„După cum se știe, vreme îndelungată în cultura noastră a dominat teoria junimist

după care societatea burgheză nu ar reprezenta în România decât o ,formă fără fond.
Formularea cea mai categorică a acestei concepții a fost dată de Titu Maiorescu. În
polemica sa cu Școala ardeleană și cu principalele publicații românești din Transilvania,
Maiorescu a trecut mult dincolo de discuția filologică pe care o angajase spre a sustine că
societatea română a început a se trezi pe la 1820 din letargia ei datorită importurilor
făcute de tinerimea plecată la studii în Franța și Germania.
Aceasta ar fi adus însă, din nenorocire numai lustrul din afară; din preocuparea de
a imita și a reproduce aparențele culturii apusene s-a creat o societate al cărei viciu
consta în lipsa de orice fundament solid pentru formele din afară ce le tot primim. Pentru
Maiorescu, societatea și cultura română erau formate la 1868 din producțiuni moarte,
pretenții fără fundament, stafii fără timp, iluzii fără adevăr, de unde și concluzia sa că
forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă.
După ce a tronat o jumătate de secol în cultura românească, teoria formei fără fond
a fost detronată de profesorul Ștefan Zeletin, care a subliniat in 1922, in Arhiva pentru
știință și reformă socială, că nașterea României moderne nu este produsul unui proces de
imitare a formelor occidentale, fără rădăcini în realitățile naționale, ci este rezultatul
dezvoltării capitalismului național.
Marele merit al lui Zeletin decurge tocmai din forța cu care a formulat teoria
potrivit căreia era burgheza in Romania nu ia ființă sub influența ideilor liberale aduse
din Apus; pricina ei stă mult mai adânc, în revoluționarea economiei noastre naționale.
Privind nașterea burgheziei și a liberalismului ca expresie a unui proces natural,
istoric, bazat pe realități românești, Ștefan Zeletin ignoră însă din aceste realități negoțul
și negustorimea română.
Pentru el revoluția economică este legată de adâncirea sciziunii intervenită încă din
seolul XVIII in sânul clasei stăpânitoare, despărțită in două tabere, astfel încât Mișcarea
de la 1821 a lui Tudor pare a fi numai rezultatul contradicției dintre boierii mici excluși
de confratii lor mai mari de la viața politică și marea boierime.
Negustorimea dispare cu totul din orizontul analitic al lui Ștefan Zeletin sub a cărui
lupă rămâne numai micul grup al boierilor comercializanți, adică o tabără puțin
numeroasă de agrarieni patrunși de spiritul negoțului (care) a alcătuit singura forță
revoluționară căreia datorim clădirea edificiului nostru social modern pe ruinele celui
vechiu.
…
Pentru Zeletin, revoluția de fapt care a pregătit terenul societății burgheze și al
ideilor liberale nu a fost determinată de întreaga evoluție economico-socială a
Principatelor, ci de influența factorilor externi.
La originea societății burgheze din România, afirmă el, se află expansiunea Angliei
la gurile Dunării: Nașterea burgheziei române se datorește expansiunii capitalismului
englez.
Îndrumîndu-și cercetările în această direcție și ignorând rolul comercuiui românesc
Zeletin ajunge inevitabil la concluzia că încheierea tratatului de la Adrianopol înseamnă
1
momentul când începe procesul de dizolvare a vechiului regim românesc, pe ale cărui
ruine se deschide era nouă burgheză, de europenizarea vieții noastre sociale, iar
burghezia engleză e aceea care a sfărâmat zidurile dintre Principatele Române și Apusul
european.
Costin Murgescu – Mersul ideilor economice la români, Ed. Științifică , 1987, vol. I, pp. 126-
129

„Încă din 1738, negustorii sași din Brașov se plângeau că românii scheeni
concentrează în mâinile lor comerțul orașului. Afirmația era încă departe de adevăr, dar la
Brașov se afla in plină luptă pentru drepturile negoțului românesc vestitul căpitan Ilie
Birt.
Fiu de pastor scheian, devenit negustor, proprietar de fâneață, de vaci și de turme
de oi, la care a adăugat și o vie în Țara Românească, Ilie Birt a format și întreținut pe
cheltuiala sa, în 1738, o companie de voluntari români care a luptat alături de armatele
habsburgice în timpul războiului cu Imperiul Otoman.
A folosit tot restul vieții titulatura de căpitan și s-a bucurat de solicitudinea astfel
dobândită din partea autorităților imperiale în lupta dusă cu magistrații Brașovului pentru
a dobândi egalitatea de tratament dintre românii scheeni și sașii brașoveni.”
Costin Murgescu – Mersul ideilor economice la români, Ed. Științifică , 1987, vol. I, p. 135

Brașovul este cea mai veche, neîntreruptă relație comercială a Țării Românești.
Primul privilegiu, comercial acordat de vreun domnitor al Tării Românești a fost
semnat de Vladislav I (Vlaicu Vodă) la 20 ianuarie 1368 pentru negustorii brașoveni.
In această relație tradițională, un loc special au ocupat întotdeauna Scheii
Brașovului ai cărui locuitori au beneficiat de regimuri privilegiate la pășunat și negot și
au primit sprijin material nu numai din partea domnitorilor Tării Românești dar și din
partea domnitorilor Moldovei.
Biserica Sf. Nicolae din Schei a fost ridicată cu ajutorul lui Neagoe Basarab și
primea danii anuale din partea domnitorilor Țării Românești; începând din 1595 prin
diploma domnească a lui Petru Aron, a început a primi și din Moldova o danie anuală,
transformată ulterior în subvenție pentru școala de pe lângă biserică, prima școală în
limba română.
În Brașov aveau depozite de bani și locuri de refugiu domnitorii și boierii din Tara
Românească. Tot în Schei s-a stabilit diaconul tipograf Coresi, venit de la Tirgoviște.
Costin Murgescu – Mersul ideilor economice la români, Ed. Științifică , 1987, vol. I, pp. 172-
173

„Ipoteza unei ..lovituri de stat a fost reluată in tot timpul domniei lui Cuza, astfel
încât atunci când a fost efectiv realizata s-a putut afirma că era pregătită de vreme
îndelungată în spiritul Prințului
Era pregatită în spiritul Prințului tocmai de către adversarii politicii sale.
Era pregătită de uneltirile familiilor foste domnitoare sau ale unor mari boieri.
deopotrivă râvnitoare la tron sau cel puțin la o căimăcămie.
Era pregătită de ostilitatea clasei stăpânitoare față de ideea unor transformări de
2
structură economica, sociala și politică fără de care unirea sub domnia lui Alexandru Ioan
I ar fi riscat să rămână efemeră, un simplu moment eroic dar fără consecințe de fond
perene, in procesul de făurire a unui stat roman modern,
Lovitura de stat era pregătită totodată de agitațiile tinerei burghezii comerciale care
abandona principiile revoluționare de la 1848, dar păstra pasiunea acțiunilor răsturnătoare
in graba de a lua frâiele conducerii, în numele ideilor liberale, chiar fără construirea in
prealabil a bazei economice și sociale trebuitoare unei asemenea schimbări de putere
politică.”
Costin Murgescu – Mersul ideilor economice la români, Ed. Științifică , 1987, vol. II, p. 89

„Problema cea mai preocupantă constă însă în procesul de cristalizare a

monstruoasei coaliții care reunea deopotrivă pe neastîmpărații pretendenți la domnie,
extrema dreaptă conservatoare, iritată de faptul că Domnitorul refuza să semneze legea
agrară Catargiu-Arsache, și agitata negustorime liberală care, prin glasul lui Ioan C.
Brătianu, cerea să nu atingem chestiunea proprietății.”
Costin Murgescu – Mersul ideilor economice la români, Ed. Științifică , 1987, vol. II, p. 92

„Pentru Rădulescu-Motru, care în această etapă a evoluției sale se opune

deopotrivă liberalismului și marxismului, concepția conservatoare, departe de a fi o
doctrină unitară, are, totuși, câteva trăsături definitorii:
a) credința că viitorul unui popor este continuarea trecutului său și, prin urmare, că
experiența trecutului trebuie sa fie baza politicii sale prezente,
b) recunoașterea unor principii morale și politice ca obligatorii, chiar dacă
majoritatea cetățenilor dintr-un moment dat ar avea interese în contra lor;
c) adversitatea față de falsificarea progresului prin concepții mistice și promovarea
progresului real;
d) caracterul antirevoluționar, concepția conservatoare fiind ,,antirevoluționară,
când revoluția este înțeleasă ca răsturnarea ordinei sociale experimentate, pentru a face
loc unei ordini sociale plănuită după o ideologie neexperimentată.”
Costin Murgescu – Mersul ideilor economice la români, Ed. Științifică , 1990, vol. II, p. 230

„Pentru A. Oțetea – care continuă o mai veche teză a istoriografiei române,

convinsă de coincidența inițială dintre ridicarea pandurilor și mișcarea eteristă –
legământul din ianuarie 1821 demonstrează că revoluția lui Tudor ,, a început ca o
mișcare antiotomană, în cadrul general al Eteriei
In schimb, pentru Mircea T. Radu:
- ,,legământul" ,nu e nicidecum o dovadă că Vladimirescu a îmbrățișat întreg
programul Eteriei și nici că a fost mandatarul ei.
- a încadra mișcarea pandurilor în Eterie, înseamnă a confunda posibilitatea cu
realitatea și, prin aceasta, a nesocoti latura esențială și specifică a acțiunii condusă de
Tudor.
- acordul militar ,,nu e definitoriu pentru originile și caracterul revoluției românești
din 1821

3
 Pe scurt, revoluția lui Tudor nu se înscria în planurile militare ale Eteriei care avea
în vedere doar o răscoala a popoarelor din sudul Dunării. In concepțiile eteriștilor, Țările
Române urmau să rămână sub conducere fanariotă spre a reprezenta o bază de
aprovizionare și rezistență a acțiunii lui Ipsilanti.
…
Dar caracterul social pe care îl căpătase revoluția ținea de esența ei. Înțelegerile
tactice dintre Tudor și boierii patrioți aveau să se confrunte permanent cu această
realitate.
Tot după incidentele de la Benești, Tudor socotește necesar să lămurească și
relațiile cu Eteria: Acum, fiindcă se apropie ceasul, iată vă descopăr la toți adevărul.”
Formulat încă din momentul când Ipsilanti pătrundea în Moldova, acest ,,adevăr"
lămurește întregul sens pe care îl dădea Tudor înțelegerii cu Eteria:
a) pornirea aceasta este din porunca împăratului Alexandru al Rusiei, așa încât în
urma lui Ipsilanti , se așteaptă și marea putere a Rusiei, care se află la Prut:
b) Noi vom înlesni trecerea Printului Ipsilanti peste Dunăre, ca să meargă spre
mîntuirea patriei sale. Rușii ne vor ajuta să cuprindem cetățile turcești de pe marginea
Dunării, ce cad în partea noastră; și apoi ne vor lăsa a ne cârmui singuri cu legile noastre.
Ca și în cazul înțelegerii cu boierii, ,adevărul lui Tudor nu putea să coincidă sub
nici un chip cu cel al Eteriei, ceea ce avea să pecetluiască definitiv destinul
Vladimirescului.”
Dar, pentru a putea ajunge la obiectivele naționale și sociale spre care tindea,
Tudor a trebuit să încheie alianțe care îi limitau de la început posibilitățile de acțiune.
Pe de o parte, alianța cu Eteria care ăi limita de la început posibilitățile de acțiune
în atingerea obiectivului național; pe de altă parte, alianța cu boierii patrioți care ii limita
de la început posibilitățile de acțiune în atingerea obiectivului social.
…
Tudor precizează că nu se ridică împotriva Imperiului Otoman, ci a
reprezentanților săi administrativi, deci a domnitorilor fanarioți: prea puternicul nostru
împărat voiește ca noi, ca niște credincioși ai lui să trăim bine; dar nu ne lasă răul, ce ni-l
pun pe cap căpeteniile noastre.
Tot astfel, face o distincție clară în rândurile boierimii: cu răul să pierdem pe cei
răi, ca să ne fie nouă bine; și să se aleagă din căpeteniile noastre care pot să fie buni,
aceia sunt ai noștri; și cu noi dimpreună vom lucra binele.”
Costin Murgescu – Mersul ideilor economice la români, Ed. Științifică , 1990, vol. II, pp. 352-
355

„Ostilitatea crescândă față de acțiunea lui Ipsilanti își avea rădăcinile în

convingerea că, în pofida unor iluzii inițiale, acțiunea acestuia nu era de natură să
servească interesele naționale ale poporului român care avea nevoie, înainte de toate, de
lichidarea regimului fanariot.
…
Așadar, în aprilie și mai 1821, când negocia cu turcii spre a scăpa tara de primejdia
unei ocupații otomane și a obține recîștigarea vechilor drepturi ale țării, Tudor

4
Vladimirescu dădea expresie unui sentiment național și marca, prin împotrivirea la
stăpânirea fanariotă prima revoluție națională românească din secolul XIX.”
Costin Murgescu – Mersul ideilor economice la români, Ed. Științifică , 1990, vol. II, pp. 371-
372

„Dificultățile întîmpinate de România la Conferinta de Pace în recunoașterea

drepturilor sale naționale au fost determinate, în principal, de:
a) faptul că Statele Unite, a căror intrare în război îi hotărâse sfârșitul, nu se
considerau legate de tratatul semnat de România și marii săi aliați în august 1916,
deoarece ele însele nu erau semnatare ale acestui tratat;
b) faptul că nici Franța, Anglia și Italia nu mai doreau să iși respecte obligațiile
asumate în 1916, invocând în acest scop temporara pace de la București" intervenită în
1918:
c) dorința tuturor celor patru mari puteri învingătoare de a-și impune voința și
controlul nu numai asupra fostelor puteri inamice, dar și asupra aliaților lor mai mici.”
Costin Murgescu – Mersul ideilor economice la români, Ed. Științifică , 1990, vol. II, p. 693