III.

CLASIFICAREA UNITATILOR DUPA ACTIVITATE

Activitatea economica se realizează în unităţi economice cărora utilizatorii clasificarii le
retin anumite caracteristici care ii conduc, cu ajutorul conventiilor, la incadrarea în diferite
categorii de clasificare.
In termeni de activitate, sectorul este mai mult sau mai putin omogen, dupa tipul de unitate
luata în considerare si dupa gradul de agregare utilizat (o institutie este mai frecvent
monoactiva decat o intreprindere si cu cat clasificarea este mai detaliata cu atat cazurile de
pluriactivitate sunt mai frecvente).
Sectorul de activitate reprezinta o grupare de unităţi care au aceeasi activitate principala.
O ramura regrupeaza, pentru o activitate data, unitatile monoactive si sectiile monoactive
din unitatile pluriactive. Ramura este omogena prin constructie.
Incadrarea unei intreprinderi intr-o categorie din Clasificarea activitatilor din economia
nationala este deseori o operatiune destul de dificila, necesitand utilizarea notiunii
intermediare de unitate statistica. Definirea unitatilor statistice de observare si analiza este
determinata în functie de scopul cercetarii statistice. CAEN permite incadrarea unitatilor
statistice (intreprindere, unitate institutionala, unităţi locale etc.) intr-o activitate.
Pe plan european, o tipologie a unitatilor statistice face obiectul Regulamentului
Consiliului Europei nr. 696/1993 din 15 martie 1993 referitor la unitatile statistice de
observare si analiza a sistemului productiv din Comunitatea Europeana. Acestea sunt:
A. intreprinderea;
B. unitatea institutionala;
C. grupul de intreprinderi;
D. unitatea de activitate economica;
E. unitatea de productie omogena;
F. unitatea locala;
G. unitatea de activitate economica la nivel local;
H. unitate de productie omogena la nivel local.
Definirea acestor unităţi este redata în regulamentul mentionat anterior. Pentru punerea în
tema sunt necesare un minim de definitii.
Intreprinderea este definita juridic, incheie bilant contabil, are autoritate decizionala si
desfasoara una sau mai multe activitati pentru producerea de bunuri sau servicii. Pentru
desfasurarea activitatii, intreprinderea are în structura una sau mai multe unităţi locale.
Unitatea locala poate fi chiar intreprinderea sau parti ale intre prinderii (sectie, atelier,
uzina, magazin, mina), situate intr-un loc topografic bine definit. Aceasta este reprezentata
ca un ansamblu de activitati economice exercitate în acelasi loc.
O unitate statistica exercita în mod frecvent mai multe activitati. Este necesara, deci,
convenirea de reguli de precizare a activitatii asa-zis principale. Aceasta inseamna retinerea
numai a unei parti din informatiile despre unitatea statistica respectiva, insa este
modalitatea cea mai simpla de a efectua regrupari ale unitatilor dupa criteriul de activitate si
de a asigura convergenta informatiilor din surse diferite asupra aceleiasi populatii de unităţi
statistice.
Uneori, intreprinderile si unitatile locale exercita categorii de activitati care nu sunt explicit
prezente în clasificarea activitatilor. Astfel, se pot distinge activitatea principala,
activitatile secundare si activitatile auxiliare.
Activitatilor principale si secundare le sunt asociate activitati auxiliare ca: administratia,
informatica, supravegherea, cumpararea, vanzarea si promovarea vanzarilor, depozitarea
(stocarea), repararea, transportul si reconditionarile.
Aceste activitati auxiliare, din cadrul unei unitati, sunt exercitate pentru a permite sau
facilita productia de bunuri si servicii destinate tertilor. Produsele activitatilor auxiliare nu
sunt furnizate tertilor.
· Activitatile auxiliare
O activitate poate fi considerata auxiliara daca satisface simultan urmatoarele patru
conditii:
a) servirea numai a unei unităţi din care face parte, ceea ce inseamna ca
bunurile sau serviciile produse nu trebuie sa faca obiectul tranzactiilor de
piata;
b) exista si în alte unităţi producatoare similare;
c) conduce la productia de servicii sau în mod exceptional de bunuri
nedurabile, care intra în componenta produsului final al unitatii (de exemplu
schelele si esafodajele);
d) concureaza la formarea costurilor curente ale unitatii, dar în acelasi timp nu
sunt generatoare de capital fix.
Deosebirile de principiu dintre activitatile auxiliare si activitatile principale sau secundare
sunt ilustrate prin cateva exemple:
- productia de mici utilaje (de exemplu: dispozitive) pentru a fi utilizate în unitate este o
activitate auxiliara intrucat respecta toate cele 4 criterii;
- transportul uzinal este, în general, o activitate auxiliara;
- vanzarea productiei proprii este o activitate auxiliara, intrucat regula generala este ca nu
se poate produce fara a se vinde. Daca în cadrul unei intreprinderi de productie se poate
identifica un punct de vanzare cu amanuntul (vanzare directa la consumatorul final) care
constituie, de exemplu, o unitate locala, acest punct de vanzare poate, cu titlu de exceptie
(conventie) si pentru anumite analize, sa fie asimilat cu o unitate de activitate economica. în
aceasta situatie, unitatea respectiva poate face obiectul unei duble clasificari, pe de o parte,
în functie de activitatea principala sau secundara la care se aliniaza în cadrul intreprinderii
si, pe de alta parte, în functie de activitatea sa proprie - vinzare cu amanuntul.
Totodata, regula generala este ca procesele de productie nu sunt, în general, posibile fara a
face un numar de activitati auxiliare, acestea neputandu-se izola pentru formarea unei
entitati distincte chiar daca aceste activitati auxilire se formeaza intr-o entitate juridica
distincta sau intr-un loc distinct si chiar daca au o contabilitate separata. Ca urmare,
activitatile auxiliare nu trebuie sa fie luate în considerare pentru determinarea cadrului de
activitate. Cel mai bun exemplu de entitate care exercita activitati auxiliare este cel al
serviciului administrativ cu rolul de administrare a unei intreprinderi.
Tinand seama de cele 4 conditii care trebuie sa le indeplineasca simultan, nu sunt
considerate ca activitati auxiliare:
a) producerea de bunuri sau lucrari efectuate prin care se formeaza o parte a
capitalului fix, ca de exemplu constructiile în regie proprie care se incadreaza
în Sectiunea G, Diviziunea 45 - Constructii;
b) producerea de bunuri care se consuma în activitatea principala sau
activitatea secundara, daca o parte semnificativa a acestora se
comercializeaza;
c) producerea de bunuri care devin o parte integranta a activitatii principale
sau secundare, ca de exemplu productia de lazi, recipienti si alte ambalaje a
unei sectii a intreprinderii care servesc la ambalarea produselor sale;
d) productia de energie (centrale electrice sau cocserii proprii) consumata în
intregime sau patial în interesul activitatii principale sau secundare;
e) cumpararea de bunuri pentru a fi vandute ca atare;
f) cercetarea si dezvoltarea.
In toate aceste cazuri, daca dispunem de date distincte legate de aceste activitati, ele trebuie
tratate ca activitati de sine statatoare si în consecinta recunoscute ca unităţi cu activitate
economica.
Daca activitatile auxiliare sunt exercitate în profitul unei singure entitati, aceste activitati si
resursele pe care le utilizeaza vor constitui o parte integranta a activitatilor si resurselor
unitatilor de care apartin. Totodata, daca activitatile unitatii statistice si activitatile auxiliare
corespunzatoare nu se exercita în aceesta zona geografica (este vorba aici de zone
delimitate), în finalul anchetelor statistice ar putea exista interesul de a culege, pentru
categoriile de date ce trebuie clasificate în functie de aceste zone geografice, informatii
suplimentare distincte legate de aceste unitati, chiar daca ele nu exercita decat activitati
auxiliare.
· Modul de atribuire a activitatii principale
Aprecierea activitatii porneste, pe de o parte, de la reperarea tuturor activitatilor elementare
(de baza) desfasurate (exclusiv cele auxiliare) si, pe de alta parte, de la stabilirea regulii de
evaluare a acestor activitati, pentru determinarea activitatii preponderente.
Criteriul ideal pentru determinarea activitatilor este cel corespunzator valorilor adaugate pe
care le creeaza. Acesta este un acord international de principiu, insa statisticienii europeni
nu au adoptat inca o conventie operationala în cadrul unei gestiuni a unui repertoriu central
de intreprinderi si unităţi locale clasate dupa activitatea principala.
Exista insa un acord asupra utilizarii si altor proprietati (caracteristice) ca: efectivul de
salariati, fondul de salarii, cifra de afaceri, fara insa a adopta un algoritm corespunzator care
sa determine în ce caz se pot utiliza unele sau altele din aceste caracteristici pentru a
reflecta mai mult sau mai putin importanta valorii adaugate.
Fiecare unitate este clasificata ca atare pentru ea insasi; în particular, determinarea
activitatii principale se efectueaza separat pentru fiecare unitate locala si pentru
intreprindere în ansamblul ei.
Fiecare unitate locala este clasificata pentru activitatea ei proprie, sub rezerva precizarilor
cu privire la unitatile care nu exercita decat activitati auxiliare.
Ca regula generala, activitatile de serviciu nu sunt luate în calcul decat daca aceste servicii
se efectueaza în contul tertilor. Aceasta restrictie trebuie retinuta pentru serviciile
industriale clasificate în industria prelucratoare, ca de exemplu: imprimarea tricourilor nu
apare ca o activitate distincta la fabricarea tricourilor în cadrul aceleiasi unitati, insa
unitatile care imprima tricouri pentru terti sunt cuprinse în clasa specifica 1730 - Finisarea
materialelor textile.
Cand mai multe activitati sunt exercitate în cadrul aceleiasi unităţi (exclusiv cele auxiliare),
acestea sunt ordonate dupa valoarea adaugata bruta la costul factorilor pe care ele o
genereaza. Se determina, astfel, activitatea principala si activitatile secundare.
Daca lipsesc informatiile pentru valoarea adaugata trebuie sa se utilizeze alte elemente cum
sunt: efectivul de salariati, cifra de afaceri, fondul de salarii etc. cu indeplinrea conditiei
pentru obtinerea celei mai bune aproximari posibile a clasamentului care ar putea fi obtinut
pe baza valorii adaugate.
Prin conventie, atunci cand o activitate determina peste 50% din valoarea adaugata obtinuta
de o unitate, aceasta activitate este principala. în situatia în care, intr-o unitate, nici una din
activitati nu indeplineste conditia mentionata anterior, utilizatorul va stabili algoritmul
pentru determinarea activitatii principale.
Clasificarea dupa activitatea principala urmeaza un principiu ierarhic: clasificarea stabilita
la nivelul cel mai detaliat trebuie sa fie coerenta cu informatiile la un nivel mai agregat, cu
alte cuvinte clasa trebuie sa apartina grupei, diviziunii, subsectiunii si sectiunii.
Pentru respectarea acestui principiu trebuie mai intai determinate nivelurile cele mai agreate
si sa se treaca succesiv la niveluri din ce în ce mai putin agregate.
In concluzie se determina succesiv:
- sectiunea sau subsectiunea din economie;
- diviziunea din sectiune sau subsectiune;
- grupa din diviziune;
- clasa din grupa.
Deci, în cazul unitatilor care au mai multe activitati, se va determina mai intai nivelul cel
mai agregat din clasificare, apoi nivelul inferior acestuia si în final clasa.
In cazul integrarii pe verticala, clasa atasata unitatilor este determinata de natura produsului
final, cu exceptia cazurilor cand continutul unei categorii de clasificare cere o alta abordare.
în acest caz, activitatile integrate din amonte dispar, iar activitatea integrata în aval
determina activitatea principala. Aceasta prioritate acceptata pentru produsele din aval nu
reflecta insa intotdeauna ponderea aferenta valorilor adaugate. De exemplu, fabricarea de
cuverturi sau paturi prin tivirea marginilor unei stofe prezinta o valoare adaugata mult mai
mica decat fabricarea stofei care s-a realizat în amonte si s-a integrat în aval. Cu toate
acestea, în caz de activitate integrata, unitatea va aparea ca fabricanta de cuverturi sau
paturi si nu de tesaturi.
In unele descrieri privind categoriile de clasificare exista si unele particularitati
(conventionalitati), ca de exemplu: vinificarea în fermele proprii ale gospodariilor taranesti
nu se include la industria alimentara Clasa 1593 - Fabricarea vinului din struguri, ci în
Clasa 0118 - Viticultura.
O situatie analoaga este si cea pentru produsele lactate obtinute în fermele gospodariilor
taranesti proprii sau stani etc.
· Precizari referitoare la comercializare
O unitate care vinde cu amanuntul produsele pe care le fabrica este clasificata la fabricare,
incadrarea nejustificandu-se la comert. Astfel, o brutarie producatoare si vanzatoare în
acelasi loc va fi clasificata la fabricare.
Unitatile de vanzare sunt clasate intotdeauna la comert daca fabricarea are loc intr-o unitate
diferita. Astfel, o retea de unităţi de desfacere a painii provenite de la o brutarie industriala
va fi clasata la comert.
Unitatile producatoare de preparate din carne care vand cu amanuntul, asociate în general
cu productia si vanzarea acestei productii care insa comercializeaza si produse cumparate
de la alti producatori, printr-o conventie globala, se clasifica în functie de unitatea de
productie.
· Reguli de stabilitate
Daca activitatea principala a unei unităţi a fost determinata conform regulilor din
paragrafele precedente, dar au loc frecvente modificari în ceea ce priveste ponderea valorii
adaugate, cifrei de afaceri, efectivului de salariati, în functie de caracteristicile care s-au
avut în vedere la determinarea activitatii principale, prin conventie s-a stabilit sa se mentina
acelasi cod al activitatii principale atat timp cat nu se produc schimbari semnificative în
ponderile activitatilor exercitate. Cu toate acestea, codificarea trebuie sa fie realizata tinand
seama de necesitatea unei stabilitati în timp cat mai mari a acesteia.
Clasificarea unitatilor statistice dupa activitatea principala ridica uneori probleme delicate,
din care mentionam doar trei puncte de abordare:
- în primul rand, aceasta clasificare raspunde obiectivelor economico-sociale asa cum sunt
detaliate ele în CAEN, cu determinarea activitatii principale, pornind de la informatiile
furnizate de unitati, care face posibila gruparea unor indicatori dupa criterii omogene,
comparabile în timp si spatiu;
- în al doilea rand, atribuirea codului activitatii principale exercitate, nu creeaza nici
drepturi si nici obligatii pentru intreprinderi, adica nu antreneaza nici un efect juridic;
- în al treilea rand, daca exista litigii determinate de atribuirea codului de activitate
principala exercitata, unitatea în cauza neconsiderandu-se clasata corespunzator, aceasta
poate face cunoscut punctul sau de vedere serviciilor statistice, furnizand elementele de
informare utile pentru apartenenta corecta la o activitate principala exercitata, definita în
CAEN.