Greutatea in respiratie sau senzatia de sufocare

21/08/2017/în sfatul medicului, stiri /

Greutatea in respiratie poate fi resimtita ca sufocare facand ca fiecare gura de aer sa fie o lupta. Senzatia
poate fi terifianta iar panica produsa nu face altceva decat sa inrautateasca situatia. Dar greutatea
respiratorie nu indica neaparat o problema seriasa de sanatate deci, nu este cazul sa ne panicam.

Medicul pune diagnosticul de certitudine dar, iata mai jos

cele mai comune cauze:
1. Temperatura crescuta a mediului ambiant sau febra - cand este cald, cererile metabolice cresc
si este necesar mai mult oxigen. Persoanele febrile pot avea senzatia de sufocare mai ales cand se
mobilizeaza. Acelasi lucru se intampla si la temperature ridicate. Atata timp cat simptomele dispar
dupa cateva inspiruri profunde si cateva minute de relaxare, nu este cazul sa va ingrijorati. Dar daca
situatia se inrautateste si respiratia greoaie este insotita de ameteli si confuzie trebuie sa apelati la
ajutor medical de urgenta.
2. Infectiile – in cele mai multe cazuri sunt infectii minore dar daca sunt insotite de febra ridicata,
apelati medicul. Acestea sunt: infectii ale sinusurilor, simpla raceala, viroza, bronsita , pneumonia.
3. Afectiunile cardiovasculare – sunt printer primele cause ae senzatiei de greutate in respiratie,
mai ales daca simptomele dureaza cateva zile. Cand inima nu poate pompa suficient sange, bogat in
oxigen, muschilor si organelor, corpul reactioneaza prin repiratie rapida si ingreunata. Aceasta
inabilitate a inimii sa tina pasul cu nevoile corpului se numeste insuficienta cardiac. Poate aparea din
urmatoarele cause: hipertensiune arterial, infarct miocardic acut, tromboza pulmonara, anemie
severa, sarcina, tiroidite, sepsis, soc septic sau hemoragic, aritmii cardiac, abuz de alcool sau
droguri,
4. Afectiuni pulmonare – plamanii si inima lucreaza impreuna pentru a asigura necesarul de sange
pentru muschi si organe. Daca problemele respiratorii sunt severe sau se inrautatesc si sunt insotite
de un ritm cardiac crescut, confuzie, slabiciune sau alte simptome, cereti asistenta medicala de
urgenta. Cauze pulmonare ale dificultatii respiratorii pot fi :BPOC, embolism pulmonar, cancer
pulmonar, infectie pulmonara, astmul bronsic.
5. Deshidratarea – poate cauza probleme de respiratie cand corpul se lupta sa asigure celulelor
energia pe care acestea o necesita. Un aport insuficient de apa, temperaturile crescute, consumul de
bauturi deshidratante cum ar fi cafeaua cu siguranta vor duce la deshidratare, Incearca sa te
hidratezi, inspira profund si evita caldura cel putin 24h. Daca simptomele nu dispar deshidratarea
poate fi accentuate si ai nevoie de interventie medicala.
6. Anxietatea – oamenii care sufera de anxietate pot experimenta problem de respiratie mai ales in
episoadele acute. Simptomele se traduc prin respiratie greoaie, scurtata, cu senzatia ca nu intra aer
suficient, puls crescut, atac de panica, ameteala, stare de lesin. Trebuie sa incerci sa te calmezi, sa
te retragi intr-un loc linistit sis a inspiri adanc de 10 ori. Anxietatea nu este o urgenta medicala!
Managementul stresului si psihoterapia pot da rezultate.
7. Alergiile – in special respiratorii la praf si polen dau simptomatologia: respiratie greoaie,
suieratoare, lacrimare, arsuri in piept sau mancarimi ale pielii. Exceptand socul anafilactic care
reprezinta o urgenta, alergiile nu cauzeaza cresterea pulsului, pierderea constientei sau alte
simptome serioase. Trebuie evitati alergenii iar daca simptomatologia nu se amelioreaza, consultati
medicul.

Medicii nostri cu experienta iti ofera toate informatiile pentru sanatatea ta si a celor dragi. Datorita dotarilor
de ultima generatie, vei fi tratat la standarde europene si vei putea sa confirmi sau sa infirmi orice
suspiciune legata de starea ta de sanatate.

Dr. Marin Ana Maria – medic generalist

 Ai senzație de sufocare? E un semn în boli de tiroidă și de plămâni
Senzația de lipsă de aer poate fi cauzată de suferințe atât fizice, cât și emoționale. SIMPTOME
 SENZAȚIE DE SUFOCARE CARE DUREAZĂ PUȚIN
 SENZAȚIE DE SUFOCARE CARE PERSISTĂ CAUZE
 BOLILE DE TIROIDA
 CUM SE STABILEȘTE DIAGNOSTICUL
 SENZAȚIA DE SUFOCARE ȘI ATACUL DE PANICĂ
 ALTE CAUZE PSIHOLOGICE
 CÂND ESTE O URGENȚĂ MEDICALĂ
Senzația de sufocare, numită și dispnee, apare atunci când simți că nu-ți ajunge aerul sau că
nu intră suficient oxigen în plămâni.
Cauzele pot fi multiple:
de la boli respiratorii și de tiroidă, la afecțiuni cardiovasculare sau probleme emoționale.
Și complicațiile infecției cu COVID-19 se pot manifesta prin senzație de sufocare.
Un adult sănătos respiră, în medie, de 20 de ori pe minut, asta înseamnă 30.000 de respirații pe zi.
Exercițiile fizice sau o banală răceală pot deregla ușor ritmul respirației, dar nu ar trebui să simți că te
sufoci.

Atunci când suferi de dispnee, poți avea următoarele simptome:

 Rămâi fără aer;

 Ai o senzație de nod în gât;
 Respiri greu când stai pe spate;
 Simți o strânsoare la nivelul cutiei toracice;
 Simți că nu-ți ajunge aerul;
 Nu poți să respiri.

Dispneea poate fi acută și cronică. În cazul celei acute, senzația de sufocare durează câteva minute
sau ore. În dispneea cronică, senzația de sufocare persistă peste o lună și se înrăutățește în timpul
activităților fizice cotidiene, potrivit specialiștilor NHS, Serviciul Naţional de Sănătate britanic.

Senzație de sufocare care durează puțin (dispnee acută):

cauze
Multe afecțiuni pot avea ca simptom senzația de sufocare. Cele mai frecvente cauze ale dispneei
acute sunt următoarele:

 anxietate – în acest caz, senzația se sufocare se poate asocia cu senzația de nod în gât, frica
exagerată și nejustificată;
 atac de cord – senzația de sufocare se poate asocia cu durere sau presiune în piept, durere
în umărul stâng, braț sau maxilar, transpirație rece;
Citește aici ce simți când faci infarct și ce ai de făcut. Simptomele atacului de cord la bărbați
și femei.

 astm – crizele de sufocare se pot asocia cu  tuse seacă sau slab productivă, respirație
șuierătoare și presiune toracică);
 un cheag de sânge la nivelul plămânilor (embolie pulmonară) – senzația se sufocare se
poate asocia cu dureri în piept, tuse cu sânge;
 coaste rupte în urma unui traumatism –  se asociază cu dureri toracice;
 acumulare de lichid la nivelul inimii (pericardită) – se poate asocia cu durere toracică,
hipotensiune;
 insuficiență cardiacă – se poate asocia cu oboseală, puls accelerat, umflarea picioarelor;
 anemie – se poate asocia cu amețeli, oboaseală, paloarea pielii, tulburări de concentrare;
 penumonie sau alte infecții respiratorii – se poate asocia cu febră, tuse, slăbiciune;
 șoc anafilactic – se poate asociația cu reacții la nivelul pielii-mâncărime, urticarie, piele
înroșită, greață;

Senzație de sufocare care persistă (dispnee cronică): cauze

 apă la plămâni – se poate asocia cu durere în piept, tuse uscată, frisoane, sughiț;
 astm – crizele de sufocare se pot asocia cu  tuse seacă sau slab productivă, respirație
șuierătoare și presiune toracică);
 sedentarism – în acest caz, senzația de sufocare apare în timpul efortului fizic;
 bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC) – se asociază cu tusea cronică, producția
de spută și respirația șuierătoare;
 sarcoidoză (o acumulare de celule inflmatoare, în organism) – se sociază cu tuse uscată
persistentă și dureri în piept;
 boli de inimă – se poate asocia cu dureri în piept, puls neregulat, oboseală;
 hipertensiune arterială la nivelul plămânilor (hipertensiune pulmonară) – se poate asocia
cu dureri în piept, amețeală, palpitații;

Citește aici tot ce trebuie să știi despre bolile de inimă, de la tipuri, factori de risc și până la
metodele prin care ar putea fi prevenite.

Și bolile de tiroidă pot cauza senzație de sufocare

O situație aparte o reprezintă dificultățile de respirație cauzate de bolile tiroidei. „Stările de sufocare
pot fi date și de probleme tiroidiene, de noduli tiroidieni care sunt suficient de mari ca să se asocieze
cu probleme de deglutiție (de înghițire) și de voce (răgușeală). Un astfel de nodul se simte la palpare.
În această situație, e nevoie să facem ecografie tiroidiană și analize de tiroidă”, a explicat pentru
Smart Living dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog.

Un alt motiv de natură endocrină poate fi o carență de calciu – magneziu – potasiu. Carența
alimentară de calciu provoacă o contractură a musculaturii netede. „Simptomele asociate, în această
situație, sunt crampe la mâini și la picioare, furnicături, amorțeli în jurul buzelor,” a explicat dr.
Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog.

Află din acest articol tot ce trebuie să știi despre bolile tiroidei.

Cum se stabilește diagnosticul

Pentru a stabili cauza exactă a senzației de sufocare, medicul va examina și va asculta cu atenție
plămânii. Poate fi nevoie și de spirometrie, un test medical neinvaziv folosit pentru măsurarea funcției
respiratorii. Durează puțin, nu doare și nu necesită efort. Cu ajutorul unui aparat numit spirometru în
care persoana testată trebuie să expire, se măsoară cantitatea de aer inspirată și viteza cu care este
expirat aerul din plămâni.

Alte teste ce pot ajuta:

 Teste de sânge;
 Radiografii sau tomografie computerizată (CT);
 Electrocardiogramă (EKG).

Senzația de sufocare și atacurile de panică

Dacă toate cauzele de natură fiziologică sunt înlăturate, atunci intervin factorii psihologici în
declanșarea senzației de sufocare.

„Pentru a putea remedia această situație, este necesar să ne dăm seamă ce mecanism psihologic
stă la baza senzației de sufocare. Pentru a se proteja la nivel inconștient, această manifestare este
răspunsul psihicului la încărcătura emoțională negativă cu care s-a confruntat în anumite situații de
viață. Dacă nu este identificată și atenuată cauza psihologică, persoana va fi afectată și la nivel fizic,
deoarece această senzație de sufocare va apărea când se va întâlni cu stimulul activator, iar acesta
va accentua starea de disconfort,” a explicat psihologul Ionuț Iamandi pentru Smart Living.

Cum poate fi evitat un atac de panică

În atacul de panică, senzația de sufocare este o manifestare somatică des întâlnită, persoanele
afectate acuzând o senzație de nod în gât și de imposibilitate de a respira.

Pentru a evita atacul de panică care poate apărea foarte rapid în urma senzației de sufocare, este
obligatoriu ca o persoană care trece prin așa ceva să fie lămurită că problema pe care o are nu este
de natură fizică. Trebuie explicat faptul că nu este în pericol să pățească ceva și important este să
înțeleagă emoțiile negative care au dus la această situație.

„Persoana care experimentează aceasta situație simte că nu deține controlul ei și ca nu poate face
nimic să remedieze. La nivel inconștient, mintea va prelua acest comportament și probabilitatea va fi
destul de mare ca în alte situații când va avea impresia că nu deține controlul să apară această
senzație de sufocare. Poate apărea în relația de cuplu, în relațiile interpersonale sau cele de la
serviciu. Când persoana nu se simte stăpână și simte că nu are controlul în aceste relații, va apela la
un astfel de mecanism de apărare”, detaliază psihologul Ionuț Iamandi.

„Schimbând modul de gândire și de raportare la evenimente, se va schimba și modul de

percepție. Prin urmare, persoana va putea integra mai ușor factorii emoționali.”
Ionuț Iamandi, psiholog clinician

Alte cauze psihologice care pot declanșa senzație de sufocare

Cauzele psihologice ce pot declanșa senzația de sufocare pot fi extrem de variate. Spre
exemplu, dacă o persoană vrea să slăbească poate avea înainte de a mânca această senzație. Dacă
persoanele din jur îi spun că mănâncă prea puțin, această senzație îi dă dreptul de a nu mânca. Va
spune că nu poate, nu pentru că nu vrea și va invoca această stare: de nod în gât.

Traumele din copilărie pot fi, de asemenea, responsabile de astfel de manifestări. O persoană
poate asocia anumite gusturi cu o perioadă neplăcută din viața sa. Sau, dacă i s-a impus un anumit
fel de mâncare, ca adult, îl va refuza cu desăvârșire.

„Este nevoie să se înțeleagă că această senzație este cauzată de un factor psihologic și faptul că
acest conflict interior la nivel inconștient produce aceste somatizări. Când persoana devine conștientă
de conflictele interioare, poate înțelege mecanismul de funcționare, iar episoadele vor scădea în
intensitate și simptomele se vor atenua”, potrivit psihologului.

„Respir greu când stau pe spate” – ce înseamnă?

Uneori, senzația de sufocare se diminuează sau se accentuează în funcție de poziția în care stai. De
exemplu, persoanele care suferă de boli pulmonare sau de inimă simt că se sufocă atunci când stau
întinse pe spate.

Când suni la Urgențe

 Dacă experimentezi o senzație de sufocare, ar trebui să apelezi numărul de urgență 112.
 Dacă ai o boală cronică sau o altă problemă de sănătate care te predispune la complicații,
dacă ai febră sau tușești, sună la numărul 0800 800 358, pentru că e posibil să fii infectat cu
SARS-CoV-2, virusul care produce COVID-19. Dificultățile respiratorii pot fi semnul că
infecția cu noul coronavirus se complică și este nevoie de ajutorul medicilor.
 Dacă, dintr-o dată, începi să ai probleme grave cu respirația ar trebui, de asemenea, să suni la
Urgențe, mai ales dacă te confrunți și cu greață sau durere în piept.
 Primul meu atac de panică. Cum am izbutit să îl
depășesc de una singură

Primul atac de panică l-am simțit ca pe un nor negru deasupra capului, care s-a transformat
agravant și pe neașteptate într-o tornadă de toată frumusețea.

M-am calmat singură, 20 de minute mai târziu, vorbind cu mine însămi și documentând întreaga
grozăvie cu gândul că poate, vreodată, voi uita. Adevărul însă este că, asemeni primului bărbat, cum
ar spune, cu ipocrizie, mamele și soacrele, primul atac de panică nu se uită niciodată.

Eram singură acasă când m-am trezit buimacă, înăbușită și c-o senzație stranie în mușchi – simțeam
cum îmi zvâcnesc, din creștet până-n tălpi, ca și cum tocmai fusesem electrocutată. M-am ridicat în
șezut în pat, iritată de lumina care bătea direct în așternuturi. Eram transpirată, cu părul ud și pieptul
rece. Simțeam răcoarea la ceafă și sudoarea în palme. M-am trezit brusc, după un vis tulburător în
care mi-apăruse primul meu iubit, un nătâng abuziv și manipulator pe care-l dadusem dracului, adică
unde merita, cu vreo șapte ani în urmă. Șapte ani mai târziu însă, m-am trezit, parcă, cu șapte ani
înapoi. Dedesubtul pieptului meu rece, în dreptul inimii, simțeam durere și dor. 

Am început să plâng sacadat, neînțelegând ce-i cu sentimentele acelea care-mi erau străine de atâta
vreme. Mă gândeam că nu-i posibil ca eu să mă trădez pe mine însămi, să tratez întreg progresul pe
care l-am făcut în acest aproape un deceniu, și să-mi trădez iubitul în așa fel. Nu era posibil să mai
simt ceva pentru nătâng. 

Plânsul sacadat s-a transformat, fără să realizez, într-un urlet de savană în toată regula, întrerupt de
respirații adânci. Plângeam parcă în valuri, cu lacrimi șiroind din colțul intern al ochilor până la gulerul
pijamalelor roz satinate și ude leoarcă. Un tremur pusese stăpânire pe mine, alături de plânsul de
jale. Îmi priveam mâinile și le vedeam patru, în ceață, ca printr-o pereche de lentile cu dioptrii prea
mari. Respiram din ce în ce mai greu.

„De ce mie? Ce-am făcut? De ce eu? Nu mai pot”, începusem

să m-aud rostind. „Nu mai pot”, mă văităm legănându-mă. Mi-
am dus mâna dreaptă la buze, să simt cuvintele.
Aveam gura amorțită și speram că sunt încă în vis. Buzele crăpate mi se mișcau în ritmul cuvintelor
rostite, deci nu visam. Plângeam cu vorbe și abia mai puteam respira.

Am încercat atunci să mă ridic din pat. Mi-am proptit o mână pe marginea lui, iar cu cealaltă am
apucat clanța ușii. Cu greu, cu tremur, am reușit să mă ridic în picioare. Le simțeam moi și fragile, că
pe două paie, gata să cedeze, dar m-au ținut. Cu tot corpul amorțit, m-am ridicat. Camera a început
deodată să se învârtă, lumina parcă s-a stins, urechile mi s-au înfundat de parcă eram în avion, la mii
de metri altitudine de pământ, iar gura mea parcă dispăruse cu totul. Nu mi-am mai simțit corpul
deloc vreme de câteva zeci de secunde, cred, pentru că este imposibil să mai măsori timpul când
simți că nu mai exiști.

Deodată, s-a făcut iar lumină. Gură mi-era din nou amorțită. Mi-am privit mâinile care erau când
patru, când două. Urechile nu-mi mai erau înfundate. Puteam auzi orașul, lumea din afara lumii mele,
și nenorocita de betonieră a vecinilor, care vâjâia teribil de enervant, dar care părea, ca o ironie,
coloana sonoră perfectă pentru ceea ce trăiam. Repetitivă și iritabilă până la nori și-napoi.

Mă durea tot, dinăuntru în afară și invers. Nu mă mai gândeam la nătâng, doar episodic, vreme de
doua-trei secunde din fiecare minut de iad. Simptomele fizice, cărora nu le atribuisem vreun nume
pentru că era pentru prima dată când le experimentam, îmi furau toată atenția de care eram capabilă.

Mi-am pus ambele mâini pe clanța ușii și am încercat să capăt puțin echilibru, depărtându-mi
picioarele. Eram ca un copil care facea primii pași, dar într-o agonie cumplită. Îmi era din ce în ce mai
greu să respir și plânsul nu făcea decât să se înrăutățească. Nu mai vedeam aproape nimic din
cauza lacrimilor. Am pus apoi mâna dreaptă pe marginea ușii și mi-am târât corpul până în prag. Am
luat-o apoi, sprijinită de perete, spre bucătărie. Sperăm ca, printr-o minune, S. să fie încă acasă. Nu
era. Am deschis ușa și m-am prăbușit pe gresia rece din bucătărie. Mi-am adunat picioarele și le-am
strâns la piept, plângând în continuare un plâns de jale, cum am plâns la înmormântarea bunicii din
partea mamei, pe care am iubit-o enorm de mult. Un plâns cu vuiet, cu ecou. Un plâns al unei pierderi
de neînlocuit. Nătângul îmi venea când și când în gânduri, visul cu el se întorcea secvențial, iar vină
care se instalase de la prima imagine săpa orbește în interiorul meu, răzuind, parcă, carnea de pe
toate organele care-i ieșeau în cale. Se mișca de colo-colo și fiecare mișcare a ei mă durea tot mai
tare.

Începusem să mă legăn a alinat fără să mă gândesc la a mă alina, nu conștient. Conștiința mea îmi
spunea la acel moment că nu merit alinare, ci să mor în chinuri. Pentru o secundă, am crezut că asta
se întâmpla. Apoi, pentru două secunde, am sperat că voi muri. Tremuram tot mai tare, simțeam
sudoarea cum îmi alunecă pe piele, pe buze și apoi pe limbă, odată cu saramura lacrimilor de
crocodil.

Respiram tot mai greu. Mi-am dus mâna sau mâinile drepte la inimă, să văd dacă sau cum bate.
Bătea tare, de parcă atunci, pe loc, aveam să mă trezesc că face bucăți sternul și-mi sare în palme.
Îmi făcusem seama că nu visez, apoi că-s vie. Ce urma?

„Un atac de panică, asta e, asta e sigur.”

„Hai, Mădălina, pune odată piesele împreună, ce dracu!”, auzeam parcă un stadion întreg țipând. Așa
mă simțeam. De parcă eram prăbușită, făcută ghem, goală și rușinată în fața unui stadion plin, care
mă judecă. Simțeam rușinea, vina, neputința și furia. Furia că mi se întâmpla mie și că nătângul m-a
adus în fața judecătorilor și m-a lăsat acolo, ca pe-o cârpă, cum mă tratase, de altfel, ani întregi. De
unde sentimente de dor pentru așa un animal? 

Doar o dementă ar simți dor pentru omul care a chinuit-o,

umilit-o și abuzat-o timp de cinci ani. Doar o proastă.
Mă judecăm și eu, odată cu un stadion întreg. Mă judecăm pentru sentimentele acelea greu de
înțeles, pentru felul în care simțeam că, fără să vreau, îmi trădez iubitul. Corpul și mintea mea mă
trădau, iar eu îl trădăm pe el.

Mi-am dus mâna dreaptă la gură și am înfipt dinții în ea. Nu știam cum să calmez un atac de panică,
nu mai avusesem vreodată unul, așa că m-am gândit că durerea fizică mă va ajuta să mă distrag de
la iadul din capul meu. Am înfipt dinții puternic, atât de puternic că am început să tremur și mai tare,
de durere, și am strâns din ochi. Când am deschis ochii, am luat o gură de aer, apoi încă una, apoi
m-am înecat. Tot nu puteam să respir. Aveam urme movulii de canini pe brațul drept, dar degeaba,
căci atacul meu de panică nu trecuse nici măcar puțin.
„Nu mai pot. Nu mai pot. Nu mai pot”, repetam ca o nebună cu maxilarul încleștat, stând rezemată de
ușă și izbindu-mă ritmic cu capul de ea. Din când în când mă înecam și tușeam.

Am luat telefonul cu gândul de a-l suna pe Sergiu, însă m-am răzgândit rapid. Oricum nu ar fi ajuns
repede acasă, l-aș fi speriat, plus că ar fi trebuit să îi spun ce m-a adus în halul ăla. În realitate, știam
că nu trebuie să îi spun, dar mă simțeam atât de vinovată că nu aș fi putut să țin pentru mine faptul
că îl visasem pe Andrei, nătângul, și că simt un amestec de dor, durere și profund dezgust. Am ieșit
din lista de apeluri și am intrat în aplicația „Recorder”. Am apăsat butonul cu-n punct roșu în mijloc și-
am început să vorbesc, să scot din mine toată boala asta pe care o simțeam. Am vorbit, cu greu, 20
de minute.

20 de minute. Atât a durat. Am vorbit singură vreme de 20 de minute în care am stat pe gresia din
bucătărie, de vorbă cu un interlocutor necunoscut căruia simțeam că-i pot povesti chinul. Am
înregistrat 20 de minute de durere înainte să îmi revin în simțuri, să am din nou, treptat, două mâini, o
gură și plămâni. A durat 20 de minute până când am putut respira din nou normal. Să uit ce am trăit
va dura mult mai mult. Poate nu voi uita niciodată. Dar nu voi uita nici cum am învățat din nou, de una
singură, să exist. Printr-un atac de panică. 
 Cum recunoști și cum gestionezi un atac de panică
Atacurile de panică sunt deseori confundate cu alte afecțiuni, de multe ori cu unele ale inimii.
Senzația că nu mai ai aer, că nu mai poți să respiri sau transpirația excesivă te pot face să
suni des la 112. Dacă ți se întâmplă frecvent să ajungi la camera de gardă și să ți se spună că
nu ai nimic, deși tu te simți rău în continuare, ia în calcul să apelezi și la ajutorul unui psiholog
sau psihiatru. 

Un atac de panică este o reacție pe care o persoană o are față de un stimul exterior, care activează
mecanismele interioare de gândire și afect (adică simțire), ca apărare la un pericol ce pare iminent. 

Un atac de panică poate avea ca sursă fie anumite blocaje emoționale, fie pierderi ale persoanelor
dragi prin deces sau separare, dar și eșecuri profesionale sau școlare, respingere sau hărțuire,
condiționarea inter-relațională la locul de muncă, școală sau în relații personale.

Un atac de panică poate să fie confundat cu un preinfarct sau alte boli, așa că e posibil să afli că ai
unul abia după ce treci printr-o serie lungă de spaime și multe drumuri la spital. În încercarea de a te
ajuta să recunoști și să gestionezi un atac de panică, am vorbit cu un psiholog care îți dă câteva
sfaturi. Nu uita însă, aceste indicații sunt orientative și ele nu suplinesc vizita la medic și ședințele de
terapie. 

Primul pas: recunoașterea atacului de panică

Atacul de panică vine ca formă de paralizie mentală, însoțită de simptome fiziologice. De obicei, se
manifestă prin blocaje psihice și fizice. 

„Manifestările fizice ale atacului de panică sunt palpitații,

transpirație excesivă, respirație sacadată, tremor,
leșin, orbire sau vedere încețoșată,
incapacitatea de vorbire, dureri de stomac”.
Psiholog Nicoleta Radu

Pe lângă simptomele fiziologice, apar adesea și cele mentale, ca, de exemplu: nu mă voi descurca,
mi se va face rău, voi muri, nu sunt întreg la minte. Printre emoțiile care se pot trăi sunt frica,
vinovăția, îngrijorarea, tristețe, rușine (stânjeneală), disperare, vulnerabilitate, izolare, neputință și
multe altele.

Atacul de panică este ușor de confundat cu un preinfarct 

La o primă privire, nu se poate face o deosebire între un atac de panică și un preinfarct. De aceea,
cei care merg la medic acuzând simptome fizice trebuie, mai întâi, să elimine posibilele cauze care le
pun în pericol viața. Medicii recomandă în primul rând verificarea tuturor analizelor medicale, inclusiv
pe cele care au în vedere preinfarctul. Ulterior, este indicată vizita la un psiholog.
Ce trebuie să faci dacă crezi că ai un atac de panică
1. Să înveți în ce condiții poate să se declanșeze

La un moment dat, tiparul de reacție la stimulul exterior care se repetă devine recognoscibil. Altfel
spus, în timp, poți să îți dai seama ce te pune în dificultate și ce îți poate declanșa un atac de panică.
De exemplu, când știi că trebuie să urci cu liftul și gândul acesta te sperie; te temi că vei cădea în gol,
că se va bloca liftul între etaje sau că te voi întâlni cu o anumită persoană. 

2. Oprește-te din orice activitate când apare atacul de panică

Dacă simți că urmează să se declanșeze un atac de panică, oprește-te din activitatea pe care o
aveai, inclusiv șofat, și retrage-te într-un punct sigur. Poți să te sprijini de un perete, să te așezi și să
te automonitorizezi până trece atacul.

3. Respirația este importantă

Odată ce conștientizezi că începe un atac de panică, e bine să îți măsori și să îți controlezi respirația,
astfel încît să nu iasă din cadrul de expirat/inspirat firesc. Altfel spus, să respiri normal. Tehnicile prin
care poți să îți controlezi respirația se învață în cabinetul psihoterapeutului.

4. Concentrarea asupra unui obiect, utilă în anumite situații

Unii specialiști recomandă ca, atunci când ai un atac de panică, să te concentrezi asupra unui lucru
concret, cum ar fi un obiect din încăperea în care te afli. Aceasta este o variantă utilă unora, dar nu
tuturor. În unele cazuri, această strategie ar putea să accentueze starea în care se află persoana
care suferă un atac de panică, prin prelungirea momentului de depersonalizare.

5. Expunerea treptată la stimul, dar cu ajutor

Expunerea treptată și desensibilizarea la stimulul (sau stimulii) care declanșează atacurile de panică
este de ajutor. Această metodă se face cu ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut.

În cazurile în care musculatura se încordează, există exerciții care pot fi practicate pentru relaxare, tot
cu ajutorul unui specialist în psihoterapie.

6. Spune-le prietenilor ce simți

Dacă ești împreună cu prietenii, de regulă este indicat să spui ce simți, ce gândești și ce ți se
întîmplă, nu să ascunzi aceste lucruri. Scopul exprimării lucrurilor pe care le simți este de a normaliza
trăirea ta, dar și de a menține o relație cu realitatea înconjurătoare. 

În toate cazurile, este recomandat ca, dacă ai atacuri de panică, să mergi la medic și la
psihoterapeut.

Atacul de panică nu apare dintr-o dată. Manifestarea organismului și psihicului uman la problemele
din viața cu zi cu zi este dinamică, constantă, observabilă și progresivă. Dacă suntem atenți,
reacționăm din timp și acționăm pe măsura situației anticipate. Astfel, putem evita creșterea
simptomului și deci, declanșarea seriei continue de atacuri de panică.
O boală nouă, care se răspândește cu repeziciune și nu are un tratament țintit stârnește frică și anxietate chiar și
printre cei cu un psihic puternic.
Stările prin care trecem în aceste luni pot fi copleșitoare: avem o senzație continuă de incertitudine, suntem
îngrijorați pentru sănătatea proprie și a celor dragi, ne simțim izolați, ne confruntăm poate cu probleme
financiare.
Toate aceste trăiri ne aduc o multitudine de emoții negative: teamă, stres, anxietate, singurătate, tristețe, furie,
neputință și frustrare. Sunt firești în contextul pe care îl trăim, spun specialiștii în sănătate mintală.
„Teama este normală până la un punct. Ea face parte din ființa umană. Ne avertizează asupra pericolelor
și are rol în supraviețuire. În cazul pandemiei, dacă nu ne-ar fi teamă de acest virus și de efectele sale asupra
organismului, nu am lua nicio măsură pentru a evita îmbolnăvirea, ceea ce, la nivel mondial, ar avea consecințe
catastrofale. Teama este chiar benefică”, spune dr. Carmen Vochescu, medic primar psihiatru. 
„Teama de îmbolnăvire devine patologică, de exemplu, atunci când determină o persoană să-și dezinfecteze
excesiv tegumentele, obiectele și toate suprafețele din casă mai
multe ore zilnic, în detrimentul altor activități importante”.
Dr. Carmen Vochescu, medic primar psihiatru
 Traumele din copilărie cresc riscul de boli psihice, fizice și
obezitate la maturitate
Mediul social în care creștem e esențial când vine vorba despre bunăstarea și sănătatea
noastră de mai târziu în viață. Riscul adulților de a dezvolta obezitate, boli fizice, migrene și
tulburări mintale crește proporțional cu numărul de traume din copilărie, dar și cu tipul
traumelor, arată un studiu recent.

Cei mai mulți dintre noi am avut parte de cel puțin un eveniment traumatic în copilărie, iar un nou
studiu arată că aceste experiențe au un impact semnificativ asupra riscurilor pentru sănătate din viața
de adult.

Orice persoană cu traume în copilărie prezintă un risc mai mare de a dezvolta afecțiuni fizice cum ar
fi obezitatea și durerea cronică la maturitate, dar asocierea este și mai mare cu tulburările mintale,
inclusiv tulburarea de stres posttraumatic (PTSD), tulburarea bipolară, abuzul de substanțe și
depresia.

Ce este trauma din copilărie?

Traumele din copilărie variază de la neglijare, neîmplinirea nevoilor, abuzuri sau incidente majore.

Însă psihologul Andreea Petruș explică în acest articol că, de fapt, „trauma nu se referă la ceea ce ni
se întâmplă, la evenimentul propriu-zis, cum ar fi un accident rutier, divorțul părinților sau observarea
unui abuz asupra altcuiva, ci la ceea ce rămâne în noi ca urmare a ceea ce am experimentat. Două
persoane care au trăit același eveniment pot experimenta consecințe emoționale diferite, în funcție de
resursele pe care le aveau la momentul respectiv, resurse interne, cum ar fi experiența de viață și
resurse externe, cum ar fi sprijinul familiei“.

Peste 16.000 de persoane din statul Nevada, SUA, au participat voluntar la studiul realizat ca parte a
proiectului Healthy Nevada, unul dintre cele mai vizibile studii genomice din Statele Unite.

Participanții au răspuns la întrebări legate de mediul social în care au trăit înainte de 18 ani, inclusiv
la întrebări legate de o eventuală maltratare emoțională, fizică sau sexuală, neglijare și abuz de
substanțe în casa în care au locuit.

Cercetătorii au combinat informațiile rezultate în urma chestionarului cu dosarele medicale ale

acestor persoane, dar ținute sub anonimat, pentru a stabili modul în care traumele din copilărie
influențează starea de sănătate mai târziu în viață.

„Studiul oferă o perspectivă asupra modului în care factorii sociali pot influența tulburările de sănătate
ale adulților“, a spus Robert Read, cercetător la Centrul de Medicină Genomică al Desert Research
Institute (DRI) și unul dintre autorii principali ai studiului.

Un abuz în copilărie crește cu aproape 50% riscul de sindrom

de stres posttraumatic la maturitate
Aproape două treimi (66%) dintre participanți și-au amintit, în timpul cercetării, cel puțin un tip de
traumă. În același timp, aproape un sfert (24%) au raportat că au experimentat mai mult de patru
tipuri de traume în copilărie.
Pentru fiecare tip de abuz experimentat în copilărie, riscul ca o persoană să dezvolte sindrom de
stres posttraumatic la vârsta adultă a crescut cu 47%. În plus, cu fiecare traumă cumulată, s-a
constatat creșterea riscului de a comite o tentativă de suicid.

Traumele din copilărie au fost asociate și cu alte tulburări mintale, pe lângă tulburarea de stres
posttraumatic (PTSD): tulburări de dispoziție, depresie, tulburări de anxietate, tulburări
alimentare, schizofrenie și abuz de substanțe.

De asemenea, s-a observat o legătură între traumele din copilărie și obezitate, durere
cronică, migrenă și alte probleme de sănătate fizică.

Citește aici povestea unei tinere diagnosticate cu tulburare de anxietate: „Duc orice gând în
tragic, iar mai târziu au început și senzațiile fizice“.

Cei cu mai puține traume din copilărie au, la maturitate, o viață

mai bună
Cei care au suferit mai puține traume în copilărie au, la maturitate, o calitate mai bună a vieții, atât
fizic, cât și mintal. Deși studiul a fost realizat la nivelul statului Nevada, care are cele mai mari rate de
boli psihice la adulți din SUA, rezultatele indică felul în care mediile sociale în care trăim în copilărie
influențează sănătatea oriunde în lume.

„Combaterea prevalenței traumelor din copilărie este o problemă complexă. Experiențele

personale legate de neglijență și abuz sunt mai dificil de abordat, dar multe dintre problemele
de bază pot fi abordate la nivel de comunitate, cum ar fi nesiguranța alimentară și sărăcia.“

Karen Schlauch, cercetător în bioinformatică la DRI și unul dintre autorii principali ai studiului

Karen Schlauch, unul dintre autorii principali ai studiului, spune că următorul obiectiv al cercetării este
înțelegerea modului în care traumele copilăriei pot fi legate de trăsături specifice, cum ar fi
impulsivitatea.
 Psihoterapia integrativă a traumei. Ce este și cui i se potrivește

 PRINCIPIILE PSIHOTERAPIEI INTEGRATIVE A TRAUMEI

 LA CE SĂ TE AȘTEPȚI
 CÂT DUREAZĂ ȘI CE FRECVENȚĂ PRESUPUNE
 CUI I SE POTRIVEȘTE

Alegerea unui psihoterapeut poate fi dificilă. Pentru că există foarte multe tipuri de terapie, iar
informațiile despre ele pot fi uneori greu de obținut, am demarat o serie de articole despre
principalele tipuri de psihoterapie disponibile în România. Pentru a afla mai multe despre ce
este, cum funcționează și cui i se potrivește psihoterapia integrativă a traumei, am stat de
vorbă cu psihologul și psihoterapeutul Ioana Dăncescu.

Trauma este răspunsul emoțional provocat în urma unui eveniment traumatizant sau amenințător prin
care o persoană trece la un moment dat în viață. Ea apare spontan, dar nu se încheie atunci când se
termină evenimentul sau situația traumatică, ci se continuă, este un proces care, la un moment dat în
viață, creează neajunsuri.

Trauma psihică are efecte în plan emoțional (frică, durere, neputință), fizic (senzatii corporale, boală),
cognitiv (amintiri și gânduri invazive), comportamental (reacții care nu sunt adaptate contextului) și
relațional (fie evitarea relațiilor, fie relații de codependență, alegerea unor persoane indisponibile),
conform Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT).

Dar trauma psihică este și o importantă sursă de descoperire a propriei identități, motiv pentru care
psihoterapia integrativă a traumei merge pe ideea că e bine să ne asumăm responsabilitatea pentru
rana noastră și să folosim durerea ca indiciu pentru autocunoaștere și stimulare a dezvoltării noastre
ca persoană.

Ioana Dăncescu, psihoterapeut, explică ce este, cum funcționează și cui i se potrivește psihoterapia
integrativă a traumei. FOTO: Arhiva personală

Ce este psihoterapia integrativă a traumei

În psihoterapia integrativă a traumei, principiile de lucru urmăresc integrarea experiențelor traumatice
care au dus la producerea unor răni. Aceste răni psihice au nevoie să fie procesate, îngrijite,
integrate, vindecate și, în unele cazuri, e nevoie să li se dea o altă semnificație.

Ioana Dăncescu, psiholog și psihoterapeut cu formare în psihoterapia integrativă a traumei, face o

comparație între procesul de formare a traumei și felul în care se formează o perlă în interiorul unei
scoici – treptat, în timp, strat cu strat. Prin urmare, tot de timp este nevoie și pentru perlaborare, care
este procesul de integrare, travaliul psihic care permite persoanei să accepte trauma şi să se
elibereze de mecanismele de apărare repetitive.

„Trauma nu este ceea ce s-a întâmplat în exterior, ci ceea ce s-a întâmplat în interiorul tău, ca urmare
a ceea ce s-a întâmplat în exteriorul tău, după cum spune și Gabor Maté, un medic specializat în
domeniul psihotraumatologiei. Prin urmare, noi, terapeuții, trebuie să susținem centrarea pe sine a
clienților noștri, ținând cont de axa timpului și punând ca într-un dans trecutul, prezentul și viitorul“,
spune Ioana Dăncescu.
 „În psihoterapia integrativă a traumei, psihoterapeutul stimulează structurile psihice
sănătoase, clarifică resursele persoanei și capacitățile ei, îmbunătățește contactul
cu realitatea și ajută la curățarea minții și a gândirii de sub imperiul proiecțiilor
și al altor mecanisme de apărare. Deci încercăm îmbunătățirea autoreglajului
emoțional și a funcționării relațiilor clienților noștri.“
Ioana Dăncescu, psihoterapeut cu formare în psihoterapia integrativă a traumei

Psihoterapia integrativă a traumei presupune din partea terapeutului o atenție sporită asupra
procesului de traumatizare, dar și asupra a ce înseamnă pentru client sănătatea lui psihică, pentru a
afla cum să îl ajute pe client să o recupereze. Iar recuperarea sănătății psihice se face prin stimularea
procesului natural de analizare și integrare a evenimentelor stresante sau traumatizante.

La ce să te aștepți
Acest tip de terapie se concentrează pe ceea ce se întâmplă în prezentul persoanei care solicită
sprijin, dar ține cont și de trecut, pentru că trecutul este locul unde s-a conturat trauma.

„Psihoterapia integrativă a traumei lucrează tot în prezent. Dar înțelegerea despre

funcționarea psihică și traumatică din interiorul psihicului omului ține cont și de trecut,
acolo unde s-au petrecut evenimentele traumatice care au lăsat urme, blocaje,
sechele sau mecanisme de supraviețuire care încurcă viața emoțională,
mintală și relațiile persoanei în prezent.“
Ioana Dăncescu, psihoterapeut cu formare în psihoterapia integrativă a traumei

Chiar dacă, în funcție de fiecare client în parte, există o flexibilitate a terapeutului, care își adaptează
abordarea terapeutică la client, planul de intervenție are de fiecare dată o structură.

La început, există un proces de evaluare, în care psihoterapeutul încearcă să-și dea seama ce se
întâmplă în momentul prezent, cu adevărat, cu persoana care cere ajutor. Altfel spus, să afle ce se
întâmplă cu persoana care vine în cabinet din punct de vedere al traumatizării psihice.

Al doilea pas este cel în care psihoterapeutul încearcă să afle care este suferința centrală a clientului
și cum o poate reduce. Pentru asta, e nevoie de o atenție sporită asupra nevoii de siguranță a
persoanei, asupra nevoii de a-și crește încrederea de sine, de a-și îmbunătăți relațiile cu ceilalți și de
a-și crește, per total, calitatea vieții.

Ulterior, terapeutul și clientul, împreună, analizează scopul și posibilul impact al terapiei în viața
clientului: ce trebuie clarificat în plan mintal, emoțional, în comportamentele și relațiile sale.

Următorul aspect analizat de către psihoterapeut este cel în care caută resursele clientului
necesare vindecării. Terapeutul încurajează psihoeducația, procesarea emoțiilor și a gândurilor de
către client, îl ajută să se centreze asupra sinelui, prin conștientizarea reală a existenței psihicului și a
corpului său.La fel ca în toate celelalte psihoterapii, și în cea integrativă a traumei relația terapeutică
are un rol central.

„Un aspect prezent de la primul contact până la finalul procesului de terapie și extrem de
important este alianța terapeutică, unde clarificăm tot timpul responsabilitățile noastre, cadrul
în care lucrăm și faptul că împreună muncim în acest proces terapeutic.“

Ioana Dăncescu, psihoterapeut cu formare în psihoterapia integrativă a traumei

În cabinet, psihoterapeutul specializat în traumă oferă feedback si interpretări despre mecanismele
psihice ale clientului. În același timp, el reprezintă, pentru client, și o figură parentală, de educator, de
antrenor sau de moașă, în relație cu care clientul poate să-și gestioneze nevoile și lipsurile
emoționale din relația cu părinții sau alte relații.

O persoană care alege terapia integrativă a traumei se poate aștepta să treacă, împreună cu
terapeutul, printr-un travaliu emoțional pe alocuri dureros. Se analizează istoria de viață, se
delimitează stresul de traumă, se stabilește care sunt părțile psihice implicate în traumă: partea de
supraviețuire, partea rănită și partea sănătoasă psihic, după care, atunci când psihoterapia merge în
profunzime, psihoterapeutul îl ajută pe client să-și restructureze fundația și coloana vertebrală.

„Putem folosi tehnici corporale, desen și simboluri, tehnici de lucru cu amintirile traumatice ca EMDR
(n.r. – Eye Movement Desensitization and Reprocessing, o tehnică terapeutică de desensibilizare și
reprocesare prin mișcări oculare), tehnici de conștientizare emoțională, corporală, tehnici de analiză a
viselor sau metoda Intenției, care lucrează cu părțile psihice splitate sau traumatizate“, mai spune
Ioana.

Cât durează și ce frecvență e recomandată

Psihoterapia integrativă a traumei poate fi de mai lungă sau de mai scurtă durată, în funcție de mai
mulți factori din viața prezentă a persoanei care merge în terapie.

„Profunzimea și lungimea procesului terapeutic depinde de ceea ce noi numim factori de

proțectie sau, cu alte cuvinte, de resursele și capacitățile unei persoane de a se recupera: ce o
susține, ce o sprijină, pe cine și pe ce resurse interne de bazează?“

Ioana Dăncescu, psihoterapeut cu formare în psihoterapia integrativă a traumei

Dacă suportul social și abilitățile și resursele personale ale clientului îl pot ajuta să aibă o recuperare
mai rapidă după evenimente stresante sau traumatizante și, deci, un proces terapeutic mai scurt,
există și anumiți factori de risc sau de vulnerabilitate care pot face ca procesul terapeutic să fie de o
mai lungă durată sau să fie unul în etape.

„Exemple de factori de vulnerabilitate si de risc ar fi dependența de anumite substanțe, lipsa de

autonomie și de putere de decizie asupra vieții sale, absența prietenilor, boli grave, sărăcie, șomaj,
un context extrem de dificil de viață sau în care diferite tipuri de abuzuri încă se întâmplă“, explică
Ioana.

Frecvența recomandată a ședințelor este una săptămânală. Doar în cazuri de criză ședințele au loc
mai des de o dată pe săptămână. „Am mai întâlnit în cabinet și situații unde a fost nevoie pentru unii
clienți de-ai mei să avem ședințele o dată la două săptămâni, pentru a-și da timp să se gândească la
ceea ce am discutat, să proceseze stări și emoții și să se ocupe de temele pe care le-am agreat“, mai
spune psihoterapeutul.

Pentru terapia individuală, tarifele sunt, în general, între 150 și 250 de lei per ședință. Totuși, există și
situații în care poți merge gratuit la psihoterapeut. Află de aici ce trebuie să faci pentru asta.

Cui i se potrivește psihoterapia integrativă a traumei

Orice om a suferit la un moment dat în viață o traumă care, cel mai probabil, îi influențează viața
actuală. Prin urmare, psihoterapia integrativă a traumei este potrivită oricui.
Oricărei persoane care are nevoie și este interesată de îmbunătățirea contactului cu sine, de o
funcționare mai sănătoasă a psihicului sau a corpului, de cunoașterea de sine, creșterea capacității
de auto-reglare emoțională, ameliorarea unor dependențe și impulsuri – cum ar fi excese în relații, în
muncă, excese legate de substanțe, emoții sau decizii –, precum și celor care vor să-și gestioneze
mai bine unele mecanisme de apărare cu efecte negative asupra calității vieții – de exemplu,
negarea, transformarea negativului în pozitiv, proiecția exagerată, autosabotarea și victimizarea,
uitarea și deconectarea de sine – sau pur și simplu celor interesați de îmbunătățirea relațiilor pe care
le au și de creșterea stării de bine.

Dar psihoterapia integrativă a traumei poate fi folosită și în cazul depresiei, anxietății, pentru diferite
tulburări de personalitate sau chiar în cazul celor care manifestă diferite probleme psihice, cum ar
fi tulburarea psihotică sau schizofrenia.

„Terapia traumei nu este despre evenimentele traumatice cu care cineva s-a confruntat, ci despre
funcționarea psihicului persoanei care a trecut prin acele evenimente. Terapia traumei nu înseamnă
terapia abuzului sau decesului sau divorțului sau accidentului. Complicațiile posttraumatice cu care
cineva se poate confrunta pot lua forma unor simptome ca anxietatea sau depresia, tulburări de
panică sau comportamentele obsesive, diferite tulburări de personalitate cum este cea
evitantă, narcisică sau borderline“, explică Ioana Dăncescu.

Află de aici care sunt diferențele între psiholog și psihiatru.

Dacă vrei să afli mai multe despre psihoterapia integrativă, poți citi cărțile recomandate de psihologul
și psihoterapeutul Ioana Dăncescu:

 „Minți împrăștiate. Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție“, de Gabor Maté

 „Când corpul spune nu“, de Gabor Maté
 „Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței“, de Gabor Maté
 „Mitul normalității”, de Gabor Maté
 „Simbioză și autonomie. Traumă și iubire dincolo de complicațiile simbiotice“, de Franz
Ruppert
 „Nu te găsesc pe nicăieri“, de Laura Ionescu
 „Corpul nu uită. Vindecarea traumelor profunde din inconștient“, de Myriam Brousse și Valerie
Peronnet
 „Corpul își amintește. Psihofiziologia și tratamentul traumei“, de Babette Rothschild
 Dificultatea la respirație sau lipsa de aer

Ce este dificultatea la respirație?

Persoanele care acuză dificultatea la respirație sau lipsa de aer descriu simptomele în moduri diferite.
Unii oameni spun că simt că nu pot respira adânc, sau că nu au suficient aer. Alți oameni pot simți că
pieptul lor este strâns, sau trebuie să depună mai mult efort decât de obicei pentru a respira.

Termenul medical pentru dificultatea de respirație este „dispneea”.

Dificultatea la respirație se poate instala brusc, în cateva minute, sau progresiv, pe perioada a ore,
zile, săptămâni sau luni.

Ce cauzează dificultatea de respirație?

Diferite afecțiuni medicale pot provoca dificultăți de respirație.

Cele mai frecvente cauze ale dificultății de respirație, care au debut brusc sunt:

 Probleme cardiace acute, cum ar fi un infarct de miocard, sau insuficiență cardiacă. Un atac de
cord poate provoca de asemenea și dureri în piept, sau senzație de presiune pe torace.
Insuficiența cardiacă se manifestă atunci când inima nu mai poate pompa volumul de sânge
necesar organismului.
 Probleme pulmonare acute, cum ar fi astmul, infecțiile, sau cheagurile de sânge ajunse în
plămâni. Aceste condiții pot determina și alte simptome. De exemplu, o infecție pulmonară
cauzează de obicei febră și tuse. Un cheag de sânge ajuns la plămâni poate provoca pierderi
ale stării de conștiență.
 O reacție alergică severă, numită „anafilaxie”. Aceasta poate provoca, de asemenea,
măncărimi, umflături, sau erupții cutanate.
 Sarcina. Este normal ca femeile gravide să simtă dificultăți de respirație imediat după ce stau
jos sau sunt active.

Cele mai frecvente cauze ale dificultății de respirație, care se întind pe o durată de la câteva
săptămâni, la câteva luni, sunt:

 Probleme cardiace cronice, cum ar fi insuficiența cardiacă, sau o modificare a dimensiunii și

formei inimii (numită cardiomiopatie)
 Probleme pulmonare, cum ar fi astmul, sau boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC).
Ambele condiții pot face dificilă respirația. BPOC este, de obicei, cauzată de fumat.
 Excesul de greutate, sau lipsa condiției fizice
 Ar trebui să vad un doctor dacă am dificultăți la respirație?
Da. Dacă aveți dificultăți de respirație trebuie să vă consultați medicul.

Uneori dificultățile de respirație înseamnă că starea dumneavoastră este gravă și că aveți nevoie de
ajutor de urgență. Chemați o ambulanță dacă aveți:

 Dificultăți de respirație și credeți că aveți un atac de cord

 Dificultăți de respirație severe (sufocare când stați liniștit)
 O posibilă reacție alergică cu dificultăți de respirație

Voi fi testat?
Medicul vă va întreba despre simptomele dvs. și vă va face o evaluare completă. În funcție de ceea
ce află medicul, acesta poate recomanda unul sau mai multe dintre următoarele teste:

 Teste de sânge
 O radiografie toracică
 O electrocardiogramă pentru a analiza activitatea electrică a inimii
 Un test de respirație pentru cuantificarea funcției pulmonare

În funcție de rezultatele dvs., este posibil să aveți nevoie și de mai multe teste.

Cum se tratează dificultatea de respirație? 

Dificultatea de respirație este tratată în moduri diferite, în funcție de cauză. Odată ce medicul
identifică cauza simptomelor, aceasta vă va prezenta diferitele tratamente posibile.

Medic cardiolog Dr. Ștefan Busnatu

 Înaintarea în vârstă și activitatea fizică
Cu toții ne dorim ca pe măsură ce înaintăm în vârstă să ne păstrăm mobilitatea, puterea, flexibilitatea
și rezistența fizică. Însă pentru mulți oameni, chiar dacă nu apar limitări funcționale organice, totuși
aceste lucruri se reduc progresiv din cauza sedentarismului. Și tocmai de aceea, dacă în tinerețe unii
puteau chiar să stea în mâini , după 50-60 de ani nu mai reușesc nici sa facă un mic sprint până la
autobuzul din stație. Lucrurile devin progresiv din ce în ce mai greoaie şi de asta mă şi chinuiam eu
să îl țin pe domnul în poziție de echilibru . Puteți doar să vă imaginați ce s-a întâmplat după ce am
plecat de lânga el .

Trecând peste toate astea, trebuie totuși să vă gândiți că activitatea fizică regulată este unul dintre
cele mai importante lucruri pe care le puteți face pentru sănătatea dumneavoastră și pentru o calitate
mai bună a vieții. Activitatea fizică poate preveni sau întârzia multe dintre problemele de sănătate
care par să apară odată cu vârsta. Și în plus așa luptați împotriva fragilității și a acelor slăbiciuni pe
care le menționam mai sus. Activitatea fizică vă ajută să vă întăriti mușchii, astfel încât să vă puteți
continua activitățile de zi cu zi.

Beneficiile pentru sănătate vor crește, de asemenea, cu cât faceti mai multă activitate fizică.
Dacă aveți peste 65 de ani și vă propuneți să vă păstrați cât mai sănătoși ar trebui să efectuați:

 Cel puțin 150 de minute pe săptămână (de exemplu, 30 de minute pe zi, 5 zile pe săptămână)
de activitate de intensitate moderată, cum ar fi mersul rapid. Dacă ne raportăm la activități
fizice mai intense este nevoie de cel puțin 75 de minute pe săptămână de activitate intensă,
cum ar fi drumeții, jogging sau alergare;

 Cel puțin 2-3 zile pe săptămână de activități care întăresc mușchii efectuând exerciții cu
greutăți, benzi elastice, exerciții care folosesc greutatea corporală, 25 -30 de minute pe
sesiune sunt excelente.

Dacă aveți anumite afecțiuni cronice locomotorii care vă afectează capacitatea de a îndeplini aceste
recomandări, trebuie să încercați să fiți la fel de activi din punct de vedere fizic, însă cu mențiunea că
trebuie să vă centrați pe activitățile care se aplica condiției dumneavoastră. Pentru cea mai buna
abordare ar fi util să consultați un medic de recuperare medicală.

Important este să înțelegeți că trebuie să faceți din activitatea fizică o parte esențială din viața
dumneavoastră. Mișcați-vă mai mult și stați mai puțin!

Programări Cardiologie Dr. Heart:

Online: https://www.nutriscience.ro/programeaza-te/

Telefon: +40732912135

Din grijă pentru inima ta!

 Cauze ascunse si nebanuite ale oboselii
Daca dormi indeajuns (sau macar asa crezi) si te trezesti cascand in mijlocul zilei pentru simplul fapt ca esti
obosit, ia in calcul o varianta foarte probabila: somnul tau nu este de calitate.
Iar cauzele pot fi multiple, organismul tau nefacand decat sa incerce sa iti comunice ca exista unele probleme.
Poate fi vorba despre faptul ca mananci insuficient, poti fi anemica, deprimata, poate ai probleme cu tiroida sau
chiar o infectie urinara.
Oricat ar parea de ciudat, toate acestea se propaga asupra calitatii somnului tau si, implicit, a felului in care te
simti pe parcursul intregii zile.
Somn indeajuns
Cea mai comuna cauza a oboselii este, bineinteles, somnul insuficient. Asigura-te ca te odihnesti macar 7 ore pe
noapte (nu se pune si ora in care citesti sau te uiti pe pereti asteptandu-l pe Mos Ene!).
Nu cumva suferi de apnee?
Mergi la un medic si afla daca nu cumva suferi de asa ceva. Pentru ca aceasta afectiune presupune sa te trezesti
chiar si de zeci de ori pe noapte, fara ca macar sa realizezi asta. Practic, nu mai poti respira, fapt ce te trezeste,
fie si partial. Un somn cu atatea intreruperi nu poate fi unul odihnitor.
Preventiv, n-ar fi rau sa pierzi cateva kilograme, mai ales daca esti supraponderal, si sa te lasi de fumat. Toate
acestea te vor ajuta sa respiri mai usor si pe timpul noptii.
Combustibil insuficient
Alimentatia insuficienta poate avea ca rezultat oboseala. La fel si alimentele nepotrivite, conform WebMD.
Daca iti vei incepe ziua cu gogosi, nivelul zaharului din sange va urca brusc, pentru ca apoi sa scada la fel de
repede, lasandu-te molesit si lipsit de energie.
Ai grija ce consumi la micul dejun, incercand sa incluzi proteine si carbohidrati complecsi. Consuma oua si
paine cu seminte, o combinatie care iti garanteaza o energie sustinuta pe parcursul zilei.
Esti anemica?
Anemia este resimtita, la nivelul organismului, si printr-o lipsa de energie, chiar o stare de moleseala sau
oboseala. Apare atunci cand in sange nu sunt indeajuns de multe globule rosii care sa poarte oxigenul catre
tesuturi si organe. Poti afla daca suferi de asa ceva cu un simplu test de sange.Tratamentul pentru anemie difera
in functie de cauza. Cea mai comuna este carenta de fier, care poate fi reparata cu suplimente si alimente bogate
in aceasta substanta, cum ar fi carnea, scoicile, cerealele imbogatite si fasolea.
Depresia
Te gandesti la depresie ca si la o dereglare emotionala, dar ea poate avea ca si efect simptome fizice. Printre
acestea se numara si oboseala, alaturi de migrene si pierderea poftei de mancare.
Daca te simti obosit si "prabusit" de-a binelea pentru mai mult de doua saptamani, mergi la medic; din fericire,
depresia se trateaza.
Probleme cu tiroida
Tiroida este o glanda mica, aflata la baza gatului, care iti controleaza metabolismul, viteza cu care organismul
tau converteste alimentele in energie. Cand glanda lucreaza cu jumatate de norma si metabolimul este prea incet
te vei simti secatuit de energie si vei pune lua proportii.Daca un test de sange confirma faptul ca nivelul
hormonilor tiroidieni este la pamant, hormonii sintetici te pot pune pe picioare.
Supradoza de cafeina
Chiar daca multi consideram cafeaua un dusman al oboselii, in realitate, in multe dintre cazuri excesul de cafea
poate cauza oboseala. In restul, cafeina este, intr-adevar un stimulent si mareaste starea de alerta si concentrare,
e drept, in doze moderate.Totusi, daca nu ai neaparat nevoie de cafeina, evit-o. Si asta presupune nu doar
cafeaua, ci si ceaiul, ciocolata si chiar unele medicamente.
Infectie urinara nedetectata
Daca ai avut vreodata o infectie urinara, probabil esti familiarizat cu usturimea si senzatia omniprezenta de a
merge la toaleta. Insa o astfel de infectie nu se anunta intotdeauna prin aceste simptome; in unele cazuri,
oboseala poate fi singurul semn. In acest caz se impune un test de urina.
De obicei, infectiile urinare se trateaza cu antibiotice. In decurs de o saptamana ar trebui sa dispara si oboseala.
Diabetul
In cazul diabeticilor, zaharul ramane in sange in loc sa ajunga la celulele organismului, unde ar trebui
transformate in energie. Rezultatul: un organism care ramane vlaguit, desi a fost alimentat suficient.
Daca oboseala persista si nu poate fi explicata in vreun fel, roaga-ti doctorul sa-ti faca analize pentru diabet.
Boli de inima
Cand oboseala isi face loc atunci cand incerci sa duci la indeplinire sarcini casnice de zi cu zi, care pana acum
nu te oboseau in mod special, acesta ar putea fi un semn ca inima ta nu prea-si mai poate face treaba asa cum ar
trebui. Daca observi ca nu mai poti face curat in casa ca pana acum, ca obosesti usor, vorbeste cu medicul.
Un stil de viata diferit, un tratament, te pot ajuta sa tii sub control bolile inimii si sa-ti recapeti energia.
Alergii alimentare
Unii medici sunt de parere ca oboseala inexplicabila, chiar starea de somnolenta, ar putea avea drept posibil
cauza alergiile alimentare. Daca starea de oboseala se intensifica dupa masa, ar putea fi vorba despre o
intoleranta la un aliment.Pentru ca alergia nu e atat de severa incat sa se vada pe piele, poate trece neobservata,
dandu-ti doar senzatia de somnolenta.Incearca sa elimini din dieta gradual anumite alimente si vezi cum te
simti. Poti vorbi cu medicul pentru a-ti face cateva teste.
Sindromul oboselii cronice
Daca starea ta de oboseala dureaza mai mult de sase luni si este atat de severa incat nu-ti poti duce la bun sfarsit
sarcinile zilnice, poate fi vorba despre sindromul oboselii cronice. Acesta se poate manifesta variat, dar
simptomul omniprezent este oboseala inexplicabila.Chiar daca nu poate fi tratata rapid, necesitand un efort de
durata, aceasta afectiune poate fi invinsa cu schimbarea programului zilnic si un program de exercitii fizice care
nu necesita prea mare efort.
Cum scapi de oboseala?
Daca nu e o problema majora si nu se afla in legatura cu vreo problema medicala, solutia este exercitiul fizic.
Cercetarile au aratat ca adultii sanatosi, dar obositi, au de castigat chiar de pe urma unui program de exercitii
fizice deloc complicat.Uneori este suficient sa mergi la sala de 3 ori pe saptamana si sa pedalezi la bicicleta
medicinala timp de 20 de minute.