DECIZII ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

1- Instigare la furt apoi autor la furt. Infracţiune continuată

La 15 august 2001, inculpatul a determinat 5 învinuiţi să sustragă ţiţei din habele
punctelor de colectare (depozitele), cantitatea fiind predată inculpatului. A doua zi inculpatul
a sustras 560 l ţiţei de la sonde.
T. Bihor , s.p. din 19.04.2003 = condamnat pentru furt calificat.
C.A. Oradea, d.p. 149 din 3.07.2004 = a redus pedepsele inculpaţilor.
Î.C.C.J., d.p. 2745 din 20.05.2004 – a respins recursul inculpatului pentru că fapta
inculpatului care în realizarea aceleiaşi rezoluţii, instigă la sustragerea de produse petroliere şi
ulterior, sustrage asemenea produse întruneşte elementele infracţiunii de furt calificat în forma
continuată, calitatea de instigator la infracţiunea de furt calificat fiind absorbită de cea de
autor.
2- Tâlhărie. Schimbarea încadrării juridice din infracţiune continuată în două
infracţiuni.
La 28.07.2003, inculpatul aflându-se într-o gară, a tras de mână şi de tricou partea
vătămată şi împotriva voinţei acesteia i-a luat telefonul mobil, care era prins de gât cu un şnur;
după puţin timp a imobilizat o altă parte vătămată şi i-a sustras o brăţară de la mână.
T. Galaţi, s.p. 81 din 11.02.2004 a condamnat inculpatul în temeiul art. 211 al. 1, 2
lit. a C.p. cu aplic. art. 41 al. 2.C.p.
C.A. Galaţi, d.p. 202 din 7.04.2004 a respins apelurile procurorului şi inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 3389 din 18.06.2004, a admis recursul procurorului şi a schimbat
încadrarea juridică din art. 211 al. 1, 2 lit. c cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., în două infracţiuni
prev. de art. 211 al. 1, 2 lit. c C.p. cu aplic art. 33 lit. a C.p. cu următoarea motivare :
Sustragerea, prin violenţe, de bunuri de la două părţi vătămate, chiar dacă toate
bunurile însuşite aparţineau uneia dintre acestea, în contexte diferite, la un interval de timp,
prin modalităţi şi în locuri diferite, constituie două infracţiuni de tâlhărie în concurs real, iar
nu o infracţiune de tâlhărie în formă continuată, deoarece făptuitorul a acţionat pe baza unor
rezoluţii, reînnoite de fiecare dată când i s-a ivit prilejul să comită o nouă faptă penală,
neavând în momentul luării hotărârii reprezentarea activităţii infracţionale pe care urma să o
desfăşoare, în ansamblul său.
3- Circumstanţe agravante. Săvârşirea unei infracţiuni rutiere (conducerea fără
permis) împreună cu un minor.
În noaptea de 14.08.2002, inculpatul şi alţi doi inculpaţi condamnaţi în cauză, dintre
care unul minor, au condus pe drumurile publice un autoturism fără permis de conducere.
T. Călăraşi, s.p. 165 din 22.12.2003, a condamnat inculpatul şi pentru săvârşirea
infracţiunii prev. de art. 36 al. 1 din Decretul 328/1966 cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b şi art. 75 al.
1 lit. c C.p.
C.A. Bucureşti, d.p. 190 din 16.03.2004, a admis apelurile inculpaţilor şi a desfiinţat
hotărârea cu privire la soluţia dată laturii civile.
Î.C.C.J., d.p. 3666 din 1.07.2004, a admis recursul şi a înlăturat aplic. art. 75 al. 1 lit.
c C.p., deoarece conducerea unui autovehicul, succesiv, de un inculpat major şi de unul
minor, ambii fără a avea permis de conducere nu realizează cerinţa ca infracţiunea să fie
comisă împreună, fiecare săvârşind o infracţiune distinctă ca autor, prin natura ei fapta nefiind
susceptibilă de coautorat.
4- Schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală în tentativă de omor.
În seara zilei de 26.06.2002, iritat de faptul că partea vătămată l-a împiedicat să
sustragă motorină dintr-o baracă, în urma unei certe, inculpatul a aplicat părţii vătămate o
lovitură cu o lopată în zona feţei provocându-i o stare de comă şi următoarele leziuni: unui

143
traumatism cranio-facial cu plagă, leziuni dentare, fractură fronto – orbitală - sinusală stângă,
contuzii frontale şi hematom subcortical frontal, pentru a căror vindecare au fost necesare 40
de zile de îngrijiri medicale, cu menţiunea că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie.
T. Tulcea, s.p. 309 din 29.10.2003 a schimbat încadrarea juridică din art. 20 rap. la
art. 174 C.p. în art. 181 alin. 1 C.p. şi a încetat procesul penal art. 10 lit. f C.p.p.
C. Apel Constanţa, d.p. 57 din 12.03.2004, a respins apelul procurorului cu
motivarea că inculpatul aplicând o singură lovitură viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie,
nu a acţionat cu intenţia de a o ucide.
Î.C.C.J., d.p 2956 din 1.06.2004, a admis recursul procurorului şi a schimbat
încadrarea juridică în art. 20 rap. la art. 174 C.p. deoarece lovirea victimei cu partea metalică
a unei lopeţi, cu putere în faţă, cu consecinţa unei fracturi şi a altor leziuni cranio-faciale
necesitând tratament medical de specialitate timp de 40 de zile constituie tentativă la
infracţiunea de omor iar nu vătămare corporală, fiind irelevantă împrejurarea că leziunile nu
au pus în pericol viaţa părţii vătămate.

5- Tentativă de omor. Intenţie indirectă. Aruncarea cu bolovani într-o curte.

În noaptea de 28.08.2003, inculpatul a provocat scandal în domiciliul fostei concubine
cerându-i să se întoarcă la domiciliul lui, dar fiind refuzat a aruncat cu pietre din pavaj în
curtea imobilului lovind în cap o minoră doar de 8 ani, aflată la 3 m distanţă, care a suferit
leziuni ce au necesitat 25 de zile îngrijiri medicale.
T. Bucureşti, Secţia a II-a, s.p. 179 din 5.02.2004, a condamnat inculpatul la 20 ani
închisoare în temeiul art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. c, i cu aplic. art. 37 li. b C.p.
C.A. Bucureşti d.p. 175 din 11.01.2004, a respins apelul inculpatului.
I.C.C.J., d.p. 2640 din 20.05.2004, a respins recursul inculpatului deoarece aruncarea
de la mică distanţă a unei pietre de pavaj spre capul unei persoane şi rănirea acesteia, cu
urmarea unor leziuni ce necesită 25 de zile îngrijiri medicale, constituie tentativă la
infracţiunea de omor săvârşită cu intenţie indirectă (văzuse copii în curte dar nu l-a preocupat
pe cine poate lovi), iar nu infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C.p.

6-Omorul nu este calificat deoarece nu a fost săvârşit „în loc public”.

În seara de 23 noiembrie 2002, inculpatul a ucis un consătean într-un bar din comuna,
unde cei doi au fost lăsaţi să intre, deşi barul fusese închis din cauza orei întârziate.
T. Galaţi, s.p. 117 din 25.02.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art. 174 rap. la
art. 175 al. 1 lit. i C.p.
C.A. Galaţi, d.p. 257 din 3.05.2004, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 3665 din 1.07.2004, a admis recursul inculpatului şi a înlăturat
agravanta prev. de art. 175 al. 1 lit. i C.p., deoarece omorul nu a fost săvârşit în loc public.
Barul este un loc accesibil publicului, pentru ca fapta să fie considerată săvârşită în
public se cere potrivit art. 152 lit. b C.p. ca localul să fie (în momentul comiterii) accesibil
publicului şi să fie de faţă două sau mai multe persoane.
Astfel, omorul comis într-un bar după închidere, în prezenţa unei singure persoane,
constituie o faptă care nu satisface nici una din cerinţele prevăzute în art. 152 C.p. pentru a fi
socotită ca săvârşită în public.

7- Act sexual cu un minor, iar nu trafic cu minori. Schimbarea încadrării

juridice.
În iulie 2004, inculpatul a recrutat şi a întreţinut, în mod repetat, în parcuri, relaţii
sexuale orale cu doi minori, dându-le diferite sume de bani.
T. Bihor, s.p. 41 din 17.02.2004 a condamnat inculpatul în temeiul art. 13 al. 1, 2, 3
din Legea 678/2001.
C.A. Oradea, d.p. 101 din 11.05.2004 a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 4981 din 5.10.2004, a admis recursul inculpatului şi a schimbat
încadrarea juridică în art. 198 al. 3 C.p. deoarece întreţinerea repetată de relaţii sexuale orale

144
cu minori de acelaşi sex determinaţi la aceasta prin darea de bani de către inculpat nu
constituie infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 din Legea 678/2001, care presupune
conform art. 12 al. 1 din aceeaşi lege o activitate prealabilă de recrutare, transportare,
transferare, cazare sau primire a unei persoane, în scopul exploatării acesteia.
În sensul Legii 678/2001, prin exploatare se înţelege ţinerea în stare de sclavie sau alte
procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire, sau efectuarea unei alte
asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
În speţă, inculpatul a avut, la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii,
raporturi sexuale orale cu persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, cărora le-a oferit
recompense materiale, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în
art. 198 al. 3 C.p.

8- Violenţele au fost separat comise, nu în scopul săvârşirii furtului, ci pentru a

pedepsi părţile vătămate pentru că au băut împreună cu persoana urmărită de inculpat.
În seara zilei de 26.01.2003, pe stradă, inculpatul a avut o altercaţie cu un bărbat care
de teamă a fugit, urmărindu-l inculpatul a intrat în restaurantul din apropiere dar nu l-a găsit, a
reproşat unor consumatori că au băut împreună cu cel urmărit, a lovit cu cuţitul două persoane
care au părăsit localul, apoi de pe masa acestora inculpatul a luat o bancnotă de 100.000 lei şi
un pachet de ţigări, părţile vătămate lovite cu cuţitul au suferit leziuni pentru vindecarea
cărora au fost necesare 5 – 7 zile de îngrijiri medicale.
T. Dâmboviţa, s.p. 524 din 17.11.2003, l-a condamnat pentru două infracţiuni de furt
calificat art. 208, 209 al. 1 lit. b, e, g C.p., prin schimbarea încadrării juridice din tâlhărie
prev. de art. 211 al. 2 lit. b, c, al. 21 lit. b C.p. şi în baza art. 10 lit. f C.p.p. a încetat procesul
penal pentru art. 180 al. 1 şi art. 180 al. 2 C.p., lipsind plângerile părţilor vătămate.
C.A. Ploieşti, d.p. 46 din 9.02.2004, a schimbat încadrarea juridică în tâlhărie.
Î.C.C.J., d.p. 2175 din 22.04.2004, a admis recursul inculpatului, a casat decizia din
apel şi a menţinut hotărârea primei instanţe deoarece lovirile şi furtul calificat au fost comise
prin rezoluţii distincte, intenţia de furt survenind după ce părţile vătămate părăsiseră localul,
abandonând pe masă banii şi ţigările. Aşa fiind, violenţele nu au fost săvârşite pentru
comiterea furtului, nici pentru ca inculpatul să-şi asigure scăparea, ci pentru a-i pedepsi că ar
fi băut împreună cu bărbatul pe care-l urmărea.

9- Evaziune fiscală, schimbat încadrarea juridică din înşelăciune.

Instanţa a reţinut că, în perioada 21.04. 7.08.2000, inculpatul a achiziţionat cantităţi de
motorină şi benzină pentru agricultură fără taxă MTR şi le-a vândut către diferiţi clienţi, iar în
facturile emise a înscris, în mod nereal, că preţul include taxa MTR şi a încasat ilegal această
taxă în valoare de 852 milioane lei.
În perioada 23 august – 20 octombrie 2001, inculpatul a achiziţionat vega-sol şi
solvent de extracţie, pe care după ce le-a evidenţiat scriptic ca fiind motorină şi benzină, le-a
vândut , obţinând nelegal suma de 101 milioane lei.
De asemenea, în perioada 9 august – 2 octombrie 2001, inculpatul împreună cu alte
persoane, a achiziţionat produse petroliere inferioare şi l-a ajutat pe G.R. să le vândă ca fiind
motorină sau benzină, în acest mod el obţinând ilegal suma de 2 miliarde lei. Totodată, a
achiziţionat motorină fără taxa MTR şi l-a ajutat să o vândă, înscriind această taxă în facturile
fiscale şi încasând ilegal taxa MTR în valoare de 5 miliarde lei.
T. Prahova, s.p. 107 din 19.03.2003, a condamnat pe inculpat, între altele, în temeiul
art. 215 al. 1, 2 , 3, complicitate la înşelăciune şi art. 297 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.
C.A. Ploieşti, d.p. 247 din 21.05.2003, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 1620 din 24.03.2004, a admis recursul inculpatului şi a schimbat
încadrarea juridică din înşelăciune în evaziune fiscală prev. de art. 11 din Legea 87/1994 cu
aplic. art. 13 C.p.,deoarece inculpatul a achiziţionat produse petroliere fără taxa MTR, pe
care le-a vândut încasând pentru sine taxa sustrăgându-se de la plata ei către stat; de
asemenea a dispus achitarea inculpatului pentru complicitate la înşelăciune art. 10 lit. a C.p.
145
 10- Înşelăciune, iar nu infracţiune la Legea cecului nr. 59/1934.
La 30 ianuarie 1998, inculpatul administrator şi asociat la două societăţi comerciale
C.O. şi G., a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu societatea comercială P în baza
căruia societatea comercială C.O. reprezentată de inculpat a primit cantităţi de benzină şi
motorină, pentru plata cărora inculpatul a emis, în iulie 1998, trei file cec în valoare de 750
milioane lei, deşi societatea comercială se afla în interdicţie bancară.
În august 1998, inculpatul a emis alte file cec în valoare de un milion de lei în numele
societăţii comerciale G. şi girate de societatea comercială C.O., agent economic aflat, de
asemenea în interdicţie bancară.
Ulterior, inculpatul a emis file cec în numele societăţii comerciale C.O. achitând o
parte din contravaloarea produselor petroliere achiziţionate, până în noiembrie 1998 când
banca a înştiinţat societatea comercială P că 8 file cec emise de inculpat pe numele societăţii
comerciale C.O. introduse la plată nu pot fi achitate din lipsa disponibilului în cont.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că din valoarea produselor petroliere
livrate de societatea comercială P, s-a achitat suma de 594 milioane lei, aceasta fiind
prejudiciată cu suma de 4,9 miliarde lei.
T. Constanţa, s.p. 72 din 12.02.2002, a condamnat inculpatul pentru înşelăciune
prev. în art. 215 al.3,4,5 C.p.
C. Apel Constanţa, d.p. 324 din 23.12.2002, a respins apelul procurorului şi a admis
apelul inculpatului, reducând pedeapsa.
Î.C.C.J., d.p. 2839 din 26.05.2004, a respins recursurile declarate de procuror şi de
inculpat deoarece este neîntemeiată solicitarea de schimbarea încadrării juridice prev. în art.
84 al. 1 pct. 2 din Legea 59/1934 asupra cecului.
Inculpatul nu a acţionat cu bună credinţă ci a emis succesiv file cec pe numele mai
multor societăţi comerciale deşi ştia că acestea erau în interdicţie bancară şi că nu avea
disponibil în cont pentru acoperirea debitelor. Acest procedeu a avut scopul de a crea aparenţa
solvabilităţii şi a eforturilor depuse de debitor pentru plata datoriilor sale, în realitate el
urmărind şi obţinând, în acest mod amânarea momentului sistării livrărilor de produse
petroliere de către societatea comercială P.
Deşi inculpatul a valorificat toate produsele petroliere achiziţionate, inculpatul nu a
achitat furnizorului decât suma de 594 milioane lei pentru a menţine cât mai mult timp
aparenţa unei iminente plăţi şi a indus în eroare pe reprezentanţii societăţii comerciale P că îşi
încasa debitele, motiv pentru care livrarea mărfii a fost sistată numai în octombrie 1998.
Emiterea de cecuri în numele unor societăţi comerciale, ştiind că pentru valorificarea
lor nu există acoperirea necesară şi pricinuindu-se astfel o pagubă posesorului cecurilor,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar nu pe cele ale infracţiunii
prevăzute în art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea 59/1934.
Inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune, emiterea filelor cec în condiţiile
inexistenţei disponibilului bancar făcându-se inducerea în eroare a furnizorului, în scopul
obţinerii unui folos material injust.
11- Unele elemente constitutive ale infracţiunii de contrabandă nu sunt cuprinse
în latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită.
În perioada 13 iulie 2001 – 17.01.2002, inculpatul C.V. a efectuat nouă transporturi
prin care a introdus ilegal în ţară 552.952 de pachete ţigări, prezentând autorităţii vamale
documente de transport vamale cu conţinut nereal.
Introducerea ilegală în ţară a bunurilor a fost înlesnită de inculpaţii R.M. şi C.V.
controlori vamali, care şi-au încălcat astfel îndatoririle de serviciu, primind pentru aceasta
diferite sume de bani.
T. Galaţi, s.p. 27 din 22.01.2003,a condamnat pe inculpatul C.V. pentru săvârşirea
infracţiunii prev. de art. 178 Cod vamal şi pe inculpaţii R.M. şi C.V. pentru săvârşirea
complicităţii la infracţiunea de contrabandă prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 178 cod vamal şi a
infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 al. 2 C.p.
146
 C.A. Bucureşti, d.p. 618 din 21.10.2003, a admis recursurile declarate de procuror şi
de inculpaţi, a desfiinţat parţial sentinţa şi a achitat pe inculpat pentru complicitate la
infracţiunea de contrabandă cu motivarea că elementul material al acesteia, omisiunea de
consemnare în raportul de activitate a constatărilor privind încălcarea dispoziţiilor legale, este
cuprins în latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită.
Î.C.C.J, d.p. 2083 din 20.04.2004,a admis recursul procurorului, a casat decizia din
apel şi a menţinut sentinţa tribunalului.
Instanţa de apel a dispus achitarea inculpaţilor pentru complicitate la infracţiunea de
contrabandă, considerând greşit că neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu reprezintă un
element constitutiv al infracţiunii de luare de mită, neavând caracterul unei fapte reale de sine
stătătoare.
Elementul material al infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 C.p. prezintă
patru modalităţi alternative, constând în primirea, pretinderea, acceptarea sau nerespectarea
unor promisiuni, toate privind foloase injuste.
Neîndeplinirea efectivă a atribuţiilor de serviciu constituie infracţiune prin ea însăşi, în
speţă luarea de mită aflându-se în concurs real cu complicitate la infracţiunea de contrabandă.
Inculpaţii nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, în mod intenţionat, pentru a
înlesni, astfel săvârşirea contrabandei de către inculpatul C.V. prin introducerea ilegală în ţară
a ţigărilor, această activitate de sine-stătătoare constituind realizarea scopului în care s-au
primit foloasele, iar nu un element al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită.

12- Luare de mită. Făptuitorul prin modul în care îşi realizează propriile sarcini
de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent.
În anul 1996 inculpatul lucra la biroul administratori ai fondului locativ, având între
principalele sarcini de serviciu să ia măsuri pentru evacuarea persoanelor care ocupă ilegal un
spaţiu administrat de Regia Autonomă de Gospodărirea Comunală şi Locativă Tg. Mureş,
respectiv emiterea somaţiilor pentru eliberarea respectivelor spaţii,obţinerea deciziilor de
evacuare de la consiliul local şi asigurarea evacuării forţate.
Pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu, inculpatul a pretins şi primit sume de bani
şi alte foloase materiale de la mai multe persoane.
T. Mureş, s.p. 372 din 20.12.2002, a condamnat inculpatul la 4 pedepse pentru
săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită prev. de art. 254 al. 1 C.p.
C.A. Tg. Mureş, d.p. 170 din 15.10.2003, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 3334 din 17.06.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatului,
deoarece deşi repartizarea locuinţelor era de competenţa primăriei, prin modul în care îşi
realiza sarcinile de serviciu, inculpatul putea să influenţeze rezolvarea cererilor de
repartizarea locuinţelor.
Condiţia prevăzută în art. 254 al. 1 C.p. ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în
legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu este realizată şi în
situaţia în care îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionar, dar făptuitorul, prin
modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului
de către funcţionarul competent.

13- Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Înscrisurile emise de societăţile

comerciale persoane juridice de drept privat nu sunt înscrisuri oficiale în sensul art. 150
al. 2 C.p., deoarece nu intră sub incidenţa art. 145 C.p.. Interzicerea dreptului de a fi
administrator, comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului.
În perioada 3 mai 1993 – 7 septembrie 1999, în calitate de asociat unic şi administrator
la o societate comercială, inculpatul nu a înregistrat în contabilitate toate veniturile realizate,
prejudiciind statul cu suma de 385 miliarde lei reprezentând impozit pe profit şi TVA
neachitate; în perioada octombrie 2000 – aprilie 2001, inculpatul a prezentat organelor de
urmărire penală 3 borderouri de achiziţie şi 22 facturi fiscale falsificate, în scopul diminuării

147
prejudiciului constatat, iar în august 2001, deşi avea calitatea de custode, inculpatul a vândut o
autobenă asupra căreia era aplicat sechestru.
Jud. Jugoj, s.p. 614 din 30.10.2002, a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea
infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea 87/1994, fals material în înscrisuri
oficiale prev. de art. 288 al. 1 C.p., uz de fals prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.
precum şi sustragerea de sub sechestru prev. de art. 244 al. 2 C.p.
T. Timiş, d.p. 117 din 14.03.2003, a admis apelul procurorului şi a aplicat
inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi administrator pe o durată
de 3 ani şi a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 2412 din 4.05.2004, a admis recursul în anulare, a casat parţial
hotărârile atacate, a schimbat încadrarea juridică din art. 288 al. 1 şi art. 291 C.p., în
prevederile art. 290 C.p. şi a dispus conf. art. 7 şi 21 lit. g din Legea 26/1990 trimiterea
hotărârii rămase definitive la Oficiul Registrului Comerţului pentru a fi înregistrată în
registrul comerţului – menţiunea condamnării la 2 ani închisoare pentru evaziune fiscală şi
interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe timp de 3 ani.
Potrivit art. 290 C.p., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din
modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează
altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice constituie
infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Conform art. 150 al. 2 C.p. „înscris oficial” este orice înscris care emană de la o
unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparţine unei asemenea unităţi, iar art. 145
din acelaşi cod stabileşte că prin termenul „public” se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile
publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau
exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de
orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Întrucât din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a falsificat borderouri
şi facturi fiscale, iar societăţile comerciale emitente sunt persoane juridice de drept privat, în
cauză nu sunt incidente prevederile art. 145 C.p.
În consecinţă, în baza art. 334 C.p.p. instanţele trebuia să schimbe încadrarea juridică
din art. 288 al. 1 şi art. 291 C.p., în art. 290 C.p.

14- Abandon de familie. Graţiere. Epuizarea activităţii infracţionale respectiv

condamnarea inculpatei, este ulterioară intrării în vigoare a actului de clemenţă.
Din martie 2002, inculpata, cu rea credinţă, nu a plătit pensia de întreţinere stabilită pe
cale judecătorească în favoarea unui minor.
Jud. Blaj, s.p. 401 din 22.12.2002, a condamnat inculpata în temeiul art. 305 C.p.
T. Alba, d.p. 180 din 24,04.2003, a admis apelul inculpatei, a desfiinţat în parte
sentinţa atacată şi în baza art. 305 al. 4 C.p. a suspendat condiţionat executarea pedepsei, iar
în temeiul art. 1 şi 8 Legea 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003 a constatat graţiată
pedeapsa aplicată inculpatei.
C.A. Alba Iulia, d.p. 405 din 26.06.2003, a respins ca nefondat recursul inculpatei.
Î.C.C.J., d.p. 2022 din 15,04.2004, a admis recursul în anulare, a casat hotărârile
atacate şi înlăturat graţierea pedepsei deoarece infracţiunea de abandon de familie este o
infracţiune continuă, activitatea infracţională nu se epuizează la expirarea termenului pentru
plata pensiei, în condiţiile în care obligaţia nu a fost îndeplinită, ci continuă până la data
efectuării plăţii sau până când intervine o condamnare.
În speţă, condamnarea este data la care este epuizată infracţiunea, respectiv ulterioară
datei de 4.10.2002 când a intrat în vigoare Legea 543/2002.

15-Prioritatea legii speciale nr. 678/2001, trafic de persoane faţă de prevederile

Codului penal art. 312, proxenetism. Schimbarea încadrării juridice.
În perioada iulie – septembrie 2002, inculpaţii, folosind ameninţări şi violenţe,
profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra, au recrutat, transportat şi cazat într-un
148
apartament două minore de 14 ani, lipsindu-le de libertate şi obligându-le la practicarea
prostituţiei.
T. Bucureşti, Secţia a II-a, s.p. 645 din 27.06.2003, a condamnat pe inculpaţi (2)
prin schimbarea încadrării juridice, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de minori
prev. de art. 13 al. 4 rap. la art. 13 al. 2, 3, art. 12 al. 2 lit. a şi art. 2 pct. 2 teza II şi lit. c teza I
din Legea 678/2001, cu aplic. art. 33 C.p.
C.A. Bucureşti, d.p. 571 din 29.09.2003, a admis apelurile inculpaţilor şi a redus
pedepsele aplicate.
Î.C.C.J., d.p. 2550 din 11 mai 2004, a respins nefondat recursul unuia din inculpaţi
care solicita schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de minori în cea de
proxenetism prev. de art. 329 al. 2 C.p.
Potrivit art. 329 al. 1, 2 C.p., constituie infracţiunea de proxenetism „îndemnul ori
înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de
către o persoană” şi „recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în
acest scop, precum şi constrângerea la prostituţie”.
Conform art. 12 al. 1 din Legea 678/2001 „constituie infracţiunea de trafic de
persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin
ameninţare, violenţă sau prin forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz
de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a a-şi
exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase
pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în
scopul exploatării acestei persoane.
În art. 329 al.2 C.p. prevede trei modalităţi alternative care intră în conţinutul laturii
obiective a infracţiunii de proxenetism, constând în recrutarea, traficul de persoane şi
constrângerea unei persoane, în vederea practicării prostituţiei, iar din prevederile art. 12 din
Legea 678/2001 rezultă că, în latura obiectivă a infracţiunii de trafic de persoane, este
prevăzută ca modalitate alternativă şi „recrutarea”, alături de „transportare”, „transferare”,
„cazare” şi „ primire”, care se poate realiza prin folosirea diferitelor forme de constrângere,
cum sunt ameninţarea sau violenţa.
Prin urmare, art. 329 al. 2 C.p. prevede ca modalităţi de realizare a conţinutului laturii
obiective a infracţiunii de proxenetism atât recrutarea unor persoane pentru prostituţie, cât şi
constrângerea la prostituţie, care se regăsesc şi între modalităţile de realizare a infracţiunii de
trafic de persoane.
Dându-se eficienţă principiului potrivit căruia specialul primează generalului, sunt
aplicabile prevederile din legea specială, şi anume prevederile art. 12 al. 1 din Legea
678/2001,astfel încât ori de câte ori se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale
infracţiunii de trafic de persoane se vor aplica prevederile Legii 678/2001, după intrarea în
vigoare a acestei legi incidenţa prevederilor art. 329 C.p. fiind limitată.

16-Trafic de persoane, iar nu proxenetism

În februarie 2003, inculpaţii (2) au recrutat două femei spunându-le că le duc în
Spania să lucreze într-un restaurant, le-au transportat la locuinţa lor în alt judeţ unde le-au
cazat, au făcut demersuri pentru procurarea paşapoartelor, dându-le şi bani; ulterior femeile
şi-au dat seama că inculpaţii intenţionează să le ducă în străinătate în vederea practicării
prostituţiei, spre a le exploata şi în urma denunţului pe care l-au făcut la poliţie fapta a fost
descoperită.
T. Dâmboviţa, s.p. 582 din 22.12.2003, a condamnat inculpaţii (2) pentru săvârşirea
infracţiunii de trafic de persoane prev. de art.12 al.1, 2 lit. a din Legea 678/2001.
C.A. Ploieşti, d.p. 204 din 10.05.2004, a admis apelul procurorului, a schimbat
încadrarea juridică aplicând art.41 al.2 C.p. şi a majorat pedepsele.
Î.C.C.J., d.p. 4158 din 17.08.2004, a respins ca nefondate recursurile inculpaţilor,
nefiind primită solicitarea de schimbarea încadrării juridice în art. 329 al. 1 C.p., întrucât

149
recrutarea şi găzduirea victimelor în scopul transportării lor în Spania s-a făcut în vederea
practicării prostituţiei şi al exploatării lor în acest mod, iar nu de a le îndemna ori înlesni
practicarea prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei, modalităţi
prin care se poate comite infracţiunea de proxenetism care nu poate fi reţinută.

17- Trafic de droguri, infracţiune consumată iar nu tentativă. Confiscarea

drogurilor în temeiul art. 17 din Legea 143/2000.
Inculpatul a intrat în ţară prin punctul de trecere a frontierei cu un autoturism şi s-a
prezentat la oficiul vamal pentru efectuarea operaţiunilor vamale, ocazie cu care s-au găsit
asupra sa droguri.
T. Giurgiu, s.p. 229 din 9.12.2002, a schimbat încadrarea juridică din art. 3 al. 1, 2
din Legea 143/2000 – în tentativă la această infracţiune de introducere în ţară de droguri de
mare risc şi a dispus condamnarea inculpatului.
C.A. Bucureşti, Secţia a II-a, d.p.229 din 22.04.2003, a respins apelul procurorului.
Î.C.C.J., d.p. 2366 din 30.04.2004, a admis recursul procurorului şi a înlăturat
tentativa stabilind că infracţiunea prev. de art. 3 al.1, 2 din Legea 143/2000 s-a săvârşit în
forma consumată, inculpatul a fost descoperit având asupra sa droguri în biroul vamal, deci
după intrarea în ţară, biroul vamal fiind situat pe teritoriul ţării.
Totodată a schimbat temeiul confiscării drogurilor în art. 17 din Legea 143/2000, din
art. 118 lit. e C.p.

18- Trafic de droguri – activităţi de oferire. Consum de droguri.

La 19 mai 2003, inculpata a fost surprinsă pe stradă având asupra sa 16 punguţe cu
heroină pentru consum propriu, neputându-se dovedi traficul de droguri.
T. Bucureşti, Secţia a II-a, s.p. 1211 din 19.12.2003, a condamnat inculpata pentru
deţinere de droguri pentru consum prev. de art. 4 din Legea 143/2000 şi a achitat-o (art.10 lit.
d C.p.p) pentru trafic de droguri – infracţiune prev. de art. 2 al.1,2 din Legea 143/2000.
C.A. Bucureşti, Secţia a I-a, d.p. 162 din 8.03.2004, a admis apelul procurorului şi a
condamnat inculpata şi pentru trafic de droguri (activităţi de oferire).
Î.C.C.J., d.p. 2744 din 20.05.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatei deoarece
heroina a cumpărat-o cu bani de la soţul ei şi împreună cu acesta şi alţi doi prieteni din cartier
consumau heroină de 4-5 ani, fapt confirmat de martorii cu care consumau droguri împreună,
inculpata ocupându-se de procurarea drogurilor.

19- Restabilirea situaţiei anterioare – din oficiu, chiar dacă părţile civile au omis
să solicite. Nerespectarea hotărârii judecătoreşti.
Inculpaţii (2) au împiedicat, în iunie 2001, punerea în executare a unei hotărâri
judecătoreşti prin care s-a atribuit părţilor vătămate terenul în litigiu.
Jud. Câmpina, s.p. 535 din 30.09.2000, a condamnat inculpaţii şi în temeiul art. 271
al. 1, teza I, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. şi a obligat pe inculpaţi să plătească părţii civile daune
rezultate din lipsa de folosinţă a terenului în cauză.
T. Prahova, d.p. 166 din 20.02.2000, a admis apelurile procurorului şi a inculpatei, a
înlăturat art. 41 al. 2 C.p. pentru ambii inculpaţi şi a redus pedepsele.
C.A. Ploieşti, d.p.563 din 19.05.2003, a respins recursurile inculpaţilor şi ale părţilor
civile.
Î.C.C.J., d.p. 3653 din 30.06.2004, a admis recursurile inculpaţilor şi ale părţilor
civile şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin obligarea inculpaţilor să lase în
proprietate şi liniştită posesie terenul deţinut în baza hotărârii civile definitive şi executorii.
Între modalităţile de reparare a pagubei în cadrul acţiunii civile, art. 14 C.p.p. prevede
restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii şi instanţele trebuiau să se pronunţe din oficiu,
chiar dacă părţile vătămate, constituite părţi civile, nu au solicitat-o.
Este adevărat că acţiunea civilă, adiacentă acţiunii penale este guvernată de principiul
disponibilităţii, regulă potrivit căreia părţile civile pot dispune de obiectul procesului. De la

150
această regulă există excepţii, prevăzute în legea procesual penală, între care restabilirea
situaţiei anterioare potrivit art. 170 C.p.p.
De altfel, art. 348 C.p.p prevede obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra restabilirii
situaţiei anterioare, potrivit art. 170 C.p.p chiar şi în situaţia în care nu exista constituire de
parte civilă.

20- Competenţa materială a instanţei pentru arestare după calitatea persoanei

(ofiţer de cercetare din poliţia judiciară). Art. IX din Legea 281/2003.
Prin cererea iniţială procurorul a solicitat Tribunalului Bucureşti luarea măsurii
arestării preventive faţă de 5 inculpaţi şi un învinuit, iar instanţa a dispus, prin încheierea din
29 august 2004, arestarea preventivă a acestora.
C.A. Bucureşti, a casat încheierea, a reţinut cauza spre rejudecare ca instanţă de fond
şi prin încheierea din 3 septembrie 2004 a dispus arestarea preventivă a învinuitului şi a
celor 5 inculpaţi.
Î.C.C.J., d.p. 4368 din 6.09.2004, a respins recursurile învinuitului şi celor 5 arestaţi
deoarece în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 43 C.p.p. privind un conflict pozitiv de
competenţă. Curtea de apel a luat în considerare din oficiu motivul de casare prev. de art. 385 9
al. 1 pct. 1 C.p.p. referitor la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa instanţei după
calitatea persoanei, stabilind că un inculpat era iniţial ofiţer operativ la Serviciul judiciar al
Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, devenit ulterior ofiţer specialist la
Serviciul de Investigaţii Criminale cu grad profesional de inspector principal de poliţie şi în
consecinţă potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c C.p.p., a rejudecat cauza ca instanţă competentă dând
eficienţă noii legi speciale art. IX din Legea 281/2003 care este de imediată aplicare.
De altfel, propunerea de arestare a inculpatului (fost ofiţer de poliţie judiciară) a avut
loc după 1 ianuarie 2004, dată de la care îşi produc efectele dispoziţiile legii procesuale noi
aşa cum au fost modificate prin Legea 281/2003.

21- Recuzare. Incompatibilitate. Judecători care s-au pronunţat anterior asupra

unei excepţii de nelegalitate a sesizării instanţei şi a cererii de restituire a cauzei la
procuror.
Inculpaţii (2) trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi de
favorizarea inculpatului, au cerut recuzarea completului de judecată (2 judecători) din şedinţa
din 16.09.2003, deoarece prin considerentele pentru care au respins excepţia de nelegalitate a
sesizării instanţei şi cererea de restituire a cauzei la procuror,cei 2 judecători au devenit
incompatibili potrivit art.47 al.2 C.p.p.
C. Apel Cluj, prin încheierea 5 din 16.02.2004, a respins cererile de recuzare.
Î.C.C.J., d.p. 1164 din 27.02.2004, a admis recursurile inculpaţilor, precum şi cererile
acestora de recuzare întrucât prin considerentele avute în vedere la soluţionarea prin
respingere a excepţiei de nelegalitate a sesizării instanţei precum şi a cererii de restituire a
cauzei la procuror, judecătorii şi-au exprimat indirect părerea şi cu privire la vinovăţia
inculpaţilor, în sensul că denunţătorul faptelor a fost sincer în demersul său

22- Absenţa temeiurilor înlocuirii măsurii arestării preventive.

În vara anului 1999, în calitate de preşedinte ale unei fundaţii, a înscris, la facultatea
aparţinând de fundaţie o persoană fără examen de admitere şi fără ca aceasta să fi obţinut
diploma de bacalaureat, primind pentru acest demers suma de 2 milioane lei şi diverse bunuri
în valoare de 3 milioane lei; apoi în luna martie 2003, a pretins suma de 1500 dolari SUA
unei studente pentru promovarea examenului de licenţă, convingând-o că are influenţă asupra
membrilor comisiei de examinare.
La percheziţia efectuată la sediul fundaţiei s-au găsit în dormitorul inculpatului un
pistol şi 14 cartuşe.

151
 T. Caraş-Severin, s.p. 64 din 15.04.2004, a condamnat inculpatul pentru luare de
mită, trafic de influenţă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Totodată a respins
cererea de a se constata încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
C.A. Braşov, d.p. 267 din 4.08.2004, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa,
a trimis cauza spre rejudecare şi a înlocuit măsura arestării cu măsura preventivă de a nu
părăsi ţara prev. de art. 1451 C.p.p motivând că prin menţinerea stării de arest s-ar încălca
dreptul prev. de art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale de a fi judecat într-un termen rezonabil.
Î.C.C.J., d.p. 4141 din 13.08.2004, a admis recursul procurorului, a casat decizia
atacată în partea referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive şi a dispus menţinerea
acesteia, deoarece faţă de natura infracţiunilor de corupţie,de valorile sociale lezate, de sumele
traficate şi de calitatea inculpatului la data săvârşirii faptelor, sunt temeiuri care să conducă la
concluzia că lăsarea lui în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii nu s-au modificat, înlocuirea
măsurii arestării fiind dispusă după o lună de la data când aceeaşi instanţă, verificând
legalitatea măsurii arestării preventive, a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la
arestare.
Admiterea unei căi ordinare de atac, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima
instanţă, deşi presupune prelungirea duratei procesului, nu constituie un temei pentru
înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, dacă subzistă
motivele care au determinat arestarea.

23- Menţinerea arestării preventive în cursul judecăţii. Dacă inculpatul este

internat în spital şi nu poate fi adus, el este reprezentat în instanţă de un avocat care
pune concluzii.
C. A. Ploieşti,, prin încheierea din 21.06.2004, în baza art. 3001 C.p.p., a constatat
legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor (2) iar în baza art. 160 b a menţinut
această măsură.
Î.C.C.J., d.p. 3849 din 8.07.2004, a respins recursul inculpatului ca nefondat.
Potrivit art. 3001 coroborat cu art. 1601 C.p.p. în cursul judecăţii instanţa verifică
legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar conf. art. 159 al. 4 din acelaşi cod, menţinerea
arestării preventive poate fi dispusă în lipsa inculpatului, în cazul când acesta se află internat
în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei sau în alte cazuri
deosebite în care deplasarea sa nu este posibilă, dar numai în prezenţa apărătorului, căruia i se
dă cuvântul pentru a pune concluzii.
În speţă, procedura a fost îndeplinită şi inculpatul a fost reprezentat de un apărător,
deci menţinerea arestării este legală.

24- Este nelegală soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar,
fără consultarea inculpatului. Inadmisibil recursul împotriva încheierii de soluţionare a
cererii de disjungerea cauzei.
C. A. Bucureşti, încheierea din 17.09.2004, a dispus amânarea cauzei şi a respins
cererea de liberare sub control judiciar formulată de apărătorul inculpatului K.A. precum şi
cererea inculpatului H.H. de disjungere a cauzei în ce-l priveşte.
Î.C.C.J., d.p. 4917 din 30.09.2004, a admis recursul inculpatului K.A. şi a trimis
cauza spre rejudecare deoarece cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu a fost
formulată de inculpat, ci de avocat care a semnat-o instanţa nu l-a întrebat pe inculpat dacă
şi-o însuşeşte consemnând declaraţia acestuia, potrivit art. 160 7 al. 2 C.p.p. De altfel, instanţa
a luat hotărârea fără ascultarea inculpatului, prin aceasta încălcându-se disp. art. 168 8 al. 1
potrivit cărora soluţionarea cererii se face după ascultarea inculpatului.
A fost însă respins ca inadmisibil recursul inculpatului H.H., întrucât potrivit art. 385 1
al. 2 C.p.p încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu

152
excepţia cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs, dar încheierile prin care
s-a dispus disjungerea cauzei sau a fost respinsă o asemenea cerere, nu fac parte din categoria
celor împotriva cărora conform legii poate fi folosită o cale de atac separată.

25- Contestaţie la executare. Competenţa. Suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere. Stabilirea organului de supraveghere a datelor prezentării şi
nominalizarea obligaţiilor pe care condamnatul trebuie să le respecte.
C.A. Bucureşti, Secţia a II-a, s.p. 5 din 21.01.2004, a declinat conf. art. 461 al. 2
C.p.p. competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare a condamnatului având ca obiect
lămurirea dispozitivului d.p. 5847 din 11.12.2003 a Î.C.C.J, în favoarea acestei din urmă
instanţe.
Î.C.C.J., d.p. 2617, din 15.05.2004, a admis contestaţia la executare a
susmenţionatei decizii prin care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
cu respectarea obligaţiilor prev. de art. 86 3 C.p., deoarece s-au stabilit în mod generic acele
obligaţii fără a se preciza organul însărcinat cu supravegherea condamnatului, datele la care
acesta urmează să se prezinte în faţa acelui organ şi să nominalizeze care dintre obligaţiile
prev. în art. 863 al. 3 C.p. urmează a fi respectate de condamnat.
Ca urmare, Suprema instanţă a stabilit în sarcina condamnatului obligaţia de a se
supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 3 al. 1 lit. a – d C.p., iar cea de la lit. a
urmând să se execute prin prezentarea lunară, în ultima zi lucrătoare, la secţia de poliţie în a
cărei rază teritorială domiciliază condamnatul.

26- Nu se poate face plângere împotriva unei adrese (comunicări fără caracter
procesual) emisă de parchet, ci numai împotriva unei rezoluţii sau ordonanţă de
netrimitere în judecată.
C.A. Ploieşti, s.p. 6 din 3.03.2004, a respins plângerea petiţionarului împotriva unei
adrese a Parchetului de pe lângă C.A. Ploieşti, prin care i s-a comunicat că nu există elemente
care să atragă răspunderea penală a unor magistraţi pentru infracţiunea de represiune
nedreaptă.
Î.C.C.J., d.p. 2533 din 7.05.2004, a respins ca nefondat recursul petiţionarului,
deoarece acesta s-a plâns împotriva adresei primite de la P.C.A. Ploieşti, comunicarea care nu
constituie o măsură sau un act de urmărire penală în sensul dispoziţiilor prev. de art. 275-278 1
C.p.p.
Numai împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, prin
rezoluţie sau ordonanţă, se poate face plângere la instanţă, dar nu şi împotriva unor
comunicări prin care se aduce la cunoştinţa petentului că nu sunt întrunite elementele
constitutive ale unei infracţiuni, fără ca aceasta să fie precedată de adoptarea unei rezoluţii sau
ordonanţe.

27-Neînceperea urmăririi penale datorită lipsei autorizării organului competent.

Plângerea nu a atacat soluţia de neurmărire penală ci temeiul acestei neînceperi a
urmăririi penale.
C.A. Timişoara, s.p. 16 din 3.03.2004, a respins plângerea petentului contra
rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale împotriva sa, datorită neobţinerii
avizului de cercetare prevăzut de lege.
Î.C.C.J., d.p. 2715 din 19.05.2004, a respins ca nefondat recursul petiţionarului
deoarece el nu a atacat soluţia ci temeiul acestei măsuri de neîncepere a urmăririi penale,
urmărind să se stabilească nevinovăţia sa, iar nu imposibilitatea continuării urmăririi într-o
cauză prevăzută de lege, or pe calea plângerilor prev. de art. 278 C.p.p rezolvarea acestui
aspect nu este posibilă.
Soluţia prin care să se confirme nevinovăţia sa, petiţionarul ar fi putut-o obţine numai
dacă s-ar fi început urmărirea penală şi ar fi cerut continuarea ei conform art. 13 C.p.p.

153
 28- Plângerea admisă împotriva actelor procurorului deşi intervenise prescripţia
răspunderii penale. Înşelăciune, distrugere şi abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor.
C. A. Ploieşti, s.p. 73 din 30.06.2004, a admis plângerile formulate în temeiul art.
278 C.p.p împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitor pentru
1

infracţiunile de înşelăciune, distrugere şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. a

desfiinţat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale şi a trimis cauza procurorului în vederea
reluării cercetărilor.
Î.C.C.J., d.p. 4455 din 9.09.2004, a admis recursul făptuitorului datorită împlinirii la
21.12.2000 a termenului de prescripţie al răspunderii penale de 5 ani prev. de art. 122 al. 1 lit.
d C.p.
Potrivit art. IX pct. 5 din Legea 281/2003 în cazul rezoluţiilor de neîncepere a
urmăririi penale, al ordonanţelor sau după caz al rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub
urmărirea penală ori de neînceperea urmăririi penale date de procuror până la intrarea în
vigoare a legii, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 278 1 C.p.p. este de un an
şi curge de la intrarea în vigoare a legii, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a
răspunderii penale.
În cauză petiţionarii au formulat plângere împotriva rezoluţiilor de neîncepere a
urmăririi penale dispuse de procuror, până la intrarea în vigoare a Legii 281/2003 astfel că
termenul de un an curge de la intrarea în vigoare a acesteia şi anume de la 1 iulie 2003, deci
plângerea lor a fost formulată în termen.

29- Amânarea executării pedepsei. După expertiza medico-legală efectuată de

Institutul Naţional de Medicină Legală nu se mai poate efectua o altă expertiză medico-
legală de către o unitate ierarhic inferioară.
T. Dolj, s.p. 121 din 9.02,2004, a admis cererea condamnatei şi a dispus întreruperea
pe o perioadă de 2 luni a executării pedepsei de 7 ani şi 6 l uni închisoare, reţinând potrivit
unei expertize efectuate de I.N.M.L. Craiova că aceasta suferă de o boală pentru vindecarea
căreia se impune efectuarea unei intervenţii chirurgicale ce nu poate fi realizată în reţeaua
sanitară a D.G.P.
C. Apel Craiova, d.p. 153 din 22.03.2004, a respins apelul procurorului.
Î.C.C.J., d.p. 2781 din 21.05.2004, a admis recursul procurorului, a casat hotărârile
atacate cu trimiterea la instanţa de fond pentru rejudecare, deoarece după ce Institutul
Naţional de Medicină Legală „Prof. dr. Mina Minovici” întocmise o expertiză medico-legală,
o altă expertiză ulterioară nu mai putea fi efectuată de către o unitate inferioară în speţă I.M.L.
Craiova. De menţionat că anterior, se mai efectuase expertize medico-legale dintre care
ulterior de către I.N.M.L „Prof. dr. Mina Minovici” după care condamnata şi-a retras cererea.
Este de observat că prin Ordinul nr. 1134/25.05.2000 al ministrului justiţiei pentru
aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, publicat în M. Of. 459 din 19
septembrie 2000 şi Metodologiei medico-legale în baza căreia se desfăşoară activitatea
comisiilor de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei, după efectuarea unei noi
expertize la acest for medico-legal, nu se mai poate efectua o nouă expertiză la o altă unitate i
ierarhic inferioară.

30- S-a recunoscut o hotărâre străină de liberare condiţionată, iar nu hotărârea

străină de condamnare.
T. Mehedinţi, s.p. 215 din 30.06.2003, a condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă
de 3 ani închisoare: (trei ani) în temeiul art. 208, 209 lit. a, g, i C.p. şi (un an) art. 26 rap. la
art. 217 al. 3 C.p.
C. Apel Craiova. d.p. 14 din 13.01.2004, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în
parte sentinţa, a contopit pedepsele de un an şi trei ani cu pedepse de 3 ani închisoare aplicată

154
de Judecătoria Pireu din Grecia prin hotărârea 101/2002 pentru infracţiunea prevăzută de
legislaţia română în art. 282 al. 2 C.p., dispunând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare.
Î.C.C.J., d.p.2170 din 22.04.2004, a admis recursul inculpatului, a casat decizia şi a
trimis cauza la instanţa de fond pentru rejudecare deoarece nu s-au respectat disp. art. 519 şi
art. 520 C.p.p. privind recunoaşterea hotărârii Judecătoriei Pireu, fiind acceptată o copie xerox
în traducere legalizată, depusă de inculpat prin apărătorul său. Dar aceasta, nu este hotărârea
de condamnare la 3 ani închisoare, ci hotărârea prin care s-a dispus liberarea condiţionată a
condamnatului.
Instanţa trebuia să examineze textul integral al hotărârii străine şi principalele acte
avute în vedere de instanţa străină la pronunţarea soluţiei.

31- Apel. Retragerea apelului. Inculpat minor. Condiţii.

În noaptea de 22.09.2003, în timp ce se afla într-un parc, inculpatul (minor), împreună
cu alţi făptuitori, au deposedat, prin violenţă, partea vătămată de haină şi de suma de 100.000
lei.
T. Bucureşti, Secţia I-a, s.p. 1206 din 10.12.2003, a condamnat la un an închisoare
pe inculpatul minor în temeiul art. 211 al. 2 lit. b, c şi al. 21 lit. a C.p.
C.A. Bucureşti, d.p. 51 din 28.01.2004, a respins apelul procurorului şi a luat act de
retragerea apelului de către inculpat.
Î.C.C.J., d.p. 2704 din 19.05.2004, a admis recursurile declarate de procuror şi
inculpat şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Luarea declaraţiei de renunţare la apel de către inculpat, în absenţa părinţilor şi a
autorităţii tutelare, constituie o încălcare a prevederilor art. 484 al. 2 şi art. 369 al. 2 C.p.p.,
potrivit cărora inculpatul minor nu poate retrage apelul, indiferent dacă l-a declarat personal
sau dacă a fost declarat de reprezentantul său legal.

32-Arestare preventivă. Prelungire. Soluţionarea propunerii în şedinţă publică.

C. Apel Craiova, prin încheierea nr. 7 din 31.10.2003, a dispus prelungirea cu 30
zile a arestării preventive pentru toţi cei patru inculpaţi.
Î.C.C.J., d.p. 5025 din 6.11.2003, a respins recursurile inculpaţilor constatând că prin
judecarea în şedinţă publică a cererii de prelungire a arestării preventive nu s-a adus o
vătămare care nu putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, deci nu sunt îndeplinite
cerinţele prevederilor art. 197 al. 1 C.p.p.

33- Arestare preventivă în cursul urmăririi penale. Durată. Termen rezonabil.

După ce la 22.04.2003 s-a restituit cauza la procuror în vederea refacerii urmăririi
penale, menţinându-se măsura arestării preventive a inculpatului, C.A. Alba Iulia, prin
încheierea din 30.10.2003, a prelungit arestarea preventivă, cu motivarea, între altele, că
inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală.
Î.C.C.J., d.p. 5023 din 6.11.2003, a admis recursul inculpatului, s-a dispus revocarea
măsurii arestării preventive întrucât de la data de 22.04.2003, când s-a restituit cauza la
procuror pentru refacerea urmăririi penale şi până în prezent au trecut mai mult de 180 zile,
limita maximă stabilită prin O.U.G. 109 din 29.10.2003 care a modificat art. 159 alin. 13
C.p.p.

34- Arestarea preventivă. Menţinerea măsurii. Recurs împotriva încheierii

instanţei de recurs. Inadmisibilitate.
C.A. Bucureşti, prin încheierea din 22.10.2003, investită cu judecarea recursului
declarat în cauză, a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 5223 din 14.09.2003, a respins ca inadmisibil recursul inculpatului,
deoarece potrivit art. 141 al. 1 C.p.p., poate fi atacată cu recurs numai încheierea dată de
prima instanţă şi în apel, privind luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei
măsuri preventive, ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.

155
 De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind menţinerea arestării nu este
susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea
unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi
inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa
instanţelor.

35- Arestarea preventivă. Calea de atac împotriva încheierii pronunţate în cursul

urmăririi penale privind arestarea preventivă. Cererea de revocare a arestării.
C.A. Bucureşti, Secţia a II-a, prin încheierea din 22.12.2003, a respins cererea de
revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, aflat în curs de urmărire penală.
Î.C.C.J., d.p. 6100 din 24.12.2003, a respins ca inadmisibil recursul inculpatului
deoarece disp. art. 1403 al. 1 C.p.p. nu prevede o cale separată de atac împotriva unei atare
încheieri.

36- Arestare preventivă. Trecerea cauzei pentru continuarea urmăririi penale de

la un organ de urmărire la altul. Valabilitatea mandatului de arestare emis anterior.
Măsura arestării preventive a fost luată de T. Suceava prin încheierea nr. 431 din
19.03.2004, în baza art. 143 al. ultim şi art. 148 al. 1 lit. h C.p.p. cu respectarea regulilor de
competenţă, propunerea de arestare preventivă a fost formulată de un procuror de la Parchetul
de pe lângă Tribunalul Suceava.
C.A. Suceava, prin încheierea nr. 2 din 14.07.2004, a admis cererea procurorului de
la P.N.A. Serviciul Teritorial Suceava şi a dispus prelungirea arestării preventive a
inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 3969 din 19.07.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatului, în care
s-a susţinut, între altele, nulitatea mandatului de arestare preventivă iniţial, ca fiind emis de un
organ necompetent.
Împrejurarea că propunerea de arestare preventivă nu a fost formulată de un procuror
din cadrul P.N.A. nu atrage nulitatea mandatului, neputând exista identitatea cu sesizarea
legală a instanţei, ceea ce rezultă din dispoziţiile art. 149 al. 2 C.p.p. potrivit căruia atunci
când o cauză este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la
altul, mandatul de arestare emis anterior rămâne valabil.

37- Arestare preventivă. Temeiurile revocării măsurii.

C.A. Bucureşti, Secţia a II-a, prin încheierea din 24.12.2003, a revocat măsura
arestării preventive a inculpaţilor, motivând că aceştia nu au antecedente penale, au mijloace
de existenţă, nu există temerea că ar comite fapte asemănătoare acelora pentru care au fost
trimişi în judecată.
Inculpaţii erau arestaţi la 5 decembrie 2003, prin încheierea 5739 a Î.C.C.J., ca urmare
a admiterii recursului declarat de procuror împotriva încheierii prin care s-a respins
propunerea de arestare.
Î.C.C.J., d.p. 6102 din 29.12.2003, a admis recursul procurorului, a casat încheierea
atacată şi a menţinut măsura arestării deoarece aceasta a fost legal dispusă, iar temeiurile care
au determinat arestarea impun în continuare privarea lor de libertate.
Instanţa care a revocat arestarea nu stabilise, aşa cum cer dispoziţiile art. 300 1 al. 2
C.p.p., care dintre temeiuri (care potrivit art. 148 lit. h C.p.p. au determinat la 5 decembrie
2003 arestarea preventivă), ar fi încetat la 24.12.2003, nici motivele invocate pentru
revocare nu numai că nu constituie criterii legale pentru revocarea arestării, dar ele existau şi
la data arestării de către Curtea de Apel a unuia dintre inculpaţi, precum şi a celorlalţi
inculpaţi de către Î.C.C.J.

38-Înlocuirea măsurii arestării preventive. Obligarea de a nu părăsi localitatea.

Temeiurile înlocuirii măsurii preventive.

156
 C.A. Bucureşti, Secţia I-a, a admis la 22.12.2003, cererea inculpatului şi a dispus
înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea motivându-se că
inculpatul, ca poliţist, a avut o contribuţie minoră faţă de ceilalţi inculpaţi la săvârşirea unor
fapte de corupţie.
Î.C.C.J., d.p. 6101 din 24.12.2003, a admis recursul procurorului, a casat încheierea
atacată şi a respins cererea inculpatului deoarece nu a intervenit vreo schimbare în faţa primei
instanţe, a temeiurilor de fapt şi de drept care au impus luarea măsurii arestării preventive,
potrivit art. 148 lit. h C.p.p.
De altfel, încheierea nu cuprinde temeiuri concrete care au determinat înlocuirea
arestării cu o altă măsură preventivă, făcându-se doar o referire generică la gravitatea mai
redusă a faptei în raport cu cea a faptei altor participanţi arestaţi, precum şi la faza de
finalizare în care se află cercetarea judecătorească, descrieri insuficiente, care nu sunt de
natură a satisface exigenţele unei motivări concrete la care se referă art. 137, partea finală, din
Codul de procedură penală.

39- Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Deţinerea şi punerea în

circulaţie, fără autorizaţie, a armelor pentru împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de
neutralizare.
Inculpatul a deţinut, fără autorizaţia prevăzută de Legea 17/1996, un pistol cu gaze
marca IWG model PP, calibrul 3,5 mm., folosit pentru imobilizarea sau neutralizarea unei
persoane. În luna octombrie 2000, a vândut pistolul co-inculpatului.
În prezent, regimul armelor şi muniţiilor este reglementat prin Legea 295/2004, care a
abrogat Legea 17/1996.
Jud. Brăila, s.p. 1203 din 11.06.2001, a dispus achitarea inculpatului pentru
infracţiunea prev. de art. 279 al. 1 C.p.
T. Brăila, d.p. 71 din 8.02.2002, a respins apelul procurorului.
C.A. Galaţi, d.p. 451 din 5.06.2002, a respins recursul procurorului.
Î.C.C.J., d.p. 555 din 29.01.2004, a admis recursul în anulare şi a condamnat
inculpatul în temeiul art. 279 al. 1 C.p.
40- Asistenţa juridică. Doi apărători aleşi. Lipsa unuia dintre apărători la
judecată.
La 29.01.2002, la percheziţia domiciliară efectuată în locuinţa inculpatului, s-a găsit
cantitatea de 1,80 gr. heroină destinată atât consumului propriu, cât şi comercializării.
T. Bucureşti, Secţia a II-a, s.p. 720 din 23.07.2002, a condamnat inculpatul pentru
trafic şi consum de stupefiante, prev. în art. 2 al. 2 şi în art. 4 din Legea 143/2000.
C.A. Bucureşti, d.p. 686 din 31.10.2002, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 5079 din 7.11.2003, a respins recursul inculpatului apreciind că
judecarea apelului s-a desfăşurat cu respectarea dreptului la apărare, fiind prezent, la termenul
de judecată din 24.10.2003, unul din cei doi avocaţi aleşi ai inculpatului, al doilea avocat fiind
în imposibilitate de a se prezenta din motive de sănătate.

41- Cheltuieli judiciare. Obligarea la plata cheltuielilor făcute de părţi.

Retragerea plângerii prealabile.
Partea vătămată s-a plâns împotriva inculpatului pentru că în anul 1998, acesta a
desfiinţat în mod abuziv (art. 220 al. 1, 2 C.p.) gardul care le separă proprietăţile, după care a
construit un nou gard, în interiorul terenului proprietatea părţii vătămate.
Ulterior, partea vătămată şi-a retras plângerea şi C.A. Ploieşti, prin s.p. 7 din
28.07.2003 a încetat procesul penal, dar partea vătămată a fost obligată să plătească
inculpatului 2 milioane lei cheltuieli judiciare.
Î.C.C.J., d.p. 5568 din 28.11.2003, a respins recursul inculpatului prin care solicita
obligarea părţii vătămate la plata sumei de 22 milioane lei, echivalentul onorariului de avocat
plătit de el pentru a se apăra în cursul procesului.

157
 La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor judiciare stă culpa procesuală, astfel că
partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de
partea câştigătoare.
În lumina acestor principii, prevederile art. 193 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 274
C.proc.civ., pe baza cărora se stabilesc cheltuielile judiciare în cazul încetării procesului penal
ca urmare a retragerii plângerii prealabile, trebuie raportate şi la dispoziţiile art. 193 al. 5
C.p.p., în conformitate cu care, în caz de achitare, partea vătămată este obligată să plătească
cheltuieli judiciare în măsura în care a provocat efectuarea acestor cheltuieli.
Astfel, în materia cheltuielilor judiciare, poziţia de ,,parte care a căzut în pretenţii” şi,
respectiv, de ,,parte câştigătoare”, în cazul încetării procesului penal este dată de contribuţia
pe care părţile – în speţă, partea vătămată şi inculpatul – au avut-o la pornirea procesului şi la
pronunţarea soluţiei în cauză.
Partea vătămată care a învestit instanţa cu judecarea unei plângeri penale neîntemeiate
sau tardive şi care şi-a retras plângerea are, în mod vădit, poziţia de ,,parte care a căzut în
pretenţii”, iar inculpatul, în calitate de ,,parte câştigătoare”, este îndreptăţit să obţină
restituirea integrală a cheltuielilor pe care le-a făcut în timpul şi din cauza procesului intentat
împotriva sa de partea vătămată.
Atunci însă când partea vătămată îşi retrage plângerea, punând capăt procesului penal
din motive care nu privesc vinovăţia inculpatului şi nu sunt determinate de culpa ei în
introducerea plângerii prealabile, nu se poate reţine că ,,a căzut în pretenţii” şi că trebuie să
despăgubească integral pe inculpat pentru cheltuielile judiciare făcute de acesta. Într-o
asemenea situaţie, pe baza actelor dosarului, instanţa are libertatea de a aprecia în ce măsură
partea vătămată a cauzat cheltuielile efectuate de inculpat şi, prin urmare, în ce măsură trebuie
să fie obligată la plata acestor cheltuieli.
În speţă nu se poate reţine că prin retragerea plângerii partea vătămată a căzut în
pretenţii şi că a provocat din vina sa exclusivă cheltuieli judiciare făcute de inculpat, deoarece
partea vătămată în susţinerea plângerii sale a depus mai multe acte, între care procesul-verbal
întocmit de primarul comunei, din care rezultă că gardul a fost mutat cu 1 m. în interiorul
terenului părţii vătămate, iar inculpatul nu a combătut probele aduse de partea vătămată.
Aşa fiind, nu are temei solicitarea inculpatului de a dispune obligarea părţii vătămate
la plata integrală a echivalentului onorariului pe care inculpatul l-a achitat avocatului.

42- Contestaţie la executare. Prescripţia executării pedepsei. Suspendare.

Amânarea executării pedepsei.
Jud. Turda, s.p. 716 din 14.12.2001, a admis contestaţia la executare a condamnatei
şi a constatat prescripţia executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin s.p. 251
din 1.04.1992 Jud. Cluj.
Î.C.C.J., d.p. 4692 din 22.10.2002, a admis recursul în anulare a casat hotărârea şi a
respins contestaţia la executare deoarece în perioada 3 ani, 8 luni şi 11 zile cât executarea
pedepsei a fost amânată conf. art. 453 C.p.p. s-a suspendat cursul termenului de prescripţie a
executării pedepsei conf. art. 128 al. 2 din acelaşi cod. Astfel fiind, termenul de prescripţie
prev. de art. 126 C.p. începe să curgă de la data expirării amânării executării pedepsei.
Termenul de prescripţie în acest caz era de 8 ani şi 6 luni (5 ani conf. art. 126 lit. b C.p., 3 ani
şi 4 luni pedeapsă) la care se adaugă durata de 3 ani, 8 luni şi 11 zile, perioada amânării
executării pedepsei, în care cursul prescripţiei a fost suspendat. Aşa fiind, termenul de
prescripţie se împlinea la 7 iunie 2004, iar nu la 14 decembrie 2001, cum greşit a dispus
instanţa de fond.

43- Fals. Prescripţia răspunderii penale. Anularea din oficiu a actelor falsificate
În zilele de 26 şi 29 ianuarie 1992, în calitate de reprezentant al unei societăţi
comerciale, inculpatul a întocmit în fals procese - verbale de licitaţie prin contrafacerea
subscrierii, pentru două silozuri şi terenul aferent acestora aparţinând unei ferme zootehnice,
pe care le-a folosit apoi în procesul civil de revendicare a bunurilor menţionate.
158
 Jud. Rm. Vâlcea, s.p. 917 din 14.06.2000, a achitat (art. 10 lit. a C.p.p.) inculpatul,
apreciind că a dobândit în mod legal de la C.A.P. cele două silozuri şi terenurile aferente, prin
licitaţia care a avut loc.
T. Vâlcea, d.p. 307 din 14.11.2001, admis apelul procurorului şi a schimbat temeiul
achitării în art. 10 lit. c C.p.p. pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi în art.
10 lit. d c.p.p. pentru uz de fals.
C.A. Piteşti, d.p. 140 din 12.3.2002, admis recursul procurorului, a casat hotărârile
atacate şi în baza art. 10 lit. g C.p.p. a încetat procesul penal motivând că a intervenit
prescripţia răspunderii penale.
Î.C.C.J., d.p. 5761 din 9.12.2003, admis recursul în anulare şi potrivit art. 348 C.p.p.
a dispus anularea proceselor verbale de licitaţie falsificate. Măsura desfiinţării înscrisului fals
trebuie luată din oficiu chiar dacă s-a încetat procesul penal.

44- Furt calificat. Componente ale reţelelor electrice.

În luna ianuarie 2001, în timpul nopţii, inculpaţii (3) s-au deplasat la o bază de
recepţie a unei societăţi particulare de unde prin tăiere au sustras conductor de aluminiu –
cablu electric – de pe 6 stâlpi.
Jud. Carei, s.p. 339 din 10.10.2001, a condamnat inculpaţii în temeiul art. 208, 209
lit. a, g, i C.p.
T. Satu Mare, d.p. 547 din 29.11.2001, a respins apelul declarat de procuror.
Î.C.C.J., d.p. 1889 din 6.04.2004, a admis recursul în anulare, a schimbat încadrarea
juridică reţinând şi art. 209 al. 3 lit. c C.p. şi a condamnat inculpaţii potrivit noii încadrări
juridice.
45- Furt calificat. Intenţie. Act care serveşte pentru legitimare
Inculpatul a furat o bicicletă parcată în loc public, pe portbagajul căreia se găseau două
genţi de voiaj în care se aflau diferite obiecte, între care o borsetă cu acte de identitate şi bani
- lei şi valută.
T. Sibiu, s.p. 119 din 28.05.2003, a condamnat inculpatul în temeiul art. 208, 209 al.
1 lit. e şi al. 2 lit. b C.p.
C.A. Alba Iulia, d.p. 256 din 5.08.2003, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 4840 din 29.10.2003, a admis recursul inculpatului în temeiul art. 3859
al. 1 pct. 17 C.p.p., a casat hotărârile, a schimbat încadrarea juridică înlăturând agravanta al. 2
lit. b din art. 209 C.p. pentru că nu s-a făcut dovada că în momentul însuşirii bicicletei
inculpatul a prevăzut că în bagaje s-ar putea afla acte de identitate şi că a urmărit sau a
acceptat posibilitatea sustragerii lor.

46- Furt calificat. Loc public.

Jud. Sf. Gheorghe, s.p. 279 din 17.10.2002, a condamnat inculpatul în temeiul art.
208 al. 1 cu aplic. art. 37 lit. b C.p. reţinându-se că a furat două biciclete, din două blocuri, de
la parter şi respectiv de la etajul I.
T. Covasna, d.p. 33 din 11.02.2003, admis apelul inculpatului şi a înlăturat art. 37 lit.
b C.p.
C.A. Braşov, d.p. 325 din 24.04.2003, a respins recursul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 5641 din 3.12.2003, a admis recursul în anulare, a casat hotărârile şi a
schimbat încadrarea juridică reţinând şi art. 209 al. 1 lit. e C.p., deoarece în raport cu art. 152
lit. a C.p. furtul unor bunuri aflate în holul sau pe palierele imobilelor unde intrările nu sunt
păzite sau prevăzute cu interfon ori cu alt sistem de siguranţă, fiind totdeauna accesibile
publicului, constituie furt calificat.

47- Semnarea hotărârii judecătoreşti. Compunerea completului.

T. Bistriţa Năsăud, s.p. 172 din 8.09.2003, a condamnat inculpatul în baza art. 174
rap. la art. 175 lit. c C.p.

159
 C. Apel Cluj, d.p. 234 din 16.10.2003, a admis apelul inculpatului şi a redus
pedeapsa.
Î.C.C.J., d.p. 5964 din 17.12.2003, a admis recursul inculpatului în temeiul art. 3859
al. 1 pct. 3 C.p.p., a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului deoarece
au fost încălcate disp. art. 292 al. 2 C.p.p., completul de judecată în apel s-a schimbat după
începerea dezbaterilor – în practicaua deciziei figurează doi judecători, din care doar unul a
rămas până la sfârşitul dezbaterilor şi a semnat decizia, al doilea fiind înlocuit cu un alt
judecător care a semnat şi el decizia.

48- Începerea urmăririi penale. Infracţiune pentru care urmărirea penală se

efectuează în mod obligatoriu de către procuror. Proces-verbal de începere a urmăririi
penale încheiat de organul de poliţie.
În august 2002, inculpatul a recrutat pe minoră în scopul de a practica prostituţia în
străinătate.
T. Giurgiu, s.p. 200 din 17.06.2003, a condamnat inculpatul pentru săvârşirea
infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 13 al. 1 din Legea 678/2001.
C.A. Bucureşti, Secţia a II-a, d.p. 690 din 13.11.2003, a respins apelul declarat de
inculpat, prin care s-a cerut restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare,
întrucât în cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluţie sau proces-verbal de
sesizare din oficiu.
Î.C.C.J., d.p. 1106 din 25.02.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatului.
Organul de poliţie a efectuat acte premergătoare potrivit art. 224 C.p.p., s-a sesizat din
oficiu, a încheiat un proces-verbal şi constatând că potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001
competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţine procurorului, a trimis acestuia dosarul,
pentru a efectua urmărirea penală.
Procurorul, primind dosarul, nu a dispus începerea urmăririi penale, însă procesul-
verbal încheiat de organul de poliţie ca urmare a sesizării din oficiu constituie, potrivit art.
228 al.3 C.p.p., actul de începere a urmăririi penale, astfel că dispunerea din nou de către
procuror, prin rezoluţie, a începerii urmăririi penale, nu este prevăzută de lege, câtă vreme în
vederea sesizării din oficiu, organele de poliţie au efectuat acte premergătoare şi au încheiat
proces-verbal în sensul art. 228 al. 3 C.p.p.

49- Infracţiune. Unitate naturală. Infracţiune continuată. Trafic de influenţă

În luna martie 1998, după discuţii repetate cu persoane din două familii, inculpatul a
pretins şi apoi a primit în aceeaşi zi de la 13 membrii ai acelor familii, suma de 64 milioane de
lei şi alte bunuri, pentru a-i ajuta să obţină vize pentru şedere în străinătate, susţinând că are
influenţă asupra unor funcţionari de la ambasada ţării respective.
Jud. Galaţi, s.p. 338 din 2.12.1999 l-a condamnat, între altele în temeiul art. 257 cu
aplic. art. 41 al. 2 C.p.
C.A. Galaţi, d.p. 372 din 23.08.2000, admis recursul inculpatului şi a înlăturat aplic.
art. 41 al. 2 C.p. a redus pedeapsa şi a aplicat art. 81 C.p.
C.S.J., d.p. 4552 din 25.10.2001 admis recursul procurorului a casat decizia atacată şi
a menţinut sentinţa penală.
Î.C.C.J., completul de 9 judecători, d.p. 604 din 18.12.2003, admis recursul în
anulare, a casat hotărârile atacate şi a schimbat încadrarea juridică în art. 257 C.p., înlăturând
art. 41 al. 2 C.p.
Purtarea unor discuţii repetate cu mai multe persoane aflate împreună, urmate de
primirea unor foloase de la acestea în acelaşi timp şi loc, nu atribuie faptei semnificaţia unei
infracţiuni continuate de trafic de influenţă, caracterizată prin săvârşirea repetată a unor
acţiuni care prezintă fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni ci, constituie o unitate
naturală de infracţiune; această unitate nu este incompatibilă cu existenţa unei pluralităţi de
acte materiale, cu condiţia ca acestea, considerate în ansamblul lor, prin legătura firească
dintre ele, să alcătuiască o singură acţiune în vederea aceluiaşi rezultat.
160
 50- Compunerea instanţei. Infracţiuni de corupţie săvârşite de alte categorii de
persoane decât cele prevăzute în Legea 78/2000.
În anii 2001 şi 2002, inculpaţii (2) au pretins şi au primit sume de bani de la două
persoane, promiţându-le că prin influenţa pe care o au asupra unor medici îi vor determina să
le întocmească actele necesare în vederea pensionării pentru incapacitate de muncă.
T. Dâmboviţa, s.p. 297 din 23.06.2003, a condamnat inculpaţii (2) pentru săvârşirea
mai multor infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 257 al. 1 C.p.
C.A. Ploieşti, d.p. 451 din 13.10.2003, a respins apelurile inculpaţilor, cu motivarea
că, potrivit art. 29 din Legea 78/2000, judecarea infracţiunilor prev. de art. 254-257 C.p. se
face de complete specializate, compuse din doi judecători, astfel că prima instanţă a fost legal
constituită din doi judecători.
Î.C.C.J., d.p. 1436 din 12.03.2004, a admis recursurile declarate de procuror şi
inculpaţi şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Cele două instanţe au interpretat greşit disp. art. 29 al. 2 din Legea 78/2000 potrivit
cărora la judecătorii, tribunale şi curţile de apel, pentru judecarea infracţiunilor de corupţie şi
a celor asimilate acestora, completele de judecată sunt formate din doi judecători.
Legea 78/2000 se aplică numai anumitor categorii de persoane care îndeplinesc o
funcţie publică, participă la luarea unor decizii sau le pot influenţa, exercită atribuţii de
control, acordă sau realizează şi controlează asistenţa specializată, participă sau influenţează
deciziile luate, deţin o funcţie de conducere într-un partid, sindicat sau organizaţie patronală,
asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie.
Prin art. 7 al. 3 din Legea 78/2000 s-au inclus în categoria infracţiunilor de corupţie,
între altele, traficul de influenţă, dar condiţionat de săvârşirea de către una din persoanele
menţionate la alin. 1 şi 2, iar prin art. 8 se precizează că dispoziţiile art. 254-257 C.p. vizează
şi alte categorii de persoane.
Legea nr. 161/2003 nu a modificat categoriile de persoane prevăzute în Legea nr.
78/2000, ci a incriminat şi alte fapte de aceeaşi natură, a stabilit unele reguli de competenţă în
ceea ce priveşte urmărirea penală şi judecata, precum şi alte reguli de procedură.
Prin urmare, judecarea de către complete specializate, în compunere de doi judecători,
vizează numai faptele de corupţie sau cele asimilate acestora, comise de anumite categorii de
persoane. În celelalte cazuri, regulile procesuale, inclusiv în ceea ce priveşte compunerea
completelor de judecată, este cea stabilită de dreptul comun, în art. 17 al. 1 din Legea 92/1992
şi în Codul de procedură penală.
În speţă, inculpatul N.P. avea calitatea de conducător auto, iar inculpatul G.S. nu avea
ocupaţie, fiind pensionar, deci nu făceau parte din categoria persoanelor vizate de Legea
78/2000 sau de Legea nr. 161/2003.
În consecinţă, compunerea completului de judecată la prima instanţă trebuia să fie
dintr-un singur judecător, şi nu din doi judecători. Hotărârea pronunţată de un complet nelegal
constituit este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 al. 2 C.p.p.
Preluarea, de către instanţa de apel, a interpretării eronate dată legii de către prima
instanţă, atrage casarea şi a hotărârii acesteia.

51- Înşelăciune. Delapidare. Înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor.

Inculpatul, administrator al unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate
comercializarea de produse petroliere, a achiziţionat în perioada iulie 1999 - februarie 2000
mari cantităţi de produse petroliere inferioare, scutite de plata accizelor şi a taxei F.S.D.P., şi
le-a vândut ca fiind benzină premium şi motorină, purtătoare de taxe şi accize.
Banii obţinuţi în acest fel nu au fost vărsaţi la bugetul de stat, fiind însuşiţi de inculpat.
T. Buzău, s.p. 252 din 5.12.2002, a condamnat inculpatul, între altele, pentru
săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea prev. de art. 31 rap. la art. 297 C.p. şi a fost
achitat pentru delapidare considerând că inculpatul nu avea calitatea de funcţionar.

161
 C.A. Ploieşti, d.p. 135 din 21.03.2003 a admis apelul procurorului şi l-a condamnat
pe inculpat şi pentru delapidare.
Î.C.C.J., d.p. 5524 din 27.11.2003, a admis recursul procurorului a casat decizia
atacată a schimbat încadrarea juridică în înşelăciune - art. 215 al. 1, 2, 3 5 cu aplic. art. 41 C.p.
şi l-a condamnat corespunzător.
S-a apreciat că în sarcina inculpatului nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor de
înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor neexistând o falsificare sau substituire de
produse. Prin fapta susmenţionată nu a fost prejudiciată societatea comercială al cărei
administrator era, nici nu a sustras bani din patrimoniul firmei, neexistând o lipsă în gestiunea
acesteia.
Inculpatul a dat produselor o altă denumire şi un preţ care le conferea aparenţă de
autenticitate, înşelând astfel pe cumpărătorii care fiind convinşi că li se livrează benzină
premium şi motorină, au achiziţionat în realitate produse calitativ inferioare dar au plătit un
preţ care includea nejustificat diferenţele suplimentare de taxe şi accize în valoare de 2,5
miliarde lei, deşi acele reale produse petroliere erau scutite de taxa F.S.D.P. şi accize.
Valoare taxelor şi accizelor nedatorate nu reprezintă obligaţii către bugetul de stat, ci
constituie prejudiciul cauzat cumpărătorilor şi folosul material injust dobândit în mod
fraudulos.
Deoarece, cumpărătorii nu au fost identificaţi suma de 2,5 miliarde lei a fost confiscată
în temeiul art. 118 lit. d C.p.p.
52- Legitimă apărare. Lovirea agresorului şi după ce acesta a scăpat din mâini
armele folosite la atac.
La 4.02.2001, inculpatul a lovit pe un consătean în cap cu un ciomag după ce a fost
lovit de acesta cu toporul în zona capului şi cu cuţitul în braţ.
T. Dolj, s.p. 575 din 23.10.2002, a condamnat inculpatul în baza art. 20 rap. la art.
174 cu aplic. art. 73 lit. b C.p.
C. Apel Craiova, d.p. 198 din 8.05.2003 a achitat (art. 10 lit. e C.p.p.) inculpatul
reţinând că a acţionat în stare de legitimă apărare.
Î.C.C.J., d.p. 4817 din 29.10.2003, a respins recursul procurorului, fapta fiind comisă
în condiţiile prev. de art. 44 al. 2 C.p.
Conflictul s-a produs ca urmare a pătrunderii animalelor inculpatului pe terenul
cultivat al părţii vătămate şi aceasta a lovit pe inculpat cu toporul în cap şi cu un cuţit în braţ,
provocându-i o plagă în zona frontală şi o alta la braţ, leziuni care au necesitat 8 - 9 zile de
îngrijiri medicale pentru vindecare.
Inculpatul a reacţionat la agresiunea violentă comisă de partea vătămată, apărându-se
cu ciomagul.
Chiar dacă partea vătămată scăpase din mâini, între timp toporul şi cuţitul, reacţia
inculpatului s-a produs în legitimă apărare, deoarece pericolul la care se afla expus nu era
înlăturat, atâta timp cât partea vătămată nu a renunţat în mod manifest la violenţă, putând să
recupereze armele şi să agreseze în continuare pe inculpat.
Aşa fiind, acţionând până când a avut reprezentarea că partea vătămată a devenit
inofensivă şi numai putea atenta la viaţa sa, inculpatul s-a aflat în apărare legitimă.

53- Legitimă apărare. Provocare. Pătrunderea fără drept într-o locuinţă.

Prezumţia de apărare legitimă. Actualitatea atacului.
În jurul orei 5 dimineaţa ziua de 25 septembrie 2000 inculpatul a fost trezit din somn
de o lovitură în uşa camerei în care dormea. După ce a deschis uşa a văzut un consătean,
cunoscut ca violent care l-a lovit de mai multe ori cu băţul în cap.
Pentru a se apăra, inculpatul a luat o securice şi după ce a fost lovit din nou peste cap,
a lovit şi el pe agresor la întâmplare.
După ce agresorul a scăpat băţul din mână s-a retras spre poartă, dar inculpatul
temându-se că agresorul se va înarma cu unul din parii aflaţi lângă gard, l-a urmărit şi

162
ajungându-l lângă poartă, l-a lovit repetat cu latul securicii, după care l-a abandonat şi apoi a
anunţat poliţia.
Victima a decedat la spital datorită unui politraumatism cu fracturi costale şi ale
antebraţului.
T. Galaţi, s.p. 242 din 5.06.2001, l-a condamnat pe inculpat în temeiul art. 174 cu
aplic. art. 73 lit. b C.p. (inculpatul suferise leziuni la cap vindecabile în 2 zile de îngrijiri
medicale).
C.A. Galaţi, d.p. 494 din 12.11.2001 a respins apelul inculpatului.
C.S.J., d.p. 2718 din 29.05.2002, a dispus achitarea (art. 10 lit. e C.p.p.) menţinând
legitima apărare art. 44 al. 21 C.p.
Î.C.C.J., complet de 9 judecători, d.p. 429 din 3.11.2003, a respins recursul în
anulare apreciind că inculpatul, trezindu-se pe întuneric de zgomotul produs prin forţarea uşii
în faţa camerei inculpatul, persoană în vârstă (61 ani), a văzut un bărbat în plină putere (41
ani) despre care ştia că este violent, inculpatul a fost pus în faţa unui atac material, direct,
imediat şi injust, de natură în a-i pune persoana într-un grav pericol, care nu a încetat în tot
cursul altercaţiei.
54-Liberare condiţionată. Competenţă.
Jud. Buftea, s.p. 733 din 21.05.2003, şi-a declinat competenţa soluţionării cererii
condamnatului pentru liberare condiţionată, în favoarea Jud. Constanţa, care şi-a declinat
competenţa (s.p. 1588 din 4.07.2003) în favoarea Jud. Medgidia, în a cărei circumscripţie se
află locul de executare a pedepsei.
Jud. Medgidia, s.p. 2023 din 5.09.2003, a declinat competenţa în favoarea Jud.
Sectorului 3 Bucureşti cu motivarea că la data judecării cererii, cel condamnat se găsea în
Penitenciarul Jilava.
Î.C.C.J., d.p. 5370 din 20.11.2003, a stabilit că, potrivit art. 450 al. 1 C.p.p., Jud.
Medgidia este competentă, deoarece la data formulării cererii de liberare condiţionată,
condamnatul se afla în executarea pedepsei la Penitenciarul Poarta Albă, aflat în
circumscripţia Judecătoriei Medgidia.

55- Omor. Pruncucidere. Lipsa stării de tulburare pricinuită de naştere

În iunie 2000, inculpatei i s-a refuzat de către medic întreruperea cursului sarcinii
deoarece era în luna a VI - a; dar aceasta a ascuns sarcina faţă de persoanele din familie, iar la
24.09.2000 când a născut un copil viu, l-a izbit de câteva ori cu capul de duşumea, cauzându-i
moartea urmare unui grav traumatism cranian.
T. Suceava, s.p. 184 din 4.09.2002, a condamnat inculpata în baza art. 174 rap. la art.
175 lit. c C.p.
C.A. Suceava, d.p. 239 din 1.09.2003, admis apelul inculpatei, a schimbat încadrarea
juridică în art. 177 C.p. şi a condamnat-o corespunzător considerând că s-a aflat într-o stare de
tulburare pricinuită de naştere, din raportul de expertiză medico-legală rezultând că prezintă o
reacţie depresivă anxioasă de intensitate severă, cu agravări anxioase în context situaţional la
o personalitate emoţional introvertită, imatur psihoafectiv.
Î.C.C.J., d.p. 5797 din 10.12.2003, a admis recursul procurorului, a casat decizia
atacată şi a menţinut sentinţa considerând, potrivit suplimentului de expertiză medico-legală
psihiatrică efectuată în cursul judecăţii, că documentele medicale nu pot conduce la aprecierea
că a existat o tulburare psihică provocată de actul naşterii, discernământul critic fiind păstrat.
S-au avut în vedere şi declaraţiile martorilor, precum şi ale inculpatei care a explicat
săvârşirea faptei deoarece nu dorea ca pruncul să rămână în viaţă, neavând posibilităţi
materiale de a-l întreţine.

163
 56- Omor. Ucidere din culpă. Asmuţirea câinilor asupra victimei. Încadrare
juridică.
La 26.01.2003, inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu un alt
bărbat (la cabana al cărei paznic era), întrucât acesta refuza să plece, a dezlegat cei 4 câini
rasa ciobănesc german, asmuţindu-i asupra victimei, căreia i-au provocat multiple plăgi
muşcate şi sfâşiate urmate de hemoragie masivă externă, care au generat moartea.
T. Iaşi, s.p. 859 din 9.12.2003, l-a condamnat pentru omor prev. de art. 174 C.p.
C.A. Iaşi, d.p. 16 din 22.01.2004, a respins apelul inculpatului prin care solicita
schimbarea încadrării juridice în ucidere din culpă.
Î.C.C.J., d.p. 1671 din 25.03.2004, a respins recursul inculpatului constatându-se că
acesta fusese instruit cu privire la agresivitatea câinilor şi deci, asmuţind câinii asupra
victimei a prevăzut că agresiunea acestora ar putea duce la moartea victimei, rezultat pe care
l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide.

57- Modificări de pedepse. Contopiri. Instanţa competentă.

T. Prahova, s.p. 536 din 3.12.2003, a admis cererea condamnatului, de contopire a
pedepselor şi constatând că infracţiunile de tâlhărie şi furt calificat (două hotărâri diferite)
sunt concurente, conf. art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.p. a dispus executarea celei mai grele
dintre pedepse.
C.A. Ploieşti, d.p. 23 din 14.01.2004, a respins apelul procurorului prin care s-a
susţinut că s-a încălcat competenţa materială, deoarece potrivit art. 449 al. 2 C.p.p., Jud.
Ploieşti ca instanţă de executare a ultimei hotărâri era competentă să soluţioneze cererea de
contopire.
Î.C.C.J., d.p. 2995 din 2.06.2004, a admis recursul procurorului şi a trimis cauza spre
rejudecare la Judecătoria Ploieşti pentru că au fost încălcate dispoziţiile privind competenţa
după materie, stabilită prin art. 449 al. 2 C.p.p., potrivit căruia instanţa competentă să dispună
asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri, în speţă s.p. 918 din
3.04.2003 a Jud. Ploieşti, sau instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul
de deţinere în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere.

58- Caz de nedemnitate de a exercita profesia de comerciant. Omisiune de a

comunica (în baza Legii 26/1990) Oficiului Registrul Comerţului, dispozitivul hotărârii
de condamnare.
În perioada 3.03 – 7.04.1995, o societate comercială, prin intermediul inculpatului,
administrator de fapt, a introdus în ţară mărfuri în valoare de 1987 dolari, prin folosirea de
facturi neconforme cu realitatea şi declaraţii false privind valoarea în vamă, în scopul
micşorării tarifului vamal de import.
Jud. Timişoara, s.p. 77 din 13.01.2003, a condamnat inculpatul în temeiul art. 292
C.p. şi art. 72 al. 1 lit. a (contrabandă) din Legea 30/1978 cu aplic. art. 81 C.p.
În baza art. 65 rap. la art. 64 al. 1 lit. c C.p. inculpatului i s-a interzis, pe o perioadă de
5 ani, dreptul de a fi administrator.
Notă:
În urma abrogării Legii 30/1978, prev. art. 72 al. 1 lit. a se regăsesc în art. 175, art.
177 şi art. 178 din Legea 141 din 1 august 1997 – Codul vamal al României.
T. Timiş, d.p. 213 din 16.04.2003, a admis apelul procurorului, a înlăturat art. 81 C.p.
şi a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 1638 din 24.03.2004, a respins recursul în anulare, considerându-se că
nu constituie o încălcare esenţială şi gravă a legii omisiunea instanţelor de a cere Oficiului
Registrul Comerţului, ca în baza Legii 26/1990, să înregistreze hotărârea definitivă care îl face
pe comerciant nedemn de a exercita această profesie. Omisiunea se poate îndrepta pe calea
punerii în executare a hotărârii judecătoreşti.

164
 Obligaţia de comunicare revine, potrivit legii, Biroului de executări penale, aşa cum se
procedează şi cu privire la cazierul judiciar sau drepturile electorale, când instanţa comunică
poliţiei, comisariatului şi primăriei, situaţia juridică a condamnatului.
În sens contrar d.p. 21 din 8.01.2002 a C.S.J.

59- Plângere împotriva actelor procurorului. Plângere adresată instanţei. Citare.

C.A. Bucureşti, Secţia I-a, s.p. 43 din 19.06.2003, a respins ca nefondată, plângerea
formulată de petiţionar în baza art. 278 C.p.p. şi art. 21 din Constituţie, împotriva rezoluţiei
procurorului, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a unor învinuiţi şi
neînceperea urmăririi penale faţă de alţii.
În termenul legal prevăzut de art. IX pct. 5 din Legea 281/2003, potrivit art. 278 1 al.
10 C.p.p. intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, petiţionarul a declarat recurs.
Î.C.C.J., d.p. 1419 din 12.03.2004, a admis recursul şi a dispus trimiterea cauzei spre
rejudecare.
După data introducerii plângerii, a judecării acesteia în fond şi înaintea soluţionării
recursului, legea procesual penală a fost modificată, prin introducerea art. 2781 C.p.p., intrat în
vigoare la 1 ianuarie 2004, care are următorul conţinut:
,,Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub
urmărire sau încetarea urmăririi, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează.
Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei. Când instanţa
consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru
prezentarea acesteia.”
Dispoziţiile procesuale fiind de imediată şi strictă aplicare, potrivit art. 278 1 al. 4
C.p.p., persoanele faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată trebuia în mod obligatoriu
citate şi la instanţa de fond, pentru că nu pot fi private de un grad de jurisdicţie şi citate direct
în recurs.
De altfel, au fost totodată lipsite de apărarea la care au dreptul, faţă de acuzele ce li se
aduc de către petiţionar, prin plângerile sale.

60- Prescripţie specială. Lege penală mai favorabilă. Furt calificat.

În seara zilei de 6.12.1994, inculpatul (împreună cu alţi inculpaţi) a sustras 4 mc.
cherestea în valoare de 2 milioane lei.
T. Suceava, s.p. 30 din 12.03.1996, l-a condamnat la 3 ani închisoare în temeiul art.
208, 209 al. 1 lit. a, e, g C.p. cu aplic. art. 861 C.p.
C.A. Suceava, d.p. 26 din 3.03.1997, a admis apelul procurorului şi a înlăturat art. 861
C.p.
Î.C.C.J., d.p. 826 din 26.02.2004, a admis recursul inculpatului, a constatat că este
împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art. 124 C.p. şi a încetat procesul penal.
La data săvârşirii faptei – 1994, pedeapsa prevăzută de lege pentru furt calificat era
închisoare de la 1 la 5 ani şi termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 122 lit. d
C.p. era de 5 ani, iar dacă este depăşit cu încă jumătate, potrivit art. 124 C.p., prescripţia
înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni.

61- Administrarea probelor. Determinare la săvârşirea unor fapte penale în

scopul obţinerii unei probe. Flagrant delict.
Inculpaţii au fost surprinşi în flagrant delict în timp ce traficau droguri, au procurat 39
pastile Ecstasy (droguri de mare risc) şi 0,61 gr. canabis ce urmau să fie în parte revândute şi
în parte consumate de ei, fapte incriminate în art. 2 al. 2 şi art. 4 din Legea 143/2000.
T. Bucureşti, Secţia I-a, s.p. 175 din 20.02.2003, a condamnat doi inculpaţi pentru
trafic şi consum de droguri.
C.A. Bucureşti, d.p. 360 din 3 iulie 2003, a admis apelul procurorului şi a majorat
pedepsele aplicate inculpaţilor.
Î.C.C.J., d.p. 5169 din 12.11.2003, a respins recursurile inculpaţilor.

165
 Este adevărat că potrivit art. 68 al. 2 C.p.p. este oprit a determina o persoană să ia o
hotărâre, să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale în scopul obţinerii unei
probe.
Or, în cauză s-a stabilit că hotărârea infracţională era luată mai înainte de întâlnirea cu
investigatori sub acoperire legal folosiţi în cauză, potrivit art. 21 şi următoarele din Legea
143/2000. Deci nu aceşti investigatori au determinat pe inculpaţi să comită faptele.

62- Încetarea procesului penal. Lipsa autorizării organului competent.

Prescripţia. Prioritatea cazului ce împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii
penale.
La 25 iulie 1994, în calitate de notar, inculpata a autentificat un contract de vânzare-
cumpărare, atestând în mod fals că a stabilit situaţia juridică a imobilului din contract, pe baza
unui act care, în realitate, nu-i fusese prezentat şi că vânzătorul a semnat în prezenţa sa
contractul, ceea ce, de asemenea, nu era real.
C.A. Piteşti, s.p. 5 din 6.02.2001, a condamnat inculpata în baza art. 246, art. 289 şi
art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. A fost obligată la despăgubiri către partea civilă.
C.S.J., d.p. 5590 din 17.12.2002, a casat hotărârile, a încetat procesul penal (art. 10
lit. f C.p.p.) pentru lipsa avizului ministrului justiţiei pentru cercetare şi trimitere în judecată a
inculpatei.
Î.C.C.J., complet de 9 judecători, d.p. 608 din 8.12.2003, a respins recursul în
anulare prin care se propunea încetarea procesului penal împlinindu-se termenul de
prescripţie, deoarece, când se constată mai multe cazuri ce constituie temeiuri de achitare sau
mai multe cazuri de încetare a procesului penal, trebuie respectată ordinea prevăzută în art. 10
al. 1 C.p.p. în sensul că se face aplicarea celui dintâi caz de împiedicare.
Astfel, lipsa autorizării organului competent (prev. de art. 10 lit. f C.p.p.) are prioritate
în raport cu acela al intervenirii prescripţiei prev. de art. 10 lit. g C.p.p.

63- Recurs. Condamnare în apel pentru o infracţiune nesupusă judecăţii în prima

instanţă.
În seara zilei de 27.11.2001, aflându-se într-un local, împreună cu alţi inculpaţi, şi
profitând de neatenţia părţii vătămate, unul dintre ceilalţi inculpaţi i-a sustras suma de
360.000 lei. Ulterior, inculpatul F.G. a urmărit partea vătămată şi a lovit-o cu pumnul, în timp
ce ceilalţi inculpaţi i-au sustras din mână sacoşa.
T. Iaşi, s.p. 679 din 7.10.2003, a condamnat, între alţii, pe inculpatul F.G. în temeiul
art. 211 al. 2 lit. a, d, e C.p. cu aplic. art. 13 C.p.
C.A. Iaşi, d.p. 477 din 18.12.2003, a admis apelul procurorului şi l-a condamnat pe
inculpat şi pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat în baza art. 26 rap. la art. 208,
209 al. 1 lit. a, e, g C.p. şi a respins recursul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 1314 din 5.03.2004, a admis recursul inculpatului, a casat hotărârile şi a
dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă deoarece a omis să se pronunţe
asupra tuturor infracţiunilor deduse judecăţii.
Prin admiterea apelului procurorului şi condamnarea inculpatului recurent pentru
complicitate la infracţiunea de furt calificat, direct de către instanţa de apel, au fost încălcate
prev. art. 384 C.p.p., inculpatul fiind privat de dreptul său de apărare şi de un grad de
jurisdicţie.

64- Recurs. Omisiunea instanţei de a asculta un martor propus de inculpat şi

neautentificarea testului poligraf.
T. Neamţ, s.p. 88 din 27.05.2002, a condamnat inculpatul pentru săvârşirea
infracţiunilor prev. de art. 215 al. 2, art. 257 şi art. 290 C.p.
C.A. Bacău, d.p. 352 din 31.10.2002, a respins apelul inculpatului.

166
 Î.C.C.J., d.p. 2301 din 28.04.2004, a respins recursul inculpatului pentru că
neascultarea unui martor propus de inculpat nu constituie o nepronunţare asupra unei cereri
esenţiale, de care să depindă soluţionarea cauzei.
De asemenea, neutilizarea testului poligraf nu reprezintă o omisiune în sensul cazului
de casare prev. de art. 3859 al. 1 pct. 10 C.p.p., deoarece în Codul de procedură penală,
utilizarea unui astfel de test nu constituie mijloc de probă.

65-Recurs. Termen. Tardivitate.

T. Timiş, s.p. 158 din 5.03.2003, a condamnat inculpatul în temeiul art. 312 al. 1 C.p.
C.A. Timişoara, d.p. 221 din 9.06.2003, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 5752 din 9.12.2003, a respins recursul inculpatului ca tardiv, conform
art. 38515 pct. 1 lit. a C.p.p.
Pentru inculpatul deţinut prezent la dezbateri sau la pronunţare, termenul de recurs
curge, potrivit art. 363 al. 3 C.p.p., de la pronunţare, or în cauză, deşi inculpatul a fost
prezent la dezbateri la termenul de judecată din 9 iunie 2003, apărătorul său ales a declarat
recurs la 19 iunie 2003, deşi termenul calculat conf. art. 154 al. 1 C.p.p. s-a împlinit la 18
iunie 2003.
66- Recuzare. Încheiere prin care s-a respins recuzarea. Inadmisibilitatea
recursului.
La 18 iunie 2004, inculpatul a depus o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor T.
Alba şi a celorlalţi magistraţi din circumscripţia C.A. Alba Iulia.
Jud. Blaj, prin încheierea din 9.06.2004, a dispus arestarea preventivă a inculpatului
pe o perioadă de 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 al.
1, 2, 3 şi art. 291 C.p.
Prin încheierea din 18.06.2004, T. Alba a dispus scoaterea de pe rol a dosarului şi
trimiterea acestuia la C.A. Alba Iulia, iar aceasta l-a trimis la instanţa supremă.
Î.C.C.J., prin încheierea nr. 163 din 24.06.2004, a respins ca inadmisibilă cererea de
recuzare a judecătorilor de la C.A. Alba Iulia, iar această din urmă instanţă, prin încheierea 64
din 5.07.2004, a respins ca nefondată cererea de recuzare a tuturor magistraţilor de la T.
Alba deoarece nu indicase concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare
judecător.
Recursul declarat la 13.07.2004, împotriva acestei ultime încheieri este inadmisibil,
deoarece prin O.U.G. 55 din 1 iulie 2004, a fost abrogat al. 7 al art. 52 C.p.p. care prevedea
posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care s-a respins recuzarea.

67- Revizuire. Contestaţia în anulare. Cale extraordinară de atac greşit intitulată

şi îndreptată greşit la instanţă.
T. Vaslui, s.p. 209 din 4.06.2003, a respins contestaţia în anulare formulată de
condamnată privind s.p. 120 din 20.04.2001 a aceleiaşi instanţe (prin care a fost condamnată
pentru omor şi lipsire de libertate în mod ilegal), cu motivarea că cele invocate de condamnată
nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 386 C.p.p.
C.A. Iaşi, d.p. 269 din 10.06.2003, a respins apelul condamnatei.
Î.C.C.J., d.p. 5055 din 6.11.2003, a admis recursul condamnatei, a casat hotărârile
atacate şi a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.
Cererea condamnatei, depusă la tribunal, greşit a fost intitulată contestaţie la
executare deoarece motivele erau de revizuire, solicitându-se rejudecarea cauzei şi audierea
unor martori pentru elucidarea unor aspecte care ar avea influenţă asupra hotărârilor date în
cauză.
Aşa fiind, instanţa trebuia să constate că sunt aplicabile disp. art. 394 C.p.p. privind
revizuirea şi să trimită cererea procurorului procedând conf. art. 397 C.p.p.

167
 68- Schimbarea încadrării juridice. Obligaţiile instanţei.
T. Timiş, s.p. 945/P din 9.12.2002, a condamnat inculpaţii (2) pentru săvârşirea între
altele, a infracţiunii de contrabandă prev. de art. 72 al. 1 lit. a din Legea 30/1978, cu aplicarea
art. 41 al. 2 şi art. 13 C.p., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune
prev. de art. 215 al. 2, 5 C.p. (în urma abrogării Legii 30/1978, prevederile art. 72 al. 1 lit. a se
regăsesc în art. 175, art. 177 şi art. 178 din Legea 141 din 1 august 1997 privind Codul
vamal).
C.A. Timişoara, d.p. 194 din 14.05.2003, a respins, între altele, apelul declarat de
procuror, în care s-a susţinut că au fost încălcate disp. art. 334 C.p.p. motivând că prin
schimbarea încadrării juridice a faptei s-a creat o situaţie mai uşoară inculpaţilor, situaţie în
care instanţa nu era obligată să pună în discuţie noua încadrare juridică şi nici să atragă atenţia
inculpaţilor că au dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecării
ei, pentru a-şi pregăti apărarea. S-a considerat că instanţa are această obligaţie numai în cazul
în care, prin schimbarea încadrării juridice, se creează o situaţie mai grea inculpaţilor.
Î.C.C.J., d.p. 1050 din 24.02.2004, a admis recursul procurorului şi s-a trimis cauza
spre rejudecare la prima instanţă.
Încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale
şi totodată a felului şi limitelor pedepsei aplicabile.
Având în vedere consecinţele pe care le poate avea schimbarea încadrării juridice,
această schimbare nu poate avea loc decât cu respectarea condiţiilor prev. de art. 334 C.p.p. şi
se referă la obligaţia instanţei de a pune în discuţia părţilor noua încadrare, procurorul şi
părţile urmând să-şi expună concluziile cu privire la necesitatea şi la temeiurile schimbării
încadrării juridice, însăşi instanţa fiind datoare să atragă atenţia asupra consecinţelor acestei
schimbări şi să explice drepturile inculpatului şi anume, dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la
urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea în raport cu noua încadrare.
Nu are relevanţă dacă schimbarea încadrării juridice priveşte o infracţiune mai
uşoară sau mai gravă, deoarece în ambele cazuri inculpaţii au fost privaţi de
posibilitatea de a formula o apărare, în raport cu fapta în noua ei încadrare juridică.

69- Spălarea banilor. Elemente constitutive. Lege penală mai favorabilă.

În anul 2001, o societate comercială a hotărât să vândă un spaţiu comercial, pentru
cumpărarea căruia inculpatul O.I. director al Agenţiei Judeţene de Ocuparea Forţei de Muncă
Bihor, faţă de care s-a disjuns cauza şi, inculpaţii S.V. şi S.H., directori adjuncţi ai aceleiaşi
instituţii, au pretins din suma ce avea să fie plătită cu titlu de preţ, un comision de 2,7 miliarde
lei, renegociat la 2,2 miliarde lei.
La 21 noiembrie 2001, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului
(cu 8,5 miliarde lei), semnat, între alţii, de inculpatul O.I. în numele A.J.O.F.M. Bihor, iar la
28.12.2002, C.M., administratoarea societăţii vânzătoare care a denunţat fapta, a dat personal
inculpatului O.I. şi prin intermediar inculpaţilor S.H. şi S.V., câte 700 milioane lei, iar aceştia
i-au schimbat în Euro depunând banii pe numele mamei fiecăruia.
T. Bihor, s.p. 233 din 2.12.2002, a condamnat pe inculpaţii S.V. şi S.H. în temeiul
art. 26 rap. la art. 254 C.p. şi i-a achitat (art. 10 lit. d C.p.p.) pentru infracţiunea de spălare de
bani prev. de art. 23 al. 1 lit. a din Legea 21/1999.
C.A. Oradea, d.p. 85 din 17.04.2003, a admis apelul procurorului cu privire la
individualizarea pedepsei şi obligarea unuia dintre inculpaţi la restituirea sumei primite către
denunţătoarea C.M. şi a respins apelurile inculpaţilor.
Î.C.C.J., d.p. 1386 din 11.03.2004, a admis recursul procurorului cu privire la greşita
achitare a inculpaţilor, a schimbat încadrarea juridică a faptelor în prevederile art. 23 din
Legea 656/2002 cu aplic. art. 13 C.p. şi a dispus condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea
infracţiunii de spălare de bani.
Constituie infracţiunea de spălare de bani, între altele, transferul de valori cunoscând
că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni, în speţă din complicitate la infracţiunea de

168
luare de mită şi pentru a li se pierde urma, le-au schimbat în valută şi le-au depus la bancă pe
numele altor persoane.
În mod greşit instanţa de fond, precum şi cea de apel, au reţinut că în cauză nu sunt
îndeplinite cerinţele infracţiunii de spălare a banilor, deoarece condiţia provenienţei sumelor
de bani din săvârşirea unei infracţiuni nu trebuia raportată numai la prevederile art. 23 din
Legea 21/1999, ci şi la cele ale art. 17 lit. e din Legea 78/2000, care completează art. 23 din
Legea 21/1999, constituind o formă agravantă a acestei infracţiuni.
De altfel, pentru că ulterior, dar până la rămânerea definitivă a hotărârii, au fost
abrogate Legea 21/1999, precum şi art. 17 lit. e şi art. 18 al. 2 din Legea 78/2000 şi, fiind mai
favorabilă inculpatului noua lege (care nu mai prevedea forma agravantă şi limita maximă a
pedepsei era de 12 ani în loc de 15 ani închisoare), s-au aplicat de către instanţa de recurs
dispoziţiile acesteia, respectiv art. 23 din Legea 656/2002.

70- Strămutare. Restituirea cauzei la procuror. Trimitere în judecată. Instanţa

competentă.
Prin încheierea 1397 din 3.06.1997, C.S.J. a admis cererea de strămutare formulată de
inculpată şi a dispus strămutarea cauzei de la T. Timiş la T. Dolj, instanţă care prin s.p. 115
din 18.03.1998 a condamnat inculpata în temeiul art. 254 al. 2 C.p.
Instanţa de apel, C. Apel Craiova, a dispus restituirea cauzei la procuror, la P.T. Timiş,
prin d.p. 641 din 3.12.1998, iar C.S.J. prin decizia 133 din 18.01.2000 a respins recursurile
procurorului şi al inculpatei.
Ulterior, la 27 august 2002, procurorul de la P.C.A. Timişoara a dispus trimiterea în
judecată a inculpatei pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni prev. de art. 254 al. 2 C.p.
Inculpata a fost condamnată de T. Timiş prin s.p. 403 din 2.06.2003, iar apelul
procurorului şi al inculpatei au fost respinse de către C.A. Timişoara prin d.p. 360 din
2.10.2003.
Î.C.C.J., d.p. 1211 din 2.03.2004, a admis recursurile declarate de procuror şi de
inculpată , cu următoarea motivare: dacă, după strămutarea judecării unei cauze de la instanţa
competentă la o altă instanţă egală în grad, se dispune restituirea cauzei la procuror, instanţa
competentă să judece cauza (după trimiterea în judecată în urma restituirii) este instanţa la
care judecarea cauzei a fost strămutată, în speţă competenţa revenea Tribunalului Dloj, iar nu
T. Timiş.
În temeiul art. 55 al. 1 C.p.p. şi al hotărârii instanţei supreme, judecarea unei cauze,
indiferent în ca fază se află, este scoasă din competenţa prevăzută de lege a unei instanţe şi
dată în competenţa altei instanţe egală în grad, dintr-o altă circumscripţie, unde se presupune
că va putea fi asigurată desfăşurarea normală a procesului.
Odată strămutată judecarea cauzei, se produc două efecte: cauza a cărei judecare a fost
strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanţele din circumscripţia unde s-a
strămutat şi, instanţa investită iniţial cu judecarea acesteia pierde definitiv competenţa de a
judeca acea cauză.
Este adevărat că atât competenţa materială, cât şi cea teritorială sunt stabilite prin
reguli procedurale imperative, dar strămutarea este un remediu procesual prin intermediul
căruia, în cazuri concrete, se realizează o deplasare de competenţă teritorială, ceea ce nu
înseamnă că sunt încălcate prevederile art. 379 pct. 2 lit. b C.p.p. sau ale art. 385 15 pct. 2 din
acelaşi cod.
Astfel fiind, competenţa specială determinată prin hotărârea de strămutare va subzista
până la soluţionarea definitivă a cauzei, deoarece în caz contrar, s-ar ignora motivul pentru
care s-a admis derogarea de la regulile privind competenţa teritorială, aşa cum rezultă din
interpretarea raţională a prevederilor art. 55 C.p.p. privind temeiurile strămutării.

169
 71- Suspendarea executării pedepsei. Anulare. Contopirea pedepselor.
T. Bucureşti, s.p. 306 din 27.03.2003, a condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă
de 7 ani închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie.
În temeiul art. 85 al. 1 C.p. s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei
de 2 ani închisoare dispusă prin s.p. 1607 din 28.09.2001 a Jud. Sect. 3 Bucureşti.
C.A. Bucureşti, d.p. 311 din 28.05.2003 a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 5037 din 6.11.2003, a admis recursul inculpatului, s-au casat hotărârile
atacate şi s-a dispus contopirea pedepsei anterioare de 2 ani închisoare cu pedeapsa rezultantă
de 7 ani închisoare stabilită în cauză, conform prevederilor art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.p.

72- Tâlhărie. Violenţe. Fapta săvârşită de o persoană având asupra sa o

substanţă paralizantă. Furt. Tentativă.
În noaptea de 8 iunie 2003, inculpatul a pătruns prin escaladare în apartamentul părţii
vătămate şi a luat mai multe bunuri pe care le-a pus într-o geantă, fiind surprins de aceasta în
timp ce se îndrepta spre uşă. Pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a pulverizat spre partea
vătămată din conţinutul unui spray paralizant.
Jud. Oneşti, s.p. 636 din 14.07.2003, a condamnat inculpatul în temeiul art. 20 rap. la
art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g şi i C.p.
T. Bacău , d.p. 980 din 11.08.2003, a respins apelul inculpatului.
C.A. Bacău, d.p. 657 din 9.10.2003, a respins recursul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 2717 din 19.05.2004, a admis recursul în anulare şi a schimbat
încadrarea juridică în art. 211 al. 21 lit. b C.p. cu motivarea arătată în continuare.
Până în momentul surprinderii sale, inculpatul a reuşit să deposedeze partea vătămată
de bunuri, însuşindu-le, deci s-a consumat infracţiunea de furt, iar pentru a-şi asigura scăparea
şi a păstra bunurile furate a recurs la acte de constrângere (incluzând substanţa paralizantă) în
legătură directă cu infracţiunea de furt, realizând astfel conţinutul infracţiunii complexe de
tâlhărie.

73- Trafic de droguri. Art. 16 din Legea 143/2000. Cauză de reducere a pedepsei.
Condiţii.
La 29.11.2002, inculpatul a deţinut pentru consum propriu 8 comprimate de
amfetamină.
T. Prahova, s.p. 110 din 20.03.2003, a condamnat inculpatul, între altele, pentru
infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 din Legea
143/2000.
C.A. Ploieşti, d.p. 251 din 21.05.2003, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 929 din 17.02.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatului privind
aplicarea prevederilor art. 16 din Legea 143/2000, prin care solicita reducerea la jumătate a
limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de deţinere de droguri pentru
consumul propriu, deoarece din examinarea denunţului reiese că acesta conţine date de ordin
general, insuficiente pentru identificarea altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de
droguri, astfel, datele furnizate de inculpat nu au putut fi valorificate prin activităţile specifice
desfăşurate de organele de poliţie.

74- Trafic de droguri. Art. 16 din Legea nr. 143/2000. Art. 19 din Legea 682/2002.
Cauză de reducere a pedepsei.
În anii 2002 şi 2003, inculpatul, împreună cu alţi doi co-inculpaţi, a comercializat
droguri de mare risc şi împreună cu unul din aceştia, a deţinut ilegal astfel de droguri pentru
consumul propriu, punând şi locuinţa la dispoziţia mai multor persoane în vederea
consumului de droguri.
T. Cluj, s.p. 379 din 29.07.2003, a condamnat inculpatul pentru trafic de droguri în
baza art. 2 al. 1 şi 2 din Legea 543/2000, deţinere de droguri pentru consum propriu fără
drept, prev. de art. 4 din aceeaşi lege şi a infracţiunii de punere la dispoziţia publicului a

170
locuinţei în vederea consumului de droguri prev. de art. 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41
al. 2 C.p. şi art. 16 din Legea 143/2000.
C. Apel Cluj, d.p. 225 din 8.10.2003, a respins apelul inculpatului, prin care cerea,
printre altele, aplicarea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002 privind
protecţia martorilor, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Î.C.C.J., d.p. 545 din 29.01.2004, a respins recursul în anulare, deoarece este
justificată neaplicarea art. 19 din Legea 682/2002 în condiţiile în care în favoarea inculpatului
s-a reţinut cauza de reducere la jumătate a limitei pedepsei prev. în art. 16 din Legea 143/222,
el neputând beneficia de două ori de reducerea la jumătate a pedepsei, întrucât cele două
dispoziţii invocate au acelaşi conţinut.

75- Trafic de droguri. Introducere în ţară. Deţinere şi transport de droguri.

Concurs de infracţiuni. Confiscare
La 3.04.2003, în Vama Giurgiu, la controlul efectuat s-au găsit ascunse, în locaşele
portbagajului autoturismului condus de inculpatul care dorea să intre în România, 8 pachete
conţinând cantitatea de 3,844 gr. heroină.
T. Giurgiu, s.p. 253 din 30.07.2003, l-a condamnat pentru deţinere şi transport de
droguri de mare risc, fără drept prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea 143/2000, precum şi tentativa
de introducere în ţară fără drept de droguri de mare risc prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 3 al. 1,
2 din aceeaşi lege. În baza art. 117 C.p. s-a dispus expulzarea inculpatului, iar în temeiul art.
17 al. 1 din Legea 143/2000 i s-a confiscat autoturismul inculpatului.
C.A. Bucureşti, d.p. 612 din 16.10.2003 a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 5596 din 2.12.2003, a respins recursul inculpatului deoarece fapta de a
introduce în ţară, deţinerea şi transportul de droguri săvârşite de aceeaşi persoană şi constatate
cu acelaşi prilej, în punctul de frontieră, constituie infracţiuni distincte prev. în art. 2 şi 3 din
Legea 143/2000 aflate în concurs, cea dintâi neabsorbind pe cea din urmă.
În cazul când drogurile au fost ascunse în caroseria autoturismului, maşina se confiscă
în temeiul art. 17 al. 1 din Legea 143/2000.

76- Trafic de droguri. Introducere în ţară. Consum propriu. Expulzare

La 17 august 2002, la controlul vamal s-au găsit asupra inculpatului 52 caşete de opiu
8,05 gr, droguri de mare risc, nedeclarate la vamă.
T. Giurgiu, s.p. 296 din 4.12.2000 a condamnat inculpatul (cetăţean străin) în temeiul
art. 20 C.p. rap. la art. 3 al. 1, 2 din Legea 143/2000.
C.A. Bucureşti, d.p. 344 din 12.07.2002, admis apelul procurorului şi a schimbat
încadrarea juridică în infracţiunea consumată de introducere în ţară droguri de mare risc şi a
dispus expulzarea inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 4769 din 24.10.2003, a respins recursul inculpatului prin care susţinea
că greşit a fost condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 3 al. 1, 2 din Legea 143/2000, el
fiind consumator de droguri, deoarece suferea de tulburări depresive şi dureri cronice,
necesitând tratamentul cu banadon tablete şi, în lipsă cu opiu, dispunând în acest sens de
un act semnat de un medic psihiatru.
Infracţiunea subzistă şi în cazul în care inculpatul ar fi din motive medicale,
consumator de opiu, deoarece introducerea în ţară s-a făcut în mod clandestin, fără aprobarea
prealabilă şi fără declararea la vamă a drogului pretins folosit ca medicament şi nefăcând
dovada imposibilităţii procurării de banadon tablete.
Recurentul nu a făcut dovada existenţei unor motive serioase de a se crede că riscă a fi
supus la tortură în statul în care va fi expulzat.

77-Trafic de droguri. Scoatere din ţară. Tentativă. Infracţiune consumată

La controlul vamal efectuat inculpatei care intenţiona să părăsească România, prin
punctul de frontieră Borş, s-a găsit în autoturismul cu care circula, pe culoarul de ieşire din
ţară, cantitatea de 39,45 kg de heroină ascunsă în caroserie.

171
 T. Cluj, s.p. 60 din 13.02.2003, a condamnat inculpata pentru săvârşirea infracţiunii
prev. de art. 3 al. 2 din Legea 143/2000.
C. Apel Cluj, d.p. 132 din 26.06.2003, a redus pedeapsa de la 15 ani la 7 ani şi 6 luni
închisoare. S-a înlăturat măsura confiscării autoturismului deoarece nu aparţinea acesteia.
Î.C.C.J., d.p. 4914 din 31.10.2003, a admis recursul inculpatei şi a schimbat
încadrarea juridică în tentativă la infracţiunea prev. de art. 3 al. 2 din Legea 143/2000,
deoarece a fost descoperită pe culoarul de ieşire din ţară, înainte ca făptuitoarea să fi depăşit
frontiera României.

78- Trafic de minori. Trafic de persoane. Elemente constitutive.

La 19 mai 2002, inculpatul G.J. s-a deplasat în oraşul Năvodari şi a convins-o (dându-
i bani şi bunuri) pe mama a două surori (dintre care una era minoră şi avea o infirmitate la un
picior) să le ducă în străinătate la cerşit.
În realizarea scopului propus, inculpatul G.J. a dus pe cele două surori şi pe mama
acestora la autorităţi unde, inculpatul R.B. a achitat taxele şi a obţinut paşapoartele pe care le-
au reţinut cei doi inculpaţi.
La 15 iulie 2002, inculpatul R.B. a fost reţinut la frontieră când încerca să scoată din
ţară pe cele două surori.
T. Constanţa, s.p. 585 din 8.10.2003, a condamnat pe cei doi inculpaţi pentru
săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane prev. de art. 13 al. 1, 3, 4 şi
art. 12 al. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001.
C. Apel Constanţa, d.p. 354/P din 7.11.2003, a respins apelurile inculpaţilor.
Î.C.C.J., d.p. 593 din 30.01.2004, a respins recursurile inculpaţilor ca nefondate,
pentru că odată ajunse în străinătate, cele două surori, lipsite de acte de identitate, într-o ţară a
cărei limbă nu o cunosc, s-ar fi putut întreţine numai din expediente prin cerşit pentru
inculpatul R.B.
Art. 13 din Legea 678/2001 prevede că: ,,recrutarea, transportarea, transferarea,
găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul
exploatării acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori”.
Referindu-se la victime majore, art. 13 din aceeaşi lege, condiţionează existenţa
infracţiunii de trafic de persoane de o activitate prealabilă de recrutare, transportare,
transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de
constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, prin abuz de autoritate sau profitând de
imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea,
darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului
persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
Prin exploatare, se precizează în art. 2 pct. 2 lit. b din Legea 678/2001, se
înţelege ,,ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori
de aservire”, iar lit. e din acelaşi articol prevede că ,,efectuarea unor alte asemenea
activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului” constituie, de
asemenea o formă de exploatare, prin ,,aservire” în sensul textului citat înţelegându-
se ,,acţiunea de a supune”.
Fapta celor doi inculpaţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de
persoane, în condiţiile în care recrutarea surorii majore în scopul exploatării, s-a făcut cu
consimţământul persoanelor care au autoritate asupra acesteia – părinţii surorii majore –
cărora inculpaţii le-au dat bani şi bunuri, promiţându-le totodată că le vor trimite jumătate din
banii câştigaţi din cerşit de fiicele lor.
Prin urmare, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic
de minori şi trafic de persoane, motiv pentru care recursurile inculpaţilor au fost respinse.

172
 79- Acte de cercetare care nu suferă amânare. Ridicare de obiecte. Percheziţie.
T. Covasna, s.p. 4 din 15.01.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art. 2 al. 1 din
Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c din aceeaşi lege, pentru că la 4 octombrie 2003,
inculpatul a dat unui minor o pungă cu frunze şi seminţe de cânepă sălbatică şi în aceeaşi
seară au participat împreună la o petrecere unde s-au fumat ţigări în care s-au introdus frunze
şi inflorescenţe de canabis din cele oferite de minor.
C.A. Braşov, d.p. 132/2004, a admis apelul procurorului şi a achitat inculpatul pentru
infracţiunea prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că procesul-verbal
întocmit de lucrătorii de poliţie, cu ocazia percheziţiei efectuate la 5 octombrie 2003, nu poate
constitui mijloc de probă, fiind obţinut în mod ilegal, întrucât la data respectivă nu era
începută urmărirea penală în cauză, iar percheziţia s-a efectuat fără a exista dispoziţia
judecătorului.
Î.C.C.J., d.p. 5748 din 4.11.2004, a admis recursul procurorului, a casat decizia
atacată şi a menţinut sentinţa instanţei de fond.
În cauză nu a fost efectuată o percheziţie domiciliară în sensul art. 100 C.p.p.,
lucrătorii de poliţie deplasându-se la locuinţa respectivă în urma sesizării făcute de colocatari
pentru tulburarea liniştii publice, ocazie cu care, descoperind punga ce conţinea canabis
deţinut ilegal, au procedat la ridicarea acesteia (fiindu-le predată de bunăvoie), pungă pe care
au predat-o organelor de urmărire penală competente.
Potrivit art. 96 C.p.p., organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia
să ridice obiectele şi înscrisurile care pot servi ca mijloace de probă în procesul penal.
Înlăturarea de către instanţa de apel a mijloacelor de probă administrate de lucrătorii
de poliţie înaintea începerii urmăririi penale nu se justifică, întrucât organul de cercetare
penală este obligat, potrivit art. 213 C.p.p să efectueze actele de cercetare care nu suferă
amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lui, iar lucrările
efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată procurorului competent.

80- Arestare preventivă. Minor în vârstă între 14-16 ani. Pedeapsa.

C.A. Piteşti, prin încheierea din 22.02.2005, a dispus menţinerea arestării preventive
a inculpatului minor condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 al. 1 lit.
a cu aplic. art. 99 C.p.
Î.C.C.J., d.p. 1504 din 3.03.2005, a respins recursul inculpatului minor care susţinea
că au fost încălcate disp. art. 160 h rap. la art. 160b C.p.p. având în vedere că limita legală a
pedepsei de la care se poate dispune arestarea preventivă a minorului în vârstă între 14-16 ani
pentru fapta imputată este închisoarea mai mare de 10 ani, dar în condiţiile reducerii limitelor
legale a pedepsei la jumătate pentru minori, pedeapsa este de cel mult 9 ani închisoare.
În motivarea respingerii recursului s-a arătat că menţionata condiţie nu se referă la
regimul sancţionator aplicabil minorului potrivit art. 109 C.p. ci legiuitorul a avut în vedere
pedeapsa prevăzută de lege care în speţă este între 5 şi 18 ani închisoare, iar nu pedeapsa
aplicabilă minorului în limitele pedepsei reduse la jumătate.

81- Asistenţă juridică obligatorie. Sesizarea instanţei. Rechizitoriu neconfirmat

de prim procuror.
T. Hunedoara, s.p. 162 din 30.07.2003
- art. 211 al. 1, 2 lit. b, c C.p.
Inculpatul a fost condamnat la instanţa de fond.
C.A. Alba Iulia, d.p. 110 din 30.03.2004 a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 5845 din 9.11.2004, a admis recursul inculpatului şi a dispus restituirea
(art. 333 C.p.p.) la procuror pentru că nu a beneficiat de apărare conform legii, iar
rechizitoriul nu a fost confirmat de prim procuror, instanţa fiind nelegal sesizată.
Inculpatul a fost reţinut la 3 septembrie 2000 când i s-a luat o primă declaraţie fără a fi
asistat de un apărător ales sau desemnat din oficiu, încălcându-se disp. art. 6 al. 2 C.p.p.

173
potrivit cărora asistenţa juridică era obligatorie, astfel că potrivit art. 197 al. 2, 3 C.p.p. actul
respectiv este nul absolut.
După redeschiderea urmăririi penale, cauza a fost preluată de procuror care a început
urmărirea penală şi a efectuat toate celelalte acte de urmărire penală, dar rechizitoriul nu a fost
confirmat de către prim procurorul parchetului, astfel nu au fost respectate dispoziţiile art. 209
al. ultim C.p.p., ceea ce atrage nulitatea absolută a rechizitoriului.
82- Contestaţie în anulare. Decizie pronunţată în recurs privind menţinerea
arestării preventive. Inadmisibilitate.
C.A. Bucureşti, încheierea din 18.12.2004, a menţinut arestarea preventivă a
inculpatului în baza art. 3002 şi art. 160 b C.p.p.
Î.C.C.J., d.p. 6912 din 23.12.2004 a respins recursul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 663 din 28.01.2005, a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă
nefiind întrunite condiţiile prev. de art. 386 C.p.p., inculpatul a susţinut că instanţa de recurs
nu s-a pronunţat asupra unei cauze de cercetare a procesului penal din cele prev. de art. 10
al.1 lit. f – i1 C.p.p.
Ceea ce se cere pe calea contestaţiei în anulare în cazul prev. de art. 386 C.p.p este
desfiinţarea unei hotărâri care a judecat fondul pricinii, fără a se pronunţa asupra unei cauze
de încetare a procesului penal, deci asupra unei soluţii ce priveşte fondul cauzei, iar nu o
măsură preventivă.
Or, în speţă contestaţia în anulare priveşte hotărârea prin care s-a menţinut arestarea
preventivă a inculpatului contestator şi prin care nu s-a soluţionat fondul procesului, pentru a
se pronunţa asupra situaţiilor la care se referă contestatorul.
83- Contestaţia la executare. Punerea în executare a unei hotărâri care nu era
definitivă.
T. Bucureşti, S. II, s.p. 1077 din 19.11.2003, a admis contestaţia la executare
formulată de condamnat şi a anulat mandatul de executare, dispunând punerea în libertate a
condamnatului, deoarece prin actul medical depus la dosar s-a făcut dovada imposibilităţii
condamnatului de a lua cunoştinţă de hotărârea instanţei de apel în temeiul legal de recurs,
astfel încât sunt întrunite condiţiile prev. de art. 461 lit. a C.p.p. întrucât s-a pus în executare o
hotărâre care nu era definitivă.
C.A. Bucureşti, S. II, d.p. 101 din 12.02.2004, a admis apelul procurorului şi a
respins contestaţia la executare, cu motivarea că în speţă condamnarea a rămas definitivă prin
neatacarea cu recurs în termen a deciziei instanţei de apel, condamnatul formulând recurs
după expirarea termenului prev. de lege.
Î.C.C.J., d.p. 5902 din 10.11.2004, a respins recursul condamnatului ca nefondat,
întrucât o eventuală imposibilitate a condamnatului de a exercita în termen calea de atac a
recursului nu înlătură caracterul definitiv al hotărârii puse în executare, ci poate constitui,
conform art. 3853 al. 2 rap. la art. 364 C.p.p., temeiul unei cereri de repunere în termenul de
recurs, a cărei soluţionare este de competenţa instanţei investite cu soluţionarea recursului
declarat după expirarea termenului prevăzut de lege.
84- Competenţa instanţei. Poliţie judiciară. Ofiţer al Poliţiei de frontieră.
Jud. Tr. Măgurele, s.p. 325 din 29.09.2005, şi-a declinat competenţa în favoarea
C.A. Bucureşti în temeiul art. 64 din Legea nr. 360/2002, cu motivarea că inculpatul este
ofiţer de poliţie.
C.A. Bucureşti, S. I, s.p. 165 din 28.12.2004, şi a declinat competenţa în favoarea
Jud. Tr. Măgurele cu motivarea că inculpatul deşi este ofiţer de poliţie, el nu are şi calitatea de
organ de cercetare al poliţiei judiciare, fiind încadrat la Poliţia de frontieră, iar potrivit art. 39
al. 3 din O.U.G. 104/2001, acestora nu le sunt aplicabile disp. Legii 360/2002.
Î.C.C.J., d.p. 1532 din 2.03.2005, a stabilit competenţa în favoarea C.A. Bucureşti
având în vedere disp. art.27 al. 3 lit. b din Legea 360 din 24.06.2002 privind Statutul

174
Poliţistului astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea 281 din 1.07.2003, potrivit
cărora infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei
judiciare se judecă în prima instanţă de curtea de apel în cazul poliţiştilor prev. în art. 14 al. 2
pct. 1 lit. e-j din această lege, în care se include corpul ofiţerilor de poliţie până la gradul de
colonel, din care face parte în speţă şi inculpatul, astfel cum prevăd disp. art. 73 al. 1 lit. a.
Poliţia de frontieră face parte, potrivit art. 1 din Legea nr. 218 din 9 mai 2002 şi art. 2
din O.U.G. nr. 104 din 29.06.2001 din Ministerul Administraţiei şi Internelor (M.A.I.), iar
prin art. 1 lit. c din Ordinul 617 din 29.12.2003 al ministrului M.A.I., au fost desemnaţi ca
organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, între alţii, poliţişti cu sarcini în combaterea
infracţiunilor transfrontaliere şi infracţiunilor comise în legătură cu frontiera.
Astfel fiind, inculpatul fost ofiţer la I.J. al Poliţiei Teleorman, cu atribuţii de cercetare
penală ale poliţiei judiciare, competenţa de judecare a infracţiunii de calomnie prev. de art.
206 C.p. de care este învinuit revine în primă instanţă C.A. Bucureşti.

85- Competenţa instanţei după calitatea persoanei. Militar. Infracţiuni care nu

sunt săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu.
Jud. Sectorului 4 Bucureşti, s.p. 2764 din 19.10.2004, şi-a declinat competenţa în
favoarea T. Militar Bucureşti cu motivarea că la data de 25 iulie 2002, data emiterii de către
procurorul miliar a rezoluţiei de N.U.P. atacate, instanţa căreia i-ar fi revenit competenţa a
judeca fondul cauzei era T. Miliar Bucureşti.
T. Militar Bucureşti, s.p. 124 din 23.11.2004, şi-a declinat competenţa de soluţionare
a plângerii în favoarea Jud. Sectorului 4 Bucureşti.
Î.C.C.J., încheierea 815 din 3.01.2005, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei
în favoarea Jud. Sectorului 4 Bucureşti, deoarece plângerea formulată de petiţionar
împotriva rezoluţiei de N.U.P. faţă de cercetatul subofiţer care ar fi săvârşit infracţiunea prev.
de art. 220 şi art. 242 C.p., nu se înscrie în condiţiile legale cerute de art. 26 pct. 1lit. a C.p.p.
(pentru infracţiunile prev. de art. 331-332 C.p.) precum şi alte infracţiuni săvârşite în legătură
cu îndatoririle de serviciu) deoarece faptele reclamate nu aveau legătură cu îndatoririle de
serviciu, astfel competenţa revine instanţei civile.

86- Competenţa după calitatea persoanei. Fost militar. Funcţionar public civil.
T. Militar Timişoara, s.p. 125 din 20.10.2004, şi-a declinat competenţa de
soluţionare a cauzei (plângere împotriva rezoluţiei de N.U.P.) în favoarea Jud. Arad, iar
aceasta prin sentinţă civilă nr. 2561 din 17.12.2004 şi-a declinat competenţa în favoarea
Tribunalul Militar Timişoara cu motivarea că sunt aplicabile dispoziţiile art. 40 C.p.p. cu
motivarea că pierderea ulterioară săvârşirii faptei a calităţii de militar nu schimbă competenţa
instanţei rămânând competentă instanţa militară, dacă fapta are legătură cu atribuţiile de
serviciu ale făptuitorului, ca în cazul de faţă.
În soluţionarea conflictului negativ de competenţă s-a avut în vedere că după 90 de
zile de la data de 3 octombrie 2004 când a intrat în vigoare Legea 293 din 30.09.2004 întregul
personal militar (din care făcea parte şi făptuitorul) al Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi
unităţilor din subordinea acesteia a fost demilitarizat dobândind statutul de funcţionari publici
în sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Î.C.C.J., d.p. 1052 din 14.02.2005, a stabilit competenţa în favoarea Judecătoriei
Sectorului 2 pentru că dacă s-ar menţine în sfera de competenţă a instanţelor militare unele
infracţiuni comise de personalul militar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2004 s-ar
denatura principiul legii active, precum şi reţinerea reglementărilor juridice care urmăresc
adoptarea legislaţiei naţionale la legislaţia din comunitatea europeană.
Dispoziţiile art. 40al. 1 lit. a C.p.p. nu sunt aplicabile, întrucât ele presupun că
pierderea calităţii avute la data comiterii infracţiunii să se datoreze altor motive decât voinţa
legiuitorului.

175
 87- Competenţa teritorială a instanţei. Urmărirea penală efectuată de Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie.
Jud. Sector 2, s.p. 646 din 28.04.2004, şi-a declinat competenţa de soluţionare a
rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (pentru 5
inculpaţi care au săvârşit infracţiuni prev. de art. 178 din Legea 141/1997, art. 289, 290, 291,
246, 248 şi 323 C.p.) în favoarea Judecătoriei Deva cu motivarea că doar partea vătămată
domiciliază în Sectorul 2, astfel că nu subzistă art. 30 al. 1 lit. d C.p.p., toţi inculpaţii şi
majoritatea martorilor îşi au domiciliul în oraşul Deva, iar pe de altă parte obiectivul material
al unor infracţiuni cu privire la care s-ar putea solicita efectuarea unor expertize se află în raza
teritorială a judeţului Hunedoara.
Judecătoria Deva, s.p. 1502 din 30.09.2004, a declinat la rândul ei competenţa de
soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2.
Î.C.C.J., prin încheierea nr. 725 din 31.01.2005, a stabilit competenţa în favoarea
Judecătoriei Sectorului 2, în temeiul art. 30 al. 1 lit. d C.p.p., locul unde locuieşte persoana
vătămată avându-se în vedere necesitarea asigurării bunei desfăşurări a judecăţii de către o
instanţă imparţială, care să nu poată fi supusă unor încercări de influenţare de către părţile din
dosar. Faptul că numai una din părţile vătămate îşi are domiciliul în raza teritorială a
Judecătoriei Sectorului 2 nu are relevanţă, legiuitorul (art. 30 al. 3 C.p.p.) lăsând la
latitudinea procurorului alegerea instanţei.
Nu are relevanţă nici faptul că partea vătămată are domiciliul în raza teritorială a
Sectorului 1 - la apărătorul său - deoarece acesta este un domiciliul procesual, pentru
comunicarea actelor de procedură, nefiind locul unde locuieşte persoana vătămată care se află
în Sectorul 2.

88- Conflict negativ de competenţă.

T. Militar Bucureşti, s.p. 240 din 18.11.2003 a declinat competenţa de soluţionare a
cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, iar această instanţă prin s.p. 706 din 8.04.2004 în baza
art.181 C.p. i-a aplicat inculpatului (art. 240 C.p. uzurpare de calităţi oficiale) amendă
administrativă - 10 milioane lei.
T. Bucureşti, d.p. 995 din 20.09.2004, a admis apelurile declarate de procuror şi de
inculpat a desfiinţat s.p. 706/2004 a Judecătoriei Buftea şi a trimis cauza la Î.C.C.J. pentru
soluţionarea conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Militar şi Judecătoria Buftea.
Î.C.C.J., încheierea nr. 864 din 7.02.2005, a stabilit competenţa în favoarea T.
Bucureşti pentru că în speţă nu existau declinări de competenţă reciproce deci nu este un
conflict negativ de competenţă.

89- Contestaţie la executare. Expulzare. Temeri justificate că persoana expulzată

va fi supusă la tratamente inumane sau degradante.
T. Bucureşti, S. II, s.p. nr. 1031 din 26.08.2004, a admis contestaţia la executare
formulată de condamnat şi a înlăturat executarea măsurii de siguranţă a expulzării, dispusă
prin s.p. 533 din 27.09.2000 a aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că din actul emis de Ministerul de Interne, Direcţia Securităţii din Cairo,
petentul era condamnat la închisoare pe viaţă prin muncă silnică. Astfel, instanţa a apreciat că
în situaţia expulzării în ţara de origine, contestatorul ar fi expus la muncă silnică şi tratamente
inumane sau degradante.
C.A. Bucureşti, S. II, d.p. nr. 747 din 8.10.2004, a respins apelul procurorului,
considerând că pedeapsa ar fi degradantă ori inumană în sensul art. 3 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.
30/1994.
Î.C.C.J., d.p. nr. 1129 din 15.02.2005, a admis recursul procurorului şi a trimis cauza
spre rejudecare la T. Bucureşti pentru a se examina contestaţia la executare în raport cu prev.
art. 92 din O.U.G. 194/2002 urmând să ceară Autorităţii pentru străini, efectuarea de verificări

176
privind situaţia contestatorului în statul de origine pentru a constata dacă susţinerile acestuia
sunt reale şi dacă se regăsesc ori nu situaţii cum sunt cele prev. de art. 92 al. 1 respectiv dacă
viaţa îi este pusă în pericol ori va fi suspus la torturi, tratamente inumane sau degradante.
Străinul poate fi totuşi expulzat, se arată în al. 4 al art. 92 din O.U.G. nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, pentru motive de siguranţă naţională sau ordine
publică, chiar dacă se află în una din situaţiile menţionate, iar al. 5 prevede că este de
competenţa instanţei de judecată constatarea situaţiilor prev. în al. 1, în urma comunicării
efectuate de către Autoritatea pentru străini.

90- Expulzarea. Condiţii. Transferarea condamnatului pentru executarea

pedepsei în altă ţară.
C.A. Bucureşti, s.p. 2 din 11.01.2005, a admis cererea formulată de P.C.A. Bucureşti
de transferare pentru continuarea executării pedepsei, într-un penitenciar din Republica
Moldova a unui cetăţean al acelui stat, condamnat la 24 de ani închisoare prin s.p. 296/2001 a
T. Galaţi.
Iniţial, condamnatul a solicitat transferarea sa într-un penitenciar din Republica
Moldova, însă ulterior a revenit asupra cererii sale.
Instanţa a motivat că sunt îndeplinite condiţiile prev. în Legea nr. 302/2004 pentru
transferarea condamnatului, potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia
Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18.12.1997 şi
ratificat prin O.G. nr. 92 din 30.08.1997, statul de executare poate să-şi dea acordul, la cererea
statului de condamnare, pentru transferarea unei persoane condamnate, fără consimţământul
acestuia atunci când condamnarea conţine o măsură de expulzare. Având în vedere că prin
sentinţa de condamnare s-a aplicat măsura de siguranţă a expulzării condamnatului, instanţa a
considerat admisibilă transferarea acestuia.
Î.C.C.J., d.p. 861 din 4.02.2005, a admis recursul condamnatului, a casat hotărârea şi
a respins cererea de transferare.
Condamnatul urma să execute 24 de ani închisoare, dispunându-se totodată expulzarea
sa. În luna martie 2004 condamnatul a cerut transferarea sa în Republica Moldova, dar ulterior
a declarat (potrivit procedurii prev. de art. 134 din Legea 302/2004) procurorului că nu mai
doreşte transferarea, şi procesul-verbal de consemnare a acestei declaraţii împreună cu
celelalte înscrisuri au fost înaintate C.A. Bucureşti.
Potrivit Legii 302/2004, o persoană condamnată poate fi transferată în vederea
executării pedepsei numai cu respectarea condiţiilor prev. de art. 129, printre care şi
consimţirea la transfer a persoanei condamnate.
În legătură cu consimţământul condamnatului, în art. 135 se prevede că statul român
va proceda în aşa fel încât persoana care urma să îşi dea consimţământul la transferare să o
facă de bunăvoie şi în deplină cunoştinţă de consecinţele juridice care decurg din aceasta, iar
statul de executare să poată verifica dacă acest consimţământ a fost dat în condiţiile
menţionate. Potrivit art. 139 alin. 2 din lege, procurorul este obligat ca printr-o declaraţie dată
de condamnat, să se asigure că acesta şi-a dat consimţământul la transferare.
În cauza de faţă condiţia prevăzută de lege, a consimţământului condamnatului, nu
este îndeplinită.
Potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra
transferării persoanelor condamnate, adoptat la 18 decembrie 1997, pe care se întemeiază
motivarea sentinţei curţii de apel, statul de executare poate, la cererea statului de condamnare,
să-şi dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate, fără consimţământul acesteia,
când condamnarea conţine o măsură de expulzare. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi text,statul de
executare nu-şi va da acordul prevăzut în alin. 1 decât după ce a luat în considerare avizul
persoanei condamnate.
În speţă, se constată că între autorităţile competente din republica Moldova şi cele din
România nu a existat nici un contact în privinţa transferării condamnatului fără

177
consimţământul acestuia. Astfel, nu există o cerere a autorităţii competente din statul de
condamnare (Ministerul Justiţiei din România) către autoritatea competentă din statul de
executare (Ministerul Justiţiei din Republica Moldova) în vederea formulării acordului pentru
transferarea lui condamnatului fără consimţământul acestuia şi nici vreo comunicare din
partea autorităţilor moldovene în sensul că sunt sau nu de acord cu transferarea fără
consimţământul condamnatului.
De asemenea, se constată că statului de executare nu i s-a comunicat, astfel cum se
prevede în art. 3 din protocol, declaraţia condamnatului că nu doreşte să fie transferat, nefiind
aduse la îndeplinire nici prevederile art. 128 alin. 4 şi ale art. 130 alin. 2 din Legea nr.
302/2004, în conformitate cu care transferarea poate fi cerută fie de către statul de
condamnare, fie de statul de executare prin intermediul autorităţilor competente; transferarea
condamnatului nu a fost solicitată de ministerele de justiţie, ci de însuşi condamnatul prin
cererea transmisă de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerului de Justiţie
al României la 14 iulie 2004, cerere asupra căreia, aşa cum s-a arătat, acesta a revenit.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate şi actele dosarului, se constată că nu
sunt întrunite condiţiile, prevăzute în Legea nr. 302/2004 şi în protocolul adiţional, pentru
admiterea cererii de transferare a condamnatului, motiv pentru care recursul acestuia a fost
admis, s-a casat hotărârea şi s-a respins cererea de transferare.

91- Extrădare. Arestare provizorie. Detenţiune pe viaţă.

C.A. Bucureşti, S. II, s.p. 141 din 9.12.2004, a dispus extrădarea condamnatului cu
amânarea predării către statul solicitant, după executarea pedepsei aplicate în România.
Mandatul de arestare a fost întocmit de autorităţile statului solicitant pentru săvârşirea
infracţiunilor, care în legislaţia română, corespund instigării la nerespectarea regimului
materialelor explozive şi distrugere prev. de art. 25 rap. la art. 280 al. 1 şi 4, precum şi art. 20
rap. la art. 217 al. 1, 4 C.p.
Instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. în art. 26, 28 din Legea
302/2004 şi ale Convenţiei europene de extrădare referitoare la dubla încriminare şi la
pedepse, conform legislaţiilor celor două state implicate în procedură.
Curtea de apel a constatat că, având în vedere pedeapsa detenţiunii pe viaţă pe care
condamnatul o are de executat în România, nu se impune emiterea unui mandat de arestare
provizorie, potrivit art. 60 al. 4 din Legea 302/2004.
Î.C.C.J., d.p. 320 din 17.01.2005, a admis recursul procurorului, a casat sentinţa
atacată şi a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a condamnatului.
Potrivit art. 60 al. 4 din Legea 302/2004, în cazul amânării predării persoanei a cărei
extrădare a fost aprobată instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării.
În cazul în care persoana extrădată se află, la momentul admiterii cererii de extrădare,
sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de
autorităţile judiciare, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării, intră în vigoare de
la data încetării motivelor care au justificat amânarea.
În raport de aceste dispoziţii, emiterea de către instanţă a mandatului de arestare
provizorie este obligatorie, măsura dând eficienţă juridică extrădării aprobate în cazul în care
persoana extrădată nu poate fi predată de îndată; arestarea nu se raportează nici la pedeapsa pe
care inculpatul o are de executat în statul solicitat nici la faptul că luarea acestei măsuri nu a
fost cerută de către statul solicitant, astfel cum, eronat, instanţa a interpretat aceste dispoziţii.

92- Favorizarea infractorului. Tăinuire. Deosebiri.

T. Brăila, s.p. 95 din 27.02.2004
- art. 264 C.p., art. 26 rap. art. 211 al. 2 c şi al. 21 lit. a C.p.
Privind infracţiunea de favorizare, instanţa a reţinut ca la 22.09.2003 inculpatul I.A. a
sustras prin violenţă lănţişorul din aur aparţinând părţii vătămate şi pentru a-l valorifica, a luat

178
legătura cu inculpatul M.M. care i-a amanetat lănţişorul pentru suma de 1 milion lei din care
inculpatul M.M. a primit 450.000 lei.
La 26.09 şi 8 octombrie 2003, inculpatul I.A. a mai sustras prin violenţă lănţişoare din
aur, care fost amanetate de către inculpatul M.M. iar sumele de bani au fost împărţite între
inculpaţii I.A. şi M.M.
C.A. Galaţi, d.p. 301 din 26.05.2004 a respins apelul inculpatului M.M.
Î.C.C.J., d.p. 4646 din 20.09.2004 a admis recursul inculpatului M.M. privind
infracţiunea de favorizarea inculpatului pentru infracţiunea din 22.09.2003.
Fapta inculpatului M.M. constituie infracţiunea de tăinuire prev. de art. 221 C.p.
obţinerea unui folos material constituind scopul infracţiunii de tăinuire, ca element al laturii
subiective a acestei infracţiuni.
Astfel fiind, instanţa supremă a schimbat încadrarea juridică din favorizare prev. de
art. 264 C.p., în infracţiunea de tăinuire.
Infracţiunea de favorizarea infractorului se deosebeşte de cea de tăinuire prin faptul că,
deşi autorul, fără o înţelegere prealabilă dă ajutor unui infractor, între altele pentru a-i asigura
folosul ori produsul infracţiunii, acesta nu beneficiază de nici un folos.

93- Furt. Complicitate. Tăinuire. Latura obiectivă.

T. Bucureşti, S. II, s.p. 867 din 21.12.2001, a condamnat inculpatul, între altele în
baza art. 21 rap. la art. 208 al. 1 şi art. 209 al. 1 lit. a, e, g, i C.p.
În anul 1999, inculpatul a cumpărat, în mod repetat (de 4 ori) de la autorul unor
infracţiuni succesive de furt de autoturisme, piese de autoturisme ştiind că provin din
infracţiuni.
C.A. Bucureşti, S. II, d.p.179 din 11.03.2004, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 166 din 11.01.2005, a respins ca nefondat recursul inculpatului, greşit
s-a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire.
Inculpatul a cunoscut provenienţa ilicită a pieselor de autoturisme şi atitudinea sa a
contribuit la încurajarea activităţii infracţionale a autorului chiar dacă nu a promis expres
acestuia că va tăinui bunurile sustrase. Achiziţionarea în mod repetat a numeroase piese auto
în schimbul unor sume derizorii reprezintă un ajutor dat autorului la săvârşirea infracţiunilor,
autorul ştiind că are asigurată valorificare bunurilor furate.

94- Graţiere. Furt de autovehicule.

Jud. Tg. Secuiesc, s.p. 60 din 3.03.2003, a condamnat, între altele, în temeiul art. 208
al. 1 rap. la art. 209 al. 1 lit. e, i C.p., reţinând că la 29.02.2002 a sustras un autoturism pentru
a-l folosi pe nedrept.
T. Covasna, d.p. 123 din 20.05.2003, a constatat graţiată pedeapsa în temeiul art. 1
Legea 543/2002 modificată prin O.U.G. nr. 18/2003.
C.A. Braşov, d.p. 855 din 16.10.2003, a respins recursul procurorului între altele, cu
privire la greşita graţiere a pedepsei aplicate inculpatului, cu motivarea că potrivit art. 4 al. 2
lit. A pct. 12 din Legea 543/2002 se exceptează de la graţiere furtul de autovehicule, dar nu
furtul de folosinţă.
Î.C.C.J., d.p. 5852 din 9.11.2004, a admis recursul în anulare, a casat decizia atacată
şi a înlăturat graţierea pedepsei pentru că în art. 4 al. 2 lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002
legiuitorul a folosit expresia furtul de autovehicule fără a limita înţelesul noţiunii de furt, iar
expresia furtul de autovehicule trebuie raportată la definiţia dată de legiuitor infracţiunii de
furt. Altfel se dă un înţeles restrictiv legii fără a avea o bază legală. Unde legea nu distinge nu
avem a alege.
95- Infracţiune contra patrimoniului. Consecinţe deosebit de grave. Disjungerea
cauzei privind latura civilă.
T. Bihor, d.p. 60/2003
- art. 215 al. 1, 3, 4, 5 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.
179
 Inculpatul a fost condamnat pentru că în perioada 1998-1999, ca reprezentant al unei
societăţii comerciale din Oradea a cumpărat importante cantităţi de marfă de la numeroase
firme, pentru plata cărora a emis file cec fără acoperire, cauzându-le pagube importante.
Totodată, instanţa a dispus disjungerea laturii civile fiind necesare completări pentru stabilirea
prejudiciului cauzat părţii civile.
C.A. Oradea, d.p. 157 din 8 iulie 2004, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 6281 din 25.11.2004, a admis recursul inculpatului, a casat hotărârile şi
a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă pentru că latura penală a cauzei nu a fost
corect soluţionată cu privire la reţinerea vinovăţiei şi a individualizării pedepsei, deoarece
întinderea prejudiciului nu a fost stabilită în integralitate, latura civilă fiind disjunsă tocmai în
scopul determinării corecte a acestuia.
În raport cu infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată înşelăciune în formă
calificată cu consecinţe deosebit de grave, se impunea judecarea cauzei în ansamblul său, atât
în ceea ce priveşte acţiunea penală cât şi acţiunea civilă, împreună.
96- Infracţiune rutieră. Stabilirea alcoolemiei - concentraţie care depăşeşte 0,40
mg/l alcool pur în aerul expirat.
Jud. Turda, s.p. 281 din 14.05.2003
- art. 79 al. 1 din O.U.G. 195/2002
Inculpatul a fost condamnat pentru că la 10.03.2003 a condus pe drumurile publice un
autoturism având o alcoolemie de 0,69 mg/l în aerul expirat (depăşind astfel limita de 0,40
mg/l prevăzute în art. 79 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Î.C.C.J., d.p. 6116 din 18.11.2004 a admis recursul în anulare pentru că nu au fost
respectate instrucţiunile din Dispoziţia nr. 201091/24.04.2003 a I.G.P. potrivit cărora, când
valoarea indicată de aparatul electronic - etilotest depăşeşte 0,40 mg/l sau reactivul fiolei s-a
înverzit mai mult de 40% din conţinut, în mod obligatoriu subiectul va fi condus la unitatea
sanitară abilitată unde i se vor recolta probe biologice. După analiza probelor de sânge, dacă
se constată o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, fapta întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii prev. în art. 79 al. 1 din O.U.G. 195/2002.
Dar, inculpatului nu i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru a se determina
alcoolemia, astfel nu există o dovadă care să certifice acurateţea rezultatului etilotestului şi
anume o concentraţie de alcool în aerul expirat. Neexistând probe care să permită lămurirea
cauzei sub aspectul elementului material al infracţiunii, s-a dispus achitarea (art. 10 lit. d
C.p.p.) inculpatului.
97- Iresponsabilitate. Discernământ diminuat. Efectuarea unei noi expertize
psihiatrice. Avizarea actelor medico-legale.
Jud. Sectorului 4 Bucureşti, s.p. 2269 din 26.09.2002, a condamnat inculpatul în
temeiul art. 239 al.1, 4, şi art. 321 al.1 C.p., reţinându-se că la 16.03.2002 a insultat trei
poliţişti aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi a comis acte şi gesturi prin care a adus
atingere bunelor maniere.
T. Bucureşti, S. I, s.p. 339 din 23.02.2004, a admis apelul procurorului a desfiinţat în
parte sentinţa, a schimbat în parte sentinţa, a schimbat încadrarea juridică şi a aplicat alte
pedepse.
C.A. Bucureşti, S. II, d.p. 889 din 13.05.2004, a admis recursul inculpatului şi l-a
achitat (art. 10 lit. e C.p.p şi art.4 8 C.p. – iresponsabilitate) dispunând în temeiul art. 114
C.p. măsura de siguranţă a internării medicale.
Î.C.C.J., d.p. 1575 din 4.03.2005, a admis recursul în anulare şi a trimis cauza spre
rejudecare la C.A. Bucureşti pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice,
conform art. 125 C.p.p, ori să solicite avizul Comisiei de avizare şi control al actelor medico-
legale, potrivit art. 24, 25 din O.U.G. nr. 1/2000 privitoare la organizarea activităţii şi
funcţionarea instituţiilor de medicină legală.

180
 S-a motivat că, potrivit actelor de la dosar, la data săvârşirii infracţiunilor inculpatul
nu avea discernământul abolit, că prezenta tulburări de personalitate de tip paranoid cu
decompensări afective şi discernământul mult diminuat.

98- Înşelăciune. Cupoane pentru agricultură. Prejudiciu. Comision bancar.

Penalităţi.
T. Bistriţa - Năsăud, s.p. 179 din 22.09.2003
- art. 215 al. 1, 2 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., prin schimbarea încadrării juridice din art.
215 al. 1, 2 şi 5 C.p.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune reţinându-se
că în calitate de administrator al unei S.C. din Năsăud, în perioada aprilie - mai 1999 şi mai -
octombrie 2001, a achiziţionat cupoane pentru agricultură sub preţul nominal şi le-a decontat
la bancă la valoarea nominală. În facturile prezentate inculpatul a înscris date nereale cu
privire la luarea de îngrăşăminte chimice şi de seminţe unor producători în schimbul
cupoanelor.
Prejudiciul produs prin înşelăciune este de 1,1 miliarde lei, reprezentând diferenţa
dintre sumele investite de inculpat pentru achiziţionarea cupoanelor şi cele obţinute prin
decontarea lor.
C. Apel Cluj, d.p. 140 din 29.04.2004, a admis apelurile declarate de procuror şi de
inculpat numai cu privire la greşita deducere a arestului preventiv. Apelul părţii civile a fost
respins.
Î.C.C.J., d.p. 5418 din 22.10.2004 a admis recursurile declarate de procuror şi de
partea civilă, a casat parţial hotărârile a constatat că valoarea pagubei este de 15 miliarde lei şi
a schimbat încadrarea juridică în art. 215 al. 1, 2, 5 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.
Potrivit O.G. nr. 9 din 29.01.1998 şi nr. 32 din 29.01.1999 cupoanele valorice se
acordă gratuit agricultorilor cu condiţia să fie folosite exclusiv pentru achitarea bunurilor şi a
serviciilor prevăzute de aceste acte normative. Inculpatul nu era agricultor şi nu a prestat, în
favoarea beneficiarilor acestor cupoane, serviciile prevăzute de lege, pentru a fi îndreptăţit să
le deconteze la instituţiile bancare abilitate.
Inculpatul a încasat, pe baza centralizatoarelor de facturi false din care rezultă că ar fi
vândut diverse produse agricultorilor, echivalentul cupoanelor decontate de bănci şi acesta
este cuantumul prejudiciului, iar nu doar cuantumul profitului realizat de inculpat după
scăderea cheltuielilor făcute pentru primirea cupoanelor.
Inculpatul nu putea fi obligat la plata comisionului bancar, deoarece valoarea acestuia
nu se cuprinde în valoarea prejudiciului produs prin infracţiune. Nici la penalităţi nu a fost
obligat inculpatul deoarece obligaţia de plată stabilită în sarcina acestuia ca urmare a
infracţiunii nu se încadrează în categoriile bugetare la care se referă actele normative invocate
de partea civilă.

99- Cupoane pentru agricultură. Înşelăciune. Cuantumul prejudiciului =

valoarea nominală a cupoanelor agricole.
T. Bistriţa - Năsăud, s.p. 211 din 27.10.2003
- art. 215 al. 1, 2 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., prin schimbarea încadrării juridice din art.
215 al. 1, 2 şi 5 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.
În perioada 1999 - 2000, inculpata a achiziţionat 272.749 cupoane pentru agricultură
în valoare de 28,5 miliarde lei pentru care a întocmit facturi fictive şi centralizatoare fictive
menţionând că ar fi livrat 936,2 to. îngrăşăminte chimice şi 863,7 to. folie polietilenă
agricultorilor în schimbul cupoanelor.
Prin băncile comerciale inculpata a obţinut (28,5 miliarde lei) decontarea cupoanelor,
recuperând astfel banii de la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei care finanţa de la bugetul
statului contravaloarea bunurilor şi serviciilor care puteau fi achitate cu aceste cupoane.
Pentru cupoane a plătit 26,5 miliarde lei şi a obţinut un profit brut de 2 miliarde lei, profit din

181
care a înregistrat în contabilitate venituri pentru care a plătit 130,7 milioane lei TVA şi
impozit pe profit în sumă de 9,2 milioane lei, în total de 140 milioane lei, astfel că prejudiciul
se diminuează cu aceste sume.
C. Apel Cluj, d.p. 97 din 23.03.2004 a respins apelurile procurorului, părţii civile
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi inculpatei.
Î.C.C.J., d.p. 5206 din 13.10.2004 a admis recursurile declarate de procuror şi de
partea civilă pentru că prejudiciul a fost greşit stabilit.
Activitatea de decontare a tuturor cupoanelor a avut un caracter ilicit şi astfel întreaga
sumă de bani încasată prin inducerea în eroare a agenţiilor bancare reprezintă paguba reală
cauzată părţii civile, de la bugetul statului, contravaloarea cupoanelor pentru agricultori.
Prin O.U.G. 219 din 29.12.1999 cupoanele puteau fi utilizate ca mijloc de plată pentru
procurarea de materiale şi servicii numai în cadrul tranzacţiilor comerciale directe între
beneficiarii de cupoane şi furnizorii producători sau distribuitorii autorizaţi ai acestora.
Inculpata neavând calitatea de furnizor care să fi livrat beneficiarilor de cupoane bunuri ori să
le fi prestat servicii, nu putea pretinde de la agenţiile bancare contravaloarea cupoanelor în
posesia cărora a intrat ilegal, fiind interzisă vânzarea-cumpărarea de cupoane pentru
agricultori.

100- Legea penală mai favorabilă. Amendă administrativă.

T. Bucureşti, s.p. 513 din 13.04.2004, a achitat inculpatul pentru art. 20 rap. la art.
211 al. 2 lit. c cu aplic. art. 13 C.p. aplicând o amendă de 1 milion lei.
C.A. Bucureşti, d.p. 398 din 27.05.2004, a admis apelul procurorului şi a aplicat o
amendă administrativă (art. 91 lit. c C.p.) de 10 milioane lei.
Î.C.C.J., d.p. 6795 din 15.12.2005, a admis recursurile inculpatului şi procurorului şi
a redus amenda administrativă de la 10 milioane la un milion lei, întrucât la data săvârşirii
faptei (10.12.1999) limita maximă a amenzii era de un milion lei iar instanţa de apel nu a
avut în vedere disp. art. 13 C.p. şi nu a aplicat dispoziţiile legii mai favorabile.
Până la 22.11.2000 amenda administrativă prevăzută în art. 91 lit. c C.p. era de la
100.000 lei la 1 milion de lei, iar de la această dată a intrat în vigoare O.U.G. nr. 207/2000
care a majorat la 10milioane lei limita maximă amenzii administrative.

101- Legitimă apărare. Provocare. Tentativă de omor. Lipsa pericolului grav

cauzat prin atacul victimei.
T. Vrancea, s.p. 95 din 16.03.2004, a achitat (art. 10 lit. e C.p.p.) inculpatul pentru
tentativă de omor art. 20 rap. la art. 174 cu aplic. art. 73 lit. b C.p., reţinând legitima apărare şi
provocarea.
În ziua de 24.11.2003, inculpatul împreună cu soţia sa lucra la casa familiei aflată în
construcţie. Fostul concubin al soţiei aflat în stare de ebrietate, a pătruns în interiorul casei şi
a tras de hainele acesteia rupându-i cureaua şi pantalonii. La strigătele soţiei inculpatului,
acesta a venit în acel loc având asupra sa o toporişcă i-a cerut părţii vătămate (fostul concubin
al soţiei sale) să plece, dar acesta a spus că pleacă numai cu soţia inculpatului.
Tulburat de această situaţie şi fiind lovit cu pumnul în faţă, inculpatul a aplicat părţii
vătămate o lovitură cu toporişca în cap provocându-i un traumatism cranio-cerebral care i-a
pus viaţa în primejdie.
C.A. Galaţi, d.p. 307 din 27.05.2004, a admis recursul procurorului, a desfiinţat
sentinţa şi a condamnat inculpatul la 2 ani închisoare în temeiul art. 20 rap. la art. 174 cu
aplic. art. 73 lit. b C.p.
Î.C.C.J., d.p. 6279 din 25.11.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatului,
reţinând că nu a fost o agresiune asupra soţiei inculpatului, în sensul art. 44 al. 2 C.p. fapta
victimei nefiind de natură să pună în pericol grav persoana acesteia. Relaţiile de concubinaj cu
soţia inculpatului şi comportarea victimei în ziua săvârşirii faptei, pătrunderea în casă, refuzul

182
de a o părăsi, lovirea inculpatului cu pumnul în faţă au fost corect reţinute de instanţa de apel
ca fiind o provocare în sensul art. 73 lit. b C.p.

102- Liberare condiţionată. Competentă este instanţa în circumscripţia căreia era

penitenciarul unde executa pedeapsa condamnatul.
Jud. Timişoara, s.p. 1633 din 23.06.2004
Instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei (cerere de liberare condiţionată
din executarea pedepsei de 12 ani închisoare) în favoarea judecătoriei Satu Mare, în a cărei
circumscripţie se afla Penitenciarul Satu Mare, locul de deţinere a condamnatului.
Judecătoria Satu Mare a declinat competenţa în favoarea judecătoriei Timişoara,
deoarece condamnatul a fost transferat la Penitenciarul Timişoara.
Î.C.C.J., d.p. 6408 din 30.11.2004, a admis recursul în anulare şi a stabilit competenţa
de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei Satu Mare deoarece la data (28.05.2004)
formulării cererii de liberare condiţionată condamnatul era deţinut în Penitenciarul Satu Mare.
Împrejurarea că ulterior a fost transferat în alt loc de deţinere, nu afectează competenţa de
soluţionare ce revine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află penitenciarul unde
condamnatul se afla la data formulării cererii, pentru că la fiecare transfer al condamnatului în
alt loc de deţinere competenţa teritorială nu se modifică, ea rămânând la instanţa
corespunzătoare locului de deţinere unde condamnatul se găsea la data introducerii cererii.

103- Luare de mită. Asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale.

Calitatea de funcţionar.
T. Bacău, s.p. 174 din 4.05.2004
- art. 254 al. 1 C.p.
În aprilie 2003 o persoană a cerut inculpatei (şi aceasta a acceptat), care era asociat
unic şi administrator al unei societăţi comerciale, ca în schimbul sumei de 15 milioane lei, să
ridice de la administraţia financiară 3 topuri de facturi fiscale pentru societatea ei şi să
completeze în fals mai multe facturi fiscale care făceau dovada unor tranzacţii comerciale
nereale şi le-a dat acelei persoane (pentru care s-a disjuns cauza) pentru a le folosi la
deducerea de impozit.
C.A. Bacău, d.p. 193 din 15.06.2004 a admis apelul inculpatei şi i-a redus pedeapsa
complementară.
Î.C.C.J., d.p. 6351 din 29.11.2004 a respins recursul inculpatei prin care susţinea că
nu are calitatea de funcţionar.
Potrivit art. 147 al. 1 C.p. prin funcţionar public se înţelege orice persoană care
exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare
de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţii dintre cele la care se referă art. 145
din acelaşi cod, iar potrivit art. 147 al. 2, prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în al.
1, precum şi orice alt salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice
decât cele prevăzute în acel alineat.
Or, inculpata asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale deci o
organizaţie care desfăşoară o activitate utilă din punct de vedere social şi funcţionează potrivit
legii, avea calitatea de funcţionar în sensul art. 147 al. 2 C.p. Ca atare inculpata avea calitatea
de funcţionar şi poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

104- Mărturie mincinoasă. Condiţii. Inculpata nu a fost întrebată şi nu a declarat

despre data comiterii faptei şi eventuală absenţă a soţului ei din localitate.
T. Braşov, s.p. 179 din 17.04.2003
- art. 211 al. 2 lit. c C.p., art. 264 al. 1 C.p., art. 260 C.p.
În timp ce se afla într-o piaţă, inculpatul O.C. a smuls din mâna părţii vătămate o
borsetă şi s-a suit în autoturismul condus de inculpatul E.C. care a asigurat astfel părăsirea
locului faptei de către autorul tâlhăriei. Inculpatul O.C. a fost condamnat pentru tâlhărie iar

183
inculpatul E.C. pentru favorizarea infractorului. Soţia inculpatului O.C. a fost condamnată
pentru mărturie mincinoasă fiindcă audiată ca martoră a declarat că ar fi fost plecată din
localitate împreună cu soţul ei în ziua comiterii faptei.
C.A. Braşov, d.p. 188 din 31.05.2004
A dispus achitarea art. 10 lit. d C.p.p. inculpatei O.S. pentru mărturie mincinoasă.
Î.C.C.J., d.p. 5430 din 22.10.2004, a respins recursul procurorului privitor la
achitarea inculpatei, întrucât declaraţia de martor a acesteia nu este completă şi detaliată, nu i
s-au adresat întrebările necesare asupra unor împrejurări esenţiale, deci nu poate fi atrasă
răspunderea penală a persoanei care a făcut declaraţia.
Inculpata a fost ascultată o singură dată în cursul urmăririi penale şi a susţinut doar că
în ziua de 5 iulie 2002 a plecat împreună cu soţul ei inculpatul O.C., în localitatea unde
domiciliază părinţii acesteia unde au stat circa 10 zile. Dar, inculpata nu a fost întrebată în
mod expres asupra datei de 6 iulie 2002 şi nu a afirmat că inculpatul O.C. nu ar fi plecat din
localitate în perioada cât au stat la părinţii ei.

105- Neagravarea situaţiei părţii în favoarea căreia procurorul a declarat recurs.

Jud. Giurgiu, s.p. 2098 din 29.10.2002
- art. 178 al. 2 C.p. art. 184 al. 1, 2 C.p.
Inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru că la 5.11.2000 a condus un
autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. şi datorită unei manevre neregulamentare a
acroşat un autoturism, accident rutier în urma căruia a decedat o persoană iar ceilalţi ocupanţi
ai autoturismului au suferit vătămări corporale.
T. Giurgiu, d.p. 160 din 31.03.2003 a admis apelul declarat, între alţii, de inculpat şi
l-a condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (pentru ucidere din culpă) cu aplic.
art. 81 C.p.
C.A. Bucureşti, d.p. 2521 din 5.11.2003, a admis recursul declarat de procuror a fixat
din nou pedeapsa la 5 ani închisoare constatând graţiate pedepsele potrivit art. 1 din Lg.
543/2002 şi a înlăturat aplicarea art. 81 C.p.
Î.C.C.J., d.p. 5749 din 4.11.2004 a admis recursul în anulare a casat decizia instanţei
de recurs şi a constat că pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 3 ani închisoare
sunt graţiate.
În mod nelegal, instanţa de recurs a agravat situaţia inculpatului majorând pedeapsa de
la 3 ani la 5 ani închisoare şi a înlăturat art. 81 C.p., deşi recursul procurorului a solicitat doar
constatarea graţierii pedepselor.

106- Neglijenţă în serviciu. Elemente constitutive. Pericol social al faptei.

T. Bacău, s.p. 49 din 12.02.2004
- art. 249 al. 1 C.p.
Inculpatul, ofiţer de poliţie, a fost condamnat şi obligat la 153.895.000 lei despăgubiri
civile către Ministerul Finanţelor Publice, deoarece a dat dovadă de delăsare, nu şi-a îndeplinit
în mod corespunzător timp de un an obligaţiile de serviciu privind ţinerea evidenţei
proceselor-verbale de contravenţie şi a contestaţiilor, înregistrarea acestora, trimiterea lor la
circumscripţiile fiscale şi la judecătorie pentru definitivarea şi încasarea sumelor prin dare în
debit începând cu anul 1999.
Ca urmare sancţiunile contravenţionale nu au mai fost puse în executare şi s-au
prescris după trecerea unui an de la data aplicării sancţiunii, alte contravenţii s-au prescris
după trecerea unei perioade de o lună de la data întocmirii probelor verbale, ori înştiinţările de
plată ale amenzilor nu au fost comunicate contravenienţilor în termenul prevăzut de lege
prescriindu-se executarea lor.
C.A. Bacău, d.p. 100 din 6.04.2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de
procuror şi inculpat.

184
 Î.C.C.J., d.p. 5204 din 13.10.2004, a respins recursul inculpatului pentru că în raport
cu aptitudinile, cu pregătirea sa, cu condiţiile concrete în care a comis fapta, putea să aibă
reprezentarea consecinţelor acţiuni sau inacţiunii sale, rezultatul ei dăunător.

107- Omor. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Deosebiri.

T. Călăraşi, s.p. 83 din 17.06.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art. 174 al. 1
raportat la art. 175 lit. a C.p. reţinând că în noaptea de 7 mai 2004, inculpatul a agresat fizic şi
psihic pe soţia sa care, pentru a scăpa s-a aruncat pe fereastră de la bucătăria apartamentului
situat la etajul IV, decedând.
C.A. Bucureşti, d.p. 634 din 31.08.2004, a admis apelul procurorului, a majorat
pedeapsa şi a respins apelul inculpatului care ceruse schimbarea încadrării juridice în
infracţiunea prev. de art. 179 C.p., cu motivarea că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă
de a-şi ucide soţia.
Î.C.C.J., d.p. 6557 din 8.12.2004, a respins recursul inculpatului ca nefondat.
Pentru existenţa infracţiunii de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane
este necesar ca moartea victimei să constituie urmarea unu act de voinţă a acesteia, chiar dacă
a fost îndemnată sau determinată de către inculpat, dar având posibilitatea să decidă liber
asupra actului său, fără a exista o constrângere.
În cazul constrângerii la sinucidere nu poate exista deci determinare sau
înlesnire, ,întrucât victima nu are libertatea de a decide. În speţă, victima nu a decis liber cu
privire la sinucidere ci ca urmare a constrângerii (exercitate de inculpat) căreia nu i-a putut
rezista, iar inculpatul şi-a dat seama că pentru a scăpa de violenţele exercitate asupra ei,
victima se va arunca de la etaj şi a acceptat producerea rezultatelor acţionând cu intenţia
indirectă de a ucide.

108- Omor. Recurs. Concluzii ale actelor medico-legale.

T. Sălaj, s.p. 67 din 2.07.2003
- art. 174 C.p.
Inculpaţii (2) au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
C. Apel Cluj, d.p. 110 din 1.04.2004 a respins apelurile inculpaţilor.
Î.C.C.J., d.p. 5738 din 4.11.2004, a admis recursurile inculpaţilor şi a trimis cauza
spre rejudecare, deoarece cercetarea judecătorească nu este completă impunându-se trimiterea
tuturor actelor medico-legale (constatarea medico-legală şi expertiza medico-legală) la
Comisia Superioară medico-legală din Institutul de Medicină legală ”Mina Minovici” pentru a
se pronunţa asupra concluziilor contradictorii ale acestora potrivit art. 24 din O.G. nr. 1/2000.

109- Omor calificat. Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor

deosebit de grav. Pronunţarea unei noi hotărâri.
T. Dolj, s.p. 398 din 12.05.2004
- art. 174, 175 lit. c C.p. ---------------------------------------------------------------- = 20 ani
C. Apel Craiova, d.p. 441 din 11.10.2004, a schimbat încadrarea juridică în art. 174,
175 c, 176 c C.p. întrucât inculpatul a mai fost condamnat 9 ani închisoare pentru tentativă de
omor prin s.p. 186 din 22.04.1970 a fostului T. Suprem.
Î.C.C.J., d.p. 6532 din 7.12.2004, a admis recursul inculpatului a casat hotărârile şi a
trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel deoarece aceasta trebuia să se conformeze
disp. art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p. şi să pronunţe o nouă hotărâre procedând potrivit art. 345
C.p.p. privind judecata de fond, adică să dispună condamnarea inculpatului pentru noua
infracţiune reţinută în sarcina sa prin stabilirea unei pedepse care să corespundă noilor limite,
chiar dacă ele sunt aceleaşi, în alternativa închisorii, cu cele prevăzute potrivit încadrării
juridice iniţiale.

185
 110- Omor, nu pruncucidere.
T. Iaşi, s.p. 141 din 19.02.2004
- art. 174, 175 c, C.p.
Inculpata a fost condamnată pentru că la 1 martie 2003, după ce a născut un copil în
locuinţa părinţilor săi, l-a ştrangulat şi i-a provocat un traumatism cranio-cerebral care a
determinat decesul nou născutului în primele 24 de ore de la naştere.
C.A. Iaşi, d.p. 234 din 24.06.2004 a reţinut circumstanţe atenuante şi a redus
pedeapsa.
Î.C.C.J., d.p. 4956 din 4.10.2004, a respins recursul inculpatului prin care solicită
schimbarea încadrării juridice în pruncucidere.
Diferenţa dintre infracţiunea de omor calificat şi pruncucidere este dată de starea
psihologică produsă în timpul naşterii determinată de aceasta, atestată ştiinţific în urma unui
examen medico legal de specialitate.
Starea de tulburare la care face referire art. 177 C.p. se datorează travaliului, actului
fizic al naşterii iar nu unei temeri determinate de carenţe în educaţie, de stările conflictuale
premergătoare şi extrinseci naşterii, cum ar fi temerea de reacţia părinţilor sau oprobiul celor
din jur. Acestea au putut fi de natură a influenţa psihicul inculpatei, constituind mobiluri ale
săvârşirii faptei, fără semnificaţia juridică a unor tulburări pricinuite de naştere, aşa cum se
prevede în art. 177 C.p.
Or, în cauză expertiza medico-legală a stabilit că inculpata nu a prezentat tulburări
psihice de acest fel, iar fapta a fost comisă cu discernământ.

111- Omor. Inculpat minor. Pedeapsa aplicată este nelegală depăşindu-se limita
maximă de 20 ani închisoare.
T. Călăraşi, s.p. 65 din 13.05.2004
- art. 174 rap. art. 176 C.p., art. 208, 209 lit. g C.p. -- (20 ani+5 ani+spor3ani) = 23 ani
Inculpatul minor, aflându-se în locuinţa victimei, la muncile gospodăreşti contra cost,
pe fondul unor neînţelegeri, a aplicat victimei mai multe lovituri de cuţit în zona feţei, gâtului,
toracelui şi abdomenului iar cu piciorul a lovit-o în zona coastelor, aplicându-i apoi lovituri
repetate cu cuţitul. Ulterior, inculpatul a luat din locuinţa victimei suma de 180000 lei şi o
pereche de mănuşi.
C.A. Bucureşti, d.p. 554 din 28.07.2004 a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 4316 din 1.09.2004, a admis recursul inculpatului şi a înlăturat sporul de
3 ani deoarece chiar prin aplic. art. 33 şi art. 34 C.p. nu se putea depăşi limita maximă de 20
ani prev. de art. 109 al. 2 C.p. pentru minorii inculpaţi.

112- Tentativă de omor iar nu vătămare corporală gravă. Intenţia de a ucide.

T. Mureş, s.p. 176 din 6.05.2004
- art. 182 al. 2 prin schimb. încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. c C.p.
C.A. Tg. Mureş, d.p. 139 din 3.09.2004, a admis apelul procurorului şi a schimbat
încadrarea juridică a faptei în tentativa la infracţiunea de omor şi a condamnat inculpatul
corespunzător.
Î.C.C.J., d.p. 5532 din 27.10.2004 a respins recursul inculpatului.
Inculpatul a venit acasă însoţit de două persoane, în ziua de 10.01.2003 şi provocat de
atitudinea soţiei sale aflată în stare de ebrietate a aruncat un cuţit spre ea de la un metru
distanţă, provocându-i o plagă înţepată penetrantă toracică, cu leziuni cardiace, leziuni care au
necesitat 45-50 zile îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie.
Având în vedere modul cum a acţionat şi urmările survenite s-a concluzionat că
inculpatul a prevăzut că prin acţiunea lui ar putea ucide victima, rezultat pe care, chiar dacă
nu l-a urmărit, l-a acceptat, deci a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide.

186
 113- Plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală. Plângerea
adresată instanţei. Admisibilitatea plângerii.
C.A. Ploieşti, s.p. 66 din 25.06.2004, a respins ca nefondate plângerile formulate de o
societate agricolă împotriva a două adrese ale Parchetului de pe lângă suprema instanţă
(P.Î.C.C.J.).
Î.C.C.J., d.p. 6879 din 17.12.2004, a respins ca nefondat recursul petiţionarei.
Pot fi atacate cu plângere la instanţă, potrivit art. 278 1 C.p.p., după parcurgerea
procedurii prev. de art. 275-278, rezoluţiile şi ordonanţele de netrimitere în judecată dispuse
de procuror.
În afara cadrului procesual, comunicările făcute de procuror, fără adoptarea unei
soluţii de netrimitere în judecată, nu pot fi atacate cu plângere conform art. 2781 C.p.p. În
speţă recurenta se plânsese împotriva a două adrese ale Î.C.C.J. prin care i s-a comunicat că
două plângeri formulate anterior au fost trimise spre soluţionare la P.C.A. Ploieşti.

114- Plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Plângere adresată instanţei

competente.
Jud. Luduş, s.p. 153 din 3.06.2004 a declinat în favoarea C.A. Tg. Mureş
competenţa soluţionării plângerii formulate împotriva rezoluţiei procurorului de la P.C.A. Tg.
Mureş prin care s-a dispus N.U.P. faţă de două persoane pentru săvârşirea infracţiunii de furt
calificat.
C.A. Tg Mureş, s.p. 58 din 24.09.2004 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei
în favoarea jud. Luduş.
Î.C.C.J., încheierea 6220 din 23.11.2004, a soluţionat conflictul negativ de
competenţă în favoarea jud. Luduş pentru că, potrivit art. 2781 C.p.p. împotriva rezoluţiei de
N.U.P. sau a ordonanţei ori a rezoluţiei de S.U.P. sau clasare, ori Î.U.P. date de procuror,
persoana vătămată poate face plângere la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii competenţa
să judece cauza în primă instanţă.
În cauză s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul infracţiunii de furt calificat,
infracţiune care se judecă în primă instanţă de către judecătoria Luduş.

115- Plângere în faţa instanţei împotriva actelor procurorului. Prezenţa

petiţionarului deţinut. Nulitate.
C. Apel Craiova, s.p. 7 din 5.02.2004 a respins ca inadmisibilă plângerea
petiţionarului împotriva adresei 5021 din 10.10.2003 a P.C. Apel Craiova cu motivarea că
adresa nu reprezintă o soluţie adoptată de procuror prin rezoluţie sau ordonanţă la care se
referă art. 2781 C.p.p. şi că împotriva acesteia legea nu prevede o cale de atac.
Î.C.C.J., d.p. 5256 din 14.10.2004, a admis recursul petiţionarului pentru că nu s-au
respectat dispoziţiile prev. de art. 291 al. 1 C.p.p. judecându-se cauza în absenţa petiţionarului
care era deţinut şi nu a fost adus la judecată deşi era obligatorie prezenţa acestuia, ceea ce a
atras nulitatea absolută prev. de art. 197 al. 2 C.p.p.

116- Publicitate. Şedinţa de judecată. Săvârşirea infracţiunii de un infractor

major împreună cu un minor. Nulitate.
T. Olt, s.p. 86 din 21.04.2004
- art. 208, 209 al. 1 lit. a şi al. 3 lit. f C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p.
Inculpatul şi un inculpat minor au fost condamnaţi pentru săvârşirea aceloraşi
infracţiuni.
C. Apel Craiova, d.p. 430 din 30.09.204 a respins apelul inculpaţilor.
Î.C.C.J., d.p. 6748 din 14.12.2004, a admis recursurile inculpaţilor pentru că şedinţele
de judecată din 10.03, 31.03 şi 21.04.2000 la prima instanţă nu au fost publice încălcându-se
disp. art. 290, art. 483 şi 486 C.p.p., ceea ce atrage nulitatea absolută prev. de art. 197 al. 2

187
C.p.p. În cauză fiind un inculpat major şi unul minor şedinţele de judecată trebuiau să fie
publice.

117- Recunoaşterea pe cale principală hotărârilor penale străine. Modificare

legislativă.
Jud. Iaşi (sesizată de P.J. Iaşi) prin s.p. 3382 din 15.07.2004, şi-a declinat
competenţa în favoarea Tribunalului Iaşi cu motivarea că petentul condamnat a solicitat
recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine în cadrul judecării cererii de
contopire a pedepselor aplicate prin hotărârea străină din 15.05.1998 a C.S. a statului New
York - Districtul Queens şi sentinţa penală 257 din 25.04.2002 a Tribunalului Iaşi.
T. Iaşi, s.p. 160 din 25.02.2004 a respins cererile condamnatului.
C.A. Iaşi, d.p. 156 din 29.04.2004 a recunoscut hotărârea penală a Curţii Supreme a
Statului New York - Districtul Queens, a admis cererea de contopire şi în baza art. 36 al. 1, 4
C.p. a contopit pedepsele aplicate, stabilind că pedeapsa de executat este de 9 ani închisoare.
Î.C.C.J., d.p. 6417 din 2.12.2004 a admis recursul procurorului, a casat hotărârile
atacate, a respins cererea de contopire a pedepselor şi a trimis la C.A. Iaşi spre rejudecare
cererea privind recunoaşterea hotărârii penale străine.
Întrucât prin art. 188 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, art. 519-521 C.p.p. au fost abrogate, iar pentru art. 120 din
aceeaşi lege ”autorităţile judiciare române competente sunt curtea de apel în circumscripţia
căreia domiciliază ori îşi are reşedinţa sau a fost identificat condamnatul şi respectiv
parchetul de pe lângă aceasta” în speţă Curtea de Apel Iaşi.
Este adevărat că faptele săvârşite pe teritoriul statului străin sunt concurente cu cele
dispuse în ţară dar potrivit art. 36 C.p. dispoziţiile art. 34 şi 35 C.p. sunt aplicabile pentru
infracţiunile comise pe teritoriul ţării.
Extinderea acestor reguli şi cu privire la infracţiuni săvârşite pe teritoriul altui stat se
poate face numai faţă de o hotărâre judecătorească străină după ce a fost recunoscută de
instanţa română. Aşa fiind, o nouă cerere de contopire va putea fi promovată numai după
rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti pronunţată de
instanţa străină.

118- Recunoaşterea hotărârilor pronunţate în străinătate. Transferarea

condamnatului. Consimţământul expres al statului solicitant.
C.A. Bucureşti, S. II, s.p. 61 din 21.06.2004, a dispus restituirea cauzei privind
transferarea condamnatului în vederea continuării executării în România a pedepsei de 15 ani
închisoare aplicată prin sentinţa penală a tribunalului Judeţului Bâcs-Kiskú, rămasă definitivă,
la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru îndeplinirea condiţiilor prev. de art.
25 al. 1, 2 din Legea 756/2001, întrucât nu există dovada acordului între statul de condamnare
şi cel de executare asupra transferului condamnatului.
Î.C.C.J., d.p. 5538 din 27.10.2004 a respins recursul procurorului deoarece adresa
trimisă de Ministerul de Justiţie al Republicii Ungaria nu constituie o dovadă a acordului
statului de condamnare pentru transferarea condamnatului.
Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la
Strasbourg la 21.03.1983 şi ratificată de România prin Legea 76 din 12.07.1996 prevede în
art. 3 condiţiile cumulative în care poate avea loc transferarea unei persoane condamnate.
Aceste condiţii se regăsesc şi în legea română, cu precizarea că Legea 756/2001
asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, avută în vedere de prima instanţă, a
fost abrogată, după pronunţarea sentinţei, prin art. 188 lit. c din Legea 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în M. Of. 549 din 1.07.2004,
care a intrat în vigoare în 60 zile de la publicare.

188
 Una dintre aceste condiţii este aceea ca „statul de condamnare şi statul de executare
trebuie să se pună de acord asupra transferării (art. 3 lit. f din Convenţia Europeană şi art. 5
lit. f din Legea 756/2001 care în prezent se regăseşte în art. 129 lit. f din Legea 302/2004).
Dovada existenţei acordului celor două state o constituie comunicarea scrisă
reciprocă a acceptării transferării condamnatului.
În speţă, statul de condamnare primind din partea celui condamnat o cerere de
transferare, a procedat conform art. 4 al. 2, 3 din Convenţia Europeană, în sensul că a informat
autoritatea competentă din România despre dorinţa condamnatului de a fi transferat, şi a
solicitat, conform art. 6 al. 1 transmiterea unor înscrisuri.
În documentul trimis Ministerului Justiţiei din România nu se precizează dacă statul
solicitat acceptă sau refuză transferarea condamnatului. Or, poziţia statelor cu privire la
transferare trebuie să fie exprimată expres.
În lipsa unei comunicări exprese în acest sens, se înţelege că statul de condamnare a
solicitat primirea documentelor prevăzute în art. 6 al. 1 înainte de a lua hotărârea de a accepta
sau de a refuza transferarea, situaţie permisă de al. 3 art. 6 din Convenţia Europeană.
Aşa fiind, se reţine că la dosar nu se afla declaraţia Republicii Ungaria de acceptare a
transferului condamnatului pentru a executa pedeapsa în România. În consecinţă corect a
constat prima instanţă că dosarul înaintat de procuror nu este complet, motiv pentru care
suprema instanţă a respins recursul.
119- Recurs. Nefolosirea apelului. Limitele de admisibilitate a recursului.
T. Satu Mare, s.p. 505 din 9.12.2003, a condamnat inculpatul pentru ucidere din
culpă art. 178 al. 1, 2, cu aplic. art. 74, 76 C.p., la 6 luni închisoare, iar în baza art. 81 C.p. s-a
dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
C.A. Oradea, d.p. 100 din 11.05.2004, a admis apelul procurorului, a majorat
pedeapsa de la 6 luni la un an şi 6 luni închisoare şi a înlăturat aplicarea art. 81 C.p.
Î.C.C.J., d.p. 3 din 4.01.2005, a respins ca nefondat recursul inculpatului, reţinând că:
- primul motiv de recurs privind lipsa de culpă a inculpatului în producerea
accidentului nu poate face obiect de examinare, deoarece inculpatul nu a atacat sentinţa
cu apel, astfel că vinovăţia sa nu mai poate face obiect de examinare;
- este neîntemeiată critica referitoare la majorarea pedepsei şi înlăturarea suspendării
executării acesteia.
120- Revizuire. Restituire la procuror.
C. Apel Constanţa, s.p. 36 din 14.07.2003, a condamnat inculpatul pentru trafic de
influenţă.
Revizuirea, solicitată în temeiul art. 394 al. 1 lit. c C.p.p. ulterior rămânerii definitive a
hotărârii, s-a motivat prin faptul că două din înscrisurile care au servit ca temei al condamnării
sunt false. După efectuarea cercetărilor, procurorul a trimis la C. Apel Constanţa cererea de
revizuire şi întregul material al cauzei, cu concluzii de respingere.
C. Apel Constanţa, s.p. 73 din 28.06.2004, a trimis cauza la procuror pentru
efectuarea cercetării pentru că potrivit art. 394 lit. a C.p.p trebuie să se verifice dacă înscrisul
invocat constituie un fapt nou necunoscut de instanţă la solicitarea cauzei.
Î.C.C.J., d.p. 1022 din 11.02.2005, a admis recursul procurorului şi a trimis cauza la
instanţă pentru rejudecarea cererii de revizuire, deoarece este nelegală soluţia de trimitere a
cauzei pentru efectuarea de cercetări suplimentare.
Cererea revizuientului, formulată pentru prima dată în faţa instanţei pentru a fi
examinată în temeiul art. 394 lit. a C.p.p. nu poate fi luată în considerare, din moment ce în
cererea de revizuire adresată procurorului nu a fost arătat acest caz, condamnatul precizând,
aşa cum s-a arătat, că se întemeiază numai pe cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. c C.p.p.
Dispunând trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea de verificări prealabile şi
pentru acest nou temei de revizuire, instanţa a pronunţat şi sub acest aspect o hotărâre
nelegală.

189
 121- Modificări de pedepse. Concurs de infracţiuni, unele prev. de Legea 78/2000.
Compunerea completului de judecată.
T. Militar Teritorial Bucureşti, s.p. 178 din 16.12.2003, a admis cererea de
contopire a pedepselor formulată de condamnat, între altele, pentru infracţiuni de corupţie,
reţinând că infracţiunile reţinute în două sentinţe sunt concurente.
C. Militară de Apel, d.p. 14 din 24.02.2004, a admis apelul procurorului şi a
înlăturat de la contopire două pedepse a căror graţiere a fost constatată printr-o decizie care a
definitivat una din cele două sentinţe.
Î.C.C.J., d.p. 5858 din 9.11.2004, a respins ca nefondat recursul procurorului, privitor
la greşita compunere a completului de judecată.
Compunerea completului de judecată este prevăzută în Legea de organizare judiciară,
iar art. 29 din Legea 78/2000 dispunând constituirea de complete specializate, alcătuite din
doi judecători, numai pentru judecata în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie când
hotărăşte cu privire la vinovăţie, la gradul de pericol social,la aplicarea pedepselor.
Soluţionând o cerere de contopire a pedepselor, nu se face o judecată cu privire la
infracţiunile de corupţie, ci una de constatare a existenţei a două sau mai multor hotărâri
rămase definitive privind infracţiuni aflate în concurs.

122- Recunoaşterea hotărârilor pronunţate în străinătate. Transferarea

condamnatului. Deducerea arestării preventive.
C.A. Bucureşti, s.p. 128 din 28.10.2004, a recunoscut hotărârea de condamnare
pronunţată la 23.01.2003 de Tribunalul de Land pentru Cauze Penale Graz, dispunând
transferarea condamnaţilor într-un penitenciar din România pentru continuarea executării
pedepselor de câte 3 ani şi 6 luni închisoare.
Totodată, s-a dispus deducerea arestării preventive a inculpaţilor cu începere de la
23.01.2003 la zi.
Î.C.C.J., d.p. 24 din 4.01.2005, a admis recursul procurorului şi a dispus deducerea
din pedepsele pe care condamnaţii le au de executat a duratei arestării preventive şi a detenţiei
cu începere de la 12.11.2002 la 4.01.2005 pentru fiecare din cei doi condamnaţi.
Prima instanţă nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 146 al. 2 lit. c din Legea
302/2004, potrivit cărora avea obligaţia de a deduce integral din pedeapsa de executat
perioadele de timp executate, atât prin arestare preventivă, cât şi prin deţinere după
pronunţarea hotărârii de condamnare de către instanţa străină.
Cum cei doi condamnaţi,anterior pronunţării hotărârii de condamnare de către
Tribunalul de Land pentru Cauze Penale Graz, au fost arestaţi preventiv cu începere de la 12
noiembrie 2002, prima instanţă avea obligaţia să deducă şi această perioadă.

123- Sesizarea instanţei. Plângere la instanţă împotriva actelor procurorului.

Plângere greşit îndreptată la parchet.
C.A. Bucureşti, S. II, prin încheierea din 26.02.2004, a dispus scoaterea de pe rol şi
restituirea plângerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-şi
verifica competenţa potrivit art. 278 alin. 2 C.p.p cu motivarea că sesizarea nu a fost făcută de
o persoană îndreptăţită potrivit art. 278 C.p.p., ci de către parchet.
Î.C.C.J., d.p. 1120 din 15.02.2005, a admis recursul P.Î.C.C.J. a casat încheierea
atacată şi a trimis cauza C.A. Bucureşti pentru soluţionarea plângerii, deoarece sesizarea
instanţei a fost făcută prin plângerea societăţii comerciale iar nu prin adresa P.Î.C.C.J. cu care
plângerea a fost trimisă la instanţă. Petenta, societate comercială, a îndreptat greşit plângerea
unui organ necompetent (respectiv P.Î.C.C.J.) dar pentru aceasta nu poate fi sancţionată prin
respingerea plângerii sau prin restituirea acesteia organului care i-a trimis plângerea.

190
 124- Sustragerea, reţinerea sau distrugerea de înscrisuri.
C.A. Timişoara, s.p. 68 din 15.06.2004, a condamnat inculpatul, între altele, pentru
sustragere de înscrisuri, art. 242 al. 1, 3 C.p.,pentru că în calitate de şef al unei secţii de
poliţie, a preluat de la subordonaţii care au încheiat actele de constatare a unui accident
rutier,procese-verbale şi flacoane cu probe biologice recoltate în vederea analizelor,
cerându-le să întocmească un alt proces verbal mai favorabil celor răspunzători de
accident,distrugând apoi ceea ce preluase de la subordonaţi.
Î.C.C.J., d.p. 159 din 11.01.2005, a admis recursurile declarate de procuror şi de
inculpat şi a schimbat încadrarea juridică din art. 242 al. 1, 3 în art. 272 C.p. text în baza
căruia a dispus condamnarea inculpatului.
Distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală se încadrează în
prevederile art. 272 C.p. constituind o infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei;
infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 al. 1, 3 C.p. este o
infracţiune contra autorităţii, având ca obiect material alte înscrisuri decât cele aparţinând sau
destinate organelor de urmărire penală, instanţelor de judecată ori unui alt organ de jurisdicţie.

125- Tâlhărie. Tentativă. Infracţiune consumată. Distincţie.

T. Bucureşti S. II, s.p. 746 din 27.05.2004
- art. 211 al. 2 lit. b, c C.p.
Inculpatul a fost condamnat între altele pentru că în ziua de 28.05.2003 în jurul orelor
11, a smuls lanţul din aur, pe care se aflau bijuterii din aur şi argint de la gâtul părţii vătămate.
Un martor a imobilizat inculpatul până la sosirea organelor de poliţie, iar bijuteriile căzute pe
sol au fost recuperate de către partea vătămată.
C.A. Bucureşti, S. II, d.p. 545 din 22.07.2004 a admis recursurile procurorului şi
inculpatului şi a menţinut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64
lit. a, c C.p. numai pe lângă pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Î.C.C.J., d.p. 5601 din 29.10.2004, a respins recursul inculpatului prin care solicită
schimbarea încadrării judiciare în tentativă de tâlhărie.
Furtul nu a rămas în faza de tentativă ci s-a consumat în momentul când lanţul a fost
smuls de la gâtul părţii vătămate, iar prin smulgerea lanţului care constituie un act de violenţă,
s-a realizat şi acţiunea adiacentă a infracţiunii de tâlhărie.
Împrejurarea că bijuteriile sustrase au fost găsite pe sol, (unde căzuseră, la locul
săvârşirii faptei), iar nu asupra inculpatului, este lipsită de relevanţă juridică pentru
încadrarea juridică a faptei, deoarece aruncarea pe sol a bunurilor este o activitate ulterioară
consumării furtului.

126- Tâlhărie. Înscenarea violenţei. Schimbarea încadrării juridice în

infracţiunea de furt calificat.
T. Bucureşti, s.p. 486 din 19.05.2003
- art. 211 al. 2 lit. a, e C.p.
Inculpaţii (2) au fost condamnaţi reţinându-se că la 12 aprilie 2001, inculpatul I.R.
agent de pază şofer însoţitor pentru contabila care ridicase banii de salarii (350 milioane de
lei) de la bancă, s-a înţeles anterior cu inculpatul M.R. pentru că acesta din urma să simuleze
un atac şi să-i ia sacoşa cu bani pe care o purta inculpatul I.R., faptă care s-a comis întocmai
”atacantul” lovindu-l cu palma peste faţă, iar partea vătămată a căzut şi atacatorul i-a smuls
geanta din mână.
C.A. Bucureşti, S. I, d.p. 576 din 9.09.2004, a respins apelurile declarate de procuror
şi inculpaţi.
Î.C.C.J., d.p. 6236 din 24.11.2004, a admis recursul procurorului, a casat hotărârile şi
a schimbat încadrarea juridică în furt prev. de art. 208, 209 al. 1 lit. a, e C.p. pentru că
inculpaţii înţelegându-se să însceneze furtul prin violenţă, nu se poate reţine ca reală violenţă
una din acţiunile specifice infracţiunii complexe de tâlhărie - respectiv inculpaţii au simulat că

191
unul îl loveşte pe celălalt încercând prin aceasta să împiedice stabilirea realităţii, identificarea
făptuitorilor şi recuperarea prejudiciului.

127- Tâlhărie. Folosirea violenţei în scopul săvârşirii furtului.

T. Iaşi, s.p. 885 din 16.12.2003
- art. 211 al. 2 lit. a, d, e C.p.
În seara de 9.12.2001, în jurul orelor 20, partea vătămată a avut o altercaţie cu
inculpatul M.C. care i-a reproşat că datorită stării de ebrietate a pierdut controlul asupra
calului de la căruţa cu care circula şi din această cauză era să-l accidenteze. Apoi, inculpatul
M.C. împreună cu inculpatul M.I. au urmărit partea vătămată şi i-au aplicat lovituri cu pumnii
şi cu picioarele, acesta a căzut la pământ şi inculpaţii i-au luat din căruţă diferite bunuri pe
care le-au însuşit.
C.A. Iaşi, d.p. 172 din 13.05.2004 a respins apelurile inculpaţilor.
Î.C.C.J., d.p. 4683 din 21.09.2004 a respins recursurile inculpaţilor, neavând
relevanţă dacă deposedarea părţii vătămate a fost urmărită înaintea exercitării violenţei sau
ameninţărilor, ori dacă această intenţie a survenit în timpul agresiunii pentru că şi în aceasta
situaţie furtul a fost săvârşit prin întrebuinţare de violenţe.

128- Tâlhărie. Schimbarea încadrării juridice din furt.

T. Bucureşti S. II, s.p. 1050 din 14.11.2003
- art. 20 rap. la art. 211 C.p. şi art. 26 rap. la art. 211 C.p. şi art. 26 rap. la art. 209 C.p.
Inculpaţii (2) au fost condamnaţi pentru că la 23 iulie 2002, au lovit partea vătămată şi
au căutat dacă are bani asupra ei. După ce partea vătămată a reuşit să fugă, inculpaţii au luat
(din autoturismul din care partea vătămată coborâse) o borsetă, împărţind conţinutul.
C.A. Bucureşti, d.p. 413 din 2.06.2004 a admis apelul procurorului şi a schimbat
încadrarea juridică în tâlhărie, din tentativă de tâlhărie şi complicitate la aceasta, pentru furt
şi complicitate la aceasta sustragere din autoturism.
Î.C.C.J., d.p. 5886 din 10.11.2004 a respins resursele inculpaţilor.
Furtul prin violenţă constituie infracţiunea de tâlhărie. În speţă nu se poate disocia
activitatea inculpaţilor de lovire de cea de urmărire a bunurilor, faţă de modul în care au
acţionat şi perioada scurtă de timp între lovire şi furt, cum nici de poziţia lor psihică în urma
agresiunii după ce partea vătămată nu mai avea posesia bunurilor, găsindu-şi refugiu în scara
unui bloc.

129- Trafic de droguri. Cauză de reducere a pedepsei. Condiţii neîndeplinite.

T. Bucureşti, s.p. 143 din 30.01.2004
- art. 2 alin. 1, 2 din Legea 143/2000
Inculpaţii (4) au fost condamnaţi pentru că în zilele 8 şi 9 aprilie 2003 au pus în
vânzare heroină. Nu s-a redus pedeapsa conf. art. 16 din Legea 143/2000 pentru inculpatul
N.I., deoarece a formulat denunţul la 28.05.2003, după trimiterea în judecată a inculpaţilor
prin rechizitoriul din 26.05.2003.
C.A. Bucureşti, S. II, d.p. 215 din 24.03.2003 a respins apelurile inculpaţilor cu
privire la solicitarea inculpatului N.I. de a beneficia de reducerea la jumătate a limitelor
pedepsei prevăzute pentru că nu a colaborat cu organele de urmărire penală, intenţia
legiuitorului prin disp. art. 16 din Legea 143/2000 fiind aceea de a uşura situaţia judiciară a
făptuitorilor care au o asemenea conduită.
Î.C.C.J., d.p. 5425 din 22.10.2004, a respins ca nefundat recursul inculpatului.
Beneficiul reducerii pedepsei se acordă făptuitorilor care, în cursul urmăririi penale,
colaborează cu organele de urmărire penală, astfel în intenţia legiuitorului a fost de a uşura
situaţia juridică a făptuitorilor care au o asemenea conduită.

192
 În speţă, inculpatul a fost trimis în judecată la 26 mai 2003, iar denunţul său a fost
formulat ulterior acestei date, la 28 mai 2003, astfel că în mod corect instanţele nu au aplicat
prevederile art. 16 din Legea 143/2000.

130- Trafic de persoane. Proxenetism. Deosebiri.

T. Bucureşti, S. I, s.p. 906 din 30.06.2004, a condamnat 4 inculpaţi în temeiul art.
329 al. 1, 2 C.p. şi a dispus achitarea acestora pentru infracţiunea prev. de art. 12 din Legea
nr. 678/2001.
Inculpaţii au cazat partea vătămată în locuinţele lor şi i-au înlesnit practicarea
prostituţiei obţinând foloase materiale de la aceasta.
Deoarece partea vătămată le-a spus inculpaţilor că are vârsta de 18-19 ani şi aceştia
datorită fizicului ei nu putea să prevadă că este minoră, instanţa a dispus schimbarea încadrării
juridice înlăturând al. 3 al art. 329 C.p.
C.A. Bucureşti, S. I, d.p. 677 din 6.09.2004, a admis apelul procurorului, a schimbat
încadrarea juridică în art. 12 al. 1 din Legea 678/2001 pentru un inculpat şi în art. 12 al. 1, 2
pentru ceilalţi 3 inculpaţi.
Î.C.C.J., d.p. 5999 din 15.11.2004, a respins recursurile inculpaţilor. Obligarea părţii
vătămate de a sta în casă, însoţirea şi transportarea acesteia de către inculpaţi pentru
practicarea prostituţiei,aducerea clienţilor de către inculpaţi,luarea banilor în urma practicării
prostituţiei, constituie o constrângere a voinţei părţii vătămate.
În cazul infracţiunii de proxenetism, racolarea şi traficul de persoane nu se face în
scopul obligării la practicarea prostituţiei, persoana recrutată sau traficată practicând de
bunăvoie prostituţia, iar proxenetismul sub forma constrângerii la prostituţie nu presupune
recrutarea sau traficul de persoane în acest scop, fiind reglementat ca o variantă alternativă,
distinctă în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 329 al. 2 C.p.
Infracţiunea de trafic de persoane prev. în Legea 678/2001 este o infracţiune
complexă, absorbind în conţinutul ei elementele constitutive ale mai multor infracţiuni,şi
anume proxenetismul în variantele prev. de art. 329 al. 2, 3 C.p. precum şi infracţiunile de
lovire şi ameninţare.
În speţă, inculpaţii prin ameninţare şi violenţă au obligat partea vătămată la practicarea
prostituţiei uneori era transportată ori însoţită de aceştia la domiciliul clienţilor sau la hoteluri,
deci faptele lor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii complexe de trafic de
persoane.

131- Trafic de persoane. Asistenţa juridică a victimei. Consimţământul victimei.

T. Brăila, s.p. din 17.02.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art. 12 al. 1 din
Legea nr. 678/2001 - trafic de persoane, pentru că a ”ajutat” partea vătămată să plece la
muncă în străinătate plătindu-i călătoria cu avionul 300 USD i-a dat şi 200 € necesari la
frontieră, a îndrumat-o să se întâlnească la destinaţie cu o anume persoană pentru serviciu,
cerându-i doar să-i restituie sumele de bani cheltuite de el şi jumătate din salariu pe care-l va
obţine pe 3 luni.
Dar, ajungând în străinătate partea vătămată a fost cazată într-un club în scopul
practicării prostituţiei,fiindu-i luat paşaportul.
C.A. Galaţi, d.p. 197 din 31.02.2004, a admis apelul procurorului şi a majorat
pedeapsa.
Î.C.C.J., d.p. 5847 din 9.11.2004, a respins recursul inculpatului formulat pentru
greşita încadrare juridică şi neasigurarea unui apărător din oficiu pentru partea vătămată.
Este adevărat că potrivit art. 44 din Legea 678/2001 victimele infracţiunilor prevăzute
în această lege au dreptul să primească asistenţă juridică obligatorie pentru a putea să îşi
exercite drepturile, dar în speţă partea vătămată nu a cerut să fie asistată de avocat.
Chiar dacă victima i-a cerut inculpatului să o ajute pentru a pleca la muncă în
străinătate (la un centru pentru îngrijirea copiilor cu deficienţe psihice) şi şi-a dat

193
consimţământul pentru ca acesta să suporte toate cheltuielile necesare, potrivit art. 16 din
Legea 678/2001, consimţământul victimei infracţiunii de trafic de persoane nu înlătură
răspunderea penală a inculpatului.

132- Amenda judiciară dispusă de instanţă în recurs. Scutirea sau reducerea

amenzii. Instanţa competentă. Recurs inadmisibil.
C.A.Galaţi, d.p.414 din 7.07.2005, a respins cererea formulată în temeiul art.199
C.p.p. de petent (avocat) privind scutirea de plata amenzii judiciare aplicată acestuia de
aceeaşi instanţă pentru săvârşirea cu ocazia judecării recursului, a abaterii prev. de art.198 al.2
din acelaşi cod.
Î.C.C.J., d.p.5064 din 9.09.2005, a respins recursul ca inadmisibil. Scutirea sau
reducerea amenzii se pot dispune, potrivit art.199 al.3 C.p.p., numai de către instanţa de
judecată care a aplicat sancţiunea, dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini
obligaţia sa.
Potrivit art.3851 al.1 lit.c C.p.p. pot fi atacate cu recurs numai deciziile pronunţate ca
instanţe de apel, de tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
În speţă decizia atacată având caracter definitiv excede sferei de aplicare a
prevederilor art.3851 C.p.p.

133- Înlocuirea arestării preventive. Obligarea de a nu părăsi ţara. Temeiurile

înlocuirii.
C.A.Iaşi, încheierea din 5.01.2006, a dispus în baza art.139 al.1 şi 35 rap. la art.136 al
2 C.p.p., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor (2) cu măsura preventivă a
obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, prev. de art.1451 C.p.p.
Instanţa de apel, a înlocuit măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara
fără încuviinţarea instanţei, argumentând că tulburarea socială rezultă din gravitatea
presupuselor fapte s-a diminuat treptat prin trecerea perioadei semnificative de timp în care
inculpaţii au fost arestaţi preventiv (3,8 ani şi 3,4 ani).
Î.C.C.J., d.p. 234 din 13.01.2006, a admis recursul procurorului constatând că sunt
întrunite atât cerinţele art. 3002 şi art. 160b al.3 C.p.p., cât şi cele ale art.5 paragraf 1 lit.a şi c
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. A casat
încheierea şi a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, menţinând arestarea
preventivă a inculpaţilor.

134- Asistenţă juridică. Prezentarea materialului de urmărire penală.

T.Vaslui, s.p.424 din 27.10.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art.20 rap. la
art.174 şi art.175 lit.i C.p.
C.A.Iaşi, d.p.112 din 17.03.2005, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p.5475 din 28.09.2005, a respins ca nefondat recursul, referitor la
nerespectarea art.172 al.5 C.p.p.- prezenţa obligatorie a apărătorului la prezentarea
materialului de urmărire penală, deoarece în speţă, când i s-a prezentat materialul de urmărire
penală acesta avea doar calitatea de învinuit şi se afla în libertate, astfel că asistarea sa de
către apărător nu era obligatorie.
Potrivit art.172 al.5 C.p.p. coroborat cu art.171 al.2 C.p.p. prezenţa obligatorie a
apărătorului la prezentarea materialului de urmărire penală se aplică numai în situaţiile când
inculpatul este minor, militar în termen,militar cu termen redus, rezervist concentrat sau
mobilizat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, internat într-un centru de reeducare
sau într-un institut medical educativ, când este arestat chiar în altă cauză ori când organul de
urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur
apărare.

194
 135- Caz fortuit. Condiţii
T.Prahova, s.p.699 din 23.12.2004, a condamnat inculpatul N.C. pentru săvârşirea
infracţiunii prev. de art.184 al.2 C.p., iar inculpatul B.I. în temeiul art.178 al.2 C.p.
În noaptea de 28.09.2002, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice
datorită nerespectării prevederilor art.9 şi art.16 din Decretul 328/1966 şi art.49 lit.n din
Regulamentul pentru aplicarea Decretului 328/1966, inculpatul N.C. agent de poliţie, şofer, a
trecut cu autoturismul peste corpul victimei N.I. căzută pe carosabil, după ce fusese proiectată
de autoturismul condus de inculpatul B.I. Acest din urmă inculpat, conducând autoturismul pe
drumurile publice nu a respectat prev. art.9 şi 16 din Decretul 328/1966 şi ale art.49 lit.n din
Regulamentul pentru aplicare Decretului 328/1966, accidentând mortal pe N.I. şi a produs
leziuni grave ce au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale părţii vătămate
M.E., în timp ce aceştia traversau drumul pe marcaj pietonal.
C.A.Ploieşti, d.p. 132 din 21.03.2005, a admis apelul inculpatului N.C. şi a aplicat
art.81 C.p.
Î.C.C.J., d.p.6373 din 10.12.2005, a respins ca nefondat recursul inculpatului N.C.
care critica instanţa de apel că nu a aplicat disp. art.47 C.p. privitoare la cazul fortuit. În speţă
nu sunt aplicabile prevederile art.47 C.p. referitoare la cazul fortuit, întrucât inculpatul având
pregătire şi experienţa necesară, putea şi trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos –
producerea unui accident de circulaţie, atunci când nu a luat toate măsurile de siguranţă în
trafic. Condiţia imprevizibilităţii absolute a împrejurării care a determinat producerea
rezultatului nu este îndeplinită, inculpata nu a putut evita accidentul ca urmare a nerespectării
obligaţiilor pentru evitarea oricărui pericol.
Notă
Prevederile art.9 şi 16 din D.328/1966 se regăsesc în art.35 şi art.48 al.1 din OUG
195/2002 iar prevederile art.49 lit.n din Regulament pentru aplicarea Decretului 328/1966 în
art.158 lit.m din HG 85/2003.

136-Competenţa după calitatea persoanei. Organe de cercetare ale poliţiei

judiciare
C.A.Piteşti, prin încheierea 84 din 30.09.2005, a dispus arestarea preventivă a
inculpatului – ofiţer în poliţia rutieră.
Î.C.C.J., d.p.47 din 5.01.2006, a respins ca nefondat recursul inculpatului declarat
între altele şi cu privire la competenţa instanţei privind persoana sa.
Inculpatul face parte din corpul ofiţerilor, cu grad de subcomisar în serviciul poliţiei
rutiere, cu competenţă în constatarea infracţiunilor, inclusiv a celor la regimul circulaţiei pe
drumurile publice, activitate în legătură cu care a săvârşit infracţiunea imputată.
Aşa fiind, competenţa de judecată şi luarea măsurilor procesuale revine curţii de apel.

137- Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării. Instanţa competentă.

Jud.Dej, încheierea din 22.12.2005, a declinat competenţa de soluţionare a cererii IPJ
Sălaj privind arestarea provizorie a condamnatei, în favoarea C.Apel Cluj, dar această instanţă
prin s.p.69 din 23.11.2005 a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Dej.
Î.C.C.J., încheierea 458 din 24.01.2006, a stabilit competenţa de soluţionare în
favoarea Jud.Dej, conform art.68 al.2 din legea 302/2004. Cererea de arestare provizorie în
vederea extrădării soluţionează se soluţionează de autoritatea judiciară emitentă a mandatului
de executare a pedepsei închisorii.

138- Contestaţie la executare. Instanţa competentă

T.Timiş, s.p.669 din 26.10.2005, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la
executare formulată de condamnat în favoarea T.Bucureşti, instanţa în circumscripţia căreia se
află locul de deţinere, unde execută o pedeapsă de 7,6 ani închisoare pentru tâlhărie aplicată
prin s.p.213 din 15.03.2004 a T.Timiş.

195
 La rândul său, T.Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea T.Timiş ca instanţă de
executare şi contestaţia formulată în baza art.461 alin.1 lit.c, d C.p.p. se referă la s.p.213/2004
a T.Timiş.
Î.C.C.J., încheierea 675 din 1.02.2006, în temeiul art.43 C.p.p. a stabilit competenţa
de soluţionare în favoarea T.Timiş, deoarece contestaţia întemeiată pe disp. art.461 al.1 lit.c
C.p.p. se face întotdeauna la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.

139- Extrădare. Omisiunea statului solicitant de a transmite actele anexe la

cererea de extrădare.
C.A.Bucureşti S II, s.p.162 din 15.11.2005, a respins cererea de extrădare a
cetăţeanului moldovean, formulată de Procuratura Generală a Republicii Moldova, constatând
că nu sunt îndeplinite cerinţele art.38 al.2 lit.b din Legea 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, întrucât cererea nu a cuprins o expunere a faptelor
pentru care se solicită extrădarea, data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile
la dispoziţiile legale care sunt aplicabile în modul cel mai exact posibil.
Î.C.C.J., d.p.6976 din 9.12.2005, a respins recursul ca nefondat.
Potrivit art.38 al.2 lit.a din legea menţionată, în sprijinul cererii de extrădare
autoritatea competentă a statului solicitant trebuie să prezinte originalele sau copiile autentice
ale mandatului de arestare preventivă, rechizitoriul sau ale altor acte având putere egală,
conform lit.b a aceluiaşi articol, o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea – data şi
locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt
aplicabile indicându-se în modul cel mai exact posibil; iar în temeiul lit.c o copie a
dispoziţiilor legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinţă, o declaraţie asupra dreptului
aplicabil, precum şi semnalamentele cele mai precise ale persoanei extrădabile şi orice alte
informaţii de natură să determine identitatea şi naţionalitatea acesteia.
Din examinarea actelor trimise rezultă că nu s-a transmis actele necesare deci nu sunt
îndeplinite cerinţele art.38 al.2 din Legea 302/2004.

140- Furt calificat. Tentativă. Efectuare de săpături în zona de protecţie a unei

conducte de transport a produselor petroliere
T.Buzău, s.p.171 din 20.07.2005, a condamnat inculpatul N.D. în temeiul art.20 rap.
la art. 208 al.1, 209 al.1 lit.g, al.3 şi al.5 C.p.
În noaptea de 7.06.2004 inculpatul a săpat în curtea casei unde domiciliază, ştiind că
prin acel loc trece conducta petrolieră. Apoi, a înlăturat robinetul de la conductă dar fiind
stropit cu un jet de motorină a părăsit locul faptei.
C.A.Ploieşti, d.p.358 din 14.09.2005 a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p.6746 din 30.11.2005, a respins recursul, pentru că fapta inculpatului de a
efectua săpături pe un teren aflat în curtea casele sale, având cunoştinţă de faptul că în locul
unde a săpat este amplasată o conductă petrolieră după care a înlăturat instalaţia cu robinet
existentă, constituie tentativă de furt calificat.

141-Încăierare. Omor. Încadrare juridică

T. Prahova, s.p.98 din 15.02.2005, a condamnat inculpaţii G.M. şi N.D. pentru omor
calificat prev. de art.174 rap. la art.175 lit.i C.p.
La 24.06.2004, în timp ce inculpaţii (2) se îndreptau spre casele lor, au întâlnit pe D.I.
care a reproşat inculpatului G.M. că anterior l-a lovit în faţa căminului cultural De această
dată inculpaţii s-au lovit reciproc, a intervenit şi inc.N.D. care l-a lovit pe victima D.I. În
continuare inculpaţii l-au lovit cu mâinile şi picioarele pe D.I., agresiunea for fiind oprită de
doi martori. Ulterior, victima D.I. a decedat.
C.A. Ploieşti, d.p.164 din 18.04.2004 a respins apelurile inculpaţilor.
Î.C.C.J, d.p.5991 din 25.10.2005, a respins recursul inculpatului N.D. care solicitase
schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de încăierare prev. de art.322 C.p., aceasta din

196
urmă implicând o pluralitate de subiecţi activi, constituiţi în cel puţin două grupuri, care să
lupte între ele, să-şi aplice lovituri reciproce.
Or, în cauză a existat numai grupul inculpaţilor, victima fiind singură deci fapta
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat.

142- Întreruperea cursului justiţiei. Cazuri

T.Militar Bucureşti, s.p.240 din 18.10.20043, în baza art.25 şi art.42 C.p.p. a
declinat competenţa în favoarea Jud. Buftea, cu motivarea că fapta a fost săvârşită în
circumscripţia acelei instanţe, iar tribunalul militar a fost sesizat după intrarea în vigoare a
Legii 281/2003.
Jud.Buftea, s.p.706 din 8.04.3004, a achitat inculpatul (art.181 C.p.) pentru
infracţiunea prev. de art.240 C.p. şi i-a aplicat o amendă de 10 mil. lei.
T.Bucureşti, d.p.995 din 10.09.2004, a admis apelurile procurorului şi inculpatului, a
desfiinţat sentinţa atacată, a constatat un conflict negativ de competenţă între tribunalul
militar şi judecătorie, motiv pentru care a trimis cauza la Suprema instanţă.
Î.C.C.J., încheierea 864 din 7.02.2005, a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul la
T.Bucureşti reţinând că nu există conflict de competenţă în sensul art.43 C.p.p. întrucât
Jud.Buftea a soluţionat cauza în fond.
T.Bucureşti, S I, încheierea 1.04.2005, invocând d.p.995 din 10.09.2004 a acestei
instanţe, a scos cauza de pe rol şi a dispus trimiterea dosarului la T.Miliar Bucureşti.
T.Militar, s.p. 76 din 26.09.2005 a constatat întrerupt cursul justiţiei şi a trimis
cauza la ÎCCJ în baza art.29 pct.5 lit.b C.p.p., arătând că nu poate judeca în apel şi nu se poate
pronunţa nici asupra fondului cauzei întrucât nu a fost sesizat în vreunul dintre modurile
prevăzute de lege.
Cursul justiţiei a fost întrerupt pentru că, în mod succesiv, nici una dintre instanţe
nu s-a considerat competentă sau corect investită cu soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte,
întrucât T.Bucureşti, soluţionând apelurile declarate şi casând hotărârea primei instanţe, nu a
dispus asupra cursului ulterior al justiţiei, într-una din modalităţile prev. de art.379 pct.2
C.p.p.
Potrivit art.26 C.p.p. astfel cum a fost modificat prin Legea 281/2003, tribunalul
militar judecă în primă instanţă, între altele, infracţiunile în legătură cu îndatoririle de
serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv.
Infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă de un sergent angajat pe bază de contract la
o unitate de jandarmi care, potrivit atribuţiilor de serviciu, asigură menţinerea ordinii şi liniştii
publice pe raza localităţii, prin patrulare şi posturi fixe, legitimează şi stabileşte identitate a
persoanelor şi constată contravenţii conform Legii 61/1991.
Fapta comisă de inculpat, de a opri şi legitima un conducător auto aflat în trafic în
timp ce se afla în concediu legal de odihnă, are legătură directă cu atribuţiile sale de serviciu,
ceea ce atrage competenţa materială şi după calitatea persoanei a tribunalului militar de a o
judeca în primă instanţă cauza.
Astfel, Suprema instanţă a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la
Tribunalul Militar Bucureşti.

143- Liberare provizorie sub control judiciar. Compunerea instanţei. Infracţiuni

prevăzute în Legea 78/2000.
C.A.Bucureşti-S II, încheierea din 9.11.2005, a respins ca neîntemeiată cererea de
liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul cercetat pentru săvârşirea unei
infracţiuni prev. de Legea 78/2000.
Î.C.C.J, d.p.6516 din 17.11.2005, a respins ca nefondat recursul inculpatului cu privire
la încălcarea dispoziţiilor art.29 al.2 din legea 78/2000, întrucât completul de judecată a fost
constituit dintr-un singur judecător.

197
 Potrivit art.54 al.1 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, cauzele date în
competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet
format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări
sociale.
În interpretarea acestei dispoziţii legale s-a stabilit de către Suprema instanţă prin
admiterea unui recurs în interesul legii, ca infracţiunile prevăzute în Legea 78/2000 precum şi
orice alte cauze derivate din cele prevăzute în această lege se judecă în prima instanţă la
judecătorii, tribunale şi curţi de apel de către complete formate dintr-un singur judecător.

144- Plângere împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi

penale. Plângere adresată instanţei. Termen.
Î.C.C.J., s.p.240 din 23.03.2005, a respins ca tardivă plângerea formulată, la
6.01.2005 de către petent, în temeiul art.278 1 C.p.p. împotriva rezoluţiei procurorului din
13.09.2004 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de trei persoane.
Petentul a formulat plângere în condiţiile art.275-278 C.p.p., la 30.09.2004, plângerea
nefiind soluţionată în termenul prev. în art.277 C.p. Astfel fiind, petentul putea să sesizeze
instanţa de judecată în termen de cel mult 40 de zile, începând cu data depunerii plângerii , cel
mai târziu până la 10 noiembrie 2004 potrivit art.2781 al.2 C.p.
Termenul de 20 zile, pentru formularea plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în
judecată curge de la data comunicării soluţiei de respingere a plângerii făcute potrivit art.275-
278 C.p.p. sau în cazul nesoluţionării în termen a acestei din urmă plângeri de la expirarea
termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia de a o rezolva.

145- Recurs. Infracţiunea săvârşită asupra unui minor. Omisiunea de citare a

Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infracţiunilor.
T.Galaţi, s.p.273 din 1.06.2005, a condamnat inculpatul pentru că asupra fiicei sale
de 6 ani a săvârşit perversiune sexuală (art.201 al.2,4 C.p.) şi tentativă de viol şi de incest
prev. de art.20 rap. la art.197 al.1, 2 lit.b şi b1 şi al.3 teza I C.p. şi art.20 rap.la art.203 C.p.
C.A.Galaţi, d.p.65 din 30.09.2005, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p.6779 din 2 decembrie 2005, a respins recursul ca nefondat. Inculpatul
invocase omisiunea de citare a Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a
infractorilor. Încălcarea dispoziţiilor art.3859 al.1 pct.21 C.p.p. nu este prevăzută sub
sancţiunea nulităţii absolute, fiind posibilă invocarea nulităţii relative numai de către partea
în favoarea căreia au fost instituite respectivele dispoziţii legale, inculpatul în cauză nefăcând
parte din această categorie de persoane.
Pe de altă parte, prevederile art.484 al.2 C.p.p. privind citarea Serviciului de Protecţie
a victimelor şi reintegrare a infractorilor sunt incidente numai în procedura de judecată a
infractorilor minori.

146- Recuzare. Încheiere prin care s-a respins cererea de recuzare.

Inadmisibilitatea recursului separat.
Î.C.C.J, încheierea 350 din 1.06.2005, a respins ca inadmisibilă cererea inculpatului
de recuzarea tuturor judecătorilor C.A.Ploieşti, întrucât nu a fost îndeplinită condiţia
prevăzută în art.52 al.5 C.p.p.
Î.C.C.J (completul de 9 judecători) d.p.274 din 7.11.2005, a respins ca inadmisibil
recursul inculpatului, pentru că potrivit art.3851 al.2 C.p.p., încheierile pot fi atacate cu recurs
numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii pot fi
atacate separat cu recurs.
Aşadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată separat cu recurs, prin derogarea de la
regula stabilită prin textul menţionat, această excepţie trebuie să fie prevăzută expres de lege.

198
 În urma abrogării art.52 al.7 C.p.p. prin O.U.G.55/2004, cu privire la încheierea prin
care s-a respins cererea de recuzare,pronunţată ulterior datei de 1.07.2004, legea procesuală
nu mai prevede posibilitatea atacării acesteia separat cu recurs.
O altă interpretare cu privire la controlul judiciar al încheierii prin care s-a respins
cererea de recuzare, în sensul posibilităţii de a exercita calea de atac a recursului separat
împotriva acestei încheieri, prin interpretarea per a contrario a prevederilor art.52 al.6 C.p.p.,
nu poate fi admisă, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea
procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii.
Corespunzător dispoziţiilor constituţionale ale art.129 şi exigenţelor privind accesul
liber la justiţie prevăzute în art.21 din Constituţie, art. 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.2 din Protocolul 7 la Convenţie, legea
procesual penală a reglementat regula privind examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierilor
date în cursul judecăţii, în condiţiile art.361 şi art.3851 C.p.p.
Ca atare, accesul la justiţie este asigurat şi în acest caz, corespunzător regulii
menţionate, stabilite de legea procesual penală.

147- Tâlhărie. Săvârşirea faptei într-o locuinţă.

T.Neamţ, s.p.23 din 4.02.3004, a condamnat inculpatul în temeiul art.211 al.1 C.p.
prin schimbarea încadrării juridice din art.211 al.2 lit.c C.p.
La 28.08.2004, inculpatul împreună cu un martor, fiind surprinşi de ploaie şi aflându-
se în apropierea unui schit, au fost primiţi de partea vătămată care i-a adăpostit în vagonul
dormitor. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a lovit partea vătămată cu
pumnii şi picioarele şi ulterior profitând de neputinţa acestuia de a se apăra, a luat aparatul
telefonic şi ceasul părţii vătămate.
C.A.Bacău, d.p.103 din 15.03.2005, a admis apelul procurorului, a desfiinţat sentinţa
atacată şi a dispus condamnarea inculpatului în temeiul art.211 al.1 rap. la art.211 al.2 1 lit.c
C.p.
Î.C.C.J., d.p.3120 din 18.05.2005, a respins recursul inculpatului, reţinând că instanţa
de apel a reţinut că vagonul avea destinaţia exclusivă pentru locuit, nefiind prevăzut cu motor
şi roţi având un pat, sobă, lumină electrică şi telefon instalat, deci era adaptat condiţiilor de
locuit, astfel încât încadrarea juridică în art.211 al.1 rap. la art. 211 al.21 lit.c C.p. este cea
legală.

148- Trafic de droguri. Cauză de nepedepsire. Cauză de reducere a pedepsei.

T.Timiş, s.p.251 din 14.03.2005, a condamnat între alţii, pe inculpat pentru trafic de
droguri de mare risc prev. în art.2 al.2 din Legea 143/2000, cu aplic. art.41 al.2 C.p. şi art.16
din Legea 143/2000, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare
risc pentru consum propriu prev. de art.4 din aceeaşi lege cu aplic.art.41 al.1 C.p.
Inculpatul a consumat şi a distribuit droguri de mare risc la diferiţi consumatori din
Timişoara. La 11.03.2004, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce cumpăra 2 g cocaină.
Ulterior, inculpatul a contribuit la anihilarea reţelei de traficanţi de droguri.
C.A.Timişoara, d.p.252 din 6.07.2005, a admis apelul inculpatului, aplicând art.16
din Lega 143/2000 şi pentru deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de
art.4 din aceiaşi lege.
Î.C.C.J., d.p.5473 din 28.09.2005, a respins recursul inculpatului prin care a solicitat
reţinere cauzei de nepedepsire prev. de art.15 din Legea 143/2000 pentru că denunţul trebuia
făcut înainte de săvârşirea faptei sau descoperirea acesteia de către organele abilitate ceea ce
nu este cazul în speţă, inculpaţii fiind prinşi în flagrant.
Declaraţiile date de inculpat, în timpul urmăririi penale, după prinderea în flagrant,
care au condus la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altui inculpat au atras în
mod corect, numai incidenţa disp.art.16 din Legea 143/2000.

199
 149- Arestarea preventivă. Evaluarea duratei acesteia
C.A.Bucureşti, încheierea din 18.10.2005, a dispus arestarea preventivă pe o
perioadă de 10 zile a inculpatului pentru trafic de influenţă (flagrant delict).
Î.C.C.J. d.p.5990 din 24.10.2005, a respins ca nefondat recursul procurorului prin
care critică durata insuficientă a arestării pentru că nu se asigură buna desfăşurare a procesului
penal, probele ce urmează a fi administrate, certificarea înregistrărilor autorizate efectuate în
cauză şi apoi redactarea acestora în formă scrisă şi necesitatea extinderii cercetării pentru alte
fapte, precum şi obligarea sesizării instanţei prin rechizitoriu cu cel puţin 5 zile înainte de
operarea mandatului de arestare.
În speţă, judecătorul a stabilit corect că, în raport cu probele deja administrate şi care
urmează a fi administrate, durata de 10 zile a arestării este suficientă. Cercetarea pentru alte
fapte beneficiază de alte posibilităţi procedurale, iar instanţa a fost sesizată cu o singură faptă
în raport de care a dispus asupra arestării.

150- Arestarea provizorie. Extrădarea. Prelungirea arestării provizorii. Recurs,

inadmisibilitate.
C.A.Galaţi, încheierea din 19.09.2005 a prelungit cu 30 zile arestarea provizorie a
unei persoane extrădabile.
C.A.Galaţi, d.p.5877 din 19.10.2005, a respins ca inadmisibil recursul arestatului.
În conformitate cu disp. art.45 al.3 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, încheierea prin care se dispune arestarea provizorie în
vederea extrădării şi prelungirea acesteia nu poate fi atacată cu recurs decât împreună cu
hotărârea pronunţată asupra cererii de extrădare.
Disp. art.54 al.8 şi 55 din Legea 302/2004 nu prevăd nici o cale de atac împotriva
încheierii prin care s-a prelungit durata arestării provizorii în vederea extrădării.

151- Arestarea provizorie. Extrădare. Prelungirea arestării după admiterea

cererii de extrădare. Admisibilitatea recursului împotriva prelungirii provizorii în acest
stadiu.
C.A.Galaţi, s.p. 64 din 6.10.2005, a admis cererea de extrădare formulată de
Procuratura Cantonului Aargon – Elveţia.
Î.C.C.J., d.p.5849 din 17.10.2005, a respins recursul.
C.A.Galaţi, încheierea din 2.11.2005, a dispus în baza art.45 al.7 din Legea 302 din
28.06.2004, prelungirea măsurii arestării provizorii a unei persoane extrădabile.
Î.C.C.J., d.p.6444 din 14.11.2005 a respins ca inadmisibil recursul formulat
împotriva încheierii din 2.11.2005 a C.A.Galaţi prin care s-a prelungit arestarea provizorie.
Potrivit art.45 al.3 din Legea 302/2004, arestarea provizorie în vederea extrădării se
dispune şi este prelungită de acelaşi complet investit cu soluţionarea cererii de extrădare,
printr-o încheiere dată în camera de consilieri şi care nu poate fi atacată cu recurs decât
împreună cu hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de extrădare, ceea ce în
cauză s-a produs.
În caz de admitere a cererii de extrădare, arestarea provizorie în vederea predării
extrădatului statului solicitant se prelungeşte la fiecare 30 zile până la data predării
extrădatului, sub rezerva respectării termenelor stabilite de legea specială.
Arestarea provizorie încetează de drept art.59 al.6 dacă persoana extrădată nu este
preluată de autorităţile competente ale statului solicitant în termen de 30 zile de la data
convenită pentru predare.
Rezultă că nu este admisibilă calea de atac a recursului exercitat împotriva măsurii
arestării preventive după admiterea cererii de extrădare printr-o hotărâre definitivă.
Pe de altă parte, potrivit art.3851 C.p.p. sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs
hotărârile judecătoreşti nedefinitive sentinţe sau decizii.

200
 Dar, în speţă s-a pronunţat o hotărâre definitivă prin care s-a admis cererea de
extrădare formulată de autorităţile elveţiene, arestarea provizorie fiind prelungită în vederea
predării extrădatului, astfel încât potrivit art.38514 al.1, pct.1 lit.a, teza II C.p.p. s-a respins ca
inadmisibil recursul declarat împotriva prelungirii arestării provizorii.

152- Deducerea reţinerii sau arestării preventive. Arestare provizorie în vederea

extrădării. Arestare la domiciliu. Obligarea de a nu părăsi localitatea.
T.Prahova, s.p.245 din 28.04.2005, a condamnat inculpata şi s-a dedus din pedeapsa
de 8 ani închisoare a perioadei de la 5.05. la 1.06.2003, cât contestatoarea s-a aflat deţinută în
vederea extrădării în Penitenciarul Vallette din Torino. Arestarea s-a dispus de Curtea de Apel
din Torino în vederea extrădării formulate de autorităţile române.
La 30 mai 2003, Curtea de Apel din Torino a hotărât înlocuirea măsurii arestării
provizorii cu arestare la domiciliu, hotărâre în baza căreia condamnata a fost pusă în libertate
la 1 iunie 2003.
C.A.Ploieşti, d.p.252 din 6.06.2005, a respins apelul condamnatei prin care solicita şi
deducerea din pedeapsă, perioada 1.06.2003 – 25.05.2004 în care a fost arestată la domiciliu.
Î.C.C.J., d.p.4647 din 10.08.2005, a respins recursul condamnatei, deoarece arestarea
la domiciliul echivalează cu obligarea de a nu părăsi localitate prev. de art.145 C.p.p. iar
aceasta nu constituie privare de libertate care să poată fi dedusă din durata pedepsei de
executat.

153- Confiscare specială a banilor dobândiţi prin infracţiune. Obligarea

inculpaţilor la plata către stat a sumelor confiscate.
T.Călăraşi, s.p. nr.25.01.2005, a condamnat inculpaţii (2) pentru tâlhărie şi
conf.art.118 C.p. a confiscat suma de 880 mii ROL.
În noaptea de 19.11.2004, inculpaţii au pătruns prin escaladarea unei ferestre în
locuinţa părţilor vătămate pe care au imobilizat-o şi prin violenţe şi ameninţări, i-au sustras
suma de 880 mii ROL.
C.A.Bucureşti, S II, d.p.241 din 31.03.2005, a admis apelul procurorului, a desfiinţat
în parte sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă cu privire la unul din
inculpaţi.
Î.C.C.J., d.p.4457 din 21.07.2005, a admis recursul procurorului şi a înlăturat
obligarea în solidar şi confiscat prin obligarea la plata a unui inculpat pentru suma de 680 mii
ROL şi al doilea inculpat la 200 mii ROL, fiind exclusă solidaritatea.
Potrivit art.112 C.p. confiscarea este o măsură de siguranţă şi potrivit art.52 C.p.
aceasta are un caracter personal.

154- Extrădare. Amânarea predării persoanei extrădate.

C.A.Alba Iulia prin s.p. 46 din 27.09.2005, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile
extrădării prev. de art.22, 23, 26, 28 şi 35 din Legea 302/2004, admis cererea de extrădare, a
menţinut arestarea provizorie în vederea extrădării până la predarea persoanei extrădate şi
având în vedere existenţa a două procese penale în faţa autorităţilor române deschise
împotriva condamnatului, în baza art.60 al.2 din Legea 302/2004 a amânat predarea acestuia
până la soluţionarea definitivă a proceselor penale aflate în faţa autorităţilor judiciare române,
iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, până la data executării pedepsei
când aceasta este considerată ca fiind executată.
Î.C.C.J, d.p.5821 din 14.10.2005, a respins recursul ca nefondat.
Din actele dosarului rezultă că, la 22.04.2003 persoana a cărei extrădare se cere, a fost
condamnată definitiv la 15 ani închisoare de către Colegiul Penal al Tribunalului Chişinău,
pedeapsa de la a cărei executare s-a sustras până în prezent, refugiindu-se în România, ceea ce
a determinat autorităţile Republicii Moldova să-i solicite extrădarea.

201
 Constatându-se că fapta pentru care a fost condamnat este încriminată şi de legea
penală română şi cum nu există impedimente la măsura extrădării, în afară de afacerile
judiciare avute de acea persoană în România, pentru învinuiri similare, în mod corect
C.A.Alba Iulia a admis cererea dispunând extrădarea, dar a amânat predarea persoanei
extrădabile, până la clarificarea afacerilor judiciare avute în România.

155- Furt calificat-echipamente ale mijloacelor de transport aparţinând traficului

feroviar. Necesitatea reprezentării de către autor a naturii acestor bunuri.
T.Călăraşi, s.p. 62 din 27.04.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.208, 209 g
şi alin.3 lit.f C.p.
În noaptea de 10.08.2004, inculpatul a sustras 400 kg.fier în valoare de 40 milioane
ROL din patrimoniul căilor ferate(7 obloane KS, 8 saboţi frână, 8 leviere verticale, 5 leviere
atârnător, 4 butoane leviere verticale, 6 buloane atârnător, o cheie fixă 31-31 cleşti , 2 patent
şi un cleşte tăiat sârmă).
C.A.Bucureşti, S I, d.p.488 din 24.06.2005, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p.5512 din 29.09.2005, a admis recursul inculpatului, a casat hotărârile şi
a schimbat încadrarea juridică înlăturând alin.3 lit.f de pe lângă art.209 lit.g C.p., deoarece
inculpatul care are doar 8 clase a sustras în timpul nopţii o cantitate de fier, fără a cunoaşte
felul şi natura pieselor şi nu şi-a putut da seama de natura lor în raport cu locul şi poziţia unde
acestea se aflau şi anume pe drum, la marginea triajului CFR, nefiind montate la vagoane.

156- Provocare. Omor calificat

T.Iaşi, s.p.95 din 10.02.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.174, 175 i C.p.
C.A.Iaşi, d.p.157 din 14.04.2005 a respins apelul inculpatului
Î.C.C.J., d.p.4038 din 1.07.2005 a respins recursului inculpatului.
În ziua de 22.04.2005 victima a mers de mai multe ori în barul inculpatului şi s-a
declanşat o ceartă între ei cu injurii şi ameninţări reciproce. Relaţiile dintre inculpat şi victimă
erau încordate, deoarece victima făcea glume pe seama inculpatului susţinând că întreţine
relaţii de concubinaj cu mama lui.
În timpul conflictului verbal, victima a ameninţat pe inculpat cu o cârjă pe care o avea
asupra sa şi a încercat să-l lovească pe inculpat dar acesta i-a aplicat o lovitură cu un cuţit în
zona abdomenului. Victima a ieşit din bar şi după câţiva metri a căzut şi a decedat.
Existenţa stării de puternică tulburare invocată de inculpat trebuie verificată în raport
cu momentul în care acesta a săvârşit fapta. Astfel, nu s-a confirmat prin probele administrate
susţinerea inculpatului că era tulburat de comentariile victimei pe care susţinea că ar exista o
relaţii intimă între inculpat şi mama sa.
Nu poate fi reţinută nici a doua susţinere că ar fi fost provocat de victima care a
încercat să-l lovească cu o cârjă, întrucât victima era în stare de ebrietate şi gestul acesteia nu
era de natură s-i producă o emoţie care să-i înlăture posibilitatea de autocontrol, mai ales că
inculpatul avea cuţitul în mână şi îl înfingea în tejghea.

157- Omor deosebit de grav asupra unui poliţist în legătură cu îndatoririle de

serviciu sau publice ale acestuia.
T.Botoşani, s.p.157 din 20.04.2005, a condamnat inculpatul în baza art.174, 175 i şi
art.176 f C.p.
La 10.09.2004, pe stradă, inculpatul a aplicat victimei - şeful postului de poliţie, o
lovitură de cuţit în zona gâtului, provocându-i o plagă penetrantă în trahee, cu secţionarea
jugularei interne, care a dus la deces.
C.A.Suceava, d.p.192 din 13.06.2005, a respins apelul inculpatului prin care se
susţinea că victima fiind în concediu de odihnă la data săvârşirii faptei, nu sunt aplicabile
art.176 f.

202
 Î.C.C.J. 5531 din 30.09.2005, a respins recursul inculpatului nefondat. Chiar dacă
victima nu se afla în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, potrivit art.44 al.1 din legea
360/2002 privind Statutul poliţistului, acesta putea interveni pentru păstrarea ordinii şi liniştii
publice în orice împrejurare.
De altfel, anterior inculpatul a fost condamnat 2 ani închisoare pentru ultraj asupra
victimei, iar după liberarea din penitenciar a ameninţat victima că o va ucide pentru ca din
cauza acesteia a fost condamnat.

158- Omor deosebit de grav. Furt.

T.Bucureşti, S I, s.p.469 din 7.04.2005, a condamnat inculpatul pentru omor art.174
C.p. prin schimbarea încadrării juridice din art.174, 175 d C.p. şi în art.208 prin schimbarea
din art.211 C.p. al.3 lit.c C.p.
La 22.05.2002, inculpatul care avusese anterior o relaţie extraconjugală cu victima, s-a
deplasat la domiciliul acesteia şi în urma unor certuri a strangula-o cu firul de la telefon, apoi
a furat telefonul fix, mobil şi bijuterii din aur aflate asupra victimei.
C.A.Bucureşti, S I – d.p.565 din 25.07.2005, a respins apelurile inculpatului şi ale
părţilor civile.
Î.C.C.J. 5931 din 21.10.2005, a respins recursurile inculpatului şi părţilor civile,
deoarece:
- mobilul omorului nu a fost jaful, iar hotărârea de însuşire a unor bunuri aflate asupra
victimei a fost ulterioară uciderii acesteia, inculpatul urmărind să însceneze o tâlhărie comisă
de altul ca mobil al omorului.

159- Pedepse accesorii. Interzicerea drepturilor părinteşti. Art.8 din Convenţia

pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Omor calificat.
T.Vaslui, s.p.63 din 14.02.2005,a condamnat inculpatul la 18 ani închisoare în
temeiul art.174, 175 c C.p. şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.a, b C.p.
Totodată s-au aplicart inculpatului disp. art.71 rap. la art.64 C.p.
C.A.Iaşi, d.p.118 din 24.03.2004, a respins apelul inculpatului care a cerut
schimbarea încadrării juridice în art.183 C.p.
Î.C.C.J., d.p.4013 din 30.05.2005, a respins recursul inculpatului ca nefondat.
La 20 septembrie 2004, pe fondul unor discuţii şi al consumului de alcool, a aruncat
pe tatăl său de pe prispa casei, după care l-a lovit cu pumnii şi picioarele în zona toracică.
Apoi, l-a dus pe tatăl său în bucătărie şi l-a lovit în mod repetat cu pumnii şi picioarele
în cap şi în torace, l-a izbit de patul şi masa din încăpere şi l-a trântit pe jos, continuând să îl
lovească. După şase zile victima a decedat.
Evident că prin suita şi reprizele dese de lovituri în zone vitale, se impune concluzia
că inculpatul a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei, chiar dacă nu
a urmărit acest rezultat, deci a manifestat o intenţie indirectă proprie infracţiunii de omor.
În ceea ce priveşte motivul de casare invocat din oficiu şi întemeiat pe prevederile
art.3859 al.1 pct.171 C.p., în cauză instanţele au procedat corect interzicând inculpatului toate
drepturile prev. în art.64 C.p., în condiţiile art.71 C.p.
În raport de tipul de infracţiune săvârşită de inculpat, de conduita acestuia şi de
interesul minorului, interzicerea exercitării drepturilor părinteşti pe durata executării pedepsei
privative de libertate este o măsură necesară pentru protejarea minorului, astfel că se
urmăreşte un scop legitim, fiind în mod corect aplicată de instanţe. Aşa fiind se respectă art.8
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

160- Plângerea împotriva rezoluţiei procurorului adresată instanţei

C.A.Bucureşti, S II, S.p. 84 din 12.07.2005, a respins ca inadmisibilă plângerea
împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a procurorului de la P.C.A.Bucureşti. S-a
constatat că nu s-a parcurs procedura prev. de art.278 C.p.p., nefiind rezolvată plângerea de

203
procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi numai în cazul respingerii
acesteia, persoana vătămată se poate adresa instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii
competenţa să judece cauza în prima instanţă.
Î.C.C.J, d.p.5336 din 21.09.2005, a respins ca nefondat recursul petiţionarei, nefiind
primită critica potrivit căreia prin semnarea de către procurorul general al PCA Bucureşti a
comunicării soluţiei acesta şi-a însuşit-o, întrucât comunicarea soluţiei este un act
administrativ care nu presupune însuşirea acesteia de către conducătorul parchetului.
Legea îi conferă conducătorului parchetelor atributul de a verifica, la plângerea
persoanei vătămate, soluţia dispusă de procuror, pe baza aprecierii materialului probator
administrat în cauză şi de a o infirma în cazul în care constată nelegalitatea şi netemeinicia ei.

161- Prescripţia executării pedepsei. Întrerupere. Cerere de extrădare.

T.Braşov, s.p.61/2005 a respins ca nefondată sesizarea Biroului de executări penale
privind prescripţia executării unei pedepse de 7 ani ( pentru art.257 C.p. ) care potrivit art.126
lit.b C.p. s-ar fi împlinit la 19.06.2004.
Condamnatul a fost arestat la 30 mai 2003 de autorităţile judiciare ale Regatului
Spaniei-Agranda de Rei Madrid, iar termenul de prescripţie se împlinea la 19.06.2004.
C.A.Braşov, d.p.148 din 11.05.2005, a respins apelul condamnatului.
Î.C.C.J., d.p.4453 din 27.07.2005, a respins recursul condamnatului , termenul de
prescripţie conf.art.35 al.2 din Legea 302/2004, s-a întrerupt la 4.06.2003 când C.A.Braşov a
cerut extrădarea condamnatului în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată
prin s.p.26 din 9.03.1995 a T.Braşov. Întreruperea cursului face să curgă un nou termen de
prescripţie, timpul scurs până la apariţia cauzei de întrerupere nemaifiind luat în calcul, astfel
fiind în speţă prescripţia executării pedepsei de 2 ani se va împlinit la 3.06.2010.

162- Prezentarea materialului de urmărire penală. Noi acte de cercetare penală.

Nulitatea relativă.
T.Giurgiu, s.p.211 din 7.06.2004, a condamnat inculpatul pentru tâlhărie.
C.A. Bucureşti, d.p.1002 din 22.12.2004, a admis apelul inculpatului şi a schimbat
încadrarea juridică eliminând lit.c a alin.21 al art.211 al2 lit.b C.p.
Î.C.C.J. 3422 din 1.06.2005, a respins recursul inculpatului ca nefondat, prin care
susţinea ca după prezentarea materialului de urmărire penală s-au efectuat acte de urmărire
penală fără a se proceda la o nouă prezentare.
Neprezentarea materialului de urmărire penală după efectuarea de noi acte de
urmărire penală nu atrage nulitatea absolută. Aceasta înseamnă că încălcarea disp.
art.257 rap. la art.253 C.p.p trebuie să fie invocată în cursul efectuării actului când partea este
prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la
efectuarea actului.
În speţă, deşi a fost asistat de avocat ales atât la prezentarea materialului de urmărire
penală cât şi la efectuarea, ulterior, a unor confruntări, inculpatul nu a învederat încălcarea
art.357 rap.la art.253 C.p.p. nici organului de urmărire penală şi nici instanţei de judecată, în
condiţiile legii.
Ca atare, nulitatea invocată fiind relativă, a fost acoperită prin admiterea probelor de
către prima instanţă şi cea de apel atât a probelor în acuzare, cât şi a celor în apărare, nefiind
justificată restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului.

163- Recurs. Neagrvarea situaţiei inculpatului în propriul apel.

T.Galaţi, s.p. 21 din 21.01.2005, a condamnat, între alţii, inculpatul G.C.la 14 ani
închisoare pentru infracţiunea de viol şi perversiuni sexuale.
C.A.Galaţi, d.p.58 din 20.09.2005, a admis apelul şi în baza art.334 C.p.p. a înlăturat
agravanta prev. de art.75 al.1 lit.c C.p. dar a adăugat art.41 al.2 pe lângă infracţiunea de viol, a
redus pedepsele, stabilind o rezultantă de 13 ani închisoare .

204
 Î.C.C.J., d.p. 6658 din 25.11.2005, a admis recursul inculpatului şi a înlăturat art.41
al.2 C.p. adăugat de instanţă, în apelul său, pe lângă infracţiunea de viol, deoarece se încălcase
disp. art.372 al.1 C.p.p această încălcare a dreptului la apărare este sancţionată cu nulitate
absolută.

164- Recuzare. Publicitatea şedinţei de judecată

C.Apel Craiova, încheierea nr.54 din 21.10.2005, a menţinut arestarea preventivă a
inculpatului şi a respins cererea de recuzare a întregii instanţe a T.Olt formulată de inculpat.
Î.C.C.J., 6338 din 9.11.2005, a respins recursul inculpatului prin care a invocat
nulitatea absolută a încheierii, deoarece contrar art.52 al.1 C.p.p. judecata cererii de recuzare
s-a făcut în şedinţa publică, în loc de şedinţa secretă.
Din prevederile art.197 al.2 C.p.p., rezultă că numai încălcarea dispoziţiilor relative la
publicitatea şedinţei de judecată, iar nu şi a celor privind nepublicitatea acesteia,este
prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Încălcarea dispoziţiilor relative la nepublicitatea şedinţei de judecată atrage nulitatea
actului în condiţiile art.197 al.1 C.p.p. numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi
înlăturată decât prin anularea acelui act, ceea ce nu este cazul în speţă, nefiind adusă vreo
vătămare intereselor judiciare ale inculpatului.

165- Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Pedeapsa prevăzută de lege

mai mare de 15 ani. Cauze legale de reducere a pedepsei.
T.Bucureşti, S II, s.p.59 din 21.01.2005, a condamnat inculpaţii (2) la câte 3 ani
închisoare pentru trafic de droguri, în temeiul art.2 al.2 din Legea 143/2000 ,art.41 al.2 şi
art.74 C.p., precum şi art.16 din Legea 143/2000, cu aplic.art.81 C.p.
C.A.Bucureşti, S II, d.p.323 din 20.04.2005, a respins apelul procurorului.
Î.C.C.J., d.p.5944 din 21.10.2005, a admis recursul procurorului, a casat hotărârile
atacate şi a înlăturat art.81 C.p. pentru ambii inculpaţi, deoarece potrivit art.81 al.3 C.p. nu
poate fi dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazul infracţiunilor
intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Or, în speţă,
pedeapsa prevăzută de lege este închisoare între 10 şi 20 ani închisoare.
Prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută de textul încriminator
pentru infracţiunea consumată, iar nu prin luarea în considerare, a cazului de reducere sau de
agravare a răspunderii penale (tentativă, circumstanţe atenuante sau agravante, forma
continuată a infracţiunii, concurs de infracţiuni, stare de recidivă etc.).

166- Tâlhărie. Furt. Agresiune în scopul însuşiri unor bani

T.Braşov, s.p.524 din 29.09.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art.211 al.2
lit.b,c C.p. pentru ca în seara zilei de 21.05.2004, într-un bar s-a certat cu un bărbat, apoi l-a
urmărit şi l-a ajuns din urmă pe stradă şi l-a lovit cu pumnii până ce aceasta a căzut şi i-a furat
două telefoane mobile şi un portofel cu 180 mii ROL., acte de identitate, cartelă telefonică şi
permisul port armă. Partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 14-15 zile îngrijiri
medicale.
C.A.Braşov, d.p.135 din 28.04.2005, a admis apelurile procurorului şi al inculpatului
şi a modificat pedeapsa.
Î.C.C.J., d.p.6310 din 8.11.2005, a respins recursul inculpatului cu privire la
încadrarea juridică. În mod corect au reţinut instanţele că inculpatul a sustras bunurile după ce
l-a agresat pe partea vătămată şi i-au căzut bunurile din buzunare, nefiind semnificativ că
hotărârea de a sustrage bunurile a fost spontană, survenind după ce partea vătămată a căzut şi
bunurile i-au căzut din buzunar.

205
 167- Tîlhărie. Complicitate la furt.
T.Bihor, s.p.99 din 16.03.2004, a condamnat inculpatul K.E. pentru tâlhărie şi lipsire
de libertate, reţinând că la 5.02.2003, acesta împreună cu alţi trei inculpaţi au mers la un
depozit cu intenţia de a sustrage metale neferoase. Acolo, inc. E.A. a forţat sistemul de
închidere a unei magazii, dar când s-a apropiat paznicul şi le-a cerut să plece a fost lovit de
inc.E.A. care apoi l-a legat cu mâinile la spate şi cu un fular peste gură l-a dus într-o magazie.
Ceilalţi inculpaţi au sustras mai mulţi saci cu aluminiu şi cupru după care inc.K.E. i-a
încărcat într-o maşină.
C.A.Oradea, d.p.266 din 3.12.2004, a admis apelul inculpatului K.E. şi l-a achitat
pentru infracţiunea lipsire de libertate.
Î.C.C.J., d.p.1199 din 17.02.2005, a admis recursul inc.K.E. şi a schimbat încadrarea
juridică din coautor la tâlhărie, în complice la furt art.26 rap. la art.208, 209 lit.a,g,i C.p. şi l-a
condamnat, reţinând că nu a folosit violenţa asupra paznicului şi doar i-a ajutat pe ceilalţi
coinculpaţi să sustragă materialele.

168- Persoanele care pot face contestaţie în anulare.

T.Dâmboviţa, s.p.301 din 26.06.2003, a condamnat inculpaţii (2) pentru tâlhărie iar
pe un alt inculpat P:M. pentru complicitate la tâlhărie.
C.A.Ploieşti, d.p.438 din 6.10.2003, a respins apelul inculpatului P.M.
Î.C.C.J., d.p.6021 din 18.12.2003, a respins recursul inculpaţilor.
Î.C.C.J., d.p.2087 din 25.03.2005 a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare
declarată de tatăl condamnatului P.M.
Prin art.362 C.p.p., au fost stabiliţi ca titulari ai unei căi de atac, părţile şi alţi
participanţi precum şi în numele şi în interesul unei părţi, reprezentantul legal, apărătorul iar
pentru inculpat soţul acestuia. Or, în cauză tatăl condamnatului nu are calitatea de
reprezentant legal, condamnatul fiind major.

169- Apel declarat de apărătorul angajat pentru inculpat de către o altă persoană.
T.Bucureşti, s.p.235 din 21.03.2002, a condamnat inculpatul (cetăţean străin) pentru
deţinere de droguri, pentru consum propriu prev. de art.4 din Legea 143/2000 şi a dispus
expulzarea sa.
C.A.Bucureşti, S I, d.p. 957 din 14.03.2004, a respins apelul ca fiind declarat de o
persoană fără calitate cu motivarea că au fost încălcate disp.art. 362 C.p.p.
Î.C.C.J., d.p. 3243 din 24.05.2005, a admis recursul inculpatului, a casat decizia şi a
trimis cauza instanţei de apel pentru rejudecare, deoarece s-au interpretat greşit disp. art.362 al.2
C.p.p. prin sintagma „apărătorul său" nu se înţelege ca acesta să fi fost angajat de inculpat
personal, iar potrivit art.93 din Statutul avocaţilor, oricine poate încheia un contract de asistenţă
juridică pentru inculpat.

170- Aplicarea legii penale în timp art.10 C.p. Infracţiunea continuă.

T.Sălaj, s.p. 124 din 6.10.2004, a condamnat pe inculpat, cetăţean străin, între altele în
temeiul art.7 din Legea 39/2003.
C.Apel Cluj, d.p. 343 din 13.12.2004, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat
hotărârea, a schimbat încadrarea juridică din art.7 din Legea 39/2003 în art.3 din OUG
112/2001 aprobată prin Legea 252/2002 şi 1-a condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu
motivarea că în anul 2002 când inculpatul a participat la grupul organizat având ca obiect
traficul de migranţi, nu era în vigoare Legea 39/2003, aşa încât infracţiunea săvârşită intră sub
incidenţa art.3 din OUG 112/2001 care, la acea dată incrimina fapta.
De altfel, inculpatul era cetăţean moldovean şi fapta lui corespunde elementelor
constitutive ale art.2 din OUG 112/2001, în timp ce alineatul l al acestui articol încriminează fapta
cetăţeanului român sau fără cetăţenie.

206
 I.C.C.J, d.p.2570 din 18.04.2005, a admis recursul procurorului deoarece încadrarea
juridică este greşită. Inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională comisivă continuă care s-a
epuizat când a încetat activitatea grupului şi prin aceasta şi a inculpatului, respectiv în
decembrie 2003 sub imperiul Legii 39/2003 intrată în vigoare la l martie 2003. Potrivit art-10
C.p. legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
Suprema instanţă a procedat şi la majorarea pedepsei la 5 ani limita minimă a pedepsei
prev. de art.7 din Legea 39/2003, spre deosebire de limita minimă de 3 ani a pedepsei prev. de art.3
din OUG 112/2001 modificată prin legea 252/2002.

171- Menţinerea arestării preventive. Recurs împotriva încheierii instanţei de

recurs.
C.A.Ploieşti, prin încheierea din 22.09.2005(pronunţată în recurs împotriva sentinţei prin
care s-a dispus restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale) s-a constatat în baza
art.3001 al.l,3 C.p.p., legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului şi s-a menţinut
această măsură.
Î.C.C.J., d.p.5787 din 13.10.2005, a respins ca inadmisibil recursul inculpatului
indiferent că menţinerea măsurii arestării preventive s-a făcut în baza art.300 sau 300 2 C.p.p.,
încheierea dată în cursul judecăţii recursului nu poate fi atacată separat cu recurs.
Potrivit art.141 al. l C.p.p. poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de
inculpat,încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea,
înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de
drept a arestării preventive.
Admisibilitatea unui astfel de recurs nu se impune nici din perspectiva art. 5 paragraful 4
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,care
instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate asupra arestării preventive şi
garantează cel puţin un grad de jurisdicţie, reprezentat de o instanţă independentă,
neprevăzând dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii de luare a măsurii preventive sau de
prelungire a acesteia.

172- Asistenţa judiciară .Apărătorul poartă titlul de avocat dar nu este înscris în
Uniunea Naţională a Barourilor
T.Bucureşti, S I, s.p.877 din 25.06.2004, a condamnat inculpaţii (2) pentru trafic de
minori.
C.A.Bucureşti, S I, s.p. 686 din 27.09.2004, a admis apelul unui inculpat şi a
respins apelul celuilalt inculpat.
I.C.C.J, d.p.3062 din 16.05.2005, a admis recursul inculpaţilor, a casat decizia şi a
trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor
Potrivit Legii 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, este
abilitat să pună concluzii în instanţă numai avocatul înscris în tabloul baroului component al
Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Fiind apăraţi de un avocat care nu îndeplineşte această calitate potrivit legii, inculpaţii au
fost lipsiţi de apărare.
Potrivit disp.art.197 C.p.p. dispoziţiile privind asistarea inculpatului de către apărător
când asistarea este obligatorie,precum în speţă, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii
absolute.

173- Hotărârea instanţei. Complet de divergenţă. Semnarea hotărârii. Opinie

separată nemotivată.
T.Giurgiu, s.p.95 din 14.03.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.174 rap. la art.!
751it.dC.p.
C.A.Bucureşti, s.p. 319 din 20.04.2005, cu opinie majoritară, a respins apelul
inculpatului.

207
 I.C.C.J, d.p. 3848 din 22.06.2005, a admis recursul inculpatului, a casat decizia şi a
trimis cauza spre rejudecarea apelului, deoarece decizia nu a fost semnată şi de al treilea
judecător încălcându-se disp.art.312 C.p.p., iar opinia separată nu a fost motivată
nerespectându-se disp. art.308 C.p.p.

174- Omor calificat. Premeditare

T.Vâlcea, s.p. 29 din 16.03.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.174, 175 lit.a
C.p.
C.A.Piteşti, d.p. 136 din 26.05.2005 a respins apelul inculpatului
Î.C.C.J., d.p.4582 din 3.08.2005, a respins recursul inculpatului prin care solicitase
schimbarea încadrării juridice în art.174 C.p.
în seara zilei de 16 mai 2004, inculpatul înarmat cu un cuţit şi un topor s-a deplasat la
domiciliul fostei soţii, a pătruns prin escaladarea gardului şi forţarea încuietorii uşii de acces, apoi
a intrat în dormitorul în care se afla fosta soţie, a prins-o cu mâna de gât şi i-a aplicat repetat
lovituri cu cuţitul în zona inimii, după care şi-a provocat o plagă înţepată în abdomen.
Anterior, la organele de poliţie locale au fost primite plângeri repetate ale victimei prin
care sesiza că este ameninţată cu moartea de inculpat.
Deci hotărârea de a ucide victima a fost luată anterior săvârşirii faptei, iar deplasarea
acestuia înarmat cu topor şi cuţit reprezintă acţiuni de premeditare şi de pregătire a omorului.

175-Pedeapsă, întreruperea executării. Reglarea unor probleme patrimoniale ale

condamnatului.
T.Bucureşti, S II, s.p. 1517 din 2.12.2004, a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei
închisorii, pe o perioadă de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a
cererii conf.art.453 al. l lit.c C.p.p. S-a motivat necesitatea de a da posibilitatea condamnatului de
a-şi apăra interesele patrimoniale de abuzurile fiului său prin înstrăinarea unor imobile.
C.A.Bucureşti, S I, d.p. 118 din 16.02.2005, a admis apelul procurorului şi a respins
cererea condamnatului.
I.C.C.J., d.p.2721 din 25.04.2005, a respins ca nefondat recursul condamnatului,
deoarece motivele invocate nu constituie motive speciale în sensul prevederilor art. 453 al. l lit.c
C.p.p.
Pentru reglarea unor probleme succesorale şi verificarea valabilităţii actelor de
înstrăinare a unora din bunurile sale, condamnatul are dreptul de a formula cereri Injustiţie, ca şi la
alte instituţii abilitate să clarifice situaţia juridică a patrimoniului său, de care se poate ocupa fie
personal, fi prin mandatar, astfel că întreruperea executării pedepsei în acest scop nu este justificată.

176-Întreruperea executării pedepsei. Expertiză medico-legală efectuată în altă

cauză, judecată anterior
T.Ialomiţa, s.p.148 din 20.04.2005, a respins cererea de întrerupere a executării
pedepsei cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.453 al. l lit.a C.p.p.
C.A.Bucureşti, S II, d.p. 511 din 21.06.2005, a respins apelul condamnatului
deoarece din expertiza medico-legală din 2.06.2004 rezultă că suferă de afecţiuni (tulburare de
personalitate de tip excitabil-impulsiv, traumatism cranio-cerebral şi crize de pierderea
cunoştinţei, insuficienţă gonodică severă de origine genetică-sindrom Klinefelter) care pot fi
tratate în reţeaua sanitară din sistemul penitenciar.
I.C.C.J., d.p. 4595 din 3.08.2005, a admis recursul condamnatului, a casat decizia şi
sentinţa atacate şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, în vederea efectuării unei
expertize medico-legale, deoarece expertiza la care s-a făcut referire datează din anul 2004, dată
de la care bolile de care suferă putându-se agrava în decurs de un an.

208
 177-Individualizarea pedepsei. Tâlhărie, înlăturarea recidivei.
T.Teleorman, s.p. 28 din 3.02.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.211 al.2,
lit.b,c şi al.21 lit.a cu aplic.art.37 lit.b, art.74 şi 76 C.p., la 4 ani închisoare, pentru că la
31.08.2004 în parcul central din oraş a smuls de la gâtul părţii vătămate un lănţişor de aur şi apoi
a lovit împreună cu un coinculpat, persoana care însoţea partea vătămată.
C.A.Bucureşti, S II, d.p. 171 din 8.03.2005, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în
parte sentinţa şi a înlăturat art.37 lit.b C.p. menţinând pedeapsa, pentru că termenul de reabilitare
se împlinise la 15.04.2004 iar tâlhăria a săvârşit-o la 31.08.2004.
Î.C.C.J., d.p.2905 din 10.05.2005, a respins ca nefondat recursul inculpatului care a
săvârşit o tâlhărie în condiţii agravante în timpul nopţii, împreună cu încă o persoană, având
antecedenţe penale, ceea ce denotă gravitatea faptei şi periculozităţii infractorului.
S-a apreciat că doar recunoaşterea tâlhăriei şi faptul că avea trei copii minori nu erau de
natură a justifica reducerea pedepsei, destul de uşoară, aplicată de prima instanţă.

178-Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Termen de încercare.

Minoritate.
T.Braşov, s.p. 176 din 24.03.2004,a condamnat doi inculpaţi la câte 2 ani închisoare cu
aplic.art.81 şi art.110 şi art.l IO1 C.p. pentru săvârşirea unei tâlhării 211 al.2 lit.c şi al.21 lit. a C.p.
şi a unui furt art.209 al. l lit. a şi e C.p. ambele infracţiuni cu aplic.art.74 c, 76 d, şi art.99 C.p.
C.A.Braşov, d.p. 396 din 30.11.2004, a admis apelul procurorului şi a majorat
pedepsele la câte 3 ani închisoare şi a aplicat art.862 C.p. stabilind termenul de încercare de 8 ani.
I.C.C.J., d.p. 2522 din 14.04.2005, a admis recursul procurorului, a casat hotărâri cu
privire la durata termenului de încercare pe care a redus-o la 5 ani potrivit art.l IO1 C.p.

179-Excepţie de neconstituţionalitate faţă de un text de lege. Caracterul definitiv

al deciziei.
C.A.Bacău, prin încheierea din 5.06.2005, a respins excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate de inculpat pentru unele prevederi din Legea 51/1995, privind
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Î.C.C.J., d.p. 4747 din 22 august 2005, a admis recursul inculpatului, a casat
încheierea atacată, cu trimiterea cauzei la curtea de apel pentru soluţionarea cererii de sesizare
a Curţii Constituţionale pentru că numai admiterea unei excepţii şi constatarea
neconstituţionalităţii unui text de lege face ca decizia respectivă să fie opozabilă erga omnes,
făcând imposibilă o nouă verificare a textului de lege constatat a fi neconstituţional.
în speţă, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.3 lit.d, c, art.25 şi
art.82 al.l, 2 din legea 51/1995, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii
apreciind că aceste texte, sunt constituţionale, dar aceste decizii nu constituie un impediment
pentru formularea de noi excepţii,pentru alte considerente, de către alte persoane interesante.

180-Plângere prealabilă adresată direct instanţei, art.279 al.2 lit.a, c C.p.p.

Neaplicarea art.2841 C.p.p.
C.Apel Craiova, s.p. 31 din 4.04.2005, a dispus încetarea (art.2841 C.p.p.) procesului
penal pornit împotriva unui comisar de poliţie pentru infracţiunile de insultă şi calomnie
reţinând că partea vătămată a lipsit nejustificat la două termene consecutive.
Î.C.C.J., d.p. 4401 din 15.07.2005, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza
spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Examinând din oficiu hotărârea atacată conform art.385 9
al.2 c.p.p. se constată că instanţa de fond nu a fost legal sesizată prin rechizitoriu, aşa cum
prevăd disp. art.279 al.3 lit.c C.p.p. plângerea prealabilă formulată de partea vătămată vizând
un comisar de poliţie judiciară.

209
 181-Plângere la instanţă împotriva ordonanţei de S.U.P. art.18 C.p. privitor la
temeiul soluţiei dată de procuror
C.A.Timişoara, s.p. 12 din 4.02.2005 a admis plângerea formulată în baza art.278 1
C.p.p. şi a trimis cauza la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale indicând şi
probele ce trebuie administrate pentru clarificarea situaţiei de fapt. Iniţial cauza a fost
soluţionată de procuror prev. de art. 18 1 C.p. iar plângerea împotriva acestei soluţii a fost
respinsă de procurorul general adjunct al parchetului.
Î.C.C.J., d.p. 3749 din 16.06.2005, a respins recursurile procurorului şi al
petiţionarului ca nefondate. Inculpatul împreună cu alţi 3 învinuiţi au vânat un căprior, fără
autorizaţie, în perioada prohibită. Prin plângere nu trebuie să se urmărească exclusiv
desfiinţarea soluţiei de netrimitere în judecată a inculpatului, ci repararea oricărei vătămări
aduse, indiferent de calitatea persoanei.

182-Plângere în faţa instanţei împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată

Extinderea plângerii contra unor persoane care nu au făcut obiectul urmăririi.
C.A.Bucureşti, S I, s.p. 30 din 13.04.2004, a admis plângerea formulată de V.R.
împotriva rezoluţiei procurorului general al PCA Bucureşti (de respingere a plângerii
formulată de VR împotriva rezoluţiei de NUP faţă de 3 persoane reclamate pentru abuz în
serviciu) şi a trimis plângerea procurorului general al PCA Bucureşti în vederea soluţionării
cu privire la D.I., dar a respins plângerea lui V.R. împotriva rezoluţiei privind cele 3 persoane
reclamate.
Î.C.C.J., d.p. 2552 din 15.04.2005, a admis recursul procurorului, a casat sentinţa şi a
respins plângerea formulată de V.R. deoarece solicitase extinderea cercetărilor şi cu privire la D.I.
şi procurorul general al PCA Bucureşti nu se pronunţase sub acest aspect.
Plângerea împotriva rezoluţiei de N.U.P. nu putea viza decât aspecte de nelegalitate şi
netemeinicie cu privire a cercetările efectuate pentru cele 3 persoane reclamate în plângerea
iniţială cu care a sesizat parchetul, în calea de atac internă nu se poate extinde cadrul
procesual cu privire la alte persoane de către procurorul ierarhic superior petiţionara având
posibilitatea să formuleze o altă plângere împotriva lui D.L, pe baza căreia se pot face
cercetări de către procuror în condiţiile prevăzute de lege.

183- Plângere la instanţă împotriva unor acte ale procurorului,

Cerere de recuzare a procurorului în cursul urmăririi penale.
C.A.Oradea, s.p. 14 din 2.03.2005, a respins ca inadmisibilă plângerea prin care se cerea
recuzarea procurorului formulată împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Timişoara menţinută prin rezoluţia P.î.C.C. J.
Î.C.C.J., d.p.2958 din 11.05.2005, a respins ca nefondat recursul petiţionarului.
Art.53 C.p.p. şi nici o altă dispoziţie legală nu prevăd în cadrul procedurii de
soluţionare a recuzării în faza urmăririi penale, posibilitatea controlului judecătoresc asupra
ordonanţei procurorului care a soluţionat cererea de recuzare a unui procuror.
Plângerea petentului, având ca obiect recuzarea unui procuror nu poate fi supusă
judecăţii instanţei nici în cadrul procedurii prevăzute în art.2781 C.p.p., acest text referindu-se
numai la plângerea îndreptată împotriva rezoluţiilor sau ordonanţei procurorului de
netrimitere în judecată, ceea ce nu este cazul în speţă.

184-Proxenetism. Trafic de persoane. Deosebiri.

T.Bihor, s.p. 120 din 30.03.2004, a condamnat 5 inculpaţi în temeiul art.12 al. l şi 2 din
legea 678/2001.
C.A.Oradea, d.p.177/2004, a admis apelurile inculpaţilor şi a schimbat încadrarea
juridică din trafic de persoane în proxenetism prev. de art. 329 al.l,2 cu aplic, art.41 al.2 C.p. şi a
confiscat autoturismul folosit la săvârşirea infracţiunii.

210
 I.C.C.J., d.p. 2939 din 11.05.2005, a respins ca nefondat recursul procurorului, dar a
admis recursul inculpatului şi a înlăturat măsura confiscării autoturismului.
în luna martie 2003, inculpaţii au racolat 4 tinere pentru practicarea prostituţiei în
cluburi de noapte din străinătate, acestea şi-au dat acordul în acest sens, inculpaţii le-au găzduit
o perioadă în care le-au rezolvat formalităţile pentru ieşirea din ţară urmând ca din câştigul ce-1
vor obţine acestea o parte să revină inculpaţilor. La 2 aprilie 2003, când unul din inculpaţi a
încercat să treacă tinerele peste graniţă cu autoturismul au fost opriţi de poliţia de frontieră.
în speţă nu este realizată sub aspectul laturii obiective recrutarea, transferarea,
cazarea, primirea unei persoane prin violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire,
fraudă sau înşelăciune, abuz de autoritate sau alte modalităţi prevăzute în art. 12 al.l, 2 din Legea
678/2001.
Este nereală susţinerea potrivit căreia s-a folosit frauda în scopul exploatării tinerelor
deoarece acestea au cunoscut de la început scopul plecării în străinătate.
Din probe nu a rezultat că autoturismul aparţinând inculpatului a fost folosit la
săvârşirea infracţiunii, el nefiind folosit nici indirect în acest scop, iar instanţa de apel deşi
invocă disp. art.329 al.4 C.p. nu a motivat care sunt temeiurile confiscării autoturismului.

185-Recurs. Inculpatul nu a folosit calea apelului. Recurs al procurorului admis

numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
T.Cluj, s.p. 26 din 18.01.2005, inculpatul a fost condamnat în temeiul art.257 C.p. cu aplic. art. 14
şi 861 C.p.
C.Apel Cluj, d.p. 92 din 5.04.2005, a admis recursul procurorului, a desfiinţat
sentinţa a redus pedeapsa şi a înlăturat art. 861 C.p.
Î.C.C.J, d.p.5543 din 30.09.2005, a respins recursul ca nefondat considerând că este
legală şi temeinică executarea pedepsei în regim de detenţie, având în vedere negarea
săvârşirii faptelor de către inculpat, în condiţiile suspendării lui în flagrant delict, trafic de
influenţă, precum, împrejurarea că nu este la prima încălcare a legii penale.
: Neexercitând apel, recursul inculpatului nu poate devolua cauza decât în raport de
schimbarea soluţiei de către instanţa de apel.
Potrivit art.3851 al. ultim C.p.p. nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora
persoanele prev. de art. 362 nu au folosit calea apelului. Aceste persoane pot declara recurs
împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia
pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această
modificare.

186-Recurs. Inadmisibilitatea recursului declarat de partea civilă cu privire la

soluţionarea laturii penale
T.Suceava, s.p. 341 din 24.11.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art. 174 şi
art.20 rap. la art. 174 şi 175 lit.i C.p.
C.A.Suceava, d.p. 42 din 14.02.2005, a admis apelurile declarate de părţile civile, a
desfiinţat în parte sentinţa majorând despăgubirile la plata cărora inculpatul a fost obligat de prima
instanţă.
Î.C.C.J., 2403 din 11.04.2005, a respins ca inadmisibil recursul părţii civile care
solicita schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii premeditării art. 175 lit.a C.p. şi
majorarea pedepsei.
Partea civilă a declarat apel numai cu privire la soluţionarea acţiunii civile, fără a
formula vreo critică referitoare la rezolvarea dată laturii penale, deoarece potrivit art.385 1 al.4
C.p.p. nu pot fi atacate cu recurs sentinţele împotriva cărora persoanele prev. în art. 362 nu au
folosit calea apelului. Acestea pot declara recurs împotriva deciziei pronunţată în apelchiar dacă
nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu
privire la această modificare.

211
 187-Recurs.Lipsa încheierii de amânarea pronunţării hotărârii
T.Bucureşti, S II, s.p.195 din 5.02.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.2
al.l,2 din Legea 143/2000.
C.A.Bucureşti, S II, d.p.251 din 4.04.2005, a respins apelul inculpatului.
Î.C.C.J., d.p. 3933 din 27.06.2005, a admis recursul, a casat hotărârile şi a trimis
cauza la prima instanţă spre rejudecare, deoarece pronunţarea s-a făcut la Tribunalul
Bucureşti la 11.02.2005 fără a se întocmi încheierea de amânare din 5.02.2005 când s-a
judecat cauza., astfel că lipsa acesteia atrage nulitatea absolută potrivit art. 197 al.2 C.p.p.
în absenţa acestei încheierii nu se poate verifica dacă au fost respectate prevederile
legale privind compunerea completului de judecată, dacă acelaşi judecător care a participat la
dezbateri a pronunţat hotărârea sau dacă judecătorul este incompatibil.

188-Trafic de persoane. Trafic de minori. Proxenetism.

T. Prahova, s.p. 510 din 20.09.2004 a condamnat inculpaţii (2 soţi) în temeiul art. 12 al.
l, 2 lit.a, art. 13 pct. l ,4, rap. la art. 16 din Legea 678/2001.
C.A.Ploieşti, d.p. 142 din 29.03.2004, a respins apelurile inculpaţilor.
Î.C.C.J., d.p. 4968 din 7.09.2005, a respins recursurile inculpaţilor prin care
susţinereau că faptele lor constituie infracţiunea de proxenetism.
Inculpaţii (soţi) făceau parte dintr-un grup care se ocupă de recrutarea de femei pentru a le trimite
în străinătate în scopul practicării prostituţiei, o parte din banii obţinuţi de acestea revenind
inculpaţilor.
Astfel, inculpaţii au racolat o femeie în luna mai 2003 au convins-o să plece sub
promisiunea că va lucra ca damă de companie într-un bar de noapte, s-au ocupat de formalităţi
privind eliberarea paşaportului convenind cu ea să împartă sumele pe care le va obţine, în final
au trimis-o cu un autocar în străinătate, acolo a fost aşteptată şi cazată de un colaborator,
practicând apoi prostituţia într-un bar.
Apoi, în septembrie 2003 au racolat-o pe sora minoră (17 ani) a celei dintâi, au
cumpărat părinţilor acesteia televizor şi radiocasetofon pentru a le obţine consimţământul la notar
ca minora să plece în Spania sub pretextul angajării acesteia la atelierul de croitorie al cărei patron
a pretins că este inculpată.
Faptele inculpaţilor de a fi recrutat cele două surori, oferind foloase părinţilor acesteia din
urmă pentru obţinerea consimţământului lor, inducându-i în eroare cu privire la scopul deplasării
în străinătate, constituie infracţiunile prev. de Legea 678/2001.

189-Ucidere din culpă. Vinovăţie. Răspunderea proprietarului pentru prejudiciul

cauzat de animale.
Jud.Bârlad, s.p. 1232 din 17.10.2002, a achitat (art.10 b C.p.p.) inculpatul pentru
ucidere din culpă prev. de art.178 al. T c.p., Acesta la 4.12.2001, a lăsat nesupravegheaţi 2 tauri,
care au ucis prin împungere victima.
C.A.Iaşi, d.p. 1005 din 28.10.2003, a respins recursurile declarate de procuror şi de
partea civilă.
Î.C.C.J, d.p. 2259 din 4.04.2005, a respins recursul în anulare ca nefondat.
Uciderea din culpă se săvârşeşte cu vinovăţie, fie sub forma culpei cu previziune, fie sub
aceea a culpei simple.
Potrivit art. 19 al.l pct.2 C.p. fapta este săvârşită din culpă când infractorul prevede
rezultatul faptei sale, dar nu-1 acceptă socotind fără temei că el nu se va produse ori nu
prevede rezultatul faptei sale deşi trebuia şi putea să-1 prevadă.
Sub aspect obiectiv se au în vedere împrejurările în care a fost săvârşită fapta, pentru a
constata dacă orice om atent, din categoria autorului faptei, avea în momentul săvârşirii
acesteia posibilitatea să prevadă rezultatul.
Criteriul subiectiv presupune posibilitatea de prevedere evaluată în raport cu însuşirile,
capacitatea, experienţa de viaţă şi starea psihofizică a făptuitorului în momentul săvârşirii faptei.

212
 în speţă rezultatul socialmente periculos nu era previzibil, întrucât animalele nu s-au
manifestat anterior violent, iar inculpatul a mers în urma lor la cişmea să le adape procedând în
acelaşi mod zilnic, fără a se produce incidente.
Dar în ziua de 4.12.2001 animalele au alergat spre cişmea, inculpatul aflându-se în
urma lor, unul dintre tauri s-a îndreptat spre victimă şi a târât-o prin zăpadă, provocându-i un
traumatism cranio-cerebral care i-a cauzat decesul.
în cauză sunt, însă, incidente prevederile art. 1001 C.civ. care urmează a fi aplicate în
cadrul unei acţiuni civile separate pentru că potrivit acestor prevederi, proprietarul unui
animal sau acela care se foloseşte de el în cursul serviciului este responsabil de prejudiciul cauzat
de animal, sau dacă animalul se află sub paza sa ori că a scăpat.
Potrivit prezumţiei de culpă în supraveghere, vinovăţie în exercitarea pazei judiciare, la
care se adaugă ideea de garanţie din partea paznicului juridic al animalului, se explică de ce
paznicul juridic al animalului trebuie să răspundă şi în acele ipoteze în care animalul a scăpat de
sub supravegherea sa ori, chiar supravegheat, animalul a cauzat un prejudiciu.

213