Anul 1835 a intrat în istorie marcând noua eră a Poemului simfonic, era în care "ideea de poezie
simfonică ... a răsărit în el", unde principiile de independenţă și structură muzicală aveau să fie auzite.

Victor Hugo a reușit după doisprezece ani de la primul Poem simfonic să expună lucrarea "Ce qu'on
entend sur la montagne", încercarea de a schimba percepția muzicală de subt vechi stăpânirii și principii,
a avut un real succes în care au apărut numeroase opere bune și mai puțin bune având la bază aceleași
principii. Compozitorul Richard Strauss a expus cel mai bine în operele sale noul concept de poeme
simfonice, și își arată toată admirația pentru Franz Liszt, ,Fantezie simfonică', 'Forma Rondo' , 'Variațiuni
fantastice' care au rămas în istoria muzicală. Această "meta-morfoză a temelor" a lui Liszt, a fost baza
noilor compozitori pentru poemele simfonice apărute imediat după Richard Strauss, a urmat Saint-Saans
la Debussy în Franța. 
Va există o dezbatere continuă între vechiul poem și noul poem simfonic, este o întrebare care mereu
a fost expusă, care este proiectul adevărat al simfonii? Întrebare pusă de mari compozitori cum ar fi
Haydn, Mozart, Beethoven, Mendelssohn, Brahms și Elgar. Conceptul adoptat de Liszt și noile idei ale lui
Beethoven au format o nouă variație de conceptele celor doi. Poemul simfonic defapt ne duce cu gândul
la Richard Strauss dar trebuie să ne gândim și la alții compozitori cu idei diferite care au folosit termenul
și conceptul.