„…singurul Progres adevărat este suma totală a progreselor spirituale făcute de

către indivizi; gradul autoperfecționării lor morale de-a lungul întregii vieți. În
discursul de la Harvard, Soljenițîn a criticat principiile fondatoare ale statelor
occidentale moderne pentru că au ocultat acest adevăr. Liberalismul modern a redus
politica la o preocupare obișnuită pentru viața simplă, cu statul aflat la cheremul
bunăstării, înțeleasă întâi de toate ca acumulare materială, de confort și de securitate.
Progresul tehnic și social a culminat inevitabil într-un cult al bunăstării, iar căutarea
nedefinită a plăcerilor personale șubrezește într-un mod paradoxal rezistența
organismului uman. Hedonismul gândirii moderne este un
fundament înșelător pentru avântul omului: ființele umane au nevoie de constrângeri
sau de limite pentru a-și deprinde libertatea în mod inteligent și temeinic. Proiectul
umanismului antropocentric, din care statele liberale comerciale și totalitarismul
comunist sunt forme concurente, este întemeiat pe o omisiune: ignoră problema
mortalității omului. Societatea modernă de masă deturnează ființele umane de la
confruntarea cu semnificația umană a mortții. Cetățenii societăților moderne sunt
completamente absorbiți în viața cotidiană. Analiza lui Soljenițîn este izbitor de
asemănătoare cu critica adusă de Heidegger dictaturii obișnuitului cotidian în care
oamenii, pierduți în conformismul a ceea ce se spune, ocolesc orice confruntare directă
cu propria lor finitudine. Într-o astfel de condiție socială, taina își pierde din tăria sa și
se produce o coborâre a nivelului tuturor posibilităților de a fi.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, pp. 48-49

„Soljenițîn aduce trei obiecții fundamentale la doctrina modernă a progresului

înțeles ca progres moral al umanității. Prima este de tip ecologist sau neomalthusian.
Cucerirea naturii, în această optică, secătuiește rezervele neprețuite și limitate, fără a se
preocupa de reînnoirea lor sau de situația generațiilor viitoare.
…
Cea de-a doua eroare a doctrinei moderne a fost aceea de a crede în trâmbițatele
virtuți ale progresului. Or natura umană nu s-a rafinat nicicum la contactul cu acestea
Soljenițîn se gândește, fără îndoială, la experiența totalitarismului modern care, în
numele creșterii unui om nou, a instaurat o formă de despotism de o virulență fără
precedent.
…
Soljenițîn este deplin îndreptățit să scrie că acumularea nesfârșită de bunuri nu
poate mulțumi sufletul omului. În mare parte pentru că progresul modern nu reușește
să-și țină promisiunile și ajunge să șteargă orice preocupare profundă pentru sensul
lucrurilor. Eludând veșnicele întrebări, dă fără să vrea naștere unor reacții excesive și
iraționale precum strigătul existențialismului și aranjamentul nihilist al teoriei
postmoderne.
…
In cuvântarea din 1993, abordează problema statelor postcomuniste care au
succedat Uniunii Sovietice doar in câteva paragrafe, dar spune cu claritate că
capitalismul neproductiv care se află în funcțiune în Rusia și în celelalte foste republici
1
sovietice nu face decât să hrănească nostalgia unei populații lipsite de apărare, prost
pregătite pentru situația trecută a egalitaii in sărăcie.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, pp. 50-53

„Nimic nu exprimă cu mai multă elocvență slăbiciunea noastră morală,

dezordinea noastră intelectuală decât neputință actuală de a contempla moartea cu
seninătate și limpezime. Cu cât este mai mare bunăstarea sa, cu atât mai profundă este
teama paralizantă de moarte care sălășluiește în sufletul omului modern. Această frică
colectivă, o teamă pe care anticii nu o cunoșteau s-a născut din existența noastră
insațiabilă, zgomotoasă și trepidantă. Omul, singura vietate înzestrată cu liber arbitru,
nu se mai vede ca un punct limitat în sânul Universului. Se consideră centrul tuturor
lucrurilor, acomodându-și sieși lumea, mai degrabă decât să se adapteze el acesteia.
Astfel, în mod limpede, ideea propriei morți i-a devenit insuportabilă, căci ea reprezintă
dispariția bruscă a Universului.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 56

„Pierre Manent: Hotărât să realizeze metodic toate demersurile destinate să îl

elibereze de disconfort – cel de a-i fi frig sau cel de a se simți vinovat omul modern nu
vede în fața sa decât instrumentele proiectului său de emancipare, sau obstacolele din
calea acestuia. Nimic substanțial, fie că este vorba de lege, de bine, de o cauză sau de un
scop, nu-i mai reține atenția, nici nu-i mai încetinește pasul. A devenit alergător și va
alerga până la sfârșitul lumii.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 60

„…ideologia este falsă în proiectul său, căci, în punctele decisive, se opune naturii. Ideologia
este minciună în aspirațiile și consecințele sale. Această minciună nu trebuie confundată cu minciunile
obișnuite sau ,machiavelice" care sunt inseparabile de viața politică. Este vorba, mai curând, de o
falsificare radicală sau ontologică care vizează să submineze însăși orânduirea naturală.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 66

„Mesajul lui Soljenițîn poate fi rezumat, mi se pare, în două propoziții cardinale:

există ceva mai rău decât sărăcia și opresiunea, și anume Minciuna; ceea ce ne învață
secolul nostru este capcana mortală a ideologiei, iluzia că soarta oamenilor și
organizarea societăților pot fi transformate dintr-o lovitură.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 73

„Minciuna ca formă de existență reprezintă produsul unui refuz radical, cel al

realității ontologice, care se află în centrul proiectului ideologic: credința potrivit căreia
oamenii și societățile pot fi transformați dintr-o dată. În spatele acestei iluzii se află
falsa credință potrivit căreia revoluția sau procesul istoric pot modifica condiția umană
și pot eradica din lume contradicțiile permanente, alegerile uneori tragice și situarea
între bine și rău a fiecărui om.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 74

„Ideologia cheamă la decăderea morală și la săvârșirea răului, pe o scală de

2
proporții până atunci de neimaginat. Atunci când se trece această linie participând la
reprimarea dușmanilor de clasă reali sau imaginari, suspendând judecata morală
obișnuită, luând parte la fantastica și nejustificata falsificare a adevărului un individ, în
mod paradoxal, nu mai este cu adevărat capabil de a se justifica , în fața celor vii, nici în
fața posterității, nici în fata prietenilor, nici in fața propriilor copii. El nu poate trăi
decât în minciuna autojustificării ideologice. În cele mai rele cazuri, se trece o anumită
magnitudine a pragului pentru a folosi un termen pe care Soljenițin îl împrumută din
fizică, și se riscă pierderea capacității de a simți remușcare o dată pentru totdeauna.
Ideologia nu poate schimba natura umană, dar ea poate agrava răul din inima omului.
Pentru a întrebuința limbajul teologic, ea devine un factor al damnării, acolo unde cele
mai înalte dimensiuni ale sufletului riscă să fie înrobite permanent celor mai josnice
instincte ale naturii umane, fără nicio posibilitate de metanoia sau de vindecare morală.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, pp. 77-78

„Soljenițîn numește căința un dar care este, probabil, ceea ce diferențiază cel mai
mult omul de animal. El lasă fără răspuns întrebarea dacă acest dar vine de la natură sau
de la Dumnezeu. Căința este coextensivă naturii umane, însa nu este accesibilă fără
efort omului modern care: a ajuns sa se rușineze de acest sentiment. Soljenițîn
evidențiază o caracteristică centrală a modernității: aceasta garantează omului eliberarea
sau emanciparea de restricțiile convenționale, dar, într-un mod profund, îl înstrăinează
de natura sa.
…
Progresul indiscutabil al științei și al tehnologiei în lumea modernă nu poate
schimba faptul că libertatea și demnitatea omului rezidă mai mult în capacitatea sa de a
accede la dezvoltarea interioară decât în abilitatea sa de a transforma lumea exterioară.
Progresul reprezintă o netăgăduită necesitate capabilă de a aduce mari beneficii speciei
umane. Însă este și o himeră dacă pretinde să dețină cheia deslușirii tainei care este
omul. Iar progresul fără sfârșit riscă să contribuie la o catastrofă ecologică – și chiar la
sfârșitul lumii prevestit de profeții de odinioară.
…
Pentru Soljenițîn, autolimitarea a devenit, astfel, o necesitate practică, altminteri
va fi sfârșitul umanității în secolul XXI!
…
Viziunea ecologistă a lui Soljenițîn își află originea în profundele sale rețineri
față de dezvoltarea exterioară nestăpânită sau față de progresul nemărginit. Această
dezvoltare deturnează oamenii de la grija pentru sufletul lor, de la atenția pe care trebuie
să o aibă față de efectele civilizației industriale asupra integrității naturii nonumane.
Această viziune se înrădăcinează, de asemenea, într-o adâncă revulsie față de disprețul
prometeic al comunismului totalitar cu privire la orice limită în cucerirea naturii.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, pp. 135-137

„Oamenii au tendința de a localiza răul in ceilalți și de a rezista la chemarea

religiei de a cenzura, denunța și dușmăni răul din ei înșiși. Omul modern este din ce în
ce mai străin de caracterul dramatic al condiției umane și de caracterul amestecat al
3
sufletului. Soljenițîn reiterează un fapt central, ocultat de curentele sofisticat ale
filosofiei contemporane și științelor sociale: binele și răul nu sunt doar niște construcții
lingvistice și culturale arbitrare, ci înclinații vitale ale sufletului care pulsează în fiecare
ființă omenească. Construcția ideologică a lumii suprareale, dincolo de bine și rău
dezumanizează oamenii și îi deturnează de la sarcina eminamente umană, dar dificilă, a
dezvoltării spirituale și a autolimitării.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 138

„Soljenițîn sugerează că ideologia comunistă a intensificat încăpățânata rezistență

umană la darul căinței, adăpostind răul și nelegiuirea în categorii sociale și ontologice
distincte. O atare confuzie a caracterului amestecat al tuturor indivizilor și corpurilor
sociale se află în centrul minciunii comuniste și este o explicație esențială a naturii sale
coercitive: Se împlinește o jumătate de veac de când suntem animați de convingerea că
vinovăția aparține țarismului, burgheziei, social-democraților, gărzilor-albe, popilor,
emigraților, sabotorilor, culacilor, semiculacilor, inginerilor, paraziților, sioniștilor,
imperialiștilor, militarilor și chiar moderniștilor – tuturor mai puțin mie și ție! Altfel
spus, nu noi trebuie să ne corectăm, ci ei! Dar ei nu vor, ei se încăpățânează. Atunci,
cum să-i corectăm dacă nu cu baioneta (revolverul, sârma ghimpată, foamea)?”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 139

„Într-un frumos pasaj inserat în critica național-bolșevismului, Soljenițîn își

lămurește concepția asupra patriotismului judicios înțeles: Pentru noi, a fi patriot
înseamnă a-ți iubi propria națiune cu o dragoste integră și obstinată, înseamnă a o servi
fără a-i fi slugarnic, fără a-i susține pretențiile nedrepte, înseamnă a-i scruta cu lealitate
viciile și păcatele și înseamnă a te căi de rătăcirile acesteia.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 153

„Eric Voegelin: Nu există filosof sau gânditor remarcabil în lumea occidentală

de astăzi care să nu fie conștient în primul rând - și care să nu fi exprimat acest
sentiment că lumea trece printr-o criză serioasă, că suferă un proces de distrugere care
își are originile în secularizarea sufletului și în separarea unui suflet în consecință pur
secular de rădăcinile sale în religiozitate și, în al doilea rând, care să nu știe că
vindecarea se poate realiza doar prin reînnoire religioasă, fie ea în cadrul bisericilor
istorice, fie în afara acestui cadru. O asemenea reînnoire, într-o mare măsură poate fi
inițiată de mari personalități religioase, dar oricine poate fi pregătit și dornic să-și
aducă contribuția în a pava drumul spre rezistența împotriva răului. Exact in ceea ce
privește acest aspect intelectualul angajat politic eșuează complet. Este groaznic să
auzi tot timpul că național-socialismul e o întoarcere la barbarie, la Evul Mediu
întunecat înainte să fi existat orice progres spre umanitarism, fără ca acești vorbitori
să suspecteze măcar că tocmai secularizarea vieții care a însoțit doctrina
umanitarismului este solul în care o astfel de mișcare religioasă anticreștină ca
național-socialismul a fost capabilă să prospere. Pentru aceste minți secularizate,
interogația religioasă este tabu, iar ele privesc cu suspiciune aducerea ei în discuție la
modul serios și radical.”
4
 Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 156

„Soljenițîn se opune în particular afirmației conform căreia ura de clasă și

ateismul specifice ideologiei comuniste sunt, într-un fel sau altul, îndatorate ortodoxiei,
din care Rusia s-a hrănit vreme îndelungată. Principalul conținut al bolșevismului stă în
ideile hotărâtor nerusești ale ,unui ateism asediator și nemilos și ura de clasă. Aceste
idei au origini intelectuale și antecedente politice străine Rusiei (mișcările milenariste
europene de la sfârșitul Evului Mediu și al Reformei, iacobinismul și marximul însuși)
și nu pot fi în mod rezonabil puse pe seama mesianismului specific gândirii ruse.
Mesianismul proletar a fost de la început o mișcare ideologică de natură rusofobă, luând
cu asalt Biserica și distrugând elita poporului rus, nobilimea, clerul, intelighenția și
țărănimea.
…
Comunismul a avut același profil ideologic oriunde a fost pus în aplicare:
dictatura partidului unic, ateism militant, impunerea forțată a unei ideologii
pseudoștiințifiice drept cheie de înțelegere a oricărui aspect al vieții și „limba de lemn”
abuzivă care demoniza inamicii reali sau imaginari.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 158

„Soljenițin sugerează către sfârșitul eseului său că Rusia , mai mult decât oricare
altă națiune din lume (...) are nevoie să evolueze interior. Respingând toate vanitățile
imperiale, avansate în numele panslavismului sau al teoriei marxiste, Soljenițîn susține
că Rusia trebuie să se concentreze pe problemele interne: vindecarea sufletului său,
educarea copiilor săi, ordinea din propria locuință. Vindecarea sufletelor este, între toate
sarcinile, cea mai necesară ținând seama de îndelungata complicitate a poporului rus cu
minciunile și chiar crimele. Prima și cea mai dificilă dintre sarcinile Rusiei este de a se
elibera de sub tutela minciunii ideologice, iar educația este indispensabilă acestui
lucru.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 164

„Despre căință și autolimitare reprezintă articularea cea mai clară și cea mai
completă a răspunsului lui Soljenițîn la criza modernității. Este, de asemenea, una dintre
expunerile sale majore asupra căii de urmat pentru Rusia ieșită din comunism: o Rusie
care se construiește pe tradițiile precomuniste, dar ținându-se departe de iluzia imperială
comună, la diferite niveluri, a perioadelor petersburgheze și neomoscovite din istoria
rusă. Apelul său la căință și autolimitare dă expresia concretă ideii exprimate la Harvard
potrivit căreia nu există altă cale de urmat cu excepția ascensiunii dincolo de
modernitate, într-o amplă mișcare de înălțare antropologică, comparabilă cu trecerea de
la Evul Mediu la perioada modernă.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 166

„Potrivit lui Soljenițîn, democrația este indispensabilă pentru a evita recăderea în

capcana totalitarismului dar, remarcă ceva mai departe, rușii pătrund în modernitatea
democratică și liberală în momentul cel mai puțin prielnic. Democrația electorală
5
implică de prea multe ori manipularea demagogică a opiniei publice de către elitele fără
scrupule sau alegerea populistă a cantității în detrimentul calității. In Cum să
reîntemeiem Rusia, Soljenițin își reiterează vechea părere potrivit căreia democrația
liberală modernă privilegiază drepturile în paguba obligațiilor civice și morale. El
deplânge, de asemenea, degenerarea ethos-ului democratic mai vechi și mai robust într-
un relativism moral neinfrânat – un proces susținut și încurajat de către o pseudoelită
care ridiculizează natura obiectivă a binelui și a răului în numele unui pluralism sau,
cum s-ar spune astăzi în Statele Unite, al diversității. Soljenițîn se îngrijorează și pentru
conformismul democratic care amenință independența spirituala.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 173

„Soljenițîn dovedește o mare sensibilitate spirituală vorbind despre un popor

condamnat, prins între două totalitarisme tot atât de dezgustătoare. Refuzul acestuia de
a caricaturiza mișcarea Vlasov, de a îi răstălmăci intențiile sau de a îi confecționa
imaginea unei mișcări protofasciste, a inspirat propaganda sovietică să lanseze
împotriva sa acuzația neverosimilă de a fi simpatizant nazist. Poziția de principiu
antitotalitară a lui Soljenițîn nu a fost șovăitoare, desigur, nicio clipă. Dar, in aceste
pagini, adevărata sa preocupare merge altundeva. El crede că poporul sovietic nu ar fi
fost absolut nimic, un simplu popor de robi incurabili dacă în acest război ar fi scăpat
prilejul ca măcar de departe să amenințe cu arma guvernul stalinist, dacă ar fi scăpat
prilejul să își agite pumnul și să adreseze o ploaie de înjurături Părintelui drag. El
adaugă într-un mod frapant : Nemtii au avut complotul generalilor, dar noi? Un popor
mândru își apără independenta spirituală, dreptul de a respira liber și rezistă eforturilor
de a fi redus la sclavie. Autodezvoltarea morală este imposibilă dacă oamenii au pierdut
sensul elementar al propriei umanități sau demnități.
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, pp. 200-201

„Omul modern înclină să abandoneze căutarea în mare parte din cauza

incapacității de a atinge claritatea pură. Prin urmare, ne întreținem trupul prin
excluderea sufletului, înlocuind rugăciunea de dimineață cu sfertul de ceas de exerciții
fizice. Filosofia noastră este o tentativă inconștientă de a ne întoarce privirea de la
întrebările ultime cu privire la viață și la moarte și de la imperativele responsabilității
morale. Hubris-ul modern nu se mulțumește cu simțământul veșniciei; noi, modernii,
dorim să o înțelegem deplin sau să nu avem deloc de a face cu ea.”
Daniel J. Mahoney – Alexandr Soljenițîn. Dincolo de ideologie, Ed. Polirom, 2011, p. 204