Nuvela istorică

Alexandru Lăpuşneanul
Costache Negruzzi
Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu o întindere cu o situare între
povestire şi roman, cu o acţiune riguros construită ce dezvoltă conflicte puternice, cu un
număr relativ mic de personaje ale căror caractere se conturează pe parcursul
naraţiunii. De asemenea, acţiunea se dezvoltă într-un singur plan narativ, naratorul
fiind, de regulă, extradiegetic. Accentul nu cade asupra evenimentelor, ci asupra
personajului principal, intenţia fiind aceea de a-l încadra într-o anumită tipologie.
Titlu nuvelelor are valoare anticipativa, punctând fie numele unui personaj, fie un
topos.
În ceea ce priveşte clasificarea, în funcţie de tema, nuvelele pot fi: istorice,
sociale, filozofice, psihologice; în funcţie de curentul literar în care se încadrează pot fi:
nuvele clasice, romantice, realiste, naturaliste, iar din punctul de vedere al raportului
dintre realitate şi ficţiune sunt: nuvele fantastice şi realiste.
Nuvela istorică dezvoltă o tema inspirată din trecutul unui popor; respectă într-o
anume proporţie adevărul istoric, folosind anumite izvoare istorice, creează culoarea de
epocă sau culoarea locală. O nuvela istorică este “Alexandru Lapusneanul” de
Costache Negruzzi; nuvela a fost publicată în primul număr al revistei “Dacia lliterară“
din 1840, susţinând astfel unul dintre punctele programului romantic prezentat de
Mihail Kogalniceanu în articolul numit “Introducţie“, în primul rand prin valorificarea unor
fapte din istoria naţională şi prin crearea de tipuri vii, puternice, sfâşiate lăuntric de
tendinţe şi manifestări contrare.
Costache Negruzzi se inspiră din “Letopiseţul Ţarii Moldovei“ al lui Grigore
Ureche din care preia capitolele referitoare la cea de-a doua domnie a lui Al.
Lăpuşneanu; preia din cronică anumite replici, care se pare că au aparţinut
domnitorului, ele devenind în nuvelă motto-uri: ”Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”, “De
mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu“. Preia, de asemenea, figura domnitorului
aşa cum s-a întipărit ea în istorie şi respectă în general adevărul istoric, însă comite în
mod voluntar cateva inadvertenţe, modificând destinul boierului Moţoc, care nu mai trăia
la cea de-a doua domnie a lui Lăpuşneanu, inventeaza replici şi scene, cum ar fi scena
uciderii boierului Moţoc sau întalnirea dintre domniţa Ruxanda şi văduva boierului ucis,
creeaza personaje cum ar fi Spancioc şi Stroici, care nu au atestare istorică.
O alta sursă de inspiraţie este cronica lui Miron Costin din care autorul preia
scena uciderii lui Batiste Veveli, pe care o valorifică în scena linşării boierului Moţoc.
Textul este însă unul ficţional tocmai pentru că autorul creează o operă originală, însăşi
figura domnitorului fiind literaturizată.
Tema nuvelei Alexandru Lăpuşneanul este istoria, evocarea unei perioade
zbuciumate din istoria Moldovei, mai exact cea de-a doua domnie a lui Lăpuşneanu, în
a doua jumătate a sec.al XVI-lea .
Compoziţional, evenimentele narate sunt dispuse în 4 capitole, fiecare având un
motto semnificativ.
Primul capitol cu motto-ul: ”Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu”, prezintă întoarcerea
lui Lăpuşneanu în ţară cu o oaste de 10000 de soldaţi, hotărât să-şi reia tronul, pe
care-l pierduse din cauza boierilor trădători. Este întâmpinat de o solie care îl sfătuieşte
să se întoarcă pentru că poporul nu-l vrea şi nu-l iubeşte. Lăpuşneanu le răspunde cu
memorabila replică: “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”. Odată instalat la tron începe
actele pedepsitoare împotriva boierilor, care îl trădaseră în prima domnie.
Capitolul al II-lea cu motto-ul: ”Ai să dai sama, doamnă“ are în centru întalnirea
dintre domniţa Ruxanda şi o jupâneasă văduvă cu cinci copii, aceasta reproşându-i
Ruxandei că nu intervine pe lângă domnitor, să înceteze cu crimele şi o avertizează
totodată că va deveni complicea lui. Domniţa are curajul de a-l înfrunta pe domn, dar
acesta îi promite un leac de frică.
Al treilea capitol are drept motto: ”Capul lui Moţoc vrem” şi corespunde punctului
culminant al acţiunii. Impresionantă este scena uciderii celor 47 de boieri şi piramida de
capete, precum şi linşarea boierului Moţoc de către mulţimea adunată la curte.
Cel de-al IV-lea capitol cu motto-ul: “De mă voi scula pre mulţi am să popesc şi
eu”, corespunde deznodământului; Lăpuşneanu se îmbolnăveşte de friguri şi se retrage
la Cetatea Hotinului. Sperând că va obţine mantuirea, într-un moment de delir, cere să
fie călugărit, el devenind fratele Paisie. Când îşi revine însă îi ameninţă cu moartea pe
toţi cei pe care ii bănuia de complot, chiar şi pe fiul său Bogdan, pe care-l lăsase
moştenitor la tron. Obligată să aleagă între soţ şi fiu, Ruxanda decide să-l otrăvească
pe domnitor, având încuviinţarea indirectă a Mitropolitului Teofan şi sprijinul celor doi
boieri Spancioc şi Stroici. Domnitorul moare în chinuri groaznice, fiind înconjurat numai
de duşmani.
Naratorul este omniscient-omniprezent, însa nu total obiectiv întrucat intervine cu
scurte comentarii sau prin scurte epitete de tipul “crudul domnitor“ ceea ce conferă
naraţiunii o dimensiune subiectivă.
Secvenţele narative se combină prin înlănţuire, respectându-se cronologia
evenimentelor, apărând doar cateva retrospective, care trimit la prima domnie a lui
Lăpuşneanu.
Autorul concentrează la maxim desfăşurarea acţiunilor întrucat accentul nu cade
asupra evenimentelor, ci asupra personajelor, aceasta fiind o caracteristică a nuvelei.
Nuvela “Alexandru Lapusneanul” este o nuvelă romantic, în care pot fi identificate
atât elemente clasice, cât şi realiste; concizia acţiunii, claritatea exprimării, echilibrul
dintre termenii arhaici şi cei moderni sunt elemente clasice, însa nuvela este dominant
romantică prin sursa de inspiraţie (trecutul istoric), prin culoarea de epoca realizată cu
ajutorul descrierii (a vestimentatiei, a obiceiurilor de la curte, a oaspetilor), prin antiteza
angelic-demonic (blândeţea Ruxandei şi cruzimea lui Lăpuşneanu) şi nu în ultimul rând
prin personajul excepţional surprins în situaţii de excepţie şi ilustrând un destin de
excepţie.
Personajele nuvelei sunt puternic reliefate. Alexandru Lăpuşneanu este personaj
principal, domniţa Ruxanda şi boierul Motoc sunt personaje secundare; Spancioc şi
Stroici sunt personaje episodice şi pentru prima dată în literatura română apare şi
personajul colectiv: mulţimea dezlănţuită.
Personajul principal si eponim al nuvelei este Alexandru Lapusneanu, personaj
romantic excepţional, surprins în situaţii de excepţie şi cu un destin de excepţie. Este,
de asemenea, un personaj rotund (cu o structură complexă),care evolueaza şi al cărui
portret se întregeşte pe parcursul diegezei.
 Personajul este caracterizat prin mijloacele prozei clasice, direct de către narator,
de alte personaje şi de personajul însuşi şi indirect prin faptele sale, întâmplări, atitudini,
mediul în care trăieşte, relaţia cu alte personaje.
Fiind o nuvelă de inspiraţie istorică, portretul lui Lăpuşneanu corespunde unui
model real, Negruzzi respectând în mare parte imaginea domnitorului aşa cum s-a
păstrat în istorie, dar o literaturizează (din persoană devine personaj). Portretul său
impune un personaj memorabil, un produs al epocii medieval, în care crima este un
mod de a trăi.
Din punct de vedere stilistic, stilul lui Negruzzi se caracterizează prin sobrietate:
gesturile, mişcările, comportamentul personajelor sunt notate concis, fără multe figuri
de stil.
Limbajul îmbină elemente arhaice pentru a crea culoarea de epocă, dar apar şi
câteva neologisme, prin care se trădează planul naratorului ”sateliţii tiranului “, “scânteie
electrică”.