PROIECT EXCURSIE

A. DENUMIREA PROIECTULUI: „Țara mea frumoasă”

a. Motto: „Ca să ne iubim ţara, trebuie să-i cunoaştem inima“ (Dumitru Almaş)

b. Tipul de educaţie în care se încadrează:

 Educaţie pentru dezvoltare personală
 Educaţie pentru sănătate
 Educaţie prin sport
 Educaţie inter si multiculturală
 Educaţie ecologică
 Educaţie pentru dezvoltare comunitară

c. Tipul de activitate: extracurriculară- învățarea tip aventură

d. Forma de organizare: excursie tematică
e. Perioada de desfășurare 26 – 27 aprilie 2023
B. Coordonatori:
 Prof. înv. primar Ghișan Lena- CP, Petrișor Ombreta – Cls I, Ghiur Mirela – cls. a II-a,
Danciu Marieta – cls. a III-a, Racolța Amalia, cls. a IV-a
 Profesori înv. gimnazial: Fodor Daniela, Silaghi Alina, Ionce Angelica,

C. CONTEXT.
Excursia şcolară este un mijloc didactic important care oferă elevului oportunitatea de a observa, de a
cerceta şi de a cunoaşte în mod direct o varietate de aspecte din mediul înconjurător. Aceasta
înlesneşte educarea şi dezvoltarea simţului estetic, trezeşte în sufletul copilului dragostea şi respectul
pentru natură, dar şi pentru oamenii ce o îmbogăţesc şi o înzestrează, stimulând totodată curiozitatea
şi dorinţa

1
de cunoaştere, facilitează acumularea de cunoştinţe, chiar
dacă solicită din partea copiilor un efort suplimentar.
Prin excursii copiii pot descoperi noi fenomene, formeaza o atitudine ecologică pozitivă,
prilejuieşte trăiri adânci ale unor sentimente patriotice. Excursia presupune valorificarea cunoştinţele
dobândite, contacte între oameni, atitudini şi comportamente şi trăiri specifice, îmbogăţirea
experienţei umane, refacerea legăturii omului cu natura, relaţionarea, dezvoltarea personală etc., ceea
ce contribuie la pregătirea copilului pentru viaţă.
Proiectul tematic propus într-o abordare interdisciplinară îmbină teoria cu practica, utilul cu plăcutul
şi relaxarea cu învăţarea, dezvoltă spiritul de prietenie, de colectiv, de disciplină, iniţiativă, precum şi
deprinderi, proceduri gospodăreşti de la vârstă mică, toate acestea fiindu-le folositoare în viaţă.

D. DESCRIEREA PROIECTULUI :
Scop: Cunoaşterea, înţelegerea şi respectarea valorilor culturale, istorice şi turistice
Stimularea şi dezvoltarea personalității copilului prin activităţi extracurriculare

Obiective:
O1: să descopere şi să exploreze mediul geografic;
O2: să cunoască anumite obiective culturale din judeţul Hunedoara;
O3: să-şi dezvolte deprinderi specifice practicării unui turism civilizat;
O4: să desfăşoare activităţi cu caracter recreativ, relaxant
Grup ţintă: elevii claselor primare și gimnaziale – Școala Gimnazială Cicârlău;
Durata: două zile

DERULAREA PROIECTULUI:
1. Etapa pregătitoare – cu două luni înainte de momentul realizării:
 anunţarea temei şi a obiectivelor;
 stabilirea în detaliu a traseului;
 pregătirea în detaliu a dosarului excursiei (Anexa 1);
 stabilirea traseului şi a costului excursiei;
 modalitatea de servire a mesei;
 echipamentul;
 măsuri de protecţie.

2
 2. Etapa de realizare:
 efectuarea excursiei pe traseul stabilit: Cicârlău- Alba Iulia- Deva - Hunedoara- retur
 prezentarea itinerarului şi a obiectivelor (Anexa 2);
 harta cu traseul;
 caracterizarea sumară a obiectivelor;
Obiectivele propuse spre vizitare/ repere orare:
Reper orar Obiectivul propus spre vizitare
Miercuri, 26.04.2023
6.45 – 11.15 Cetatea Deva
13.00 - 15.40 Castelul Corvinilor
16.20- 18.20 Mănăstirea Prislop
19.00 Cina - restaurant
20.00 Cazare Hotel Rusca
Joi, 27.04.2023
9.00 -plecare de la hotel
10.15 – 13.00 Vizită Alba Iulia
13.00 Masa de prânz
14.00-16.00 Mănăstirea Râmeț
17.00 Mănăstirea Mihai Vodă
18.00 – pornire spre Cicârlău

 instructajul privind securitatea deplasării;

 colecţionarea materialului;
 consemnarea datelor în jurnalul excursiei.
3. Etapa de evaluare:
 Prezentarea şi evaluarea materialelor (postere, CD, broşuri, foto, fişe de
observaţie, materiale adunate de pe traseu din natură, cărţi, mici obiecte cu specific local, ilustraţii,
vederi, fotografii expoziţie cu pliante, vederi, fotografii, afişe, creaţii individuale sau de grup,
valorificarea materialelor la orele de curs)

3
4. Diseminarea
 Activitatea proiectului va fi popularizată la şedinţa cu părinţii și grupurile media ale
fiecărei clase

 Metode şi tehnici de lucru, forme de organizare: observarea, exerciţiul, comparaţia,

învăţarea prin descoperire, problematizarea, etc. explicaţia/ frontal/ individual etc.
E. EVALUARE
Rezultate scontate:
1. pe termen scurt:
- formarea unui comportament conştient şi activ faţă de protecţia mediului înconjurător;
- dezvoltarea capacităţilor de comportament, de integrare în grupul turiştilor, de cooperare între
indivizi;
- cultivarea sentimentului de mândrie patriotică prin declanşarea de emoţii, aprecieri asupra
frumuseţilor fizice, economice, religioase ale teritoriului patriei şi împletirea cu elemente de
istorie a trecutului şi prezentului poporului roman;
- realizare de desene, compuneri etc.;
2. pe termen lung:
- formarea deprinderilor de observare, de sesizare a aspectelor ecologice, de poluare a mediului
şi cultivare a unei educaţii ecologice;
- formarea deprinderii de comportare civilizată, corectă, de integrare în structura unui grup
turistic, de cooperare şi respect.

F. SUSTENABILITATEA PROIECTULUI
 Posibilitatea de a dezvolta proiecte de excursii tematice cu alte itinerare şi obiective culturale

G. BUGETUL PROIECTULUI
Excursia tematică a fost susţinută financiar de către părinţii elevilor

4
CONŢINUT INFORMATIV
Obiectivele turistice propuse spre vizitare

Cetatea Deva

Cetatea Devei este una dintre cele mai importante fortificaţii de Ev Mediu din Transilvania  și una
dintre atracțiile de prim rang din judetul Hunedoara. Grație poziționării sale pe dealul care a ajuns să-
i poarte numele (Dealul Cetății) fortăreața a fost un punct strategic de apărare pe Valea Mureșului, la
granița de astăzi dintre Transilvania și Banat, pe principala arteră de legătură a României cu centrul și
vestul Europei.
Cetatea Devei, urcată ca un cuib de vulturi deasupra conului vulcanic, la altitudinea de 378 de
metri, însumează o evoluție arhitectonică întinsă pe mai bine de 700 de ani. Ea atrage mii și mii de
turiști, care îi iau potecile umbroase la pas, pentru a ajunge în cele mai bune puncte de observație,
acolo unde fortăreața își deschide, generoasă, panorama către splendida vale a Mureșului, dar și către
Valea Streiului și, mai departe, spre Ținutul Pădurenilor.

Meșterul Kelemen și explozia din Cetatea Deva

Două sunt legenedele legate de cetate. Prima dintre acestea, care circulă pe teritoriul Ungariei și
este foarte asemănătoare cu “Meșterul Manole”, povestește despre un pietrar pe nume Kelemen, care
încearcă să construiască Cetatea Devei împreună cu alţi 12 meşteri. Desigur, la fel ca și în legenda
românească, tot ce construia meșterul Kelemen ziua, se dărâma noaptea. Pentru a duce la capat
construcția, convinși că cetatea cere jertfă, meșterii hotărăsc ca aceasta să fie prima soţie care le va

5
aduce mâncarea în ziua următoare, iar cenuşa ei sa fie amestecată cu tencuiala. Soţia lui Kelemen,
Ana, este cea care vine cu mâncare. Ea este jertfită, iar cetatea construită.
Amplasarea ei la înălțime a făcut-o să fie considerată de oamenii de arme ai vremii aproape
invincibilă. În plus, ea oferă o panoramă strategică pe mare parte din Valea Mureșului, Valea
Streiului, până departe, spre sud, în Ținutul Pădurenilor.

Castelul Corvinilor

“Legenda vie a Transilvaniei”, considerat cel mai mare monument medieval din sud-estul
Europei și castelul unde ar fi fost întemnițat Vlad Țepeș, celebrul prinț valah, inspirație pentru un și
mai celebru personaj, Dracula, Castelul Corvinilor este situat în centrul județului Hunedoara, în
orașul cu același nume.

Sute de mii de turiști îi trec, anual, pragul însă puțină lume știe că prima fortificație de piatră de la
Hunedoara a fost datată în secolul XIV. Este vorba despre castrul regal, ale cărui ziduri, cu grosimi
de până la 2 metri, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic și piatră de râu, direct pe stâncă.

Povestea Castelului Corvinilor începe la 1409, când nobilul Voicu, alături de fraţii lui (Radu şi
Mogoş), primesc din partea regelui Ungariei Sigismund de Luxemburg, o moşie (numită în latinește
“possession”), care cuprindea şi cetatea regală. Voicu nu adaugă nimic cetății, dar fiul acestuia, Ioan
de Hunedoara (Johannes de Hunyad) o va transforma într-un castel comparabil cu alte construcții ale
vremii din centrul și vestul Europei.

Castelul, opera lui Ioan (Iancu) de Hunedoara

6
 După anul 1440, Ioan începe la Hunedoara construcții deosebite pentru acea vreme. El intenționa
să transforme cetatea într-un castel, așa că prima etapă a presupus ridicarea a două curtine în jurul
vechii cetăți. Acestea au fost construite din blocuri de calcar dolomitic și prevăzute cu creneluri în
partea de sus. Ele erau flancate de turnuri rectangulare, dar și turnuri circulare, care erau o noutate
pentru arhitectura militară a Transilvaniei, în acea vreme.

Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Tobosarilor), mai puțin turnului
pictat (Turnul Buzdugan), erau prevazute cu un parter și de două niveluri. Încăperile din partea
inferioară erau folosite pentru pușcași, iar încăperile de sus, ca zone de locuit și/sau apărare.
Turnurile rectangulare aveau intrari carosabile și niveluri de apărare, iar intrarile în castel se faceau
prin intermediul unor poduri, sustinute de piloni de piatră, ultimele părți ale podurilor fiind mobile.

Castelul Corvinilor, un castel mare și fastuos!

Prima etapa de constructie a castelului se încheie înainte de 1446, moment la care Ioan de
Hunedoara a devenit guvernatorul regatului Ungariei. Ulterior, el va modifica planurile de construcție
ale castelului, punând un mai mare accent nu pe construcțiile militare, ci pe cele civile. Palatul,
amplasat pe latura vestică, este compus din Sala Cavalerilor, Sala Dietei și scara spiral. Arhitectura
este de un rafinament deosebit: întâlnimi, aici, câte două nave cu cinci piloni octogonali din
marmură, cu nervuri în cruce si console ornamentate, cu chei de boltă în stil gotic, dar și o galerie cu
burdufuri.

Potrivit site-ului Castelului Corvinilor, www.castelulcorvinilor.ro, monumentul era,

acum, “comparabil cu castelele din vestul Europei, prin amploare și fast”. După 1458 încep lucrările
la logiile care vor alcătui aripa Matia, ornamentată cu o pictură laică, unică.

7
 Mănăstirea Prislop este o mănăstire din România situată în apropierea satului Silvașu de
Sus din județul Hunedoara. Biserica mănăstirii, edificiu din secolul al XVI-lea, a fost declarată
monument istoric
În anul 1564 a fost zidită din temelie de Zamfira, fiica lui Moise Vodă din Țara Românească.
Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi
existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale.[1]
În secolul al XVII-lea a viețuit aici sfântul Ioan de la Prislop.

8
 Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ținuseră de nobilii
români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Există o singură mărturie
care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea este
însemnarea de pe Evangheliarul său: "Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara
Ungurească în 6913 (1404-1405)". Lui Nicodim tradiția i-a pus în seamă un lung șir de alte mănăstiri
care au fost întemeiate ulterior. În adevăr, nici cea mai mică relație nu se poate face între Prislop și
Nicodim de la Tismana.

În secolul al XIX-lea mănăstirea era aproape pustie și administrată de preoți de mir.

În anul 1948 viețuiau la mănăstire trei călugări uniți, sub conducerea starețului Teodosie

Bonteanu. În contextul interzicerii Bisericii Române Unite a fost detașat de la Mănăstirea Sâmbăta
călugărul Arsenie Boca, însoțit de doi aspiranți monahali.

Călugărul a fost trimis la Mănăstirea Prislop în toamna 1948, de mitropolitul Nicolae Bălan.
Misiunea lui Arsenie Boca, eliberat cu câteva luni în urmă din arest, a fost, de a pune pe picioare
aşezământul şi a de a-i atrage pe greco-catolicii din zonă la ortodoxie.

La venirea sa la Prislop, ieromonahul a găsit aşezarea într-o situaţie dezastruoasă. „Mănăstirea

era într-o stare jalnică, părăsită de ultimii trei vieţuitori uniţi - cu pereţii tuturor clădirilor plini de
igrasie şi ameninţaţi cu dărâmarea, cu porţiuni mari din terenul aflat în preajma clădirilor duse de
torentele pârâului Silvuţ, cu acoperişurile clădirilor mâncate de rugină, cu o gospodărie anexă foarte
săracă şi neîngrijită”.

Cei zece ani care au schimbat cu totul faţa Mănăstirii Prislop au fost cei pe care călugărul Arsenie
Boca, hăituit de autorităţile statului, i-a petrecut în Ţara Haţegului. Fostul duhovnic a schimbat cu
totul aspectul aşezământului monahal.

9
 Cetatea Alba Carolina este o fortăreață cu bastioane construită la începutul secolului al XVIII-lea
în orașul medieval Alba Iulia pe Dealul Citadelei, având rol de fortificație strategică de apărare
a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman[1]și de consolidare a
puterii habsburgice pe plan local[2].
Ansamblul - compus din trei sisteme de apărare - prezintă caracteristici specifice primului și celui
de al doilea sistem Vauban.

Corpul principal al cetății este de forma unui heptagon neregulat, cele șapte bastioane conferindu-i
o imagine stelată tipică sistemelor de acest gen. Trinitatea este cel mai mare bastion și are un blazon
încoronat cu câmpuri multiple și frunze de acant.
Celelalte sunt Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul
Capistrano și Sfânta Elisabeta. Atât bastioanele[5] (cu o înălțime de 12 metri și o lungime variind
între 106 și 142 metri) cu fețe lungi dispuse în unghiuri diferite (75° - 120°) și flancuri scurte și
concave (42 - 48 metri), cât și curtinele de care le leagă (la distanțe de 116-135 metri) perpendicular,
nu sunt egale deoarece au fost ușor adaptate terenului. Bastioanele principale nu au cazemate
interioare, defensiva implicând baterii de artilerie așezate pe platforme superioare.
Între bastioanele principale și curtinele din a doua linie, se află șanțul interior cu lățimea de 27
metri.

10
 Linia a doua era formată din raveline (sau semilune)
care apără curtinele, având numele bastioanelor apropiate, excepția fiind cea dispusă pe flancul sudic
denumită Francisc de Paula. Dimensiuni lor sunt: fețele 60 -90 m și flancurile 45 m. Ultimele sunt
prevăzute cu șanțuri late de 9 m. Redute de pe care artileria protejată executa trageri îndepărtate sunt
construite pe ravelinele nordice și vestice.
Linia externă era alcătuită din contragărzile ce protejau fețele bastioanelor și ravelinelor, ele fiind
dispuse în aceeași unghiuri cu bastioanele și ravelinele pe care le apărau [5]. Grosimea lor este de 22
m, iar lungimea fețelor 120 - 144 m.
Toate contragărzile și unele raveline vestice au fost prevăzute cu baterii de artilerie în cazemate,
precum și cu tunele înzestrate cu metereze pentru trageri sau, cu încăperi pentru adăpostul trupei ori
cu rol de depozite, grajduri, etc.
Pe latura estică dinspre oraș unde se afla o terasă abruptă, contragarda - denumită anvelopă, se
prezintă sub forma unor valuri înalte de pământ susținute la baza de un zid scund din cărămidă. Aici
au fost amenajate în unghiurile ieșinde terase pentru artilerie.

Mănăstirea Râmeț este o mănăstire din Comuna Râmeț, în județul Alba, monument istoric.

Ansamblul este format din următoarele monumente:

 Biserica „Nașterea Precistei” și „Izvorul Tămăduirii” (cod LMI AB-II-m-A-00386.01)

 Fosta școală, azi muzeu (cod LMI AB-II-m-A-00386.02)

Localizare[modificare | modificare sursă]
Este situată la 34 km de Alba-Iulia și la 18 km de Teiuș. Este situată pe Valea Geoagiului și a
"Mănăstirii", la intrarea în Cheile Râmețului din Munții Trascăului.

Istorie[modificare | modificare sursă]
Mănăstirea Râmeț este unul dintre cele mai vechi așezăminte călugărești din Transilvania. Ridicată
în Munții Trascăului, pe lângă râul Geoagiului (în limba dacă Germisara) într-un loc numit de mocani

11
„Valea Mănăstirii”, bisericuța cu hramul Izvorul Tămăduirii
poartă ascunse în zidurile-i firave nu puține taine. Se cunoaște cu precizie că al treilea strat de fresce de
pe zidurile interioare a fost pictat de Mihu de la Crișul Alb în 1377. Acest element face din lăcaș unul
dintre puținele biserici românești de piatră databile, poate, în secolul XIII.
Mănăstirea și biserica s-au aflat sub protecția lui Matei Corvin, a voievodului Radu Vodă cel Mare,
precum și a lui Mihai Viteazu, care a refăcut-o. Mănăstirea păstrează în registrul iconografic pictat în
interiorul ei, una dintre imaginile rare ale episcopului unit al Blajului, Ioan Inocențiu Micu-Klein, ca
protector al lăcașului de cult. Perioada zbuciumată a celei de-a doua jumătăți a secolului XVIII, marcată
de luptele confesionale dintre români, cu acea răscoală pornită de călugărul Șofronie (străin de neamul
valahilor ardeleni, după cum consemnează cronicile vremurilor), este consemnată de unul dintre călugării
de-aici: „scris-am eu Silvestru monahu când au stricat necredincioșii mănăstirea de la Rîmet și cea de la
Geoagiu, la anul 1762, în august 20, într-o zi de sâmbătă spre pieirea loru”. După o nouă distrugere, ca
represalii pentru participarea localnicilor la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, (1785), biserica este
refăcută în 1792. Mănăstirea se redeschide la 1940, iar în 1955 sinodul hotărăște transformarea ei în
mănăstire de maici. În 1959, este desființată de comuniști, dar maicile revin în 1962, sub „acoperirea”
unei secții de covoare.

Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda este, de la an la an, un loc tot mai important de
pelerinaj pentru creștinii din întreaga țară, care vin atât să se închine așezământului
monahal ocrotit de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, cât și să îl comemoreze pe marele
voievod Mihai Viteazul, a cărui moarte a avut loc pe câmpia de la Turda, în anul 1601.

Acum aproape 40 de ani a fost ridicat monumentul în cinstea lui Mihai Viteazul, unde
an de an, cadre militare și religioase oficiază Parastasul pentru sufletul său.

Începând din 2016, an în care se împlinesc 415 ani de la moartea lui Mihai Viteazul,
sărbătoarea de la mănăstirea Mihai Vodă s-a mutat pe ritul calendarului nou, cel
Gregorian pe care îl avem în Biserica Ortodoxă Română, astfel că dacă până acum
comemoram moartea voievodului la 9 august, începând din acest an, se va face la 19
august, în ton cu noul calendar. 

12
ISTORIC MORMÂNT
“De la 1600, niciun român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa personalitate, fără paloșul său,
securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui, de curată și tragic poezie. “
Nicolae Iorga

Turda, locul jertfei Voievodului Mihai, este un loc sfânt, loc de pelerinaj patriotic. Voievodul care
realizase unirea celor trei țări române a fost trădat de nemeșii maghiari prin dieta de la Turda și de
generalul Basta, invidios pe faima ce și-o câștigase domnitorul român, așa cum remarcă cronica lui
Radu Popescu.

Despre martiriul Voievodului Mihai Viteazul (1593-1601), vorbele noastre nu au puterea să

zugrăvească cruzimea de care au dat dovadă mișeii. De aceea, îl vom lăsa pe cronicar să povestească
el cum a fost.

Iată ce spune, de pildă, WOLFGANG de BETHLEN în ampla sa ”Cronică a Transilvaniei”: ”O

vreme mijlocitorul (Iacobus Beaurius) lui Basta cercetează aici și acolo și, pe neașteptate, trupa
valonilor înconjoară cortul lui Mihai. Beaurius și alți câțiva subalterni de-ai săi au intrat în cortul lui
Mihai, pe care l-au găsit liniștit și stand întins. Beaurius, adresându-i-se acestuia, spune:
”Ești prizonier! Dă-te prins!” la care Mihai răspunde: ”Ba!”, și spunând acestea Mihai a încercat să
scoată sabia, care era atârnată de propteaua cortului, în timp ce era lovit de Beaurius cu halebarda, și
capul îi este tăiat cu sabia proprie a lui Mihai, iar unul dintre valoni l-a împușcat la încheietura de la
mâna stângă, despre care se știa că obișnuia să o folosească și cu care încerca chiar atunci să-și scoată
sabia…

Și căzu trupul lui cel frumos ca un copaciu, pentru că nu știuse, nici nu se împrilejise sabia lui cea
iute în mâna lui cea vitează. Capul acestuia l-au pus pe coapsa propriului cal alb mort… Corpul lui
Mihai a fost scos din cort, despuiat de haine, și a zăcut timp de trei zile în apropierea drumului
public, iar soldații i-au tăiat pielea de pe spate, coaste și umeri, ca să o păstreze ca amintire pentru
faptele lor nemaipomenite. După aceea, totuși, corpul acestuia, ca să nu fie sfâșiat de câini, a fost
înmormântat într-o groapă”.

Exact pe locul unde a fost îngropat trupul lui Mihai Viteazul pe câmpia Turzii, la scurtă vreme,
doamna Stanca, soția voievodului, cu învoirea principelui Gabriel Bathory, a ridicat o capelă în stil
bizantin, sub forma unei troițe, distrusă ulterior de niște mâini sacrilege.

În anul 1923, Societatea Femeilor Ortodoxe Turda a înălțat pe locul supliciului o altă troiță de lemn
în stil popular, cu inscripția: ”Aici a fost răpus Marele Voievod Mihai, la 9/19 August 1601”, troiță
care a fost păstrată la Muzeul de Istorie Turda. În locul ei, la 9 mai 1977, a fost inaugurat un obelisc,
realizat de artiștii Marius Butunoiu și Vasile Rus Batin. Obeliscul este înalt de 1601 cm, are formă de
sabie, cu trei laturi, simbolizând anul martiriului și cele trei țări românești unite sub Mihai Viteazul.
La baza fiecărei laturi se află stemele celor trei țări române. Iar în partea din față a obeliscului este
fixată efigia în bronz cu chipul marelui voievod. În dreapta obeliscului se află mormântul
domnitorului, acoperit cu o lespede de marmură. Mormântul este decorat cu flori de acant, în stil

13
bizantin. Pisania are sculptat sigiliul lui Mihai Viteazul și
inscripția: ”Aici odihnește Mihai Vodă (1593-1601), Domn al Țării Românești, al Ardealului și a
toată țara Moldovei”. În jurul pisaniei sunt înscrise localitățile principale, unde voievodul a purtat
luptele sale: Șelimbăr, Mirăslău, Guruslău, Nicopole, Sadova, Călugăreni, Giurgiu, Vidin, câmpia
Turzii. Într-o trinitate de ideal apar pe obelisc sculptate cele trei embleme ale Țărilor Române.

"Încă din anul 1908 s-a pus baza fondului de zidire a bisericii (Catedrala Mihai Viteazul Turda tot cu
hramul Sfinţilor Arhangheli) din daniile benevole a credincioşilor iar în 1935 s-a înfăptuit cel mai
frumos vis al inimilor noastre, dând oraşului acest măreţ monument, închinat memoriei marelui
Voievod Mihai Viteazul, care a stropit cu sângele său acest pământ scump nouă, şi că prin această
măreaţă catedrală să dovedim tuturor vrednicia şi trăinicia stăpânirii româneşti pe aceste plaiuri, care
au fost şi vor fi pe vecie ale noastre." afirma Pr. Protopop Iovian Mureşan

La 10 septembrie 2002, la inițiativa vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania, a fost

pusă piatra de temelie a Mănăstirii ”Mihai Voda”, care are hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și
Gavriil”, ca mărturie a trăirii, faptei și jertfei celui ucis ca martir al neamului, sacralizându-se astfel
locul unde s-a jertfit.

14