Cele opt păcate capitale

ale omenirii civilizate

Specializare: Relații internațonale și studii europene
Prof. coordonator: As. Dr. Holcă-Nistor Roxana
Student: Dumitrescu Larisa
 Fondator al etologiei moderne, Konrad Lorenz (1903–
1989) este unul dintre cei mai reputați oameni de știință din a doua
jumătate a secolului XX. S-a născut la Viena și tot aici a studiat
medicina (continuând studiile la Columbia University), apoi de
zoologie. Cariera sa academică și cercetările începute în Austria și
continuate în Germania (în 1939 fusese numit profesor de psihologie
comparată la Konigsberg) au fost brutal întrerupte de război. Medic
în armata germană, a căzut prizonier în 1942, a lucrat apoi tot ca
medic pentru autoritățile sovietice, în Rusia și Armenia, fiind
eliberat abia în 1948. În 1949 i s-a oferit posibilitatea să-și continue
cercetările la proaspăt-înființatul Institut „Max Planck“ de fiziologie
comportamentală, al cărui director a și fost între 1961 și 1973.
Ulterior a devenit coordonatorul Institutului „Konrad Lorenz“ al
Academiei Austriece de Științe. În 1973 i s-a decernat Premiul
Nobel pentru fiziologie/medicină (împreună cu Karl von Frisch și
Nikolaas Tinbergen).
 Cele opt păcate capitale ale lumii civilizate, scrisă în 1972,
reprezintă un studiu amănunţit asupra efectelor comprtamentului
speciei umane închise în normele şi formele civilizaţiei. Inventatorul
etologiei (ramură a biologiei care studiază comportamentul uman și
cel al animalelor), savant al biologiei şi important observator al
instinctului agresivităţii, lăsând importante studii în acest sens,
Lorenz aplică cunoştinţele sale ştiinţifice şi foarte bogata sa cultură
la sistemele de funcţionare ale civilizaţiei şi ale umanităţii ultimelor
decenii. Constatările sale, concordante cu cele ale marilor sociologi
ai secolului 20, amintesc de explozia civilizaţiei din ultimele două
veacuri, accelerarea fără precedent a evoluţiei omului şi a
realizărilor sale. Studiul lui Lorenz din Cele opt păcate capitale ale
omenirii civilizate trage câteva semnale de alarmă în plus. Pe de o
parte înfricoşătoare - prin exactitatea studiului ştiinţific, prin
calculul teoretic, dar şi din analiza celorlalte specii, şi pe de alta
lucidă - prin profunzimea şi acurateţea fenomenelor studiate.
 1. Suprapopularea
„Cu siguranță că aglomerarea unor mase umane
în marile orașe moderne este în mare măsură vinovată
de incapacitatea noastră de a mai percepe chipul
aproapelui nostru în fantasmagoria chipurilor mereu
schimbătoare ce se tot suprapun și estompează.
Dragostea față de aproapele nostru e într-atat de diluată
de mulțimea celor ce ne sunt apropiați, prea apropiați,
încât urmele ei abia dacă se mai zăresc.”
 Aglomeraţia urbană, prin supra-solicitarea
capacităţii omului de a stabili contacte sociale,
provoacă anxietate până la agresivitate şi evitarea
implicării emoţionale între oameni sau între om şi
obiect. Reacţiile cele mai evidente în acest sens sunt:
incapacitatea oamenilor care trăiesc în marile
metropole de a fi responsabili sau de a înţelege un
eveniment nefericit (moartea unui apropiat, de pildă)
şi respectiv consumerismul bazat pe specularea
nevoilor inexistente. Omul evită implicarea
emoţională şi va alege să treacă pasiv, de pildă, pe
lângă răul petrecut sub ochii lui, incapabil de a mai
reacționa la faptele reprobabile din afara zonei sale de
confort.
 Aglomeraţia împiedică tocmai apropierea între
oameni, bazată pe sentimente calde şi sincere de
prietenie, întrucât nimeni nu poate iubi atât de mulţi
oameni: se impune necesitatea de a evita implicarea
afectivă şi de a ignora nevoile celorlalţi sau chiar de a
ţine la distanţă persoane care ar merita prietenia
noastră. Potrivit lui Lorenz, agresivitatea este, de
asemenea, o consecinţă a suprapopulării; îngrămădirea
a mulţi oameni într-un spaţiu restrâns e ceea ce
conduce, cel mai probabil, la declanşarea stării de
irascibilitate şi la manifestarea comportamentelor
impulsive.
 2. Pustiirea spațiului vital
Pustiirea spaţiului vital - termen împrumutat
din etologie ce descrie una din acţiunile omului
civilizat prin care el însuşi îşi modifică până la
eradicare cadrul natural în care a apărut. Urbanismul
excesiv, arhitectura înghesuită, mai mult de utilă decât
plăcută din punct de vedere estetic, duce la pustiirea
sufletească prin atrofierea sentimentului de respect şi
veneraţie faţă de ceva măreţ.
 Omenirea civilizată, trebuie să-şi asume şi acest
păcat: noi distrugem nu numai mediul exterior în care trăim,
ci şi frumuseţea naturii, rezervaţii naturale, păduri, specii
rare şi pe cale de dispariţie. Omul modern, prin lipsa de
clarviziune şi a folosirii imprudente a mediului natural
înconjurător contribuie la diminuarea resurselor de viaţă,
necesare omului. Acuitatea şi gravitatea acestei probleme,
Konrad Lorenz ne-o demonstrează prin exemplul
exploatărilor ilegale din America, despăduririle „ce au dus la
dispariţia a nenumărate specii de animale folositoare” (p.29),
dar care, din păcate, importanţa problemei nu este nici astăzi
recunoscută şi înţeleasă pe deplin de opinia publică. În
continuare, exemplele pe care ni le oferă Konrad Lorenz în
acest capitol nu par deloc a fi străine de societatea
contemporană de astăzi şi individ în parte: defrişările sau
pescuitul excesiv, introducerea unui nou animal într-un
habitat în care el nu există etc.
 Pe de altă parte, tot omul, îşi exprimă necontenit
dorinţa sa de individualizare, încurajând izolarea de
aproapele său. Lorenz oferă exemplul blocurilor, care au
între ele balcoane şi pereţi despărţitori, astfel încât
vecinii să nu se poată vedea între ei. „Oamenii nu pot şi
nu vor să intre în contact social „peste gard” cu vecinii,
temându-se să nu-şi vadă reflectată propria imagine
disperată” (p.33). Pentru un mediu sănătos din punct de
vedere spiritual e nevoie şi de frumuseţea naturii şi de
mediul cultural ambiant creat de om. Scriitorul se
dovedeşte a fi foarte critic în privinţa multora dintre
constantele lumii de azi, cum ar fi dispariţia normelor
morale elementare sau pudoarea şi respectul pentru
intimitatea proprie şi a celor din jur, lăcomia sau frica de
a pierde avuţiile.
 3. Întrecerea cu sine însuşi
„Trebuie să ne întrebăm ce anume provoacă
omenirii de azi daune sufletești mai mari: lăcomia
orbitoare de bani sau graba extenuantă.”
Întrecerea cu sine însuşi - singurul fenomen de
selecţie intraspecifică, obsevat de Lorenz, care se
manifestă numai la om. Nici o altă specie nu cunoaşte
un astfel de proces auto-distructiv bazat pe concurenţă,
frică, agitaţie, stres, toate acestea fără vreo legătură cu
instinctul de reproducere sau de conservare (cunoscute
în regnul animal ca principale determinante ale
agresivităţii). I se spune în mod curent concurenţă.
 Konrad Lorenz defineşte foarte clar acest păcat,
utilizând expresii precum „forfota întrecerii interumane”,
„concurenţă fără milă”, „utilitarism”, „efect distructiv”,
„timpul înseamnă bani”, „lăcomia orbitoare de bani”, „grabă
extenuată”, „poziţie ierarhică superioară” etc., care au
devenit grijele noastre, lipsindu-ne însă echilibrul. Dar când
ţelul nostru în viaţă este goana după bani şi averea, noi
tulburăm acest echilibru, şi „urâm lumea în care
trăim”. Dorinţa necontrolată pentru bunuri materiale se
mişcă între fixaţia pentru bani, mâncare, maşini
simandicoase şi diplome onorifice sau celebritate mediatică.
Aceasta nu este altceva decât autodistrugere sau
dezumanizare, care după Lorenz este cauzată nu atât de
lăcomie, cât de frică.
 „Frica, sub toate formele ei, e cu siguranţă cel
mai important factor de subminare a sănătăţii oamenilor
moderni, producându-le hipertensiune arterială, rinichi
cirotici, infarct la tinereţe şi alte asemenea bucurii”,
spune Konrad Lorenz (p.39). Această goană spre a avea
cât mai mult şi cât mai rapid ne face să devenim
incapabili de a mai percepe adevăratele valori şi,
realmente, ne lipsim de îndeletnicirea de a reflecta şi
suferim, aşadar, „din cauza solicitărilor nervoase şi
sufleteşti la care ne obligă întrecerea cu cei asemenea
nouă”, adică întrecerea cu sine însuşi
4. Moartea termică a simţurilor
Moartea termică a simţurilor - tradusă prin
atrofierea până la amorţire a contactului dintre om şi
mediul înconjurător, datorat mai ales izolării
primului în artificialul prefabricat şi inert, stare ce
duce la plictis, depresie, însingurare, incapacitatea de
a-şi asuma responsabilităţi sau de a înţelege
fenomene esenţiale ale existenţei. Dezvoltarea
tehnologiei şi a farmacologiei a răspuns cu succes
năzuinţei omului de a evita neplăcerea sau stimulii
cauzatori de suferinţă, rezultatul fiind „moartea
termică a simţurilor”.
 Oamenii își pierd capacitatea de a trăi acea bucurie
ce poate fi obținută doar în urma unor eforturi îndelungate,
depuse pentru învingerea obstacolelor. Anumite forme ale
bucuriei care decurg din acţiunea contrastelor sau care
presupun investirea unui efort susţinut pe un termen mai
lung, sunt pe cale de dispariţie. Omul este stăpânit de
impulsul de a-şi satisface imediat dorinţele (îl încântă, de
pildă, cumpărarea „avantajoasă” în rate – deşi alege, astfel,
o cale a sclaviei), precum şi de nevoia de confort (nevoi
stimulate – şi multe dintre ele multiplicate în mod artificial,
întrucât „omul cu multe dorinţe e un bun consumator”,
spune Virgiliu Gheorghe în una din cărțile sale – de către
marii producători, având la îndemână şi mijloacele pe care
le-a furnizat progresul tehnologic: mass media, industria
publicitară), nevoia de confort presupunând cultivarea
conformismului, a abilităţii de a te adapta uşor situaţiilor şi
mediului pentru a evita neplăcerea.
”Moartea termică emoţională”, blazarea, plictisul îl
conduc pe om, inevitabil, la căutarea unor situaţii
de stimulare noi şi din ce în ce mai puternice. Un
fenomen tipic este neofilia, care afectează relaţia
noastră cu obiectele din mediul ambiant, dar şi
relaţia cu semenii: „obiectele îşi pierd, după un timp
de posesie, forţa de atracţie, în mod analog cu
iubita/iubitul, prietenul sau chiar patria”.
Fenomenul este, de asemenea, speculat de către
marii producători, fapt realizat cu succes, având în
vedere receptivitatea la îndoctrinare a maselor.
 5. Decăderea genetică
Decăderea genetică - tot ca efect al
artificializării mediului înconjurător, anumite date
înnăscute cum sunt sentimentul dreptului sau un
instinct de apărare al semenului (familie, prieten,
societate, patrie) se topesc, fiind necesare
reglementări legislative care să vizeze
comportamentul social uman.
 Prin degradarea normelor devenim din ce în ce mai
puţini umani, nu mai dăm dovadă de, cum numesc
psihosociologii – comportament prosocial, altruist, nu mai
ştim să ne ajutăm între noi. Omul îşi reneagă însuşirile care
îi dau calitatea de fiinţă liberă, matură şi responsabilă,
regresând într-o fiinţă veşnic imatură, „programată” să se
ghideze după propriile dorinţe şi instincte egoiste,
dezrădăcinată de tradiţie, de trecut, înstrăinată de acel tip
de cunoaştere filtrată prin selecţie a unei culturi vechi, dar
vii şi durabile fiindcă e singura menită să ofere reperele
calitative – nu există astfel de repere fără o bază
ontologică. În consecinţă, pierderea acestei informaţii
conduce la fenomenul decăderii genetice despre care
vorbeşte Konrad Lorenz în acest capitol.
 După cum remarcă Konrad Lorenz,
„pentru menţinerea unei stări stabile în sistemele
vii este indispensabilă funcţia unui circuit de
reglare sau a unei conexiuni inverse negative”.
Tendinţa exacerbată de a elimina situaţiile negative
sau inacceptabile/inconfortabile, care includ, de
asemenea, şi atitudinea critică la adresa unor stări
de fapt dominante sau a opiniei publice (ştiut fiind
faptul că opinia publică „manifestă inerţie” şi o
preferinţa pentru „simplificările grosiere”), nu
poate avea alt efect decât degenerarea omului,
decăderea lui la stadiul unei fiinţe inferioare.
 6. Sfărâmarea tradiţiei
Sfărâmarea tradiţiei - fenomen ce a debutat
odată cu avangarda, continuat prin post-modernism şi
care-şi cunoaşte maturitatea în globalizare, definit
prin topirea până la uitare a vechilor tradiţii şi
practici specifice fiecărui popor,nivelarea
conştiinţelor.
 Konrad Lorenz explică cum normele se schimbă de
la o generaţie la alta, încât nu mai au un substrat al tradiţiei
şi devin din ce în ce mai mult produsul mass media. Ca
urmare, are loc şi sfărâmarea structurilor ierarhice. Într-un
grup în care lipseşte structura ierarhică, situaţia unui copil
este extrem de nefirească. Lipsa modelului patern, faptul că
„omul batrân” nu mai impune respect, toate acestea produc
modificări periculoase în structura familiei. „Atitudinea
unei mari părţi a tinerilor din ziua de azi faţă de părinţi e
caracterizată de o considerabilă aroganţă dispreţuitoare, în
care nu există niciun dram de blândeţe. Revoluţia tineretului
de azi e susţinută de ură, şi anume de o ură strâns înrudită
cu cel mai periculos şi mai persistent dintre toate
sentimentele de ură: cu ura naţională” (p.86). Şi nu trebuie
să ne mire faptul că apar fenomene precum etnocentrismul,
rasismul şi xenofobia, fiindcă urâm alte culturi şi astfel, ne
pierdem propriile tradiţii.
 7. Receptivitatea la îndoctrinare
Receptivitatea la îndoctrinare - fenomen-
consecinţă al celui de mai sus, prin care masele sunt
controlate şi comandate comportamental. Konrad
Lorenz explică cum suntem noi manipulaţi în masă fără
să ne dăm seama, tocmai pentru că nu mai avem valori
puternice pe care să le susţinem. Dintre toate tipurile de
îndoctrinare, printre care se numără moda („cea mai
eficientă metodă de a manipula mari mase de oameni
prin uniformizarea năzuinţelor lor”,p.116), automobilele
şi politica, autorul pune accent pe îndoctrinarea
ştiinţifică, domeniu care se confruntă cu o puternică
dezumanizare.
 Lorenz afirmă că nu este just să se afirme că
toţi oamenii au în mod potenţial aceeaşi valoare
(pentru a nu se ajunge la idealul egalitarist: „când
încerci să împarţi oamenii în persoane normale şi
persoane cu deficienţe eşti suspectat că pledezi pentru
camera de gazare”, p.112). Pseudodemocraţii au făcut
din această concepţie falsă un principiu al libertăţii şi
democraţiei, însă, nu au reuşit prin aceasta decât să
infecteze cu un „virus cancerigen esenţa sănătoasă a
democraţiei şi libertăţii”. Doctrina behavioristă ignoră
acea parte umană esenţială constituită din însuşirile
înnăscute, moştenite, proclamând ideea că omul este
exclusiv o „construcţie” socială.
 Adepţii acestei teorii „afirmă cu convingere
că omul s-a născut ca o pagină nescrisă şi că tot
ceea ce gândeşte, simte, ştie şi crede ar fi rezultatul
condiţionării sale”; conform acestei doctrine
mecaniciste (care analizează comportamentul uman
pe baza reflexului şi a reacţiei condiţionate), „toţi
oamenii ar putea ajunge egali între ei dacă ar evolua
în condiţii exterioare identice, ajungând cu toţii
oameni ideali dacă aceste condiţii ar fi ideale.
Pentru aceasta însă, oamenii nu ar putea, sau mai
bine zis nu ar trebui să aibă niciun fel de însuşiri
moştenite…” (p.112)
 8. Armele nucleare
Armele nucleare - sau cursa înarmării, pericol
real ce ameninţă securitatea ţărilor de pe glob, dar şi
frică psihologică inoculată spre a menţine masele sub
control. Lorenz constată, pe drept cuvânt, că, dintre
toate cele opt păcate capitale, acesta este cel mai uşor
de evitat. Colapsul omenirii se va produce, cel mai
probabil, nu în urma exploziei unei bombe atomice, ci
atunci când fenomenele pe care Lorenz le-a sesizat atât
de precis, dar care pentru omul tehnologizat trec
neobservate, se vor fi agravat iremediabil. Adevărata
primejdie se ascunde sub aparenţa unor aspecte pe care
am ajuns să le considerăm cele mai „normale”.
 În final, Konrad Lorenz este pesimist în
ceea ce priveşte viitorul omenirii, fiindcă
ignoranţa care ne cuprinde pe majoritatea este cel
mai sigur promotor al autodistrugerii omenirii.
Aceste opt procese aflate într-o relație de
interdependență vor conduce la dezumanizare, la
dereglări ireversibile care ne vor amenința cu
prognoza dispariției omului ca specie.
 Webografie
 http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/konrad-
lorentz
 https://bookhub.ro/cele-opt-pacate-capitale-ale-
omenirii-civilizate-de-konrad-lorenz/
 https://irinamonica.wordpress.com/2009/10/25/cele-opt-
pacate-capitale-ale-omenirii-civilizate-recenzie/
 http://www.humanitas.ro/humanitas/cele-opt-pacate-
capitale-ale-omenirii-civilizate
 http://www.bookblog.ro/sociologie-antropologie/cele-
opt-pacate-capitale-ale-omenirii-civilizate-2/
 https://www.slideshare.net/BraescuB/cele-8-pacate-
capitale-ale-omenirii-civilizate