Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad

Facultatea de Științe ale educației, Psihologie și Asistență Socială

Specializarea Psihopedagogie specială – An I

REFERAT
Sociologia educației
Modalitățile prin care școala universitară din România
pregătește absolvenții pentru integrarea în societate
Prof. Roman Regis

Student: Paniță Gabriela Alina

 I. INTRODUCERE: Școala românească universitară și specificul ei
’’Sistemul de educație se referă la ansamblul instituțiilor implicate în educația
oamenilor , într-o anumită perioadă istorică. Ca subsistem al sistemului social
global, el mai este numit instituția educației. Sistemul educațional are rolul de a
socializa oamenii, astfel încât să devină membri ai societății, să îndeplinească
roluri semnificative în rețeaua complexă a interacțiunilor sociale.’’
Educația presupune relația dintre educatori și educați în care ’’nu se știe cine
dă și cine primește’’ (Leon Bloy) în condițiile dezvoltării democratizării vieții
școlare. O principală regulă în implementarea unei vieți democratice o
constituie transparența. Aceasta presupune că fiecare participant la acțiune
trebuie să fie informat și să cunoască regulile, iar din punct de vedere al relației
educative se referă la asigurarea unui feedback între partenerii procesului de
educație. În relația creată de acest proces este normal să existe o asimetrie
între educator și educat în ceea ce privește puterea, dar acest lucru nu trebuie
să fie o premisă pentru abuzul de putere.
’’Universitățile moderne își au originea în universitățile medievale, care au fost
produsul instituțional și intelectual al renașterii economice și spirituale a
Occidentului european din perioada Evului Mediu târziu.’’
Cele mai multe dintre universitățile medievale puneau la dispoziție patru
facultăți care, de obicei, erau: teologie, drept, medicină și arte.
Francis Bacon, unul dintre întemeietorii metodei științifice, totuși, afirmă cu
privire la universitățile, școlile, academiile și instituțiile de acest fel din secolele
XVII că par să se opună progresului cunoașterii, mai specific că aceștia nu
stimulează motivația, curiozitatea, interesul pentru învățare, cunoaștere,
inovație în studenți, ci pregătesc oameni care să se conformeze orbește unor
reguli impuse.
Mai târziu, interesul pentru studii superioare scade, iar universitățile din
aproape toată Europa au un declin considerabil din cauza conservatorismului
acestora și reputației proaste a studenților de scandalagii, bețivi și așa mai
departe. În locul universităților se ridică totuși institutele care și-au adaptat și
dezvoltat programele, axându-le pe cercetare și dezvoltarea științei.
Absența evaluărilor religioase, marea varietate a disciplinelor , libertatea în
alegerea cursurilor și a domiciliului, organizarea democratică a acestor
instituții au fost preluate de universitățile americane ceea ce a dus la succesul
acestora.
În sens opus, prin sistemul examinărilor naționale introdus în perioada
napoleoniană – regăsit în regimul actual al bacalaureatului din România –
motivația intrinsecă a studenților a fost redusă ceea ce a făcut din studiu doar o
cale pentru trecerea unor examene sau pentru realizarea unei cariere.
În secolul XIX, majoritatea statelor europene au introdus modelul german
care avea ca idei de bază ’’necesitatea fundamentării învățării pe motivația
interioară și plăcere, dar dezvoltării culturii generale și intelectuale’’.
În secolul XX putem distinge trei etape în evoluția învățământului universitar
european. Prima etapă a fost caracterizată prin devenirea universităților
principale instituții de pregătire a specialiștilor, locul în care cercetarea și
tehnologia se dezvoltă, dar și intermediul prin care statele naționale sunt
întărite. A doua etapă, în anii ’60, a fost reprezentată de masificarea
învățământului superior, adică numărul studenților din clasele muncitorești sau
de gen feminin care intrau la facultate a crescut semnificativ. Ultima etapă se
desfășoară în anii ’80 când statul pune presiune economică asupra
universităților, renunțând la idealul învățământului superior de stat. În această
perioadă se încercă rezolvarea a două probleme esențiale cu care se confruntă
învățământul superior european: eliminarea sistemului de admitere automată a
tuturor deținătorilor de bacalaureat și unificarea institutelor de învățământ
superior.

II. CUPRINS: Modalități concrete prin care aceasta pregătește absolvenții

pentru integrarea în societate

 Integrarea grupurilor minoritare

Învățământul universitar românesc facilitează integrarea în societate a
grupurilor minoritare prin oferirea unei educații juste, fără diferențiere sau
prejudecăți, uneori chiar în limba maternă, în funcție de posibilități.
Variatele grupuri care se identifică prin obiceiuri, limbă, rasă, religie diferite
de cele ale majorității au nevoie de educație în ciuda diferențelor dintre grupuri
și cu promisiunea respectării identității culturale.
Învățământul în limbile minorităților face parte din sistemul libertăților
culturale, făcând referire la libertatea omului de a trăi fără a fi exclus pentru
identitatea lui sau de la alegerile importante pentru el.
’’Excluziunea socială prin privarea de libertăți culturale este foarte răspândită
în lume, printre dificultățile pe care le întâmpină membrii minorităților fiind
interzicerea învățământului în limba maternă.’’
Persoanele care se confruntă cu aceste dificultăți au fie posibilitatea de a
învăța limba dominantă, fie posibilitatea marginalizării prin limitarea accesului
la educație, justiție corectă sau viată politică.
 Învățământul românesc, totuși, promovează integrarea membrilor grupurilor
minoritare în societate prin o educație în limba maternă, în care profesorii sunt
conștienți de interculturalitatea grupurilor cu care interacționează zilnic și sunt
deschiși să le ofere posibilități egale tuturor acestora.

 Integrarea prin învățarea unei conduite dezirabile

Învățământul românesc universitar pregătește absolvenții pentru integrarea în

societate prin educarea unor conduite dezirabile precum: bunele maniere,
punctualitatea, respectul, regulile de politețe, responsabilitatea, disciplina etc.,
toate acestea fiind considerate deprinderi cerute individului pentru a se
descurca în cariera socială.
Prin socializarea controlată din cadrul instituțiilor universitare, studentul
învață cum trebuie să se exprime, cum trebuie să comunice în funcție de
situație/persoană, astfel ’’asigurând domesticirea actorilor sociali și
pregătindu-i pe subiecți în vederea intrării pe piața muncii.’’
De asemenea, prin aparținerea grupului format din studenți, aceștia învață că
interesul personal susținut de familie, școală, propria dorință de afirmare care
se completează cu interesul colectiv al grupului de studenți din care face parte
prin status și rol. Acest aspect îi pregătește pentru integrarea mai târziu în
grupul colegilor de muncă sau grupul cetățenilor din cartier, în care vor știi
cum să jongleze interesul personal cu cel colectiv pentru a le păstra în
echilibru.

 Integrarea într-o societate în continuă schimbare

Având în considerare faptul că societatea contemporană este o societate în

plină dezvoltare, școlile, universitățile trebuie să se raporteze la aceasta
pregătind absolvenți creativi, inovativi, care să se adapteze cu ușurință
schimbărilor, curioși și ageri la minte.
Învățământul superior din România reușește să facă asta prin variatele
discipline studiate pe parcursul a minim 3 ani, dar și prin metodele de predare
și mijloacele de învățământ folosite de profesori, precum: cursurile de TIC
(Tehnologii de Informare și Comunicare), discuții, dezbateri pe diverse teme de
interes actual, dar și de viitor, folosirea tehnologiei în realizarea diferitelor
prezentări, materiale, etc.
’’Integrată disciplinelor existente, ca unealtă pedagogică, sau construită ca
disciplină opţională, informatica şcolară tinde să depășească rapid
învățământul rigid asistat de calculatoare și să facă loc utilizărilor mai
dinamice și creative.’’
’’Prin educație se pot spori acceptarea schimbării sau chiar apetitul pentru
aceasta, necesare dacă ne gândim că lumea contemporană este una a tranziției
permanente.’’
  Integrarea în societate a absolvenților cu CES

Pentru o integrare optimă în societate, studenții cu CES trebuie să-și

dobândească calitatea de cetățean socialmente util, cu un loc de muncă
productiv și un salariu decent pentru activitatea prestată, astfel încât aceștia să
se simtă parte a societății și sa nu fie nevoiți să renunțe la drepturile și
beneficiile care le asigură un nivel de trai acceptabil.
Universitățile din România intervin cu rolul și responsabilitatea de a susține
studenții cu CES și de a-i îndruma în găsirea celui mai bun loc de muncă,
potrivit cu capacitățile și aspirațiile acestora, dar și să-i conștientizeze de
drepturile și obligațiile lor ca parte a societății pentru a nu-i lăsa pe cei din jur
să profite de pe urma lor.

III. ÎNCHEIERE: Concluzii finale: Își îndeplinește școala universitară

scopul?
Cu privire la toate cele prezentate, pot să afirm fără îndoială că universitatea
românească își îndeplinește scopul de a pregăti absolvenții pentru integrarea în
societate.
Desigur, nu toți absolvenții ajung să fie integrați în totalitate în societate,
sistemul universitar românesc nefiind absolut perfect, dar cred că universitatea
reușește să ne învețe lucrurile necesare, precum: comunicarea, empatia,
socializarea, respectarea regulilor, disciplina, creativitatea, autoeducația,
deschiderea către nou, schimbare, managementul timpului/banilor etc.
Educația este locul prin excelență de proiectare a ceea ce nouă ni se pare
esențial, a ceea ce trebuie menținut, a ceea ce trebuie schimbat. Noile generații
reprezintă viitorul: educatorul se instalează între generații, aducându-și, el
însuși contribuția sa la mișcare.
Rolul fundamental al universității este realizat de îndeplinirea următoarelor
obiective enumerate de Universitatea ’’Aurel Vlaicu’’ din Arad:
1. Crearea unui sistem de pregătire, prin învăţământul superior, a tinerei
generaţii, care să asigure, pe de o parte, specialişti în diferitele domenii
de activitate, iar pe de altă parte, sa formeze cetăţeni activi, implicaţi
social şi responsabili faţă de valorile educaţionale, culturale, economice
şi sociale;
2. Implicarea în viaţa social-economică şi culturală locală, naţională şi
internaţională, prin promovarea principiului conform căruia
universitatea răspunde unor necesităţi sociale şi este integrată în acest
mediu, având un rol motric, progresist şi vizionar;
 3. Crearea unui sistem educaţional care să asigure circulaţia forţei de
muncă în Comunitatea Europeană, accesul absolvenţilor la locuri de
muncă în condiţii concurenţiale şi asimilarea valorilor culturii europene;
4. Implementarea unui sistem modern de asigurare a calităţii serviciilor
educaţionale.
Consider că obiectivele enumerate de Universitatea ’’Aurel Vlaicu’’ din Arad
sunt obiective care se regăsesc printre obiectivele oricărei facultăți, iar acestea
duc la integrarea cu ușurință a individului în societatea contemporană dacă
sunt îndeplinite. Părerea mea este că prin modalitățile enumerate anterior,
absolvenții universității românești reușesc să se integreze în societate.

Bibliografie:
 Adrian Hatos, Sociologia Educației; Editura Polirom, Iași, 2006
 Carmen Bulzan, Sociologia Educației; Sinteze de curs 2015-2016
 Mihai Diaconu, Sociologia Educației; Editura ASE București
 Ana Maria Petrescu, Fundamente ale Sociologiei Educației; Editura Cetatea de scaun
 Vali Ilie, Sociologia Educației; Editura Universitară 2019
 ASPECTE ALE INTEGRĂRII SOCIO-PROFESIONALE ALE ELEVILOR CU
CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE, Eugenia Foca, Angela Bejan; Universitatea
de stat „Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova
Webografie:
 https://www.uav.ro/universitate/prezentare/misiunea-uav
 http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/4480/1/Foca_%20E_
%20Aspecte.pdf