P. 1
chira chiralina dezbatere

chira chiralina dezbatere

5.0

|Views: 806|Likes:
Published by Mihai Cerbu

More info:

Published by: Mihai Cerbu on May 29, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/07/2014

pdf

text

original

Chira Chiralina

Aprecieri:
“Opera lui Panait Istrati intregeste peisajul literaturii romanesti.Dimpreuna cu Mihail Sadoveanu si cu Liviu Rebreanu,autorul Chirei Chiralina alcatuieste teimea cea de o fiinta a celei mai unitare substante epice.Ca si acestea,Panait Istrati este acela care aduce cele mai multe probleme,cei mai multi eroi si cea mai puternica individualitate.” Perpessicius Chira Chiralina e,fara indoiala,o carte plina de substanta,de unitate si de pitoresc,unde legenda se impleteste cu cea mai curata deflorare a sufletelor de catre realitate.Panait Istrati are duh de povestitor si,inainte de a fi scriitor,e om.” “Prin nu stiu ce stramba intelegere a cuvantului scris,Chira Chiralina a putut fi socotita de catre unii o poveste imorala,fiindca e vorba acolo de toate vitiile Orientului.Dar imoralitatea operei de arta-daca se mai poate deschide astazi o discutie invechita si epuizata-se masoara dupa atitudinea autorului fata de pacat.Exista o literature libidinoasa care se adreseaza sensibilitatii lectorului de la buric in jos.E chiar o industrie literara specializata in aceste virtuti afrodisiace.Ea se vinde pe sub mana adolescentilor cu vitii ascunse,femeilor cu viata concentrata in jurul sexualitatii,batranilor cu glande stoarse.Chira Chiralina nu stiu cum poate fi socotita ca atare.Putine carti au povestit lucruri scarboase cu atata decenta si cu atat de subtire,poate intuitive finete de a ocoli cuvantul brutal.” Chira Chiralina ramane un indiciu de posibilitati.Dincolo,pot aseza dezamagiri sau,ceea ce cu totii dorim,o opera intregita si durabila.” (Cezar Petrescu.Panait Istrati,in “Gandirea”,anul 4,nr. 2,1924,cronica semnata de Ion Darie) “Chira Chiralina,unde autorul renunta la formula romanului psihologic,cladita pe un conflict si culminand intro catastrofa,sustinut adica de un interes dramatic,pentru a reveni la forma propriu zisa a povestirii,unde interesul se concentreaza asupra episodului. Povestire si experienta facand una,Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. Mediul Chirei Chiralina este acel al porturilor noastre,in care,dupa cum aveam prilejul sa observam si in alta parte,de sute de ani continua un proces de infiltratie balcanica.” (Tudor Vianu.Panait Istrati:Chira Chiralina,in “Viata Romaneasca”,nr.10,1924) “Chira Chiralina este dar,inainte de toate confesiune.” (Al.Piru.Panait Istrati,in “Viata Romaneasca”,anul 10,n5.2,1957) REZUMAT:

Tragică şi romantică, aventuroasă şi plină de farmec este povestea celor doi fraţi: Dragomir şi Chira. Crescuţi de mici lângă o mamă născută pentru plăcerile trupului şi nu pentru grijile maternităţii sau îndatoririle de soţie, Dragomir şi Chira, de prunci, au gustat din tentaţiile viciului. Dincolo de caracterul aventuros, de nenumăratele întâmplări la care soarta îi supune pe cei doi, povestea Chirei Chiralinei prezintă sub faldurile bogate ale unei naraţiuni de tip oriental, caracterul abject şi dezumanizat al fiinţei omeneşti. Chira Chiralina nesăbuită şi frumoasă la fel ca mama ei, preocupată de găteli şi sulimanuri, îndrăzneaţă şi ademenitoare, tulburător de naivă, ea întruchipează un simbol. Iar atunci când ajunge obiectul căutărilor neîncetate ale fratelui mai mic, Chira devine un ideal amăgitor, o stea călăuzitoare care nu îl mântuieşte pe căutătorul ei, ci îl poartă îl lumea largă, pervertindu-i-se astfel sufletul, trecându-l prin medii şi oameni, prin ţări şi continente unde doar hazardul îi mai scoate în cale câte un om de suflet. Există în această fermecătoare poveste o frază memorabilă şi poate chiar cheia

Povestire si experienta facand una . poate chiar cel mai mare nuvelist european dupa Maxim Gorki. Ionel Teodoreanu.in adevar.. există mai multi scriitori romani contemporani care sunt cel putin la fel de valorosi ca Panait Istrati: avem.. precum cea formulata de Mircea Eliade. de exemplu. traiul liber şi îmbelşugat nu era decât rareori întunecat de bătăile ocazionale ale tatălui şi ale fratelui mai mare. căci Stavru este naratorul evenimentelor. şiret sau trădător. un neasemuit povestitor.unde autorul renunta la formula romanului psihologic. Cezar Petrescu. Prezentare: Istrati este un oriental. lumea ca cimitir: al durerilor. metoda noastra are in vedere stabilirea unor referinte exacte in spatiul destul de eterogen al receptarii personalitatii si operei„scriitorului roman de expresie franceza“– cum se recomanda chiar el. Aşa cum spune naratorul. Lumea copilăriei a Chirei şi a lui Dragomir a fost plină de desfătări. dar nu e cel mai mare scriitor roman. fraţii rămân orfani. Nu poţi să cunoşti laşitatea. pe Mihai Sadoveanu. abia atunci lumea apare aşa cum este ea: un cimitir. el se lasă ademenit. trădarea. Chiar daca lasam la o parte un romancier genial ca Liviu Rebreanu.de lectură a întregii naraţiuni: lumea cu frumuseţile sale nu e decât o vrajmaşă înşelătoare. cei doi devin o pradă mult prea uşoară în mâinile lacome ale semenilor. un visător. Tema. si darul povestirii este. franceze si europene. puţin trândav. să povestească istoria vieţii sale. fără a deveni tu însuţi puţin laş.Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. Pavel Dan etc. va propunem o incursiune in destinul sau literar. » In demersul nostru de prezentare a contributiei lui Panait Istrati la mersul literelor romanesti.Sfarsitul cartii nu coincide cu epuizarea interesului. Vom reusi astfel sa evitam prejudecati de valorizare furnizate de spirite culturale. Când mama le e ucisă într-o violentă confruntare cu tatăl.cladit pe un conflict si culminand intr-o catastrofa.. însă când drumul e de sus în jos lecţiile sunt mai amare. dupa ritmul special al momentului. iar Dragomir cade de nenumărate ori în capcana propriilor naivităţi. sustinut adica de un interes dramatic pentru a reveni la forma propriuzisa a povestirii.. conform careia:„Istrati este un mare scriitor. şiretenia.cand mai grabit. un naiv fără pereche.“ De altfel. dar revelator imago mundi din literatura română. iar apoi când unchiul care le mai purta de grijă este şi acesta ucis.. servindu-ne de biografia cu totul picaresca a acestuia. Chira e dusă într-un harem. Comentariu : . fără a te lăsa la rândul tău puţin câte puţin pervertit de ea. trândăvia. speranţelor şi în cele din urmă al trupurilor noastre. Acesta este drumul lui Dragomir. la ultima fila doresti inca sa asculti mai departe. Insusirea aceasta se vadeste cu limpezime mai ales in Chira Chiralina.principala sa caracteristica. Un pribeag şi un hoinar înţelepţit. unde interesul se concentreaza asupra episodului.imprejurarile vietii lui Dragomir nu inainteaza furtunos catre deznodamantul final. Panait Istrati: « Dialectica raportului cu lumea exterioara sau cu propria interioritate. Pentru a cunoaşte câte ceva din lumea asta trebuie să treci prin toate mediile.. reprezintă poate cel mai trist. de tovarăşii de drum spre târgul de la Slobozia. care ajunge în cele din urmă salepgiul* pe nume Stavru. un idealist.ci se desfasoara cand mai incet. nu poţi să treci prin lume ajungând să cunoşti ticăloşia. chipul ei adevărat iese la iveală când sufletul e îngenuncheat de dureri şi nevoi.

„Chira Chiralina“şi„Dragomir“. cu toate că. frecventat de indivizi de toate condiţiile şi de toate moralităţile. Nu-i lipsea pofta de a istorisi.încercă şi reuşeşte să pătrundă într-o familie burgheză. căsătorindu-se cu angelica Tincuţa. Cadrul naraţiunii este povestea eroică a lui Adrian Zografi. am căutat-o timp de doisprezece ani de-a rândul. scindarea dramatică a personalităţii eroului (Dragomir. dar mai ales.„Chira Chiralina. Adrian şi Stavru se întâlnesc la Cairo. care mă privea cu ochi iubitori. Adrian Zografi. Amintindu-şi de cei doi. domnule Isvoranu. şi fusei pervertit pentru totdeauna.în vreme ce mânca ştiuca. fără istorie personală. Stavru se lăsă rugat de tovarăşii lui. iar destinul. Pentruîntâia oară în viaţa mea mă găsii atunci singur înaintea unei fete frumoase. care. tipul călătorului. personaj exotic şi misterios. Dragomir se îndrăgosteşte sincer de fată. la Paris. Destinul său se intersectează cu cel al lui Stavru. loc cosmopolit. care– pe dată ce ajunserăm la Constantinopol– fuînchisă într-un harem. ce vine de nicăieri. pentru că e„copil din flori“. Adrian îşi arată interesul pentru un individ ce-i pare necunoscut:„Câtă asemănare între omul acesta şi Stavru!“ gândi el. afirmând poziţia de control al acţiunii ce aparţine personajului narator. În primul capitol („Stavru“). Suntem în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. umezi. sub influenţa contextului.“ Cadrul iniţial. Eu trebuii să mă încovoi plăcerilor respectabilului meu binefăcător. Poate. de o oră cereau să le spună povestea copilăriei lui şi a surorii. Aplecându-se către mine. ai fi în stare să iubeşti ca ţiganul Trandafir?“ Adevărata identitate este trădată de incapacitatea de a-şi împlini datoria conjugală şi de depoziţia unui martor.“ Si totuşi. la 15 august 1923. relaţia lor fiind reciprocă:„În timp ce povesteam.într-o cafenea evreo-românească. după un lung periplu iniţiatic. este doar un preambul formal. […] Avea în înfăţişarea lui acele stigmate respingătoare care produc . Stavru şi prietenul acestuia. Partea a doua a romanului („Chira Chiralina“). într-o traducere anonimă. fugind după doi ani de zălogire. căci sufletul îi era dispus să evoce această depărtată amintire. pe de o parte cu orientări homosexuale şi pe de alta dornic să-şi întemeieze o familie. scânteietori. Grupate sub titlul„Povestirile lui Adrian Zografi“. aventura existenţială a lui Stavru. la Editura Adevărul.în vreme ce Tincuţa se sinucide. Zografi este prototipul individului enigmatic. dar aşa se întâmplă când vrei să te atingi de zăgazurile ruginite ce opresc trecerea apelor trecutului:îţi place să te laşi rugat. Mihail.În limba română apare în 1924. dar Tincuţa era mai mişcată ca totdeauna. Neacceptându-şi statutul. pornesc într-o odisee ale cărei popasuri vor servi drept pretexte pentru revelarea poveştilor de viaţă ale celor chemaţi să participe la experienţa romantică de a trăi. republicată. este drama povestirii. interesul fiind conservat până la sfârşitul acestei părţi. tatăl adormise. Tehnica povestirii la Istrati este una de tip tradiţional. specific dunăreană.începe printr-un captatio benevolentiae în stil boccacian:„În crângul în care căruţa celor doi negustori se oprise pentru masa de amiază. Povestireîn trei părţi“ a fost publicată pentru prima dată în revista Europe. vânzând salop. în 1934. timpul călătorilor romantici. a cărui viaţă are determinări spectaculoase. ce-şi spune Stavru sau domnul Isvoranu).în limba franceză. delimitând de la bun început spaţiul şi timpul. cu ascultătorii chemaţi să fie atenţi la poveste. pe care o evocase la începutul povestirii lui din pod. ea mă luă de mână şi zise cu o voce mai melodioasă ca sunetele viorii: – Spune-mi. cea mai importantă şi mai interesantă. eroul devenind subiectul unui scandal ce-l obligă să fugă în străinătate. Stavru le promite la sfârşitul capitolului o continuare:„Altă dată vă voi povesti peripeţiile rătăcirilor meleîn căutarea Chirei. cele trei capitole ale textului lui Panait Istrati sunt:„Stavru“. victimă a falsificării identităţii şi orientării sexuale a lui Stavru. care se termină cu răpirea fraţilor (Chira şi Dragomir) de către turcul Nazim Efendi.Si pentru totdeauna o pierdui pe scumpa mea surioară. este pretextul drumului înapoi în ţară. El este povestitorul.

fapt ce conferă şi tragismul istoriilor existenţiale ale personajelor. Stilul istratian se defineşte prin spontaneitate şi. Motivele fundamentale în„Chira Chiralina“ sunt cel al călătoriei în spaţii exotice şi cel al fatalităţii destinului. adică a literaturii orale. complicaţia. această altă lume este spaţiul exotic. reminiscenţă a ritualurilor de iniţiere. care. Ultima dată se lasă chiar ignorat. amânarea deznodământului. Tehnicile narative care definesc povestirea (caracterul ternar al acesteia. implicit. singurătatea este o constantă receptată ca formă punitivă.„+ protecţie“) cu pasiunea pentru călătoria în sine.„înţeles ca transformare a imaginarului celuilalt în vederea instalării în punctul cel mai intens investit cu dorinţă“. Adrian se simţi înduioşat pentru acest bătrân stingher. fără a fi rugat. Pe traseul căutării.dezgust. Totul pentru că avem în discuţie o ştiinţă a captării interesului pentru povestire. psihologice sau chiar naturaliste. pe urmă însă e nevoie tot mai mult de insistenţa lui Adrian. fără a bănui existenţa vreunui Stavru în Egipt. exponenţial pentru frumuseţea lumii.încadrabilă în tipologia literaturii de călătorie şi aventuri. romantice. Drumul este destinic. O lipsă totală de artificii care greşit ar putea fi înţeleasă ca o lipsă de artă“. în împrejurări deja cunoscute. Eroii lui Istrati sunt spirite nomade. ritualurile povestirii etc. dar şiîn posibile contexte ale prozei romantice. un„discurs îndrăgostit“.) sunt dublate de o percepţie. la nivel lingvistic. Totuşi. Vagabondul este şi el un exponent al mobilităţii în sine. […]. Finalul romanului nu este şi sfârşitul poveştii. prin autenticitate.„încercând să schiţeze o posibilă pragmatică a vorbirii personajelor“. refuză„dibăcia literară care utilizează gradaţia. a căror obsesie a libertăţii vorbeşte despre condiţia romantică a căutării de sine. propunându-ne un contract de ataşament cu povestirea. Corina Ciocârlie. a fost nevoie de o altă lume creată pentru a compensa decăderea. Ca într-o opera aperta interesul pentru destinul dramatic al eroilor este continuat de ascultător în buna tradiţie a folclorului românesc. comentează pe larg discursul seducţiei. căci necesitatea de socializare a eroilor este permanent blocată de imoralitatea şi atitudinea antisocială a acestora. ce desemnează o modalitate subiectivă de realizare a portretelor. istorice. Rezultat al unei fuziuni„între eposul popularşi eposul oriental al celor o mie şi una de nopţi“ (Perpessicius). De aceea. timpul foarte elastic. tăcut şi nepăsător“. Motivul drumului şi al călătorului sunt o constantă în construcţia personajelor istratiene. bazată pe sintetizarea informaţiilor colectate auctorial.„Chira Chiralina“ este cu certitudine cea mai cunoscută bucată literară istratiană. este marcată de ocurenţe lexicale din sfere semantice foarte variate. ce înseamnă subjugare şi dependenţă în acelaşi timp.în viziunea lui Tudor Vianu. pentru că autorul. . Adrian este cel care (ne) spune istoria lui Stavru. speriind ascultătorul-cititor că nu mai urmează povestea.înrudit prin semne comune („+ libertate“. ce vizează seducerea ascultătorului: prima dată Stavru povesteşte singur. au nevoie de spaţiu şi sunt în permanenţă guvernaţi de tentaţia mişcării.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->