Sunteți pe pagina 1din 4

Catastrofa de la Ciurea” este numele sub care a intrat în istorie cel mai grav

accident feroviar din România. Accidentul a avut loc în data de 31 decembrie


1916/13 ianuarie 1917[1], în plină desfășurare a primului război mondial, în gara
din localitatea Ciurea, la sud de Iași, pe calea ferată Bârlad - Iași.Un tren cu 26 de
vagoane părăsise orașul Galați, după ce Brăila fusese ocupată de trupele germane,
și se deplasa spre Iași. Vagoanele erau neîncăpătoare pentru numărul mare de
soldați, români și ruși, estimările ulterioare considerând că aproximativ 1000 de
pasageri călătoreau cu acest tren militar. Un mare număr de persoane călătoreau
pe acoperișurile vagoanelor sau pe scări și între tampoanele de legătură. Trenul a
ajuns în gara Bârnova. După ce frânele cu aer au fost reverificate și nu au semnalat
probleme de funcționare (o primă verificare fiind deja făcută la Bălteni), trenul,
remorcat de două locomotive, a plecat în direcția Iași la ora 1 am.

Porțiunea de cale ferată dintre Bârnova și Ciurea prezintă o pantă accentuată. În


timpul coborârii pantei, mecanicii primei locomotive au încercat să frâneze pentru
a reduce viteza însă frânele de contrapresiune ale vagoanelor nu au funcționat. 23
dintre vagoane fiind echipate cu frâne de mână, au lansat semnale acustice către
conducutorii de tren pentru a le acționa însa, din cauza aglomerării, controlorii nu
au putut ajunge la ele.

Recepționând semnalele lansate de mecanicii locomotivei, angajații căilor ferate


din stația Ciurea au manevrat un macaz astfel încât trenul să intre pe linia 2 și să
se evite coliziunea cu vagoanele cu păcură care staționau pe linia 1. Datorită
vitezei foarte mari și unghiului mare de cotire, doar locomotiva și încă un vagon au
reușit să treacă pe linia 2. Se pare că cel puțin unul dintre vagoane s-a ciocnit de
cisternele de combustibil declanșând o explozie și un incediu enorm.

In ciuda numeroaselor apeluri pentru identificarea victimelor, doar foarte puține


au fost identificate .În accident a pierit Vasile Cantacuzino, locotenent în armata
română, fiul doctorului Matei B. Cantacuzino. Pentru a nu demoraliza si mai mult
populația, deja încercată de mersul nefavorabil al războiului, guvernul a controlat
și limitat răspândiriea detaliilor legate de importanța dezastrului de la Ciurea în
presa vremii.
Nicio o anchetă oficială asupra evenimentelor din gara Ciurea nu a fost realizată,
astfel încât cauzele exacte ale acestui accident feroviar nu sunt elucidate. Nu se
știe de ce frânele nu au putut fi acționate la coborâre, deși fuseseră verificate în
prealabil, și nici de ce linia 1 era ocupată de garnitura de cisterne, când aceasta
trebuia să fie liberă. Se crede că unul dintre pasagerii din primele două sau trei
vagoane a închis robinetul de aer comprimat din greșeală și aerul nu s-a putut
propaga către frânele celorlalte vagoane. In urma acestui accident au murit
aproxitaiv 1000 de persoane.

SRI LANKA

Accidentele grave pe căile ferate nu sunt întotdeauna cauzate de o defecțiune


tehnică ,Uriașul tsunami care a făcut 230.000 de morți în Asia de Sud - Est a
produs pe data de 26 decembrie 2004 și cea mai gravă tragedie feroviară din toate
timpurile .Un dezastru natural a provocat cel mai grav dezastru din istoria acestui
transport. În acea zi, trenul de pasageri „Queen of the Sea Line”,a părăsit orașul
Colombo, spre provincia de sud. .În satul Peraliya, trenul a făcut o perioadă lungă
de oprire forțată în fața unui semafor. Până atunci, autoritățile știau deja despre
cel mai puternic cutremur din Oceanul Indian, dar nu au reușit să contacteze
șoferul și să prevină tragedia - valurile de tsunami au lovit trenul una după
alta,primul val a dus la oprirea trenului, dar localnicii au crezut că dacă e să mai
vină un al doilea val vor fi în siguranță pe tren, așa că unii s-au suit pe vagoane iar
alții s-au adăpostit lângă tren,insa al doilea val a fost cu 3m mai inalt decat primul.
Înălțimea lor a ajuns la apx 9 metri.Trenul a fost spălat de pe șine, s-a răsturnat și
s-a umplut instantaneu cu apă. Vagoanele de mai multe tone au fost transportate
la sute de metri de coastă în junglă. Puțini au reușit să iasă din capcană.
Aproximativ 200 de pasageri au supraviețuit,iar peste 1.700 de persoane au fost
declarate moarte sau dispărute

ESCHEDE

Accidentul feroviar de la Eschede este cunoscut ca fiind cel mai grav accident din
lume, al unui tren de mare viteză. Accidentul a avut loc la 3 iunie 1998, lângă
Eschede, Saxonia Inferioară, în Germania. Numărul victimelor s-a ridicat la 101
decedați și 88 de răniți,fiind declarat cel mai grav accident din istoria Germaniei.

După ce a părăsit gara din Hanovra la ora 10:30, trenul circula înspre nord, iar
după 130 kilometri parcurși, sud de localitatea Eschede, rama roții bibloc a celei
de-a treia osii a primului vagon s-a rupt, aceasta desfășurându-se de pe roată și
penetrând podeaua, unde a rămas înfiptă. Ceea ce a urmat a fost o serie de
evenimente care au condus la cel mai mare dezastru feroviar din Germania .
Astfel, un pasager din primul vagon, Jörg Dittmann, a observat rama pătrunsă în
compartiment, aceasta ieșind exact printre fotoliile în care ședeau soția și copilul
acestora, însă în loc să acționeze semnalul de alarmă, Dittmann i-a scos pe cei doi
din compartiment și a plecat să informeze conductorul. Conductorul a simțit
trepidațiile neobișnuite ale trenului, dar a invocat faptul că trebuie să verifice el
însuși avaria înainte de a trage semnalul de alarmă,deoarece aceasta este politica
firmei. Cu toate că trenul a început să se balanseze puternic, conductorul nu a
arătat voința de a opri trenul și a dorit neapărat să investigheze incidentul.Prin
urmare aceasta catastrofa s a produs in urma neglijentei personalului trenului.

MONTPARNASSE
Accidentul de la gara Montparnasse din Paris,considerat cel mai spectaculos
accident feroviar ,se întâmpla pe 22 octombrie 1895, la ora patru după
amiaza.Venind dinspre Granville, din nord-vestul Franţei, un tren cu 131 de
pasageri circulă cu vreo 50 de kilometri pe oră, deşi mai are foarte puţin şi intră în
gară. Mult prea mare viteza. Persoanele aflate pe lângă şină încep să ţipe, să dea
din mâini, dar frânele nu sunt suficient de puternice, iar trenul se loveşte puternic
de tampoanele din capătul liniei. Le spulberă, intră pe peron, înaintează 30 de
metri printre oamenii îngroziţi şi iese prin faţada gării.În urma accidentului, ca
printr-o minune, o singură persoană a murit. E vorba de Marie-Augustine Aguilard,
o femeie care stătea pe stradă, fix în locul în care a picat în gol trenul

S-ar putea să vă placă și