Vol - 2 - Suport Curs PROF IV M1 - Ok

Proiect: Profesionalizarea carierei didactice - PROF
Beneficiar: Ministerul Educației

POCU/904/6/25/Operațiune compozită OS 6.5, 6.6, cod SMIS 146587
Suport de curs
Modulul 1 - Aplicarea CDS și CD în context
blended - learning
pentru programul de formare continuă
PROF IV – Coaching în procesul de predare-

învățare-evaluare în context blended-learning
acreditat prin OME nr. 4740/19.08.2022
16 credite profesionale transferabile
64 ore (componenta sincron - 33 ore și componenta asincron - 31 ore)
implementat în cadrul proiectului POCU/904/6/25, cod SMIS 146587
Profesionalizarea carierei didactice-PROF
1
Profesionalizarea carierei didactice - PROF – ID 146587
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
CUPRINS
TEMA 1 - EDUCATIE DIGITALA SI ABILITATI MEDIA 6
1.1. MASS-MEDIA ȘI MEDIA. MEDIUL DIGITAL 6
1.2. DREPTURILE ȘI RESPONSABILITĂȚILE RECEPTORULUI ȘI CREATORULUI DE
CONȚINUT 9
1.2.1. Libertatea de exprimare 9
1.2.2. Limite ale libertății de exprimare 9
1.2.3. Tinerii și libertatea de exprimare 10
1.2.4. Creatorul de conținut 11
1.2.5. Drepturile de autor 11
1.3. DECONSTRUCȚIA MESAJELOR MEDIA 12
1.4. ROLUL MASS-MEDIEI/MEDIEI ÎN SOCIETATE 14
1.5. SISTEMUL MASS - MEDIA 17
1.6. INTERNET SI RETELE SOCIALE 21
1.6.1. Scurtă istorie a internetului 21
1.6.2. Concepte de bază 22
1.6.3. Învăţarea independentă şi beneficiile educaţionale ale internetului 26
1.6.4. Rețelele sociale și protecția datelor personale 29
1.6.5. Identitatea, reputația online și siguranța pe internet 35
1.6.6. Utilizarea excesivă a TIC – dependența de Internet 40
1.6.7. Consiliere şi raportarea conținutului ilegal/dăunător 42
1.6.8. Link-uri utile 43
1.6.9. Recomandări 44
1.7. DEZINFORMAREA 46
BIBLIOGRAFIE 50
TEMA 2 - STRATEGII METACOGNITIVE IN APLICAREA CDS si CD 52
2.1. ROLUL PROFESORULUI ÎN DEZVOLTAREA STRATEGIILOR METACOGNITIVE A
ELEVILOR 52
2.2. EXEMPLE DE BUNE PRACTICI PENTRU DEZVOLTAREA METACOGNITIVĂ A
ELEVILOR 53
TEMA 3 - EDUCAȚIE INCLUZIVĂ ȘI DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE 60
3.1. SOCIETATEA ȘI DIVERSITATEA EI 60
3.1.1. Discriminare. Stereotipuri. Prejudetăţi. Formele discriminării şi combaterea fenomenului în
şcoală 60
3.1.2. Elemente de istoria romilor. Incluziunea socială a romilor 63
2
3.1.3. Incluziunea socială a rromilor 65

3.2. ÎNVĂȚĂM SĂ TRĂIM ÎMPREUNĂ 67
3.2.1. Strategii pentru şcoli şi personalul didactic 67
3.2.2. Bune practici de dezvoltare şcolară. Construirea unei culturi de incluziune. Elaborarea
politicilor de incluziune. Elaborarea practicilor de incluziune 67
3.2.3. Procesul de incluziune a elevilor cu CES / Dimensiunea incluziunii 69
3.2.4. Procesul de incluziune a copiilor/ elevilor care nu vorbesc limba oficială 70
3.3. DEPĂȘIND INDIFERENȚA LA DIFERENȚE- PROIECTUL EDUCAȚIONAL 73
3.3.1. Iniţierea parteneriatelor 73
3.3.2. Dezvoltarea parteneriatelor 76
3.4. DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE 81
3.4.1. Definiții și caracteristici ale gândirii critice 81
3.4.2. Caracteristici ale gândirii critice 81
3.4.3. Un cadru de învăţare pentru dezvoltare a gândirii critice 82
3.4.4. Strategii educaționale de dezvoltare a gândirii critice 84
BIBLIOGRAFIE 90
3
-Suport de curs-
PROF IV – Coaching în procesul de predare-învățare-evaluare în context

blended-learning
Modulul I. Aplicarea CDS si CD in context blended - learning
TEMA 1 - EDUCATIE DIGITALA SI ABILITATI MEDIA

1.1. MASS-MEDIA ȘI MEDIA. MEDIUL DIGITAL
CONȚINUT
1.2.1. Libertatea de exprimare
1.2.2. Limite ale libertății de exprimare
1.2.3. Tinerii și libertatea de exprimare
1.2.4. Creatorul de conținut
1.2.5. Drepturile de autor
1.3. DECONSTRUCȚIA MESAJELOR MEDIA
1.4. ROLUL MASS-MEDIEI/MEDIEI ÎN SOCIETATE
1.5. SISTEMUL MASS - MEDIA
1.6. INTERNET SI RETELE SOCIALE
1.6.1. Scurtă istorie a internetului
1.6.2. Concepte de bază
1.6.3. Învăţarea independentă şi beneficiile educaţionale ale internetului
1.6.4. Rețelele sociale și protecția datelor personale
1.6.5. Identitatea, reputația online și siguranța pe internet
1.6.6. Utilizarea excesivă a TIC – dependența de Internet
1.6.7. Consiliere şi raportarea conținutului ilegal/dăunător
1.6.8. Link-uri utile
1.6.9. Recomandări
1.7. DEZINFORMAREA
TEMA 2 - STRATEGII METACOGNITIVE IN APLICAREA CDS si CD
2.1.ROLUL PROFESORULUI ÎN DEZVOLTAREA STRATEGIILOR METACOGNITIVE A
ELEVILOR
2.2. EXEMPLE DE BUNE PRACTICI PENTRU DEZVOLTAREA METACOGNITIVĂ A ELEVILOR
TEMA 3 - EDUCAȚIE INCLUZIVĂ ȘI DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE
3.1. SOCIETATEA ȘI DIVERSITATEA EI
3.1.1. Discriminare. Stereotipuri. Prejudetăţi. Formele discriminării şi combaterea fenomenului
în şcoală
3.1.2. Elemente de istoria romilor. Incluziunea socială a romilor
3.1.3. Incluziunea socială a rromilor
3.2. ÎNVĂȚĂM SĂ TRĂIM ÎMPREUNĂ
3.2.1. Strategii pentru şcoli şi personalul didactic
politicilor de incluziune. Elaborarea practicilor de incluziune
3.2.3. Procesul de incluziune a elevilor cu CES / Dimensiunea incluziunii
4
3.2.4. Procesul de incluziune a copiilor/ elevilor care nu vorbesc limba oficială

3.3. DEPĂȘIND INDIFERENȚA LA DIFERENȚE- PROIECTUL EDUCAȚIONAL
3.3.1. Iniţierea parteneriatelor
3.3.2. Dezvoltarea parteneriatelor
3.4. DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE
3.4.1. Definiții și caracteristici ale gândirii critice
3.4.2. Caracteristici ale gândirii critice
3.4.3. Un cadru de învăţare pentru dezvoltare a gândirii critice
3.4.4. Strategii educaționale de dezvoltare a gândirii critice
5
T
EMA 1 - EDUCATIE DIGITALA SI ABILITATI MEDIA
1.1. MASS-MEDIA ȘI MEDIA. MEDIUL DIGITAL

Omul ca ființă socială este continuu preocupată de comunicarea cu semenii dar și animată de dorința de
cunoaștere și înțelegere a mediului și a lumii în care trăiește. În acest scop societatea umană și-a dezvoltat o
serie de metode și tehnologii care facilitează comunicarea inter-personală dar mai ales comunicarea în masă,
în mod eficient și la costuri accesibile la toate nivelurile sociale. În continuare se evidențiază principalele
concepte actuale utilizate în scopul diseminării pe scară largă a informațiilor.
Mass-media desemnează ansamblul mijloacelor tehnice de transmitere a informațiilor în rândul maselor (ca
de exemplu presa scrisă, radioul, televiziunea, etc.), care în epoca contemporană, în contextul revoluției
digitale au cunoscut a dezvoltare esențială, având deschideri și influențe educaționale, respectiv stimulatoare
asupra publicului.
În termeni mai generali, media, pe lângă mass-media cuprinde și noile tipuri de media, care se referă la
rețele de interacțiune între utilizatorii lor (ca de exemplu Facebook, Twitter, Youtube, bloguri, etc.), care
stimulează intervenția directă a publicului față de conținutul transmis, susțin dialogul între utilizatori și se
bazează pe conținutul generat de utilizator.
Apariția, dezvoltarea și răspândirea Internetului în epoca modernă a influențat și transformat profund
mijloacele clasice de transmitere a informației în mass-media.
• Radioul și televiziunea sunt în prezent unele dintre cele mai influente și
răspândite mijloacele de informare. Dacă inițial radiodifuziunea a fost preferată
pentru transmiterea sonoră pe calea undelor a informațiilor, aceasta a fost
devansată de televiziune, care a permis transmiterea la distantă și a imaginilor,
conferindu-i astfel un loc important printre mijloacele mass-
media actuale, din perspectiva impactului pe care îl are în
societatea contemporană. Atât radioul cât și televiziunea, oferă posibilitatea aducerii
informațiilor către beneficiarii săi, oriunde s-ar afla, apelând la unele dintre cele mai de
impact simțuri ale noastre: văzul și auzul. Eficiența comunicării informațiilor este
asigurată de numeroși factori, printre aceștia, limbajul jucând un rol esențial. Prin
intermediul limbajului adaptat la o formă mai directă decât cel uzual, comunicarea informațiilor devine mai
sugestivă și mai convingătoare.
• Presa (ziare și reviste), cartea (lucrare literară, științifică, școlară, etc., organizată
sub forma unui volum sau a unei colecții de volume, în mod uzual publicată în tiraj de
masă, broșurile) sunt mijloace tradiționale de transmitere a informațiilor și cunoștințelor
atât în scop informațional, instructiv-educativ, etc. Odată cu extinderea digitalizării,
transmiterea informației a migrat în mediul online, conducând la
apariția mass-media electronice, disponibile sub forma unor site-uri sau portaluri online.
Aceasta ar fi o explicație de ce majoritatea publicațiilor tipărite sunt disponibile și în
varianta online, sau o parte dintre ele și-au păstrat doar edițiile electronice. În acest
context, jurnaliștii au aderat la formatul online de creare a conținutului și, prin urmare,
și-au asigurat o vizibilitate mai mare prin intermediul jurnalelor web, denumite bloguri,
asociate edițiilor online ale propriilor ziare. Cu toate acestea, tradițiile presei printate rămân valabile în
continuare și funcționează în paralel alături de presa digitală.
• Publicitatea, reclamele în multe privințe ne modelează înțelegerea, preferințele,
viziunea asupra existenței, a vieții și a lumii, determinând cu
preponderență motivațiile, criteriile de selecție și deciziile noastre
comportamentale, ce au un impact indirect dar semnificativ asupra
multor aspecte ale vieții economice, sociale și culturale. Publicitatea are rolul principal
de a informa și convinge publicul în scopul transformării acestuia din potențial client în
susținător sau consumator.
6
• Muzee, expozițiile științifico-tehnice, cultural-artistice sunt mijloace consacrate de expunere și punere

în valoare a descoperirilor, realizărilor tehnice, culturale și ideilor artistice. Acestea au început să devină
accesibile și online prin intermediul unor tehnologii inovatoare, cum ar fi realitatea virtuală.
• Bibliotecile reprezintă spații pentru oferirea accesului la cărți, colecții, periodice. În prezent există
preocuparea de a crea versiuni electronice ale acestora în vederea păstrării în siguranță și al extinderii
accesului publicului larg.
• Calculatorul și noile dispozitive electronice mobile conectate la Internet sunt
mijloace de comunicare și informare populare ce ne-au schimbat profund
comportamentul și modul de a fi, devenind unelte aproape indispensabile omului
contemporan. Acestea nu doar că oferă posibilitatea accesării informației, ci și a creării de
conținut, oferindu-i utilizatorului un statut de participant activ în circuitul informațional.
Apariția Internetului a influențat pozitiv activitatea din domeniul mass-media, atât pentru radio-televiziune
cât și pentru presa scrisă. Mijloacele la care apelează mass-media tradițională sunt mijloace de comunicare a
mesajelor către mai mulți consumatori, aceștia fiind doar receptori deoarece reacția lor rămâne necunoscută
direct.
Pentru noile tipuri de media, Internetul reprezintă principala, în prezent chiar unica modalitate de existență.
Soluții actuale populare precum, Facebook, Twitter, Youtube Google sau LinkedIn sunt aplicații pe Internet.
Utilizatorul are posibilitatea de a-și expune ideile și părerile, de a partaja și disemina informațiile de care
dispune. În consecință, definirea unor termeni, precum cel de producător și consumator, descriși în mod
tradițional prin caracteristici distincte, nu mai pot fi separați printr-o graniță clară. Are loc procesul,
caracterizat prin termenul de „internetizare” a mass-media, astfel încât producătorii și consumatorii de media
sunt, de multe ori, aceeași persoană. Practic, oricine poate să aibă propriul canal de expunere mediatică
online în care să transmită orice tip de mesaje.
În prezent mass-media are un rol dominant în societate, fiind sursa principală de informare a omului
contemporan. În același timp, aceasta este supus unei presiuni continue prin intermediul ideologiilor
propagate de mass-media.
Mijloacele de comunicare și informare pot fi clasificate astfel:
a) Medii autonome, care pot fi utilizate individual precum ar fi ziarele, revistele sau cărțile;
b) Soluții de comunicare care sporesc libertatea de utilizare precum dispozitivele mobile, rețeaua
Internet, etc;
c) Medii de difuzare, reprezentative fiind în această categorie televiziunea, radioul, Internetul.
Rolul Mass-Media
Mass-media este mediatorul transmiterii unei multitudini crescute de mesaje informaționale la nivel local,
regional și chiar internațional, cu caracter de informare sau recreativ-distractiv, pe subiecte variate, pornind
de la teme de culturale, artistice, științifice și tehnice, politice, filosofice, economice, etice, juridice, sportive,
religioase, etc. Dezvoltarea mijloacelor de informare în masă a condus la posibilitatea diseminării pe scară
largă a informației, aceasta fiind rezultatul apetitului crescut spre informare al omului contemporan.
Difuzarea mesajelor transmise prin intermediul oricărui mijloc amintit anterior se poate realiza prin
intermediul a trei modalități principale, care pot fi separate sau combinate, după cum urmează:
− audio- receptorul având funcția de ascultător,
− video- receptorul având funcția de ascultător vizualizator şi
− scris - receptorul având funcția de ascultător cititor.
În funcție de mesajele informaționale transmise, mass-media îndeplinește următoarele funcții:

a) Funcția de informare (informațională), satisface una dintre necesitățile incontestabile ale omului
modern. Varietatea caracterului informațiilor, cu subiecte generale sau speciale, care sunt distribuite prin
intermediul mass-media acoperă o gamă largă de teme de interes ce urmăresc satisfacerea în principal a
dorinței de emancipare la nivel personal, și care se concretizează într-un consum sporit de informație.
7
Soluțiile actuale ce utilizează tehnologiile multimedia permit oamenilor să comunice neîngrădit, în timp real,
desființând practic granițele de orice fel. În plus, acestea oferă o varietate crescută de modalități de acces la
cunoaștere.
b) Funcția instructiv-culturalizatoare, desemnează atât funcția de furnizare explicită a cunoștințelor
cultural-științifice, cum ar fi de exemplu cazul filmelor documentare sau a publicațiilor periodice de
popularizare a științei în formă tipărită sau online, cât și la promovarea uneori într-o formă mai puțin
evidentă, dar într-o formă cu atât mai convingătoare a unor idei, valori, norme sau modele de comportament
ce influențează într-o manieră evidentă societatea contemporană. Dezvoltarea noilor medii de comunicare au
contribuit în mod evident la schimbarea și evoluția profundă a societății pe plan sociologic și cultural. Prin
intermediul facilităților oferite, acestea au condus la “consumul de cultură” la un nivel și intensitate ne mai
întâlnite până în prezent, accelerând procesul transmitere a culturii la nivel universal.
c) Funcția de transmitere culturală constă în transmiterea valorilor și normelor sociale în interiorul și
între diversele niveluri ale societății, între societăți, între generații, cu efecte pozitive asupra coeziunii și
integrării sociale, armoniei și a standardizării normelor de viață și a celor culturale.
d) Funcția de interpretare, o regăsim explicit prin intermediul unor producții jurnalistice specifice, cum
ar fi editorialul sau comentariul. Editorialul are rolul de a face cunoscut punctul de vedere oficial al
organului de presă. În schimb, comentariul, oferă publicului opiniile personale ale autorului său pe un anumit
subiect.
e) Funcția de loisir (de divertisment) constă în producerea destinderii și a amuzamentului.
Influența mediului digital
Cultura digitală a condus la modificări profunde în numeroase domenii ale vieții contemporane, incluzând
aici atât latura economică, politică, socială, cât și cea culturală. Odată cu extinderea interconectării
indivizilor, schimbarea tehnologică devine tot mai rapidă și continuă.
Expansiunea spațiului digital permite o interconectare fără precedent a oamenilor. De asemenea oferă noi
modalități pentru documentare, relaționare la informație, cunoaștere și învățare. Interconectarea și
mobilitatea sporită - fie pentru muncă, divertisment sau din motive economice și politice – apropie oamenii
tot mai mult atât fizic, cât și virtual.
Mediul digital oferă un potențial sporit în direcția creșterii participării individuale sau la nivel de grup la
viața socială, conferind noi căi de dezvoltare a cetățeniei active și a democrației. Important în acest context
nu este în mod deosebit utilizarea unor platforme, cum ar fi cazul unor platforme de socializare populare ce
au revoluționat modul de interacțiune la nivel social și cultural, ci mai degrabă faptul că acestea pot oferi
mijlocul de manifestare a idealurilor și viziunilor de transparență, de informare sau cel al împărtășirii și
depășirii barierelor culturale, ideologice, religioase, etc.
Dispozitivele și terminalele digitale actuale, pe de o parte, contribuie la schimbarea modului în care
comunicăm și interacționăm cu semenii, dar și a modului nostru de a fi, în calitate de participanți în cadrul
procesului de comunicare. Pe lângă acestea, ele oferă o libertatea sporită de exprimare prin intermediul
Internetului, concomitent însă crește pericolul de a intra în posesia unor informații deteriorate sau false.
Utilizatorul preia o informație de pe internet, de pe o rețea de socializare, și pentru că i se pare interesantă,
fără a verifica veridicitatea datelor, partajează știrea, astfel contribuie la difuzarea necontrolată a informației.

CONȚINUT
Mai mult ca oricând, condițiile actuale, și mai ales tehnologia de care dispunem, ne permit pe de o parte, să
accesăm o varietate extrem de mare de resurse informaționale dar și să creăm și să ne împărtășim ideile sau
opiniile, în grupul nostru de cunoștințe sau chiar uni public mai larg. Totuși, această oportunitate trebuie
văzută și înțeleasă într-un context mai complex care vizează respectarea valorilor, credințelor, intimității,
semenilor noștri, a comunității sau a publicului cu care interacționăm. Principiile generale care statuează
principiile de care trebuie să ținem seama sunt reglementate în cadrul unor acte fundamentale, cum ar fi
Constituția sau legi și reglementări specifice, naționale, europene sau internaționale. În anumite cazuri, mai
ales în mediul online, se aplică și reguli scrise sau nescrise specifice. În continuare vom aborda câteva
8
concepte esențiale necesare oricărui utilizator de conținut media din perspectiva s-a de consumator dar și
creator de conținut pe baza unor surse existente sau a unui material original.
1.2.1. Libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare reprezintă un concept care susține libertatea la nivel individual sau colectiv în
privința exprimării opiniilor și ideilor fără existența unor amenințări cu represalii, cenzuri sau sancțiuni. Un
exemplu concret de definire a acestui concept este Articolul 10. din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO), specificând în alineatul (1) că: „orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest
drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul
autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.”
În această reglementare se specifică faptul că la nivelul statelor semnatare se pot impune anumite
reglementări, cum ar fi cele de autorizare în cazul instituțiilor de presă, cum ar fi societățile de
radiodifuziune, cinematografie sau televiziune.
Asigurarea libertăților comportă însă și o serie de obligații după cum le regăsim în materialul amintit anterior
la alineatul (2), unde se precizează că exercitarea libertății de exprimare comportă îndatoriri și
responsabilități ce pot fi „supuse unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care,
într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială
sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației
sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta
autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”
La nivel național în Articolul 30 din Constituția României care e referă la Libertatea de exprimare,
alineatul (1) prevede că: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea
creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare
în public, sunt inviolabile.”
Alineatul (2) interzice cenzura, iar alineatul (3) garantează libertatea înființării publicațiilor, care conform
alineatului (4) li se garantează existența prin interzicere suprimării lor.
Din aceste exemple identificăm faptul că, din postura de cetățeni ai unei comunități putem să ne exprimăm
ideile dar trebuie să o facem cu maturitate. Gândurile, cuvintele, mesajele noastre trebuie să fie constructive,
fără să fie în vreun conflict cu drepturile altor persoane.
Actele fundamentale cu este Constituția garantează libertatea de exprimare, statuând că acesta este un drept
fundamental al oricărui cetățean, dar trebuie înțeles că aceasta implică și îndatoriri și limite pe care se vom
detalia în secțiunea următoare.
1.2.2. Limite ale libertății de exprimare

În Constituția României, în cadrul Articolului 30 se face referire la câteva limite sau obligații legate de
libertatea de exprimare. De exemplu în alineatul (6) se specifică faptul că: „libertatea de exprimare nu poate
prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine” sau în (7)
„sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială,
de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și
manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.”
În alineatul (8) este inclusă responsabilitatea creatorului de informații sau conținut: „răspunderea civilă
pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului,
organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de
televiziune, în condițiile legii,” specificându-se și faptul că pentru delictele sunt reglementate prin legi.
Pentru asigurarea transparenței privind interesele celui care publică informații, alineatul (5) specifică: „Legea
poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării”.
Dezvoltarea și extinderea mediului online a adus după sine necesitatea introducerii unor reglementări. O
astfel de reglementare este Regulamentul (UE) 2016/679, adoptat la nivel european care privește protecția
datelor cu caracter personal. În baza acestui regulament, de exemplu, în cazul publicării unor informații care
conțin date personale, acestea nu fac obiectul liberei circulații. Codul Numeric Personal (CNP) este o astfel
de informație care nu este publică.
9
De asemenea în baza dreptului la imagine, supravegherea video fie aceasta în cadrul unui
concurs/eveniment/examen trebuie realizată doar cu acordul persoanei/persoanelor care participă, în
concordanță cu legislația în care se încadrează. Un exemplu îl constituie situația publicării rezultatelor în
urma unui concurs/examen unde se publică ID-ul concurentului, fără numele acestuia, în baza protecției
datelor cu caracter personal.
Pentru a veni în sprijinul tuturor celor interesați, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării
Datelor cu Caracter Personal operează platforma - https://www.dataprotection.ro care permite semnalarea
încălcării reglementărilor referitoare la datele cu caracter personal, nu înainte de a contacta operatorul de
date care i-a încălcat drepturile.
Problema libertății de exprimare este una complexă, definiția filosofului englez John Stuart Mill fiind
edificatoare: “Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia.”
Această problemă este foarte delicată și nu are limite clare. Necesită multă înțelepciune și îndeamnă
individul să gândească critic la răspunsurile următoarelor două întrebări: „Ce se va întâmpla dacă voi rosti
mesajul meu?” „Ce se va întâmpla dacă nu voi rosti mesajul meu?”.
Omul e situat permanent într-o relație socială cu cei din jurul lui. Astfel, cotidianul îi dictează anumite limite
de comportament. Iar aceste limite, chiar dacă sunt precizate în Constituție, se poate ca peste un an să fie
interpretate altfel decât azi, în funcție de convențiile dictate de societate. Aceste convenții ne însoțesc toată
viața.
1.2.3. Tinerii și libertatea de exprimare

În perioada 4 mai -15 iulie 2021, Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) a lansat o campanie
asupra dreptului la informare și exprimare: Rolul tinerilor în promovarea „dialogului democratic”, având
Motto-ul: Diversitate și toleranță: de la libertatea gândului la libertatea cuvântului.
Scopul campaniei a fost consolidarea exercitării libertății de exprimare și de informare în contextul
societăților democratice. După cum s-a văzut, în cazul pandemiei cu COVID-19 s-au stabilit o serie de
limitări în exercitarea libertății de exprimare, indiferent de domeniile de manifestare: științific, artistic,
jurnalistic. Dat fiind faptul că cercetarea științifică în materia drepturilor omului implică un puternic caracter
interdisciplinar, campania s-a desfășurat luând în considerare circumstanțe sociale multiple, specifice
domeniului mass-media, domeniului academic sau celui artistic.
Evoluția noilor tehnologii are un impact din ce în ce mai puternic asupra lumii și, implicit, asupra modului de
punere în practică a drepturilor omului, drepturi cum ar fi libertatea de exprimare sau dreptul la informare.
Internetul prin intermediul aplicații populare, cum ar fi platformele de socializare, au devenit atât principalul
instrument utilizat pentru exprimare a opiniilor și gândurilor, cât și principala sursă de informare.
Totuși, trebuie avut în vedere că tot ce ține de mediul online este mai dificil de gestionat. Astfel, pe de o
parte, oamenii se pot folosi de Internet pentru a incita la ură, violență, chiar terorism, depășind limitele
libertății de exprimare sau, pe de altă parte, se pot folosi de rețelele de socializare pentru a dezinforma,
promovând informații false, eronate.
Întrucât majoritatea elevilor au acces direct la Internet, iar oricare dintre aceștia pot fi un potențial emițător
sau receptor de informații, este foarte important ca ei să fie instruiți în legătură cu elementele de etică și
reguli de comportament în comunicarea pe internet.
În principal, responsabilitatea comunicării online se referă la:
● ce este permis a fi distribuit pe rețelele sociale; (Ceea ce postez va fi văzut și de prieteni și de
răuvoitori. Doresc acest lucru?)
● cu cine interacționăm, (Cunosc persoana cu care discut? Poate să se ascundă altcineva în spatele
identității persoanei cu care vorbesc?)
● pot detecta ce este real sau fals (știrea este chiar adevărată? persoana cu care vorbesc este cunoscută,
demnă de încredere?)
10
● cum să îmi securizez datele sensibile, datele personale – (informația publicată poate să ajungă în
posesia cuiva care să abuzeze de ea?)
Pe lângă acestea intervine și conduita în mediul online care vizează respectarea unei etichete, afișarea unei
atitudini amabile, neagresive, descurajarea comportamentul de bullying. Tinerii înțelepți trebuie să fie
curajoși și deschiși și să întrebe un adult atunci când întâlnesc ceva suspect în mediul online.
1.2.4. Creatorul de conținut

Creatorul de conținut este considerat profesionistul care se dedică producerii de conținut pe internet, fie in
format text, video, imagine sau audio.
Fie că discutăm de un blogger, care periodic își publică experiențele acumulate online, fie că este vorba de
un youtuber care partajează videoclipuri create în diferite domenii, creatorul de conținut își educă,
influențează sau distrează publicul prin intermediul rețelei Internet, împărtășind ceea ce stăpânesc cel mai
bine: cunoștințele și talentele lor.
De cele mai multe ori, aceste activități încep a fi derulate fără un câștig material, însă există oportunități prin
care aceste activități pot deveni foarte profitabile.
Creatorul de conținut este vizibil pe o anumită platformă, mesajul lui poate fi reascultat și măsurat, numărul
de urmăritori reprezintă un parametru foarte important. În aceste condiții companii ce operează online îl pot
accesa și îi pot oferi contracte remunerate pentru serviciile prestate.
De exemplu un blogger care își împărtășește experiențele din excursii, poate primi oferte de la firme de
turism, mass-media, reclame, etc.
De asemenea un youtuber care compune muzică și creează clipuri muzicale poate primi oferte de la persoane
și firme care lucrează în domeniu.
Creatorul de conținut trebuie să se asigure că respectă regulile impuse privind respectarea imaginii persoanei
și a drepturilor privind datele personale, iar conținutul materialului este constructiv și valoros.
1.2.5. Drepturile de autor

Fiecare operă creată are cel puțin un autor. Există situații când o operă a fost realizată de mai mulți coautori
sau în anumite circumstanțe autorul sau autorii nu mai sunt în viață. În fiecare situație opera lor se supune
unor reguli stricte definite prin reglementările care vizează drepturile de autor.
Desigur există și situații cum ar fi resurse deschise, unde autorul și-a dat acordul ca opera lui să fie
folosită/citată de alți creatori de conținut.
Drepturile de autor sau copyright reprezintă ansamblul prerogativelor de care se bucură autorii cu referire
la operele create; instituția dreptului de autor este instrumentul de protecție a creatorilor și a operelor lor.
La nivel internațional, operele literare și artistice sunt protejate de „Convenția de la Berna pentru protecția
Operelor Literare și Artistice”, care datează din 1886, fiind revizuită în 1971.
O operă este protejată de drepturile de autor atât timp cât proprietatea intelectuală a unei opere literare,
artistice sau științifice aparține autorului pentru simplul fapt că el a creat-o. Convenția de la Berna specifică
faptul că „sunt considerate obiecte ale proprietății intelectuale toate creațiile originale literare, artistice și
științifice exprimate prin orice mediu și pe orice suport, tangibile sau intangibile, cunoscute acum sau care se
vor inventa în viitor”.
În lumea digitală se aplică aceleași legi ale proprietății intelectuale și ale drepturilor de autor ca și pentru
toate celelalte creații originale.
Din martie 2002 dispunem de reglementările Tratatului OMPI pentru Dreptul de Autor (WCT) iar
ulterior din luna mai a aceluiași an de Tratatul OMPI pentru Interpretare și Fonograme (WPPT).
Referitor la resursele deschise, trebuie făcută o mențiune importantă în legătură cu relația dintre licențele
deschise și drepturile de autor. Licențele deschise nu sunt o alternativă la drepturile de autor. Licențele
deschise se construiesc chiar pe legea drepturilor de autor modelând prin termenii adoptați plaja de libertăți
și permisiuni pe care autorii o acordă tuturor. Licențele deschise permit din punct de vedere legal utilizarea
unei opere, fără a fi nevoie de permisiunea explicită a autorului. Trebuie reținut faptul că utilizarea unei
11
opere fără permisiunea expresă a autorului reprezintă o încălcare a drepturilor de autor conform Legii
drepturilor de autor 8/1996.
Practic, aplicând o licență deschisă unei opere, autorul alege să își rezerve o serie limitată de drepturi din
suita de drepturi de autor conferită prin lege. O licență este un document care specifică în ce fel se poate
utiliza o creație, fie că este vorba de un sunet, un text, o imagine sau opere multimedia.
Un exemplu de licențe deschise sunt licențele de tip Creative Commons, detalii despre definirea, rolul
acestora și modul de utilizare putând fi regăsite pe platforma https://creativecommons.org/license.
În suita licențelor Creative Commons regăsim: Atribuire 4.0 Internațional (CC BY 4.0) care permite în
scop cultural distribuirea, copierea sau redistribuirea creației în orice mediu sau format, adaptarea, constând
în remixare, transformare, sau construirea unei noi creații cu orice scop, chiar și comercial cu condiția
creditării creației utilizate și indicarea modificărilor realizate.
1.3. DECONSTRUCȚIA MESAJELOR MEDIA

Mesajele media sunt transmise de emițător și prelate de receptor. Aceste informații ar trebui să aibă scopul
de informa, educa, preveni, etc.
În acest sens este foarte util să avem capacitatea de a analiza informațiile și a afla veridicitatea lor. Întrucât în
mediul online, pe rețelele de socializare, orice cititor de informații are posibilitatea să distribuie o informație
primită, este foarte important să investim timp să studiem tipul și calitatea informației respective înainte de
a o partaja.
Există două tipuri de informații: fapte și opinii. Ambele tipuri au propriile caracteristici și regim legal.
Fapte Opinii
Împrejurări reale, acțiuni sau fenomene care pot fi
Impresii, aprecieri sau interpretări asupra unui subiect.
observate sau verificate obiectiv.
Pot fi demonstrate obiectiv, în baza unor probe. Nu pot fi verificate și demonstrate.
Obiective. Subiective, personale, putem fi sau nu de acord cu ele.
Universale, apar la fel, indiferent de cine le privește. Pot diferi de la persoană la persoană, de la grup la grup.
Exprimate în termeni neutri. Exprimate în termeni emoționali.
Cuvinte care ajută la identificarea lor: confirmă, Cuvinte care ajută la identificarea lor: Părerea mea, din
dovedește, demonstrează, etc. punctul meu de vedere, se spune că, etc.
Știrea este un gen jurnalistic care prezintă informații actuale, transmise prin intermediul mijloacelor de
comunicare în masă. Știrile au scopul de a ne informa despre tot ceea ce se presupune că este mai neobișnuit
și mai important în lume.
Știrea este materia de bază a jurnalistului iar corectitudinea/veridicitatea acesteia intră în responsabilitatea
jurnalistului care o produce.
Criterii de stabilire a valorii de știre

Parametrii care fac un fapt ori un eveniment suficient de interesant pentru a deveni o știre:
a) Noutate - Actualitatea este cea mai importantă calitate a unei știri.
b) Proeminența actorilor – cu cât protagoniștii știrii sunt mai cunoscuți, cu atât informația va fi
considerată a fi de mai mare interes pentru public.
c) Proximitate – cu cât un eveniment se întâmplă mai aproape de noi (în școala noastră, în comunitatea
noastră), acesta prezintă un interes mai mare, pentru că ne afectează în mod direct.
d) Impact și consecințe – magnitudinea impactului și consecințele directe ale unui eveniment asupra
receptorilor dau valoare de știre.
e) Conflict – evenimentul relatat este generat de un conflict între două sau mai multe persoane, idei,
credințe etc.
f) Interes uman – un grup de persoane, o comunitate etc. își regăsește interesele în informația relatată.
g) Raritate sau unicitate – informația prezentată se referă la o situație neobișnuită.
12
Piramida inversată
Piramida inversată este o tehnică de construcție a știrii, în care jurnalistul concentrează cele mai importante
informații în debutul acesteia, pentru ca apoi să prezinte detaliile și informații complementare în următoarele
paragrafe.
Deconstrucția mesajului jurnalistic cu rol de informare

Știrile ar trebui să fie o relatare echilibrată a evenimentelor curente, cu un conținut neutru, unde jurnalistul
evită pe cât posibil să își imprime punctul de vedere. Totuși, mesajele sunt întotdeauna construite și conțin
perspectiva autorului.
Există cinci întrebări esențiale pentru deconstrucția unui mesaj media:
a) Cine a creat acest mesaj?
b) Care sunt tehnicile creative folosite pentru a atrage atenția?
c) În ce mod poate fi înțeles diferit mesajul de către diferiți receptori?
d) Ce valori, stil de viață, puncte de vedere sunt reprezentate în mesaj? Dar omise?
e) De ce a fost transmis acest mesaj?
Cuvinte cheie Întrebări de sprijin
Titlu Care este reacția inițială la titlu? Ce transmite dimensiunea titlului, alegerea cuvintelor, a
semnelor de punctuație sau a culorii?
Ordonarea informațiilor Respectă știrea structura corectă a informațiilor? (piramida inversată)
Care sunt primele informații furnizate? Cum influențează acest lucru interpretarea
mesajului? Sunt prezentate mai multe puncte de vedere în poveste? Sunt acestea
relevante? Sunt puncte de vedere care lipsesc? Cum sunt diferitele puncte de vedere
prezentate? Care este primul? Cum vă modelează acest lucru înțelegerea mesajului? Cum
s-ar schimba povestea dacă ordinea acestor puncte de vedere ar fi inversată?
Limbajul echilibrat Limbajul folosit este descriptiv, neutru sau imprimă o perspectivă, fie negativă, fie
pozitivă? Este accentul pus pe termeni neutri, care prezintă informații și permit publicului
să se hotărască?
Coerență Informațiile prezentate se regăsesc și în alte surse și relatări ale martorilor?
Imagini Care este relația dintre imaginile vizuale (fotografii, imagini video) și enunț (text scris sau
vorbit)? Elementul vizual este real, se referă la evenimentul relatat, sau nu are legătură cu
acesta? Ce emoție determină?
Credibilitatea sursei Sunt credibile sursele citate? Care este expertiza lor? Sunt toate surse identificate prin
nume sau atribuite „surselor nenumite care doresc să rămână anonime”?
Există încă o întrebare pentru a deconstrui un mesaj media: în ce context a fost trimis/formulat/recepționat
mesajul?
„Contextul” poate fi, printre altele, ansamblul de informații care creează tabloul mai larg în care se
încadrează faptele relatate sau opiniile exprimate (istoric, conexiuni, predicții, canalul folosit).
Contextul pune faptele într-o anumită lumină și schimbă echilibrul emoțional al unei relatări.
13
1.4.
R
OLUL MASS-MEDIEI/MEDIEI ÎN SOCIETATE
În ultimii ani s-a înregistrat o creștere masivă a volumului de date şi informaţii, precum şi a vitezei de
circulaţie şi a capacităţii de stocare şi prelucrare a acestora. Acest fenomen de inundare informațională este
efectul globalizării și al interconectării reţelelor de comunicaţii de masă, determinând o presiune
semnificativă asupra capacităţii de decizie la nivel individual sau organizațional. Prin urmare, atât indivizii,
cât și organizaţiile din societatea contemporană sunt obligați să se adapteze permanent pentru a ţine pasul cu
schimbările rapide care au loc în fiecare moment.
Există în prezent două mari categorii de surse de informare deschise, diferenţiate prin modul de diseminare,
suportul de difuzare și caracteristicile conţinutului:
▪ surse de informare tradiţionale:
- publicaţii periodice
- posturi de radio şi tv
- date oficiale
- date şi informaţii din mediile profesionale şi academice
- date geospaţiale
- literatura gri.
▪ new media sau surse de informare online:
- ediţii online ale mass-mediei clasice,
- enciclopedii,
- biblioteci,
- bloguri,
- forumuri,
- lumi virtuale,
- reţele sociale,
- webcast, podcast,
- portaluri informaţionale,
- portaluri de partajare fişiere, etc.
Mass-media/media reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice de transmitere a informaţiilor în rândul maselor
și constituie o parte importanță din viețile noastre, având o influență enormă asupra societății. Trăim într-o
epocă dominată de mass-media, omul contemporan este condiţionat de mass-media. Importanța mass-media
crește în fiecare zi datorită interconectivității existente la nivel global între indivizi și organizații, având
receptivitate şi influenţe educaţionale şi mobilizatoare asupra publicului. Omul contemporan este supus unei
presiuni continue din partea ideologiei propagate de mass-media și, tocmai din acest motiv, este necesar ca
fiecare dintre noi să devină conștient de puterea mass-media. Acest lucru ne permite să fim critici cu privire
la toate informațiile pe care le primim zilnic.
Este necesar să se țină cont de faptul că mass-media nu doar comunică, ci oferă și propria lor perspectivă
asupra fiecărui eveniment care are loc. Datoria noastră este să analizăm informațiile pe care le primim și să
tragem propriile concluzii.
Mass-media de astăzi joacă un rol remarcabil în crearea și formarea opiniei publice și în consolidarea
societății. Fiind a patra putere în stat, rolul mass-mediei este de a acționa ca un supraveghetor pentru a
proteja interesul public și pentru a crea conștientizarea publicului. Dar mass-media poate și manipula,
influența, convinge și pune presiune pe societate, chiar și controlând lumea uneori atât în moduri pozitive,
cât și negative: mental, fizic și emoțional.
CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
ARTICOLUL 29. Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o
formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţa religioasă, contrare
convingerilor sale.
14
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranta şi de respect
reciproc.
ARTICOLUL 30. Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel,
prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt
inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implica şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici
dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura națională,
rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică,
precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului
sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de
multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin
lege.
ARTICOLUL 31. Dreptul la informaţie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corecta a
cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea
naţională.
(4) Mijloacele de informare în masa, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corecta a
opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi
politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar
asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.
În corelaţie cu mesajele informaţionale transmise, mass-media îndeplineşte următoarele funcţii:

a) Funcţia de informare (informaţională). Trimiterea și partajarea informațiilor este funcția majoră a
mass-media. Întrucât informația este cunoaștere și cunoașterea este putere, mass-media oferă publicului fapte
și opinii autentice și actuale despre diverse evenimente și situații. Informațiile furnizate de mass-media pot fi
de tip opinie, obiective, subiective, primare și secundare. Funcțiile informative ale mass-media permit, de
asemenea, audienței să știe despre ce se întâmplă în jurul său și să afle adevărul din realitatea imediată.
Mass-media difuzează informații mai ales prin știri difuzate la radio, TV, precum și prin rubrici ale ziarelor
sau revistelor.
Varietatea informaţiilor generale şi speciale distribuite prin intermediul mass-media vin să satisfacă dorinţa
de emancipare personală într-un consum sporit de informaţie. Metodele multimedia au desfiinţat practic
distanţele, lărgind posibilităţile oamenilor de a comunica instantaneu între ei. Aplicaţiile multimedia au un
caracter diversificator al surselor de cunoaştere.
b) Funcţia de educare sau instructiv-culturalizatoare. Mass-media oferă educație și informare. Oferă
educație în diferite materii oamenilor de la toate nivelurile. Prin utilizarea diferitelor forme de conținut,
mijloacele de comunicare în masă încearcă să educe oamenii în mod direct sau indirect. De exemplu,
programul de învățământ la distanță este o abordare directă. Paginile cultural-științifice, documentarele,
interviurile, reportajele și multe alte programe sunt pregătite pentru a educa oamenii în mod indirect, dar și
15
de a contribui la promovarea valorilor, normelor, modelelor de comportament ce ţin de paradigma culturală a

societăţii,
Prin dezvoltarea şi răspândirea lor, new media (noile medii de comunicare) au schimbat în mod radical
condiţiile sociologice de expansiune culturală. Datorită facilităţilor pe care le aduce, multimedia a accentuat
în proporţii considerabile “consumul de cultură” jucând un rol însemnat în grăbirea procesului de
universalizare a culturii spirituale.
c) Funcţia de transmitere culturală constă în transmiterea valorilor şi normelor sociale de la grupurile
sociale către indivizi, de la o generaţie la alta, ceea ce are drept consecinţă creşterea coeziunii sociale,
întărirea integrării sociale a indivizilor, reducerea armoniei, standardizarea normelor culturale.
d) Funcţia de interpretare. Mass-media oferă diverse explicații corelând și interpretând informațiile
pentru a clarifica realitatea. Spre deosebire de raportarea uzuală, funcțiile de interpretare oferă cunoștințe și
se manifestă explicit prin producţiile jurnalistice de genul analizei de știri, a editorialului sau al
comentariului. Editorialul exprimă punctul de vedere oficial al organului de presă, pe când comentariul face
cunoscute publicului numai opiniile personale ale autorului său. Sunt cuprinse aici şi selectarea informaţiei
transmise şi stabilirea unor priorităţi percepute de receptori drept adevărate ierarhii de importanţă.
e) Funcția de persuasiune este o altă funcție a mass-media și implică influențarea minții și a
comportamentului indivizilor. Mass-media influențează audiența în mai multe moduri. Conținutul media
formează opinii și stabilește agende în mintea publicului. Influențează voturile, schimbă atitudinile și
moderează comportamentul. Folosind editoriale, articole, comentarii, mass-media convinge audiența. Cu
toate acestea, nu toate categoriile de public sunt conștiente de acest factor, mulți dintre spectatori/utilizatorii
media devin influențați sau motivați de aspectele prezentate. De exemplu, scopul publicității este acela de a
influenta în mod direct sau indirect comportamentul persoanelor: ,,Reclama modernă nu se servește doar de
limbaj, ci și de culori, imagini, mijloace grafice de expresie și ale tonului. Toți acești factori contribuie la
efectul reclamei și folosirea greșită a unuia dintre aceștia poate compromite scopul final”. 1
f) Funcția de supraveghere. Supravegherea denotă observație. Funcția mass-media este de a observa
societatea îndeaproape și continuu și de a avertiza cu privire la acțiunile de amenințare la adresa publicului
de masă, care ar putea avea loc în viitor, pentru a reduce eventualele pierderi. De asemenea, mass-media
informează autoritatea în cauză despre comportamentele incorecte care au loc în societate și descurajează
actele rău intenționate în rândul publicului de masă. Supravegherea de avertizare sau de atenție are loc atunci
când mass-media informează publicul despre amenințările produse de factorii geoclimatici (ex. inundații,
caniculă, uragane, vulcani în erupție), condiții economice deprimate, inflație în creștere sau atac militar.
Aceste avertismente pot fi despre amenințări imediate sau amenințări cronice. În mod similar, sunt difuzate
știri despre creșterea defrișărilor, abuzului de droguri, trafic de persoane, crime etc., care pot dăuna păcii și
securității societății. Exemple de supraveghere instrumentală pot fi noutățile despre filme și spectacole care
circulă în teatrele locale, prețurile bursiere, produse noi, idei de modă, rețete, etc.
g) Funcţia de loisir (de divertisment) constă în producerea destinderii şi a amuzamentului. Este
considerată cea mai evidentă și mai des folosită funcție a mass-media. De fapt, divertismentul este un fel de
act care oferă plăcere oamenilor. Ziarele și revistele, radioul, televiziunea și mediul online oferă povești,
filme, seriale și benzi desenate pentru a-și distra publicul. Sportul, știrile, recenzia filmelor, arta și moda sunt
alte exemple.
h) Funcția de legătură (linkage). Această funcție a mass-mediei este de a uni diferitele elemente ale
societății care nu sunt conectate direct. De exemplu: publicitatea de masă încearcă să conecteze nevoile
cumpărătorilor cu produsele vânzătorilor. În acest fel, media devin punte de legătură între diferite grupuri
care nu pot sau nu au legătură directă.
i) Funcția de socializare. Socializarea este un proces prin care oamenii sunt făcuți să se comporte în
moduri care sunt acceptabile în cultura sau societatea lor. Prin acest proces, învățăm cum să devenim un
membru al societății noastre sau al societății umane în sens mai bun. Procesul de socializare media ne ajută
1 Thoveron, Gabriel, Comunicarea politică azi, București, Editura Antet, 1996, p.12
16
să ne modelăm comportamentele, atitudinile și credințele. Procesul de socializare apropie oamenii și îi leagă

într-o singură unitate.
APLICAȚII
Realizaţi un sistem de surse deschise (cu link către site-urile acestora) în concordanţă cu domeniile dvs. de
interes în plan profesional, argumentând criteriile de selecţie.
Analizați o reclamă publicitară video/online, argumentând utilizarea a trei funcții ale mass-media/media.
1.5. SISTEMUL MASS - MEDIA

„Un produs mass-media este o marfă sau un serviciu vândut unor consumatori potențiali, în concurentă cu
alte produse mass-media” (D. McQuail, 1987, p. 220).
Comunicarea mediată include două tipuri de relaţii:
- Comunicarea mediată tehnologic care leagă grupuri umane mai puțin numeroase (pe care J.
Dominic, îl numește ”comunicare asistată de aparate”), încadrează dialogul prin telefon,
teleconferințele și videoconferințele (prin internet), dialogul prin email, discursurile, spectacolele sau
concertele amplificate prin instalații specifice, etc.
- Comunicarea de masă care leagă conglomerate sociale enorme prin intermediul unor mesaje fixate
pe suporturi concrete (cărțile, ziarele și revistele pe hârtie, cărți, ziare și muzică pe CD) sau pe
suporturi greu de perceput prin simțurile noastre ( undele hertziene pentru radio și televiziune).
Alături de familie, școală, biserică, instituții culturale (muzee, case de cultură etc.) sau structuri asociative,
mass-media reprezintă unul din cei mai importanți factori ai educației. Importanța lor este subliniată de
contribuția media în cele mai multe aspecte ale vieții sociale și cotidiene. Acest fapt este accentuat cu atât
mai mult cu cât vorbim despre și trăim într-o societate informațională, în care mijloacele de informare și
comunicare în masă au cunoscut un avânt considerabil. Marea varietate a acestor mijloace (de la media scrise
– cărți, ziare, reviste – până la cele electronice – computerul, internetul) reclamă anumite deprinderi de
utilizare, pe de o parte, dar și conduite de utilizare a conținuturilor, de auto-apărare. Menirea acestor mijloace
este de a influența, de a atrage și de a crește consumul mediatic. Nu de puține ori, efectele utilizării
mijloacelor de comunicare în masă au fost declarate ca nefaste de-a lungul unui întreg șir de cercetări.
În condițiile creșterii rolului noilor tehnologii de informare și comunicare, al mass-media în toate
dimensiunile educației, evaluarea influenței mass–media constituie o condiție a valorificării potențialului de
educație informală al mass–media, împreună cu școala – principala instituție cu misiune educativă.
Evaluarea influenței mass-media este dificil de realizat și, poate tocmai de aceea, opiniile sunt foarte diferite.
Unii autori, consideră că principala amenințare este o criză a culturii datorată excesului de consum al culturii
de masă (cultura media), iar lumea se transformă într-un nod de relații interdependente, tensionate în care
crește riscul de izolare și singurătate pentru individ.
Pe măsură ce navigăm prin secolul 21, tehnologia devine o componentă predominantă a vieților noastre, atât
acasă, cât și la serviciu sau la școală. Tabletele înlocuiesc cu ușurință manualele iar căutarea oricărei
informații pe telefoanele inteligente a devenit obișnuință. Utilizatorii rețelelor sociale sunt de ordinul
miliardelor, iar modul în care folosim tehnologia a transformat complet felul în care ne trăim viața.
Așadar mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice de transmitere a informaţiilor în rândul maselor
care au luat o dezvoltare deosebită în epoca contemporană având receptivitate şi influenţe educaţionale şi
mobilizatoare asupra publicului. Trăim într-o epocă dominată de mass-media, omul contemporan este
condiţionat de mass-media: este supus unei presiuni continue din partea ideologiei propagate de mass-media.
Aceste mijloace de transmitere a informaţiei sunt variate:
- Radioul şi televiziunea sunt mijloacele de informare cu cea mai mare forţă de influenţă, televizorul
fiind cel mai reprezentativ. Dintre mijloacele mass-media, impactul cel mai puternic îl are în prezent
televiziunea. La fel ca şi radioul, televizorul ne aduce informaţiile de la cele mai mari distanţe. Dar şi
imagine pe ecran, solicitând cei mai importanţi analizatori, văzul şi auzul. Un important rol în
eficienţa mass-media îl are limbajul folosit, care este mai direct, sugestiv şi mai convingător decât
limbajul obişnuit.
- Presa (ziare şi reviste), cartea (colecţiile de carte cu tiraj de masă, broşurile)- reprezintă un mijloc de
influenţă informaţională şi educativă.
17
- Calculatorul şi CD-Rom-urile conectate la internet asigură comunicarea şi informarea la nivel

mondial şi exercită o mare influenţă asupra fiinţei umane, având un impact tot mai puternic: oferă
posibilitatea participării active a utilizatorului la preluarea informaţiei.
- Muzee, expoziţii ştiinţifico-tehnice,cultural-artistice, bibliotecile,etc.
- Publicitatea, reclamele modelează modul de a înţelege viaţa, lumea, propria existenţă în special în
privinţa motivaţiilor criteriilor de selectare şi a comportamentului având un impact indirect dar
puternic asupra societăţii. Funcţiile publicităţii sunt de a informa şi a convinge potenţialul client să
achiziţioneze.
Mijloacele de comunicare şi informare pot fi clasificate astfel:
a) medii autonome (reviste, ziare, cărţi), care pot fi utilizate individual;
b) medii de comunicare (telefon, internet), care măresc libertatea utilizatorului;
c) medii de difuzare, reprezentative fiind în această categorie televiziunea şi radioul.
Prin intermediul mass-media sunt transmise atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional şi chiar mondial
variate mesaje informaţionale cu caracter recreativ-distractiv şi anume: ştiinţifice, tehnice, culturale, artistice,
politice, economice, etice, juridice, sportive, religioase. Dezvoltarea mijloacelor de informare în masă a dus
la o răspândire pe scară largă a informaţiei, aceasta fiind rezultatul dorinţei indivizilor de a fi informaţi.
Receptarea mesajelor transmise prin mijloacele prezentate mai sus se face pe trei căi principale, care pot fi
combinate sau separate, şi anume: audio -ca ascultător, video -ca vizualizator şi scris ca cititor.
În corelaţie cu mesajele informaţionale transmise, mass-media îndeplineşte următoarele funcţii:
a) Funcţia de informare (informaţională), ce satisface o incontestabilă trebuinţă umană. Varietatea
informaţiilor generale şi speciale distribuite prin intermediul mass-media vin să satisfacă dorinţa de
emancipare personală într-un consum sporit de informaţie. Metodele multimedia au desfiinţat practic
distanţele, lărgind posibilităţile oamenilor de a comunica instantaneu între ei. Aplicaţiile multimedia au un
caracter diversificator al surselor de cunoaştere.
b) Funcţia instructiv-culturalizatoare, care se referă atât la furnizarea explicită de cunoştinţe cultural-
ştiinţifice, ca în cazul unor filme documentare sau pagini de popularizare a ştiinţei din publicaţiile periodice,
cât şi la promovarea, într-o „formă mai puţin evidentă, dar cu atât mai persuasivă, a valorilor, normelor,
modelelor de comportament ce ţin de paradigma culturală a societăţii, la a cărei stabilitate contribuie astfel,
într-o măsură deloc neglijabilă.” Prin dezvoltarea şi răspândirea lor, noile medii de comunicare au schimbat
în mod radical condiţiile sociologice de expansiune culturală. Datorită facilităţilor pe care le aduce,
multimedia a accentuat în proporţii considerabile “consumul de cultură” jucând un rol însemnat în grăbirea
procesului de universalizare a culturii spirituale.
c) Funcţia de transmitere culturală constă în transmiterea valorilor şi normelor sociale de la grupurile
sociale către indivizi, de la o generaţie la alta, ceea ce are drept consecinţă creşterea coeziunii sociale,
întărirea integrării sociale a indivizilor, reducerea armoniei, standardizarea normelor culturale.
d) Funcţia de interpretare, ce se manifestă atât de explicit prin producţiile jurnalistice de genul
editorialului sau al comentariului. Primul exprimă punctul de vedere oficial al organului de presă, pe când cel
de-al doilea face cunoscute publicului numai opiniile personale ale autorului său. Sunt cuprinse aici şi
selectarea informaţiei transmise şi stabilirea unor priorităţi percepute de receptori drept adevărate ierarhii de
importanţă.
e) Funcţia de loisir (de divertisment) constă în producerea destinderii şi a amuzamentului.
Tehnologia influențează profund felul în care ne trăim viața, în care gândim, simțim, luăm decizii, iubim,
visăm și, mai ales, modul în care ne raportăm la noi înșine, în care comunicăm și interacționăm.
Astăzi, mai mult ca oricând, învățarea se produce oriunde și oricum, influențe diferite, complexe și
necontrolate manifestându-se permanent. Acest proces se produce cu o crescută putere odată cu cel de
convergență tehnologică și media. Spre exemplu, o serie de studii efectuate în spațiul american a identificat
relații de învățare pe care jocurile video le poartă intrinsec și care se produc asupra copiilor. Are loc așadar o
dublă convergență, nu doar a media, ci și între media și educație, între învățare și divertisment, ceea ce
reprezintă trăsăturile majore ale mediului actual de învățare. Așadar, pedagogia media prin alfabetizarea
media nu este necesară în viitor, ci în mod urgent acum pentru a asigura viitorilor cetățeni competențele
specifice pentru a face față cerințelor unei economii globale și pentru a contribui la valorile culturii.
18
Care sunt elementele, procesele care compun educația media?

În primul rând, educația media se axează pe proces mai mult decât pe conținut, scopul nefiind acela de a se
memora evenimente și morfologii ale evoluției mijloacelor mass-media sau de a se forma deprinderi de
creare a prezentărilor în PowerPoint. Se urmărește formarea competențelor de gândire critică cu privire la
influența exercitată de mesajul mediatic, indiferent de natura acestuia, tipărită sau electronică. Acest proces
implică problematizări care țin de o gândire superioară – învățarea de a identifica concepte cheie, de a realiza
legăturile dintre mai multe idei, de a formula întrebări pertinente și de a formula răspunsuri adecvate. Aceste
deprinderi, competențe sunt necesare învățării continue într-un mediu cultural mediatic și trebuie incorporate
clasei, în general, nu doar anumitor discipline (literatură, matematică, istorie etc.). Alvin Toffler sublinia
„analfabeții secolului XXI nu vor fi cei care nu pot să scrie sau să citească, ci aceia care nu sunt capabili să
învețe, să se dezvețe și să re-învețe. Prin însăși natura sa, educația pentru alfabetizare media învață și
întărește competențele de învățare necesare în secolul XXI” (Partnership for 21st Century Skills, 2003, 4).
În al doilea rând, educația media extinde conceptul de „text” nu doar la ceea ce este scris propriu-zis, ci la
orice formă de mesaj – verbal, vizual sau auditiv (sau toate trei la un loc) - care este folosit pentru a crea și a
schimba idei. Înțelegerea deplină a acestui denominări a „textului”, implică nu doar deconstrucția – anume
extragerea unui mesaj care există ca atare – ci și construcția – învățarea de a scrie și de a exprima opinii
utilizând o întreagă arie de resurse multimedia. Cea din urmă reprezintă o activitate la îndemână pentru orice
copil care crește în era digitală.
În al treilea rând, educația media este caracterizată de principiul cercetării – anume acela de a învăța să se
adreseze întrebări relevante privind percepția unui conținut mediatic văzut sau citit. Astfel de întrebări
vizează: încrederea și verificarea surselor informaționale (de exemplu, „este valid acest nou studiu privind
scăderea în greutate?”; selectarea informației subliminale comerciale (de exemplu, „de ce tot apare acea
mașină pe fundalul filmului?”); identificarea influențelor exercitate de transferul de autoritate (de exemplu,
„ce înseamnă faptul că jucătorul de fotbal preferat vorbește despre un anumit brand comercial ?”).
Școala are nevoie de educație media întrucât influența media este covârșitoare, producând efecte pe termen
lung și substanțiale în formarea unor atitudini, valori și orientări culturale, dar și în procesul de influențare a
deciziei (cum ar fi cele de cumpărare a unui anumit produs) în rândul tinerilor.
Abilitățile digitale și discernământul utilizatorilor de Internet pot ajuta la reducerea fenomenului Fake News.
Acesta este un termen conceptual care reprezintă un anumit tip de știri false, menite a fi astfel pentru a atinge
un scop ulterior. Știrile false au obiectivul clar, dar nedeclarat, de a dezinforma prin combinația
informațională și vizuală pe care o expun. Prin urmare, această practică devine un instrument al propagandei.
Propaganda este încercarea deliberată și sistematică de a modela percepțiile, de a manipula cognițiile și de a
conduce direct pentru a obține un răspuns care să promoveze intenția dorită a propagandistului.
Scopul urmărit variază în funcție de grupul emitent, însă poate fi încadrat, de cele mai multe ori, în două
categorii care se intersectează:
A) Profitul financiar – prin reacția preconizată din partea utilizatorilor, generatorii de fake news
vor încerca să obțină de la aceștia bani (justificând urgența, pericol, autoritate etc).
B) Influențarea socială – prin reacția preconizată din partea utilizatorilor, generatorii de fake
news vor încerca să obțină schimbarea unor ordini sociale (vot, greve, proteste, discreditare etc).
Trăsătura principală a practicii de știri false este că urmărește, prin plasare, conținut și moment, stimularea
laturii emoționale și nu acumularea de informații veridice, verificate. O știre poate fi reală, cu informații
concrete, însă prin plasarea sa într-un anumit moment și scoaterea din context, induce în eroare cititorul, prin
urmare devine Fake-News.
Exemplu: Răspândirea unei știri vechi de 5 ani despre un incident neplăcut implicând imigranți, pe mai multe
site-uri, înainte de alegeri prezidențiale în care o tema principală este discuția despre imigrație. Conținutul
știrii descrie doar un incident minor, însă poza este ilustrată cu un individ cu trăsături arabe, care ține un cuțit
în mână.
Știrile false sunt foarte ușor de răspândit în contextul apariției rapide a site-urilor de știri, profiluri de
Facebook și lipsei de verificare a veridicității unei informații iar calea pentru reducerea acestei dezinformări
este educația media.
Ce putem face pentru a identifica Fake-News?
19
Mijloacele de apărare împotriva acestui fenomen țin de capacitatea de analiză critică a informațiilor și
fluxurilor de știri. O analiză în cinci pași permite realizarea unei grile de interpretare:
1) Verifică titlul și textul – Dă sentințe? E senzaționalist? Dacă răspunsul e da, atunci ar fi util
să căutăm modul în care e rezumată știrea de alte site-uri sau canale.
2) Verifică sursele – Sunt acestea ușor de identificat? Trebuie identificate surse de încredere
(agenții de presă sau entități cu experiență).
3) Verifică unghiurile – Sunt prezentate toate punctele de vedere implicate? Dacă se pune
accent exclusiv pe viziunea uneia dintre părți, celelalte părți implicate sunt dezavantajate.
4) Verificarea opiniei – Își dă autorul cu părerea? Dacă articolul devine subiectiv, trebuie să
reținem că și informațiile prezentate sunt filtrate întocmai.
5) Verifică citarea – Există citatul original în altă sursă? E parțial sau complet?
6) Studiază asocierea pozelor sau imaginilor cu textul. Reprezintă pozele acțiunea descrisă în
text? Imaginile folosite ar trebui sa aibă legătură directă cu informațiile din text.
7) Verifică data – 2009 nu este la fel cu 2019, iar o informație relevantă în 2009 poate să aibă o
altă interpretare în 2019
1.6. INTERNET SI RETELE SOCIALE
1.6.1. Scurtă istorie a internetului

Internetul, aşa cum îl ştim azi, a pornit în anii ‘60 din Statele unite ale Americii, într-o agenţie finanţată de
către guvern, numită ARPA (Advanced Research Projects Agency). Cuvântul „Internet” desemnează un set
de reguli, denumite şi protocoale ale Internetului, prin care două reţele de calculatoare pot schimba
informaţii între ele. Iniţial, aceste protocoale ale Internetului erau utilizate în cadrul reţelei ARPANET,
folosită în universităţi şi centre de cercetare, dar şi în cadrul reţelei militare MILNET.
Calculatoarele care erau folosite în cadrul acestor reţele erau complet diferite faţă de cele de astăzi. Aceste
protocoale ale Internetului, numinte Transmission Control Protocol/Internet Protocol (TCP/IP) au permis
sistemelor să comunice unele cu altele, chiar dacă erau diferite. Ele s-au dovedit a fi foarte populare şi au fost
folosite pe o scară extinsă. Reţeaua ARPANET s-a dezvoltat în anii ’80 şi protocoalele menţionate s-au
răspândit în toată lumea, permiţând calculatoarelor din aproape orice ţară să comunice între ele, indiferent de
producător sau tipul de reţea din care făceau parte. Pentru ca toate calculatoarele conectate la Internet să se
„găsească”, ele trebuie să aibă nume unice, care sunt formate dintr-un şir lung de cifre care definesc poziţia
calculatorului în reţea. Pentru a fi mai uşor de accesat, şirul de numere este înlocuit cu binecunoscutele
adrese web (de exemplu www.google.com). Ultima parte a adresei, „.com”, reprezintă domeniul de bază. În
funcţie de scopul şi funcţia site-ului există mai multe domenii, printre care:
− com: organizaţie comercială
− edu: instituţie educativă
− gov: departament guvernamental
− mil: militar
− org: organizaţie non-profit
− tv: televiziune
Pe lânga aceste câteva domenii de bază care definesc scopul site-ului, mai există o listă foarte mare de
domenii care indica locul. Astfel, fiecărei ţări i-a fost alocat un domeniu, reprezentat de două litere din
denumirea ţării: Romania are .ro, Ungaria are .hu, Marea Britanie are .uk etc.
Folosirea ”.com” în adresa unui site Web este una din particularităţile Internetului, deoarece “.com” definea
iniţial paginile din Statele Unite ale Americii. De aceea, Statele Unite nu au domeniu de bază. Organizaţiile
20
comerciale din Statele Unite au folosit ”.com” pentru că era un domeniu uşor de reţinut şi scurt, însă în timp
“.com” a devenit foarte popular pentru majoritatea companiilor din afara Statelor Unite.
Astfel, în anii ‘ 80 Internetul oferea conectivitate între sute de mii de computere, fiecare dintre ele putând
avea cantităţi nelimitate de informaţii, însă identificarea informaţiilor potrivite devenise o problemă. De
aceea, în 1990, un centru de cercetare a dezvoltat un sistem sofisticat care permitea studenţilor şi
academicienilor să găsească informaţiile mult mai uşor. Centrul de cercetare se numea CERN, existent şi în
ziua de azi în Elveţia, iar sistemul gândit de ei a fost denumit World Wide Web.
Prin urmare, Internetul a fost iniţial o uriaşă bază de date cu scop ştiinţific şi educaţional, rolul predominant
al utilizării sale fiind cel de documentare şi de comunicare. Ulterior, datorită creşterii numărului de utilizatori
conectaţi la Internet a crescut şi numărul de site-uri ale diferitelor organizaţii care oferă conţinut
informaţional sau produse şi implicit numărul de vizitatori ai acestor site-uri, care au devenit consumatori de
produse sau servicii.
Dispozitivele mobile - Accesul la Internet continuă să se extindă
În prezent există mai mult de 2,4 miliarde de utilizatori de Internet, cu o creştere de 566 % în ultimii 5 ani.
În principal, această creştere are loc în ţările aflate în curs de dezvoltare, întrucât 78% dintre americani au
deja acces la Internet2.
Un sector important în care se aşteaptă o creştere în anii următori este cel al utilizării dispozitivelor mobile,
numărul utilizatorilor care accesează Internetul prin intermediul telefoanelor inteligente (smartphones) şi al
tabletelor crescând cu 37% în 2012. Un miliard din cele 5 miliarde de utilizatori de telefonie mobilă din
întreaga lume folosesc în prezent telefoane inteligente, iar creşterea utilizării e-readerelor (dispozitive pentru
cărţi sau text) sau tabletelor pare să fie, de asemenea, nelimitată. În 2010, doar 2% dintre adulţii din SUA
deţineau tablete. În 2013, acel procent era de 29%, tabletele răspândindu-se printre tinerii utilizatori.
Conform unui studiu realizat în SUA în 2012, 48% dintre cei cu vârste cuprinse între 6-12 ani au cerut iPad-
uri de Crăciun, iar 36% iPad mini.
Pe plan mondial, 15% din traficul pe Internet provine de la dispozitive mobile, iar în India în luna mai a
anului 2012 traficul pe Internet prin intermediul dispozitivelor mobile l-a depăşit pe cel provenind de la
desktop-uri. Se estimează că şi în alte ţări utilizarea Internetului se va alinia acestei tendinţe, traficul mobil
urmând să devină predominant.
În Vinerea Neagră – ziua tradiţională de reduceri în SUA – cumpărătorii de pe Internet au doborât
numeroase recorduri, vânzările online depăşind 1 miliard de dolari pentru prima oară în istorie. Un procent
estimat de 24% din cumpărăturile făcute prin intermediul Internetului în Vinerea Neagră se presupune că a
provenit de la dispozitive mobile.
1.6.2. Concepte de bază

În continuare, vom încerca sa definim pe scurt, ca punct de plecare, câteva dintre cele mai importante servicii
oferite de Internet:
⮚ World Wide Web (www) – reprezintă un sistem de documente şi informaţii legate între ele,
accesate prin Internet. Cu ajutorul unui browser Web (Internet Explorer, Mozilla Firefox, Google
Chrome, etc) utilizatorul are acces la informaţii de tip text, audio, video, etc. Documentul de bază al
WWW este pagina Web.
Acest serviciu oferă posibilitatea accesului la o cantitate imensă de informaţii, fapt ce duce la necesitatea
stabilirii unei metode de selectare a datelor care ne interesează, cerinţă îndeplinită prin folosirea motoarelor
de căutare.
⮚ Email (poștă electronică) – trimiterea şi primirea de mesaje în format electronic pe Internet;
⮚ Mesagerie instantanee (Instant Messaging) – este o formă de comunicare ce permite schimbul

instantaneu (în timp real) de mesaje de tip text între mai multe sisteme conectate la Internet, fie ele
computere sau telefoane inteligente (smartphones)
2 http://www.internetworldstats.com/stats.htm
21
Serviciile de mesagerie instantanee (Yahoo Messenger, MSN, Skype, Google Talk, Windows Live
Messenger, Facebook chat, WhatsApp, Viber etc.) funcţionează pe acelaşi principiu al comunicării mesajelor
scrise în timp real , având în plus facilitatea alcătuirii unui grup propriu de utilizatori cu care se doreşte
comunicarea. Atunci când o persoană din listă devine disponibilă, adică intră în reţea, serviciul alertează
utilizatorul şi permite contactul imediat între cei doi. Prin intermediul mesageriei instantanee, formalismul
mesajelor este mult diminuat. Multe sisteme de acest gen permit utilizatorilor să anunţe dacă sunt sau nu
lângă computer, disponibili pentru conversaţie, plecaţi din birou sau de acasă, etc. În acelaşi timp, unele
sisteme de mesagerie instantanee permit trimiterea mesajelor către utilizatori care nu sunt conectaţi la sistem,
cei apelaţi putând vizualiza mesajele după intrarea în sistem.
Pe lângă comunicarea de mesaje scrise au fost dezvoltate şi alte facilităţi pentru comunicarea în timp real,
cum ar fi serviciile audio şi video, care oferă noi posibilităţi de lucru şi colaborare între persoane:
− transmiterea vocii către o altă persoană sau un grup, folosind de exemplu acelaşi serviciu de
mesagerie instantanee şi un microfon ataşat calculatorului.
− transmiterea de imagini în direct către o persoană sau un grup de utilizatori, prin intermediul
unei camere video ataşate calculatorului. Nu este obligatoriu ca cei care primesc transmisia să
aibă la rândul lor cameră video. Totuşi, dacă toţi utilizatorii posedă camere şi transmit imagini,
se poate realiza o videoconferinţă.
− transmiterea prin Internet a emisiunilor radio şi de televiziune.
− vizualizarea, analizarea şi editarea on-line a unui document de către un grup de utilizatori

(serviciul whiteboard - planşetă electronică), fără ca aceştia să se afle împreună fizic în acelaşi
loc. Serviciul poate oferi, pe lângă editare de text, şi editare grafică şi desen.
− transfer de fişiere.
⮚ Comunităţi on-line/Reţele sociale - O reţea socială virtuală reprezintă un serviciu disponibil pe

Internet, creat cu principalul scop de a conecta utilizatori cu aceleaşi interese, activităţi, hobby-uri.
Pe baza unui cont creat pe aceste site-uri, utilizatorii pot completa profiluri cu informaţii personale,
despre domeniile de interes, educaţie, locul de muncă, date de contact, etc. Au la dispoziţie
instrumente de mesagerie (chat), de adăugare a fotografiilor şi conţinutului video, diferite jocuri
online şi sisteme de comentarii, votare şi recomandări.
Se creează astfel comunităţi de utilizatori cu interese specifice:
− Reţele sociale de afaceri: LinkedIn, Talkbiznow;
− Reţele sociale de prietenii: hi5, Facebook;
− Reţele sociale de partajare de fotografii: Flickr;
− Comunităţi pentru ecologişti: Care2;
− Comunităţi de blogging: Blogster, Twitter, Friend Feed.

Datorită interactivităţii acestui serviciu putem enumera câteva avantaje:
− acces rapid la ultimele ştiri, evenimente, noutăţi;
− permiterea căutării prietenilor, cunoştinţelor, colegilor de şcoală;
− permiterea partajării conținutului audio-video;
22
− permiterea comentariilor, votării şi recomandării mesajelor textelor, pozelor, videoclipurilor

adăugate de către ceilalţi utilizatori.
Există, bineinteţeles, şi câteva dezavantaje:
− informaţiile personale furnizate sunt publice, cu excepția cazului în care se optează pentru un
profil privat;
− există riscul furtului de identitate sau înșelătoriei online practicate de utilizatori ai acestor reţele;
⮚ Weblog (blog) reprezintă o publicaţie web cu caracter personal (un gen de jurnal online) ce
conţine articole periodice, actualizate continuu. Ca regulă, actualizarea blogurilor constă în
adăugări de texte noi, asemenea unui jurnal de bord, toate contribuţiile fiind afişate în ordine
invers cronologică în partea de sus, la vedere. Acest gen de publicaţii sunt în principiu
accesibile publicului larg, ce poate adăuga diverse comentarii, creându-se astfel o comunitate
de cititori în jurul blog-ului.
Unelte de bază în descoperirea resurselor: Dispozitive de navigare

Internetul poate fi asemănat cu un ocean navigat de mii şi mii de utilizatori, care folosesc diverse dispozitive.
Aceste dispozitive sunt de fapt uneltele cu ajutorul cărora un utilizator de Internet poate ajunge la informaţia
de care are nevoie din mediul online.
Datorită numărului tot mai mare de dispozitive care se conectează la Internet a fost necesară trecerea de la
protocolul de Internet Ipv4 la Ipv6. Fiecărui dispozitiv care se conectează la Internet îi este atribuită o adresă
de IP. Astfel de când a fost lansat Internetul şi până în 2012, adresele permise de protocolul de Internet Ipv4
s-au terminat (4.294.967.296 de adrese unice). Pentru ca totul să meargă în continuare cât mai fluent şi mai
rapid posibil a fost introdus Ipv6 care permite 34,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000,000 adrese
unice! În principal, dispozitivele cu ajutorul cărora avem acces la informaţiile şi resursele postate online se
împart în:
− Computere de tip desktop sau laptop
− Smartphone-uri şi telefoane mobile cu acces la Internet
− Tablete
− Smart TV
Motoarele de căutare
Cu siguranţă aţi auzit fraza „Du-te şi caută pe Google!” . Aceasta se datorează popularităţii de care se bucură
motorul de căutare Google atât în România cât şi în afară. Pentru cei mai puţin experimentaţi în tainele
Internetului, vom începe discuţia cu câteva noţiuni simple.
Ce este un motor de căutare? Este un sistem care indexează un număr foarte mare de alte pagini web, şi
care stochează titlul, cuvinte cheie și, parțial, chiar conținutul paginilor web într-o bază de date. Motoarele de
căutare au fost concepute astfel încât să-i ajute pe utilizatorii de Internet în căutarea de informaţii şi resurse.
Pentru a putea accesa în mod cât mai simplu şi mai facil informaţia stocată de motoarele de căutare s-a creat
o pagină web (fiecare motor de căutare are adresa lui web) cu un formular simplu de căutare. Rezultatele de
căutare sunt prezentate ȋntr-o listă şi pot fi pagini web, imagini, informații și alte tipuri de resurse.
Câteva exemple de motoare de căutare:
− Google (www.google.ro) - motorul de căutare dezvoltat de compania Google
− Bing (www.bing.com) – motorul de căutare dezvoltat de Microsoft
− Yahoo! (www.yahoo.com) – motorul de căutare dezvoltat de compania Yahoo!
23
Acestea sunt trei dintre cele mai populare motoare de căutare dezvoltate de-a lungul timpului care îşi dispută
supremaţia în lumea virtuală.
Totuşi, pentru a putea utiliza un motor de căutare, mai este nevoie de încă ceva: de un browser web sau de un
navigator. Fereastra care se deschide în momentul în care vreţi să intraţi pe Internet este de fapt browser-ul
(navigatorul) care utilizează pentru căutare informaţiile dintr-un motor de căutare (în funcţie de setări).
Pentru o mai bună exemplificare vă prezentăm în tabelul de mai jos câteva dintre cele mai populare browsere
(navigatoare) folosite de utilizatorii din întreaga lume:
Grad de popularitate
Denumire Semn grafic
în lume (%)*
Google Chrome 42
Internet Explorer 25,44%
Mozilla Firefox 20,01
Opera şi Safari 9.42%
altele 2,44%
*informatiile sunt valabile pentru luna iunie 2013 si au fost preluate de pe site-ul www.statcounter.com
Browser-ul
Internet
Explorer
Motorul
de
căutare
Google
Funcția de căutare
Motoarele de căutare selectează din baza de date pe care o au în spate acele site-uri care corespund criteriilor
sau termenilor de căutare introduși.
Termenii de căutare denumiţi şi cuvinte cheie sunt aceia după care se face căutarea într-un motor de
căutare. De exemplu, pentru a vedea site-urile care conţin informaţii despre siguranţa copiilor pe Internet,
cuvintele cheie de căutare sunt „internet sigur”. După ce veţi apăsa butonul „Caută” sau tasta „Enter” vi se
vor afişa rezultatele căutării.
De exemplu, iată ce se va afişa după căutarea noastră:
24
Web 3.0 și căutarea semantică

Internetul se dezvoltă continuu și la fel și funcțiile pe care acesta le îndeplinește. Până în prezent, funcția de
căutare se bazează foarte mult pe cuvinte cheie și pe returnarea unor șiruri de rezultate din care utilizatorul
își selectează informația.
Web 3.0 încearcă să aducă modul de gândire al Internetului la un alt nivel. Vrea să-l facă să înțeleagă ceea ce
utilizatorul îi cere printr-o căutare, astfel încât să returneze rezultate precise faţă de contextul şi înţelesul
căutării.
Astfel dacă cuvintele cheie vor fi ”pictori celebri dintre anii 1900 – 1980”, motorul de căutare va returna
exact ce i-ați cerut, lista pictorilor care corespund criteriilor de căutare și nu șiruri de rezultate care conțin
articole mai mult sau mai puțin relevante pentru căutarea realizată.
1.6.3. Învăţarea independentă şi beneficiile educaţionale ale internetului

Deoarece avem web-ul la dispoziție, căutarea într-un dicționar, citirea unei cărți și chiar o plimbare până la
bibliotecă pot fi activități ce uneori par o corvoadă pentru tinerii din ziua de azi.
Spre exemplu, pentru că atunci când vine vorba de tema la limba Engleză sau Franceză elevii se grăbesc să
realizeze traduceri cu ajutorul site-urilor care oferă acest serviciu, e important să le recomandaţi surse de
încredere.
Astfel, cel mai popular serviciu de acest gen este Google Translate, chiar dacă traducerile realizate nu sunt
în totalitate corecte. Google Translate (www.translate.google.com) realizează traduceri pe baza a milioane
de documente traduse de editori umani specializați pe care le scanează pentru a descoperi un model pentru
cuvintele introduse de utilizator. Odată ce un model este găsit, computerul îl va utiliza pentru a traduce ceva
asemănător. De aceea, traducerile realizate cu acest program nu pot fi considerate ca fiind sigure. De foarte
multe ori traducerile nu sunt corecte aşa că ar trebui utilizate şi alte surse cum ar fi clasicul dicţionar.
Alte exemple de site-uri de traducere:
− http://hallo.ro/ - din şi în limbile Engleză, Germană, Spaniolă, Franceză şi Italiană;
− http://ro-en.gsp.ro/ - traducere din Română în Engleză. Dicţionarul online este realizat cu ajutorul
voluntar al masteranzilor de la Masteratul în Traducerea Textului Literar Contemporan de la
Universitatea din Bucureşti, şi alţi traducători, terminologi şi pasionaţi de limba engleză;
− http://www.bing.com/translator/ - realizat de compania Microsoft;
− http://www.babelfish.com/;
− http://www.systranet.com/translate;
− http://www.genium.ro - secţiunea „Pt. Traduceri”
25
Resurse online
Mediul online poate fi considerat ca fiind cea mai vastă bibliotecă a lumii. După cum aminteam și în
introducere, orice persoană din lume, cu o conexiune la internet poate contribui la dezvoltarea acestei baze
de resurse. Astfel s-au creat în timp, mai multe tipuri sau categorii de resurse. Printre cele mai importante
sunt:
− Informații
− Știri
− Divertisment
o Imagini
o Video
o Filme
o Muzică și sunete
o Jocuri
o Blog-uri
− Resurse educaționale (enciclopedii, referate, dicţionare, librării de site-uri, etc)
Având în vedere că discutăm despre un mediu atât de vast cum este Internetul şi resursele pe care le oferă,
vom lua în discuţie un caz aparte. De exemplu, resursele pe care un elev le poate utiliza de-a lungul unui an
şcolar. Ştim că pentru fiecare materie în parte, un elev trebuie să alcătuiască referate, să vină cu informaţii
noi şi să pună în discuţie probleme pe care le-a întâmpinat. Aceasta înseamnă că elevul nostru va utilliza cu
interes Internetul în căutarea de resurse educaţionale pentru a-şi demonstra curiozitatea şi pasiunea asupra
obiectului respectiv, cât şi dorinţa de a învăţa din ce în ce mai mult.
Dar cum poate arăta o activitate „tipică” pe Internet a unui elev intr-o zi de şcoală?
Pentru a căuta resurse şi pentru a-şi face tema, un elev trebuie să deschidă un browser de Internet. Şi cum
după o zi lungă de şcoală, oricine merită câteva momente de relaxare, primul site deschis va fi
www.facebook.com sau orice altă reţea de socializare. Aici se găsesc alte tipuri de resurse care chiar dacă au
legătură cu şcoala (pozele colegilor, comentarii, statusuri, etc), nu au legătură şi cu partea de resurse
educaţionale.
Astfel, elevul accesează şi resursele de divertisment existente online. Următoarea etapă în descoperirea de
lucruri cât mai interesante în lumea educaţiei este fie urmărirea de clipuri pe Youtube sau oricare altă
platformă de acest gen, fie urmărirea de momente comice pe diverse site-uri şi, posibil, o pauză de recreere
cu cel mai nou joc apărut.
De multe ori, când spre finalul unei zile lungi şi istovitoare, elevii încep realizarea referatului, consideră că
sunt mult prea multe informaţii de prelucrat şi recurg la mult mai simpla metodă: copy-paste. Astfel, e
26
posibil ca mai mult de jumătate din clasă ajunge să predea profesorului acelaşi referat, cu variaţiuni foarte
apropiate pe aceeaşi temă.
Problema referatelor copiate şi a informaţiilor căutate în grabă apare şi din cauza faptului că, de multe ori,
elevii nu au o cultură a căutării de resurse online. Ei trebuie învăţaţi în primul rând cum se face o căutare
corectă şi cum se utilizează resursele online, ceea ce ne duce la următoarea problemă: obţinerea unei lucrări
originale.
Cum pot elevii obţine un referat original?
Internetul este vast dar informaţia este aceeaşi indiferent de dispozitivul cu care o accesezi. Astfel, copiii s-ar
putea lovi de problema: „Dacă eu citesc acelaşi site ca şi colegul meu de bancă şi utilizăm amândoi
aceleaşi informaţii, atunci cum va diferi referatul meu de al lui?”
Aici trebuie explicate metodele de cercetare online. Într-adevăr este foarte posibil ca doi sau mai mulţi copii
să ajungă la aceleaşi informaţii în urma unor căutări cu termeni asemănători. Ceea ce trebuie să ştie copiii
este că informaţiile trebuie căutate în mai multe surse şi fiecare informaţie găsită trebuie trecută prin filtrul
personal astfel încât la final să rezulte o idee originală care conţine doar informaţia de bază din sursa citită
online.
Câteva recomandări care vă pot ajuta:

− Dedicaţi o oră (sau câte consideraţi necesare) căutării de resurse în mediul online.
− Oferiţi-le mai multe surse de unde ar putea să extragă informaţii (spre sfârşitul capitolului vă oferim
şi câteva resurse pe care le puteţi recomanda).
− Arătaţi-le cum să facă diferenţa între resursele de calitate şi cele care nu reprezintă realitatea.
− Învăţaţi-i să prelucreze informaţia înainte de a o include în referat, sau dacă totuşi vor să o introducă
aşa cum este, trebuie neapărat să adauge sursa.
− Nu orice informaţie găsită online este reală! În cazul enciclopediilor deschise, cum este Wikipedia,
oricine poate fi editor şi poate adăuga informaţii. De aceea, orice informaţie trebuie verificată cu
alte surse sau cu surse considerate veridice.
E-learning
Sistemele de E-learning nu sunt foarte dezvoltate în România, dar în străinătate sunt utilizate de instituţii,
universităţi, companii care vor să îşi perfecţioneze angajaţii, etc.
În principiu, un sistem de e-learning permite predarea de cursuri şi realizarea de seminarii şi lecţii către
utilizatori aflaţi la distanţă şi/sau în zone geografice diferite. Astfel, te conectezi prin intermediul internetului
la sistemul de e-learning pe care vrei să îl utilizezi şi poţi vizualiza lecţii, poţi participa la cursurile care se
predau în acel moment, găseşti lecţiile predate anterior, etc.
De asemenea, sistemele de e-learning au integrate sisteme de evaluare a cunoştinţelor acumulate în timpul
cursului pentru a putea nota corespunzător fiecare cursant.
Enciclopediile online
Enciclopediile online sunt surse excelente de informare pentru elevi şi chiar pentru studenţi sau profesori
datorită cantităţii enorme de informaţii pe care o deţin şi care poate fi foarte uşor de obţinută prin utilizarea
funcţiei de căutare integrată în fiecare enciclopedie în parte.
Trebuie însă făcută diferenţa între enciclopediile deschise tuturor editorilor şi cele care au editori
profesionişti care pot să facă adăugiri de termeni şi definiţii. Enciclopediile deschise sunt acele enciclopedii
în care oricine are un cont poate să adauge termeni şi articole care mai apoi sunt verificare de editori
specializaţi. Până la momentul adăugării, acel articol rămâne online şi vizibil oricui cu notificarea că necesită
editare.
Cum găsesc informaţii utile într-o enciclopedie online?
27
Orice enciclopedie are încorporat un formular de căutare care ajută utilizatorii să găsească informaţiile de
care au nevoie. Însă, elevii nu trebuie să se aştepte să găsească referatul pentru ora de biologie în întregime
pe Wikipedia. Vor găsi într-adevăr informaţii utile care trebuiesc parcurse şi prelucrate înainte de a ajunge în
lucrarea lor.
Printre cele mai populare şi mai utile enciclopedii se numără:
− www.wikipedia.org (enciclopedie deschisă cu varianta şi în limba Română)
− www.saferpedia.eu (enciclopedie online cu termeni şi definiţii despre siguranţa pe Internet şi noile

tehnologii, dezvoltată în cadrul proiectului Sigur.info, cu versiune în limba Engleză şi Română)
− http://www.ipedia.ro (enciclopedie deschisă în limba Română)
− www.britannica.com (enciclopedie online editată de persoane autorizate în limba engleză)
− http://www.scholarpedia.org (enciclopedie deschisă adresată celor care vor să aprofundeze mediul

academic; scrisă în totalitate în limba Engleză)
− http://www.thecanadianencyclopedia.com (enciclopedie disponibilă în limbile Engleză şi Franceză
unde se pot găsi informaţii din varii domenii: politică, artă, cultură, ştiinţă, etc)
Surse ce pot fi recomandate elevilor
În continuare am realizat o scurtă listă a resurselor pe care elevii le pot accesa pentru activităţile şcolare.
Resurse în limba Română:
− www.genium.ro - portal online cu funcţie de căutare sigură implicită şi resurse educaţionale
− http://edu.genium.ro/ - resurse educaţionale pentru diferite categorii de vârstă şi tipuri de învăţământ
− www.referat.ro - unul dintre multele site-uri de referate pe care noi îl recomandăm doar ca sursă de
inspiraţie
− http://www.cartiaz.ro – cărţi şi articole în format .doc sau .pdf ce pot fi descărcate gratuit din diverse
domenii: artă, cultură, învăţământ, ştiinţe, muzică etc.
− http://romaniaeuropa.com/cartionline/gratis/ - cărţi în limba română pe mai multe categorii de
interes,
− http://biblior.net/ - informaţii şi cărţi din literatura română
Resurse în limba engleză:
− www.websters-online-dictionary.org (pentru definiţii în limba engleză)
− Microsoft Encarta - o colecţie de DVD-uri în limba engleză cu informaţii, articole, clipuri video,
care a apărut anual din 1993 până în 2009
− http://encyclopedia2.thefreedictionary.com/ - în limba engleză – este o enciclopedie completă şi un
dicţionar de termeni din mai multe domenii (medical, legal sau financiar)
− http://www.about.com – un site pentru adolescenţi şi copii cu sfaturi şi informaţii legate de şcoală (în
limba engleză)
− http://books.google.com – un site pe care puteţi găsi cărţi gratuite sau informaţii despre cărţi
(majoritatea sunt în limba engleză)
28
− http://scholar.google.com – un site care adună informaţii despre termenul căutat din mai multe surse
de încredere şi articole. Site-ul este în limba engleză, dar poate fi foarte util pentru elevi şi studenţi
− http://www.gutenberg.org – peste 40.000 de cărţi în format electronic disponibile în mod gratuit
(enciclopedie în limba engleză)
− http://www.bibliomania.com – cărţi gratuite în limba engleză disponibile atât în versiunea de citit cât
şi în versiunea de studiu (recenzie, review)
− http://www.literature.org – enciclopedie online în limba engleză ce conţine cărţi ale autorilor din
Index
− http://www.literatureproject.com/
1.6.4. Rețelele sociale și protecția datelor personale

“ Cred că jumătate din clasa mea (inclusiv eu) şi cam 20% din tot liceul meu sunt dependenți de Facebook.
Nu este foarte bine, îmi propun să fac ceva şi amân din cauză că stau prea mult pe Facebook. Am început să
intru pe Facebook mai întâi când ajung la pc şi nu să îmi verific mailul. Dacă nu am acces, gen 2 zile, la
facebook, simt că nu mai trăiesc. Știu că nu e bine, dar încerc să mă cumpătez.....” (Ștefania - 17 ani)
„Eu foloseam Facebook-ul pentru distracție cu prietenii, când într-o zi am descoperit că profesorul nostru
de TIC avea și el cont. Am creat un grup special pentru clasa noastră și acum schimbăm acolo informații
despre teme, dar și chestii amuzante.” (Stefan – 16 ani)
„Colega mea a postat niște fotografii personale pe contul ei de Facebook care mai târziu
au fost copiate și folosite în cadrul unui videoclip pe Youtube, care nu a pus-o într-o postură foarte bună și
care a stârnit numeroase discuții, chiar între prieteni
care au continuat cu glume la adresa ei.” (Andra - 15)
O rețea de socializare este, general vorbind, o rețea de persoane cu scopuri comune, cum ar fi o rețea de
studenți, politicieni, dar chiar și de hoți, în contrast cu rețelele tehnice ca rețeaua de telefon. Rețelele de
socializare din web (Internet) sunt numite și „rețele sociale”. 3
Reţelele sociale online au devenit populare în 2003, o dată cu lansarea unor website-uri ca ”Friendster”,
”MySpace” saui ”LinkedIn”. Astăzi, din ce în ce mai multe rețele sociale sunt create pe Internet. Ele
funcționează fie ca spații online generale, fără să urmărească un anumit domeniu de interes și pun laolaltă
adolescenți și adulți, oameni obișnuiți și figuri publice, profesioniști și amatori. Dar ele pot deveni și
adevărate ”cluburi private” care se specializează și se adresează unor zone de interes specifice (comunități
comerciale, științifice, culturale sau artistice, partide politice, organizații profesionale, divertisment etc.
Principalele tipuri de rețele sociale
Facebook.com - este un o rețea de socializare creată de către Mark Zuckerberg în 2004 pentru a oferi
posibilitatea de a contacta persoane apropiate, dar și persoane încă necunoscute. În acest moment, Facebook
este cea mai răspândită rețea sociale din lume, atingând în 1,06 milliarde de utilizatori activi 4, care au postat,
în 2012, peste 219 miliarde de fotografii. Dintre utilizatori, mai mult de jumătate (700 de milioane) se
conectează de pe dispozitivele mobile. Utilizatorii pot intra în această rețea din orice loc unde există acces la
Internet pe baza unei parole stabilite inițial odată cu completarea formularului de înscriere. În România,
Facebook este cea mai populară rețea de socializare cu aproape 6 milioane de utilizatori. 5
Twitter.com
3 www.ro.wikipedia.org
4 Această rețea deține cea mai complexă bază de date despre identitatea, preferințele, comportamentul online a unei
treimi din populația Europei și a Americii de Nord. news.cnet.com/8301-1023_3-57566550-93/facebook-by-the-
numbers-1.06-billion-monthly-active-users/
5 http://www.facebrands.ro/
29
Twitter permite utilizatorului să trimită mesaje scurte, de maxim 140 de caractere. Celor care au hotărât să
urmărească activitatea utilizatorului le vor fi afişate mesajele acestuia.
A fost lansat în 2007 şi a ajuns să fie utilizat pe scară largă, atât pentru comunicare interpersonală cât şi
pentru comunicare de marketing.
Linkedln.com
LinkedIn reprezintă o reţea cu scop profesional: punerea în legătură a profesioniștilor din întreaga lume,
pentru a le spori productivitatea și reușitele. Practic, profilul fiecărui utilizator este ca un CV în miniatură.
Momentan, are peste 225 de milioane de milioane de membri în peste 200 de țări și teritorii.
Google+
Google+ este rețeaua de socializare creată de gigantul Google. Deşi numărul celor care şi-au făcut cont în
primele luni de la lansare a fost spectaculos, reţeaua nu cunoaşte momentan popularitatea de care se bucură
Facebook.
Hi5
Hi5 înregistrează peste 50 de milioane de utilizatori, 25 de milioane de vizitatori zilnici și este o rețea socială
care s-a bucurat de o mare popularitate în România, în special în perioada 2005-2007. Reţeaua e axată pe
împărtăşirea pozelor şi pe relaţii interpersonale. Cei mai mulți utilizatori au vârste cuprinse între 25 - 34 de
ani.
Protecția datelor cu caracter personal
Cea mai importantă problemă pe care o ridică utilizarea rețelelor sociale o reprezintă protecția datelor cu
caracter personal. Respectul pentru viața privată și protecția datelor cu caracter personal sunt două elemente
esențiale în societatea contemporană bazată pe utilizarea tehnologiilor moderne de informare și comunicare.
Deși nenumărate coduri etice și dispoziții legale garantează respectul pentru informațiile personale, în mediul
online, acest lucru e mai dificil. Orice informație postată online va rămâne accesibilă, cel mai probabil pentru
totdeauna. Din acest motiv, este foarte important să fie acordată o atenție sporită, atât de către copii cât și de
către adulți, momentului în care se comunică online elemente de identitate, prin email, mesaje sau pe rețelele
sociale. Copiilor trebuie să li se explice ce informații reprezintă date cu caracter personal, când acestea pot fi
sau nu transmise, care sunt situațiile când ele nu vor fi niciodată dezvăluite și ce consecințe există când nu
respectăm regulile de protecție a informațiilor confidențiale.
Ce înseamnă date cu caracter personal?

Datele personale sunt datele proprii unei persoane, folosite pentru identificarea acesteia și care au un caracter
privat: nume și prenume, codul numeric personal, data nașterii, adresa fizică sau electronică, numerele de
telefon, naționalitatea, limba, sexul, contul bancar, amprente, înregistrarea vocii, fotografii, adresa IP 6, școala
și clasa din care fac parte, programul familiei etc. Datele personale permit identificarea unei persoane fie
direct, fie prin alăturarea mai multor elemente de informație.
De ce datele cu caracter personal trebuie protejate?
Într-o lume în care informația capătă o valoare din ce în ce mai mare, datele personale devin o monedă de
schimb, mai ales prin intermediul rețelelor de socializare. Iar în grupul țintă al celor interesați de colectarea
acestor informații sunt incluși și copiii, și în mod special, adolescenții și tinerii, mai vulnerabili la tentativele
de obținere frauduloasă a datelor personale prin intermediul Internetului.
Companiile care dețin rețelele de socializare s-au specializat în colectarea de informații, pentru o publicitate
mai bine țintită în funcție de particularitățile utilizatorilor. De asemenea, numărul site-urilor piratate (false) e
în creștere, creând un pericol serios la adresa securității datelor postate online. Imaginile încărcate pe diferite
site-uri sau rețele de socializare pot fi preluate cu ușurință, iar dacă acestea conțin elemente clare de
identificare a domiciliului sau programului familiei, situația devine gravă atât pentru copil cât și pentru
membrii familiei. Fotografiile compromițătoare se pot transforma în viitor în obstacole la angajare sau vor
6 Adresă IP (din engl. Internet Protocol) este un număr care identifică fiecare calculator conectat la Internet. Fiecare
calculator are pe Internet cel puțin o adresă IP unică. Când cineva trimite sau primește informații, prin email sau prin
vizualizarea paginilor web, conținutul digital al mesajului sau al paginii respective circulă secvențial prin pachete care
cuprind adresa expeditorului și pe cea a destinatarului.
30
afecta imaginea publică a tânărului. Nu în ultimul rând, folosirea fără discernământ a datelor bancare pentru
achiziționarea online de bunuri sau servicii reprezintă o amenințare serioasă la adresa securității financiare a
familiei.
Pentru părinți și educatori devine important să aducă în discuție cu copiii chestiunea informațiilor pe care ei
le-au postat online sau sunt tentați să le folosească în activitatea lor digitală. Modul în care aceste date sunt
obținute și prelucrate, scopurile pentru care ele sunt colectate, riscurile postării datelor confidențiale sunt
câteva dintre subiectele de dezbatere pe care le puteți organiza în cadrul școlii. Explicațiile clare și exemplele
oferite chiar din experiența lor directă îi pot ajuta să adopte un comportament preventiv pentru o mai bună
protecție a datelor și imaginii lor personale.
Cum poate un copil dezvălui date personale pe Internet?
Informațiile cu caracter personal pot fi colectate sub diferite forme, voluntar sau ca o condiție de acces la un
joc, site sau o comunitate online.7
Date oferite voluntar
− Navigarea online presupune întotdeauna un schimb de date digitale între calculatorul utilizatorului și
serverul pe care se află site-ul accesat, iar aceste date conțin un cod unic de identificare a
calculatorului utilizatorului (IP), care permite identificarea abonatului, a adresei fizice a acestuia.
− Informațiile postate pe site-urile de socializare (Facebook), forumuri, prin text, imagini sau filme.
Dacă setările de confidențialitate nu sunt setate corespunzător, fiind pe modul ”public”, orice
utilizator activ pe acea rețea va avea acces la toate informațiile postate. Dacă doar accesul prietenilor
la toate datele proprii este permis, informațiile postate vor deveni accesibile și altor persoane,
necunoscute copilului și prietene a prietenilor acestuia.
− Informațiile personale introduse în formularele de înscriere care nu reprezintă o obligație pentru
utilizator.
Date transmise pentru îndeplinirea unor condiții de acces
− Pentru crearea unei adrese de e-mail sau a unui cont pe o rețea de socializare.
− La înscrierea pe un site cu jocuri sau pe un forum de discuții, când le sunt solicitate adresa de e-mail,
numele și prenumele, numele de utilizator, adresa, număr de telefon etc.
− Când, pentru descărcarea unei sonerii de apel pentru telefonul mobil, a unei melodii, imagini sau joc,
le sunt solicitate e-mailul sau numărul de telefon.
− În procesul navigării, istoricul acțiunilor copilului este înregistrat în fișiere de mici dimensiuni
numite ”cookie(s)”, care pot servi la cunoașterea comportamentului online și direcționarea mesajelor
publicitare în funcție de acest parametru.
- Comentariile făcute pe blog-uri, schimbarea statusului sau postarea unei fotografii pe contul propriu,
numele utilizatorului, va fi asociat conținutului accesat prin căutarea pe Google, mai ales dacă
setările de confidențialitate nu sunt atent controlate. 8
7 www.xooloo.net/blog/proteger-les-donnees-personnelles-sur-internet/
8 Persoanele care nu sunt logate pe Facebook au acces la informațiile postate, dacă audiența setată este ”Publică”,
inclusiv la următoarele informații: nume, imaginea de profil, coperta, sex și rețele. (www.facebook.com)
31
Comportamentul online al adolescenților

Nimeni nu este de acord cu dezvăluirea datelor personale necunoscuților sau expunerea lor publică. Nici
copiii nu ar accepta așa ceva. Însă, aflați în fața monitoarelor, mulți dintre adolescenți acceptă cu ușurință
furnizarea detaliilor privind identitatea lor sau a familiei pentru a-și crea rapid o adresa de e-mail, pentru
participarea la un concurs online sau pentru a intra în posesia unui cadou. De asemenea, adolescenții și tinerii
cu conturi pe rețelele de socializare au tendința de a posta o multitudine de informații cu caracter personal.
Sfaturi pentru a-i ajuta pe elevii adolescenți să rămână vigilenți atunci când, folosind Internetul, li se cer
informații personale:
− Tastați pe motorul de căutare Google numele unora dintre elevi pentru a le demonstra câte informații
și imagini putem obține cu privire la persoana lor.
− Pe baza exercițiului de mai sus, cereți elevilor să reflecteze la întrebările următoare: Își doresc ca
aceste informații să fie accesibile tuturor? Profesorii pot afla aceste lucruri despre ei? Dar un viitor
angajator?
− Organizați o mică dezbatere cu elevii pornind de la întrebarea ”Ce date sunt strict confidențiale? Dar
care nu sunt?”
Consimțământul părinților
Pentru oricare dintre situațiile de mai jos, copiii trebuie învățați să ceară consimțământul părinților:
− Dezvăluirea numelui și adresa copilului unei persoane necunoscute, de exemplu, ca parte a
termenelor și condițiilor de participare la o competiție;
− Folosirea elementelor de identitate pentru scopuri publicitare;
− Postarea imaginii copilului pe un website public;
− Colectarea de date personale aparținând membrilor familiei sau prietenilor. 9

Fac excepție datele de contact ale părinților cerute pentru obținerea consimțământului.
Cum ne protejăm de fraude în shopping online?
Pentru a evita situaţia de a cădea victimă unor activităţi de fraudă online la achiziţionarea de produse, trebuie
respectat un set minim de reguli:
9 Personal Information Online - Code of Practice, Information Commissioner`s Office, 2011.
32
− cumpărăturile să se realizeze doar de pe site-uri recunoscute şi securizate;
− contravaloarea unui produs achiziţionat nu trebuie transmisă înainte de verificarea existenţei si

funcţionalităţii acestuia, prin folosirea unui serviciu de escrow recunoscut;
− nu se folosesc serviciile financiare de transfer rapid, precum MoneyGram , înainte de recepţionarea
produsului achiziționat, mai ales când această operaţiune este solicitată de vânzător;
− verificarea bonităţii site-ului (există magazine online fictive care au ca scop atragerea unor clienţi şi
captarea datelor bancare ale acestora).
Servicii de escrow - terțe părți într-o tranzacție care recepționează, depozitează și ulterior livrează fonduri
sau documente atunci când se constată îndeplinirea anumitor condiții; cont constituit între un debitor și
creditor, dar deținut de un terț, nefiind însă discreționar la dispoziția acestuia; este folosit în cazul în care
unul dintre ei nu își achită obligațiile contractuale
FACEBOOK - fișa părinților
Ce este Facebook?
Facebook este o enormă rețea socială, accesibilă gratuit, care are sute de milioane de utilizatori din întreaga
lume. Pentru a folosi Facebook, tot ce trebuie să faci este să te înscrii folosindu-ți adresa de email și
introducând date ca numele tău, genul, data de naștere. Ți se crează în acest fel o pagină de profil pe care o
poti completa cu informații, răspunzând la diverse întrebări standard din formularele Facebook. Întrebările
sunt menite să ajute utilizatorul să-și creeze conexiuni cu persoane – numite ”Prieteni” – totodată, afișând
interesele utilizatorului, cum ar fi cărțile sau filmele preferate.
Facebook nu este menit să fie folosit de persoanele sub 13 ani, dar nu este dificil să-ți creezi un profil chiar
dacă ai sub această vârstă. Orice profil care contravine politicilor Facebook, inclusiv cele create cu date false
vor fi suspendate sau șterse de către Facebook.
Pe lângă afișarea informațiilor de profil și a intereselor, Facebook permite unui utilizator să facă multe alte
lucruri, cum ar fi să posteze statusuri, prin care spune celorlalți unde este și ce face, poate să se joace jocuri,
să vorbească pe chat, să comenteze pe profilurile altor persoane și multe altele. Nici măcar nu e nevoie să
aibă un computer la îndemână ca să își verifice și să își updateze pagina de Facebook, poate să facă acest
lucru de pe telefonul mobil sau de pe alt dispozitiv mobil.
De ce este Facebook important?
Tinerii îl adoră. În schimb, părinții aud multe lucruri negative despre el. Într-adevăr, Facebook are partea lui
de poze deochiate, schimburi de replici tăioase și chiar certuri care se extind în viața reală, dar Facebook este
o modalitate excelentă pentru copii să comunice cu prietenii, să își dezvăluie interesele și să se distreze.
Adolescenții simt o mare presiune socială să folosească Facebook-ul și, dacă el este folosit într-un mod
responsabil, poate reprezenta un instrument util și distractiv prin care tinerii să păstreze legătura cu prietenii
lor. Din păcate, copii pot fi nemiloși uneori și nu se vor da în lături de la a folosi orice instrument să
rănească, să hărțuiască sau să facă de rușine pe altcineva.
Părinții aud de multe ori povești despre adoleșcenți care folosesc Facebook-ul în mod greșit și devin
îngrijorați pentru copiii lor care ar putea să devină mult prea preocupați de micile neînțelegeri care se iscă în
lumea virtuală. Lucrul pe care părinții trebuie să îl aibă în vedere este că acest website nu este o problemă, ci
că depinde foarte mult de felul în care el este folosit. De aceea este foarte important să discutăm cu tinerii și
copiii despre comportamentul responsabil pe internet.
Acestea spuse, există foarte multe alte aspecte care țin de siguranța și confidențialitatea pe internet de care
trebuie să fim conștienți. Copiii își pot posta locația lor fizică, spunând unde sunt și invitându-și prietenii să
li se alăture. Chiar și prietenii care nu au Facebook pot fi marcați (tag) într-o locație. Această opțiune ar
trebui dezactivată când vorbim despre copii.
Facebook poate, de asemenea, să expună copiii la comentarii nedorite atât din partea prietenilor, cât și din
partea unor persoane necunoscute. Acestea se pot transforma în dispute care se infiltrează și în viața reală a
copiilor și îi afectează creându-le stări de tensiune. Poate cea mai spinoasă problemă sunt pozele, gândurile
sau sentimentele care, odată expuse, nu mai sunt sub controlul adolescentului.
33
Adolescenții care folosesc Facebook creează o amprentă digitală care poate rămâne online o lungă perioadă
de timp și având în vedere impulsivitatea adolescenților, ei pot să facă sau să spună lucruri pe Facebook pe
care să le regrete mai apoi. Este foarte ușor pentru alți prieteni să dea mai departe orice conținut postat de un
adolescent – chiar și conversațiile. Ceea ce poate părea amuzant într-un anumit moment, poate, de asemenea,
să afecteze viața personală și profesională mai târziu.
Înțelegând setările de confidențialitate Facebook
Pe Facebook, numele și poza de profil sunt întotdeauna vizibile public. Acest lucru înseamnă că alți
utilizatori Facebook, pot vedea aceste informații atunci când ajung pe pagina unui anumit utilizator.
Persoanele care pot vedea informațiile personale, care pot scrie pe profilul unui utilizator, pot fi limitate prin
setările de siguranță Facebook. Informația poate fi făcută accesibilă Tuturor, Prietenilor prietenilor sau Doar
prietenilor. De asemenea, se poate limita cine ar putea să vadă poze, comentarii sau alte conținuturi postate
de către utilizator.
Dacă un adolescent are o pagină de Facebook, este important ca dumneavoastră să stați alături de ei și
împreună să revizuiți setările sale de siguranță Facebook. Pe lângă asta, e bine să oferiți informații cu privire
la motivația pentru care e vital să ne controlăm informațiile personale. Odată ce o informație este postată, ea
scapă de sub controlul adolescentului – ea poate fi copiată, salvată sau dată mai departe altor persoane.
Prin crearea unei pagini și familiarizarea cu setările Facebook, puteți să ajutați adolescenții să îl folosească
într-un mod responsabil. Găsiți mai jos câteva sfaturi care v-ar putea ajuta să navigați prin acest teritoriu nou.
Sfaturi despre cum să vorbim cu adolescenții despre Facebok
− Vorbiți cu copiii despre controlul asupra propriilor informații. Încurajați-i pe aceștia să fie selectivi
cu privire la informațiile pe care le postează și chiar activitățile pe care le întreprind acolo.
Aplicațiile pe care le folosesc și jocurile pe care le joacă pot și ele să fie văzute de către ceilalți.
− Folosiți setări de siguranță. Setările predefinite ale Facebook tind să lase o mare parte din informații
publice până când utilizatorul le face private (deși setările pentru conturile minorilor sunt mai
stricte). Revizuiți setările împreună cu adolescenții și asigurați-vă că sunt setate astfel încât doar
prietenii să poată vedea profilul lor.
− Dezactivați serviciile de geo-locație. Opțiunea Facebook Places permite utilizatorilor să-și posteze
locația. Copiii pot, de asemenea, să-și marcheze (tag) și alți prieteni ca fiind prezenți la respectivul
loc. Recomandăm ca această opțiune să fie dezactivată în cazul copiilor și tinerilor.
− Setați reguli cu privire la ceea ce e adecvat să posteze. Nu este permis ca adolescenții să posteze
poze în ipostaze discutabile care i-ar putea afecta pe viitor. Totodată, ei trebuie să se gândească bine
înainte de a posta statusuri sau comentarii. Amintiți-le că odată ce postează ceva ei pierd controlul
asupra acelei informații.
− Încurajați adolescenții să reflecteze înainte de a se auto-dezvălui. Copiii sunt foarte prinși în moment
și sunt mai predispuși să posteze ceva sub impuls. Lucrați cu ei ca să corecteze acest lucru. Învățați-i
să se întrebe de ce postează un anumit lucru, cine va putea să vadă lucrul respectiv și dacă acest
conținut ar putea fi înțeles greșit sau chiar folosit împotriva lor mai târziu.
− Aveți grijă la reclame. Sunt foarte multe reclame pe Facebook și multe companii mari care au pagini
acolo. Cei din marketing folosesc în mod activ rețelele sociale pentru a ajunge la acest tip de
audiență.
− Creați-vă propria pagină. Cea mai bună modalitate de a învăța despre Facebook este să vă creați
chiar dumneavoastră un cont. Totodată, o modalitate foarte bună de a porni o discuție cu un
adolescent este de a-l ruga să vă arate cum se poate crea un cont pe Facebook.
− Împrieteniți-vă pe Facebook cu copiii mai mici. La această vârstă, copiii nu înțeleg exact anumite
concepte și nu știu că ei lasă o “amprentă” digitală. De aceea, e bine să vedeți ceea ce ei postează.
34
− Întrebați adolescenții dacă sunt de acord să vă fie prieteni pe Facebook. Mulți dintre ei vor fi de
acord, dar e bine să nu fiți intruzivi și să nu postați foarte multe comentarii, să vă împrieteniți cu
prietenii lor, etc.
− Alegeți-vă bătăliile. Veți vedea pe internet multe lucruri bune, rele și unele chiar de neînțeles. Dacă
vreţi să evitaţi situaţia în care cei mici se retrag din prietenia cu dumneavoastră de pe Facebook,
atunci nu le faceți observații cu privire la orice mic lucru. Vorbiți mai mult despre aspecte mai
generale și cu adevărat importante.
1.6.5. Identitatea, reputația online și siguranța pe internet

„De la crearea unui cont pe un anumit site am început să primesc nenumărate mail-uri din partea unor
impostori care aveau o adresă similară cu cea de la care am primit contul. Am căzut în plasă fără să
observ prezența unor mici gafe de genul consoane dublate sau lipsa unor vocale în link-ul trimis pe email.
Am realizat acum că totul a fost un atac de phishing
pentru a-mi sustrage datele.” (Sebastian – 17 ani)
Identitatea digitală este o parte importantă a
securității online, fiind strâns corelată cu
modul în care este respectată
confidențialitatea datelor personale. De fapt,
scopul securității online este de a proteja
informația privată împotriva accesului
neautorizat, distrugerii sau alterării , iar
păstrarea confidențialității reprezintă rotecția
atributelor, preferințelor și a datelor asociate
cu o identitate împotriva dezvăluirii și
răspândirii acestora în mediul online.10
Rețelele sociale (Facebook, Twitter, LinkedIn
etc.), mai populare în rândul adolescenților și
tinerilor decât printre adulți, au creat un spațiu
nelimitat de proliferare a datelor personale pe
Internet. Utilizatorii de Internet dispun în
prezent de tehnologia necesară pentru a-și
exprima, construi și administra propria identitate digitală, constituită din informațiile postate pe conturile
personale sau ale terților de pe rețelele sociale, din contribuțiile de pe blog-uri, forumuri sau website-uri și
din urmele lăsate prin simpla navigare pe Internet (log-uri, cookie-uri, phishing). Principala particularitate a
mediului online este că o informație (text, imagine) postată la un moment dat poate fi regăsită și consultată
de oricine chiar la câțiva ani după difuzare.
Astăzi, se vorbește din ce în ce mai des de reputația online a utilizatorului. Îngrijorarea este cauzată de
faptul că numeroase informații personale sunt postate online, în mod special, pe rețele de socializare, creând
în timp adevărate identități digitale. Interesul pentru reputația online ca expresie a identității digitale a
utilizatorului de Internet a pornit de la numeroase situații în care informații confidențiale, uneori
compromițătoare, au afectat viața profesională a unor tineri. Un caz celebru este cel al lui Connor Riley, 22
ani, tânără absolventă a Universității din Berkeley, acceptată pentru angajare de către compania Cisco 11. La
ieșirea din sediul companiei, Connor Riley a trimis următorul mesaj prietenilor pe Twitter: "Cisco mi-a oferit
un loc de muncă! Acum trebuie să pun în balanță utilitatea unui salariu gras și faptul că urăsc munca pe
care trebuie să o fac”. Neglijența în administrarea contului de Twitter a făcut ca mesajele lui Connor Riley
10 Digital Identity, Phillip J. Windley, O’Reilly Media, 2008.

11 Bill Gillies, Conner Riley gives her version of events, www.grownupdigital.com/archive/index.php/2009/03/conner-
riley-gives-her-version-of-events/ , 1 martie 2013.
35
să fie publice și nu adresate doar prietenilor săi, astfel că recrutorii companiei Cisco l-au putut citi. Evident,
locul de muncă nu mai era valabil pentru tânăra utilizatoare de Twitter.
Problema confidenţialităţii şi securităţii pe Internet nu priveşte doar informaţiile personale pe care alegem
să le publicăm online ci şi informaţiile obţinute de către alte persoane prin intermediul unor sisteme nu
întotdeauna transparente. Într-adevăr, multe dintre activităţile desfăşurate pe Internet, de la comerţul
electronic până la participarea la grupuri jurnalistice, sunt caracterizate de colectarea de date personale ale
utilizatorilor. Această colectare poate avea loc într-un mod explicit printr-o cerinţă dintr-un formular
electronic, sau într-un mod secret prin intermediul log-urilor şi cookie-urilor. În cazul colectării explicite,
utilizatorului i se cere să completeze un formular cu datele personale, în schimbul unor servicii gratuite;
această informaţie este apoi catalogată şi utilizată deseori în scopuri comerciale. În acest caz, colectarea de
date este reglementată prin legile în vigoare în diferite ţări. Informaţiile personale însă, sunt de obicei
colectate fără ştirea utilizatorului prin intermediul unor log-uri, cookie-uri și metodei numite phishing.
Log-uri (jurnale de sistem)
Log" este un fişier care asigură jurnalizarea tuturor activităţilor unui sistem informatic sau ale unei reţele.
Scopul său principal este de a ajuta administratorul de reţea sau tehnicianul să identifice erorile din sistem
sau reţea. O altă întrebuințare a acestor fişiere poate consta în spionarea utilizatorilor şi obţinerea datelor/
informaţiilor acestora.
Cookie-uri
Un alt instrument folosit pentru detectarea urmelor lăsate de utilizator în sistem este cookie-ul. Acestea sunt
fişiere care înregistrează obiceiurile online ale utilizatorului și pot avea mai multe utilizări.Spre exemplu, un
administrator al unui site îi poate recunoaşte pe cei care vizitează site-ul, controla frecvenţa vizitelor şi apoi
poate personaliza site-ul în funcție de gusturile utilizatorilor. În plus, cookie-urile sunt utilizate de către
furnizori în vederea adaptării conţinutului publicitar la fiecare utilizator în parte. O directivă a Uniunii
Europene, numită E-Confidenţialitate (Directiva 2009/136/CE), dispune modificarea legilor în vigoare în
diferite țări şi introducerea sistemului opt-in, adică obţinerea consimţământului a priori (înainte de începerea
colectării de date).
Phishing
Mai există şi o a treia modalitate de obţinere frauduloasă a datelor personale: phishing. Acest cuvânt este
folosit pentru a descrie practica de vânare a informaţiilor. Bazat pe un tip de fraudă electronică, acest sistem
constă, de exemplu, în trimiterea de emailuri prin care utilizatorului i se cere să introducă date personale
pentru a se putea bucura în continuare de anumite servicii.
Fișa educatorului privind reputația online (sfaturi Sigur.info)

Sfaturile de mai jos pot constitui elementele de bază în abordarea subiectului reputației online într-o
dezbatere la clasă. Așa cum am arătat mai sus, reputația online se construiește în special în cadrul rețelelor de
socializare.
Ai încercat vreodată să-ți tastezi numele în fereastra Google și să apeși Caută? Oare informația pe care o
găsești este pozitivă sau trimite către niște site-uri cu care n-ai vrea sa fi asociat? În ziua de azi, reputația ta
online contează. Angajatorii, colegii și chiar prietenii nu s-ar da în lături de la căutarea online de
informații privind persoana ta. Asigură-te că ceea ce găsesc ei nu-ți va cauza probleme.
Construiește-ți profilul cu grijă!
Fii foarte atent cu informația pe care o postezi pe un profil online. Ai aceeași grijă pe care ai avea-o atunci
când scrii un cv, spre exemplu. Asigură-te că postările tale te reprezintă, dar în același timp ai grijă ca
acestea să nu fie ofensatoare sau deranjante .
Calitatea contează mai mult decât cantitatea.
E frumos să ai cât mai mulți prieteni, dar nu trebuie să adaugi în lista ta chiar pe toată lumea. Fii selectiv în
legătură cu persoanele pe care le adaugi ca prieteni. Ține minte că atunci când adaugi pe cineva ca prieten
acesta poate vedea toate informațiile despre tine.
O poză face cât o mie de cuvinte.
Deși e distractiv să postăm poze de la petreceri sau poze amuzante, e important să știm că odată postată o
fotografie pe Internet ea e aproape imposibil de înlăturat. Poate fi preluată de oricine și folosită fără voia
36
noastră. De aceea e indicat să avem grijă ce poze postăm și în ce ipostaze suntem atunci când suntem
fotografiați.
Așa că, înainte să postezi orice, pune-ți următoarele întrebări:
De ce postez acest lucru? Postez un anumit „status” sau imagine ca să mă laud sau chiar vreau să transmit
un mesaj prietenilor mei?
Ai spune sau arăta lucrul respectiv într-o camera plină cu prieteni si membri ai familiei? Gândește-te cum
ar reacționa părinții tăi dacă ar vedea ceea ce vrei să postezi. Vor avea o reacție pozitivă sau negativă? Așa
îți poți da seama dacă e înțelept să postezi conținutul sau nu.
Doresc să împărtășesc această amintire? Amintirile sunt o parte frumoasă din viața noastră. De aceea site-
uri precum Facebook, Flickr sau Picasa ne îndeamnă să ne postăm imaginile online, însă, odată postate, ele
pot rămâne online.
Fișa educatorului privind riscurile de securitate a calculatorului și navigării online (sfaturi Sigur.info)
Informațiile de mai jos pot constitui puncte de plecare și elemente de verificare a cunoștințelor elevilor
privind securitatea calculatorului sau telefonului mobil atunci când acestea sunt utilizate pentru navigarea pe
Internet. Subiectele de dezbatere pot fi selectate ținând seama de vârsta copiilor sau timpul aflat la dispoziție.
Fișa educatorului privind riscurile de securitate ale calculatorului și ale navigării online
Ca să știm să ne protejăm de pericolele privind securitatea calculatorului și a utilizării Internetului, trebuie
mai întâi să înțelegem care sunt acestea. Fără informații, nu ai cum să afli dacă ești sau nu protejat. E bine
să te informezi și să nu lași toată treaba pe seama unui antivirus.
Cine sunt autorii? Hackeri & Crackeri
Ce este un Hacker/Cracker? Termenul “hacker” este de cele mai multe ori folosit în mod greșit. Termenul
original “hacker” se referea la o persoană entuziastă în legătură cu tot ce ținea de un computer. Cuvântul
“cracker” desemnează o persoană care “sparge” sisteme de securitate.
Cum pot fi atacat? Crackerii creează programe care scanează porturile calculatoarelor pentru a verifica
dacă sunt accesibile. În cazul în care calculatorul nostru apare pe una dintre aceste verificări, crackerul ar
putea să decidă să intre în sistemul nostru informatic. Țintele favorite sunt calculatoarele obișnuite, folosite
în casă. Datorită conexiunii deschise permanent există o probabilitate mai mare ca porturile
calculatoarelor noastre să fie detectate la o simplă scanare. De asemenea, crackerii pot exploata slăbiciuni
în sistemul de operare pentru a putea intra.
Cum mă afectează? Pe lângă potențialele informații valoroase pe care le pot obține de pe computerul tău,
crackerii îți vor afecta conexiunea la Internet și spațiul de pe hard-disk. Cu aceste resurse ei pot ataca alte
sisteme prin intermediul computerului tău. De cele mai multe ori acest lucru se întâmplă fără ca noi să
știm.
Prin ce mijloace acţionează?
Viruși & viermi informatici
Ce este un virus? Un virus informatic este un program conceput de o persoană care infectează un fișier sau
un alt program de pe calculatorul nostru și poate provoca daune , atât la nivelul sistemului de operare cât
și la nivelul elementelor fizice ale computerului (hardware). De fiecare dată când programul alterat
rulează și virusul este declanșat vor fi infectate și alte programe din același computer.
Ce este un vierme informatic (worm)? Un vierme este tot un program creat pentru a se multiplica. El nu
afectează alte fișiere de pe computer, dar se răspândește către alte computere prin e-mail sau prin rețea.
Cum mă pot infecta? Virușii și viermii informatici pot infecta computerele desktop, laptopurile, tabletele,
serverele și pot ajunge pe calculatorul nostru prin e- mail, website-uri, fișiere descărcate și altele mijloace,
precum DVD-uri, CD-uri sau memorii USB.
Cum mă afectează?
Efectele infectării unui calculator pot fi foarte neplăcute:
− dezactivarea computerului
− adăugarea, modificarea sau ștergerea unor fișiere
− formatarea hard-diskului
37
− furtul de informații (precum adresele de e-mail) din computerul tău pentru a trimite viruși
prietenilor, colegilor tăi
− trimiterea de mesaje spam către contactele tale și alți utilizatori
Cai troieni
Ce este un cal troian? Deși caii troieni, tehnic, nu sunt viruși, ei sunt programe spion care, sub aparența
utilității lor, realizează funcții malefice care permit accesarea neautorizată a unui calculator, respectiv
copierea fișierelor și chiar controlarea comenzilor calculatorului penetrat.
Cum mă pot infecta? Cel mai adesea, ei ajung în computerul tău prin intermediul unui program pe care îl
descarci gratuit de pe internet (ex. un joc, un program, muzică).
Cum mă afectează? Un troian instalat pe calculatorul tău îi permite unui terț care are acces la codul
troianului respectiv să pătrundă în calculatorul tău.
Cel care face acest atac poate să pătrundă în calculator fără a fi detectat și poate accesa sau distruge
informația stocată. În mod alternativ, troianul poate fi programat să trimită în mod automat informații către
calculatorul atacatorului. Acestea pot include:
− Informații ale clienților − adrese de e- mail
− detalii despre cărțile de credit − informații personale, fotografii
− parole pentru online banking sau alte − atacarea altor computere prin
parole importante intermediul celui infectat
Rootkits
Ce este un rootkit? Rootkit-ul este un instrument de disimulare a unei activități prin intermediul unui
program, în scopul obținerii și menținerii accesului la un calculator în modul cel mai ascuns cu putință.
Cum mă pot infecta? Există mai multe metode prin care un rootkit poate ajunge pe calculatorul tău precum
deschiderea atașamentelor mesajelor spam sau plantarea lor de către persoane care au reușit să pătrundă
în computerul tău.
Cum mă afectează? Rootkit-urile au un singur scop: să permită ca un intrus să ne acceseze sistemul și să
preia controlul acestuia fără a putea fi detectat de metodele obișnuite de protecție, cum ar fi antivirusul. În
una dintre cele mai întâlnite situații, rootkit-urile sunt folosite pentru a lansa mesaje spam în masă sau
pentru a ataca alte computere sau rețele. O altă utilizare a rootkit-urilor este de a ascunde troieni, astfel
încât să poată fi extrase informații din computer.
Spam
Ce este Spam-ul? Spam/Spamming este o activitate ilegală de trimitere a unor mesaje electronice pe care
destinatarul nu le-a solicitat. Adesea, acestea au un caracter comercial, de publicitate pentru produse și
servicii dubioase. Practicat în industria e-marketingului și de către proprietarii de site-uri pentru adulți,
spamul nu este doar o bătaie de cap și o pierdere de timp, ci și un risc mare la care suntem expuși atunci
când utilizăm Internetul.
Cum mă poate ataca? Zilnic, foarte multe baze de date cu adrese de email circulă pe Internet. Există o
multitudine de metode prin care spamerii (cei care răspândesc cu intenție spam-uri) ne pot lua adresa de e-
mail și ulterior, pot provoca un bombardament de mesaje nedorite care conțin atașamente de tip malware
(rău-intenționat).
Următoarele date sunt sugestive pentru activităţile de tip SPAM:
− 80% dintre mesajele spam își au originea în calculatoarele de acasă. Acestea au fost accesate fără
voia sau știința utilizatorilor și folosite cu scopul de a trimite mesaje spam.
38
− Furturile și înșelăciunile prin intermediul mesajelor spam cresc zilnic.
− 95% dintre viruși sunt trimiși prin email.

Web bug (pixel spion) Ce este un web bug? Este un fișier imagine, de dimensiuni foarte mici, ascuns într-o
pagină web sau un email.
Cum mă poate ataca? Ca multe alte malware, nu știm când un web bug e prezent. Acesta este de cele mai
multe ori descărcat în spam și se poate afla pe orice pagină web pe care o vizităm.
Cum mă pot afecta? Un web bug îi poate transmite unui spamer când un email a fost deschis. Îi poate
transmite, de asemenea, ce reclame și pagini web au fost accesate. Un web bug poate descoperi detalii
despre sistemul nostru care pot fi foarte utile crackerilor.
Ferestre Pop-up/Pop-under sau Bannere Ad (bannere publicitare)
Ce este un pop-up/pop-under/banner? O reclamă de tip pop-up apare ca o fereastră separată peste pagina
web pe care tu o vizualizezi. Fereastra pop-under, în schimb, după cum îi spune și numele, apare sub pagină
și este vizibilă abia după ce închizi browserul. Un banner este vizibil pe pagină și poate fi animat sau static.
Care este riscul? Pop-up-urile/pop-under-urile/bannerele ne pot deranja atunci când navigăm, iar unele
dintre ele prezintă riscuri serioase, putând purta troieni sau spyware. Din păcate nu putem spune care astfel
de bannere sunt periculoase. Ceea ce știm este să nu dăm niciodată click pe ele pentru că atunci malware-ul
este instalat pe calculatorul nostru.
Cookies Ce sunt cookies? Când navigăm pe site-uri web, serverele trimit cookies către browser-ul nostru
web (ex. Internet Explorer, Mozilla Firefox, Google Chrome) care le stochează pe hard disk. . Acestea
sunt fișiere text mici care identifică fiecare utilizator. Când accesezi o altă pagină sau te întorci la website-
ul respectiv, serverele web îi cer browser-ului tău acele fișiere cookie ca să recunoască cine ești.
Cum mă pot afecta? Cookies sunt folosite de cele mai multe ori de agenții publicitare pentru a urmări
comportamentele noastre online de căutare și cumpărare. Mai multe site-uri pot citi informații din același
cookie sau pot partaja informații fără ca utilizatorul să știe.
Deși nu sunt un risc de gradul celor menționate mai sus, fișierele cookie reprezintă un pericol pentru
informațiile noastre personale.
Spyware Ce este spyware-ul? Spyware-ul a depășit virușii la nivel de risc. Statisticile estimează că 80-90%
dintre computere au fost deja infiltrate de spyware. Acesta este un software care se instalează pe hard-diskul
nostru pentru a colecta informații despre noi și despre obișnuințele noastre online și transmite toate aceste
informații prin conexiune la internet către alte servere fără consimțământul sau știința utilizatorului.
Cum mă afectează? Spyware-ul poate scana hard-drive-ul nostru și poate căuta informații, cum ar fi datele
noastre bancare sau alte detalii personale. De asemenea, poate să schimbe adresa de start a browser-ului,
poate scana și înregistra istoria browser-ului și poate monitoriza aspecte ale activităților desfășurate pe
calculator. Informațiile sunt transmise mai apoi atacatorului.
1.6.6. Utilizarea excesivă a TIC – dependența de Internet

„Fiul meu, în vârstă de 15 ani, este captivat de un joc pe calculator. Frica mea este ca acesta să nu devină o
dependență pentru că am observat în ultimul timp că petrece foarte mult timp în casă, nu acordă timp
familiei sau altor activități și devine foarte irascibil atunci când se pornesc discuții legate de excesele pe
care, noi părinții, considerăm că la face.”
(Florentina – 39 ani)
Ce este dependenţa de Internet?
Deşi Internetul a devenit una dintre cele mai importante resurse de informaţii, utilizarea necontrolată,
excesivă a Internetului – adică, dependenţa de Internet - poate avea un impact negativ asupra performanţelor
şcolare, a relaţiilor de familie şi asupra stării emoţionale a adolescenţilor, fiind un comportament cu semne şi
simptome similare cu cele ale oricărei alte dependenţe.
Dependenţa de Internet este definită ca o pierdere compulsivă a controlului impulsurilor legate de utilizarea
Internetului (jocuri online, reţele sociale, sesiuni-maraton de navigare pe Internet) care implică în principal
39
dependenţa psihologică de Internet , iar simptomele sunt comparabile cu ale altor comportamente care
crează dependență, cel mai apropiat fiind jocul de noroc în exces .
Dependenţa de Internet acoperă o varietate de comportamente şi de probleme de control ale impulsurilor,
care includ:
• Dependenţa de relaţionare virtuală (Cyber-Relationship addiction) - dependenţa de reţele de socializare,
jocuri multiplayer , camere de chat şi mesagerie, până la punctul în care prietenii sau partenerii virtuali devin
mai importanţi decât relaţiile cu familia şi prietenii din viaţa reală, care ajunge să pară goală şi lipsită de
bucurie. Această realitate falsă devine deosebit de periculoasă şi determină o dependenţă mult mai severă
decât celelalte tipuri de comportamente legate de Internet. Atunci când este utilizat în mod responsabil,
Internetul poate fi un loc minunat pentru a interacţiona pe plan social, a întâlni oameni noi şi a iniţia chiar
relaţii romantice. Cu toate acestea, relaţiile online pot fi, de multe ori, mai intense decât cele din viaţa reală şi
pot depăşi toate aşteptările realiste. O altă problemă este faptul că, în multe dintre cazuri oamenii mint despre
vârsta lor, greutatea, ocupaţia, starea civilă sau adoptă identităţi false, uneori chiar de gen.
• Comportamente compulsive pe Internet (Net Compulsions) – utilizare excesivă a jocurilor de noroc,
utilizarea compulsivă a site-urilor de cumpărături sau a licitaţiilor online, care conduc, de multe ori, la
probleme financiare. Persoanele cu asemenea comportamente cumpără lucruri de care, de cele mai multe ori,
nu au nevoie şi pe care nu şi le pot permite, cu scopul de a experimenta bucuria introducerii ofertei
câştigătoare.
• Dependenţa de calculator (Computer addiction) – utilizare excesivă a jocurilor pe calculator off-line
(Solitaire, Minesweeper) sau a programelor de calculator.
• Supraîncărcarea informaţională (Information overload) – comportament compulsiv de căutare în baze de
date sau navigare pe internet (web surfing, browsing), având ca efect randament profesional mai scăzut şi
interacţiune socială redusă.
• În cazul adulților, dependenţa de sex virtual (Cybersex addiction) - utilizarea compulsivă a pornografiei pe
Internet cu un impact negativ asupra relaţiilor de cuplu.
Efecte ale utilizării excesive a Internetului
Cu toate că timpul petrecut pe Internet poate fi extrem de productiv, fiind un instrument educaţional foarte
util prin intermediul numeroaselor resurse pe care le oferă, la copiii şi adolescenţii care petrec prea multe ore
on-line, acest comportament poate interfera cu dezvoltarea psihologică, fiziologică, socială şi mintală şi
poate determina neglijarea activităţilor legate de şcoală, abilităţi sociale reduse cu relaţii interpersonale
defectuoase şi izolare faţă de cei de aceeaşi vârstă şi chiar faţă de membrii familiei, comportamente agresive,
depresie, deprivare de somn care determină scăderea capacităţii de concentrare, oboseală cronică şi slăbirea
sistemului imunitar, având consecinţe grave asupra sănătăţii fizice și mentale
Există din ce în mai multe studii legate de impactul negativ al supraîncărcării cu informaţie şi utilizării
excesive a Internetului. Deşi poate părea greu de crezut, efectele pot fi mai severe decât cele ale unei boli
cronice:
1. Perturbări ale stării de sănătate fizică:
− Obezitate – prin lipsa activităţii fizice, rutine legate de alimentație, de masă şi comportament
alimentare nesănătoase
− Deformări ale coloanei vertebrale – scolioze, cifoze
− Sindrom de tunel carpian - durere şi senzaţie de amorţeală în mâini şi la nivelul articulaţiilor mâinii
− Crize de epilepsie – prin fotosensibilitate
− Tulburări de vedere
− Dureri de cap, ameţeli

2. Tulburări emoţionale şi modificări ale comportamentului:
40
− Anxietate, Depresie, Fobie socială, Refuz/absenteism şcolar, Comportament agresiv, Izolare socială ,
Integrarea experienţelor virtuale în viaţa reală şi eşec în plan social
3. Modificări complexe în circuitele cerebrale
În centrul creierului se află structuri cerebrale conectate printr-o reţea neuronală complexă care formează
„sistemul de recompensă”. Activităţile care stimulează această reţea neuronală sunt asociate cu sentimente de
bine, satisfacţie, plăcere, confort, sentimente care au fost denumite recompense şi care determină o întărire
pozitivă a acestor activităţi. Una dintre structurile principale ale circuitelor de recompensă este sistemul
limbic, care se dezvoltă şi se maturizează cel mai rapid, între 15 şi 18 ani, fapt ce creşte vulnerabilitatea
adolescenţilor în faţa activităţilor care provoacă plăcere.
Cum poate fi prevenită dependenţa de internet?
Au fost elaborate diverse strategii pentru educaţia utilizării pozitive a Internetului în rândul adolescenţilor.
Acestea se bazează atât pe recomandări legate strict de controlul comportamentelor online cât şi pe
prevenirea altor tulburări asociate acestei dependenţe, de ex. fobia socială, tulburările dispoziţiei, disfuncţiile
familiale, eşecul pe plan academic şi profesional.
1. Identificarea și rezolvarea la timp a problemelor care-l fac vulnerabil pe copil sau
adolescent: depresie, stres, anxietate, probleme cu alcool/droguri.
2. Construirea de abilităţi de adaptare pentru a face față furiei, depresiei, timidităţii.
3. Îmbunătățirea și consolidarea relaţiilor sociale – rezervă timp pentru interacţiune cu prietenii
şi familia, grupuri cu interese sau pasiuni comune, cum ar fi, o echipă de sport sau colegi de clasă .
4. Monitorizarea timpului petrecut pe Internet – notarea într-un jurnal de către adolescent a
numărului de ore petrecute pe Internet pentru activităţile legate de şcoală cât şi pentru activităţi de socializare
on-line/navigarea online/jocuri etc. Există momente din zi când utilizează Internetul mai mult?
5. Utilizarea metodelor de time-out, de exemplu, setarea unei alarme, programarea pentru
închiderea automată a calculatorului la anumite ore ale zilei sau la aceeaşi oră, în fiecare seară.
6. Înlocuirea calculatorul cu activităţi sănătoase (invitarea prietenilor la masă, în oraş sau la o
plimbare)
7. Folosirea întrebărilor: "Ce am pierdut cât timp am stat pe net?”, „Ce puteam face în loc să
stau toată ziua în joc?”.
8. Prieteni şi cunoştinţe care nu consideră Internetul „THE FINAL DESTINATION”.
9. Conectarea la viaţa reală – plimbări în magazine de carte şi muzică, participă la evenimente
de divertisment, concerte, piese de teatru, întreceri sportive.
10. Utilizarea Internetului după principiul „scopul scuză mijloacele” – căutarea de informaţii,
economisirea timpului. Există, totuşi, şi aspecte pozitive legate de utilizarea Internetului!
Fișa educatorului pentru un dialog/dezbatere cu elevul care dă semne ale dependenței de Internet
1. Ai o dorinţă sau un impuls puternic de a folosi internetul şi ai un sentiment de euforie atunci când
te afli on-line.
2. Reducerea timpului pe care îl petreci pe Internet sau oprirea Internetului duce la simptome de
sevraj (de exemplu, stare generală proastă, nelinişte, iritabilitate, lipsă de concentrare, tulburări de somn)
şi simptomele mai sus menţionate pot fi ameliorate prin înlocuire cu dispozitive electronice similare (de
exemplu, TV, jocuri portabile, jocuri de noroc).
3. Ai nevoie să prelungeşti continuu timpul de utilizare a Internetului, precum şi gradul de implicare
în activităţile pe Internet pentru a atinge un sentiment de satisfacţie. Eşti continuu preocupat de activităţile
pe calculator atunci când nu te afli în faţa acestuia, petreci pe Internet mai mult timp decât intenţionezi.
4. În ciuda cunoştinţelor pe care le ai privind efectele sale nocive, îţi este greu să te opreşti din
utilizarea Internetului. Atunci când ceilalţi încearcă să te oprească, îţi aperi cu înverşunare dreptul de a
utiliza calculatorul aşa cum doreşti, indiferent dacă oamenii din viaţa ta se simt lăsaţi pe dinafară şi
neglijaţi.
5. Ai dificultăţi în a controla durata de timp pe care o petreci pe Internet şi eforturile de a diminua
acest timp şi de a-ţi controla comportamentul on-line au eşuat de mai multe ori.
41
6. Ca urmare a utilizării Internetului, interesele tale pentru activităţi sociale şi recreaţionale sunt
reduse sau absente, îţi neglijezi prietenii şi familia. Simţi că nimeni din viaţa "reală" nu te înţelege mai bine
decât prietenii tăi on-line.
7. Utilizarea Internetului este uneori, o modalitate de a scăpa de probleme sau de a masca unele
sentimente negative.
8. În faţa profesorilor, a colegilor de şcoală, prietenilor sau profesioniştilor ai tendinţa de a nega sau
de a minimaliza importanţa pe care o acorzi Internetului şi te simţi vinovat. Ai o stare de anxietate sau
depresie atunci când ceva sau cineva scurtează timpul sau întrerupe planurile tale de a utiliza computerul.
9. Neglijezi îndeplinirea sarcinilor la şcoală sau acasă şi laşi totul pe ultima sută de metri.
10. De multe ori sari peste orele de somn pentru a petrece mai mult timp la calculator
11. Prezinţi simptome/disconfort fizic: dureri de spate şi gât, dureri de cap, te-ai îngrăşat sau ai
scăzut în greutate, sindrom de tunel carpian, tulburări de vedere, senzaţie de uscăciune sau înţepături la
nivelul ochilor, tulburări de somn.
1.6.7. Consiliere şi raportarea conținutului ilegal/dăunător

Linia de consiliere și raportare INTERNET Helpline
Componenta INTERNET Helpline a proiectului Sigur.info, disponibilă la adresa www.sigur.info/helpline, a
devenit funcţională începând cu luna mai a anului 2009. Scopul acestui serviciu este de a pune la dispoziţia
copiilor, tinerilor şi adulţilor interesaţi diverse instrumente de contactare, cu păstrarea confidenţialităţii
oricărui tip de mesaj şi de a oferi consiliere când aceştia se confruntă cu riscuri legate de utilizarea
Internetului şi a telefonului mobil sau cu probleme tehnice. De asemenea, prin acest serviciu pot fi preluate
sesizări privind încălcări ale legii care, în funcție de gravitatea lor, pot fi retransmise serviciului de Hotline.
Există mai multe situații în care o persoana poate apela la Helpline. Le vom enumera mai jos:
− Informații generale despre siguranța online – Orice fel de nelămurire sau întrebare legată de
siguranța online, riscurile care există și cum putem preveni situațiile neplăcute.
− Cyberbullying/Hărțuire online – Situații în care o altă persoană adresează injurii, trimite mesaje
neplăcute, trimite imagini ofensatoare, amenință, batjocorește prin intermediul internetului.
− Furtul datelor personale – Situație în care au fost preluate pozele sau numărul de telefon, adresa,
etc. ale unei alte persoane fără acordul acesteia.
− Dependența de computer sau Internet – Situația în care cineva petrece prea mult timp online sau
în fața calculatorului și simte că timpul petrecut interferează cu activitățile zilnice.
− Expunere la conținut neadecvat – Situația în care cineva vede ceva supărător pe Internet. Acesta
poate raporta conținutul și poate primi un sfat. Conținutul neadecvat poate include: pornografie,
scene de violență și cruzime, auto – vătămare (anorexie, bulimie, consumul de droguri, auto
mutilare, sinucidere), ridiculizarea unor grupuri pe baza etniei, religiei sau a altor factori sociali sau
culturali.
− Contact cu persoane necunoscute – Situația în care cineva se întâlnește sau plănuiește să se
întâlnească cu o persoană necunoscută sau chiar în cazul în care acesta este ademenit și un străin
încearcă prin intermediul internetului să îl convingă să se întâlnească.
− Probleme pe rețelele de socializare – Orice fel de problemă care ține de rețelele de socializare,
imaginea online, setările de confidențialitate.
1.6.8. Link-uri utile

Mai jos găsiți o listă cu link-uri utile privind siguranţa pe internet sau utilizarea creativă şi pozitivă a
Internetului, care pot fi accesate în funcţie de interesul fiecărui profesor sau elev.
Programe finanţate
42
Aici se regăseşte o listă cu diferite programe şi activităţi finanţate, menite dezvoltării competenţelor
cadrelor didactice şi celor care lucrează cu elevii şi copiii.
− www.edu.ro - site-ul Ministerului Educaţiei: informaţii despre programele şi proiectele derulate,
examene şi concursuri, olimpiade naţionale, legături utile.
− www.anpcdefp.ro - Programul de învățare pe tot Parcursul Vieții (LLP), site-ul Agenţiei Naţionale
pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.
− etwinning.ro/ - platforma europeană www.etwinning.net se adresează tuturor şcolilor din
învăţământul preuniversitar, tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, directorilor de
unităţi şcolare, bibliotecarilor şi inspectorilor şcolari. Prin intermediul platformei, eTwinnerii au
acces la o reţea europeană şi oportunităţi pentru dezvoltare profesională, prin colaborarea la proiecte
internaţionale şi prin participarea la seminarii internaţionale de formare/ schimburi de experienţă.
Programe şcolare de educaţie privind comunicarea online
Mai jos sunt enumerate proiecte şi activităţi destinate elevilor privind navigarea şi comunicarea online în
siguranţă.
În limba română:
− www.sigur.info/- site-ul promovează utilizarea de către copii, în condiţii de mai mare siguranţă, a
Internetului şi a noilor tehnologii online.
− www.generatiaonline.ro - website educaţional pentru părinţi, profesori şi copii, o resursă de
informaţii privind riscurile în mediul on-line şi modalităţile de prevenire a acestora.
− www.edu.ro/invătământ preuniversitar/programe și proiecte - Tineri în siguranță pe internet
− În limba engleză:
− www.saferinternet.org/home - website-ul Insafe, organizaţie finanţată de Uniunea Europeană care

coordonează activităţile de conştientizare a securităţii pe Internet în Europa.
− esafetykit.net/index2.html - sfaturi utile privind siguranţa pe internet.
− www.watchyourspace.ie - învaţă cum să te protejezi pe Internet.
− kidsmart.org.uk/ - informaţii privind navigarea în siguranţă pe internet.
− www.childnet.com/resources/kia - informaţii, software privind navigarea sigură pe internet, link-

uri spre site-uri sigure.
Portaluri utile. Elevi profesori şi profesori elevi.

Mai jos este o listă de portaluri utile atât pentru profesori cât şi pentru elevi.
− www.ise.ro/ - Institutul de Științe ale Educației (ISE) este o instituție națională de cercetare,
dezvoltare, inovare și formare în domeniile educaţiei și tineretului
− www.olimpiade.ro/ - portalul olimpiadelor
− www.edu.genium.ro/ - resurse educaţionale pentru copii, adolescenţi şi familie.
− www.e-enciclopedia.ro/youandinternet.php - enciclopedia online
43
− dictionare.edu.ro/ - dicționare ale limbii române
− www.clopotel.ro/ - portalul copiilor din România
− www.controlinternet.ro/ - control parental
− scoala.discovery.ro/ - Scoala Discovery este un proiect realizat de Discovery Networks, compania

care deține posturile Discovery Channel, Animal Planet sau Discovery Science, în colaborare cu
Ministerul Educației, Naționale din România
− ro.wikipedia.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 – enciclopedia liberă
− www.eukarya.ro/ - totul despre natură
− www.didactic.ro/ - portalul profesorului modern
− www.lectiaverde.ro/index.html - este primul manual digital realizat în România și propune un curs

ecologic interactiv pentru elevii claselor III-VII (copiii cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani).
− www.bbc.co.uk/learning/subjects/english.shtml - website pentru învăţarea limbii engleze
Platforme ale şcolilor
Mai jos sunt doar câteva exemple de site-uri ale unităţilor şcolare sau de blog-uri ale cadrelor didactice,
utilizate pentru comunicarea cu elevii şi părinţii.
− www.cnilcb.ro/ - Colegiul National “I.L. Caragiale”
− www.tnsoc.ro/ - Colegiul Tehnic Toma N. Socolescu
− scoala6constanta.wordpress.com/
− www.rodicastefanica.ro/ - site-ul clasei a IV-a A de la Colegiul Naţional ”Costache Negri” din

Galaţi, înv. Ştefănică Rodica.
1.6.9. Recomandări
5 recomandări pentru cadre didactice
1. Negociați regulile privind utilizarea Internetului și a telefonului mobil la clasă. Stabilirea împreună a
unor reguli crește probabilitatea ca ele să fie respectate.
2. Vorbiți-le copiilor despre riscurile asociate cu Internetul. Explicați-le elevilor că pe Internet pot
întâlni diverse riscuri, cum ar fi hărțuirea, furtul de date personale sau tentativele de phishing.
3. Educați copiii cu privire la Internet. Nu-i lăsați să navigheze la întâmplare, ci mai degrabă îndrumați-
i către resurse utile și tehnici eficiente de căutare online. Totodată, încercați să includeți programele
plăcute de către copii (chat, rețele sociale) în experiența de învățare.
4. Fiți informați. Asigurați-vă că știți ce aplicații, filtre sau sisteme de protecție au calculatoarele din
școala dumneavoastră.
5. Mențineți deschisă comunicarea cu părinții. Vorbiți-le despre riscurile la care se pot expune copiii pe
Internet și îndrumați-i către materiale și resurse utile.
5 recomandări pentru părinți (copii 5-11 ani)
1. Mențineți o comunicare deschisă și sinceră. Cea mai bună metodă de a-i ține pe copiii
dumneavoastră în siguranță este să vorbiți cu ei despre potențialele pericole care există pe Internet.
2. Negociați regulile privind utilizarea Internetului și a telefonului mobil. Stabilirea împreună a unor
reguli și limite este benefică pentru copii și crește probabilitatea ca ele să fie respectate.
3. Fiți un model demn de urmat. Copiii împrumută multe din ceea ce văd la părinți, de aceea este de
dorit să adoptați chiar dumneavoastră obiceiuri și un comportament responsabile.
44
4. Cunoașteți-le prietenii. Încurajați copiii să vorbească despre prietenii lor virtuali așa cum vorbesc
despre cei reali.
5. Supravegheați activitatea online a copiilor. Este recomandat să folosiți un modul de control parental
pentru a-i feri pe cei mici de eventualele conținuturi dăunătoare.
5 recomandări pentru părinți (copii 12-17 ani)
1. Mențineți o comunicare deschisă și sinceră. Cea mai bună metodă de a-i ține pe copiii
dumneavoastră în siguranță este să vorbiți cu ei despre potențialele pericole care există pe Internet.
2. Negociați regulile privind utilizarea Internetului și a telefonului mobil. Stabilirea împreuna a unor
reguli și limite este benefic pentru copii și crește probabilitatea ca ele să fie respectate.
3. Fiți un model demn de urmat. Copiii împrumută multe din ceea ce văd la părinți, de aceea este
important să adoptați chiar dumneavoastră obiceiuri și un comportament responsabil.
4. Cunoașteți-le prietenii. Încurajați copiii să vorbească despre prietenii lor virtuali așa cum vorbesc
despre cei reali.
5. Oferiți-le alternative. Copiii și tinerii sunt foarte atrași de Internet și pot petrece mult timp navigând
sau jucând jocuri. Pentru ca această activitate să nu le acapareze tot timpul liber este important să li
se ofere și alte alternative.
5 recomandări pentru autorităţi/specialiști/industrie ICT
1. Siguranța online. Informați-vă cu privire la ce presupune siguranța online și riscurile pe care le poate
întâlni un copil în acest mediu.
2. Legislația națională. Trebuie să cunoașteți legislația în vigoare în România și să fiți la curent cu
eventuale schimbări.
3. Implicați-vă activ. Sprijiniți-vă partenerii și adoptați o poziție atunci când se discută noi inițiative sau
proiecte de lege.
4. Programe de protecție. Puneți la dispoziție și încurajați folosirea programelor de filtrare,
monitorizare și control parental.
5. Raportați. Încurajați raportarea și redirecționați conținuturile ilegale sau dăunătoare autorităților
competente.
5 recomandări pentru copii (5-11 ani)
1. Nu vorbi cu necunoscuți. Deși pare prietenoasă, o persoană pe care o cunoști doar pe Internet ar
putea fi oricine.
2. Nu da informații personale. Numele tău, școala la care înveți, pozele tale sunt toate personale și nu e
bine să le împărtășești cu ceilalți pe Internet.
3. Parolele sunt secrete. Ai grijă de conturile tale având o parola sigură pe care să o știi doar tu și să nu
o împărtășești cu nimeni.
4. Internetul are și dezavantaje. Pe Internet pot exista și imagini supărătoare sau informații false.
5. Vorbește cu părinții. Dacă cineva sau ceva te supără, te face să te simți incomod, poți oricând să
întrerupi discuția sau navigarea și să vorbești cu ei .
5 recomandări pentru copii (12-17 ani)
1. Ai grijă de reputația ta! Înainte de a posta pe o rețea socială, gândește-te dacă ai vrea ca la acea
informație să aibă acces toată lumea. Nu uita, Internetul este un loc public!
2. Respect pe Internet. Comportă-te cu ceilalți așa cum ai vrea să se poarte și ei la rândul lor cu tine. În
cazul în care cineva te deranjează, blochează și raportează persoana.
3. Protejează-ți computerul. Instalează un antivirus bun și actualizează-l regulat. Astfel vei fi ferit de
viruși și malware.
4. Nu te lăsa acaparat! Navigarea pe Internet e o activitate ca oricare alta, nu o lăsa să îți ocupe timpul
și să îți distragă atenția de la alte lucruri importante cum ar fi timpul petrecut cu prietenii.
5. Cere ajutorul! Nu te teme să ceri sfaturi prietenilor, părinților sau profesorilor atunci când te afli într-
o situație dificilă.
45
1.7.
DEZINFORMAREA
Trăim într-o lume în care aparențele contează și își pun amprenta asupra vieții noastre personale și
profesionale. Știrile pe care le auzim sunt în proporție covârșitoare create pentru a prezenta o parte a
adevărului, fapt ce duce la dezinformare datorită lipsei viziunii de ansamblu.
Stă în natura umană să comunicăm mai bine decât toate celelalte specii de pe pământ. Pe parcursul istoriei
noastre, oamenii au comunicat între ei nu doar despre evenimente reale, ci și despre plăsmuiri ale propriei
imaginații. Au fost create povești, mituri, religii care au determinat oamenii să coopereze în mod eficient
încă dinaintea apariției scrierii. ”odată cu scrierea, puteai să creezi dintr-odată povești deosebit de lungi și
elaborate” (Harari Y.N., 2018, p.144). Mintea omului nu se limitează numai la creat povești, ci născocește
posibile evenimente viitoare pe care le dezvoltă și le promovează cu ajutorul instrumentelor media.
Informațiile prezentate prin intermediul ziarelor, radioului, televiziunii, site-urilor web, blog, ziare online și
alte canale prezintă întregul care reprezintă o poveste, actorii care trebuie promovați, prin urmare o latură a
adevărului. Dacă am citi un singur articol despre un eveniment, oricât de corect ar fi scris, redă modul de
gândire al autorului, care ne furnizează o fațetă a realității. Sunt alte știri prezentate însă cu scopul de a
crește audiența sau traficul web, cu scopul de a promova persoane, mărci, activități și care crează cu bună
știință știri false. Discutăm despre fake news atunci când cu bună știință se dezvoltă o strategie finanțată prin
care se creează și se promovează informații false cu scopul de a denigra o persoană sau un grup de persoane.
Mai mult decât atât, dacă ținta știrilor false se întreaptă împotriva unui stat, vorbim despre război
informațional.
Poluarea informațională este creată cu scopul de a crea confuzie, pentru a direcționa acțiunea oamenilor într-
o anumită direcție sau pentru a semăna neîncredere și a adânci disensiunile etnice, sociale și culturale. Nu cu
mult timp în urmă, în data de 9 martie 2022, în România s-a iscat o adevărată isterie pe fondul creșterii
prețului la benzină și motorină, care a culminat cu cozi interminabile de mașini la toate stațiile din țară.
Această stare de fapt a plecat de la un fake news promovat și rostogolit în social media care a provocat
panică în rândul românilor. Amploarea evenimentului a scăzut după ce pe toate canalele de știri TV și în
presă au apărut dezmințiri pornite de la guvern12.
”Chiar dacă dezinformarea instituționalizată este veche de cel puțin o sută de ani, noutatea este adusă de
rețelele sociale, care propagă exponențial fake-ul, permițând celulelor de propagandă să se multiplice malign
în corpul sănătos al societății virtuale” (Voicu M., 2018). Chiar dacă rețelele de socializare au fost create și
promovate pentru a ne contacta prietenii și pentru a putea crea conexiuni noi cu persoane apropiate, ele au
devenit instrumente prin care se colectează date. Folosind datele pe care de cele mai multe ori le oferim cu
bună credință, se crează profiluri psihometrice care se actualizează automat la fiecare intervenție a noastră
online. În mâna unor specialiști, profilurile create pot prezice comportamentul oamenilor în diverse situații,
precum în vânzări de produse, servicii, acțiuni electorale.
Viitorul este al celor care utilizează inteligența artificială în scopul manipulării oamenilor pentru a decide
într-un fel sau altul în funcție de interesele manipulatorilor. Oamenii nu sunt manipulați doar pentru că nu
sunt suficient de inteligenți să nu se lase păcăliți, ci pentru că tehnologia care a fost dezvoltată utilizează
orice informație pe care o punem singuri la dispoziție pentru a ne direcționa comportamentul de cele mai
multe ori fără să ne dăm seama.
Dimensiunea percepției umane
Jurnalismul ne oferă știri analizate, verificate și trecute prin filtrul gândirii autorului care le semnează. Luând
în calcul acest aspect, oamenii au încredere în jurnaliști pentru că sunt garanții știrilor și pentru că le îmbracă
în cuvinte potrivite pentru a câștiga nu numai atenția cât și sentimentele și considerația cititorilor, audienților.
În cazul în care această încredere se pierde, oamenii caută validarea știrilor în mediul în care se simt
confortabil, adică pe rețelele sociale unde toți sunt specialiști în educație, sănătate, finanțe. Acest public nu
se bazează pe date validate științific, ci pe date rostogolite și certificate de like-urile pe care ei le consideră
importante.
12 https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-25423650-nou-apel-calm-ministrului-energiei-ceea-priveste-pretul-
benzinei-nu-stati-cozi-unde-pornit-isteria-scumpi-carburantul.htm
46
Când oamenii nu au certitudinea că o știre este adevărată și nu au la îndemână instrumentele necesare cu care
pot verifica sau nu știu să le utilizeze, renunță la rațiune și se bazează pe percepția validată de prietenii din
rețelele de socializare.
”O presă și o democrație funcționale au nevoie de critică, transparență și consecințe pentru greșelile
jurnalistice. De asemenea, ele necesită ca noi să fim capabili să le distingem în mod colectiv de minciuni și
înșelăciune. În caz contrar, ... informația adevărată va fi descrisă ca falsă, iar cea manufacturată (gunoiul) va
fi prezentată ca fapt real.” (Silverman Craig, 2018) 13
Specialiștii, studenții la jurnalism, prin atitudinea civică și prin critica constructivă pot deconspira știrile false
și pot contribui la păstrarea încrederii în articolele pe care le oferă cititorilor. Individual este aproape
imposibil să identifici și să deosebești o știre adevărată de una procesată și ghidată pentru a atinge un anumit
obiectiv, dar împreună, specialiștii sprijiniți de legislație pot lupta cu știrile false.
Venim în sprijinul publicului cititor prin aplicarea unui cod etic ce determină jurnaliștii să verifice
informațiile lansate și să consolideze încrederea în conținutul articolelor. ”Încrederea în jurnalismul corect,
responsabil și independent este esențială pentru câștigarea audiențelor și pentru a permite crearea unei sfere
publice comune în care dezbaterea poate avea loc pe baza unor fapte cunoscute de toată lumea. Membri
informați ai publicului, care interacționează și distribuie conținut credibil, sunt antidoturile esențiale pentru
oprirea răspândirii dezinformării și a informării greșite”. (Ireton C., Posetti J., 2021, p.24)
Dimensiunea tehnologiei
Prelucrarea datelor, a imaginilor și a filmelor este atributul specialiștilor din era digitală. Ne bucurăm de
frumusețea actorilor și a actrițelor preferate în afișele și filmele în care apar. Tot mai mulți copii, tineri și de
ce nu, adulți, în schimb, sunt convinși că ceea ce văd este adevărat. Lumea artei are mai multe obiective
printre care se numără atragerea și păstrarea atenției, motivarea, inspirarea, înțelegerea, inducerea și
exprimarea sentimentelor și înșiruirea poate continua.
Ceea ce vedem în imagini și filme, rareori este real. Specialiștii, aplicațiile, se întrec în a înfrumuseța, a
transforma chipul și corpul uman, vocea și înțelesul cuvintelor. Dacă privim un videoclip ca pe un act
artistic, sunt permise nenumărate transformări. Însă dacă utilizăm tehnologia pe care o avem la dispoziție cu
scopul de a prelucra o secvență de film, a-i schimba înțelesul și a o promova, toată activitatea aceasta
utilizează resurse în scopul fabricării de știri false.
Într-un articol publicat în data de 2.06.2022, de către Jeff Cercone 14 se prezintă un caz de editare în mod
înșelător pentru a face o afirmație falsă despre reducerea populației: ” Un videoclip alarmant oferă o
presupusă dovadă că liderii Pfizer plănuiesc o reducere masivă a populației lumii - cu excepția faptului că nu
o face. Videoclipul, vizionat de zeci de mii de ori, nu este altceva decât o editare înșelătoare a anunțului
Pfizer despre un program care își propune să-i ajute pe oamenii săraci să-și permită medicamentele.”. Din
videoclipul original se taie câteva cuvinte care schimbă complet sensul mesajului.
Mesajul editat și emis în Marea Britanie „Cred că este într-adevăr împlinirea unui vis pe care l-am avut,
împreună cu echipa mea de conducere, când am început în 19 – prima săptămână în care ne-am întâlnit, în
ianuarie 19 în California – și am stabilit obiectivele pentru următorii cinci ani. Și unul dintre ele a fost că,
până în 2023, vom reduce numărul de oameni din lume cu 50%. Cred că astăzi acest vis devine realitate.”
Mesajul din videoclipul original: „Cred că este într-adevăr împlinirea unui vis pe care l-am avut, împreună
cu echipa mea de conducere, când am început în 19 – prima săptămână în care ne-am întâlnit, în ianuarie
19 în California – și am stabilit obiectivele pentru următorii cinci ani, iar unul dintre ele a fost, până în
2023, vom reduce numărul de oameni din lume care nu își pot permite medicamentele cu 50%. Cred că
astăzi acest vis devine realitate.”
Prelucrarea video nu este nici prima, nici ultima, dar face referire la o temă sensibilă, mult mediatizată, care
produce un efect puternic în rândul spectatorilor, datorită pandemiei recente COVID-19. Din 2020, pe tema
aceasta, au fost produse și distribuite mii de știri false și au fost promovate mesaje incorecte, cu scopul de a
tulbura oamenii și a le produce o stare continuă de teamă și neliniște.
13 https://www.buzzfeednews.com/article/craigsilverman/i-helped-popularize-the-term-fake-news-and-now-i-cringe
14 https://www.poynter.org/fact-checking/2022/pfizer-ceo-albert-bourla-video-reduce-population-50-percent-fact-
check
47
De cele mai multe ori, autorii de fake news speculează teme sociale sensibile, care provoacă emoții intense și
reacții pe măsură.
În lucrarea cunoscută cu titlul ”Taxonomia lui Bloom”, procesele gândirii sunt ierarhizate pe șase niveluri:
cunoaștere, înțelegere, aplicare, analiză, sinteză și evaluare. Trebuie să parcurgem rând pe rând nivelurile
amintite, pentru a ajunge să evaluăm o știre pe baza unor judecăți cantitative și calitative, cu ajutorul unor
criterii și standarde.
Actorul Denzel Washington la premiera filmului Fences, ne oferă o lecție semnificativă în câteva cuvinte:
”Dacă nu citești ziarul, nu ești informat. Dacă îl citești, ești dezinformat.... Care este efectul pe termen lung
la prea multe informații?..Ce responsabilitate aveți voi toți (mass media)? Să spuneți adevărul, nu doar să fii
primul, ci să spui adevărul.” 15
În concluzie, înotăm zilnic în marea de mesaje digitale înșelătoare, de la înfrumusețarea aparent nevinovată,
la cumpărarea de click-uri, înșelarea voită în scopul de creștere a audienței sau a traficului web, până la știri
false despre oameni, comunități, chiar țări. Lupta pentru senzațional, alergarea după știri morbide și
deprimante, face ca încrederea în furnizorii de știri să pălească. Deconspirarea știrilor false și educarea
jurnaliștilor în spiritul etic, ce respectă principii precum adevărul, corectitudinea, independența, dreptul la
replică, transparența, ne încurajează să citim și să ne informăm din presa scrisă și cea vizuală.
Aplicație
Realizarea unui proiect media al școlii/al clasei/al unui eveniment blog/wiki/ziar/youtube etc.
FISA GHIDATA
I. Date generale
Titlul resursei media
Link
Data
Autor
II. Prezentarea resursei educaționale
Competența vizată
15 https://www.youtube.com/watch?v=5ULorgOFpdE
48
I. Date generale
Durata resursei
Scurtă prezentare a resursei
Elemente agregate
III. Comentarii
Alte aspecte utile de împărtășit cu

privire la utilizarea resursei în
activitatea cu elevii
Data: Semnătura,
BIBLIOGRAFIE
− Bertrand, CJ (coord), Introducere în presa scrisă şi vorbită, Iasi, Polirom, 2001;
− Prof. univ. dr. Mihai Coman, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea
Bucureşti - suport de curs - Introducere în sistemul mass media
− https://digitalkreator.com/formele-si-rolul-mass-media
− https://oradenet.salvaticopiii.ro/docs/manual_pentru_combaterea_discursului_instigator_la_ura.pdf ;
− https://oradenet.salvaticopiii.ro/docs/dezvoltarea_competentelor_digitale_Ghid_VSAV.pdf
− Bloom, Benjamin Samuel, Taxonomy of educational objectives: The classification of educational

goals. New York: David McKay, 1956
− Harari Yuval Noah, Homo deus. Scurtă istorie a viitorului, Editura Polirom, București, 2018
− Ireton Cherilyn, Posetti Julie, Jurnalism, ”Fake News” & Dezinformare. Manual pentru educația
media și învățământul jurnalistic, Universitatea din București, 2021
− Silverman Craig, I Helped Popularize The Term ”Fake News” And Now I Cringe Every Time I Hear
It. BuzzFeed, 2018
− Voicu Marian, Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism, Editura Humanitas,
București, 2018
− Broşura Cosmote: Cum vă protejaţi copiii de pericolele Internetului?
− Constantinescu, Raluca, Ionut Danaila, Utilizarea calculatorului in 7 module – ECDL Complet,

Editura Euroaptitudini, Bucureşti, 2012
49
− Livingstone, S, Haddon, L (2009-2011) EU Kids Online: Final report. LSE, London: EU Kids
Online (EC Safer Internet Plus Programme Deliverable D6.5.)
− Ranieri, Maria, Toolkit Dezvoltarea Competenţelor Digitale, Virtual Stages Against Violence,
DAPHNE Project, Salvaţi Copiii, 2012
− Windley, Phillip J, Digital Identity, O’Reilly Media, 2008
− Ameinfo.com: http://www.ameinfo.com/137116.html;
− Bitworks-engineering.co.uk:http://www.bitworks-engineering.co.uk/Apps/TimeLock_App/
Welcome.html
− Cnet: www.news.cnet.com
− Common sense Media: www.commonsensemedia.org
− Creative Commons: www.creativecommons.org
− Cyberbullying.org: www.cyberbullying.org
− Clicksafe: www.clicksafe.be
− Computerblog.ro: http://www.computerblog.ro/online/orange-control-parental-pentru-internetul-pe-
telefon.html;
− Computerblog.ro: http://www.computerblog.ro/stiri/doar-25-dintre-familiile-europene-folosesc-
control-parental-studiu.html#more-27487;
− Cristis.ro: http://cristis.ro/index/p/01/intsigurchild/;
− Drepturile de autor: www.performed.ro/wordpress/wp-content/uploads/2011/09/Drepturile-de-

autor.pdf - Despre drepturile de autor, Dr. Laura Muntean
− EU KIDS ONLINE: www.eukidsonline.net
− Google.com: https://play.google.com/store/apps/details?
id=com.vlobe.smartappcloud.android.parentalcontrol
− Grown up Digital: www.grownupdigital.com/archive/index.php/2009/03/conner-riley-gives-her-
version-of-events/
− Interactivedocumet.labrador-company.com:
http://interactivedocument.labrador-company.com/Labrador/EN/Orange/CSR2012/?Page=68;
− Iwf : www.iwf.org.uk, Personal Information Online - Code of Practice, Information Commissioner`s
Office, 2011
− Mobile-news.ro: http://www.mobile-news.ro/istoria_telefonului_mobil.html;
− Mobile-orange.com: http://www.mobile-orange.com/mobile-security/how-to-secure-your-mobile-
phone;
− Mobile-sty.com: http://www.mobile-spy.com/;
50
− Orange: “Ghid practic”;
− Orange.co: http://web.orange.co.uk/p/socialise/safety;
− Orange.com: http://www.orange.com/en/responsibility/ensure-transparency-quality-security-and-
safety-for-our-customers/promoting-safe-and-responsible-uses-for-the-young;
− Orange.com: http://www.orange.com/sirius/responsibility/O4kids/#/1/;
− Orange.com: http://www.orange.com/ro/stiri/2013/janvier/naviga-i-in-deplina-siguran-a-in-Spania-
Orange-sprijina-educa-ia-parentala-digitala;
− Orange.ro: http://www.orange.ro/about/politica-de-confidentialitate/index.html;
− Orange.ro: http://www.orange.ro/about/fraud-ro.html;
− Pediatrics: www.pediatrics.aappublications.org
− Phonebeagle.com: http://www.phonebeagle.com/;
− Phonesheriff.com: http://www.phonesheriff.com;
− Riti-internews: http://www.riti-internews.ro
− Safernet.ro: http://www.safernet.ro/;
− Shoebox blog: http://www.shoeboxblog.com/
− Sigur.info: http://www.sigur.info/siguranta-online/copii-pe-internet/sfaturi-pentru-copii.html;
− Sigur.info: http://www.sigur.info/resurse-sigure-online/resurse-sigure/control-parental-pentru-
dispozitive-mobile.html;
− Sigur.info: http://www.sigur.info/resurse-sigure-online/resurse-sigure/programe-de-control-parental-
pe-internet.html;
− Xooloo: www.xooloo.net
− Wikipedia.org: http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_telefonului_mobil.
51
T
EMA 2 - STRATEGII METACOGNITIVE IN APLICAREA CDS si CD
2.1. ROLUL PROFESORULUI ÎN DEZVOLTAREA STRATEGIILOR METACOGNITIVE A

ELEVILOR
Pentru dezvoltarea strategiilor metacognitive ale elevilor (capacitatea de automotivare, auto-monitorizare a
învățării, autoreglare emoțională etc) profesorul trebuie să proiecteze activități didactice centrate pe elev,
adecvate dezvoltării psihoindividuale, intereselor elevilor și, mai ales, profilului psiho-educațional al elevului
din generația digitalizată.
Pentru acesta trebuie sa selecteze și să adapteze, pentru a aplica diferențiat curriculumul, strategii didactice
interactive, în care să combine metode specifice dezvoltării strategiilor cognitive (organizatori grafici,
jurnale de învățare, reflectia, dezbateri) cu materiale didactice diverse, monitorizand permanent progresul
elevilor.
Rolul profesorului este cel de facilitator al învățării, de consilier al învățării și, mai ales de model de
gânditor critic, de cercetător în acțiune.
Reflecție: Cum poate un profesor să dezvolte metacogniția elevilor?
1. Prin stimularea autocunoașterii calităților proceselor cognitive (calitățile atenției, memoriei,

voinței)și a trăsăturilor personale
2. Prin prezentarea unor conexiuni între materia predată și calitățile personale (matematica dezvoltă
mintea disciplinată; chimia – capacitatea de a clasifica în funcție de criterii; limba română –
inteligența lingvistică etc.)
3. Prin utilizarea metodelor și tehnicilor specifice dezvoltării strategiilor metacognitive la disciplina
predată
Redam mai jos un model al metacognitiei (Anderson: 2002), care îi poate ghida pe profesorii de orice
specializare să dezvolte strategii metacognitive elevilor.
Acest model se bazează pe ideea că metacogniţia combină procese de gândire variate, care pot fi împărţite în
cinci componente de bază:
1. pregătirea şi planificarea învăţării;
2. selectarea şi folosirea strategiilor de învăţare;
3. monitorizarea folosirii strategiei;
4. orchestrarea diferitelor strategii;
5. evaluarea învăţării şi a modului în care a fost folosită strategia.
Acordând atenție strategiilor metacognitive formăm elevii pentru învățarea autoreglată. Învățarea autoreglată
diminuează timpul, efortul elevilor și mărește eficiența învățării.
Reflecție: Cum planific, monitorizez și evaluez învățarea elevilor la disciplina mea? Cum
aplic diferențiat la nivelul strategiilor de învățare curriculum-ul?
Formarea şi dezvoltarea competenţelor metacognitive se realizează în toate aceste cinci arii, care reprezintă
diferite tipuri de abilităţi metacognitive. Toate cele cinci abilităţi metacognitive intră în relaţie unele cu
altele, pentru că metacogniţia nu este un proces linear. Într-o sarcină de învăţare pot fi activate mai multe
procese metacognitive.
52
Modelul sugerează că, pe lângă a le dezvolta elevilor competenţe specifice disciplinei, profesorul îi poate
ajuta pe elevi să înţeleagă ce se petrece în procesul de învăţare şi să le dezvolte abilităţi mai bune de a învăţa
atât la disciplina pe care o predă, cât şi în alte domenii ale cunoaşterii. Cu alte cuvinte, poate contribui la una
dintre finalităţile esenţiale ale educaţiei, şi anume, a învăţa să înveţi.
2.2. EXEMPLE DE BUNE PRACTICI PENTRU DEZVOLTAREA METACOGNITIVĂ A

ELEVILOR
Unul dintre cele mai utile instrumente pentru dezvoltarea capacităților de automonitorizare a învățării sunt
fișele de monitorizare/ghidare a învățării. Acestea sunt elaborate de profesor sub forma unor pași sau
întrebări care îi conduc/ghidează pe elevi să învețe.
Fundamentul teoretic al acestor fișe se găsește în cercetările lui Viau (2003) care demonstrează că există o
corelație puternică între performanța elevilor și felul în care utilizează strategiile de autoreglare. Aceste fișe
vin în sprijinul diferențierii curriculumului.
Exemplu de fișe de control/ monitorizare a demersului de realizare a unui text
Introducere:
- Despre cine/despre ce vrei să scri în textul tău?
- În ce moment se desfășoară acțiunea?
- Unde se desfășoară?
- Cine sunt participanții/personajele?
Cuprins:
- Cum reacționează participanții/personajele?
- Cum evoluează de-a lungul acțiunii?
Concluzie:
- Care este deznodământul?
- Cum se termină povestea/acțiunea?
Reflecție: Ce întrebări/pași propuneți pentru realizarea unui referat/ a unui proiect/ a
unei compuneri?
Cum îi învăţăm pe elevi să selecteze şi să să folosească strategiile de lectură?
53
Cercetătorii sunt de acord în privinţa faptului că învăţarea explicită, prin care profesorul face transparente
procesele cognitive implicate în lectură, este una dintre căile care dezvoltă metacomprehensiunea şi dezvoltă
autonomia cititorului.
Învăţarea explicită se bazează pe folosirea funcţiei explicative (profesorul trebuie să le explice elevilor de ce
un răspuns nu este adecvat, dar şi cum să utilizeze o strategie de lectură pentru a înţelege cât mai bine textul)
şi pe implicarea elevului în lectură (punerea lui în situaţia de a construi sensurile textului).
Profesorul care optează pentru învăţarea explicită parcurge câteva etape (Giasson: 2007):
1. prezintă strategia, precizând utilitatea ei: profesorul descrie strategia într-un limbaj accesibil
elevilor, astfel încât aceştia să înţeleagă de ce le va fi utilă strategia respectivă în înţelegerea textului;
profesorul îi poate da chiar un nume, pentru a-i ajuta să şi-o amintească uşor sau le poate solicita
elevilor să propună un nume pentru strategia respectivă; pentru macroprocese, elevii pot fi avea
următoarele sarcini de lucru: Daţi un titlu potrivit paragrafului x/Găsiţi informaţia importantă din
text;
Reflecție: Cum prezint elevilor mei utilitatea cunoștințelor/deprinderilor?
Ce exemple din viața reală au elevii ? Ce exemple din alte contexte găsesc (filme,
internet) Ce asocieri/metafore sugestive găsesc?
2. face procesul transparent: profesorul, în calitate de cititor competent, ilustrează şi explică modul
în care se foloseşte o anumită strategie (cum poate fi dedus sensul cuvintelor din context, cum se pot
face legături între informaţiile textului, cum poate folosi cititorul propriile cunoştinţe pentru a face
inferenţe etc.);
3. interacţionează cu elevii şi îi ghidează pentru a stăpâni strategia: profesorul le dă elevilor indicii
pentru cum pot folosi strategia; elevii pot lucra în grup şi, în acest caz, discută şi împreună despre
cum foloseşte fiecare strategia respectivă;
Reflecție: Ce indicii voi da elevilor mei pentru disciplina/lecția......?
4. asigură aplicarea strategiei şi folosirea autonomă a acesteia: profesorul le propune elevilor să

aplice strategia şi în contexte noi.
Învăţarea explicită are, deci, rolul de a-i ajuta pe elevi să ştie când, în ce context, e potrivită o anumită
strategie de lectură sau alta şi de a-i forma ca lectori autonomi, care pot înţelege texte variate, cu diferite
grade de dificultate.
Cum îi ajutăm pe elevi să-şi monitorizeze folosirea strategiilor?
Prin monitorizarea folosirii strategiilor de lectură, elevii reuşesc să rezolve sarcinile de lectură mult mai uşor
şi, fireşte, să-şi îmbunătăţească competenţele de comprehensiune. Dar ce înseamnă, în fond, această
monitorizare şi care e rolul profesorului? Elevii trebuie obişnuiţi să se concentreze pe comprehensiunea
textului pe măsură ce citesc. În momentul când îşi dau seama că nu înţeleg, ei trebuie să se oprească şi să
schimbe strategia de lectură. Rolul profesorului este de a le da sarcini de lucru centrate pe comprehensiunea
textului şi pe conştientizarea strategiilor folosite. De exemplu, o descriere într-un text narativ poate implica o
schimbare de strategie: cititorul poate încerca să-şi reprezinte mental locul sau personajul descris, pentru a-şi
fixa mai clar în minte informaţiile oferite de text.
Cum îi învăţăm pe elevi să orchestreze diferitele strategii/ perspective?
A şti să foloseşti mai mult decât o singură strategie de lectură este o importantă abilitate metacognitivă.
Atunci când nu înţelege un cuvânt, un elev poate analiza modul în care e format cuvântul, pentru a vedea
dacă elementele din care e alcătuit cuvântul respectiv (prefixe, sufixe, rădăcină etc.) îi dau vreun indiciu
referitor la sensul cuvântului respectiv. În cazul în care cuvântul necunoscut nu permite o astfel de analiză,
cititorul poate încerca altă strategie: să deducă sensul acestuia din context sau, dacă nici această strategie nu
dă roade, să caute într-un dicţionar. Ce se întâmplă în cazul în care le propunem elevilor o lectură
54
anticipativă? Ei vor face predicţii bazându-se pe anumite strategii de lectură (inferenţe, macroprocese,
procese de elaborare).
La fel de important este să-i obişnuim pe elevi să folosească mai mult decât o singură perspectivă atunci
când citesc un text literar (Beach, Appleman, Hynds, Wilhelm: 2011). Câteva dintre perspectivele posibile
indicate de autorii citaţi sunt: răspunsul personal, perspectiva arhetipală (teme, motive), perspectiva
formalistă (analiza structurală), perspectiva psihologică (aplicată mai cu seamă pentru personaje),
perspectiva biografică, perspectiva istorică, perspectiva ideologică etc.
O alta metodă pentru dezvoltarea unei lecturi active este S.I.N.E.L.G.
SINELG (sistem interactiv de notare şi eficientizare a lecturii şi gândirii)
Este o metodă de menţinere a implicării active a gândirii elevilor în citirea unui text, de monitorizare a
gradului de înţelegere a unui conţinut de idei, de învăţare eficientă.
Înainte de a începe lectura textului, elevilor li se cere să noteze tot ceea ce ştiu sau cred că ştiu despre
tema/problema ce va fi prezentată în text. Ei sunt atenţionaţi că nu are mare importanţă dacă ceea ce vor scrie
este corect sau nu; important este să scrie tot ce le vine în minte referitor la acea temă, solicitându-şi astfel,
gândirea şi imaginaţia.
Apoi ideile produse de elevi sunt notate pe tablă iar eventualele neconcordanţe sunt discutate şi reformulate
într-o manieră acceptabilă.
Exemplu
Elevii sunt invitaţi să citească textul cu atenţie slujindu-se de anumite semne ce au
următoarele semnificaţii:
- să bifeze pe margine textului acolo unde conţinutul de idei confirmă ceea ce ei
ştiau dej sau cred că ştiu
- să pună un minus „-” acolo unde informaţia citită contrazice ceea ce ei ştiau și
credeau că ştiu
- să pună un plus „+” acolo unde găsesc informație nouă
- să pună semnul întrebării „?” acolo unde doresc explicaţii sau ideile par
neclare, confuze
Pentru a monitoriza ideile textului şi gradul de înţelegere a acestora este utilă realizarea unui tabel cu patru
coloane corespunzătoare celor patru categorii de semne utilizate.
+ - ?
O altă tehnică pentru dezvoltarea strategiilor metacognitive a elevilor este vorbitul voce tare.
Verbalizarea procesului de gândire / gândește cu glas tare (utilizarea de algoritmi în rezolvarea
sarcinilor)
− Constituie una dintre cele mai comune strategii asociate metacogniției
− Poate fi utilizată la orice nivel de clasă, orice disciplină
− Poate fi și trebuie, utilizată alături de alte strategii metacognitive (contribuie la implementarea

strategiei de automonitorizare, utilizarea mnemotehnicii...)
− Oferă profesorului oportunitatea de a asigura înțelegerea noțiunilor prin împărtășirea diferitelor
strategii de gândire necesare rezolvării unei ”probleme” prin stabilirea etapei/momentului și
modalității de implementare a strategiei
− Necesită un monolog cognitiv din partea profesorului și cere elevilor să-și verbalizeze gândurile
55
− Procesul presupune pe lângă prezentarea verbală a algoritmului de rezolvare a sarcinii/situației

concrete și împărtășirea întrebărilor care să stimuleze gândirea, relaționate pașilor urmați în
soluționarea situației/sarcinii
▪ Profesorul împărtășește modelarea unui proces/fenomen prezentând succesiunea operațiilor
cognitive în rezolvarea unei sarcini specifice, formându-și un automatism prin autoanaliza și
vocalizarea fiecărui/fiecărei segment/etape în transmiterea către elevi a procesului de
gândire ca și când s-a născut știind aceste noțiuni, fără a menționa procesul de învățare,
efortul propriu/problemele întâmpinate până la atingerea stadiului de profesionist
▪ Profesorul trebuie să se angajeze în:
− Descrierea propriilor procese cognitive
− Modelarea procesului întâi pentru elevi, înainte de a-i solicita pe ei să o facă,
− Oferirea oportunității pentru elevi de a exersa în perechi sau grupuri mici pentru a se
simți confortabili până la expunerea în grupul mare/clasă
− Verbalizarea procesului de gândire constă în executarea și explicarea ”problemei”; acestea sunt
critice în asigurarea succesului modelării; o bună modelare nu se reduce la explicarea
rezultatului/soluției așteptat/e și demonstrarea pașilor ce trebuie urmați, explicarea acestor pași și
verbalizarea logicii/gândirii parcurgerii lor, contribuie la îmbunătățirea înțelegerii de către elevi
− Profesorii care utilizează strategia verbalizării procesului de gândire în predare-învățare sunt mai
eficienți decât cei care nu o folosesc datorită consumului mai mare de timp ...
− Utilizarea strategiei are o contribuție importantă în dezvoltarea competenței de comunicarea a
elevilor, de a fi capabili să transmită ceea ce gândesc
− În modelarea gândirii prin verbalizare, profesorul trebuie să prezinte cu voce tare
cunoștințe/caracteristici/ asocieri despre lucruri/ fenomene căutând modele/șabloane în care să
găsească similitudini, diferențe, să identifice și să sintetizeze ceea ce este cunoscut și ceea ce este
necunoscut de către elevi, acțiuni care trebuie să conducă spre atingerea obiectivelor și
competențelor vizate.
− Datorită ascultării și practicării acestei strategii metacognitive, elevii sunt dirijați spre a deveni
independenți și a învăța strategic.
▪ Profesorul trebuie să ajute elevii în a-și forma deprinderea de a-și formula singuri întrebări
în dobândirea înțelegerii și învățării:
− Ați întâlnit până acum acest lucru/fenomen această noțiune?
− Are sens?
− Ați înțeles termenii/vocabularul?
− Există un model similar/ diferit cunoscut?
− Ați identificat asemănări sau diferențieri între ...?
⮚ Implicarea elevilor:
56
− poate fi sub forma unui îndemn, urmat de posibile întrebări:
− Credeți că există elemente/componente cheie pe care ar trebui să le evidențiem? Ce

considerați că merită reținut?
− Dacă ai mai lucrat cu aceste noțiuni până acum, ce strategie ai adoptat pentru
înțelegerea noțiunii/fenomenului/dispozitivului/principiului de funcționare?
− Consideri că există și altă metodă/variantă, alt exemplu pentru a înțelege noțiunea/
fenomenul/ principiul de funcționare?
− În această etapă trebuie stabilit un climat de învățare prietenos, astfel încât elevii să aibă curajul să-și
asume riscuri și să se simtă confortabili pentru a împărtăși ceea ce gândesc, cu ceilalți colegi
− Se recomandă ca această etapă să fie lucrată cu elevi organizați în grupe mici (chiar perechi!), în care
să verbalizeze ceea ce gândesc, să argumenteze, să combată cu partenerii de grup, abia după aceea să
se ofere voluntari să performeze în fața întregii clase
− În această etapă elevii pot fi ajutați cu un organizator grafic:
Tu ce gândești despre ...? De ce? Ce știi despre ...? Cum te-a ajutat ...?
....
⮚ Transferul:
⮚ Întrebări simple, ca de ex.:
57
− La ce te gândești în acest moment?
− De ce?
pot constitui un bun punct de plecare pentru a aduce elevul spre automatism cu strategii de automonitorizare
integrate în strategia de verbalizare a gândirii; odată cu această automonitorizare este realizat și transferul -
astfel, elevul va aplica strategia în diferite aspecte ale vieții sale academice și personale.
Organizatorul grafic poate sprijini elevul în dobândirea și dezvoltarea deprinderilor de gândire dorite, ca de
ex.:
⮚ Evaluarea:
a) Autoevaluarea profesorului în utilizarea strategiei de verbalizare a gândirii
▪ În procesul de reflecție, profesorul poate utiliza întrebările:
− A fost structurată strategia astfel încât verbalizarea intenționată a condus la

rezultatele dezirabile pentru elevi?
− Verbalizarea procesului de gândire a acoperit tot ceea ce mi-am propus în
scenariu?
− Am omis vreun proces de gândire important, de care elevii aveau nevoie?
− Am presupus că elevii ar ști lucruri/noțiuni și nu le-au verbalizat?

b) Evaluarea elevilor în procesul de verbalizare a gândirii trebuie să fie formativ
− Această evaluare nu este recomandată pentru a fi convertită în note, nefiind acesta scopul
aplicării strategiei metacognitive la clasă
58
− Profesorul realizează observarea și înregistrează/notează implicarea elevilor, evaluând

dezvoltarea lor cognitivă și competențele de comunicare a ceea ce gândesc
⮚ Reflecția:
− În ce constă strategia verbalizării gândirii?
− De ce ar trebui să utilizez la clasă această strategie?
− Cum aș putea aplica la clasă verbalizarea gândirii?
−
Cum aș putea integra verbalizarea gândirii în activitatea mea la clasă, astfel încât să
formez elevilor competențe metacognitive?
Pentru autoevaluare, profesorii pot propune selecta metodele care ajută la formarea strategiilor
metacognitive, adaptate vârstei elevilor și specificului disciplinei.
Jurnalul de evaluare, completat sistematic devine un instrument util în dezvoltarea metacognitiva. Prezentăm
mai jos un model care poate fi adaptat de către profesor
DATA
Descrierea
activității/evenimentului
Ce a fost nou?
Ce m-a impresionat?
Ce emoții am trăit?
Ce concluzii trag?
Reflecție: Realizați un jurnal de evaluare pentru elevii dvs.
59
T
EMA 3 - EDUCAȚIE INCLUZIVĂ ȘI DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE
3.1. SOCIETATEA ȘI DIVERSITATEA EI
3.1.1. Discriminare. Stereotipuri. Prejudecăți. Formele discriminării şi combaterea fenomenului în

şcoală
Discriminarea reprezintă o diferenţiere (favorabilă sau nefavorabilă) care a devenit categorică la nivel
intelectual, prin detaşarea subiectului discriminat din context, constituindu-se astfel într-o serie de repere
pentru persoana care discriminează. Implică un prejudiciu adus unei persoane sau unui grup de persoane şi se
produce la adresa individului sau a grupurilor. Este condiţionată atât de factori subiectivi, cât şi de factori
obiectivi, este dependentă de indiciile relevante pentru persoana care discriminează cât şi de modelele
acesteia, reprezintă un efect mai mult sau mai puţin direct al împărţirii societăţii în grupări antagoniste
(discriminarea socială).
Discriminarea se manifestă datorită surselor atitudinale. Atitudinile sunt orientări ale unui individ/unui grup,
rezultate din combinaţii de elemente: afective (emoţii şi sentimente), cognitive (imitaţie, experienţe proprii,
comparaţii şi cunoaştere) şi conative (comportamentale) – cele conative fiind consecinţe ale primelor două.
Atitudinile influenţează tot universul vieţii individuale: comportamentul, percepţia, gândirea, imaginaţia,
motivaţiile, voinţa. Pentru a modifica o atitudine negativă (atitudine sursă a discriminării, de exemplu) este
obligatorie schimbarea comportamentului. Schimbarea comportamentului duce la schimbarea atitudinală ce-i
corespunde, ceea ce invers nu este valabil, schimbarea unei atitudinii făcând doar posibilă schimbarea de
comportament/conduită. Schimbarea unei atitudini apare ca necesară pentru reconstruirea echilibrului, atunci
când apar tensiuni provocate de către informaţii diferite, mai vechi şi mai noi. O atitudine este cu atât mai
greu de modificat cu cât este susţinută de un grup mai mare/puternic, care aprobă atitudinea adoptată.
Atitudini-sursă ale discriminării pot fi: eclectismul, intoleranţa, mizantropia, subiectivismul, sugestibilitatea,
negativismul, susceptibilitatea, vanitatea, vedetismul, victimizarea, voluntarismul, cinismul, aroganţa,
dezavuarea, pesimismul. De remarcat că unele dintre sursele discriminării pot fi în acelaşi timp efectele ei
(pesimism, negativism, susceptibilitate, victimizare), ele reproducându-se prin ele însele – cercul vicios al
discriminării, discriminarea care produce discriminare; toate acestea pornind de la mentalitate ca sistem de
atitudini.
Limitată în timp, cu suport afectiv, dobândită, atitudinea poate avea ca suport cognitiv stereotipiile. Acestea
funcţionează ca prejudecăţi (ambele făcând parte din categoria reprezentărilor) şi traduse în comportament ca
discriminări.
Efectele discriminării pot fi grupate în două mari categorii pentru a fi mai uşor asimilate: efecte asupra
persoanei şi efecte asupra grupului, fiecare dintre acestea având subcategoriile proprii, inclusiv efecte
pozitive şi negative. Nu trebuie neglijate nici efectele asupra societăţii.
Conceptul de stereotip, una din noțiunile psihologii sociale cele mai vehiculate de marele public, ar putea fi
definit cel mai simplu ca “o reprezentare mentală a unui grup social şi a membrilor acestuia.”
Stereotipurile reprezintă seturi de trăsături atribuite membrilor unui grup social. Stereotipurile poti fi pozitive
atunci când reunesc în structura lor trăsături valorizate pozitiv la nivel social, sau negative dacă reunesc
anumite caracteristici valorizate negativ. În general indivizii dezvoltă mai puternic stereotipuri negative
referitoare la alte grupuri decât la cele din care el face parte. Stereotipurile ne fac să ne reamintim mai bine
informaţiile conforme stereotipului decât acelea care se abat de la aceasta. O altă caracteristică importantă a
stereotipurilor o reprezintă marea stabilitate în timp, fiind destul de rezistentă la schimbare chiar şi atunci
când realitatea furnizează dovezi contrare conţinutului lor. Cu toate acestea stereotipurile nu constituie nişte
scheme rigide care sunt activate indiferent situaţia în care se află individul. Într-o anumită situaţie sunt
utilizate doar acele elemente ale stereotipului care se potrivesc cel mai bine situaţiei specifice şi pe care
individul le selectează în mod adaptativ. Stereotipurile tind să se dezvolte mai rapid atunci când ţinta este
mai larg răspândită în societate sau este mai vizibilă la nivel social. Astfel se vor dezvolta şi răspândi mai
mult stereotipurile referitoare la grupurile mai numeroase de persoane, cum ar fi minorităţile etnice sau
60
rasiale, şomerii, care cuprind un număr suficient de mare de membrii sau la persoanele fără locuinţă care sunt
vizibile social.
Stereotipurile reprezintă componenta cognitivă a prejudecăţilor. Astfel că, ele constituie structura cognitivă
pe care se sprijină comportamentele de discriminare. Grupurile faţă de care există stereotipuri negative în
societate vor fi supuse în măsură mai mare discriminării în anumite contexte sociale.
Prejudecata este o predispoziţie spre agresiune sau orice altă dispoziţie negativă faţă de un grup care au fost
stereotipat după nişte caracteristici simple bazate pe o informaţie incompletă. Aceasta definiţie se
concentrează asupra aspectelor negative ale prejudecăţii şi nu se referă la toate predispoziţiile îndreptate spre
orice categorie de obiecte sau evenimente.
Prejudecăţile sunt un fel de date emoţionale dobândite de la cele mai fragede vârste, făcând ca aceste reacţii
să fie foarte greu de eradicat în întregime chiar în cazul persoanelor care îşi dau seama că greşesc gândind
astfel. “Emoţia care însoţeşte prejudecata se formează în copilărie, când convingerile sunt folosite pentru a
justifica ceea ce urmează. Ulterior, în viaţa pot să-ţi doreşti să-ţi schimbi prejudecăţile, dar este mai uşor să-ţi
schimbi convingerile intelectuale decât sentimentele profunde” – spune Thomas Pettigrew, psiholog care a
studiat zeci de ani prejudecăţile.
Formele discriminării şi combaterea fenomenului în şcoală
Ţintele ostilităţii şi victimele prejudecăţilor variază de la o societate la alta şi de la o cultură la alta. Formele
discriminării depind de subiect şi context. Discriminarea directă survine când o persoană beneficiază de un
tratament mai puţin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situaţie comparabilă,
pe baza oricărui criteriu de discriminare prevăzut de legislaţia în vigoare.
Discriminarea indirectă survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră
dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de legislaţia în vigoare, cu excepţia cazurilor
în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de
atingere acelui scop sunt adecvate şi necesare. De asemenea, discriminarea indirectă este orice comportament
activ sau pasiv care, prin efectele pe care la generează, favorizează sau defavorizează nejustificat, supune
unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de altele care se
află în situaţii egale.
Discriminarea multiplă survine atunci când o persoană sau un grup de persoane sunt tratate diferenţiat, într-o
situaţie egală, pe baza a două sau a mai multor criterii de discriminare, cumulativ.
Hărţuirea este orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, pe
criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală,
apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu.
Victimizarea este orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în instanţă sau la
instituţiile competente, cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.
Dispoziţia de a discrimina (ordinul de a discrimina) este considerată a fi tot o formă de discriminare şi
reprezintă un ordin primit de o persoană sau un grup de persoane de la o altă persoană sau grup de persoane
pentru a discrimina.
Formele de discriminare se conturează după situaţia prin care un grup sau o persoană este tratată diferit de
ceilalţi. De obicei din cauză că aceştia fac parte dintr-un grup social sau categorie distinctă privind: rasa,
etnia, religia, sexul, vârsta sau handicapurile. Rasismul este una dintre cele mai dure forme de discriminare
(în special în Statele Unite, un stat democratic de altfel) şi este îndreptată direct către grupurile de rasă
diferită. În România formele de discriminare pregnant resimţite sunt: discriminarea pe criterii etnice,
discriminarea de gen, discriminarea persoanelor care fac parte din grupuri dezavantajate precum: persoane cu
handicap, şomeri, persoane fără studii, etc.
În şcoală segregarea este o formă gravă de discriminare. În cadrul sistemului educaţional, cu excepţia
şcolilor/claselor cu predarea tuturor disciplinelor în limba rromani, segregarea constă în separarea fizică,
intenţionată sau neintenţionată, a copiilor rromi de restul copiilor în şcoli, clase, clădiri şi alte facilităţi, astfel
încât numărul copiilor rromi faţă de cei nerromi este disproporţionat de mare în raport cu procentul pe care
copiii rromi de vârstă şcolară îl reprezintă din totalul populaţiei de vârstă şcolară în respectiva unitate
61
administrativ teritorială. Segregarea are drept consecinţă accesul inegal al copiilor la o educaţie de calitate.
Separarea în grădiniţe şi şcoli conduce invariabil la o calitate a educaţiei inferioară celei oferite în grupele,
clasele sau şcolile cu o altă majoritate etnică a populaţiei şcolare. Menţinerea separării în educaţie pe criterii
etnice are efecte negative atât pentru rromi cât şi pentru societatea românească în ansamblu. În şcolile cu
populaţie formată preponderent din rromi sau în clasele formate numai din elevi rromi s-au identificat
următoarele caracteristici: menţinerea prejudecăţilor la nivelul populaţiei majoritare şi al rromilor,
sentimentul de inferioritate la copiii rromi, număr insuficient al cadrelor didactice calificate, fluctuaţia
cadrelor didactice, incapacitatea de a pregăti elevii la un nivel care să asigure succesul şcolar, rata ridicată a
neşcolarizării şi a abandonului şcolar etc. Pe de altă parte, este cunoscut şi demonstrat că includerea copiilor
în clase mixte din punct de vedere etnic şi cultural contribuie la cunoaşterea şi acceptarea diferenţelor etnice
şi culturale, la toleranţă şi, totodată, favorizează succesul şcolar.
Accesul copiilor rromi la sistemul de învăţământ este limitat. Lipsa actelor de identitate este folosită drept
pretext pentru a nu da dreptul copiilor rromi să urmeze o şcoală. Obligaţi să muncească de la vârste fragede
pentru a asigura supravieţuirea familiei, copiii rromi abandonează cel mai frecvent şcoala. Participarea
copiilor romi de vârstă preşcolară la grădiniţă este mult mai scăzută decât a copiilor de aceeaşi vârstă pe
ansamblul populaţiei României.
Combaterea fenomenului discriminării în şcoală nu se poate realiza unidirecţional şi discontinuu.
Combaterea discriminării reprezintă un proces în care sunt angrenaţi nu doar factorii educaţionali, ci mai ales
cei sociali, instituţionali. Promovarea principiilor şcolii incluzive – o şcoală interculturală, deschisă tuturor,
cu un curriculum care reprezintă diversitatea culturală a populaţiei, în care fiecare copil beneficiază de acces
egal la o educaţie de calitate, reprezintă o cale reală de combatere a discriminării în mediul şcolar. Este un
proces de coordonare a unor forţe şi factori de decizie şi implementare care pot asigura premize pentru
materializarea principiilor democratice, de incluziune şi integrare.
Combaterea discriminarea rromilor în şcoală este un proces pe termen lung. Demersuri ce au în vedere ca
acest proces să funcţioneze eficient sunt:
− formarea colectivelor mixte de elevi la toate nivelurile de educaţie;
− formarea cadrelor didactice în domeniul educaţiei incluzive pentru a asigura un climat educaţional
adecvat unui mediu multietnic;
− utilizarea în comun a spaţiilor şcolare şi a dotărilor existente;
− formarea şi angajarea de mediatori şcolari rromi;
− oferirea de ore suplimentare de recuperare pentru copiii care întâmpină dificultăţi în procesul de
învăţare;
− promovarea identităţii etnice a rromilor în şcolile mixte, inclusiv prin curriculum;
− cooptarea în şcoli a cadrelor didactice rrome care să asigure predarea curriculumului specific (limba
rromani şi istoria rromilor);
− informarea tuturor părinţilor despre beneficiile educaţiei incluzive, în scopul descurajării celor care
solicită includerea copiilor lor în clase fără elevi rromi sau organizarea de clase separate pentru
rromi;
− informarea comunităţilor de rromi despre calitatea educaţiei în şcolile mixte şi implicarea părinţilor
rromi în deciziile şcolii prin vizite regulate în comunităţile de rromi;
− facilitarea transferului elevilor în cazurile când se urmăreşte echilibrarea proporţiei dintre elevii
rromi şi nerromi într-o şcoală;
62
− asigurarea transportului elevilor rromi la şcoli cu o altă majoritate etnică, în special pentru copiii din
comunităţile segregate rezidenţial.
Combaterea discriminării în educaţiei nu se poate realiza decât în măsura în care procesul este coordonat cu
cel la nivel social. Societatea reprezintă contextul mai larg în care măsurile aplicate punctual, contextual în
educaţiei capătă susţinere prin suportul oferit de cadrul legislativ şi instituţional.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) este instituţia care deţine un rol important în tot
acest proces şi este forul constituit special în apărarea principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii
privilegiilor şi discriminării dar şi pentru respectarea celor legiferate prin Ordonanţa nr. 137/31.08.2000
(republicată) privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
3.1.2. Elemente de istoria romilor. Incluziunea socială a romilor

Situaţia actuală a rromilor din România este consecinţa directă a unei istorii de excludere socială şi rasism
instituţionalizat. Prima atestare a rromilor în spaţiul românesc o reprezintă consacrarea statutului de robi în
care s-au aflat vreme de aproape cinci secole. Starea de Robie, numită de aboliţionişti “lepră socială”, nu
numai că i-a plasat pe rromi în afara societăţii, ci i-a exclus din condiţia de fiinţe umane, ei fiind consideraţi
bunuri mişcătoare, nicidecum persoane, servind totodată şi ca unitate de schimb. Obiect al dispreţului
societăţii, robii au fost supuşi unei exploatări crunte, abuzurilor şi violenţelor care au mers până la viol şi
tortură. Robia a fost total diferită de celelalte forme de servitute cunoscute în epocă, de pildă iobăgia sau
rumânia, acestea din urmă legând ţăranul de moşie, fără să-l facă însă pe boier stăpân absolut al ţăranului: pe
iobag boierul nu-l putea vinde ca pe un obiect oarecare, pe rob, da.
Robul nu era om, ci obiect, gata să fie cântărit, preţuit, vândut sau cumpărat, aşadar nici familia de rromi nu
era recunoscută ca structură a comunităţii, ci ca metodă de înmulţire a robilor, similară prăsilei
necuvântătoarelor domestice. Robia i-a afectat profund şi pe copiii rromi, aceştia fiind despărţiţi de familiile
lor după bunul plac al stăpânilor, schimbaţi, dăruiţi ori vânduţi, deseori la preţuri mai mici decât cele ale
animalelor, pentru că nu erau consideraţi suficient de buni pentru muncă. Abuzul sexual al proprietarilor de
robi asupra fetelor rrome şi torturarea robilor, nesancţionate de lege, ca şi multe alte abuzuri ale stăpânilor
asupra robilor, erau practici aproape generalizate.
Legiferarea Dezrobirii nu a condus la schimbarea fundamentală a statutului rromilor în societate. Politica
guvernelor post-dezrobire a neglijat problematica economică - în special împroprietărirea - şi aspectele de
ordin moral, limitându-se la emanciparea juridică şi la sedentarizarea, deseori forţată, a rromilor. Nu au
existat politici de includere a rromilor între cetăţenii Ţărilor Române. Consecinţa imediată a fost că foarte
mulţi rromi, în special foştii robi boiereşti şi mânăstireşti, s-au văzut nevoiţi să se întoarcă la foştii lor stăpâni
şi să continue să munceasă pentru aceştia, numai pentru hrană şi adăpost, într-o stare de semi-robie.
Neincluderea problematicii rromilor în politicile publice a condus la recăderea acestora în statusul anterior şi
la stigmatizarea apartenenţei etnice. Marginalizarea şi excluderea socială a rromilor au creat, în timp, un
important decalaj socio-economic între populaţia majoritară şi comunitatea rromilor.
Politica dominantă a societăţii faţă de rromi a oscilat între rasismul de excludere, care a condus la
Holocaust / Samudaripen, şi rasismul de dominaţie, manifestat prin asimilare culturală. Rasismul de
excludere a atins apogeul odată cu politica de purificare etnică din perioada celui de-al doilea război
mondial, când „problema evreiască” şi „problema ţigănească” au fost rezolvate prin Holocaustul împotriva
evreilor şi rromilor. Fără nici un fel de presiuni externe, Statul român a luat iniţiativa recenzării rromilor în
scopul eliminării celor consideraţi „indezirabili”.
Deportarea în Transnistria a destabilizat profund comunitatea rromilor din România, ajungându-se la
decimarea nomazilor şi a numeroase grupuri de rromi sedentare. Printre zecile de mii de victime s-au regăsit
în majoritate bătrâni şi copii, numiţi „fără ocupaţie”, deşi era absurd ca aceştia să aibă vreo ocupaţie. O
măsură care i-a afectat grav pe nomazi a fost confiscarea cailor şi căruţelor, nu numai pentru că îi priva pe
aceştia de posibilitatea de a-şi câştiga existenţa, dar şi în contextul în care căruţa le servea ca locuinţă.
63
Condiţiile de viaţă în Transnistria erau de neimaginat: deportaţii erau privaţi de hrană, de adăpost, de lemne
pentru încălzit şi gătit, de îmbrăcăminte; erau lipsiţi de cele mai elementare obiecte, inclusiv de vase de gătit;
asistenţa medicală şi medicamentele erau inexistente. Conform datelor Comisiei române pentru crime de
război, în Deportarea rromilor în Transnistria din perioada 1942-1944 au murit 36.000 de rromi.
Regimul comunist a dus, la rândul său, o politică asimilaţionistă, provenită din rasismul de dominare:
nomazii au fost sedentarizaţi forţat, li s-a confiscat aurul şi s-a desfăşurat un program sistematic de suprimare
a identităţii rrome. În perioada regimului comunist, rromii nu erau recunoscuţi ca minoritate naţională.
Pe fundalul anomic de după 1989, cu toate că recunoaşterea rromilor ca minoritate naţională a presupus
câştigarea unor drepturi politice şi civile, deteriorarea catastrofală a situaţiei economice şi sociale a acestora
a fost o consecinţă a rasismului instituţionalizat. Din punct de vedere cultural şi social, rromii sunt
consideraţi o “subcultură” parazitară, un grup social marginal, fapt care duce la proliferarea manifestărilor
rasiale. În contextul unei democraţii în formare, blocarea accederii la drepturile sociale şi excluderea de la
resursele de dezvoltare individuală / comunitară au indus la o recrudescenţă violentă a discriminării şi
rasismului, la o profundă fragilizare a statutului de cetăţean.
Conflictele interetnice bazate pe discriminarea rasială faţă de rromi – semnalate în localităţi din România
anilor ´90, 2000 sunt un motiv de îngrijorare, atât prin violenţă (multe s-au soldat cu distrugerea locuinţelor
rromilor şi cu rromi ucişi), cât şi prin faptul că starea de impunitate din statul român a dus la nepedepsirea
celor vinovaţi. Poliţia a încurajat aceste manifestări anti-rrome, fie prin pasivitate, fie prin propriile sale
violenţe şi acţiuni abuzive, pe care le putem defini deseori ca fiind motivate rasial, desfăşurate de cele mai
multe ori fără suport legal, de tipul razii în comunităţi de rromi, uz excesiv al forţei, uz arbitrar al
armamentului, arestări fără mandat, tratament violent al arestaţilor. Copii rromi sunt victimele cele mai
profund afectate, din punct de vedere psihologic şi, uneori, chiar şi fizic, ale acestui tratament abuziv.
Identitatea actuală a rromilor din România s-a structurat pe baza istoriei de excludere socială şi rasism
instituţionalizat. Consecinţele istoriei se pot citi şi astăzi în modelul mental colectiv moştenit de majoritari,
care apasă asupra conştiinţei individuale a acestora, blocându-le uneori întreaga viaţă accesul la cunoaşterea
şi înţelegerea rromilor ca alteritate. Din punct de vedere cultural şi social, rromii au continuat să fie
consideraţi o “subcultură” parazitară, un grup social exclus. Definitoriu pentru cultura dominantă în ceea ce
priveşte mentalitatea faţă de rromi este stereotipul, în majoritatea cazurilor negativ, conducând la
stigmatizarea identităţii rrome, la internalizarea acestui stigmat şi la rejecţia, de multe ori de către rromii
înşişi, a apartenenţei la etnia rromilor. Reprezentările despre rromi, care se bazează pe prejudecăţile şi
stereotipurile alterităţii, sunt de primă importanţa, pentru că determină atitudini şi comportamente. De cele
mai multe ori, în contextul unei moşteniri mentale negative şi al absenţei din programe şi manuale şcolare a
informaţiilor despre rromi, clişeele de gândire şi de limbaj sunt singura sursă de cunoaştere care îi leagă pe
rromi de mediul social înconjurător. Rromii par a fi o realitate familiară tuturor: aproape orice majoritar
întrebat are o opinie, deseori categorică şi negativă, despre aceştia. La acest ultim curent, asimilaţionist, au
contribuit, din păcate, dar având o explicaţie istorico-psihologică bine argumentată, rromii înşişi, printr-o
percepţie de sine negativă, şi ea consecinţă a celor cinci secole de robie.
Dezrobirea juridică nu a condus şi la o reală dezrobire spirituală. În contextul în care concepţia de sine se
construieşte din suma percepţiilor celorlalţi, la care se adaugă ceea ce ai fost format să crezi despre tine
însuţi, deci identitatea este un construct social, stima de sine scăzută a rromilor ţine de stigmatul internalizat
şi conduce la rejecţia sinelui etnic, ca unică formă de salvare individuală şi de includere în ierarhia societăţii.
Persistă în memoria colectivă ancestrală rromă starea de rob, cu toate consecinţele acesteia pe plan
psihologic. Expresii de tipul „ce să fac, de-aia nu ştiu carte, că sunt ţigan” sau „doar suntem ţigani, ce să
facem?” reflectă urmele profunde ale excluderii în paradigmele auto-stigmatizării.
Difuzarea reprezentărilor despre rromi deschide calea unui fenomen circular cauză - efect: formularea unor
norme, definiţiile de dicţionar, referinţele din tot felul de cărţi, dar mai ales din mass media, toate se conduc
după opinia comună şi pun în lumină frânturi de imagine, în concordanţă cu starea momentului. Aceste
imagini se consolidează ca tot atâtea adevăruri eterne, totdeauna privite ca elemente de confirmare pentru
persecuţiile prezentului. Acest sistem de imagini constituie un foarte puternic obstacol în aplicarea unor
64
politici destinate rromilor. În măsura în care aceste politici se pot baza pe o atitudine de respect pentru
diversitate, este imperativ necesar ca aceste reprezentări prejudiciate, care blochează orice încercare de
înțelegere şi comunicare dintre rromi şi societate, să fie supuse unui profund proces demitizant.
Excluderea socială, discriminarea rasială şi lipsa de interes a statului de a adopta politici proactive alcătuiesc
rădăcinile etnicizării sărăciei. Una dintre consecinţele discriminării este aceea că, din punct de vedere
economico-social, comunitatea rromă este cea mai defavorizată din România. Cotele înalte ale sărăciei şi
nivelul scăzut al accesului la piaţa muncii induc familiilor de rromi dependenţa de protecţia socială, care însă
este departe de a le asigura un trai decent. Asociată cu lipsa unui domiciliu stabil şi în multe cazuri a actelor
de identitate, această situaţie determină ca mulţi dintre rromi să nu beneficieze de asigurările sociale şi
protecţia oferite de stat. Studiile aratã cã, pentru cei care au un loc de muncã, el este deseori unul de
categorie inferioarã care oferã puţinã siguranţã şi puţine drepturi. Somajul este greu de apreciat dat fiind cã
se considerã cã un număr important de rromi lucreazã în condiţii neoficiale, aceştia nefiind, aşadar, incluşi în
statisticile referitoare la ocupare.
Copiii rromi formează o categorie de risc aparte. Alimentaţia copiilor rromi, ca rezultat al nivelului de trai
scăzut, este deficitară, dezechilibrată şi inadecvată. În consecinţă, un număr mare de copii rromi suferă de
subnutriţie, anemie, avitaminoze, distrofie, ceea ce reduce radical posibilităţile lor de dezvoltare şi are efecte
negative profunde asupra capacităţii lor de studiu şi sănătății.
3.1.3. Incluziunea socială a rromilor

Stigmatizarea identităţii rrome, amplificată de utilizarea sistematică a unui limbaj prejudiciat rasial şi
stereotip, care cultivă şi amplifică atitudinile şi comportamentele rasiste ale publicului larg, se datorează nu
numai moştenirii unei istorii de excludere, dar şi absenţei instituţiilor de formare şi reprezentare a modelului
cultural rrom. Soluţiile la această alienare de sine pot fi orientate în două direcţii: pe de o parte recunoaşterea
şi asumarea istoriei de către societatea majoritară şi de către instituțiile statului, iar pe de altă parte
reconstrucţia instituţională a identităţii rrome pentru recâştigarea demnităţii etnice. Acestea în speranţa că
mai sunt şanse ca fiii rromilor să nu se mai simtă robi şi fiii românilor să nu mai fie robii propriilor fantasme
despre alteritate.
Stimulat de faptul că îmbunătăţirea situaţiei rromilor constituie un criteriu politic de aderare a României la
structurile Uniunii Europene, Statul Român a început abordarea problematicii rromilor ca politică publică în
contextul reglementărilor şi recomandărilor internaţionale şi prin prisma semnării şi ratificării unor
documente europene.
Primul mare pas în această direcţie a fost adoptarea, la 25 aprilie 2001, a HG 430 – Strategia de îmbunătăţire
a situaţiei romilor. Societatea civilă rromă a semnalat blocajul creat în implementarea acesteia, datorat unor
grave disfuncţionalităţi în coordonarea priorităţilor, comunicarea informaţiei, stabilirea etapelor de lucru,
dezvoltarea de parteneriate viabile între autorităţile publice şi societatea civilă rromă / comunităţile de rromi.
Singurul rezultat notabil al implementării Strategiei a fost înfiinţarea Birourilor Judeţene pentru Romi în
cadrul Prefecturilor.
În cadrul Strategiei, dar mai ales dincolo de aceasta, s-au desfăşurat programe pentru rromi, fie prin
reproducerea şi extinderea unui proiect al societăţii civile rrome – Ministerul Sănătăţii, care a format,
împreună cu Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii Romani C.R.I.S.S., şi a angajat în jur de
200 de mediatori sanitari în sistemul judeţean de sănătate şi Ministerul Muncii, care a organizat, după
modelul oferit de Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, Bursa locurilor de muncă pentru rromi, şi,
în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Romi, Caravana Ocupării –, fie prin iniţiative proprii, dezvoltate
prin parteneriatul cu organizaţiile rromilor – Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Capitolul „Măsuri şi direcţii
strategice ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării privind predarea limbii rromani şi învăţământul pentru
rromi (perioada 1998 – 2006)” prezintă pe larg strategia şi programele MEC destinate rromilor).
În anul 2004, a luat fiinţă Agenţia Naţională pentru Romi (ANR), organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu personalitate juridică, instituţie care a preluat atribuţiile Oficiului pentru Problemele
Romilor (OPR) din structura Departamentului pentru Relaţii Interetnice. În exercitarea atribuţiilor sale,
65
Agenţia Naţională pentru Romi iniţiază, participă şi promovează, împreună cu instituţiile şi organizaţiile
neguvernamentale specializate, acţiuni, proiecte şi programe sectoriale, în scopul îmbunătăţirii situaţiei
romilor, criteriu politic de aderare a României la Uniunea Europeană. Principalul obiect de activitate al
instituţiei îl constituie asigurarea complementarităţii diverselor politici publice pentru romi, iniţiate pe plan
naţional şi internaţional, precum şi coordonarea implementării şi monitorizarea acestora.
Noua viziune a Agenţiei Naţionale pentru Romi are la bază conceptele de parteneriat, deschidere şi
transparenţă, propunându-şi realizarea unui cadru cât mai flexibil de dialog, deschis tuturor actorilor
implicaţi în domeniul său de activitate, inclusiv societăţii civile.
În anul 2003, România şi-a asumat participarea activă în cadrul celui mai important program internaţional
pentru rromi desfăşurat vreodată, Deceniul Incluziunii Romilor. Este un program internaţional pe 10 ani
(2005 – 2015), destinat rromilor, iniţiat de către Institutul pentru o Societate Deschisă şi Banca Mondială şi
lansat în cadrul conferinţei „Romii într-o Europă extinsă: provocări pentru viitor” (Budapesta, 30 iunie – 1
iulie 2003). Programul are în vedere reducerea sărăciei şi excluderii sociale a romilor şi se bazează, din punct
de vedere conceptual, pe alte două mari programe internaţionale cu participarea a 8 ţări cu un număr
semnificativ de rromi: Ungaria, România, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Muntenegru şi Macedonia.
Domeniile de interes ale Deceniului includ: educaţia, munca, sănătatea şi locuirea, având totodată două teme
trans-sectoriale - sărăcia, ca indicator multidimensional şi discriminarea.
În perioada, 2000-2001, cu prilejul scrierii termenilor de referinţă ai megaproiectului educaţional PHARE
pentru categorii dezavantajate, cu focalizare pe rromi, s-a elaborat de către MECT funcţia didactică auxiliară
de mediator şcolar.
2. Incluziune
La Salamanca (Spania), în 1994, a fost adoptată viziunea asupra educației incluzive și au fost făcute
recomandări care au rămas de referință pentru UNESCO și întreaga comunitate internațională, în toată
perioada ulterioară: „...școlile trebuie să includă în procesul de învățământ toţi copiii, indiferent de condițiile
fizice, intelectuale, sociale, emoționale, lingvistice sau de altă natură ale acestora”
Declarația precizează că: „Persoanele cu cerințe educaționale speciale trebuie să aibă acces în școlile
obișnuite, care trebuie să se adapteze unei pedagogii „centrate pe copil”, capabile să vină în întâmpinarea
acestor cerințe (declarație, art.2).
„Scolile obișnuite, cu orientare incluzivă, sunt cele mai utile mijloace de combatere a atitudinilor
discriminatorii, creând comunități primitoare, construind o societate incluzivă și oferind educație pentru toți;
mai mult, ele furnizează o educație utilă pentru majoritatea copiilor, cresc eficiența și în ultimă instanță
rentabilitatea întregului sistem educational” (declaratie art. 3)
„Principiul fundamental al școlii incluzive este acela că toți copiii trebuie să învețe împreună, oricând acest
lucru este posibil, indiferent de dificultățile pe care le au sau de diferențele dintre aceștia.
Școala incluzivă trebuie să recunoască și să reacționeze la diversele cerințe ale elevilor, armonizând, pe de o
parte stiluri și ritmuri diferite de învățare, iar, pe de altă parte să asigure o educație de calitate pentru toți,
prin programe de învățământ adecvate, bună organizare, strategii de predare, folosirea optimă a resurselor și
parteneriatul cu ceilalți membri ai comunităților în care funcționează. Trebuie
să se asigure un continuum al sprijinului și serviciilor oferite pentru cerințele speciale în fiecare școală.”
Declarația de la Salamanca are mențiuni importante cu privire la formarea personalului didactic – în
contextul educației incluzive: „Pregătirea corespunzătoare a întregului personal didactic constituie un
element determinant în promovarea trecerii către școlile incluzive. În plus, este tot mai recunoscută
importanța încadrării de profesori din rândul persoanelor cu dizabilități, care servesc drept modele pentru
copiii cu dizabilități” (art. 40, p 27).
3.2. ÎNVĂȚĂM SĂ TRĂIM ÎMPREUNĂ
3.2.1. Strategii pentru şcoli şi personalul didactic

a) Principii generale:
66
− Stabilirea unei filosofii a şcolii.
− Respectarea principiului proporţiei naturale (de ex. şcolile locale).
− Să se formeze un grup de lucru pentru incluziune.
− Menţinerea flexibilităţii şi realizarea faptului că nu este un proces uşor de implementat.

b) Condiţii necesare pentru progresul şcolilor implicate în educaţia incluzivă:
− Stil eficient de conducere din partea tuturor angajaţilor, nu numai din partea directorului.
− Implicarea personalului, elevilor şi întregii comunităţi în elaborarea politicilor şcolii şi în procesul

decizional.
− Angajament faţă de planificarea prin colaborare
− Strategii de coordonare
− Atenţie acordată posibilelor avantaje ale procesului de analiză
− Politică pentru dezvoltarea personalului.
− În concluzie, care este rolul specialiştilor în contextul re-conceptualizării nevoilor speciale de

educaţie?
− Rol de menţinere – răspundem nevoilor copiilor ce au dificultăţi în cadrul sistemelor de educaţie
prezente, şi astfel ajutăm neintenţionat la menţinerea stării de fapt.
− Rol de modificare - răspundem nevoilor copiilor ce au dificultăţi în cadrul sistemelor de educaţie
prezente prin căutări orientate spre încercarea de a adapta structurile existente.
− Rol de dezvoltare - răspundem nevoilor copiilor ce au dificultăţi în cadrul sistemelor de educaţie
prezente încercând să elaborăm structuri noi menite să faciliteze procesul de învăţare pentru toţi
copiii.
politicilor de incluziune. Elaborarea practicilor de incluziune
Construirea unei culturi de incluziune presupune :
− dezvoltarea unei şcoli pentru părinţi;
− oferirea de consiliere pentru elevi şi părinţii lor;
− organizarea unor întâlniri semestriale pentru cadrele didactice, al căror subiect de dezbatere este „toţi
diferiţi, toţi egali”.
Crearea unei culturi incluzive
A1.Dezvoltarea comunităţii A2.Stabilirea valorilor incluzive
67
− Fiecare se simte binevenit. − Există aşteptări mari faţă de toţi elevii.
− Elevii se ajută unii pe alţii. − Cadrele didactice, părinţii şi elevii împărtăşesc

aceeaşi viziune a incluziunii.
− Cadrele didactice colaborează eficient
− Fiecare elev este valorizat în mod egal.
− Cadrele didactice şi elevii se respectă.
− Cadrele didactice şi elevii au un comportament
− Există un parteneriat între cadre didactice şi
adecvat unii faţă de alţii.
părinţi/ tutori.
− Cadrele didactice caută să înlăture obstacolele care
− Cadrele didactice şi echipa managerială
împiedică învăţarea şi participarea.
colaborează eficient.
− Scoala face eforturi să înlăture orice formă de
discriminare.
Elaborarea politicilor de incluziune presupune:
− invitarea părinţilor copiilor cu nevoi speciale de educaţie să facă parte din Consiliul Părinţilor;
− desfăşurarea de activitãţi de educaţie remedialã în cadrul şcolii;
− dezvoltarea curriculumului şcolii şi oferirea de cursuri opţionale specifice;
− informarea noilor angajaţi asupra valorilor şi politicii şcolii;
− amenajarea de facilităţi care sã permitã accesul elevilor şi adulţilor cu deficienţe motorii; gestionarea
spaţiului şi mobilierului clasei pentru a rãspunde nevoilor elevilor cu deficienţe de vãz şi de auz;
− organizarea de lecţii deschise cu focalizare pe abordări interculturale ale învăţării;
− facilitarea accesului copiilor preşcolari în şcoalã pentru a se obişnui cu mediul şcolar;
− utilizarea învăţării prin cooperare şi a instruirii diferenţiate ca abordări predominante în toată şcoala;
− organizarea de întâlniri de tip masă rotundă cu lideri ai comunităților minoritare;
− dezvoltarea comunicării cu părinţii, utilizând serviciile poştale, dar şi cu ajutorul mediatorilor

şcolari.
− Elaborarea practicilor de incluziune presupune:
− funcţionarea zilnică a unui program de educaţie remedială;
− asigurarea accesului tuturor copiilor la biblioteca şcolii;
− desfăşurarea unui grupaj de prezentări asupra drepturilor copiilor, pe durata a trei luni, oferite de
către invitaţi de la o organizaţie neguvernamentală;
− participarea părinţilor şi a altor reprezentanţi ai comunităţii locale, o dată pe semestru, la activităţi de
evaluare a rezultatelor muncii elevilor;
− sprijin pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice în domeniul educaţiei incluzive.
68
Orice şcoală care îşi doreşte să devină o şcoală incluzivă se va adresa grupurilor mai sus menţionate, va
dezvolta planuri de acţiune şi va implementa activităţi similare celor anterior prezentate.
Cum ştim când incluziunea este reuşită?
Elevii se simt incluşi atunci când:
− Simt că aparţin şcolii;
− Se simt bine şi sunt mulţumiţi de realizările lor;
− Sunt capabili să participe la şi să înveţe din toate activităţile desfăşurate la clasă.

Părinţii se simt incluşi atunci când:
− Se simt bineveniţi în şcoală şi au relaţii pozitive cu personalul;
− Sunt trataţi cu respect, iar opiniile lor sunt luate în considerare;
− Pot să aibă acces la informaţii şi la personal.

Personalul se simte inclus atunci când:
− Se simte apreciat şi sprijinit;
− Recunoaşte contribuţia rolurilor şi responsabilităţilor diferite ale membrilor săi;
− Promovează comunicarea eficace şi un mediu de muncă pozitiv.
3.2.3. Procesul de incluziune a elevilor cu CES / Dimensiunea incluziunii

Incluziunea şcolară (concept care îl subsumează pe cel de integrare) poate fi definită ca un ansamblu de
măsuri luate în vederea extinderii scopului şi a rolului şcolii obişnuite, pentru a putea face faţă unei
diversităţi mari de copii. Incluziunea presupune ca învăţământul să se adapteze cerinţelor copiilor pentru ca
toţii copiii să poată învăţa împreună, indiferent de dificultăţile pe care le întâmpină aceştia. Învăţământul
trebuie să fie orientat spre satisfacerea nevoilor copilului şi nu invers.
Incluziunea implică schimbări profunde. Acestea se bazează pe ideea că adaptările care se realizează din
punct de vedere metodologic şi organizaţional ca răspuns la dificultăţile înregistrate de elevi în învăţare, vor
contribui la formarea şi dezvoltarea tuturor copiilor.
Factorii incluziunii
Procesul de incluziune a copiilor cu CES depinde de mai mulţi factori: de cadrele didactice, de şcoală, de
factori exteriori şcolii.
Cadrele didactice
Modul în care profesorul realizează incluziunea în clasă, depinde, în mare măsură, de atitudinea lui faţă de
copiii cu nevoi speciale şi de resursele disponibile pentru învăţarea acestora. Aceste resurse sunt considerate
a fi metodele de predare, materialele utilizate, timpul disponibil pentru instruire, cunoştinţele şi deprinderile
profesorilor, dobândite prin educaţia şi instruirea personală. Spre deosebire de ceilalţi elevi, cei cu CES au
nevoie de un timp de instruire mai mare, folosirea unor metode de predare adaptate nevoilor lor şi cunoştinţe
profesionale.
Şcoala are în vedere, pe lângă rolul de a asigura copilului cu nevoi speciale (CES) un program de lucru într-o
clasă obişnuită şi următoarele variabile care influenţează procesul incluziunii:
a. Înscrierea la şcoala care deserveşte comunitatea locală, din zonă, este un lucru de valorizat social. A
fi inclus în şcoala locală este o şansă în plus pentru ca un copil să fie împreună cu ceilalţi şi în timpul liber;
69
b. Participarea în comun la lecţii, este un proces care cere participare şi prezenţă fizică. Este necesar a
fi găsite modalităţile specifice pentru ca orice lecţie poate fi explicată oricărui copil, astfel încât participarea
lui la ore să capete sens. Fiind prezent în clasă, se creează ocazii de interacţiune de durată.
c. Întemeierea prieteniilor şi înţelegerea dezvoltării, adică a vedea cum se comportă colegii de aceeaşi
vârstă normali sau cu handicapuri, a afla ce le place celor diferiţi de el, la ce aspiră, a vedea cum se
relaţionează adulţii (alţii decât părinţii lui), a învăţa cum se face şi cum se desface o prietenie - sunt numai
câteva elemente esenţiale.
Profesorii trebui să acţioneze pentru:
− crearea unor medii de învăţare în care: este preţuită contribuţia tuturor elevilor; clasele eficiente sunt
permanent ocupate şi activităţile desfăşurate acolo şi urmăresc un scop bine precizat; elevii învaţă să
privească în mod pozitiv diferenţele pe care le observă la ceilalţi; elevii învaţă să îşi asume
răspunderea pentru propriile comportamente şi acţiuni; toate formele de agresivitate şi hărţuire
sunt combătute şi se iau măsuri când apar;
− stabilirea ţintelor pentru învăţare care ţin cont atât de tipul şi gravitatea dificultăţii cu care se
confruntă elevul, cât şi de experienţele, cunoştinţele, interesele şi punctele forte ale elevilor, pentru a
reduce slăbiciunile şi a demonstra progresele înregistrate de-a lungul timpului;
− asigurarea unei diferenţieri reale la nivelul conţinuturilor şi prezentării curriculumului prin metode
de predare adecvate diferitelor stiluri de învăţare, utilizând modalităţi diferite de organizare a
colectivului şi alocând activităţi alternative, când este necesar.
− implicarea părinţilor - o politică informală a uşii deschise, ajutorul părinţilor la clasă, organizarea
întâlnirilor cu părinţii, pentru a discuta progresul copiilor, toate acestea promovează eficienţa şcolii.
− atmosfera pozitivă - profesorii cu o atitudine pozitivă în timpul orelor şi care manifestă interes faţă
de elevi, cresc în mod vizibil progresul individual al acestuia.
Pentru a avea mai mult timp, profesorii pot apela, fie la sprijinul unor asistenţi, fie încurajează activitatea
individuală a elevilor mai dotaţi şi sprijinirea reciprocă între elevi. Folosirea materialelor se poate face prin
adaptarea şi multiplicarea celor obişnuite la posibilităţile copilului (de exemplu - mărirea unui text), prin
fotocopiere. În ceea ce priveşte îmbunătăţirea cunoştinţelor faţă de problematica copiilor cu nevoi speciale,
profesorii pot apela la ajutorul şi sprijinul echipelor de consultanţă şi alţi specialişti.
Şcoala, mediul şcolar
Şcoala incluzivă valorifică interdependenţa, dar şi independenţa copiilor. Ea îşi valorizează elevii, personalul
şi pe părinţi, fiind o comunitate a celor care învaţă. Deşi vorbim de incluziune, nu putem elimina din
structura organizării învăţământului sistemul şcolii speciale. Experienţa, cunoştinţele şi facilităţile acestui
sistem pot fi puse la dispoziţia şcolii obişnuite. Ne referim, aici, la sprijinul din partea echipelor de
specialitate, la terapeuţi, la biblioteci, care conţin informaţii despre metodele şi tehnicile specifice de
predare-învăţare, pentru copilul cu nevoi speciale. De asemenea, cooperarea între şcolile normale este utilă în
vederea găsirii celor mai bune modalităţi de a îngriji copiii cu CES. În concluzie, organizarea educaţiei
incluzive la nivelul şcolii implică:
− cooperarea cu şcolile speciale, la nivelul managerilor, a cadrelor didactice şi ale elevilor, pentru
asigurarea asistenţei necesare şcolii obişnuite în procesul integrării;
− existenţa profesorului itinerant, care sprijină copilul cu CES în funcţie de problemele pe care le are;
activitatea sa este axată pe asistarea şi intervenţia directă în activitatea de învăţare la clasă a copiilor
cu CES.
70
3
.
2.4. Procesul de incluziune a copiilor/ elevilor care nu vorbesc limba oficială
Un fenomen care se manifestă deja de cateva decenii în diferite țări ale lumii caracterizate printr-o puternică
emigrație și care pune probleme comunităților educaționale, este acela al existenței unor copii sau elevi care
nu vorbesc limba oficială și care au o barieră semnificativă de comunicare cu profesorii și educatorii lor
pentru că nu pot comunica nici într-o limbă de circulație internațională, nici ei, nici profesorii. Acest
fenomen începe să devină tot mai mult o realitate și în România și se va accentua prin prisma globalizarii
forței de muncă.
Dacă până acum era un fenomen sporadic existența a câte unui elev, în general provenind din Orientul
Mijlociu sau Orientul Îndepărtat, China, India, în marile orașe, acum, în contextul războiului din Ucraina,
aceasta a devenit o problemă nouă și care necesită atenție, în contextul asigurării unui mediu incluziv și
șanse egale pentru toți copiii.
La finalul lunii mai 2022, în unitățile de învățământ românesc erau înscriși peste 2500 de copii și elevi,
dintre care cei mai mulți vorbesc doar limba ucraineană. În acest context este util să reflectăm asupra
modalităților prin care pot fi integrați acești copii, care nu au doar barieră lingvistică și și un posibil find
traumatic.
Iată cum, sistemele educaționale sunt influențate, afectate de decizii sau evenimente politice, dar pot fi
relocați datorate unor schimbări climatice, calamități naturale, etc. Așadar este util cadrelor didactice să
dețină abilități digitale care să le permită comunicarea în aceste noi situații sociale.
Ministerul Educației , prin ORDIN nr. 3.363/10.03.2022, a stabilit a Procedura de înscriere ca audienți la
cursurile unităților de învățământ a minorilor aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului
armat din Ucraina și intrați pe teritoriul României. Prin intermediul acestui act se statuează utilizarea limbii
române, ucrainene și engleze pentru comunicare și întocmirea documentelor, dar o modalitate concretă de
comunicare cu copiii/ elevii nu este menționată. În acest context este cu atât mai important exercițiul de
reflecție și aplicare concretă a comunicării în aceste situații.
Resursele digitale, aplicațiile disponibile pe internet pentru traducerea vorbirii într-o limbă pe care profesorul
nu o vorbește și nu o cunoaște ar putea reprezenta o modalitate de abordare.
Translatorul digital îi ajuta pe elevii care nu vorbesc limba oficială
Tehnologia le permite profesorilor să trimită mesaje elevilor, care apoi sunt traduse în 19 limbi diferite
pentru cei care nu știu limba oficială. Una dintre aplicații, "The Talking Tutor" poate face traduceri orale în
25 de limbi, printre care poloneza, urdu, pakistaneza si chineza. Iar in scris, încă 200 de limbi străine sunt
disponibile.
Pentru a utiliza acest program, profesorul trimite un mesaj elevului care este citit copilului de calculator în
limba nativă și viceversa.
Acest sistem are numeroase limite și critici, pentru că le solicită mult atenția profesorilor, ei fiind nevoiți să
stea mai mult pe calculator decat in clasa, iar copiii care vorbesc limba oficială se simt neglijați în favoarea
colegilor lor.
Aplicații
1. Oferă școala dumneavoastră un mediu incluziv?
Conceperea unui chestionar particularizat pentru a ilustra practici și elemente care valorizează principiile de
incluziune în unitatea școlară.
2. Practici de incluziune prin sisteme și aplicații digitale
Pe parcursul războiului din Ucraina s-a produs un larg proces de dislocare a populației, care a inclus și copii
din învățământul preșcolar și elevi. Copiii ucraineni au fost incluși în grupele și clasele de elevi, dar între
aceștia și ceilalți elevi și profesori este o semnificativă barieră lingvistică, deoarece cei mai mulți nu au o
limbă comună de comunicare.
a)Joc de rol/ studiu de caz
Elev în audiență la ore din care nu înțelege nimic.
71
Imaginează-ți că ai 13 ani. Deodată, pleci în Erasmus pe o perioadă nedeterminată, într-o țară a cărei limbă
nu o cunoști deloc. Nu știi nici engleză prea bine, abia dacă înțelegi câte un cuvânt. Ești primit într-o clasă
cu copii de vârsta ta cu care poți comunica doar prin Google Translate. Profesorii te privesc binevoitori, dar
au de predat la 20 de copii și nu au timp să-ți explice tot ce se întâmplă la ore.
Acum închipuie-ți același scenariu, doar că ai numai 5 ani și nu citești/ nu scrii.
b)Reflectați cum anume poate fi utilizată tehnologia digitală accesibilă (pe smartphone și internet)
pentru a facilita comunicarea verbală între persoane care nu au nici o limbă comună de comunicare.
Menționați modul concret în care pot fi utilizate aceste aplicații în cadrul orei școlare sau activității.
c)Pe telefonul smart pe care îl dețineți, cu sistem Android sau IoS, vă rugam, să realizați setările
necesare pentru traducere prin vorbire, pe baza instrucțiunilor de mai jos. Apoi exersați modalitatea în care
aplicația poate traduce indicații din limba dumneavoastră maternă în limba ucraineană. Apoi traduceți în
limba Somali.
Traducere prin vorbire16
Dacă dispozitivul are microfon, puteți traduce cuvinte și expresii rostite. În unele limbi, puteți auzi
traducerea rostită cu voce tare.
Traducere prin vorbire
1. Pe telefonul sau tableta Android, deschideți aplicația Traducere .
2. Alegeți limbile din și în care doriți să traduceți.
3. Din: în stânga jos, selectați o limbă.
4. În: în dreapta jos, selectați o limbă.
5. Atingeți Vorbiți .
6. Dacă butonul este dezactivat, limba rostită nu poate fi tradusă.
7. După ce se solicită „Rostiți acum”, spuneți ce doriți să traduceți.
Modificați setările pentru vorbire
1. Pe telefonul sau tableta Android, deschideți aplicația Traducere .
2. Atingeți Meniu Setări .

3. Alegeți o setare. De exemplu:
4. Pentru a rosti automat textul tradus: atingeți Intrare vocală. Apoi activați Ieșire vorbire.
5. Pentru a traduce cuvinte jignitoare:atingeți Intrare vocală.Apoi dezactivați Blocați cuvintele
jignitoare.
6. Pentru a alege dintre dialectele disponibile: atingeți Regiune. Selectați limba și dialectul.
7. Pentru a alege tonul în funcție de sex: atingeți Ton. Selectați bărbați sau femei.
· Această funcție este disponibilă numai pentru anumite limbi.
Schimbați ritmul audio
1. Deschideți aplicația Traducere .
2. Atingeți Meniu Setări Viteză.

3. Selectați Normală, Lentă sau Mai lentă.
Vorbiți și traduceți
1. Pentru a traduce orice spuneți într-o limbă în cealaltă, și invers: atingeți Automat .
16 https://www.euronews.com/2022/05/06/new-life-new-school-france-welcomes-ukraine-s-
refugee-children
https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Legislatie/2022/3363_2022.pdf
72
2. Dacă vreți să opriți sau să începeți traducerea într-o limbă: atingeți Rostiți .
3. Pentru a asculta din nou o traducere: atingeți caseta de text de sus.
4. Pentru a continua conversația: atingeți Automat .
3.3. DEPĂȘIND INDIFERENȚA LA DIFERENȚE- PROIECTUL EDUCAȚIONAL
3.3.1. Iniţierea parteneriatelor

Pentru încurajarea incluziunii la nivel educațional/ social, atât școala cât și comunitatea se bazează pe o serie
de proiecte a căror implementare are ca scop principal depășirea stării de pasivitate/ de indiferență și
acceptarea diferențelor ca principiu de bază al societății democratice.
Proiectele sunt foarte variate, astfel încât este dificilă definirea lor. Am putea spune că proiectul este o
investiţie de resurse resurse (umane, materiale, financiare, echipamente, informaţii documentare şi timp) pe o
perioadă determinată, urmărind realizarea unui obiectiv sau a unui set de obiective precise, precum și o
modalitate utilă de organizare a muncii în echipă. O serie de caracteristici se regăsesc în fiecare dintre
proiecte, indiferent de mărimea lor: durată limitată (un moment inițial și un moment final); programare;
varietate de resurse; autonomie; rezultate. Orice proiect are un scop, este unic/ inovator, implică
interdepedențe (interacționând adesea cu alte proiecte) și conflicte/ riscuri. Cu cât complexitatea proiectului
este mai mare, cu atât trebuie investit mai mult în activitatea de management al proiectului, ridicând astfel
costurile acestuia.
Managementul proiectelor este un domeniu destul de recent apărut, iar importanţa sa a cunoscut o creştere
majoră datorită faptului că, la scară europeană, tot mai multe acţiuni se desfăşoară în cadrul unor proiecte.
Resursele utilizate de aceste proiecte (mai ales cele financiare) au un rol din ce în ce mai mare (POCU) în
dezvoltarea economică iar aria lor de aplicabilitate este în creştere. Managementul proiectelor constă de fapt
în planificarea, organizarea, monitorizarea şi controlul tuturor aspectelor unui proiect, precum şi motivarea
tuturor celor implicaţi pentru a realiza în siguranţă obiectivele proiectului, în limita timpului, costului şi a
criteriilor de performanţă stabilite. Altfel spus, managementul reprezintă ansamblul activităţilor,
disciplinelor, metodelor, tehnicilor care înglobează sarcinile conducerii, gestiunii, administrării şi organizării
instituţiei şi vizează ca, prin adoptarea deciziilor optime în proiectarea şi reglarea proceselor
microeconomice să antreneze întregul personal pentru a întreprinde şi a lucra cât mai profitabil, pentru a
organiza schimbări capabile să asigure unităţii un viitor trainic şi eficace pe plan economic şi social.
Din aceste definiţii pot fi trase trei concluzii referitoare la managementul de proiect: este o activitate cu un
scop specific; se referă la conducerea activităţii de realizare a unui plan; se desfăşoară din momentul în care
este începută activitatea de elaborare a planului care urmează a fi realizat si ţine până în momentul realizării
evaluării finale vis-a-vis de activităţile derulate şi de succesul/impactul proiectului.
De multe ori iniţierea unui proiect se decide în urma identificării unei probleme sau a unei necesităţi, alteori
proiectul porneşte de la o idee sau de la existenţa unei oportunităţi de finanţare. Acest lucru este valabil
inclusiv în cazurile în care un proiect este demarat în urma deciziei venite de la nivele superioare şi/sau ca
parte a unei strategii mai largi care trebuie urmărită. Diferenţa este dată doar de nivelul la care este
identificată problema sau necesitatea care trebuie acoperită. Aproape fără excepţie, faza de iniţiere presupune
o muncă de documentare cu privire la problema în cauză, identificarea „părţilor interesate” şi a rolului pe
care fiecare dintre acestea îl poate juca în derularea proiectului, stabilirea scopului şi a obiectivelor care
trebuie urmărite prin proiectul respectiv, precum şi a rezultatelor care sunt aşteptate de la proiect. Rolul
acestei faze este de a determina viabilitatea sau fezabilitatea unei idei de proiect. Faza de iniţiere trebuie să se
încheie printr-o decizie fermă cu privire la demararea proiectului, din partea finanţatorului şi prin punerea la
punct a tuturor elementelor care constituie punctul de plecare pentru faza de planificare. Chiar şi în cazurile
în care există de la bun început o decizie de iniţiere a proiectului, cele mai multe dintre activităţile specifice
fazei de iniţiere trebuie parcurse.
73
Elaborarea propriu-zisă a unui proiect (precum cel Erasmus+) presupune completarea mai multor secțiuni
referitoare la:
− Informații despre aplicant: instituția/ unitatea de învățământ aplicantă;
− Informații despre proiect: titlu, tipul de proiect;
− Rezumatul proiectului: număr de elevi/ profesori etc. implicați, activități, număr de parteneri;
− Descrierea proiectului: analiza de nevoi, obiectiv general, obiective specifice, grup țintă, activități,
rezultate așteptate, modalități de monitorizare și de evaluare, beneficiari direcți și indirecți, impactul
implementării proiectului asupra grupului țintă, asupra școlii și asupra partenerilor, sustenabilitatea
proiectului, activitățile de promovare/ mediatizare/ diseminare, partenerii implicați în proiect;
− Deviz estimat de cheltuieli;
− Informații despre unitatea de învățământ: descrierea unității, cadre didactice și elevi, participări
anterioare la proiecte;
− Informații despre potențiali parteneri.
Proiectele pot avea o finanțare internă (în cadrul firmelor, a organizațiilor) sau externă (în cadrul
programelor de finanțare (parțial) nerambursabile și multe dintre ele se îndreaptă spre educație și
incluziune socială. Cele mai cunoscute sunt granturile, programele europene sau cu finanțare
europeană de tip Erasmus+, SEE, PHARE, ISPA şi SAPARD, precum și programele operaționale
POEO (Programul Operațional Educație și Ocupare), POIDS (Programul Operațional Incluziune și
Demnitate Socială), PODD (Programul Operațional Dezvoltare Durabilă), POCIDIF (Programul
Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare), POCU (Programul
Operațional Capital Uman) etc.
Mediatorul şcolar colaborează cu personalul unităţii de învăţământ preuniversitar, cu consiliul părinţilor sau
cu alte structuri asociative ale părinţilor recunoscute de unitatea de învăţământ preuniversitar, cu autorităţile
locale/judeţene, cu organizaţii nonguvernamentale şi cu ceilalţi parteneri ai unităţii de învăţământ
preuniversitar care au ca scop creşterea gradului de participare la educaţie şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor
educaţionale. Din definiţiile proiectelor, reies o serie de caracteristici care se definesc şi se adaptează
progresiv pe parcursul desfăşurării proiectului. Aceste caracteristici se regăsesc, într-o măsură mai mare sau
mai mică, în fiecare dintre proiecte, indiferent de mărimea lor şi se concretizează în următoarele elemente
fundamentale:
− Unicitatea rezultatului - în primul rând, caracterul de noutate al rezultatului produs implică un anumit
grad de necunoscut, caracteristic pentru orice lucru care nu s-a mai făcut înainte;
− Durata finită - deoarece proiectele au date clare de început şi de sfârşit, anumite elemente
organizatorice capătă un caracter temporar, fiind croite special pentru a îndeplini obiectivele specifice
ale proiectului. De exemplu, echipa de lucru este constituită doar pe durata proiectului, iar bugetul de
resurse şi responsabilităţile manageriale sunt angajate strict în raport cu obiectivele proiectului;
− Mărimea proiectului reprezintă măsura costurilor unui proiect. Aceasta este un indicator pe baza căruia
se poate aprecia utilitatea folosirii managementului proiectului. Această caracteristică mai are în
vedere şi componenta temporală, în sensul necesarului de resurse financiare sau umane pe toată
perioada de derulare a proiectului;
74
− Gradul de inovare şi complexitatea proiectelor – depind de o serie de criterii, cum ar fi: caracterul de
noutate al proiectului, mărimea proiectului, implicaţiile sociale, riscul în atingerea obiectivului
proiectului, etc. Un proiect rămâne complex chiar dacă unul sau mai multe criterii au valoare scăzută,
atâta timp cât altele au valoare ridicată. Cu cât complexitatea proiectului este mai mare, cu atât trebuie
investit mai mult în activitatea de management al proiectului, ridicând astfel costurile acestuia. O
cunoaştere a acestor caracteristici este deosebit de important, deoarece permite o abordare diferenţiată
a proiectelor, conducând astfel la un mod de organizare diferit, la o stabilire judicioasă a obiectivelor,
la alegerea optimă a resurselor materiale şi umane din cadrul proiectului în funcţie de specificitatea sa.
Managementul proiectelor este un domeniu destul de recent apărut, iar importanţa sa a cunoscut o creştere
majoră datorită faptului că, la scară europeană , tot mai multe acţiuni se desfăşoară în cadrul unor proiecte.
Resursele utilizate de aceste proiecte (mai ales cele financiare) au un rol din ce în ce mai mare (POCU) în
dezvoltarea economică iar aria lor de aplicabilitate este în creştere.
Proiectul reprezintă o suma de activităţi care conduc la realizarea unui scop comun şi necesită un consum
important de resurse (umane, materiale, financiare, echipamente, informaţii documentare şi timp). Punerea în
practică a unui proiect presupune un moment iniţial și un moment final al proiectului, deci o durată de
realizare. Momentul iniţial este considerat cel în care se ia decizia de a se trece la conceperea unui proiect,
iar cel final este cel în care se încheie ultima activitate prevăzută de proiect.
Managementul proiectelor poate fi definit ca procesul prin care managerul de proiect planifică şi controlează
etapele şi activităţile unui proiect, şi resursele pe care o entitate publică sau privată le pune la dispoziţia
proiectului.
Managementul mai poate fi definit ca ”un proces de orientare a activităţii oamenilor în scopul realizării unor
obiective (Lazăr, 1997).
În concluzie, managementul reprezintă ansamblul activităţilor, disciplinelor,metodelor, tehnicilor care
înglobează sarcinile conducerii, gestiunii, administrării şi organizării instituţiei şi vizează ca, prin adoptarea
deciziilor optime în proiectarea şi reglarea proceselor microeconomice să antreneze întregul personal pentru
a întreprinde şi a lucra cât mai profitabil, pentru a organiza schimbări capabile să asigure unităţii un viitor
trainic şi eficace pe plan economic şi social.
Din aceste definiţii pot fi trase trei concluzii:
1. Managementul de proiect este o activitate cu un scop specific.
2. Managementul de proiect se referă la conducerea activităţii de realizare a unui plan.
3. Managementul de proiect se desfăşoară din momentul în care este începută activitatea de elaborare a
planului care urmează a fi realizat si ţine până în momentul realizării evaluării finale vis-a-vis de activităţile
derulate şi de succesul/impactul proiectului.
Faza de iniţiere a proiectului reprezintă, practic, faza de început în ciclul de viaţă al unui proiect, faza în
urma căreia se ia decizia cu privire la demararea sau nu a proiectului şi se stabilesc principalele cerinţe în
care acesta trebuie să se încadreze (tripla constrângere).
De multe ori iniţierea unui proiect se decide în urma identificării unei probleme sau a unei necesităţi, alteori
proiectul porneşte de la o idee sau de la existenţa unei oportunităţi de finanţare. Acest lucru este valabil
inclusiv în cazurile în care un proiect este demarat în urma deciziei venite de la nivele superioare şi/sau ca
parte a unei strategii mai largi care trebuie urmărită. Diferenţa este dată doar de nivelul la care este
identificată problema sau necesitatea care trebuie acoperită. Aproape fără excepţie, faza de iniţiere presupune
o muncă de documentare cu privire la problema în cauză, identificarea „părţilor interesate” şi a rolului pe
care fiecare dintre acestea îl poate juca în derularea proiectului, stabilirea scopului şi a obiectivelor care
trebuie urmărite prin proiectul respectiv, precum şi a rezultatelor care sunt aşteptate de la proiect. Rolul
acestei faze este de a determina viabilitatea sau fezabilitatea unei idei de proiect. Faza de iniţiere trebuie să se
încheie printr-o decizie fermă cu privire la demararea proiectului, din partea finanţatorului şi prin punerea la
punct a tuturor elementelor care constituie punctul de plecare pentru faza de planificare. Chiar şi în cazurile
75
în care există de la bun început o decizie de iniţiere a proiectului, cele mai multe dintre activităţile specifice
fazei de iniţiere trebuie parcurse.
Activităţi practice pe echipe şi pe grup
a. Activitate pe grupe. Elaboraţi liste de parteneriate. În urma unui tur al galeriei completaţi o listă
comună (a grupului mare) pe care să o prezentaţi ca pe un exemplu de parteneriat.
b. Elaboraţi un model de parteneriat pe ERASMUS + ( în grupe de 5 personal didactic). Se prezintă şi
se discută fiecare model.
Pornind de la un caz concret, fiecare echipă va identifica modalităţi de implicare într-un proiect POCU.
Exemplele vor fi prezentate în plen. Formatorul va facilita activitatea, va încuraja răspunsurile date de
membrii grupului.
3.3.2. Dezvoltarea parteneriatelor

Unul din factorii care condiționează eficiența echipei de proiect și succesul proiectului este asigurarea unui
parteneriat viabil cu comunitatea. Din punct de vedere juridic, parteneriatul se defineşte ca o înţelegere
legală în care partenerii definesc împreună scopul general al parteneriatului şi presupune colaborarea strânsă
şi combinarea avantajelor specifice pentru ambii parteneri. Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le
aduce, parteneriatul poate fi definit ca o modalitate eficientă în realizarea reformei managementului, prin
schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încât soluţionarea lor să devină fezabilă
prin parteneriat.
Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor locale, la nivel comunitar, pentru
atragerea altor resurse, în vederea rezolvării problemelor comunităţii. Ideea de parteneriat între şcoală şi
comunitate trebuie să se bazeze pe principiul complementarităţii serviciilor oferite de către organizaţiile care
activează în comunitate. Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică adoptarea unui
management bazat pe colaborare, comunicare şi acceptarea diversităţii, responsabilizarea partenerilor şi
implicarea reciprocă.
Parteneriatul presupune respectarea caracteristicilor fiecărui partener; optimizează alocarea resurselor;
aduce beneficii pentru toţi cei implicaţi în această relaţie; contribuie la satisfacţia celor implicaţi; poate fi o
cale de schimbare de experienţă între parteneri; contribuie la cunoaşterea şi înţelegerea unor structuri diferite
de organizare; contribuie la construirea încrederii reciproce.
Într-o relaţie de parteneriat, fiecare partener trebuie să-și definească aşteptările, scopul şi limitele. În relaţia
de parteneriat dintre şcoală şi agenţii comunitari, cei implicaţi trebuie să definească şi să conştientizeze care
sunt agenţii comunitari implicaţi în relaţia de parteneriat; care sunt motivele parteneriatului; care sunt
modificările vizate în situaţia actuală; ce probleme majore pot fi rezolvate prin parteneriat; care sunt rolurile
specifice pentru fiecare partener. Parteneriatul este bazat pe încredere, crează responsabilitate pentru
parteneri şi implicare reciprocă și trebuie să fie o modalitate mai eficientă de a obţine rezultate bune, o
schimbare în bine. Parteneriale pot fi încheiate pentru:
− Asistenţă şi sprijin pentru elaborarea planurilor de acţiune pentru încurajarea şi dezvoltarea
parteneriatelor;
− Dezvoltarea capacităţii interne a partenerilor sociali de a promova dezvoltarea resurselor umane, cu
accent pe standarde şi certificare;
− Îmbunătăţirea capacităţii de sprijinire a iniţiativelor de dezvoltare a responsabilităţii civice, prin
participarea la dezbateri publice şi facilitarea accesului la informaţii publice;
− Dezvoltarea iniţiativelor de încurajare a reţelelor la nivel naţional şi al UE;
76
− Dezvoltarea serviciilor de consultanţă pentru ONG-uri şi pentru iniţiativele care promovează ocuparea
şi incluziunea socială, inclusiv pentru partenerii de pe piaţa muncii;
− Campanii de conştientizare şi sprijin pentru parteneriatele sociale şi locale în vederea transformării
muncii nedeclarate în ocupare formală.
Activităţi eligibile pentru realizarea de parteneriate:

− Cercetări, studii şi sondaje, planificare strategică prin implicarea actorilor locali pentru dezvoltarea
economică locală, din domeniul ocupării şi incluziunii sociale, a partenerilor sociali şi a organizaţiilor
societăţii civile şi dezvoltarea parteneriatelor;
− Cercetări, studii, analize, inclusiv analize sociale, cursuri de formare profesională, dezvoltarea
codurilor de conduită, creşterea conştientizării şi schimb de bune practici pentru a promova şi
implementa conceptul de Responsabilitate Socială a Întreprinderilor în societatea şi în mediul de
afaceri din România;
− Organizarea seminariilor şi conferinţelor în domeniul ocupării, campanii de conştientizare, dezbateri
publice pentru stimularea rolului dialogului social şi a parteneriatelor la nivel local, regional, naţional
şi sectorial şi pentru susţinerea iniţiativelor pentru dezvoltarea responsabilităţii civice şi facilitarea
accesului la informaţiile de interes public;
− Sprijin pentru partenerii sociali în scopul dezvoltării şi implementării planurilor de acţiune pentru
ocupare şi incluziune socială (formare profesională, consultanţă, informare, evaluare şi audit);
− Activităţi de îmbunătăţire şi diversificare a serviciilor pentru membrii partenerilor sociali, precum:
servicii de informare prin intermediul internetului, pagini web şi newsletter-uri, conferinţe anuale,
reuniuni periodice;
− Informare, formare profesională şi servicii de consiliere, centre resurse pentru partenerii sociali şi
ONG-uri avându-se în vedere necesităţile acestora (precum: strângere de fonduri, dezvoltarea
asociaţiilor, mobilizarea comunităţii, aspecte legislative şi financiare etc.);
− Activităţi pentru dezvoltarea şi funcţionarea Secretariatelor Tehnice ale Pactelor Regionale pentru
Ocupare şi Incluziune Socială, precum: pregătire iniţială pentru personalul secretariatelor; realizarea şi
implementarea planurilor de dezvoltare organizaţională; dezvoltarea şi aplicarea planurilor de lucru;
realizarea studiilor regionale privind ocuparea, şomajul şi incluziunea socială; activităţi de consultanţă
pentru membrii pactelor, inclusiv activităţi de informare şi comunicare;
− Vizite de studiu şi schimb de bune practici şi expertiză în vederea dezvoltării şi menţinerii
parteneriatelor;
− Activităţi inovatoare, interregionale şi transnaţionale pentru promovarea parteneriatelor şi încurajarea
iniţiativelor pentru partenerii sociali şi societatea civilă.
Obstacole în crearea parteneriatelor şcoală - familie - comunitate
În timp ce valoarea parteneriatului şcoală - familie este general acceptată, acesta nu poate fi întotdeauna
implementat cu uşurinţă şi eficienţă. Dintre cauzele cele mai cunoscute amintim:
− Diferenţele de percepţie despre context şi conţinut între participanţi;
77
− Lipsa unei definiţii mai clare în literatură a ceea ce înseamnă implicarea părinţilor;
− Lipsa unor relaţii echivalente între părinţi şi profesori sau a barierelor legate de implicarea părinţilor,
precum lipsa de timp a acestora;
− Lipsa cunoştinţelor şi abilităţilor pentru a realiza astfel de colaborări de succes reprezintă o barieră
importantă.
− Pe de o parte, părinţii au nevoie de ghidare din partea profesorilor pentru dezvoltarea copiilor lor. Pe
de altă parte, profesorii solicită cooperarea părinţilor, în condiţiile în care nu au abilităţile necesare
pentru a sprijini efectiv această implicare.
Blocajele care pot interveni în relaţia de parteneriat dintre şcoală şi comunitate pot fi multiple:
− cei implicaţi în relaţia de parteneriat se raportează la valori diferite;
− divergenţe de interese şi opinii ale celor implicaţi;
− nerespectarea relaţiilor contractuale între parteneri;
− motivaţia oscilantă a celor implicaţi;
− managementul deficitar al parteneriatului în ce priveşte timpul, atribuţiile şi responsabilităţile,

activităţi prioritare, implicare etc.;
− activităţi neadecvate în raport cu partenerii şi atribuţiile curente ale acestora;
− şcoala nu are o politică bine conturată în ceea ce priveşte relaţia cu comunitatea;
− dezinteresul părinţilor;
− lipsa educaţiei pentru valorile democraţiei;
− accentuarea sărăciei populaţiei;
− neidentificarea avantajelor şi a finalităţilor etc.

Dezvoltarea parteneriatelor şi încurajarea iniţiativelor partenerilor sociali şi societăţii civile ,,Promovarea
iniţiativelor pentru partenerii sociali şi dezvoltarea capacităţii acestora, ca parte a dialogului social, sunt
domenii care trebuie consolidate. Operaţiunile promovate în cadrul acestui DMI sprijină îmbunătăţirea
capacităţii partenerilor sociali şi a organizaţiilor societăţii civile, respectiv a organizaţiilor sindicale, a
patronatelor, comitetelor sectoriale, ONG-urilor, Pactelor Regionale şi Parteneriatelor Locale pentru Ocupare
şi Incluziune Socială, în vederea dezvoltării şi promovării iniţiativelor comune în domeniile ocupării şi
incluziunii sociale, pentru o contribuţie deplină la atingerea obiectivelor Strategiei Lisabona şi politicii de
coeziune economică şi socială.
Obiective:
− Asistenţă şi sprijin pentru elaborarea planurilor de acţiune pentru încurajarea şi dezvoltarea
parteneriatelor;
− Dezvoltarea capacităţii interne a partenerilor sociali de a promova dezvoltarea resurselor umane, cu
accent pe standarde şi certificare;
78
− Îmbunătăţirea capacităţii de sprijinire a iniţiativelor de dezvoltare a responsabilităţii civice, prin

participarea la dezbateri publice şi facilitarea accesului la informaţii publice;
− Dezvoltarea iniţiativelor de încurajare a reţelelor la nivel naţional şi al UE;
− Dezvoltarea serviciilor de consultanţă pentru ONG-uri şi pentru iniţiativele care promovează ocuparea
şi incluziunea socială, inclusiv pentru partenerii de pe piaţa muncii;
− Campanii de conştientizare şi sprijin pentru parteneriatele sociale şi locale în vederea transformării
muncii nedeclarate în ocupare formală.
Activităţi eligibile:
− Cercetări, studii şi sondaje, planificare strategică prin implicarea actorilor locali pentru dezvoltarea
economică locală, din domeniul ocupării şi incluziunii sociale, a partenerilor sociali şi a organizaţiilor
societăţii civile şi dezvoltarea parteneriatelor;
− Cercetări, studii, analize, inclusiv analize sociale, cursuri de formare profesională, dezvoltarea
codurilor de conduită, creşterea conştientizării şi schimb de bune practici pentru a promova şi
implementa conceptul de Responsabilitate Socială a Întreprinderilor în societatea şi în mediul de
afaceri din România;
− Organizarea seminariilor şi conferinţelor în domeniul ocupării, campanii de conştientizare, dezbateri
publice pentru stimularea rolului dialogului social şi a parteneriatelor la nivel local, regional, naţional
şi sectorial şi pentru susţinerea iniţiativelor pentru dezvoltarea responsabilităţii civice şi facilitarea
accesului la informaţiile de interes public;
− Sprijin pentru partenerii sociali în scopul dezvoltării şi implementării planurilor de acţiune pentru
ocupare şi incluziune socială (formare profesională, consultanţă, informare, evaluare şi audit);
− Activităţi de îmbunătăţire şi diversificare a serviciilor pentru membrii partenerilor sociali, precum:
servicii de informare prin intermediul internetului, pagini web şi newsletter-uri, conferinţe anuale,
reuniuni periodice;
− Informare, formare profesională şi servicii de consiliere, centre resurse pentru partenerii sociali şi
ONG-uri avându-se în vedere necesităţile acestora (precum: strângere de fonduri, dezvoltarea
asociaţiilor, mobilizarea comunităţii, aspecte legislative şi financiare etc.);
− Activităţi pentru dezvoltarea şi funcţionarea Secretariatelor Tehnice ale Pactelor Regionale pentru
Ocupare şi Incluziune Socială, precum: pregătire iniţială pentru personalul secretariatelor; realizarea şi
implementarea planurilor de dezvoltare organizaţională; dezvoltarea şi aplicarea planurilor de lucru;
realizarea studiilor regionale privind ocuparea, şomajul şi incluziunea socială; activităţi de consultanţă
pentru membrii pactelor, inclusiv activităţi de informare şi comunicare;
− Vizite de studiu şi schimb de bune practici şi expertiză în vederea dezvoltării şi menţinerii
parteneriatelor;
− Activităţi inovatoare, interregionale şi transnaţionale pentru promovarea parteneriatelor şi încurajarea
iniţiativelor pentru partenerii sociali şi societatea civilă.
Solicitanţii pot fi:
− Parteneri sociali reprezentativi la nivel naţional sau regional;
79
− Instituţii şi organizaţii membre ale Pactelor Regionale şi Parteneriatelor Locale pentru Ocupare şi
Incluziune Socială;
− ONG-uri (asociaţii şi fundaţii).
Modul de finanţare al proiectelor:
Alocarea financiară pentru această cerere de propuneri de proiecte este 2 002 724.00 lei din care 85% din
Fondul Social European şi 15% din co-finanţarea naţională.
Aplicaţie practică:
− Identificarea scopului realizări unui parteneriat.
− Formatorul solicită 5 voluntari din cadrul grupului. Fiecare echipă va primi câte o listă cu întocmirea
unui parteneriat. Fiecare dintre voluntari va prezenta lista care i-a revenit (după ce a ales unul dintre
cele 5 bilete, la întâmplare) în faţa întregului grup, într-o manieră adaptată pentru o anumită categorie
de public-ţintă şi un anumit context..
− Sarcina celor din sală este aceea de a asculta cu atenţie şi de a ghici tipul de parteneriat despre care
vorbește fiecare formabil, precum şi contextul aproximativ în care i se adresează.
− Întrebări pentru procesare (adresate fie după fiecare vorbitor în parte, fie la finalul tuturor
discursurilor): Ce anume v-a ajutat să identificaţi tipul de parteneriat? Ce anume v-a indus în eroare?
Ce concluzii personale puteţi trage în urma acestui exerciţiu? Cum ne pot ajuta aceste concluzii în
realizarea unui parteneriat de success.
Aplicații
1. Pot fi un manager bun?
Plasați numărul, în paranteză, corespunzător afirmațiilor de mai jos:
1. Întotdeauna 2. De obicei 3. Câteodată 4. Rar 5. Niciodată
1. ( ) Pot să-mi identific cele mai bune aptitudini.
2. ( ) Lipsa unor cunoștințe mă face să perseverez.
3. ( ) Cercetez noi concepte în domeniul meu și în domenii apropiate din dorința de a ști cât mai
multe.
4. ( ) Particip la un număr mare de activități, atât în domeniul meu, cât și în alte domenii.
5. ( ) Sunt conștient de aptitudinile pe care le am și nu le-am folosit.
6. ( ) Adesea devin așa de implicat în ceea ce fac încât pierd noțiunea timpului.
7. ( ) Îmi place să stabilesc obiective ridicate pentru mine și pentru cei care lucrează cu mine.
8. ( ) Prefer să deleg pe alții, în loc să controlez îndeaproape.
9. ( ) Mă simt confortabil cu controlul simultan al mai multor activități.
10. ( ) Consider că pot aplana conflictele cu superiorii, colegii și subordonații, fără a supăra pe
cineva.
11. ( ) Sunt capabil să lucrez în condiții de lucru supuse schimbării și instabilității.
12. ( ) Prefer să realizez activități care trebuie finalizate la un anumit moment dat, decât să efectuez
activități de rutină.
13. ( ) Revizuiesc periodic realizările mele și ale echipei.
14. ( ) Cred că pot realiza simultan cerințele clientului și ale organizației mele.
15. ( ) Pot să motivez o echipă de specialiști cu care lucrez.
16. ( ) Apreciez oportunitatea de a învăța management general prin implicarea în cât mai multe
proiecte complexe.
Interpretarea scorului obținut
80
16 – 25 posibilități excelente de a avea succes în managementul de proiect

26 – 50 posibilități de succes ca manager de proiect, dar ar fi indicat ca, la început, să coordonezi un
proiect mic pentru a căpăta experiența necesară unuia complex
50 – 80 mai bine lucrezi ca specialist într-o echipă de proiect, decât ca manager de proiect
Bibliografie:
1. Coord. prof. univ. dr. Zlătescu Moroianu, I., prof. Oancea, I, 2008, Drepturile copilului, Institutul Român
pentru Drepturile Omului, Bucureşti;
2. Enăchescu, E., 2008, Repere psihologice în cunoaşterea şi descoperirea elevului, Ed. Aramis, Bucureşti;
3. Gherguţ, Aois, 2007, Sinteze de psihopedagogie specială, Ed. Polirom, Iaşi;
4. Mara, D., 2009, Strategii didactice în educaţia incluzivă, E.D.P., Bucureşti;
5. Popovici, D.V., 1999, Elemente de psihopedagogia integrării, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti;
6. UNICEF, MEN, 1999, Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli. Ghid managerial, Bucureşti;
7. UNESCO, 1995, Pachetul de resurse UNESCO pentru instruirea profesorilor. Cerinţe speciale în clasă,
UNICEF, Bucureşti;
8. UNESCO, 2002, Să înţelegem şi să răspundem la cerinţele elevilor din clasele incluzive, traducere
UNICEF & RENINCO, MEC, Editura Romedia, Bucureşti;
9. Verza E., Păun E., coord., 1998, Educaţia integrată a copiilor cu handicap, UNICEF& RENINCO.
10. Vrăşmaş, E., 2007, Dificultăţile de învăţare în şcoală - domeniu nou de studiu şi aplicaţie, V&I Integral,
Bucureşti,;
11. Vrăsmaş, E., 2004, Introducere în educaţia cerinţelor speciale, Editura Credis, Universitatea din
Bucureşti;
12. Vrăsmaş, E., 1998, Strategiile educaţiei incluzive, în Educaţia integrată a copiilor cu handicap, UNICEF
& RENINCO;
13. Vrăsmaş, T., 2001, Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti;
14. Vrăsmaş, T., 2004, Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, București.
3.4. DEZVOLTAREA GÂNDIRII CRITICE
3.4.1. Definiții și caracteristici ale gândirii critice

E Gândirea critică semnifică o gândire de nivel superior. Ea se bazează pe deprinderile şi abilităţile celor
care o practică de a raţiona corect, coerent logic, pe bază de argumente suficiente, solide şi valoroase
(Dumitru, I. Al., 2000).
E Gândirea critică presupune cunoaşterea şi evaluarea, bazată pe argumente solide şi convingătoare, a
opiniilor altora şi, pornind de aici, adaptarea de către subiectul în cauză a unei poziţii proprii, având o
susţinere suficient de temeinică (Dumitru, I. Al., 2000).
E Gândirea critică este un proces complex care începe cu asimilarea de cunoştinţe, cu dobândirea unor
operaţii şi procedee mintale de procesare a informaţiilor, continuă cu formarea unor credinţe şi convingeri
care fundamentează adoptarea unor decizii şi se finalizează prin manifestarea unor comportamente
adaptative adecvate şi eficiente (Dumitru, I. Al., 2000).
3.4.2. Caracteristici ale gândirii critice

Gândirea critică este o condiţie şi o modalitate de realizare a învăţării eficiente cu rol esenţial în
dezvoltarea personalităţii individului. Ea presupune, printre altele (Dumitru, I. Al., 2000):
a) formularea de către fiecare elev/student a unor păreri proprii, personale, eventual originale,
referitoare la o problemă;
b) dezbaterea responsabilă a ideilor şi soluţiilor avansate de fiecare individ, în mod individual sau ca
rezultat al muncii în grup;
c) alegerea raţională a unei soluţii optime dintre mai multe posibile;
d) rezolvarea de probleme în timp optim şi cu eficienţa scontată.
81
Gândirea critică are, prin natura şi modul ei de manifestare, două dimensiuni esenţiale(Dumitru, I. Al.,
2000):
-o dimensiune socială potrivit căreia învăţarea şi munca în colaborare determină construirea şi manifestarea
solidarităţii umane, a comportamentului de întrajutorare, cu efecte benefice asupra reuşitei în activitate şi cu
sentimentul fiecăruia că aparţine grupului, că lucrează pentru creşterea prestigiului social al acestuia.
Mândria de a aparţine unui grup, unei comunităţi generează individului sentimente pozitive, contribuind la
trăirea de către acesta a unei stări de confort psihologic;
-o dimensiune pragmatică prin care învăţarea bazată pe dezvoltarea gândirii critice creează posibilitatea şi
oportunitatea implicării plenare a elevilor în activitate, pornindu-se de la stârnirea curiozităţii acestora şi
continuând cu implicarea efectivă a lor în rezolvarea unor probleme autentice, de viaţă.
Formarea capacităţii / abilităţii de a gândi creativ şi constructiv, eficient şi critic presupune realizarea de
către elevi a progresului în mai multe planuri, prin trecerea (Dumitru, I. Al., 2000):
a) de la reacţii personale la idei susţinute public, cu argumente convingătoare;
b) de la respectul faţă de ideile altuia la dobândirea încrederii în sine, în propriile idei bazate pe
argumente;
c) de la intuitiv la logic;
d) de la o singură perspectivă la mai multe perspective în abordarea unei probleme.
A gândi critic înseamnă (Dumitru, I. Al., 2000):
1. a deţine cunoştinţe valoroase şi utile a avea convingeri şi credinţe întemeiate pe acestea;
2. a-ţi forma opinii independente şi a accepta ca ele să fie supuse evaluării (critice);
3. a supune propriile idei şi ideile altora unui scepticism constructiv, cu scop de fundamentare;
4. a construi argumente suficiente care să confere consistenţă propriilor opinii;
5. a manifesta flexibilitate, toleranţă şi respect faţă de ideile altora, a le accepta sau a le respinge pe
bază de argumente;
6. a participa activ la elaborarea unor soluţii, a colabora şi coopera constructiv pentru rezolvarea
oricăror probleme de viaţă;
7. a învăţa cum să gândeşti eficient, evaluând şi testând mai multe soluţii posibile; asta înseamnă a
gândi, în mod autentic.
Gândirea critică presupune raţionalitate şi mai puţin subiectivismul nefondat pe argumente pertinente. Cel ce
gândeşte critic, gândeşte în mod eficient şi creator, pragmatic şi realist. Gândirea este un proces complex
care se dobândeşte prin învăţare, asemenea cititului şi scrisului. Învăţarea gândiri critice se realizează eficient
când respectate anumite condiţii. Dintre acestea esenţiale sunt (Dumitru, I. Al., 2000):
1. crearea unor situaţii de învăţare, a unor ocazii pentru ca elevii / studenţii să-şi exerseze
procesul gândirii critice şi alocarea timpului necesar pentru aceasta;
2. încurajarea elevilor să gândească independent „cu propriul lor cap”, să speculeze şi să
reflecteze;
3. acceptarea diversităţii de opinii şi idei;
4. implicarea activă a elevilor / studenţilor în realizarea învăţării, prin confruntarea de idei, prin
colaborare şi cooperare pentru a găsi soluţii adecvate;
5. convingerea elevilor /studenţilor că nu riscă să fie ridiculizaţi pentru opiniile exprimate;
6. încrederea în capacitatea fiecărui elev / student de a gândi în mod critic;
7. aprecierea pozitivă a gândirii critice, manifestată în orice situaţie.
Cei ce gândesc critic trebuie să aibă anumite calităţi şi să manifeste anumite comportamente şi
responsabilitate. Pentru a ajunge să gândească critic, aceştia trebuie (Dumitru, I. Al., 2000):
1. să dobândească încredere în forţele proprii şi să conştientizeze valoarea propriilor lor idei şi
opinii;
2. să se implice activ în procesul de învăţare;
3. să asculte cu respect opinii diferite, să-şi împărtăşească, unii altora, ideile;
4. să asculte activ ideile altora şi să fie pregătiţi pentru a formula şi a demonta judecăţi.
Manifestarea gândirii critice presupune acţiunea pe mai multe planuri pentru:
82
- a determina şi a consemna fapte concludente pentru susţinerea unor idei şi opinii;

- a descoperi cauzele fenomenelor pentru a le explica şi înţelege;
- a stabili implicaţiile şi valoarea practică a cunoştinţelor asimilate;
- a găsi alternative la atitudini şi soluţii deja consacrate şi fixate în mentalul colectiv;
- a lua în considerare soluţiile şi argumentele altora referitoare la o problemă supunându-le unor
analize şi evaluări riguroase;
- a adopta o poziţie proprie într-o situaţie dată, bazată pe argumente suficiente, concludente şi
temeinice;
- a-(ţi) pune întrebări de tipul: „ce ar fi dacă ...?”, „ce s-ar întâmpla atunci când…?” etc., pentru a
favoriza explorarea fenomenelor din mai multe perspective chiar dacă unele dintre acestea sunt doar posibile
sau probabile.
Gândirea critică este un mod de funcţionare a minţii care presupune activism, flexibilitate şi deschidere spre
schimbare şi inovare.
3.4.3. Un cadru de învăţare pentru dezvoltare a gândirii critice

(Dumitru, I.Al., 2000; Steele, J. L.; Meredith, K. S.; Temple Ch., 2001)
Deoarece gândirea critică se învaţă practicând-o este nevoie de un anumit mod de a concepe şi realiza
învăţarea care să pornească de la cunoştinţele deţinute deja de elevi / studenţi, referitoare la un subiect (o
temă), să promoveze analiza şi evaluarea opiniilor şi soluţiilor posibile, pentru a înţelege sensul celor
învăţate şi pentru a stimula reflecţia critică asupra acestora. Un astfel de cadru presupune parcurgerea a trei
etape, strâns legate între ele: evocarea (E); realizarea sensului (R); reflecţia ( R).
EVOCARE REALIZAREA SENSULUI REFLECŢIE
Solicitare cu scopul de În această a doua etapă, se vine în contact cu În etapa de reflecţie se

a-şi aminti ceea ce ştiu sau cred informaţiile sau ideile noi. Se încearcă consolidează cunoştinţele noi şi
că ştiu despre un subiect, despre înţelegerea sensului şi a semnificaţiei acestora. se restructurează schemele
o problemă ce urmează a fi Este cunoscut faptul că ceea ce este înţeles este mintale pentru a include în ele
supuse procesului de învăţare. învăţat mai uşor. Contactul cu informaţia nouă noile cunoştinţe. Prin aceasta
se poate lua pe mai multe căi: învăţarea este autentică şi
Obiective: eficientă. Orice învăţare este
- prin lectura unui text; caracterizată printr-o
1.conştientizarea propriilor
cunoştinţe despre un subiect ce - prin vizionarea unui film; transformare autentică şi
urmează a fi pus în discuţie; durabilă a structurilor cognitive
- prin audierea unei prelegeri / conferinţe; ale subiectului care se
2.implicarea activă în activitatea obiectivează în comportamente
de învăţare- conştientizarea - prin efectuarea unui experiment; eficiente, adecvate situaţional.
propriilor cunoştinţe, a valorii şi Necesitatea acestei etape este
- prin schimbul de idei (discuţii) în cadrul
limitelor acestora, realizarea dată de :
unui grup.
unei mai bune corelaţii între
cunoştinţele deja deţinute şi cele · trebuie să se ajungă la
A realiza sensul unor idei înseamnă a le
noi, care urmează a fi învăţate, exprimarea ideilor şi
înţelege adecvat. Deoarece înţelegerea este
ceea ce favorizează înţelegerea; informaţiilor întâlnite, cu
activitatea fundamentală și permanentă a
propriile cuvinte. Atunci când
gândirii, esenţial în realizarea ei este
3.stimularea curiozităţii şi informaţiile sunt plasate într-un
implicarea cognitivă activă în învăţare, în
interesului, motivarea angajării context care are sens (personal),
procesarea informaţiei necesare rezolvării unor
într-o învăţare autentică, înţelegerea este mai profundă şi
probleme diverse. A te implica cognitiv activ
eficientă prin evocarea mai durabilă.
înseamnă a-ţi pune întrebări şi a pune întrebări
cunoştinţelor deţinute; altora pentru a înţelege lucrurile. Esenţiale sunt · Gândirea critică este
În faza de evocare, învăţarea întrebările pe care subiectul şi le pune sieşi favorizată într-o atmosferă în
însuşi.
83
EVOCARE REALIZAREA SENSULUI REFLECŢIE
se contextuali- În această etapă se urmăreşte: care este încurajată diversitatea

de opinii. Schimbul de idei
zează şi se focalizează pe 1. menţinerea interesului şi sporirea contribuie la sporirea capacităţii
anumite sarcini şi obiective, fapt implicării în activitatea de învăţare, care au de exprimare şi înţelegere a
care-i asigură eficienţa. debutat în etapa de evocare; acestora. Se poate materializa
2. încurajarea pentru stabilirea prin realizarea în scris (un eseu)
scopurilor, realizarea de analize, sinteze, sau oral (argumentarea,
comparaţii, abstractizări şi generalizări pledoaria pro sau contra ceva).
ajungând la o conceptualizare adecvată;
3. susţinerea efortului de a-şi monitoriza
propria înţelegere, de a progresa în ceea ce
priveşte integrarea noilor cunoştinţe în
schemele cognitive deja deţinute, care astfel,
se restructurează permanent.
Folosirea cadrului de gândire şi învăţare bazat pe Evocare- Realizarea sensului – Reflecţie, creează contextul
favorabil pentru:
- stabilirea unor scopuri pentru învăţare;
- activarea gândirii elevilor / studenţilor;
- implicarea activă a acestora în învăţare;
- motivarea acestora pentru învăţare;
- stimularea reflecţiei personale;
- confruntarea de idei şi opinii cu respectarea fiecăreia dintre acestea;
- încurajarea exprimării libere a tuturor opiniilor;
- ajutorarea elevilor / studenţilor să-şi formuleze propriile întrebări şi să caute răspunsuri;
- procesarea informaţiei de către aceştia, în felul acesta exersându-şi gândirea.
Precizări:
1. Acest cadru trebuie perceput ca strategie coerentă, generală, aplicabilă în orice situaţie de
învăţare.
2. El este o modalitate prin care profesorii îndrumă elevii spre realizarea înţelegerii şi reflecţiei
critice, spre exersarea şi dezvoltarea gândirii creatoare, constructive. Ei învaţă gândind şi gândesc învăţând.
Gândirea critică se învaţă în mod adecvat.
3. Premisa de bază a cadrului ERR este: ceea ce ştim sau credem că ştim constituie un suport
pentru ceea ce putem învăţa. Astfel este facilitată învăţarea autentică şi durabilă, bazată pe înţelegerea
adecvată şi reflecţia critică.
4. Cadrul ERR nu presupune o mişcare liniară de tipul evocare- înţelegere – reflecţie, ci mai
degrabă o mişcare circulară sau în formă de spirală: o anumită evocare conduce la o anumită înţelegere a
cunoştinţelor şi la anumite reflecţii pe marginea acestora; la rândul ei reflecţia generează noi evocări şi noi
modalităţi de înţelegere a lucrurilor, de realizare a sensului şi înţelegere a semnificaţiei acestora.
Sarcini de lucru:
1. Proiectaţi 2-3 activităţi didactice specifice disciplinelor pe care le predaţi, în care să valorificaţi
cadrul de învăţare ERR şi modalităţile de dezvoltare a gândirii critice.
2. Analizaţi avantajele şi dezavantajele cadrului de învăţare ERR.
84
3
.
4.4. Strategii educaționale de dezvoltare a gândirii critice
Pentru a pune în practică cadrul de învățare pentru dezvoltarea gândirii critice ERR, profesorii pot valorifica
o multitudine de strategii specifice care pot fi adaptate și valorificate în predarea tuturor disciplinelor.
Prezentăm câteva dintre cele mai des folosite dintre acestea.
Metoda predicţiilor (Steele, J. L.; Meredith, K. S.; Temple Ch., 1998)
Termeni daţi în avans
Predicţie pe baza unor termeni daţi:
− Explicaţi copiilor că le veţi citi o poveste;
− În această poveste apar 4 termeni;
− Fiecare copil va trebui să-şi imagineze o poveste cât mai interesantă pe care le-o sugerează aceşti 4
termeni;
− Daţi-le 3 minute pentru gândire – folosiţi şi imagini /desene reprezentând aceşti termeni;
− Formaţi perechi în care copiii îşi vor prezenta povestioarele, după care le cereţi să ajungă la
formularea în rezumat a poveştii pe care se aşteaptă să o audă – timp de lucru:5 minute;
− Puneţi două perechi să-şi prezinte versiunile în faţa clasei;
− Cereţi copiilor ca în timpul lecturii să fie atenţi la asemănările şi deosebirile dintre povestea lor şi cea
pe care le-o veţi citi.
Tabelul predicţiilor
Explicaţi copiilor că pe parcursul citirii textului vă veţi opri în anumite locuri pentru a face predicţii şi pentru
a le verifica, construind un tabel:
PARTEA I
Ce crezi că se va întâmpla? Ce dovezi ai? Ce s-a întâmplat?
PARTEA A II - A
PARTEA A III-A
− Activitatea de lectură şi gândire presupune fragmentarea unui text pentru ca elevii să poată prezice
ce se va întâmpla în continuare într-o povestire sau ce se va urma într-un text informativ; să se
gândească la contextul povestirii, la plasarea acţiunii în timp şi spaţiu şi la alte lucruri asemănătoare.
− La sfârşit elevii îşi pot exprima gândurile într-un desen / modelaj din plastilină etc.
Turul galeriei (Steele, J. L.; Meredith, K. S.; Temple Ch., 1998)
− În grupuri de 3-4, elevii lucrează întâi la o problemă care se poate materializa într-un produs ( o
diagramă etc.), pe cât posibil pretându-se la abordări variate.
− Produsele sunt expuse pe pereţii clasei.
85
− La semnalul cadrului didactic, grupurile se rotesc prin clasă, pentru a exprima şi a discuta fiecare
produs. Îşi iau notiţe şi pot face comentarii pe hârtiile expuse.
− După turul galeriei, grupurile îşi examinează propriile produse prin comparaţie cu celelalte şi citesc
comentariile făcute pe produsul lor.
Rezumaţi – lucraţi în perechi – Comunicaţi (Steele, J. L.; Meredith, K. S.; Temple Ch., 1998)
86
− Cereţi copiilor să se gândească la povestea pe care tocmai le-aţi citit-o;
− Sarcina lor este să rezume textul în 2-3 fraze;
− Formaţi perechi şi le cereţi copiilor să-şi prezinte unul altuia rezumatele, să discute asemănările şi
deosebirile dintre rezumatele lor sau să facă unul comun.
− Puneţi două perechi să-şi prezinte versiunile în faţa clasei;
− Această activitate în perechi poate fi utilizată după ascultarea unei prezentări, lectura unui text sau
discutarea unei teme.
Gândiţi / Lucraţi în perechi / Comunicaţi (Steele, J. L.; Meredith, K. S.; Temple Ch., 1998)
− profesorul pune o întrebare sau ridica o problema;
− fiecare elev se gândeşte la întrebare / problema;
− elevii formează perechi, îşi comunică unul altuia răspunsurile şi dezbat problema;
− perechile se alătura altor perechi, şi discuta în patru ideile pe care le au.

Formulaţi – Comunicaţi – Ascultaţi – Creaţi (Steele, J. L.; Meredith, K. S.; Temple Ch., 1998)
Această tehnică este tot o activitate în care partenerii formulează întâi răspunsuri individuale, apoi le
comunică partenerului, îl ascultă pe acesta şi, în final, creează, împreună cu partenerul, un răspuns sau o
perspectivă nouă, ca urmare a discuţiilor. Metoda este foarte răspândită şi poate avea multiple utilizări,
îndemnându-i pe elevi să facă un efort de gândire.
Ştiu / Vreau să ştiu / Am învăţat (Steele, J. L.; Meredith, K. S.; Temple Ch., 1998)
− Formaţi perechi şi le cereţi elevilor să facă o listă cu ceea ce ştiu despre tema discutată;
− Faceţi un tabel cu următoarea structură:
Ştiu Vreau să ştiu Am învăţat
− Puneţi două perechi să-şi prezinte versiunile în faţa clasei şi notaţi lucrurile cu care toată lumea este
de acord în coloana din stânga, grupând informaţiile pe categorii;
− În continuare, ajutaţi-i pe elevi să formuleze întrebări despre lucrurile de care nu sunt siguri, notându
– le în coloana din mijloc;
− Cereţi elevilor să citească textul / să asculte povestea:
− După aceasta, reveniţi asupra întrebărilor notate în coloana din mijloc, vedeţi la care s-au găsit
răspunsurile în text / poveste şi completaţi coloana a treia. Întrebaţi elevii ce alte informaţii au mai
găsit în text şi notaţi-le în această coloană.
87
− Întoarceţi-vă la întrebările care au rămas fără răspuns şi discutaţi cu elevii unde ar putea să caute
aceste informaţii.
STAD- Student Team Achievement Divisions (metoda învăţării în grupuri mici) (Steele, J. L.; Meredith,
K. S.; Temple Ch., 1998)
Are trei etape:
− prezentarea: profesorul preda o lecţie;
− munca în grup: elevii organizaţi în grupuri de 3-4 membri (eterogene din punct de vedere al
performanței şi abilităţilor de învăţare) discuta pe marginea materialului predat, îşi pun întrebări unii
altora, compara răspunsurile, discuta pană sunt convinşi că stăpânesc cu toţii materialul respectiv;
− evaluarea: profesorul le adresează apoi întrebări pentru a testa însuşirea cunoştinţelor, iar scorul
grupului se obţine prin aprecierea progresului fiecărui membru în raport cu performanțele sale
anterioare. Întregul ciclu al activităţii se întinde pe parcursul a 3-5 lecţii.
TGT-Teams / Games / Tournaments (metoda turneului între echipe) (Steele, J. L.; Meredith, K. S.;
Temple Ch., 1998)
− promovează proceduri similare celor din STAD, cu deosebirea esențială ca la sfârşitul ciclului de
învăţare se desfăşoară un turneu între echipe, elevii concurând cu colegii lor, aflaţi la acelaşi nivel de
competenţă. Se iau ca reper performanțele anterioare, astfel ca fiecare elev are posibilitatea de a
puncta pentru grupul din care face parte.
Jigsaw- metoda mozaicului (Steele, J. L.; Meredith, K. S.; Temple Ch., 1998)
− profesorul stabileşte o tema de studiu pe care o împarte în subteme;
− clasa de elevi se împarte în grupuri eterogene de 3-5 elevi;
− fiecare sub-tema revine spre aprofundare unui membru al fiecărui grup;
− cei ce se ocupă de aceeaşi subtema se întâlnesc în grupul de "experţi" pentru a dezbate subiectul
respectiv şi pentru a stabili modalităţile de a transmite informaţiile celorlalţi membri ai grupului lor
iniţial;
− "experţii" se întorc în grupul din care au plecat şi predau subtema respectivă celorlalţi colegi, la
rândul lor asimilând cunoştinţele pe care le transmit colegii lor -"experţi" în alte subteme;
− în final, fiecare membru al grupului este examinat din întregul material.
Controversa academică (Dumitru, I. Al., 2000):

− profesorul lansează spre discuţie o problemă în legătură cu care se pot , exprima cel
− puţin doua puncte de vedere diferite;
− elevii sunt împărţiţi în grupe de cate patru;
− în cadrul grupelor, fiecare pereche primeşte o poziţie pe care trebuie sa o apere cu o lista de
argumente;
− perechile se despart temporar şi formează perechi noi cu colegii care , susţin acelaşi punct de vedere,
exprimându-şi argumentele de pe lista făcută în perechea inițială;
88
− elevii se întorc la partenerii iniţiali şi îşi formulează poziţia pe baza listei îmbogăţite de argumente;
− fiecare pereche îşi prezintă poziţia celeilalte perechi din cadrul grupului iniţial, care asculta şi ia
notiţe;
− cele doua perechi încep o dezbatere pe baza argumentelor;
− în final elevii formulează poziţia în legătură cu care s-a ajuns la un consens, susținută de cele mai
bune argumente.
Linia valorilor (Dumitru, I. Al., 2000)
− Profesorul lansează spre discuţie o problemă controversată în raport cu care elevii pot lua poziţie
pro, contra sau de mijloc;
− elevii încearcă sa se alinieze pe o axa imaginara, care sa reflecte poziţia lor față de problema
respectivă; pentru a face acest lucru ei trebuie sa discute cu ceilalţi colegi din linie răspunsul la
problema;
− elevii pot să-și schimbe poziţia pe axa dacă sunt convinşi de argumentele celorlalţi colegi;
− în final se dezbat părerile divergente.

SINELG – ul (Dumitru, I. Al., 2000) este o tehnică de lectură interogativ - analitică a unui text, cu scopul de
a înţelege sensul acestuia, de a compara informaţii noi extrase conştient din text cu cunoştinţele personale
anterioare şi de a le restructura într-o formă nouă, folosind un sistem de marcare a textelor prin patru semne
distincte: „ü” – informaţiile deja cunoscute, „+”- informațiile noi, „-” – concepţiile sau teoriile cu care nu
sunt de acord, „?”- neclarităţi sau nelămuriri. La sfârşitul lecturii active, se va completa un tabel pe patru
coloane, în fiecare din ele sistematizându-se informaţia conform adnotării făcute pe marginea textului: în
coloana marcată cu „ü” se vor trece cunoştinţe deja ştiute, confirmate, în coloana „+” – noutăţile, în coloana
„-” – informaţiile infirmate, iar în coloana „?” – neclarităţile, cce ce permite restructurarea materialului de
studiat după categoriile amintite mai sus, restructurare ce este şi în concordanţă cu sfatul lui Pavel Mureşan
(1990) de o organiza informaţiile în contrast pentru a fi reţinute mai uşor: informaţii deja ştiute vs. informaţii
noi; informații clare vs. neclarităţi; informaţii cu care suntem de acord vs. informaţii cu care nu suntem de
acord etc..
Tabelul SINELG
ü + - ?
Metoda cubului (Crețu, D., 2001)

Este o strategie de predare care ne ajuta la studierea unei teme din perspective diferite. Ea presupune
utilizarea unui cub care are diferite instrucțiuni notate pe fiecare față, după cum urmează:
− Descrie - Cum arată?
− Compară - Cu ce seamănă și de ce diferă?
− Asociază - La ce te face sa te gândești?
− Analizează - Din ce e făcut?
− Aplică - Cum poate fi folosit?
89
− Argumentează pro sau contra - E bun sau rău? De ce?

Cvintetul (Crețu, D., 2001)
Cvintetele sunt instrumente rapide și eficiente de reflecție, sinteză și rezumare a conceptelor și informațiilor.
Un cvintet este o poezie care necesită sintetizarea informației în exprimări concise care descriu sau exprimă
reflecții asupra unui subiect. Se poate cere elevilor la elaborarea lor lucrând individual, în perechi sau pe
grupe. Regulile pentru elaborarea unui cvintet sunt:
− primul vers consta într-un singur cuvânt, care precizează subiectul / tema (de obicei este un
substantiv);
− al doilea vers este format din două cuvinte care descriu subiectul (de obicei adjective);
− al treilea vers este format din trei cuvinte care exprimă acțiuni (verbe);
− al patrulea vers este format din patru cuvinte care exprimă sentimente față de subiect;
− ultimul vers este format dintr-un cuvânt care exprimă esența subiectului (de obicei este un
substantiv).
Jurnalul dublu (Crețu, D., 2001)
Jurnalul dublu reprezinta un instrument cu multipleintrebuintari, care îi încurajează pe elevi să citească cu
atenție un text sau să audieze o prelegere, să reflecteze la ceea ce au citit sau audiat și să vină cu idei pentru a
le discuta în clasa. Împărțind în două pe verticală paginile unui caiet, elevii notează (pe măsură ce citesc un
text sau audiază prelegerea) în partea stânga pasaje din text sau idei care li se par importante sau le amintesc
de alte idei, iar în partea dreapta își consemnează propriile comentarii, întrebări (De ce li s-a părut
important?, La ce i-a făcut să se gândească?, Cum i-a făcut sa se simta? etc.). O alta varianta ar fi ca metoda
să fie completata în final prin tehnica "Lasă-mi mie ultimul cuvânt", prin care fiecare elev scrie pe fata unei
fișe un citat din text sau o idee care i s-a părut a fi cea mai importantă și un comentariu cu privire la citatul
sau ideea respectivă pe cealalta față a fișei. Elevii sunt invitați sa comenteze citatul sau ideea, ultimul cuvânt
aparținând celui care a scris-o.
Ciorchinele (Dumitru, I. Al., 2000)
Este o tehnică care încurajează elevii să gândească liber și deschis, sunt stimulați să evidențieze legături /
conexiuni între idei. Este o modalitate de a construi / realiza asociații noi de idei sau de a releva noi sensuri
ale ideilor. Dincolo de acestea, ciorchinele este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile
cunoștințe, credințe și convingeri, evidențiind modul propriu al individului de a înțelege o anumită temă / un
anumit conținut. Există câteva reguli ce trebuie respectate în utilizarea tehnicii ciorchinelui:
1. Scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema/ problema pusă în discuţie.
2. Nu judecaţi/ evaluaţi ideile produse, ci doar notațiile.
3. Nu vă opriţi până nu epuizaţi toate ideile care vă vin în minte sau până nu expiră timpul alocat; dacă
ideile refuză să vină insistaţi şi zăboviţi asupra temei până ce vor apărea unele idei.
4. Lăsaţi să apară cât mai multe şi mai variate conexiuni între idei; nu limitaţi nici numărul ideilor, nici
fluxul legăturilor dintre acestea.
90
Metode de învățare folosind gândirea critică în detrimentul memorizării/ învățării mecanice (Reprezentări
iconice)
Metoda celor 6 întrebări critice: Cine? Ce? Unde? Când? De ce? Cum? (University of Derby, UK)
(Model de gândire critică – University of Derby)
BIBLIOGRAFIE
Bernat, S., Tehnica învățării eficiente, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003.
91
Boisvert, J., La formation de la pensée critique: théorie et pratique. Chapitre 1: La pensée critique, 1999,
https://www.teluq.ca/ted1270-v2/media/pdf/texte_Boisvert.pdf
Crețu, D., Proiectul Lectura și scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice. Fundament pentru un nou cadru
de predare-învățare, 2001. https://www.armyacademy.ro/reviste/3_2001/rev2s.html
Dumitru I. Al., Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă, Editura de Vest, Timișoara, 2000
Facione, P. A. (2007). Critical Thinking: What It Is and Why It Counts,
https://www.researchgate.net/publication/251303244_Critical_Thinking_What_It_Is_and_Why_It_Counts/
link/5849b49608aed5252bcbe531/download
Gherguț, A., Educație incluzivă și pedagogia diversității, Editura Polirom, Iași, 2016
Gherguţ A, - Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii diferenţiate şi incluzive în educaţie,
Ed. Polirom, Iaşi, 2005.
Gherguţ A., - Evaluare şi intervenţie psihoeducaţională. Terapii educaţionale, recuperatorii şi
compensatorii, Ed. Polirom, Iaşi, 2011.
Horst, S., - Învăţarea autodirijată şi consilierea pentru învăţare, Ed. Institutul european, Iaşi, 2005;
Mureşan, P., - Învăţarea eficientă şi rapidă, Ed.Ceres, Bucureşti, 1990;
Steele, J. L., Meredith, K. S., Temple, Ch., (1998), Un cadru pentru dezvoltarea gândirii critice la diverse
materii de studiu, Ghidul I
Steele, J. L., Meredith, K. S., Temple, Ch., (1998), Promovarea gândirii critice, Ghidul II, Proiectul Lectura
si scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice
92

Vol - 2 - Suport Curs PROF IV M1 - Ok

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vol - 2 - Suport Curs PROF IV M1 - Ok

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proiect: Profesionalizarea carierei didactice - PROF

Beneficiar: Ministerul Educației

PROF IV – Coaching în procesul de predare-

3.1.3. Incluziunea socială a rromilor 65

PROF IV – Coaching în procesul de predare-învățare-evaluare în context

Modulul I. Aplicarea CDS si CD in context blended - learning

TEMA 1 - EDUCATIE DIGITALA SI ABILITATI MEDIA

3.2.4. Procesul de incluziune a copiilor/ elevilor care nu vorbesc limba oficială

1.1. MASS-MEDIA ȘI MEDIA. MEDIUL DIGITAL

• Muzee, expozițiile științifico-tehnice, cultural-artistice sunt mijloace consacrate de expunere și punere

− video- receptorul având funcția de ascultător vizualizator şi

− scris - receptorul având funcția de ascultător cititor.

În funcție de mesajele informaționale transmise, mass-media îndeplinește următoarele funcții:

1.2. DREPTURILE ȘI RESPONSABILITĂȚILE RECEPTORULUI ȘI CREATORULUI DE

1.2.1. Libertatea de exprimare

1.2.2. Limite ale libertății de exprimare

1.2.3. Tinerii și libertatea de exprimare

1.2.4. Creatorul de conținut

1.2.5. Drepturile de autor

1.3. DECONSTRUCȚIA MESAJELOR MEDIA

Criterii de stabilire a valorii de știre

Deconstrucția mesajului jurnalistic cu rol de informare

ARTICOLUL 30. Libertatea de exprimare

ARTICOLUL 31. Dreptul la informaţie

În corelaţie cu mesajele informaţionale transmise, mass-media îndeplineşte următoarele funcţii:

de a contribui la promovarea valorilor, normelor, modelelor de comportament ce ţin de paradigma culturală a

1 Thoveron, Gabriel, Comunicarea politică azi, București, Editura Antet, 1996, p.12

să ne modelăm comportamentele, atitudinile și credințele. Procesul de socializare apropie oamenii și îi leagă

1.5. SISTEMUL MASS - MEDIA

- Calculatorul şi CD-Rom-urile conectate la internet asigură comunicarea şi informarea la nivel

Care sunt elementele, procesele care compun educația media?

1.6. INTERNET SI RETELE SOCIALE

1.6.1. Scurtă istorie a internetului

− edu: instituţie educativă

− gov: departament guvernamental

− org: organizaţie non-profit

1.6.2. Concepte de bază

⮚ Mesagerie instantanee (Instant Messaging) – este o formă de comunicare ce permite schimbul

− vizualizarea, analizarea şi editarea on-line a unui document de către un grup de utilizatori

⮚ Comunităţi on-line/Reţele sociale - O reţea socială virtuală reprezintă un serviciu disponibil pe

− Reţele sociale de prietenii: hi5, Facebook;

− Reţele sociale de partajare de fotografii: Flickr;

− Comunităţi pentru ecologişti: Care2;

− Comunităţi de blogging: Blogster, Twitter, Friend Feed.

− permiterea căutării prietenilor, cunoştinţelor, colegilor de şcoală;

− permiterea partajării conținutului audio-video;

− permiterea comentariilor, votării şi recomandării mesajelor textelor, pozelor, videoclipurilor

Unelte de bază în descoperirea resurselor: Dispozitive de navigare

− Smartphone-uri şi telefoane mobile cu acces la Internet

− Bing (www.bing.com) – motorul de căutare dezvoltat de Microsoft

− Yahoo! (www.yahoo.com) – motorul de căutare dezvoltat de compania Yahoo!

Internet Explorer 25,44%

Mozilla Firefox 20,01

Opera şi Safari 9.42%

Web 3.0 și căutarea semantică

1.6.3. Învăţarea independentă şi beneficiile educaţionale ale internetului

− http://www.genium.ro - secţiunea „Pt. Traduceri”

Câteva recomandări care vă pot ajuta:

− www.saferpedia.eu (enciclopedie online cu termeni şi definiţii despre siguranţa pe Internet şi noile

− www.britannica.com (enciclopedie online editată de persoane autorizate în limba engleză)

− http://www.scholarpedia.org (enciclopedie deschisă adresată celor care vor să aprofundeze mediul

− http://edu.genium.ro/ - resurse educaţionale pentru diferite categorii de vârstă şi tipuri de învăţământ

1.6.4. Rețelele sociale și protecția datelor personale