„…englezii și americanii conveniseră între ei ca sovieticii să fie ținuți la

distanță de vânătorea comorii aflată în afara zonei de ocupație stabilit la Ialta. În

lipsa unui acord, armata, aviația și marina fiecăruia dintre beligeranți aveau libertatea
de a acționa după propriile necesități sau interese”
…
Se pare că în aprilie 1945 generalul de aviație Knerr îl convinsese pe
secretarul adjunct al ministerului Aerului din SUA Robert Lovett, să insiste pe lângă
ministrul de război pentru ca savanții germani, împreună cu familiile lor, să fie
trimiși în America pentru a-li continua acolo cercetările. Această operație a fost
oficializată la două luni după armistițiu sub numele de cod Overcast. (întunecare)
…
Ofițerii din serviciile de informații engleze dovedeau o înclinare mai puternică
decât colegii lor americani în a-i depista pe prizonierii de război pe specialiștii
armelor V, acum transfugi. Fără ajutorul lor americanii n-ar fi aflat niciodată de
Nordhausen și mai puțin numele păstrate secrete ale lui von Braun, Dornberger,
Steinhoff, Riedel etc. Buna credință mai domnea încă între combatanții aliați.
Fiecare considera de datoria lui să-și informeze partenerul asupra celor
descoperite. Englezii se dovediseră de o corectitudine perfectă, dar cinstea lor n-a
fost răsplătită. Pe măsură ce se apropria victoria, egoismul național trecea puțin câte
puțin deasupra solidarității din timpul războiului.
Până la urmă nu sovieticii au fost cei lăsați la o parte la împărțirea rămășițelor
rachetelor germane, ci englezii. În primele două luni d edupă armistițiu ei au trecut
în acest sens de pe primul loc pe ultimul.”
Emil Străinu – Fuhrerul și armata finală, Ed. Solaris, 2009, pp. 190-192