Pierre Janet spunea că la originea tuturor conduitelor anormale se află o

ruptură a legăturilor ce armonizează diferitele module mentale, ruptură pe

care a numit-o psihastenie. „Modulul mental” este un termen care, în
accepțiunea modernă, ține de „Teoria computațională a minții”, formulată
prin 1961 de Putnam, o teorie care susține că mintea acționează asemenea
unui computer. Pierre Janet a trăit într-o altă epocă și, totuși, a folosit acest
termen. La el, „modulul mental” avea aproape același înțeles: era vorba de
diversele „felii” ale minții, părți care erau în strânsă interacțiune, iar o
„breșă” într-una dintre aceste „felii” putea dăuna întregului.

Pentru el, psihastenia reprezenta o stare psihopatologică, obsesională. În

volumul I al cărții sale, „Obsesiile și psihastenia”, Janet vorbește despre
conținutul intelectual al obsesiilor care invadează gândurile celor bolnavi, și
anume: ideea de sacrilegiu, obsesia impulsurilor criminale, a remușcărilor
produse de crimă*, obsesii ale rușinii de sine, de depersonalizare, rușinea
față de corp și obsesiile hipocondriace.

Conform observațiilor mai vechi, ereditatea joacă un rol important în bolile

obsesive. În afara eredității, un alt factor pe care Pierre Janet îl considera
ca având o importanță deosebită în psihastenie este sexul bolnavilor.
Bărbații, prin excelență activi și capi de familie, lucrând în colectivități mai
mici sau mai mari, nu veneau, de obicei, să se plângă de o boală a minții, ei
se ocupau mult mai puțin decât femeile de detalii privitoare la propriile lor
gânduri. Medicul francez a admis însă că se putea presupune că raportul
dintre sexul bolnavilor ar putea fi de un sfert bărbați la trei sferturi femei. O
statistică a unui număr de cazuri analizate de Janet releva faptul că din 325
de pacienți, 95 erau de sex masculin iar 230 de sex feminin, în concluzie
femeile sunt mai predispuse decât bărbații la o asemenea maladie.

*în multe dintre cazurile prezentate de Janet, subiecţii prezentau

sentimentul de vinovăţie pentru nişte crime pe care ei nu le comiseseră cu
adevărat, dar pe care credeau că le-au comis.

Nevroza obsesivo-fobica, cunoscuta si sub numele de psihastenie, se caracterizeaza printr-o

serie de simptome functionale reversibile, dar foarte chinuitoare pentru bolnav. Aparitia, in
campul ideator al bolnavului, a obsesiilor si fobiilor, fata de care bolnavul are atitudine
critica, luptand contra lor, marcheaza aparitia psihasteniei.

Nevroza obsesivă (obsesivo-fobică) apare în situații conflictuale la persoanele cu trăsături de

caractre alarmant ipohondrice, la care gândirea logică predomină asupra sentimentelor.
Bolnavii cu nevroză obsesivă nu sunt siguri de acțiunile lor, fixează legăturile dintre unele
împrejurări inofensive pentru ei cu succesul sau insuccesul personal. Teama insuccesului și
îndoielile servesc drept cauză a nesiguranței sale în deciziile luate, privind acțiunile proprii.
La acești bolnavi pot apărea diferite fobii: algofobia (teama de durere), claustrofobia (teama
de spații închise), agorafobia (teama de spații deschise), hematofobia (teama de
sânge), cardiofobia (teama de patologie cardiacă), cancerofobie (teama de cancer) etc.
Mai rare, dar tipice pentru nevroza obsesivă sunt gândurile, amintirile, mișcările obsesive,
care în afară de caracterul lor obsesiv, se mai caracterizează prin conștientizarea efectului
patogen și au o atitudine critică față de acestea. O manifestare frecventă a obsesiilor
sunt ritualurile - mișcări și acțiuni obsesive, însoțite de îndoieli, teamă și spaimă efectuate în
contradicție cu rațiunea, în speranța evitării unor întâmplări nefericite

Psihastenia se desfasoara pe un fond afectiv anxios, bolnavul fiind framantat de teama,

nesiguranta, dubii. Sindromul psihastenie sau mai bine-zis obsesivo-fobic poate fi intalnit si
in melancolia de involutie si in psihopatia psihastenica.
Simptomele obsesive sunt de mai multe feluri: amintiri obsesive, fobii, ritualuri, idei
obsedante etc. Functiile psihice intelectuale, ca atentia, memoria, rationamentul, sunt
pastrate. Vointa, randamentul in munca, fondul afectiv sufera cel mai mult insa in
psihastenie, prin faptul ca bolnavul este constient si lupta din rasputeri contra bolii. De
aceea, psihastenia mai poarta si denumirea de „nebunie lucida”.
Tratamentul psihasteniei, se aplica astazi in mod diferentiat de la caz la caz; pe primul plan
sunt: terapia psihotropa anxiolitica, antidepresiva, sedativa, tonica, cu tranchilizante de tip
tioridazin, diazepam; neuroleptice de tip Nozinan, Clordela-zin; anxiolitice: Tranxene,
Librium, hidroxizin. Psihoterapia trebuie condusa cu multa rabdare si perseverenta.

Afectiune psihica functionala, cu tulburari predominante in cel de-al doilea sistem de

semnalizare, manifestate prin fenomene obsesive si fobii, nehotarire, nesiguranta.

A fost descrisa de P. Janet sub forma unei entitati clinice, cuprinzind angoasa, fobii,
obsesii, precum si o serie de fenomene, ce alcatuiesc fundalul acestor simptome
clinice majore, ca sentimentul de instrainare de lume, sentimentul de
depersonalizare, dubiu, inhibitie ale activitatii mentale, sexuale etc.

Tulburarile principale de care se plinge bolnavul sunt starile obsesive care-i

invadeaza constiinta, se mentin cu tenacitate si pe care nu le poate elimina cu toate
eforturile depuse.

Starile obsesive impiedica desfasurarea normala a activitatii psihice. Psihoterapia, ca

si realizarea unui climat psihic familial sau social favorabil au o influenta pozitiva in
vindecarea afectiunii.

Pacientul are un sentiment de insatisfacţie psihică şi o incoerenţă mintală care pot conduce până
la depersonalizare.