Chira Chiralina

Aprecieri:
“Opera lui Panait Istrati intregeste peisajul literaturii romanesti.Dimpreuna cu Mihail Sadoveanu si cu Liviu Rebreanu,autorul Chirei Chiralina alcatuieste teimea cea de o fiinta a celei mai unitare substante epice.Ca si acestea,Panait Istrati este acela care aduce cele mai multe probleme,cei mai multi eroi si cea mai puternica individualitate.” Perpessicius Chira Chiralina e,fara indoiala,o carte plina de substanta,de unitate si de pitoresc,unde legenda se impleteste cu cea mai curata deflorare a sufletelor de catre realitate.Panait Istrati are duh de povestitor si,inainte de a fi scriitor,e om.” “Prin nu stiu ce stramba intelegere a cuvantului scris,Chira Chiralina a putut fi socotita de catre unii o poveste imorala,fiindca e vorba acolo de toate vitiile Orientului.Dar imoralitatea operei de arta-daca se mai poate deschide astazi o discutie invechita si epuizata-se masoara dupa atitudinea autorului fata de pacat.Exista o literature libidinoasa care se adreseaza sensibilitatii lectorului de la buric in jos.E chiar o industrie literara specializata in aceste virtuti afrodisiace.Ea se vinde pe sub mana adolescentilor cu vitii ascunse,femeilor cu viata concentrata in jurul sexualitatii,batranilor cu glande stoarse.Chira Chiralina nu stiu cum poate fi socotita ca atare.Putine carti au povestit lucruri scarboase cu atata decenta si cu atat de subtire,poate intuitive finete de a ocoli cuvantul brutal.” Chira Chiralina ramane un indiciu de posibilitati.Dincolo,pot aseza dezamagiri sau,ceea ce cu totii dorim,o opera intregita si durabila.” (Cezar Petrescu.Panait Istrati,in “Gandirea”,anul 4,nr. 2,1924,cronica semnata de Ion Darie) “Chira Chiralina,unde autorul renunta la formula romanului psihologic,cladita pe un conflict si culminand intro catastrofa,sustinut adica de un interes dramatic,pentru a reveni la forma propriu zisa a povestirii,unde interesul se concentreaza asupra episodului. Povestire si experienta facand una,Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. Mediul Chirei Chiralina este acel al porturilor noastre,in care,dupa cum aveam prilejul sa observam si in alta parte,de sute de ani continua un proces de infiltratie balcanica.” (Tudor Vianu.Panait Istrati:Chira Chiralina,in “Viata Romaneasca”,nr.10,1924) “Chira Chiralina este dar,inainte de toate confesiune.” (Al.Piru.Panait Istrati,in “Viata Romaneasca”,anul 10,n5.2,1957) REZUMAT:

Tragică şi romantică, aventuroasă şi plină de farmec este povestea celor doi fraţi: Dragomir şi Chira. Crescuţi de mici lângă o mamă născută pentru plăcerile trupului şi nu pentru grijile maternităţii sau îndatoririle de soţie, Dragomir şi Chira, de prunci, au gustat din tentaţiile viciului. Dincolo de caracterul aventuros, de nenumăratele întâmplări la care soarta îi supune pe cei doi, povestea Chirei Chiralinei prezintă sub faldurile bogate ale unei naraţiuni de tip oriental, caracterul abject şi dezumanizat al fiinţei omeneşti. Chira Chiralina nesăbuită şi frumoasă la fel ca mama ei, preocupată de găteli şi sulimanuri, îndrăzneaţă şi ademenitoare, tulburător de naivă, ea întruchipează un simbol. Iar atunci când ajunge obiectul căutărilor neîncetate ale fratelui mai mic, Chira devine un ideal amăgitor, o stea călăuzitoare care nu îl mântuieşte pe căutătorul ei, ci îl poartă îl lumea largă, pervertindu-i-se astfel sufletul, trecându-l prin medii şi oameni, prin ţări şi continente unde doar hazardul îi mai scoate în cale câte un om de suflet. Există în această fermecătoare poveste o frază memorabilă şi poate chiar cheia

franceze si europene. un naiv fără pereche. la ultima fila doresti inca sa asculti mai departe. Comentariu : . fraţii rămân orfani.ci se desfasoara cand mai incet. reprezintă poate cel mai trist. Chira e dusă într-un harem. puţin trândav..Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. trândăvia. Prezentare: Istrati este un oriental. un idealist.. servindu-ne de biografia cu totul picaresca a acestuia. lumea ca cimitir: al durerilor.“ De altfel. Aşa cum spune naratorul. Panait Istrati: « Dialectica raportului cu lumea exterioara sau cu propria interioritate. Pentru a cunoaşte câte ceva din lumea asta trebuie să treci prin toate mediile. » In demersul nostru de prezentare a contributiei lui Panait Istrati la mersul literelor romanesti. trădarea. însă când drumul e de sus în jos lecţiile sunt mai amare. există mai multi scriitori romani contemporani care sunt cel putin la fel de valorosi ca Panait Istrati: avem.imprejurarile vietii lui Dragomir nu inainteaza furtunos catre deznodamantul final. fără a te lăsa la rândul tău puţin câte puţin pervertit de ea. nu poţi să treci prin lume ajungând să cunoşti ticăloşia. speranţelor şi în cele din urmă al trupurilor noastre. Când mama le e ucisă într-o violentă confruntare cu tatăl. Un pribeag şi un hoinar înţelepţit. va propunem o incursiune in destinul sau literar. Lumea copilăriei a Chirei şi a lui Dragomir a fost plină de desfătări.in adevar. dar revelator imago mundi din literatura română.cand mai grabit. şiretenia. Tema. iar apoi când unchiul care le mai purta de grijă este şi acesta ucis. abia atunci lumea apare aşa cum este ea: un cimitir. un visător. el se lasă ademenit. pe Mihai Sadoveanu. unde interesul se concentreaza asupra episodului. Acesta este drumul lui Dragomir. să povestească istoria vieţii sale. fără a deveni tu însuţi puţin laş.. metoda noastra are in vedere stabilirea unor referinte exacte in spatiul destul de eterogen al receptarii personalitatii si operei„scriitorului roman de expresie franceza“– cum se recomanda chiar el. traiul liber şi îmbelşugat nu era decât rareori întunecat de bătăile ocazionale ale tatălui şi ale fratelui mai mare. dar nu e cel mai mare scriitor roman.principala sa caracteristica.cladit pe un conflict si culminand intr-o catastrofa. Chiar daca lasam la o parte un romancier genial ca Liviu Rebreanu. sustinut adica de un interes dramatic pentru a reveni la forma propriuzisa a povestirii.Sfarsitul cartii nu coincide cu epuizarea interesului.. iar Dragomir cade de nenumărate ori în capcana propriilor naivităţi. Insusirea aceasta se vadeste cu limpezime mai ales in Chira Chiralina.de lectură a întregii naraţiuni: lumea cu frumuseţile sale nu e decât o vrajmaşă înşelătoare. si darul povestirii este. chipul ei adevărat iese la iveală când sufletul e îngenuncheat de dureri şi nevoi. care ajunge în cele din urmă salepgiul* pe nume Stavru. Vom reusi astfel sa evitam prejudecati de valorizare furnizate de spirite culturale. Povestire si experienta facand una . cei doi devin o pradă mult prea uşoară în mâinile lacome ale semenilor. Nu poţi să cunoşti laşitatea. Pavel Dan etc. şiret sau trădător. un neasemuit povestitor.. precum cea formulata de Mircea Eliade. Cezar Petrescu. căci Stavru este naratorul evenimentelor. conform careia:„Istrati este un mare scriitor.. de exemplu. Ionel Teodoreanu. poate chiar cel mai mare nuvelist european dupa Maxim Gorki. dupa ritmul special al momentului. de tovarăşii de drum spre târgul de la Slobozia.unde autorul renunta la formula romanului psihologic.

delimitând de la bun început spaţiul şi timpul. Amintindu-şi de cei doi. Povestireîn trei părţi“ a fost publicată pentru prima dată în revista Europe. […] Avea în înfăţişarea lui acele stigmate respingătoare care produc . Mihail. ai fi în stare să iubeşti ca ţiganul Trandafir?“ Adevărata identitate este trădată de incapacitatea de a-şi împlini datoria conjugală şi de depoziţia unui martor.„Chira Chiralina. frecventat de indivizi de toate condiţiile şi de toate moralităţile. aventura existenţială a lui Stavru. sub influenţa contextului. tatăl adormise. Grupate sub titlul„Povestirile lui Adrian Zografi“. umezi. Stavru se lăsă rugat de tovarăşii lui. dar aşa se întâmplă când vrei să te atingi de zăgazurile ruginite ce opresc trecerea apelor trecutului:îţi place să te laşi rugat. ce-şi spune Stavru sau domnul Isvoranu). fără istorie personală. scânteietori. dar Tincuţa era mai mişcată ca totdeauna. Eu trebuii să mă încovoi plăcerilor respectabilului meu binefăcător. tipul călătorului. cu ascultătorii chemaţi să fie atenţi la poveste. într-o traducere anonimă. Neacceptându-şi statutul. Pentruîntâia oară în viaţa mea mă găsii atunci singur înaintea unei fete frumoase. la 15 august 1923.În limba română apare în 1924. care– pe dată ce ajunserăm la Constantinopol– fuînchisă într-un harem. Suntem în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Tehnica povestirii la Istrati este una de tip tradiţional. afirmând poziţia de control al acţiunii ce aparţine personajului narator. iar destinul. ea mă luă de mână şi zise cu o voce mai melodioasă ca sunetele viorii: – Spune-mi. ce vine de nicăieri. care. care se termină cu răpirea fraţilor (Chira şi Dragomir) de către turcul Nazim Efendi. scindarea dramatică a personalităţii eroului (Dragomir. pe care o evocase la începutul povestirii lui din pod. dar mai ales.Si pentru totdeauna o pierdui pe scumpa mea surioară. la Editura Adevărul.încercă şi reuşeşte să pătrundă într-o familie burgheză. căsătorindu-se cu angelica Tincuţa. El este povestitorul. care mă privea cu ochi iubitori. vânzând salop. căci sufletul îi era dispus să evoce această depărtată amintire.într-o cafenea evreo-românească. fugind după doi ani de zălogire. a cărui viaţă are determinări spectaculoase. pornesc într-o odisee ale cărei popasuri vor servi drept pretexte pentru revelarea poveştilor de viaţă ale celor chemaţi să participe la experienţa romantică de a trăi.“ Cadrul iniţial. Destinul său se intersectează cu cel al lui Stavru. Aplecându-se către mine. cele trei capitole ale textului lui Panait Istrati sunt:„Stavru“. de o oră cereau să le spună povestea copilăriei lui şi a surorii.în vreme ce Tincuţa se sinucide. este pretextul drumului înapoi în ţară. în 1934.“ Si totuşi. republicată. interesul fiind conservat până la sfârşitul acestei părţi. şi fusei pervertit pentru totdeauna. Poate. este doar un preambul formal. Stavru şi prietenul acestuia. pentru că e„copil din flori“. Cadrul naraţiunii este povestea eroică a lui Adrian Zografi. În primul capitol („Stavru“). relaţia lor fiind reciprocă:„În timp ce povesteam. specific dunăreană.„Chira Chiralina“şi„Dragomir“. la Paris.în vreme ce mânca ştiuca. cu toate că. pe de o parte cu orientări homosexuale şi pe de alta dornic să-şi întemeieze o familie. Stavru le promite la sfârşitul capitolului o continuare:„Altă dată vă voi povesti peripeţiile rătăcirilor meleîn căutarea Chirei. Nu-i lipsea pofta de a istorisi. am căutat-o timp de doisprezece ani de-a rândul. timpul călătorilor romantici. cea mai importantă şi mai interesantă. personaj exotic şi misterios. Zografi este prototipul individului enigmatic. Adrian şi Stavru se întâlnesc la Cairo. este drama povestirii. după un lung periplu iniţiatic. eroul devenind subiectul unui scandal ce-l obligă să fugă în străinătate. victimă a falsificării identităţii şi orientării sexuale a lui Stavru. domnule Isvoranu. Partea a doua a romanului („Chira Chiralina“). loc cosmopolit. Adrian îşi arată interesul pentru un individ ce-i pare necunoscut:„Câtă asemănare între omul acesta şi Stavru!“ gândi el. Dragomir se îndrăgosteşte sincer de fată.începe printr-un captatio benevolentiae în stil boccacian:„În crângul în care căruţa celor doi negustori se oprise pentru masa de amiază.în limba franceză. Adrian Zografi.

ce înseamnă subjugare şi dependenţă în acelaşi timp. reminiscenţă a ritualurilor de iniţiere. romantice. pe urmă însă e nevoie tot mai mult de insistenţa lui Adrian. propunându-ne un contract de ataşament cu povestirea. Tehnicile narative care definesc povestirea (caracterul ternar al acesteia. Motivul drumului şi al călătorului sunt o constantă în construcţia personajelor istratiene. dar şiîn posibile contexte ale prozei romantice. ce vizează seducerea ascultătorului: prima dată Stavru povesteşte singur.„încercând să schiţeze o posibilă pragmatică a vorbirii personajelor“. a fost nevoie de o altă lume creată pentru a compensa decăderea. Totuşi. Pe traseul căutării. timpul foarte elastic. Motivele fundamentale în„Chira Chiralina“ sunt cel al călătoriei în spaţii exotice şi cel al fatalităţii destinului. Eroii lui Istrati sunt spirite nomade. Adrian se simţi înduioşat pentru acest bătrân stingher. psihologice sau chiar naturaliste. care. singurătatea este o constantă receptată ca formă punitivă. Finalul romanului nu este şi sfârşitul poveştii.) sunt dublate de o percepţie. la nivel lingvistic. exponenţial pentru frumuseţea lumii.în viziunea lui Tudor Vianu. ce desemnează o modalitate subiectivă de realizare a portretelor. fapt ce conferă şi tragismul istoriilor existenţiale ale personajelor. în împrejurări deja cunoscute. […]. Drumul este destinic. O lipsă totală de artificii care greşit ar putea fi înţeleasă ca o lipsă de artă“. Stilul istratian se defineşte prin spontaneitate şi. implicit.„Chira Chiralina“ este cu certitudine cea mai cunoscută bucată literară istratiană. Adrian este cel care (ne) spune istoria lui Stavru. bazată pe sintetizarea informaţiilor colectate auctorial. tăcut şi nepăsător“. speriind ascultătorul-cititor că nu mai urmează povestea. adică a literaturii orale. fără a bănui existenţa vreunui Stavru în Egipt. Totul pentru că avem în discuţie o ştiinţă a captării interesului pentru povestire.„+ protecţie“) cu pasiunea pentru călătoria în sine. complicaţia.înrudit prin semne comune („+ libertate“. De aceea. este marcată de ocurenţe lexicale din sfere semantice foarte variate. prin autenticitate.încadrabilă în tipologia literaturii de călătorie şi aventuri. istorice. Corina Ciocârlie. această altă lume este spaţiul exotic. fără a fi rugat. pentru că autorul.„înţeles ca transformare a imaginarului celuilalt în vederea instalării în punctul cel mai intens investit cu dorinţă“. Rezultat al unei fuziuni„între eposul popularşi eposul oriental al celor o mie şi una de nopţi“ (Perpessicius). Vagabondul este şi el un exponent al mobilităţii în sine. comentează pe larg discursul seducţiei. au nevoie de spaţiu şi sunt în permanenţă guvernaţi de tentaţia mişcării. Ultima dată se lasă chiar ignorat. amânarea deznodământului. refuză„dibăcia literară care utilizează gradaţia. a căror obsesie a libertăţii vorbeşte despre condiţia romantică a căutării de sine. .dezgust. căci necesitatea de socializare a eroilor este permanent blocată de imoralitatea şi atitudinea antisocială a acestora. ritualurile povestirii etc. un„discurs îndrăgostit“. Ca într-o opera aperta interesul pentru destinul dramatic al eroilor este continuat de ascultător în buna tradiţie a folclorului românesc.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful