Chira Chiralina

Aprecieri:
“Opera lui Panait Istrati intregeste peisajul literaturii romanesti.Dimpreuna cu Mihail Sadoveanu si cu Liviu Rebreanu,autorul Chirei Chiralina alcatuieste teimea cea de o fiinta a celei mai unitare substante epice.Ca si acestea,Panait Istrati este acela care aduce cele mai multe probleme,cei mai multi eroi si cea mai puternica individualitate.” Perpessicius Chira Chiralina e,fara indoiala,o carte plina de substanta,de unitate si de pitoresc,unde legenda se impleteste cu cea mai curata deflorare a sufletelor de catre realitate.Panait Istrati are duh de povestitor si,inainte de a fi scriitor,e om.” “Prin nu stiu ce stramba intelegere a cuvantului scris,Chira Chiralina a putut fi socotita de catre unii o poveste imorala,fiindca e vorba acolo de toate vitiile Orientului.Dar imoralitatea operei de arta-daca se mai poate deschide astazi o discutie invechita si epuizata-se masoara dupa atitudinea autorului fata de pacat.Exista o literature libidinoasa care se adreseaza sensibilitatii lectorului de la buric in jos.E chiar o industrie literara specializata in aceste virtuti afrodisiace.Ea se vinde pe sub mana adolescentilor cu vitii ascunse,femeilor cu viata concentrata in jurul sexualitatii,batranilor cu glande stoarse.Chira Chiralina nu stiu cum poate fi socotita ca atare.Putine carti au povestit lucruri scarboase cu atata decenta si cu atat de subtire,poate intuitive finete de a ocoli cuvantul brutal.” Chira Chiralina ramane un indiciu de posibilitati.Dincolo,pot aseza dezamagiri sau,ceea ce cu totii dorim,o opera intregita si durabila.” (Cezar Petrescu.Panait Istrati,in “Gandirea”,anul 4,nr. 2,1924,cronica semnata de Ion Darie) “Chira Chiralina,unde autorul renunta la formula romanului psihologic,cladita pe un conflict si culminand intro catastrofa,sustinut adica de un interes dramatic,pentru a reveni la forma propriu zisa a povestirii,unde interesul se concentreaza asupra episodului. Povestire si experienta facand una,Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. Mediul Chirei Chiralina este acel al porturilor noastre,in care,dupa cum aveam prilejul sa observam si in alta parte,de sute de ani continua un proces de infiltratie balcanica.” (Tudor Vianu.Panait Istrati:Chira Chiralina,in “Viata Romaneasca”,nr.10,1924) “Chira Chiralina este dar,inainte de toate confesiune.” (Al.Piru.Panait Istrati,in “Viata Romaneasca”,anul 10,n5.2,1957) REZUMAT:

Tragică şi romantică, aventuroasă şi plină de farmec este povestea celor doi fraţi: Dragomir şi Chira. Crescuţi de mici lângă o mamă născută pentru plăcerile trupului şi nu pentru grijile maternităţii sau îndatoririle de soţie, Dragomir şi Chira, de prunci, au gustat din tentaţiile viciului. Dincolo de caracterul aventuros, de nenumăratele întâmplări la care soarta îi supune pe cei doi, povestea Chirei Chiralinei prezintă sub faldurile bogate ale unei naraţiuni de tip oriental, caracterul abject şi dezumanizat al fiinţei omeneşti. Chira Chiralina nesăbuită şi frumoasă la fel ca mama ei, preocupată de găteli şi sulimanuri, îndrăzneaţă şi ademenitoare, tulburător de naivă, ea întruchipează un simbol. Iar atunci când ajunge obiectul căutărilor neîncetate ale fratelui mai mic, Chira devine un ideal amăgitor, o stea călăuzitoare care nu îl mântuieşte pe căutătorul ei, ci îl poartă îl lumea largă, pervertindu-i-se astfel sufletul, trecându-l prin medii şi oameni, prin ţări şi continente unde doar hazardul îi mai scoate în cale câte un om de suflet. Există în această fermecătoare poveste o frază memorabilă şi poate chiar cheia

chipul ei adevărat iese la iveală când sufletul e îngenuncheat de dureri şi nevoi. şiretenia.Chira Chiralina este un document omenesc de primul ordin. cei doi devin o pradă mult prea uşoară în mâinile lacome ale semenilor. Pentru a cunoaşte câte ceva din lumea asta trebuie să treci prin toate mediile. Când mama le e ucisă într-o violentă confruntare cu tatăl.principala sa caracteristica. precum cea formulata de Mircea Eliade. Insusirea aceasta se vadeste cu limpezime mai ales in Chira Chiralina. iar apoi când unchiul care le mai purta de grijă este şi acesta ucis. Un pribeag şi un hoinar înţelepţit. să povestească istoria vieţii sale. Lumea copilăriei a Chirei şi a lui Dragomir a fost plină de desfătări. franceze si europene. dupa ritmul special al momentului. Vom reusi astfel sa evitam prejudecati de valorizare furnizate de spirite culturale. unde interesul se concentreaza asupra episodului. poate chiar cel mai mare nuvelist european dupa Maxim Gorki. Pavel Dan etc.cand mai grabit. de exemplu.. dar nu e cel mai mare scriitor roman.unde autorul renunta la formula romanului psihologic. de tovarăşii de drum spre târgul de la Slobozia.ci se desfasoara cand mai incet. Comentariu : .cladit pe un conflict si culminand intr-o catastrofa. Prezentare: Istrati este un oriental. » In demersul nostru de prezentare a contributiei lui Panait Istrati la mersul literelor romanesti.. un neasemuit povestitor. Chira e dusă într-un harem... Aşa cum spune naratorul. Povestire si experienta facand una . fraţii rămân orfani. fără a deveni tu însuţi puţin laş. există mai multi scriitori romani contemporani care sunt cel putin la fel de valorosi ca Panait Istrati: avem. iar Dragomir cade de nenumărate ori în capcana propriilor naivităţi.“ De altfel.Sfarsitul cartii nu coincide cu epuizarea interesului. Tema. sustinut adica de un interes dramatic pentru a reveni la forma propriuzisa a povestirii. conform careia:„Istrati este un mare scriitor. trădarea. fără a te lăsa la rândul tău puţin câte puţin pervertit de ea. Chiar daca lasam la o parte un romancier genial ca Liviu Rebreanu.. însă când drumul e de sus în jos lecţiile sunt mai amare. Panait Istrati: « Dialectica raportului cu lumea exterioara sau cu propria interioritate. Acesta este drumul lui Dragomir. traiul liber şi îmbelşugat nu era decât rareori întunecat de bătăile ocazionale ale tatălui şi ale fratelui mai mare. metoda noastra are in vedere stabilirea unor referinte exacte in spatiul destul de eterogen al receptarii personalitatii si operei„scriitorului roman de expresie franceza“– cum se recomanda chiar el. Nu poţi să cunoşti laşitatea. abia atunci lumea apare aşa cum este ea: un cimitir. servindu-ne de biografia cu totul picaresca a acestuia. trândăvia.. Ionel Teodoreanu. şiret sau trădător. puţin trândav. pe Mihai Sadoveanu. reprezintă poate cel mai trist. un idealist.imprejurarile vietii lui Dragomir nu inainteaza furtunos catre deznodamantul final. căci Stavru este naratorul evenimentelor. un visător. dar revelator imago mundi din literatura română. si darul povestirii este. la ultima fila doresti inca sa asculti mai departe. speranţelor şi în cele din urmă al trupurilor noastre. lumea ca cimitir: al durerilor. un naiv fără pereche. nu poţi să treci prin lume ajungând să cunoşti ticăloşia. va propunem o incursiune in destinul sau literar. care ajunge în cele din urmă salepgiul* pe nume Stavru. el se lasă ademenit.in adevar. Cezar Petrescu.de lectură a întregii naraţiuni: lumea cu frumuseţile sale nu e decât o vrajmaşă înşelătoare.

afirmând poziţia de control al acţiunii ce aparţine personajului narator. a cărui viaţă are determinări spectaculoase. Amintindu-şi de cei doi. în 1934. interesul fiind conservat până la sfârşitul acestei părţi. vânzând salop.În limba română apare în 1924.„Chira Chiralina“şi„Dragomir“. cu ascultătorii chemaţi să fie atenţi la poveste. scânteietori. la 15 august 1923. Tehnica povestirii la Istrati este una de tip tradiţional. sub influenţa contextului. am căutat-o timp de doisprezece ani de-a rândul. Povestireîn trei părţi“ a fost publicată pentru prima dată în revista Europe. victimă a falsificării identităţii şi orientării sexuale a lui Stavru. dar aşa se întâmplă când vrei să te atingi de zăgazurile ruginite ce opresc trecerea apelor trecutului:îţi place să te laşi rugat. pornesc într-o odisee ale cărei popasuri vor servi drept pretexte pentru revelarea poveştilor de viaţă ale celor chemaţi să participe la experienţa romantică de a trăi. personaj exotic şi misterios. Pentruîntâia oară în viaţa mea mă găsii atunci singur înaintea unei fete frumoase.într-o cafenea evreo-românească. Neacceptându-şi statutul. care– pe dată ce ajunserăm la Constantinopol– fuînchisă într-un harem. Partea a doua a romanului („Chira Chiralina“). într-o traducere anonimă. Nu-i lipsea pofta de a istorisi. cu toate că. aventura existenţială a lui Stavru.“ Si totuşi. El este povestitorul.începe printr-un captatio benevolentiae în stil boccacian:„În crângul în care căruţa celor doi negustori se oprise pentru masa de amiază. fără istorie personală.în vreme ce mânca ştiuca. Adrian Zografi. la Editura Adevărul.„Chira Chiralina. după un lung periplu iniţiatic. Zografi este prototipul individului enigmatic. de o oră cereau să le spună povestea copilăriei lui şi a surorii. Destinul său se intersectează cu cel al lui Stavru. eroul devenind subiectul unui scandal ce-l obligă să fugă în străinătate. Cadrul naraţiunii este povestea eroică a lui Adrian Zografi. delimitând de la bun început spaţiul şi timpul. ce-şi spune Stavru sau domnul Isvoranu). care.în vreme ce Tincuţa se sinucide. la Paris. cele trei capitole ale textului lui Panait Istrati sunt:„Stavru“. fugind după doi ani de zălogire. căsătorindu-se cu angelica Tincuţa. Grupate sub titlul„Povestirile lui Adrian Zografi“. dar mai ales. Poate. domnule Isvoranu. care se termină cu răpirea fraţilor (Chira şi Dragomir) de către turcul Nazim Efendi. specific dunăreană. relaţia lor fiind reciprocă:„În timp ce povesteam. Dragomir se îndrăgosteşte sincer de fată. republicată. dar Tincuţa era mai mişcată ca totdeauna.Si pentru totdeauna o pierdui pe scumpa mea surioară. Eu trebuii să mă încovoi plăcerilor respectabilului meu binefăcător.încercă şi reuşeşte să pătrundă într-o familie burgheză. cea mai importantă şi mai interesantă. Adrian îşi arată interesul pentru un individ ce-i pare necunoscut:„Câtă asemănare între omul acesta şi Stavru!“ gândi el. umezi.“ Cadrul iniţial. pe de o parte cu orientări homosexuale şi pe de alta dornic să-şi întemeieze o familie. este doar un preambul formal. Stavru şi prietenul acestuia. timpul călătorilor romantici. Suntem în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În primul capitol („Stavru“). pe care o evocase la începutul povestirii lui din pod.în limba franceză. şi fusei pervertit pentru totdeauna. pentru că e„copil din flori“. […] Avea în înfăţişarea lui acele stigmate respingătoare care produc . este pretextul drumului înapoi în ţară. frecventat de indivizi de toate condiţiile şi de toate moralităţile. Stavru se lăsă rugat de tovarăşii lui. ea mă luă de mână şi zise cu o voce mai melodioasă ca sunetele viorii: – Spune-mi. Aplecându-se către mine. ai fi în stare să iubeşti ca ţiganul Trandafir?“ Adevărata identitate este trădată de incapacitatea de a-şi împlini datoria conjugală şi de depoziţia unui martor. ce vine de nicăieri. scindarea dramatică a personalităţii eroului (Dragomir. loc cosmopolit. Mihail. care mă privea cu ochi iubitori. Adrian şi Stavru se întâlnesc la Cairo. Stavru le promite la sfârşitul capitolului o continuare:„Altă dată vă voi povesti peripeţiile rătăcirilor meleîn căutarea Chirei. iar destinul. căci sufletul îi era dispus să evoce această depărtată amintire. tatăl adormise. este drama povestirii. tipul călătorului.

istorice. ce desemnează o modalitate subiectivă de realizare a portretelor. ce vizează seducerea ascultătorului: prima dată Stavru povesteşte singur. Tehnicile narative care definesc povestirea (caracterul ternar al acesteia.„încercând să schiţeze o posibilă pragmatică a vorbirii personajelor“. Stilul istratian se defineşte prin spontaneitate şi. O lipsă totală de artificii care greşit ar putea fi înţeleasă ca o lipsă de artă“.„+ protecţie“) cu pasiunea pentru călătoria în sine. Drumul este destinic. romantice. adică a literaturii orale. această altă lume este spaţiul exotic.dezgust.„înţeles ca transformare a imaginarului celuilalt în vederea instalării în punctul cel mai intens investit cu dorinţă“. dar şiîn posibile contexte ale prozei romantice. singurătatea este o constantă receptată ca formă punitivă. pentru că autorul. Motivele fundamentale în„Chira Chiralina“ sunt cel al călătoriei în spaţii exotice şi cel al fatalităţii destinului. Adrian este cel care (ne) spune istoria lui Stavru. timpul foarte elastic. Finalul romanului nu este şi sfârşitul poveştii. reminiscenţă a ritualurilor de iniţiere. Ultima dată se lasă chiar ignorat. Vagabondul este şi el un exponent al mobilităţii în sine. comentează pe larg discursul seducţiei. fără a bănui existenţa vreunui Stavru în Egipt. complicaţia. a fost nevoie de o altă lume creată pentru a compensa decăderea. un„discurs îndrăgostit“. este marcată de ocurenţe lexicale din sfere semantice foarte variate. De aceea.„Chira Chiralina“ este cu certitudine cea mai cunoscută bucată literară istratiană.încadrabilă în tipologia literaturii de călătorie şi aventuri. Rezultat al unei fuziuni„între eposul popularşi eposul oriental al celor o mie şi una de nopţi“ (Perpessicius). amânarea deznodământului. tăcut şi nepăsător“. ce înseamnă subjugare şi dependenţă în acelaşi timp. au nevoie de spaţiu şi sunt în permanenţă guvernaţi de tentaţia mişcării. prin autenticitate. Corina Ciocârlie. exponenţial pentru frumuseţea lumii.) sunt dublate de o percepţie. […]. refuză„dibăcia literară care utilizează gradaţia. Ca într-o opera aperta interesul pentru destinul dramatic al eroilor este continuat de ascultător în buna tradiţie a folclorului românesc. fără a fi rugat. propunându-ne un contract de ataşament cu povestirea.înrudit prin semne comune („+ libertate“. fapt ce conferă şi tragismul istoriilor existenţiale ale personajelor. . Totuşi. la nivel lingvistic.în viziunea lui Tudor Vianu. Eroii lui Istrati sunt spirite nomade. ritualurile povestirii etc. în împrejurări deja cunoscute. speriind ascultătorul-cititor că nu mai urmează povestea. bazată pe sintetizarea informaţiilor colectate auctorial. Adrian se simţi înduioşat pentru acest bătrân stingher. Totul pentru că avem în discuţie o ştiinţă a captării interesului pentru povestire. a căror obsesie a libertăţii vorbeşte despre condiţia romantică a căutării de sine. care. Motivul drumului şi al călătorului sunt o constantă în construcţia personajelor istratiene. pe urmă însă e nevoie tot mai mult de insistenţa lui Adrian. Pe traseul căutării. căci necesitatea de socializare a eroilor este permanent blocată de imoralitatea şi atitudinea antisocială a acestora. implicit. psihologice sau chiar naturaliste.