Fişă de lucru – Enigma Otiliei, G Călinescu

Tânărul, hotărându-se în fine, trase de mânerul clopoţelului. Atunci un fel de

schelălăit metalic răsună de sus ca-n nişte spaţii mari şi goale cu ecou rău. Trecu
un timp chinuitor pentru necunoscutul de jos, apoi scara începu să scârţâie ca
apăsată de o greutate extraordinară şi cu o iritantă încetineală. Când provocatorul
acestor grozave pârâituri fu jos, tânărul văzu mirat un omuleţ subţire şi puţin
încovoiat. Capul îi era atins de o calviţie totală, şi faţa părea aproape spână şi, din
cauza aceasta, pătrată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de prea mult
fumat, acoperind numai doi dinţi vizibili, ca nişte aşchii de os. Omul, a cărui vârstă
desigur înaintată rămânea totuşi incertă, zâmbea cu cei doi dinţi, clipind rar şi
moale, întocmai ca bufniţele supărate de o lumină bruscă, dar privind întrebător şi
vădit contrariat.
— Unchiul Costache? Îndrăzni să deschidă gura tânărul, pe urmă, intimidat,
refăcu întrebarea: Aici şade domnul Constantin Giurgiuveanu? Bătrânul clipi din
ochi, ca şi când n-ar fi înţeles întrebarea, mişcă buzele, dar nu răspunse nimic.

— Eu sunt Felix, adăugă tânărul, uimit de această primire, nepotul

dumnealui. Omul spân păru tot aşa de plictisit de întrebare, clipi de câteva ori din
ochi, bolborosi ceva, apoi cu un glas neaşteptat de răguşit, aproape şoptit, duhnind
a tutun, răspunse repede:
— Nu-nu-nu ştiu... nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc... Buimăcit, tânărul
stătu locului nemişcat, aşteptând o revenire asupra tăgadei. Dar bătrânul, după ce-l
privi clipind, cu acea deferenţă hotărâtă cu care îndemni pe un individ să plece,
zise din fundul gâtlejului: „Bună seara!“ şi porni iarăşi, în scârţâituri îngrozitoare,
pe scară. Tânărul puse mâna automatic pe mânerul valizei şi ieşi ameţit pe uşa
gotică şi apoi pe poarta ruginită
(G. Călinescu, Enigma Otiliei)

1. Găseşte antonime pentru următorii termeni: tânărul, subţire,

încetieală, incertă, ieşi.
2. Comentează în aproximativ zece rânduri portretul bătrânului, având
în vedere trei aspecte specifice descrierii.
3. Indică două aspecte ale vocii narative din textul dat.
 4. Ce fel de personaje anunţă acest fragment: pozitive, negative sau un
amestec între o latură şi cealată? Alege unul dintre ele şi
argumentează, în aproximativ 15 rânduri, posibila lui evoluţie.
5. Rezuma in cateva randuri vizita otiliei la paris insotita de pascalopol
6. Argumentarea in realism.
Persp narativa obiectiva.
Simetrie incipit-final ( prin descrierea strazii ) din persp lui felix sima
dar care se afla in 2 ipostaze diferite ale existentei sale (tanar-adult)
Incadrarea personajelor intr-o anumita tipologie, otilia (cocheta,
enigma)
Felix ( inteligent, ambitios ), stanica ( avocatul demagog).
Personajele sunt caracterizate in legatura cu mediul in care traiesc.

Rezolvare

1. tânărul = batranul
subţire = gros
încetineală = rapiditate
incertă = cunoscuta
ieşi = intra

2. Descris de narator, bătrânul era un om subtire si putin incovoiat capul îi era atins
de o calviţie totală, şi faţa părea aproape spână şi, din cauza aceasta, pătrată.
Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi
dinţi vizibili, ca nişte aşchii de os. Omul, a cărui vârstă desigur înaintată rămânea
totuşi incertă, zâmbea cu cei doi dinţi, clipind rar şi moale, întocmai ca bufniţele
supărate de o lumină bruscă, dar privind întrebător şi vădit contrariat. Batranul
fumator si inaintat in varsta nu isi dadea seama de prea multe asa ca atunci cand
era intrebat ceva de tanar nu dadea un raspuns normal dar in schimb clipea din ochi
si misca din buze nespunand nimic.

3. Vocea narativa in text apartine unui narator omniescent si obiectiv astfel nararea
desfasurandu-se la persoana a III-a.
5. Otilia se căsătorește cu Pascalopol și pleacă împreună la Paris. Felix, cu ocazia
războiului, devine doctor, apoi profesor universitar și se căsătorește bine, intrând în
cercuri înalte. Se întâlnește întâmplător cu Pascalopol în tren și află că acesta a
divorțat de Otilia, fiind acum căsătorită cu un om bogat din Buenos Aires.
Fotografia arătată nu mai aduce nimic din ceea ce era odinioară Otilia. Amintirile
acelei idile se năruiesc în cuvintele lui moș Costache: „Aici nu stă nimeni”.