Luceafărul – schemă

CAPODOPERA EMINESCIANĂ

POEM ALEGORIC, ROMANTIC, FILOSOFIC

LIRICUL DOMINĂ EPICUL, CONŢINE PROCEDEE DRAMATICE

SURSE: basmul Fata în grădina de aur, basmul în versuri Miron şi frumoasa fără corp, filosofia lui
Schopenhauer, filosofia vedică, folclorul românesc, mitul Zburătorului

TEMA: DESTINUL OMULUI DE GENIU

STRUCTURA: 4 TABLOURI SIMETRICE CONSTRUITE PE IDEEA CUPLULUI ŞI ALTERNANŢA SPAŢIILOR

ALEGORIA: naraţiunea e pretext pentru a comunica o atitudine lirică, filosofică

TABLOUL I

SPAŢIU IREAL, DE POVESTE: A fost odată ca-n poveşti

TIMP AL VISULUI ANISTORIC, IREPETABIL: A fost ca niciodată

FATA DE ÎMPĂRAT : Nu are nume, e UNICĂ (icoana, luna), trăieşte în castelul de la marginea mării, vine
la fereastră (spaţiul deschiderii), vorbeşte cu Luceafărul în somn. Este preafrumoasă, una la părinţi, se
află mereu în spaţii de trecere (fereastra, patul), intuieşte natura astrului, aspiră spre înalt.

SPAŢIU LIMITAT DESCHIS SPRE INFINIT – MARE, CER

LUCEAFĂRUL – SE ÎNTRUCHIPEAZĂ DE FIECARE DATĂ, E PARTE A NATURII SALE SUPRACATEGORIALE.

ÎNTRUCHIPĂRILE LUI SUNT METAFORE ALE FIINŢEI

ÎNGERUL LUMINĂ DEMONUL

Iese din ÎNTUNERIC iese din

MARE SOARE

Îngerul Demonul

Păr de aur, faţa străvezie, albă, viţe negre de păr, scăldat în foc de soare, trist,

MORT frumos cu ochii vii, gânditor, palid, născut din soare (tatăl) şi noapte

născut din CER (tatăl) şi mare

LUCEAFĂRUL =VENUS, ASTRU VENERIC AL IUBIRII – oglinda (spaţiu al trecerii) îl reflectă pe El, ei se
întâlnesc în oglindă (doar în oglindă el capătă o imagine) şi vorbesc în plan oniric (în somn, în vis)

ÎNGERUL O CHEAMĂ ÎN PALATE DE MĂRGEAN, ÎN ADÂNCUL OCEANULUI – OCHIUL LUI O-NGHEAŢĂ

DEMONUL O CHEAMĂ ÎN CERURI SĂ FIE MAI MÂNDRĂ DECÂT STELELE – PRIVIREA LUI O ARDE

ANTITEZE

spaţiu limitat spaţiu nelimitat

spaţiu terestru spaţiu astral

viu mort

sus jos

murire nemurire

înger demon

lumină întuneric

LUCEAFĂRUL= SPIRIT CONTEMPLATIV, GENIU

CUPLUL NU SE REALIZEAZĂ

TABLOUL II

TIMP ŞI SPAŢIU DE POVESTE DAR REALE PRIN TELURICUL LOR

FATA şi-a pierdut unicitatea, a intrat în CATEGORIE – numele o transformă în exponent al unei categorii,
e PĂMÂNTEANĂ, ASPIRĂ SPRE ÎNALT

CĂTĂLIN: are natură terestră (copil de casă, paj, băiat din flori şi de pripas, guraliv şi de nimic), EL E
INSTINCT, adică MULTIPLICITATE

Îşi încearcă norocul, iubirea e UN JOC CARE SE ÎNVAŢĂ

CUPLUL SE REALIZEAZĂ

TABLOUL III

UNIVERS PRESPAŢIAL ŞI PRETEMPORAL – STARE OROGINARĂ

Neantul, haosul stăpânit de groaza propriului vid, a golului de la ÎNCEPUTURI

DRUMUL LUCEAFĂRULUI=DRUMUL CUNOAŞTERII sau DRUM INIŢIATIC

ALEGORIE REGRESIVĂ ÎN TIMP SUB IMPERIUL LUMINII

COSMOGONIA: HAOSUL (întunericul, adâncul, mprile, luminile)

NU EXISTĂ PUNCTE DE REPER (timpul şi spaţiul nu s-au născut încă)

Distanţele se măsoară în mii de ani –lumină

NEMĂRGINIREA NU E SPAŢIU

LUCEAFĂRUL a devenit HYPERION (după Hesiod- divinitate simbolică, fiu al cerului, tatăl Soarelui şi
Lunii; după Homer – Soarele însuşi; hyper-eon=pe deasupra mergătorul)

DEMIURGUL=CREATORUL UNIVERSULUI, locuieşte acolo unde A FI şi A NU FI e totuna, în infinit, în neant

TABLOUL IV

SPAŢIU TERESTRU cu imagini PARADISIACE, specifice universului TELURIC eminescian

- Din locul lui menit din cer, locul ordinii, Luceafărul priveşte spre Pământ: castelul nu mai există,
CODRUL – LUME A VEGETALULUI, A SPECIILOR, SPAŢIUL MULTIPLULUI

CHIPUL FETEI a devenit CHIP DE LUT şi şi-a pierdut numele (murirea)

CERCUL STRÎMT – sugerează NEVINOVĂŢIA LIMITEI

EA rămâne cu aspiraţia: ÎL CHEAMĂ SĂ-I LUMINEZE NOROCUL

LUCEAFĂRUL SE IZOLEAZĂ ÎN NEMURIRE ŞI RĂCEALĂ

UNICITATEA RĂMÂNE ATRIBUTUL LUI ŞI NUMAI AL LUI

REPAOSUL, VREMELNICIA, MOARTEA nu-i pot fi date lui Hyperion, pentru că asta ar însemna
AUTOANIHILARE din partea Demiurgului. EI SUNT TOT (UNUL E ÎN TOT ŞI TOATE SUNT UNA)

HYPERION ARE FIRE DUALĂ: GENIU ŞI TITAN

HYPERION ESTE ÎNTRUCHIPARE A GÂNDIRII CE SUSŢINE LUMILE