Chira Chiralina

Aprecieri:
“Opera lui Panait Istrati intregeste peisajul literaturii romanesti.Dimpreuna cu Mihail Sadoveanu si cu Liviu Rebreanu,autorul Chirei Chiralina alcatuieste teimea cea de o fiinta a celei mai unitare substante epice.Ca si acestea,Panait Istrati este acela care aduce cele mai multe probleme,cei mai multi eroi si cea mai puternica individualitate.” Perpessicius Chira Chiralina e,fara indoiala,o carte plina de substanta,de unitate si de pitoresc,unde legenda se impleteste cu cea mai curata deflorare a sufletelor de catre realitate.Panait Istrati are duh de povestitor si,inainte de a fi scriitor,e om.” “Prin nu stiu ce stramba intelegere a cuvantului scris,Chira Chiralina a putut fi socotita de catre unii o poveste imorala,fiindca e vorba acolo de toate vitiile Orientului.Dar imoralitatea operei de arta-daca se mai poate deschide astazi o discutie invechita si epuizata-se masoara dupa atitudinea autorului fata de pacat.Exista o literature libidinoasa care se adreseaza sensibilitatii lectorului de la buric in jos.E chiar o industrie literara specializata in aceste virtuti afrodisiace.Ea se vinde pe sub mana adolescentilor cu vitii ascunse,femeilor cu viata concentrata in jurul sexualitatii,batranilor cu glande stoarse.Chira Chiralina nu stiu cum poate fi socotita ca atare.Putine carti au povestit lucruri scarboase cu atata decenta si cu atat de subtire,poate intuitive finete de a ocoli cuvantul brutal.” Chira Chiralina ramane un indiciu de posibilitati.Dincolo,pot aseza dezamagiri sau,ceea ce cu totii dorim,o opera intregita si durabila.” (Cezar Petrescu.Panait Istrati,in “Gandirea”,anul 4,nr. 2,1924,cronica semnata de Ion Darie) “Chira Chiralina,unde autorul renunta la formula romanului psihologic,cladita pe un conflict si culminand intro catastrofa,sustinut adica de un interes dramatic,pentru a reveni la forma propriu zisa a povestirii,unde interesul se concentreaza asupra episodului. Povestire si experienta facand una,Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. Mediul Chirei Chiralina este acel al porturilor noastre,in care,dupa cum aveam prilejul sa observam si in alta parte,de sute de ani continua un proces de infiltratie balcanica.” (Tudor Vianu.Panait Istrati:Chira Chiralina,in “Viata Romaneasca”,nr.10,1924) “Chira Chiralina este dar,inainte de toate confesiune.” (Al.Piru.Panait Istrati,in “Viata Romaneasca”,anul 10,n5.2,1957) REZUMAT:

Tragică şi romantică, aventuroasă şi plină de farmec este povestea celor doi fraţi: Dragomir şi Chira. Crescuţi de mici lângă o mamă născută pentru plăcerile trupului şi nu pentru grijile maternităţii sau îndatoririle de soţie, Dragomir şi Chira, de prunci, au gustat din tentaţiile viciului. Dincolo de caracterul aventuros, de nenumăratele întâmplări la care soarta îi supune pe cei doi, povestea Chirei Chiralinei prezintă sub faldurile bogate ale unei naraţiuni de tip oriental, caracterul abject şi dezumanizat al fiinţei omeneşti. Chira Chiralina nesăbuită şi frumoasă la fel ca mama ei, preocupată de găteli şi sulimanuri, îndrăzneaţă şi ademenitoare, tulburător de naivă, ea întruchipează un simbol. Iar atunci când ajunge obiectul căutărilor neîncetate ale fratelui mai mic, Chira devine un ideal amăgitor, o stea călăuzitoare care nu îl mântuieşte pe căutătorul ei, ci îl poartă îl lumea largă, pervertindu-i-se astfel sufletul, trecându-l prin medii şi oameni, prin ţări şi continente unde doar hazardul îi mai scoate în cale câte un om de suflet. Există în această fermecătoare poveste o frază memorabilă şi poate chiar cheia

Chiar daca lasam la o parte un romancier genial ca Liviu Rebreanu. franceze si europene. nu poţi să treci prin lume ajungând să cunoşti ticăloşia. lumea ca cimitir: al durerilor. căci Stavru este naratorul evenimentelor. Când mama le e ucisă într-o violentă confruntare cu tatăl. un neasemuit povestitor.de lectură a întregii naraţiuni: lumea cu frumuseţile sale nu e decât o vrajmaşă înşelătoare. Comentariu : . trândăvia. unde interesul se concentreaza asupra episodului. dupa ritmul special al momentului. traiul liber şi îmbelşugat nu era decât rareori întunecat de bătăile ocazionale ale tatălui şi ale fratelui mai mare.Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. poate chiar cel mai mare nuvelist european dupa Maxim Gorki.principala sa caracteristica. metoda noastra are in vedere stabilirea unor referinte exacte in spatiul destul de eterogen al receptarii personalitatii si operei„scriitorului roman de expresie franceza“– cum se recomanda chiar el. pe Mihai Sadoveanu. un idealist. Aşa cum spune naratorul. Chira e dusă într-un harem.in adevar. fraţii rămân orfani. cei doi devin o pradă mult prea uşoară în mâinile lacome ale semenilor. un naiv fără pereche. iar Dragomir cade de nenumărate ori în capcana propriilor naivităţi. există mai multi scriitori romani contemporani care sunt cel putin la fel de valorosi ca Panait Istrati: avem.“ De altfel. Prezentare: Istrati este un oriental. şiretenia. Ionel Teodoreanu. Lumea copilăriei a Chirei şi a lui Dragomir a fost plină de desfătări. reprezintă poate cel mai trist.imprejurarile vietii lui Dragomir nu inainteaza furtunos catre deznodamantul final. si darul povestirii este. sustinut adica de un interes dramatic pentru a reveni la forma propriuzisa a povestirii...unde autorul renunta la formula romanului psihologic. va propunem o incursiune in destinul sau literar. Acesta este drumul lui Dragomir. Insusirea aceasta se vadeste cu limpezime mai ales in Chira Chiralina. la ultima fila doresti inca sa asculti mai departe. Tema.. chipul ei adevărat iese la iveală când sufletul e îngenuncheat de dureri şi nevoi. conform careia:„Istrati este un mare scriitor.. fără a te lăsa la rândul tău puţin câte puţin pervertit de ea. puţin trândav.. precum cea formulata de Mircea Eliade.cladit pe un conflict si culminand intr-o catastrofa. servindu-ne de biografia cu totul picaresca a acestuia. speranţelor şi în cele din urmă al trupurilor noastre. Pentru a cunoaşte câte ceva din lumea asta trebuie să treci prin toate mediile. Povestire si experienta facand una . să povestească istoria vieţii sale.ci se desfasoara cand mai incet. Un pribeag şi un hoinar înţelepţit.Sfarsitul cartii nu coincide cu epuizarea interesului. care ajunge în cele din urmă salepgiul* pe nume Stavru. însă când drumul e de sus în jos lecţiile sunt mai amare. » In demersul nostru de prezentare a contributiei lui Panait Istrati la mersul literelor romanesti. Nu poţi să cunoşti laşitatea. Vom reusi astfel sa evitam prejudecati de valorizare furnizate de spirite culturale. şiret sau trădător. Cezar Petrescu. trădarea. el se lasă ademenit. dar nu e cel mai mare scriitor roman. Pavel Dan etc. iar apoi când unchiul care le mai purta de grijă este şi acesta ucis.cand mai grabit. fără a deveni tu însuţi puţin laş. de tovarăşii de drum spre târgul de la Slobozia. Panait Istrati: « Dialectica raportului cu lumea exterioara sau cu propria interioritate.. un visător. dar revelator imago mundi din literatura română. abia atunci lumea apare aşa cum este ea: un cimitir. de exemplu.

Adrian îşi arată interesul pentru un individ ce-i pare necunoscut:„Câtă asemănare între omul acesta şi Stavru!“ gândi el. Stavru şi prietenul acestuia. scânteietori. sub influenţa contextului. este drama povestirii. Stavru se lăsă rugat de tovarăşii lui. ce-şi spune Stavru sau domnul Isvoranu). Grupate sub titlul„Povestirile lui Adrian Zografi“.în vreme ce Tincuţa se sinucide. şi fusei pervertit pentru totdeauna. Partea a doua a romanului („Chira Chiralina“). Suntem în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. la Editura Adevărul. loc cosmopolit. dar mai ales. personaj exotic şi misterios. tatăl adormise.„Chira Chiralina“şi„Dragomir“. Nu-i lipsea pofta de a istorisi. la Paris. domnule Isvoranu. fugind după doi ani de zălogire.începe printr-un captatio benevolentiae în stil boccacian:„În crângul în care căruţa celor doi negustori se oprise pentru masa de amiază. Mihail. ai fi în stare să iubeşti ca ţiganul Trandafir?“ Adevărata identitate este trădată de incapacitatea de a-şi împlini datoria conjugală şi de depoziţia unui martor.“ Si totuşi.„Chira Chiralina.în limba franceză. fără istorie personală. Aplecându-se către mine.“ Cadrul iniţial. pe de o parte cu orientări homosexuale şi pe de alta dornic să-şi întemeieze o familie.încercă şi reuşeşte să pătrundă într-o familie burgheză. Pentruîntâia oară în viaţa mea mă găsii atunci singur înaintea unei fete frumoase. Destinul său se intersectează cu cel al lui Stavru. aventura existenţială a lui Stavru. delimitând de la bun început spaţiul şi timpul. Povestireîn trei părţi“ a fost publicată pentru prima dată în revista Europe. relaţia lor fiind reciprocă:„În timp ce povesteam. vânzând salop.Si pentru totdeauna o pierdui pe scumpa mea surioară. cea mai importantă şi mai interesantă. timpul călătorilor romantici. eroul devenind subiectul unui scandal ce-l obligă să fugă în străinătate. Poate. este pretextul drumului înapoi în ţară. frecventat de indivizi de toate condiţiile şi de toate moralităţile. dar aşa se întâmplă când vrei să te atingi de zăgazurile ruginite ce opresc trecerea apelor trecutului:îţi place să te laşi rugat. specific dunăreană.în vreme ce mânca ştiuca. victimă a falsificării identităţii şi orientării sexuale a lui Stavru. pornesc într-o odisee ale cărei popasuri vor servi drept pretexte pentru revelarea poveştilor de viaţă ale celor chemaţi să participe la experienţa romantică de a trăi. am căutat-o timp de doisprezece ani de-a rândul. ea mă luă de mână şi zise cu o voce mai melodioasă ca sunetele viorii: – Spune-mi. tipul călătorului. dar Tincuţa era mai mişcată ca totdeauna. În primul capitol („Stavru“). după un lung periplu iniţiatic. […] Avea în înfăţişarea lui acele stigmate respingătoare care produc . care. care se termină cu răpirea fraţilor (Chira şi Dragomir) de către turcul Nazim Efendi.într-o cafenea evreo-românească. Tehnica povestirii la Istrati este una de tip tradiţional. Adrian şi Stavru se întâlnesc la Cairo. a cărui viaţă are determinări spectaculoase.În limba română apare în 1924. pentru că e„copil din flori“. într-o traducere anonimă. căsătorindu-se cu angelica Tincuţa. Zografi este prototipul individului enigmatic. ce vine de nicăieri. la 15 august 1923. cele trei capitole ale textului lui Panait Istrati sunt:„Stavru“. afirmând poziţia de control al acţiunii ce aparţine personajului narator. Dragomir se îndrăgosteşte sincer de fată. Cadrul naraţiunii este povestea eroică a lui Adrian Zografi. în 1934. cu ascultătorii chemaţi să fie atenţi la poveste. El este povestitorul. căci sufletul îi era dispus să evoce această depărtată amintire. scindarea dramatică a personalităţii eroului (Dragomir. interesul fiind conservat până la sfârşitul acestei părţi. Amintindu-şi de cei doi. Eu trebuii să mă încovoi plăcerilor respectabilului meu binefăcător. Neacceptându-şi statutul. care mă privea cu ochi iubitori. iar destinul. Stavru le promite la sfârşitul capitolului o continuare:„Altă dată vă voi povesti peripeţiile rătăcirilor meleîn căutarea Chirei. pe care o evocase la începutul povestirii lui din pod. republicată. cu toate că. este doar un preambul formal. Adrian Zografi. de o oră cereau să le spună povestea copilăriei lui şi a surorii. care– pe dată ce ajunserăm la Constantinopol– fuînchisă într-un harem. umezi.

încadrabilă în tipologia literaturii de călătorie şi aventuri.„încercând să schiţeze o posibilă pragmatică a vorbirii personajelor“. O lipsă totală de artificii care greşit ar putea fi înţeleasă ca o lipsă de artă“. în împrejurări deja cunoscute. romantice. reminiscenţă a ritualurilor de iniţiere. singurătatea este o constantă receptată ca formă punitivă. tăcut şi nepăsător“. ritualurile povestirii etc. a fost nevoie de o altă lume creată pentru a compensa decăderea. Eroii lui Istrati sunt spirite nomade. Pe traseul căutării. un„discurs îndrăgostit“. speriind ascultătorul-cititor că nu mai urmează povestea.„Chira Chiralina“ este cu certitudine cea mai cunoscută bucată literară istratiană. amânarea deznodământului. ce vizează seducerea ascultătorului: prima dată Stavru povesteşte singur. care. Vagabondul este şi el un exponent al mobilităţii în sine. fără a bănui existenţa vreunui Stavru în Egipt.în viziunea lui Tudor Vianu. Ca într-o opera aperta interesul pentru destinul dramatic al eroilor este continuat de ascultător în buna tradiţie a folclorului românesc. De aceea.„înţeles ca transformare a imaginarului celuilalt în vederea instalării în punctul cel mai intens investit cu dorinţă“. fapt ce conferă şi tragismul istoriilor existenţiale ale personajelor.dezgust. Motivul drumului şi al călătorului sunt o constantă în construcţia personajelor istratiene. au nevoie de spaţiu şi sunt în permanenţă guvernaţi de tentaţia mişcării. Finalul romanului nu este şi sfârşitul poveştii.„+ protecţie“) cu pasiunea pentru călătoria în sine. Adrian se simţi înduioşat pentru acest bătrân stingher. ce înseamnă subjugare şi dependenţă în acelaşi timp.) sunt dublate de o percepţie. Totul pentru că avem în discuţie o ştiinţă a captării interesului pentru povestire. complicaţia. Corina Ciocârlie. . fără a fi rugat.înrudit prin semne comune („+ libertate“. implicit. timpul foarte elastic. Tehnicile narative care definesc povestirea (caracterul ternar al acesteia. adică a literaturii orale. psihologice sau chiar naturaliste. refuză„dibăcia literară care utilizează gradaţia. este marcată de ocurenţe lexicale din sfere semantice foarte variate. dar şiîn posibile contexte ale prozei romantice. bazată pe sintetizarea informaţiilor colectate auctorial. această altă lume este spaţiul exotic. prin autenticitate. istorice. exponenţial pentru frumuseţea lumii. comentează pe larg discursul seducţiei. Drumul este destinic. […]. pe urmă însă e nevoie tot mai mult de insistenţa lui Adrian. Motivele fundamentale în„Chira Chiralina“ sunt cel al călătoriei în spaţii exotice şi cel al fatalităţii destinului. Ultima dată se lasă chiar ignorat. Rezultat al unei fuziuni„între eposul popularşi eposul oriental al celor o mie şi una de nopţi“ (Perpessicius). pentru că autorul. căci necesitatea de socializare a eroilor este permanent blocată de imoralitatea şi atitudinea antisocială a acestora. Adrian este cel care (ne) spune istoria lui Stavru. a căror obsesie a libertăţii vorbeşte despre condiţia romantică a căutării de sine. propunându-ne un contract de ataşament cu povestirea. Stilul istratian se defineşte prin spontaneitate şi. ce desemnează o modalitate subiectivă de realizare a portretelor. Totuşi. la nivel lingvistic.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful