierii relaţiei de „amae”, ei obişnuiesc să ofere cadouri sau să invite persoana respectivă la
masă.

„Wa”

, armonia, este unul din cele mai importante principii din societatea japoneză. Această dorinţă de armonie datează

de la prima constituţie şi derivă din nevoia de a coopera la lucrul în fermele colective de la acea vreme. Comunicarea
în grup are ca premisă expresia „Deru kui wa uatateru”, tradusăliteral prin „Cuiul care iese în afară va fi lovit de
ciocan”. Conştiinţa de grup deci este foarte puternică, iar legăturile dintre membri sunt mai ales de natură
emoţională.

„face” („kao”)

În societatea japoneză,oamenii se definesc în primul rând ca membri ai unui grup şi apoi ca personalităţi
singulare;drept urmare, comunicarea este caracterizată de momente de tăcere şi de ambiguitate, care au rolul de a
asigura armonia şi evitarea conflictului direct.

Budismul Zen

este o practică ce poate fi înţeleasă doar prin latura intuitivă aindividului, amplificată de meditaţie, linişte şi
purificarea mentală. Mai mult, învăţătura Zenarată că adevărul nu poate fi descris prin cuvinte, căci există doar în
tăcere
 Stiluri de comunicare

„Haragei”: „comunicarea cu pântecul”

In tradiţia niponă, „haragei” se referă la înţelegerea reciprocă prin comunicarea nonverbală, renunţând la cuvinte,
care nu exprimă adevărul. Cu alte cuvinte, „haragei” presupune că o persoană va putea să înţeleagă gândurile
interlocutorului său fără ca acesta să le transpună în cuvinte şi va putea să
ascundă propriile intenţii. Această comunicare depinde foarte mult de „amae”, de sensibilitatea şi de bunăvoinţa
celorlalţi. Interesant este faptul că japonezii au o serie de expresii care trimit la comunicarea cu pântecul, cum ar fi
„Hara wo watte hanasu” („A spinteca pântecul şi avorbi”)

Ishin denshin”: „comunicarea de la minte la minte”

„Ishin denshin” exprimă ideea că oamenii pot comunica prin telepatie, de la o minte la cealaltă. Derivând de la
principiul budist potrivit căruia există o recunoaştere zen de la maestru la discipol.

„Aimai”: ambiguitatea japoneză

Limba japoneză pune mare accent pe ambiguitate, dat fiind faptul că este de dorit o exprimare vagă
şi indirectă. Conversaţiile japoneze nu evoluează, fiind de cele mai multe ori constante de la început până la sfârşit şi
depinzând de natura relaţiilor dintre interlocutori

Mai precis, japonezii apreciază „aimai” pentru că sunt de părere că nu este necesar să vorbeşti deschis câtă vreme
partenerul de discuţie este în cunoştinţă de cauză. A te exprima clar înseamnă a presupune că interlocutorul nu ştie
nimic, iar gestul poate fi interpretat ca o lipsăde respect şi de politeţe

Exemple de situaţii ambigue sunt numeroase. Pentru început, în societatea japoneză, nimeni nu se aşteaptă să i se

spună „nu”, chiar dacă dezacordul este evident.Expresii ambigue în acest sens sunt „chotto”, „demo”, „kangaete”,
„okune” şi altele, care sunt echivalentul lui „mă mai gandesc”.Un alt exemplu cunoscut al „aimaina kotoba” (limbaj
ambiguu) îl reprezintăexpresia „maa-maa”, folosită frecvent ca răspuns la întrebarea „Ce faci?”. Cuvântul „maa-maa”
poate fi tradus prin „nu foarte rău”.

consecinţe asupra comunicării interculturale.

Străiniispun adesea că japonezii sunt timizi sau că este greu să înţeleagă ce gândesc. Mai mult, popoarele occidentale
preferă comunicarea deschisă şi sinceră, aşa că îşi exprimă ideile
clar,în timp ce japonezii evită să exprime un dezacord vădit, aşa că aşteaptă până când interlocutorul termină de
vorbit pentru a îl contrazice vag şi ambiguu. Rezultatul unei asemenea conversaţii interculturale este adesea
conflictual, însă nu afectează definitiv relaţiiledintre oameni. „Aimai” este de asemenea o sursă de neînţelegeri din
cauza faptului că japonezii nu obişnuiesc să răspundă prin „da” sau „nu”.

„Chinmoku” (tăcerea) : o formă de a nu spune nimic, comunicând însă ceva

În Japonia, tăcerea nu e doar o pauză în vorbire, ci şi o componentă fundamentalăa relaţiilor dintre oameni, care
cuprinde o gamă largă de semnificaţii. „Chinmoku” este în strânsă legătură cu istoria, religia şi spiritualitatea.
Corelată cu ambiguitatea în exprimare, tăcerea serveşte ca liant în comunicare,indicând o atitudine ezitantă sau
meditativă înainte de a spune ceva. „Chinmoku” este o valoare dobândită la vârste fragede, fiind parte din procesul
decreştere şi educare a copiilor japonezi. Aceştia sunt învăţaţi încă de mici să fie respectuoşi şi reţinunţi în relaţiile cu
adulţii, spre deosebire de copiii occidentali, care sunt deschişi, direcţi şi extrovertiţi. La şcoală, comportamentul este
similar: elevii trebuie să-şi asculte profesorii fără să-i întrerupă şi fără să pună întrebări, iar opiniile lor nu sunt luate
în considerare. Şi viaţa conjugală stă sub semnul ... tăcerii, fapt straniu pentru membrii societăţilor occidentale, nu şi
pentru japonezi, care se simt ruşinaţi atunci când îşi exprimă verbal sentimentele sau când se află într-o ipostază
intimă cu partenerul lor . În anumite situaţii, tăcerea reflectă încercarea de a muşamaliza un fapt neplăcut sau de a
evita asumarea răspunderii.

Tăcerea „kusai niwa futa”

Pe ansamblu, „chinmoku” poate fi integrată în categoria factorilor care asigură buna desfăşurare a relaţiilor dintre
japonezi. Diferenţele de opinie în ceea ce priveşte tăcerea ţin şi de viziunea asupra timpului.

Stilul japonez de comunicare, idirect şi cu pauze de tăcere, este considerat de străini drept„pierdere de timp”. O
diferenţă pregnantă este şi accea dintre colectivism şi individualism,respectiv dintre accentul pe relaţii şi accentul pe
eficienţă.

Limbajul feminin

Dintotdeauna, bărbaţii şi femeile din Japonia au vorbit diferit, deşi în present există mai multe similitudini între cele
două discursuri decât altădată. De exemplu, limbajul feminin se caracterizează printr-o exprimare elevată, presărată
cu termeni onorifici, iar o particularitate o reprezintă folosirea exagerată a prefixului elegant „o-” în construcţii ca „o-
kane” (bani), „o-kome” (orez) sau „o-sake” (sake)

 Există şi o topică specifică vorbiriifemeilor: folosirea la finalul propoziţiilor a particulelor „wa”, „kashira” şi „no

yo” pentru a exprima uşoara emfază, speculaţie, respectiv aserţiune . 

Cadouri

Când se merge în vizită se duce un cadou gazdelor. Ambalajul este la fel de important ca și conținutul. Din acest
motiv, arta împachetatului este la mare cinste.

Deseori cadoul nu se desface în prezența celui care l-a făcut, pentru a nu știrbi prestigiul uneia din părți printr-o
reacție necontrolată de surpriză sau dezamăgire. Primirea unui cadou cere un cadou de răspuns, care va fi de o
valoare ceva mai scăzută decât cadoul original. Excepție o constituie, evident, cadourile de răspuns. [4]

Cadourile pecuniare se dau întotdeauna într-un plic. La papetărie se pot cumpăra plicuri speciale pentru diferite
ocazii (nuntă, înmormântare etc.)

La datul cadourilor există unele tabuuri. Nepotrivite sunt:

 Patru obiecte: cifra „patru“ (shi 四) este omofonă cu cuvântul „moarte“ (shi 死)

 Batiste albe, care amintesc doliu

 flori albe se dau numai la înmormântare

 Cuțite sau foarfeci amintesc de tăiatul legăturilor (între oameni)

 obiecte care conțin stema imperială

 ilustrații cu vulpi, care implică șiretenia

 batiste galbene, care amintesc de trădare

. Salutul

Datul mâinii nu este un mod obișnuit al japonezilor de a se saluta între ei. Cei ce se salută se închină unul celuilalt.
Spatele trebuie să fie drept la închinat. Cel cu rang inferior trebuie să se închine mai jos și mai lung. Japonezii mai
tineri, sau cosmopoliți, dau uneori mâna străinilor, în special celor din țări occidentale, uneori în combinație cu
închinatul.
Reguli de bază la închinat:

 cel mai tânăr înaintea celui mai în vârstă

 femeile înaintea bărbaților

 elevii înaintea profesorilor

 gazdele înaintea oaspeților

 vânzătorii înaintea cumpărătorilor (cumpărătorii deseori doar înclină din cap)

 debitorul înaintea creditorului

Înclinare de 5°- acțiune neutră Înclinare de 15°- acțiune politicoasă Înclinare de 30°- rugăminte sau scuze profunde

Trebuie evitat privitul direct în ochi a partenerului de discuție.

Comportamentul în timpul mesei

Este o gafă să înfigi bețișoarele în orez, deoarece acest lucru seamănă cu bețișoarele parfumate înfipte în orezul
făcut ca ofrandă unei persoane decedate. La fel, niciodată nu se oferă/acceptă mâncare de la bețișoare la bețișoare,
deoarece acest procedeu amintește de procedeul folisit la luarea oasele persoanei decedate din cenușă (după
cremare) când sunt plasate în urna funerară.

Când s-a terminat de servit mesa, bețișoarele se așează paralel pe farfurie sau, la restaurant, se bagă înapoi în tocul
de hârtie în care au venit, îndoindu-se puțin tocul la un capăt ca să se vadă că au fost folosite. Băutura și-o toarnă
unul altuia în pahare când vede că paharul vecinului este gol. Dacă nu mai dorești băutură, se lasă puțină băutură pe
fundul paharului. A-și turna singur băutură alcoolică în pahar este o gafă.