Chira Chiralina

Aprecieri:
“Opera lui Panait Istrati intregeste peisajul literaturii romanesti.Dimpreuna cu Mihail Sadoveanu si cu Liviu Rebreanu,autorul Chirei Chiralina alcatuieste teimea cea de o fiinta a celei mai unitare substante epice.Ca si acestea,Panait Istrati este acela care aduce cele mai multe probleme,cei mai multi eroi si cea mai puternica individualitate.” Perpessicius Chira Chiralina e,fara indoiala,o carte plina de substanta,de unitate si de pitoresc,unde legenda se impleteste cu cea mai curata deflorare a sufletelor de catre realitate.Panait Istrati are duh de povestitor si,inainte de a fi scriitor,e om.” “Prin nu stiu ce stramba intelegere a cuvantului scris,Chira Chiralina a putut fi socotita de catre unii o poveste imorala,fiindca e vorba acolo de toate vitiile Orientului.Dar imoralitatea operei de arta-daca se mai poate deschide astazi o discutie invechita si epuizata-se masoara dupa atitudinea autorului fata de pacat.Exista o literature libidinoasa care se adreseaza sensibilitatii lectorului de la buric in jos.E chiar o industrie literara specializata in aceste virtuti afrodisiace.Ea se vinde pe sub mana adolescentilor cu vitii ascunse,femeilor cu viata concentrata in jurul sexualitatii,batranilor cu glande stoarse.Chira Chiralina nu stiu cum poate fi socotita ca atare.Putine carti au povestit lucruri scarboase cu atata decenta si cu atat de subtire,poate intuitive finete de a ocoli cuvantul brutal.” Chira Chiralina ramane un indiciu de posibilitati.Dincolo,pot aseza dezamagiri sau,ceea ce cu totii dorim,o opera intregita si durabila.” (Cezar Petrescu.Panait Istrati,in “Gandirea”,anul 4,nr. 2,1924,cronica semnata de Ion Darie) “Chira Chiralina,unde autorul renunta la formula romanului psihologic,cladita pe un conflict si culminand intro catastrofa,sustinut adica de un interes dramatic,pentru a reveni la forma propriu zisa a povestirii,unde interesul se concentreaza asupra episodului. Povestire si experienta facand una,Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. Mediul Chirei Chiralina este acel al porturilor noastre,in care,dupa cum aveam prilejul sa observam si in alta parte,de sute de ani continua un proces de infiltratie balcanica.” (Tudor Vianu.Panait Istrati:Chira Chiralina,in “Viata Romaneasca”,nr.10,1924) “Chira Chiralina este dar,inainte de toate confesiune.” (Al.Piru.Panait Istrati,in “Viata Romaneasca”,anul 10,n5.2,1957) REZUMAT:

Tragică şi romantică, aventuroasă şi plină de farmec este povestea celor doi fraţi: Dragomir şi Chira. Crescuţi de mici lângă o mamă născută pentru plăcerile trupului şi nu pentru grijile maternităţii sau îndatoririle de soţie, Dragomir şi Chira, de prunci, au gustat din tentaţiile viciului. Dincolo de caracterul aventuros, de nenumăratele întâmplări la care soarta îi supune pe cei doi, povestea Chirei Chiralinei prezintă sub faldurile bogate ale unei naraţiuni de tip oriental, caracterul abject şi dezumanizat al fiinţei omeneşti. Chira Chiralina nesăbuită şi frumoasă la fel ca mama ei, preocupată de găteli şi sulimanuri, îndrăzneaţă şi ademenitoare, tulburător de naivă, ea întruchipează un simbol. Iar atunci când ajunge obiectul căutărilor neîncetate ale fratelui mai mic, Chira devine un ideal amăgitor, o stea călăuzitoare care nu îl mântuieşte pe căutătorul ei, ci îl poartă îl lumea largă, pervertindu-i-se astfel sufletul, trecându-l prin medii şi oameni, prin ţări şi continente unde doar hazardul îi mai scoate în cale câte un om de suflet. Există în această fermecătoare poveste o frază memorabilă şi poate chiar cheia

Nu poţi să cunoşti laşitatea. să povestească istoria vieţii sale. un idealist.in adevar. însă când drumul e de sus în jos lecţiile sunt mai amare. un visător. va propunem o incursiune in destinul sau literar. reprezintă poate cel mai trist. dupa ritmul special al momentului. poate chiar cel mai mare nuvelist european dupa Maxim Gorki. care ajunge în cele din urmă salepgiul* pe nume Stavru. chipul ei adevărat iese la iveală când sufletul e îngenuncheat de dureri şi nevoi. » In demersul nostru de prezentare a contributiei lui Panait Istrati la mersul literelor romanesti.de lectură a întregii naraţiuni: lumea cu frumuseţile sale nu e decât o vrajmaşă înşelătoare.cladit pe un conflict si culminand intr-o catastrofa. fără a deveni tu însuţi puţin laş. traiul liber şi îmbelşugat nu era decât rareori întunecat de bătăile ocazionale ale tatălui şi ale fratelui mai mare.unde autorul renunta la formula romanului psihologic.. unde interesul se concentreaza asupra episodului. Lumea copilăriei a Chirei şi a lui Dragomir a fost plină de desfătări. Când mama le e ucisă într-o violentă confruntare cu tatăl. precum cea formulata de Mircea Eliade. Prezentare: Istrati este un oriental. pe Mihai Sadoveanu.ci se desfasoara cand mai incet.Sfarsitul cartii nu coincide cu epuizarea interesului. Pentru a cunoaşte câte ceva din lumea asta trebuie să treci prin toate mediile. iar apoi când unchiul care le mai purta de grijă este şi acesta ucis. Insusirea aceasta se vadeste cu limpezime mai ales in Chira Chiralina. abia atunci lumea apare aşa cum este ea: un cimitir. lumea ca cimitir: al durerilor. fraţii rămân orfani. există mai multi scriitori romani contemporani care sunt cel putin la fel de valorosi ca Panait Istrati: avem. Un pribeag şi un hoinar înţelepţit.“ De altfel.Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. un naiv fără pereche. conform careia:„Istrati este un mare scriitor.cand mai grabit. cei doi devin o pradă mult prea uşoară în mâinile lacome ale semenilor. Pavel Dan etc. Chira e dusă într-un harem.. Aşa cum spune naratorul. dar nu e cel mai mare scriitor roman. nu poţi să treci prin lume ajungând să cunoşti ticăloşia. speranţelor şi în cele din urmă al trupurilor noastre. Vom reusi astfel sa evitam prejudecati de valorizare furnizate de spirite culturale.principala sa caracteristica. el se lasă ademenit. Ionel Teodoreanu. Panait Istrati: « Dialectica raportului cu lumea exterioara sau cu propria interioritate. trădarea. şiretenia. Acesta este drumul lui Dragomir. Comentariu : . si darul povestirii este... căci Stavru este naratorul evenimentelor. Cezar Petrescu. metoda noastra are in vedere stabilirea unor referinte exacte in spatiul destul de eterogen al receptarii personalitatii si operei„scriitorului roman de expresie franceza“– cum se recomanda chiar el. servindu-ne de biografia cu totul picaresca a acestuia. de exemplu. Povestire si experienta facand una .. trândăvia. puţin trândav. Chiar daca lasam la o parte un romancier genial ca Liviu Rebreanu. franceze si europene. un neasemuit povestitor. şiret sau trădător. fără a te lăsa la rândul tău puţin câte puţin pervertit de ea. iar Dragomir cade de nenumărate ori în capcana propriilor naivităţi.imprejurarile vietii lui Dragomir nu inainteaza furtunos catre deznodamantul final. de tovarăşii de drum spre târgul de la Slobozia. dar revelator imago mundi din literatura română. la ultima fila doresti inca sa asculti mai departe.. sustinut adica de un interes dramatic pentru a reveni la forma propriuzisa a povestirii. Tema.

cu toate că. dar mai ales. El este povestitorul. şi fusei pervertit pentru totdeauna. domnule Isvoranu. aventura existenţială a lui Stavru. Povestireîn trei părţi“ a fost publicată pentru prima dată în revista Europe. Zografi este prototipul individului enigmatic. în 1934. sub influenţa contextului. este doar un preambul formal. Suntem în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.în vreme ce Tincuţa se sinucide. Dragomir se îndrăgosteşte sincer de fată. Poate. este pretextul drumului înapoi în ţară. Grupate sub titlul„Povestirile lui Adrian Zografi“. Aplecându-se către mine. interesul fiind conservat până la sfârşitul acestei părţi. […] Avea în înfăţişarea lui acele stigmate respingătoare care produc . dar Tincuţa era mai mişcată ca totdeauna. la 15 august 1923. scânteietori.începe printr-un captatio benevolentiae în stil boccacian:„În crângul în care căruţa celor doi negustori se oprise pentru masa de amiază. afirmând poziţia de control al acţiunii ce aparţine personajului narator.într-o cafenea evreo-românească. Eu trebuii să mă încovoi plăcerilor respectabilului meu binefăcător. tipul călătorului. Cadrul naraţiunii este povestea eroică a lui Adrian Zografi. Nu-i lipsea pofta de a istorisi. ce vine de nicăieri. dar aşa se întâmplă când vrei să te atingi de zăgazurile ruginite ce opresc trecerea apelor trecutului:îţi place să te laşi rugat. fugind după doi ani de zălogire. Pentruîntâia oară în viaţa mea mă găsii atunci singur înaintea unei fete frumoase. umezi. căci sufletul îi era dispus să evoce această depărtată amintire. timpul călătorilor romantici. personaj exotic şi misterios. fără istorie personală.“ Si totuşi. relaţia lor fiind reciprocă:„În timp ce povesteam. pornesc într-o odisee ale cărei popasuri vor servi drept pretexte pentru revelarea poveştilor de viaţă ale celor chemaţi să participe la experienţa romantică de a trăi. Adrian îşi arată interesul pentru un individ ce-i pare necunoscut:„Câtă asemănare între omul acesta şi Stavru!“ gândi el. delimitând de la bun început spaţiul şi timpul. care mă privea cu ochi iubitori.încercă şi reuşeşte să pătrundă într-o familie burgheză. după un lung periplu iniţiatic. vânzând salop. a cărui viaţă are determinări spectaculoase. Stavru şi prietenul acestuia. eroul devenind subiectul unui scandal ce-l obligă să fugă în străinătate. Adrian Zografi. care. am căutat-o timp de doisprezece ani de-a rândul. este drama povestirii.„Chira Chiralina“şi„Dragomir“.“ Cadrul iniţial. Amintindu-şi de cei doi. loc cosmopolit. Neacceptându-şi statutul. ea mă luă de mână şi zise cu o voce mai melodioasă ca sunetele viorii: – Spune-mi. Tehnica povestirii la Istrati este una de tip tradiţional. republicată. care– pe dată ce ajunserăm la Constantinopol– fuînchisă într-un harem.în limba franceză.în vreme ce mânca ştiuca. victimă a falsificării identităţii şi orientării sexuale a lui Stavru. iar destinul. cu ascultătorii chemaţi să fie atenţi la poveste. Mihail. căsătorindu-se cu angelica Tincuţa. într-o traducere anonimă.„Chira Chiralina. Destinul său se intersectează cu cel al lui Stavru. cele trei capitole ale textului lui Panait Istrati sunt:„Stavru“. Partea a doua a romanului („Chira Chiralina“). pe care o evocase la începutul povestirii lui din pod. specific dunăreană.Si pentru totdeauna o pierdui pe scumpa mea surioară. care se termină cu răpirea fraţilor (Chira şi Dragomir) de către turcul Nazim Efendi. Stavru le promite la sfârşitul capitolului o continuare:„Altă dată vă voi povesti peripeţiile rătăcirilor meleîn căutarea Chirei. la Editura Adevărul. Adrian şi Stavru se întâlnesc la Cairo. de o oră cereau să le spună povestea copilăriei lui şi a surorii. În primul capitol („Stavru“). pe de o parte cu orientări homosexuale şi pe de alta dornic să-şi întemeieze o familie. pentru că e„copil din flori“. tatăl adormise. frecventat de indivizi de toate condiţiile şi de toate moralităţile. cea mai importantă şi mai interesantă. la Paris. Stavru se lăsă rugat de tovarăşii lui. ce-şi spune Stavru sau domnul Isvoranu). ai fi în stare să iubeşti ca ţiganul Trandafir?“ Adevărata identitate este trădată de incapacitatea de a-şi împlini datoria conjugală şi de depoziţia unui martor. scindarea dramatică a personalităţii eroului (Dragomir.În limba română apare în 1924.

această altă lume este spaţiul exotic. refuză„dibăcia literară care utilizează gradaţia. istorice. Pe traseul căutării.dezgust. Totul pentru că avem în discuţie o ştiinţă a captării interesului pentru povestire.) sunt dublate de o percepţie. reminiscenţă a ritualurilor de iniţiere. Rezultat al unei fuziuni„între eposul popularşi eposul oriental al celor o mie şi una de nopţi“ (Perpessicius). timpul foarte elastic. Stilul istratian se defineşte prin spontaneitate şi. Tehnicile narative care definesc povestirea (caracterul ternar al acesteia.înrudit prin semne comune („+ libertate“.„+ protecţie“) cu pasiunea pentru călătoria în sine. Motivul drumului şi al călătorului sunt o constantă în construcţia personajelor istratiene. amânarea deznodământului. Motivele fundamentale în„Chira Chiralina“ sunt cel al călătoriei în spaţii exotice şi cel al fatalităţii destinului. au nevoie de spaţiu şi sunt în permanenţă guvernaţi de tentaţia mişcării. Finalul romanului nu este şi sfârşitul poveştii. ce înseamnă subjugare şi dependenţă în acelaşi timp. este marcată de ocurenţe lexicale din sfere semantice foarte variate. căci necesitatea de socializare a eroilor este permanent blocată de imoralitatea şi atitudinea antisocială a acestora. Ultima dată se lasă chiar ignorat. ce vizează seducerea ascultătorului: prima dată Stavru povesteşte singur. fapt ce conferă şi tragismul istoriilor existenţiale ale personajelor. fără a bănui existenţa vreunui Stavru în Egipt. De aceea. Totuşi. adică a literaturii orale. exponenţial pentru frumuseţea lumii. implicit. romantice. Adrian se simţi înduioşat pentru acest bătrân stingher. prin autenticitate.încadrabilă în tipologia literaturii de călătorie şi aventuri. […]. Vagabondul este şi el un exponent al mobilităţii în sine.„Chira Chiralina“ este cu certitudine cea mai cunoscută bucată literară istratiană. tăcut şi nepăsător“. psihologice sau chiar naturaliste. la nivel lingvistic. Ca într-o opera aperta interesul pentru destinul dramatic al eroilor este continuat de ascultător în buna tradiţie a folclorului românesc. pe urmă însă e nevoie tot mai mult de insistenţa lui Adrian.„înţeles ca transformare a imaginarului celuilalt în vederea instalării în punctul cel mai intens investit cu dorinţă“.în viziunea lui Tudor Vianu. a fost nevoie de o altă lume creată pentru a compensa decăderea. ritualurile povestirii etc. Drumul este destinic. propunându-ne un contract de ataşament cu povestirea. pentru că autorul. speriind ascultătorul-cititor că nu mai urmează povestea. ce desemnează o modalitate subiectivă de realizare a portretelor. un„discurs îndrăgostit“. singurătatea este o constantă receptată ca formă punitivă. Eroii lui Istrati sunt spirite nomade. O lipsă totală de artificii care greşit ar putea fi înţeleasă ca o lipsă de artă“. a căror obsesie a libertăţii vorbeşte despre condiţia romantică a căutării de sine. Corina Ciocârlie. în împrejurări deja cunoscute. . complicaţia. bazată pe sintetizarea informaţiilor colectate auctorial.„încercând să schiţeze o posibilă pragmatică a vorbirii personajelor“. fără a fi rugat. care. dar şiîn posibile contexte ale prozei romantice. Adrian este cel care (ne) spune istoria lui Stavru. comentează pe larg discursul seducţiei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful