Sunteți pe pagina 1din 1

LITERATURA ŞI CINEMATOGRAFIA

Concepte specifice cinematografiei

PRE-TEXT
Lucraţi în perechi
1.Vizionaţi filmul Liceenii, în regia lui Nicolae Corjos. Notaţi-vă, în caiete, câteva replici care v-au plăcut.
2. Pornind de la una dintre replici, exemplificaţi-o printr-o întâmplare din viaţa voastră de elev, mai întâi din
perspectiva celui implicat, apoi din perspectiva unui martor ocular.

CON-TEXT
Citeşte cu atenţie următoarele fragmente de text şi apoi răspunde, în enunţuri, la cerinţele care urmează:
“În timp ce filmul nu s-a angajat în inovaţii ale limbajului filmic (prin tehnici, abordarea scenariului ş.a.m.d.),
succesul în epocă a fost asigurat de un subiect care-i are pe tineri în prim-plan, priviţi dintr-un unghi de vedere
foarte curajos în epocă. Astfel, nu trebuie uitat faptul că şcoala este abordată într-o manieră care contestă
seriozitatea multor aspecte ale învăţământului şi nu numai, pentru efecte comice lucrându-se în mai multe rânduri
în baza motivului lumii pe dos.
Din perspectiva actuală, situaţiile descrise au un impact mult diminuat, filmul angajând să capete valenţe de
“document” pentru atmosfera vieţii de liceu a acelor ani (cu toate că o prezentare fidelă, în stil documentar, nu a
fost scopul scenariului, autorii nefiind de altfel interesaţi de o asemenea abordare, de la bun început irealizabilă din
pricina barierei cenzurii ideologice).”
“Muzica din acest film a fost compusă de Florin Bogardo, autorul muzicii filmului anterior din seria Liceenii.
Redactor muzical a fost Anca Dumitrescu Ştefan. Melodiile sunt interpretate de corul “Madrigal” dirijat de prof.
univ. Marin Constantin. Coloana sonoră a filmului (cuprinzând melodii compuse în general pentru sintetizatorul
de sunet, dar şi un număr de leit-motive cântate la pian sau sintetizator) a rămas în memoria publicului.”
“Piesa centrală a coloanei sonore, Ani de liceu, a devenit un veritabil imn pentru liceenii români. Textul
cântecului a fost scris de Saşa Georgescu şi pus pe muzică de Florin Bogardo; melodia a fost interpretată în film de
Stela Enache şi Florin Bogardo. Piesa muzicală a fost iniţial atacată pentru versurile sale, scrise într-o notă
corespunzătoare scenariului filmului – deci neagreabilă pentru regim – fără a fi totuşi cenzurată sau modificată.”

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Liceenii)
1.Identifică, în fragmentele date, termenii specifici limbajului cinematografic şi explică-i.
2. Scrie câte un enunţ în care să prezinţi mesajul fiecăruia dintre fragmentele date.
3. Aminteşte-ţi informaţiile despre textele literare şi nonliterare. Precizează în care dintre cele două categorii se
încadrează textul dat, motivând prin două argumente alegerea făcută.
4. Realizează schematic o paralelă între film şi literatură, menţionând asemănările şi deosebirile dintre cele
două arte din punctul de vedere al situaţiei de comunicare.

EXTRA-TEXT
1.Realizează, într-o prezentare PowerPoint de maxim 15 silde-uri, o paralelă între o operă literară şi
ecranizarea ei. Foloseşte atât concepte legate de literatură, cât şi pe cele din domeniul cinematografiei. În
prezentarea ta, poţi adăuga secvenţe de film sau pasaje din textul literar.

2. Scrie un eseu despre liberatatea exprimării opiniei prin artă (literatură, film, muzică, pictură etc.). Secretul
“pătratului negru” de la Ermitaj, ce aparţine pictorului Kazimir Malevich, poate fi un punct de plecare pentru
eseul tău (http://youtube/NQ5-tEVf9ew)

S-ar putea să vă placă și