Recenzie ,,Femeia în roșu”

În literartura română s-au scris mai multe romane colective, însă primul care s-a păstrat
este romanul ,,Femeia în roșu”, scris de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, trei
dintre scriitorii postmoderniști remarcabili ai literarturii române. Deși manuscrisul a fost inițial
interzis și retras în anul 1888 din tipografia Editurii Militare, Editura Cartea Românească a
editat romanul în anul 1990, primind premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză în anul 1991.
Romanul a fost reeditat în anul 1997 și 1998 de Editura ALL, iar apoi ecranizat în anul 1997 de
către regizorul Mircea Veroiu dar și dramatizat pe scena Teatrului Național din Timișoara, în
anul 1998. Din anul 2000, romanul ,,Femeia în roșu”, apare ca obiect de studiu în manualul de
Limba și Literatura Română de clasa X-a, editura Humanitas.
Am dorit să încep recenzia mea cu toate aceste date interesante despre carte, deoarece pe
mine m-au atras toate aceste aspecte, care de fapt ne dovedesc că romanul ,,Femeia în roșu” este
un roman de vârf al postmodernismului, original și excepțional care cu siguranță merită toată
atenția cititorilor.
Romanul ,,Femeia în roșu” este un roman excepțional, în primul rând prin faptul că are
trei autori, dintre care doi sunt critici și teoreticieni literari (Adriana Babeți și Mircea Mihăieș),
iar al treilea este unul dintre cei mai mari prozatori eseiști din ultimii ani. Un alt aspect interesant
este faptul că prima variantă a romanului a fost scrisă în doar 17 zile, iar subiectul cărții se
constituie din intersectarea a două destine ,,senzaționale”, unul a româncei din Ardeal, Ana
Persida Cumpănaș, plecată peste ocean și celălalt a gangsterului american John Dilinger.
Titlul romanului ,,Femeia în roșu” este un alt aspect care m-a atras să citesc această carte,
ducându-mă cu gândul la o poveste romantică de dragoste. Probabil și din cauza celebrei melodii
a lui Chris De Burgh, ,,The Lady in Red”, pe care cu siguranță cu toții o cunoaștem. Nu am
descoperit dacă este o coincidență sau nu, însă melodia a fost lansată cu puțin înainte de a fi
scrisă cartea, în anul 1986. Cert este însă că melodia nu a fost neparat sursă de inspirație pentru
autori, titlul provenind de fapt din alt aspect. Punctul culminant al poveștii vieții Anei Cumpănaș,
care reprezintă în principal subiectul romanului, este seara în care îmbrăcată în rochie roșie, îl
trădează pe gangsterul John Dillinger, facilitând uciderea lui, de aici rezultând și titlul romanului.
Pentru a stârni curiozitate pentru citirea romanului, nu voi oferi mai multe detalii despre relația
dintre cei doi. Ce pot să spun însă este faptul că romanul nu este chiar o poveste romantică de
dragoste așa cum m-am așteptat, însă m-a impresionat povestea de viață a femeii în roșu, precum
și faptul că acest personaj este real, chiar a existat, fiind o româncă plecată peste ocean.
Așadar romanul nu se situează întru totul nici în ficțiune, nici în real, personajul
principal Ana Cumpănașu, a cărei poveste ne-o spune romanul, fiind real. Cu toate că nu este
chiar ceea ce m-am așteptat, romanul m-a impresionat prin felul special în care a fost scris
romanul. Autorii se folosesc de povestea misterioasei femei în roșu, dorindu-se un
roman ,,senzațional”, aceștia reușind de fapt să scrie despre cum se scrie un ,,roman senzațional”.
Cărtărescu o numește ,,carte-puzzle” și asta pentru ca autorii devin personaje ale cărții, porniți în
documentare despre misterioasa femeie în roșu, iar acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri.
De asemenea scriitorii folosesc nu doar naraținea, ci chiar scrisori, documente și rapoarte
medicale, astfel că povestea enigmaticei femei în roșu capătă nuanțe ireale. Romanul
impresionează cititorii nu doar prin modul de scriere, cât și prin faptul că povestea ascunde
păreri, valori și idei ale autorilor, prezentând granița și spațiul american ca un simbol al libertății
interzise, care în acea perioadă era greu de pătruns. Viziunea despre creație și despre lume, sunt
specifice postmodernismului.
Cartea de față care face obiectul acestei recenzii este cea de-a trei ediție, lansată în anul
2011 de Editura Polirom. Această carte este o creație minunată, cu coperți albe, moi, lucioase,
ilustrând simbolic o femeie în roșu, cu pălărie. Are 497 de pagini nici prea groase nici prea
subțiri, vag lucioase și ușor gălbui care te duc cu gândul la hârtie veche, oferind parcă o
autenticitate și mai mare documentelor pe care scriitorii le folosesc în expunerea poveștii Anei
Cumpănașu. Acțiunea romanului se împarte în 14 capitole, ale căror nume sunt în limba latină. În
introducere găsim câteva date biografice ale celor trei autori și un fragment din
volumul ,,Postmodernismul românesc” de Mircea Cărtărescu, numit ,, Un origami postmodern”
și care servește drept prefață cărții. La sfărșitul cărții înainte de cuprins găsim o ,,Bibliografie
selectivă” cu materiale folosite de scriitori, un ,,Glosar” în care sunt explicate regionalismele și
un fragment semnat Martin Adams Mooreville, întitulat Cucerirea estului sălbatic și care servește
drept postfață. Toate aceste aspecte stărnesc parcă și mai mult curiozitatea cititorului, așteptând
cu nerăbdare și cu sufletul la gură, filă după filă să afli deznodământul acțiunii.
Așadar, romanul ,,Femeia în roșu” este un roman de excepție și inovator al literaturii
române. Mi-a plăcut enorm de mult să citesc această carte, are un farmec aparte și o recomand
tuturor cititorilor pasionați de postmodernism și care doresc să încerce ceva nou.

Bibliografie:
1. Nedelciu M., Babeți A., Mihăieș M., (2011), Femeia în roșu, Iași, Editura Polirom
2. https://www.goodreads.com/topic/show/18925353-cum-se-scrie-o-recenzie
3. https://www.revistadepovestiri.ro/ghidul-pentru-scrierea-unei-recenzii/
4. https://www.referatele.com/referate/noi/romana/femeia-in-rosu-de-
mi20418222022.php