Chira Chiralina

Aprecieri:
“Opera lui Panait Istrati intregeste peisajul literaturii romanesti.Dimpreuna cu Mihail Sadoveanu si cu Liviu Rebreanu,autorul Chirei Chiralina alcatuieste teimea cea de o fiinta a celei mai unitare substante epice.Ca si acestea,Panait Istrati este acela care aduce cele mai multe probleme,cei mai multi eroi si cea mai puternica individualitate.” Perpessicius Chira Chiralina e,fara indoiala,o carte plina de substanta,de unitate si de pitoresc,unde legenda se impleteste cu cea mai curata deflorare a sufletelor de catre realitate.Panait Istrati are duh de povestitor si,inainte de a fi scriitor,e om.” “Prin nu stiu ce stramba intelegere a cuvantului scris,Chira Chiralina a putut fi socotita de catre unii o poveste imorala,fiindca e vorba acolo de toate vitiile Orientului.Dar imoralitatea operei de arta-daca se mai poate deschide astazi o discutie invechita si epuizata-se masoara dupa atitudinea autorului fata de pacat.Exista o literature libidinoasa care se adreseaza sensibilitatii lectorului de la buric in jos.E chiar o industrie literara specializata in aceste virtuti afrodisiace.Ea se vinde pe sub mana adolescentilor cu vitii ascunse,femeilor cu viata concentrata in jurul sexualitatii,batranilor cu glande stoarse.Chira Chiralina nu stiu cum poate fi socotita ca atare.Putine carti au povestit lucruri scarboase cu atata decenta si cu atat de subtire,poate intuitive finete de a ocoli cuvantul brutal.” Chira Chiralina ramane un indiciu de posibilitati.Dincolo,pot aseza dezamagiri sau,ceea ce cu totii dorim,o opera intregita si durabila.” (Cezar Petrescu.Panait Istrati,in “Gandirea”,anul 4,nr. 2,1924,cronica semnata de Ion Darie) “Chira Chiralina,unde autorul renunta la formula romanului psihologic,cladita pe un conflict si culminand intro catastrofa,sustinut adica de un interes dramatic,pentru a reveni la forma propriu zisa a povestirii,unde interesul se concentreaza asupra episodului. Povestire si experienta facand una,Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. Mediul Chirei Chiralina este acel al porturilor noastre,in care,dupa cum aveam prilejul sa observam si in alta parte,de sute de ani continua un proces de infiltratie balcanica.” (Tudor Vianu.Panait Istrati:Chira Chiralina,in “Viata Romaneasca”,nr.10,1924) “Chira Chiralina este dar,inainte de toate confesiune.” (Al.Piru.Panait Istrati,in “Viata Romaneasca”,anul 10,n5.2,1957) REZUMAT:

Tragică şi romantică, aventuroasă şi plină de farmec este povestea celor doi fraţi: Dragomir şi Chira. Crescuţi de mici lângă o mamă născută pentru plăcerile trupului şi nu pentru grijile maternităţii sau îndatoririle de soţie, Dragomir şi Chira, de prunci, au gustat din tentaţiile viciului. Dincolo de caracterul aventuros, de nenumăratele întâmplări la care soarta îi supune pe cei doi, povestea Chirei Chiralinei prezintă sub faldurile bogate ale unei naraţiuni de tip oriental, caracterul abject şi dezumanizat al fiinţei omeneşti. Chira Chiralina nesăbuită şi frumoasă la fel ca mama ei, preocupată de găteli şi sulimanuri, îndrăzneaţă şi ademenitoare, tulburător de naivă, ea întruchipează un simbol. Iar atunci când ajunge obiectul căutărilor neîncetate ale fratelui mai mic, Chira devine un ideal amăgitor, o stea călăuzitoare care nu îl mântuieşte pe căutătorul ei, ci îl poartă îl lumea largă, pervertindu-i-se astfel sufletul, trecându-l prin medii şi oameni, prin ţări şi continente unde doar hazardul îi mai scoate în cale câte un om de suflet. Există în această fermecătoare poveste o frază memorabilă şi poate chiar cheia

Pentru a cunoaşte câte ceva din lumea asta trebuie să treci prin toate mediile. de tovarăşii de drum spre târgul de la Slobozia. servindu-ne de biografia cu totul picaresca a acestuia. Tema.Sfarsitul cartii nu coincide cu epuizarea interesului.de lectură a întregii naraţiuni: lumea cu frumuseţile sale nu e decât o vrajmaşă înşelătoare. Povestire si experienta facand una .“ De altfel. un naiv fără pereche.ci se desfasoara cand mai incet. abia atunci lumea apare aşa cum este ea: un cimitir. unde interesul se concentreaza asupra episodului. Un pribeag şi un hoinar înţelepţit. un visător. Pavel Dan etc. un idealist. să povestească istoria vieţii sale.unde autorul renunta la formula romanului psihologic. fără a te lăsa la rândul tău puţin câte puţin pervertit de ea. chipul ei adevărat iese la iveală când sufletul e îngenuncheat de dureri şi nevoi.. iar Dragomir cade de nenumărate ori în capcana propriilor naivităţi.principala sa caracteristica. Ionel Teodoreanu. conform careia:„Istrati este un mare scriitor.. Panait Istrati: « Dialectica raportului cu lumea exterioara sau cu propria interioritate.imprejurarile vietii lui Dragomir nu inainteaza furtunos catre deznodamantul final.in adevar.. Chiar daca lasam la o parte un romancier genial ca Liviu Rebreanu. Prezentare: Istrati este un oriental. » In demersul nostru de prezentare a contributiei lui Panait Istrati la mersul literelor romanesti. Când mama le e ucisă într-o violentă confruntare cu tatăl.cladit pe un conflict si culminand intr-o catastrofa. Cezar Petrescu. de exemplu. dar revelator imago mundi din literatura română. fără a deveni tu însuţi puţin laş.cand mai grabit. metoda noastra are in vedere stabilirea unor referinte exacte in spatiul destul de eterogen al receptarii personalitatii si operei„scriitorului roman de expresie franceza“– cum se recomanda chiar el. dar nu e cel mai mare scriitor roman. la ultima fila doresti inca sa asculti mai departe. dupa ritmul special al momentului. există mai multi scriitori romani contemporani care sunt cel putin la fel de valorosi ca Panait Istrati: avem.. si darul povestirii este.. un neasemuit povestitor. traiul liber şi îmbelşugat nu era decât rareori întunecat de bătăile ocazionale ale tatălui şi ale fratelui mai mare. el se lasă ademenit. trădarea. fraţii rămân orfani. Nu poţi să cunoşti laşitatea. poate chiar cel mai mare nuvelist european dupa Maxim Gorki. căci Stavru este naratorul evenimentelor. Insusirea aceasta se vadeste cu limpezime mai ales in Chira Chiralina. franceze si europene. nu poţi să treci prin lume ajungând să cunoşti ticăloşia. şiret sau trădător. însă când drumul e de sus în jos lecţiile sunt mai amare. cei doi devin o pradă mult prea uşoară în mâinile lacome ale semenilor. Acesta este drumul lui Dragomir. pe Mihai Sadoveanu.Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin.. care ajunge în cele din urmă salepgiul* pe nume Stavru. iar apoi când unchiul care le mai purta de grijă este şi acesta ucis. şiretenia. Aşa cum spune naratorul. sustinut adica de un interes dramatic pentru a reveni la forma propriuzisa a povestirii. puţin trândav. Vom reusi astfel sa evitam prejudecati de valorizare furnizate de spirite culturale. Comentariu : . va propunem o incursiune in destinul sau literar. speranţelor şi în cele din urmă al trupurilor noastre. trândăvia. reprezintă poate cel mai trist. precum cea formulata de Mircea Eliade. Lumea copilăriei a Chirei şi a lui Dragomir a fost plină de desfătări. lumea ca cimitir: al durerilor. Chira e dusă într-un harem.

loc cosmopolit. şi fusei pervertit pentru totdeauna. în 1934. la Paris. pe care o evocase la începutul povestirii lui din pod. afirmând poziţia de control al acţiunii ce aparţine personajului narator. ai fi în stare să iubeşti ca ţiganul Trandafir?“ Adevărata identitate este trădată de incapacitatea de a-şi împlini datoria conjugală şi de depoziţia unui martor. dar mai ales. Poate. În primul capitol („Stavru“). pe de o parte cu orientări homosexuale şi pe de alta dornic să-şi întemeieze o familie. este pretextul drumului înapoi în ţară. Tehnica povestirii la Istrati este una de tip tradiţional. frecventat de indivizi de toate condiţiile şi de toate moralităţile.„Chira Chiralina“şi„Dragomir“. care mă privea cu ochi iubitori. Destinul său se intersectează cu cel al lui Stavru.Si pentru totdeauna o pierdui pe scumpa mea surioară. delimitând de la bun început spaţiul şi timpul. care– pe dată ce ajunserăm la Constantinopol– fuînchisă într-un harem. dar Tincuţa era mai mişcată ca totdeauna. Nu-i lipsea pofta de a istorisi. interesul fiind conservat până la sfârşitul acestei părţi. ce vine de nicăieri. ea mă luă de mână şi zise cu o voce mai melodioasă ca sunetele viorii: – Spune-mi. scânteietori.începe printr-un captatio benevolentiae în stil boccacian:„În crângul în care căruţa celor doi negustori se oprise pentru masa de amiază.“ Si totuşi. este drama povestirii. relaţia lor fiind reciprocă:„În timp ce povesteam. domnule Isvoranu. Zografi este prototipul individului enigmatic. fugind după doi ani de zălogire. Cadrul naraţiunii este povestea eroică a lui Adrian Zografi. tatăl adormise. cele trei capitole ale textului lui Panait Istrati sunt:„Stavru“. vânzând salop.În limba română apare în 1924. pornesc într-o odisee ale cărei popasuri vor servi drept pretexte pentru revelarea poveştilor de viaţă ale celor chemaţi să participe la experienţa romantică de a trăi. după un lung periplu iniţiatic. republicată.în vreme ce Tincuţa se sinucide. Neacceptându-şi statutul. eroul devenind subiectul unui scandal ce-l obligă să fugă în străinătate. sub influenţa contextului.“ Cadrul iniţial.în vreme ce mânca ştiuca. pentru că e„copil din flori“. Adrian şi Stavru se întâlnesc la Cairo. specific dunăreană. personaj exotic şi misterios. tipul călătorului. […] Avea în înfăţişarea lui acele stigmate respingătoare care produc . victimă a falsificării identităţii şi orientării sexuale a lui Stavru. la 15 august 1923. cu ascultătorii chemaţi să fie atenţi la poveste. El este povestitorul. Adrian îşi arată interesul pentru un individ ce-i pare necunoscut:„Câtă asemănare între omul acesta şi Stavru!“ gândi el. am căutat-o timp de doisprezece ani de-a rândul. la Editura Adevărul.„Chira Chiralina. Mihail. Eu trebuii să mă încovoi plăcerilor respectabilului meu binefăcător. care se termină cu răpirea fraţilor (Chira şi Dragomir) de către turcul Nazim Efendi. umezi. iar destinul. Amintindu-şi de cei doi. Adrian Zografi.într-o cafenea evreo-românească. care. a cărui viaţă are determinări spectaculoase. Povestireîn trei părţi“ a fost publicată pentru prima dată în revista Europe. scindarea dramatică a personalităţii eroului (Dragomir. cea mai importantă şi mai interesantă. Stavru se lăsă rugat de tovarăşii lui. este doar un preambul formal. Aplecându-se către mine. Partea a doua a romanului („Chira Chiralina“). aventura existenţială a lui Stavru. cu toate că.în limba franceză. într-o traducere anonimă. Stavru le promite la sfârşitul capitolului o continuare:„Altă dată vă voi povesti peripeţiile rătăcirilor meleîn căutarea Chirei.încercă şi reuşeşte să pătrundă într-o familie burgheză. căsătorindu-se cu angelica Tincuţa. Pentruîntâia oară în viaţa mea mă găsii atunci singur înaintea unei fete frumoase. Suntem în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. fără istorie personală. căci sufletul îi era dispus să evoce această depărtată amintire. Grupate sub titlul„Povestirile lui Adrian Zografi“. ce-şi spune Stavru sau domnul Isvoranu). Stavru şi prietenul acestuia. de o oră cereau să le spună povestea copilăriei lui şi a surorii. Dragomir se îndrăgosteşte sincer de fată. timpul călătorilor romantici. dar aşa se întâmplă când vrei să te atingi de zăgazurile ruginite ce opresc trecerea apelor trecutului:îţi place să te laşi rugat.

ritualurile povestirii etc. Ca într-o opera aperta interesul pentru destinul dramatic al eroilor este continuat de ascultător în buna tradiţie a folclorului românesc. prin autenticitate. Rezultat al unei fuziuni„între eposul popularşi eposul oriental al celor o mie şi una de nopţi“ (Perpessicius). a fost nevoie de o altă lume creată pentru a compensa decăderea. tăcut şi nepăsător“. Tehnicile narative care definesc povestirea (caracterul ternar al acesteia. singurătatea este o constantă receptată ca formă punitivă.) sunt dublate de o percepţie. ce vizează seducerea ascultătorului: prima dată Stavru povesteşte singur. Adrian este cel care (ne) spune istoria lui Stavru. un„discurs îndrăgostit“.„înţeles ca transformare a imaginarului celuilalt în vederea instalării în punctul cel mai intens investit cu dorinţă“. dar şiîn posibile contexte ale prozei romantice. reminiscenţă a ritualurilor de iniţiere. ce desemnează o modalitate subiectivă de realizare a portretelor. complicaţia. propunându-ne un contract de ataşament cu povestirea. Stilul istratian se defineşte prin spontaneitate şi. Finalul romanului nu este şi sfârşitul poveştii. Vagabondul este şi el un exponent al mobilităţii în sine. Totuşi. O lipsă totală de artificii care greşit ar putea fi înţeleasă ca o lipsă de artă“. exponenţial pentru frumuseţea lumii. Drumul este destinic. la nivel lingvistic. refuză„dibăcia literară care utilizează gradaţia. Pe traseul căutării. amânarea deznodământului. care.înrudit prin semne comune („+ libertate“.în viziunea lui Tudor Vianu. speriind ascultătorul-cititor că nu mai urmează povestea. psihologice sau chiar naturaliste. . pentru că autorul. fără a fi rugat. Motivul drumului şi al călătorului sunt o constantă în construcţia personajelor istratiene. fără a bănui existenţa vreunui Stavru în Egipt. Adrian se simţi înduioşat pentru acest bătrân stingher.dezgust. bazată pe sintetizarea informaţiilor colectate auctorial. timpul foarte elastic. această altă lume este spaţiul exotic.încadrabilă în tipologia literaturii de călătorie şi aventuri.„+ protecţie“) cu pasiunea pentru călătoria în sine. Totul pentru că avem în discuţie o ştiinţă a captării interesului pentru povestire. Motivele fundamentale în„Chira Chiralina“ sunt cel al călătoriei în spaţii exotice şi cel al fatalităţii destinului. au nevoie de spaţiu şi sunt în permanenţă guvernaţi de tentaţia mişcării.„Chira Chiralina“ este cu certitudine cea mai cunoscută bucată literară istratiană.„încercând să schiţeze o posibilă pragmatică a vorbirii personajelor“. Corina Ciocârlie. […]. a căror obsesie a libertăţii vorbeşte despre condiţia romantică a căutării de sine. în împrejurări deja cunoscute. este marcată de ocurenţe lexicale din sfere semantice foarte variate. De aceea. Eroii lui Istrati sunt spirite nomade. romantice. adică a literaturii orale. istorice. comentează pe larg discursul seducţiei. implicit. pe urmă însă e nevoie tot mai mult de insistenţa lui Adrian. ce înseamnă subjugare şi dependenţă în acelaşi timp. căci necesitatea de socializare a eroilor este permanent blocată de imoralitatea şi atitudinea antisocială a acestora. Ultima dată se lasă chiar ignorat. fapt ce conferă şi tragismul istoriilor existenţiale ale personajelor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful