Chira Chiralina

Aprecieri:
“Opera lui Panait Istrati intregeste peisajul literaturii romanesti.Dimpreuna cu Mihail Sadoveanu si cu Liviu Rebreanu,autorul Chirei Chiralina alcatuieste teimea cea de o fiinta a celei mai unitare substante epice.Ca si acestea,Panait Istrati este acela care aduce cele mai multe probleme,cei mai multi eroi si cea mai puternica individualitate.” Perpessicius Chira Chiralina e,fara indoiala,o carte plina de substanta,de unitate si de pitoresc,unde legenda se impleteste cu cea mai curata deflorare a sufletelor de catre realitate.Panait Istrati are duh de povestitor si,inainte de a fi scriitor,e om.” “Prin nu stiu ce stramba intelegere a cuvantului scris,Chira Chiralina a putut fi socotita de catre unii o poveste imorala,fiindca e vorba acolo de toate vitiile Orientului.Dar imoralitatea operei de arta-daca se mai poate deschide astazi o discutie invechita si epuizata-se masoara dupa atitudinea autorului fata de pacat.Exista o literature libidinoasa care se adreseaza sensibilitatii lectorului de la buric in jos.E chiar o industrie literara specializata in aceste virtuti afrodisiace.Ea se vinde pe sub mana adolescentilor cu vitii ascunse,femeilor cu viata concentrata in jurul sexualitatii,batranilor cu glande stoarse.Chira Chiralina nu stiu cum poate fi socotita ca atare.Putine carti au povestit lucruri scarboase cu atata decenta si cu atat de subtire,poate intuitive finete de a ocoli cuvantul brutal.” Chira Chiralina ramane un indiciu de posibilitati.Dincolo,pot aseza dezamagiri sau,ceea ce cu totii dorim,o opera intregita si durabila.” (Cezar Petrescu.Panait Istrati,in “Gandirea”,anul 4,nr. 2,1924,cronica semnata de Ion Darie) “Chira Chiralina,unde autorul renunta la formula romanului psihologic,cladita pe un conflict si culminand intro catastrofa,sustinut adica de un interes dramatic,pentru a reveni la forma propriu zisa a povestirii,unde interesul se concentreaza asupra episodului. Povestire si experienta facand una,Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. Mediul Chirei Chiralina este acel al porturilor noastre,in care,dupa cum aveam prilejul sa observam si in alta parte,de sute de ani continua un proces de infiltratie balcanica.” (Tudor Vianu.Panait Istrati:Chira Chiralina,in “Viata Romaneasca”,nr.10,1924) “Chira Chiralina este dar,inainte de toate confesiune.” (Al.Piru.Panait Istrati,in “Viata Romaneasca”,anul 10,n5.2,1957) REZUMAT:

Tragică şi romantică, aventuroasă şi plină de farmec este povestea celor doi fraţi: Dragomir şi Chira. Crescuţi de mici lângă o mamă născută pentru plăcerile trupului şi nu pentru grijile maternităţii sau îndatoririle de soţie, Dragomir şi Chira, de prunci, au gustat din tentaţiile viciului. Dincolo de caracterul aventuros, de nenumăratele întâmplări la care soarta îi supune pe cei doi, povestea Chirei Chiralinei prezintă sub faldurile bogate ale unei naraţiuni de tip oriental, caracterul abject şi dezumanizat al fiinţei omeneşti. Chira Chiralina nesăbuită şi frumoasă la fel ca mama ei, preocupată de găteli şi sulimanuri, îndrăzneaţă şi ademenitoare, tulburător de naivă, ea întruchipează un simbol. Iar atunci când ajunge obiectul căutărilor neîncetate ale fratelui mai mic, Chira devine un ideal amăgitor, o stea călăuzitoare care nu îl mântuieşte pe căutătorul ei, ci îl poartă îl lumea largă, pervertindu-i-se astfel sufletul, trecându-l prin medii şi oameni, prin ţări şi continente unde doar hazardul îi mai scoate în cale câte un om de suflet. Există în această fermecătoare poveste o frază memorabilă şi poate chiar cheia

reprezintă poate cel mai trist.ci se desfasoara cand mai incet. nu poţi să treci prin lume ajungând să cunoşti ticăloşia. să povestească istoria vieţii sale. servindu-ne de biografia cu totul picaresca a acestuia. conform careia:„Istrati este un mare scriitor. Insusirea aceasta se vadeste cu limpezime mai ales in Chira Chiralina..in adevar.. fără a te lăsa la rândul tău puţin câte puţin pervertit de ea. care ajunge în cele din urmă salepgiul* pe nume Stavru. speranţelor şi în cele din urmă al trupurilor noastre.cand mai grabit. va propunem o incursiune in destinul sau literar. Chira e dusă într-un harem. traiul liber şi îmbelşugat nu era decât rareori întunecat de bătăile ocazionale ale tatălui şi ale fratelui mai mare. un naiv fără pereche. pe Mihai Sadoveanu. poate chiar cel mai mare nuvelist european dupa Maxim Gorki. Un pribeag şi un hoinar înţelepţit. » In demersul nostru de prezentare a contributiei lui Panait Istrati la mersul literelor romanesti.Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin.Sfarsitul cartii nu coincide cu epuizarea interesului.. lumea ca cimitir: al durerilor.unde autorul renunta la formula romanului psihologic. Pentru a cunoaşte câte ceva din lumea asta trebuie să treci prin toate mediile. dar nu e cel mai mare scriitor roman.de lectură a întregii naraţiuni: lumea cu frumuseţile sale nu e decât o vrajmaşă înşelătoare.principala sa caracteristica. metoda noastra are in vedere stabilirea unor referinte exacte in spatiul destul de eterogen al receptarii personalitatii si operei„scriitorului roman de expresie franceza“– cum se recomanda chiar el. Chiar daca lasam la o parte un romancier genial ca Liviu Rebreanu. de exemplu. de tovarăşii de drum spre târgul de la Slobozia. un neasemuit povestitor. iar apoi când unchiul care le mai purta de grijă este şi acesta ucis. Panait Istrati: « Dialectica raportului cu lumea exterioara sau cu propria interioritate. unde interesul se concentreaza asupra episodului. abia atunci lumea apare aşa cum este ea: un cimitir. precum cea formulata de Mircea Eliade..“ De altfel. cei doi devin o pradă mult prea uşoară în mâinile lacome ale semenilor. şiret sau trădător. Când mama le e ucisă într-o violentă confruntare cu tatăl. Tema. Vom reusi astfel sa evitam prejudecati de valorizare furnizate de spirite culturale.. un idealist. el se lasă ademenit. iar Dragomir cade de nenumărate ori în capcana propriilor naivităţi. trădarea. dupa ritmul special al momentului.cladit pe un conflict si culminand intr-o catastrofa. există mai multi scriitori romani contemporani care sunt cel putin la fel de valorosi ca Panait Istrati: avem. la ultima fila doresti inca sa asculti mai departe. Povestire si experienta facand una . Aşa cum spune naratorul. însă când drumul e de sus în jos lecţiile sunt mai amare.. căci Stavru este naratorul evenimentelor. Cezar Petrescu. un visător.imprejurarile vietii lui Dragomir nu inainteaza furtunos catre deznodamantul final. Pavel Dan etc. puţin trândav. fără a deveni tu însuţi puţin laş. dar revelator imago mundi din literatura română. Lumea copilăriei a Chirei şi a lui Dragomir a fost plină de desfătări. trândăvia. sustinut adica de un interes dramatic pentru a reveni la forma propriuzisa a povestirii. Nu poţi să cunoşti laşitatea. fraţii rămân orfani. şiretenia. si darul povestirii este. Prezentare: Istrati este un oriental. franceze si europene. Ionel Teodoreanu. Comentariu : . Acesta este drumul lui Dragomir. chipul ei adevărat iese la iveală când sufletul e îngenuncheat de dureri şi nevoi.

[…] Avea în înfăţişarea lui acele stigmate respingătoare care produc . este pretextul drumului înapoi în ţară. după un lung periplu iniţiatic. vânzând salop. dar Tincuţa era mai mişcată ca totdeauna. am căutat-o timp de doisprezece ani de-a rândul. Stavru şi prietenul acestuia. în 1934. care– pe dată ce ajunserăm la Constantinopol– fuînchisă într-un harem. de o oră cereau să le spună povestea copilăriei lui şi a surorii. la Editura Adevărul. afirmând poziţia de control al acţiunii ce aparţine personajului narator. Adrian Zografi. loc cosmopolit. eroul devenind subiectul unui scandal ce-l obligă să fugă în străinătate. Amintindu-şi de cei doi. ce-şi spune Stavru sau domnul Isvoranu). pentru că e„copil din flori“. tatăl adormise. Tehnica povestirii la Istrati este una de tip tradiţional.“ Cadrul iniţial. fără istorie personală. ai fi în stare să iubeşti ca ţiganul Trandafir?“ Adevărata identitate este trădată de incapacitatea de a-şi împlini datoria conjugală şi de depoziţia unui martor. căci sufletul îi era dispus să evoce această depărtată amintire.“ Si totuşi.„Chira Chiralina.în vreme ce Tincuţa se sinucide. Suntem în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. dar aşa se întâmplă când vrei să te atingi de zăgazurile ruginite ce opresc trecerea apelor trecutului:îţi place să te laşi rugat. cele trei capitole ale textului lui Panait Istrati sunt:„Stavru“. cu toate că. interesul fiind conservat până la sfârşitul acestei părţi. Aplecându-se către mine. Pentruîntâia oară în viaţa mea mă găsii atunci singur înaintea unei fete frumoase. republicată.în vreme ce mânca ştiuca. specific dunăreană. şi fusei pervertit pentru totdeauna. timpul călătorilor romantici. la Paris. Dragomir se îndrăgosteşte sincer de fată. iar destinul. frecventat de indivizi de toate condiţiile şi de toate moralităţile. Adrian îşi arată interesul pentru un individ ce-i pare necunoscut:„Câtă asemănare între omul acesta şi Stavru!“ gândi el. Povestireîn trei părţi“ a fost publicată pentru prima dată în revista Europe. Mihail. Destinul său se intersectează cu cel al lui Stavru. într-o traducere anonimă. sub influenţa contextului. ea mă luă de mână şi zise cu o voce mai melodioasă ca sunetele viorii: – Spune-mi. Stavru le promite la sfârşitul capitolului o continuare:„Altă dată vă voi povesti peripeţiile rătăcirilor meleîn căutarea Chirei.începe printr-un captatio benevolentiae în stil boccacian:„În crângul în care căruţa celor doi negustori se oprise pentru masa de amiază. care mă privea cu ochi iubitori. Zografi este prototipul individului enigmatic. care. dar mai ales. scindarea dramatică a personalităţii eroului (Dragomir. pornesc într-o odisee ale cărei popasuri vor servi drept pretexte pentru revelarea poveştilor de viaţă ale celor chemaţi să participe la experienţa romantică de a trăi. personaj exotic şi misterios.Si pentru totdeauna o pierdui pe scumpa mea surioară.într-o cafenea evreo-românească.În limba română apare în 1924. Eu trebuii să mă încovoi plăcerilor respectabilului meu binefăcător. domnule Isvoranu. care se termină cu răpirea fraţilor (Chira şi Dragomir) de către turcul Nazim Efendi.în limba franceză. delimitând de la bun început spaţiul şi timpul. Cadrul naraţiunii este povestea eroică a lui Adrian Zografi. tipul călătorului. Nu-i lipsea pofta de a istorisi. a cărui viaţă are determinări spectaculoase. Adrian şi Stavru se întâlnesc la Cairo. Stavru se lăsă rugat de tovarăşii lui. cu ascultătorii chemaţi să fie atenţi la poveste. scânteietori. este doar un preambul formal.încercă şi reuşeşte să pătrundă într-o familie burgheză. pe care o evocase la începutul povestirii lui din pod. Partea a doua a romanului („Chira Chiralina“). Neacceptându-şi statutul. victimă a falsificării identităţii şi orientării sexuale a lui Stavru. Poate. ce vine de nicăieri. cea mai importantă şi mai interesantă. la 15 august 1923. fugind după doi ani de zălogire. Grupate sub titlul„Povestirile lui Adrian Zografi“. aventura existenţială a lui Stavru. este drama povestirii. relaţia lor fiind reciprocă:„În timp ce povesteam. El este povestitorul.„Chira Chiralina“şi„Dragomir“. pe de o parte cu orientări homosexuale şi pe de alta dornic să-şi întemeieze o familie. În primul capitol („Stavru“). căsătorindu-se cu angelica Tincuţa. umezi.

încadrabilă în tipologia literaturii de călătorie şi aventuri. dar şiîn posibile contexte ale prozei romantice. a fost nevoie de o altă lume creată pentru a compensa decăderea. amânarea deznodământului. comentează pe larg discursul seducţiei. reminiscenţă a ritualurilor de iniţiere.„Chira Chiralina“ este cu certitudine cea mai cunoscută bucată literară istratiană. ce înseamnă subjugare şi dependenţă în acelaşi timp. a căror obsesie a libertăţii vorbeşte despre condiţia romantică a căutării de sine. singurătatea este o constantă receptată ca formă punitivă. Drumul este destinic. Rezultat al unei fuziuni„între eposul popularşi eposul oriental al celor o mie şi una de nopţi“ (Perpessicius). romantice.„înţeles ca transformare a imaginarului celuilalt în vederea instalării în punctul cel mai intens investit cu dorinţă“.înrudit prin semne comune („+ libertate“. Adrian este cel care (ne) spune istoria lui Stavru. Finalul romanului nu este şi sfârşitul poveştii. […]. fără a bănui existenţa vreunui Stavru în Egipt. Adrian se simţi înduioşat pentru acest bătrân stingher. este marcată de ocurenţe lexicale din sfere semantice foarte variate. psihologice sau chiar naturaliste. propunându-ne un contract de ataşament cu povestirea. un„discurs îndrăgostit“. Corina Ciocârlie. pentru că autorul. Eroii lui Istrati sunt spirite nomade.„încercând să schiţeze o posibilă pragmatică a vorbirii personajelor“. în împrejurări deja cunoscute. ritualurile povestirii etc. la nivel lingvistic. Ultima dată se lasă chiar ignorat.în viziunea lui Tudor Vianu. . ce vizează seducerea ascultătorului: prima dată Stavru povesteşte singur. Ca într-o opera aperta interesul pentru destinul dramatic al eroilor este continuat de ascultător în buna tradiţie a folclorului românesc. timpul foarte elastic. Stilul istratian se defineşte prin spontaneitate şi. Motivele fundamentale în„Chira Chiralina“ sunt cel al călătoriei în spaţii exotice şi cel al fatalităţii destinului. complicaţia.) sunt dublate de o percepţie. Motivul drumului şi al călătorului sunt o constantă în construcţia personajelor istratiene. această altă lume este spaţiul exotic. pe urmă însă e nevoie tot mai mult de insistenţa lui Adrian. O lipsă totală de artificii care greşit ar putea fi înţeleasă ca o lipsă de artă“. care. tăcut şi nepăsător“. speriind ascultătorul-cititor că nu mai urmează povestea. prin autenticitate. au nevoie de spaţiu şi sunt în permanenţă guvernaţi de tentaţia mişcării. adică a literaturii orale. bazată pe sintetizarea informaţiilor colectate auctorial. căci necesitatea de socializare a eroilor este permanent blocată de imoralitatea şi atitudinea antisocială a acestora. fără a fi rugat.„+ protecţie“) cu pasiunea pentru călătoria în sine. Vagabondul este şi el un exponent al mobilităţii în sine. Totuşi. De aceea. fapt ce conferă şi tragismul istoriilor existenţiale ale personajelor. refuză„dibăcia literară care utilizează gradaţia. ce desemnează o modalitate subiectivă de realizare a portretelor. Pe traseul căutării. istorice. implicit. exponenţial pentru frumuseţea lumii. Totul pentru că avem în discuţie o ştiinţă a captării interesului pentru povestire. Tehnicile narative care definesc povestirea (caracterul ternar al acesteia.dezgust.